Sat maritim din Benin (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Benin. Este o mică țară în Vestul Africii. Relieful și vegetația sunt variate: zonă costieră marină, platouri înalte cu junglă, savană. Populația este formată din peste 60 grupuri etnice diferite. Limba oficială este franceza, dar se vorbesc numeroase dialecte Yoruba*. Populația este de 4.741.000 de locuitori, iar suprafața de 112.620 kmp. Aici o întâlnești pe Biyi. Ea trăiește într-un sat pe coasta atlantică a Beninului, una din cele mai sărace țări din lume. În fiecare zi se trezește dis de dimineață și ia apă dintr-un bazin învecinat. Vasul cu apă îl poartă pe cap, la fel ca și ceilalți copii din satul ei. Dimineața mănâncă boabe de porumb și pește, apoi pleacă împreună cu mama ei la muncă. Biyi nu poate merge la școală. Munca ei constă în colectarea sării: adună pământul, care este foarte sărat în acea zonă, în coșuri de nuiele, toarnă apă peste el, astfel încât sarea se scurge împreună cu apa. Apoi încălzește apa, care se evaporă și lasă cristalele de sare. Împreună cu mama ei poate aduna până la 30 kg de sare pe zi, sare pe care o vând la piață.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 90.

Notă M. T.
* yoruba = Limbă din familia limbiloe nigero-congoleze, cu peste 20 milioane de vorbitori în Nigeria, Benin și Togoa și statut de limbă oficială în Nigeria. (www.britannica.com/topic/yoruba)

Trecutul și viitorul omenirii în 2003 (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
(...)
- Populația va fi de 8 miliarde în 2025.
- Cea mai importantă rată de creștere a populației se înregistrează în Africa, Asia, America de Sud (țările lumii a treia).
(...)
- Deși producția de cereale a crescut de 2,5 ori, producția de carne de 3 ori, de lapte de 2 ori între anii '50 și '85, se înregistrează extinderea foametei în lume.
(...)
- Până în 2005 (2050?), 50% din populație va trăi în comunități urbane.
- Între anii '50 - '85, orașele din țările industriale și-au dublat populația, în timp ce în țările sărace populația s-a cvadruplat.
(...)
- Până în 2025 consumul energetic va crește cu 40% față de 1980.
- Cele mai folosite surse de energie sunt: 53% combustibili fosili (50% petrol, 30% cărbune, 20% gaze), hidroenergia 30%, energia nucleară 15%, biogazul 2%.
(...)
- Între anii '50 și '87 producția de bunuri de consum a crescut de șapte ori, iar exploatarea minereurilor de trei ori.
(...)
- Până în 2010 capturile durabile de pește nu vor putea depăși 30 milioane tone/an.
(...)
- Managementul resurselor oceanice este reglementat de convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine (Convenția de la Londra*) și Convenția asupra Mării a Națiunilor Unite din 1982**.
- Managementul resurselor antarctice este reglementat de Tratatul Antarctic***, care stabilește interdicția exploatării de minereuri din solul Antarcticii și faptul că țările lumii a treia sunt excluse de la luarea deciziilor în această privință.
- Managementul spațiului extraterestru este stablit de un tratat din 1967****. Creșterea cantității de reziduuri care plutesc în atmosferă sau în spațiul extra-atmosferic generează un număr mare de probleme în comunicarea satelitară.
(...)
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 52-53.

Note M. T.
* Convenția de la Londra a fost semnată la 13 noiembrie 1972 și a intrat în vigoare în 1975, fiind semnată de 89 de entități în septembrie 2016. (www.imo.org/eng/)
** Convenția ONU asupra dreptului mării a fost semnată la 10 decembrie 1982 în Jamaica și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ce a fost ratificată de 60 de state. Aceasta era rezultatul Conferinței ONU asupra mării din 1973-1982 și înlocuia tratate din 1958. (www.monitoruljuridic.ro)
*** Tratatul Antarctic a fost semnat la Washington, la 1 decembrie 1959 de 12 state care aveau stații de cercetare științifică pe continentul situat la sud de paralela 60 de grade latitudine sudică: SUA, URSS, Marea Britanie, Franțta, Japonia, Norvegia, Belgia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iunie și a mai fost semnat de 35 de state, printre care și România în 1971. (www.monitoruljuridic.ro)
**** Tratatul privind folosirea spațiului extraatmosferic a fost semnat la 27 ianuarie 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. (lege5.ro)

