„-Domnule, întrebă Joe, ați vorbit despre primii europeni care au explorat
ținutul. Care sunt ei, vă rog?
-Dragul meu, ne aflm pe drumul urmat de maiorul Denham; el a fost primit de sultanul din Mandara, chiar la Mosfeia. Părăsise Bornu-ul și-l întovărășise pe șeic,
într-o expediție contra felatahilor;
a asistat la atacul orașului care
rezista curajos gloanțelor arabe,
numai cu săgețile sale, reușind să pună pe fug trupele șeicului. Toate astea însă nu erau decât un pretext pentru omoruri,
jafuri și prădăciuni. Maiorul a fost
jefuit cu desăvârșire, dezbrăcat de haine, și nu s-ar fi întors niciodată la Kuka, orașul capitală al regiunii Bornu,
dacă, pentru a scăpa din mâna învingătorilor, nu s-ar fi ascuns sub burta unui
cal ce fugea în galop nebun.
-Dar cine era maiorul Denham?
-Un curajos englez care, din anul 1822 până
în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în luna martie, au ajuns la Murzuk,
capitala Fezzanului și, mergnd pe
drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul
Barth pentru a se întoarce în Europa,
ajuns, la 16 februarie 1823, la Kuka, în apropierea Lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe
malurile orientale ale lacului. În acest timp, la 15 decembrie 1823, căpitanul
Clapperton și doctorul Udney
intrară în Sudan și ajunseră până la Sakaton, și Udney muri de oboseală și epuizare, în orașul Murmur.
-Această parte a Africii, spuse Kennedy, a pricinuit așadar, pierderi printre
oamenii de știință!
-Da, ținutul este fatal. Mergem direct spre regiunea Barghimi, pe care Vogel a străbătut-o în 1856, pentru a pătrunde până la Wadai, unde a dispărut. Tânărul acesta,
în vârstă de douăzeci și trei de ani, a fost trimis pentru a conlucra cu doctorul Barth; ei se întâlniră la 1 decembrie 1854. Apoi Vogel începu să exploreze ținutul. Către
sfârșitul anului 1856, el îți făcea
cunoscut, în ultimele sale scrisori,
intenția de a cerceta ținutul Wadai,
în care nici un european nu ajunsese
încă. Se pare că a pătruns până Wara,
capitala ținutului unde, după unii,
a fost făcut prizonier, iar după alții
a fost omorât, pentru că ar fi încercat ascensiunea unui munte sfânt din regiunea aceea. Dar moartea exploratorilor nu
trebuie acceptată așa de ușor deoarece aceasta presupune că nu mai e nevoie să
fie căutați. Astfel, de câte ori nu a fost anunțată oficial moartea doctorului Barth, ceea ce, pe drept,
l-a supărat foarte mult. Este deci posibil ca Vogel să fi fost făcut prizonier
de sultanul din Wadai, care nădăjduise
să obțină bani pentru răscumpărarea lui. Baronul
de Neimans porni el spre Wadai,
dar muri în drum, la Cairo, în 1855. Știm acum că domnul de Heuglin se găsește pe urmele lui Vogel cu o expediție trimisă de la Leipzig. (…)
Mandara își desfășura în văzul călătorilor
minunatele sale bogății: pădurile de salcâmi și plante erbacee din câmpiile de indigo și bumbac. (…)
Doctorul arăta tovarășilor săi, pe harta lui Barth, cursul apei:
-Vedeți, spuse el, că lucrările acestui savant
sunt foarte precise. Ne îndreptăm direct spre districtul Loggui, poate chiar spre capitala Kernak. Acolo a murit, în vârstă de abia douăzeci și doi
de ani, sărmanul Toole. Era un tânăr
englez din regimentul 80, care-și găsi moartea după ce se întâlnise cu maiorul Denham. Acest ținut imens poate
fi foarte bine numit cimitirul
europenilor.”
J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu