Primii exploratori europeni în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-Domnule, întrebă Joe, ați vorbit despre primii europeni care au explorat ținutul. Care sunt ei, vă rog?

-Dragul meu, ne aflm pe drumul urmat de maiorul Denham; el a fost primit de sultanul din Mandara, chiar la Mosfeia. Părăsise Bornu-ul și-l întovărășise pe șeic, într-o expediție contra felatahilor; a asistat la atacul orașului care rezista curajos gloanțelor arabe, numai cu săgețile sale, reușind să pună pe fug trupele șeicului. Toate astea însă nu erau decât un pretext pentru omoruri, jafuri și prădăciuni. Maiorul a fost jefuit cu desăvârșire, dezbrăcat de haine, și nu s-ar fi întors niciodată la Kuka, orașul capitală al regiunii Bornu, dacă, pentru a scăpa din mâna învingătorilor, nu s-ar fi ascuns sub burta unui cal ce fugea în galop nebun.

-Dar cine era maiorul Denham?

-Un curajos englez care, din anul 1822 până în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în luna martie, au ajuns la Murzuk, capitala Fezzanului și, mergnd pe drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul Barth pentru a se întoarce în Europa, ajuns, la 16 februarie 1823, la Kuka, în apropierea Lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe malurile orientale ale lacului. În acest timp, la 15 decembrie 1823, căpitanul Clapperton și doctorul Udney intrară în Sudan și ajunseră până la Sakaton, și Udney muri de oboseală și epuizare, în orașul Murmur.

-Această parte a Africii, spuse Kennedy, a pricinuit așadar, pierderi printre oamenii de știință!

-Da, ținutul este fatal. Mergem direct spre regiunea Barghimi, pe care Vogel a străbătut-o în 1856, pentru a pătrunde până la Wadai, unde a dispărut. Tânărul acesta, în vârstă de douăzeci și trei de ani, a fost trimis pentru a conlucra cu doctorul Barth; ei se întâlniră la 1 decembrie 1854. Apoi Vogel începu să exploreze ținutul. Către sfârșitul anului 1856, el îți făcea cunoscut, în ultimele sale scrisori, intenția de a cerceta ținutul Wadai, în care nici un european nu ajunsese încă. Se pare că a pătruns până Wara, capitala ținutului unde, după unii, a fost făcut prizonier, iar după alții a fost omorât, pentru că ar fi încercat ascensiunea unui munte sfânt din regiunea aceea. Dar moartea exploratorilor nu trebuie acceptată așa de ușor deoarece aceasta presupune că nu mai e nevoie să fie căutați. Astfel, de câte ori nu a fost anunțată oficial moartea doctorului Barth, ceea ce, pe drept, l-a supărat foarte mult. Este deci posibil ca Vogel să fi fost făcut prizonier de sultanul din Wadai, care nădăjduise să obțină bani pentru răscumpărarea lui. Baronul de Neimans porni el spre Wadai, dar muri în drum, la Cairo, în 1855. Știm acum că domnul de Heuglin se găsește pe urmele lui Vogel cu o expediție trimisă de la Leipzig. (…)

Mandara își desfășura în văzul călătorilor minunatele sale bogății: pădurile de salcâmi și plante erbacee din câmpiile de indigo și bumbac. (…)

Doctorul arăta tovarășilor săi, pe harta lui Barth, cursul apei:

-Vedeți, spuse el, că lucrările acestui savant sunt foarte precise. Ne îndreptăm direct spre districtul Loggui, poate chiar spre capitala Kernak. Acolo a murit, în vârstă de abia douăzeci și doi de ani, sărmanul Toole. Era un tânăr englez din regimentul 80, care-și găsi moartea după ce se întâlnise cu maiorul Denham. Acest ținut imens poate fi foarte bine numit cimitirul europenilor.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Explorator europeni uciși în Africa (VERNE 1863)

„Pentru că de la Mungo-Park, asasinat pe Niger, pînă la Vogel, dispărut în Wadai, de la Oudney, mort la Marmur, și Clapperton, mort la Sackatu, pînă la francezul Maizan, tăiat în bucăți, de la maiorul Laing, ucis de tuaregi, pînă la Roscher din Hamburg, masacrat la începutul lui 1860 - pe lista martirilor africani au fost înscrise numeroase victime!”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Expediția doctorului german Barth în Africa în 1849-1855 (VERNE 1863)

„Erau 2 mai însemnate: aceea a dr. Barth în 1849 și aceea a lt. Burton și Speke, din 1858. Dr Barth era un hamburghez care obținuse pentru el și compatriotul său, Overweg, îngăduința de a se alătura expediției englezului Richardson, însărcinat cu misiunea în Sudan.

Aceast țară imensă se află între 15 și 10 lat. N; pentru a ajunge acolo, trebuie să înaintezi mai mult de 1500 de mile în interiorul Africii. Pînă atunci, ținutul nu fusese cunoscut decît de Denham, Clapperton și Oudney, care-l străbătuseră între 1822-1824. Richardson, Barth și Overweg sosiseră la Tunis și Tripoli, ca și predecesorii lor, și de acolo la Murzuk, capitala Fezzanului. (…) schimbară direcția spre V, spre Ghat, călăuziți, nu fără greutăți, de tuaregi. După ce fuseseră jefuiți, caravana lor ajunse în octombrie în marea oază Asblen. Barth se despărți de tovarășii săi, făcu o excursie în orașul Aghades și se reîntîlni cu ei, spre a porni iar la drum la 12 decembrie. Expediția ajunse în provincia Damerghu. Cei 3 călători se despărțiră și Barth și urmă drumul spre Kano, unde izbuti să ajungă plătind tributuri foarte însemnate. În ciuda unei febre puternice, părăsi orașul la 7 martie, însoțit de un servitor. Scopul călătoriei era să descopere Lacul Ciad, de care-l despărțeau 350 de mile. Înaintă spre E și ajunse în orașul Zuricolo, în Bornu, inima marelui imperiu central al Africii. Acolo află de moartea lui R., răpus de oboseală și de lipsuri, dar asta nu-l împiedică să meargă mai departe, și ajunse la Kuka - capitala ținutului Bornu - așezată pe marginea lacului. După 21 de zile, la 14 aprilie, ajunse la Ngomu.

Îl regăsim la 29 martie 1851, alături de O., plecînd să viziteze regatul Adamaua de la S lacului, ajungînd pînă în orașul Yola, mai jos de 9 gr. lat. N. Este extrema limită S atinsă de acest călător. În august se întoarse la Kuka; de acolo străbătu Mandara, Barghimi, Kanem și atinse, ca extrem punct E, orașul Masena, la 17 gr. 20 min. long. E. La 25 noiembrie 1852, după moartea lui O., porni spre V, vizită Sockoto, traversă Nigerul și sosi la Tembuctu, unde lîncezi timp de opt luni, îndurînd insultele șeicului, suferințe și mizerie. Dar prezența unui creștin în oraș nu putea fi multă vreme îngăduită; fulanii () amenințau să-l asedieze. Părăsi orașul la 17 martie 1854 și se refugie la frontieră, unde trăi 33 de zile, în cele mai crunte lipsuri. În noiembrie se întoarse la Kano; ajunse la Kuka, de unde, după patru luni de așteptare, reluă drumul spre Denham; revăzu Tripoli spre sfârșitul lunii august a anului 1855 și sosi la Londra, la 6 septembrie.

n. = Fulani sau felatahi – pop. răspîndit în Africa ctr. (Senegal), în jurul izv. Nilului.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Maiorul britanic Denham în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„-Dar cine era maiorul Denham?
-Un curajos englez care, din 1822 până în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în martie, au ajuns la Murzuk, capitala Fezzanului, și, mergând, pe drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul Barth pentru a se întoarce în Europa, a ajuns la 16 februarie 1823 la Kuka, în apropierea lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe malurile orientale ale lacului.”

„(…) se găseau la nord de Ciad, între orașul Lari și satul Ingemini, ambele vizitate de maiorul Denham.”

„(…) în fața orașului Tangalia, situat pe marginea orientală a Lacului Ciad, care era punctul cel mai îndepărtat atins de Denham în explorarea sa.”

„-Crocodilii nu trăiesc decât pe malurile insulelor sau ale lacului; desigur că Joe a avut îndemânarea să-i ocolească. Dealtfel, sunt puțin periculoși; africanii se scaldă fără să se teamă de atacurile lor.”

„(…)  orașul Lari. Locuitorii munceau la culesul bumbacului, în fața colibelor împletite din trestie, în mijlocul ogrăzilor curate și îngrijit întreținute. Orașul - o îngrămădire de aproape cincizeci de colibe - se afla într-o mică depresiune a terenului, (…).”