Ruta maritimă Europa - Oceanul Pacific în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Cînd au de navigat din porturile Europei în Oceanul Pacific, navele o pot face - distanța e aproape egală - fie pe la Capul Bunei Speranțe, la extremitatea Africii, fie pe la Capul Horn, la extremitatea Americii.  Situația avea să rămînă astfel pînă la deschiderea Canalului Panama*. Dar, în ce privește drumul pe la Capul Horn, e necesar să se coboare pînă la paralela cincizeci și cinci din emisfera sudică, unde domnește vremea rea. Fără îndoială că un steamer** se poate angaja printre sinuozitățile Strîmtorii Magellan, evitînd astfel furtunile îngrozitoare ale Capului Horn. În ce privește navele cu pînze, ele nu s-ar putea aventura pe aici fără întîrzieri interminabile, mai ales cînd e vorba să traverseze strîmtoarea de la est la vest.
În consecință, e mai avantajos să se ocolească Africa, să se urmeze ruta prin Oceanul Indian și Marea Sudului, unde numeroasele porturi de pe coasta australiană oferă escale plăcute pînă în Noua Zeelandă.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I.Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, p. 29.

NOTE M. T.
* Canalul Panama (77km) străbate istmul Panama din America Centrală și a fost construit de SUA în perioada 1904 - 1914 pentru a scurta ruta dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5467/8/)
** steamer (în limba engleză) = Vas cu motor cu aburi. (http://cuvant.net/english/steamer)

Omul modern versus omul primitiv (GALSWORTHY 1931)

<
(...) Adrian părăsi maxilarul și luă în mînă un mulaj de Pitecantropus, această curioasă făptură din Trinil, Java*, care vreme atît de îndelungată a divizat părerile învățaților în chestiunea dacă ar trebuie să fie numi  om-maimuță sau maimuță-om. Ce distanță de la această viețuitoare și pînă la craniul modern, de englez, aflat pe consola căminului. Dac-ai scutura întreba: „Unde a fost leagănul lui Homo Sapiens, cuibul în care a evoluat Omul de la Trinil, de la Piltdown**, de la Neanderthal***, sau din niște colaterali încă nedescoperiți ai acestor creaturi?” Dacă Adrian avea cu adevărat vreo  pasiune, în afară de Diana Ferse, aceasta era dorința sa arzătoare de a delimita locul de baștină a rasei umane. Acum se ventila ideea dezvoltării acesteia din Omul de la Neanderthal, dar Adrian simțea că teoria e nesatisfăcătoare. Cînd acele specimene primare prezentau un stagiu de specializare atît de precis, a le căuta originea la un tip atît de diferit, însemna o deviere. Ca și cum ai afirma că cerbul roșu se trage din elan. Adrian se întoarse către uriașul glob pămîntesc pe care erau însemnate toate descoperirile  la zi legate de originea omului modern. însoțite de adnotări, făcute cu scrisul lui îngrijit, asupra schimbărilor geologice, asupra timpului și climatului. Unde - unde să cauți? Era o problemă demnă de un detectiv, o problemă care nu se putea soluționa în manieră franceză, adică printr-o apreciere intuitivă a punctului inerent probabil, confirmată ulterior prin cercetări la fața locului - cel mai adînc mister din lume. Să fi fost colinele de la poalele munților Himalaya, Fayum****, sau vreun alt loc înghițit azi de apele mării? Dacă, într-adevăr, locul fusese înghițit de mare, atunci niciodată nu va putea stabilit cu certitudine. Era o problemă academică, pur teoretică? Nu, căci se conjuga cu însăși problema esenței umane, a adevăratei naturi a ființei omenești, punct asupra căruia s-ar putea fundamenta filozofia socială - o chestiune de curînd readusă pe tapet.Și anume: dacă omul era funciarmente blînd și pașnic, ipoteză pe care părea să o sugereze studiul vieții animalelor și al unor așa-zise popoare sălbatice, sau era funciarmente agresiv și neliniștit, cum părea să afirme această lugubră înregistrare a faptelor, numită Istorie? Găsește cuibul în care s-a dezvoltat Homo Sapiens, și de acolo va ieși poate la iveală o mărturie care să decidă omul e un înger-diavol, sau un diavol-înger. Pentru o persoană cu firea lui Adrian, teza reactualizată a blîndeții inerente omului era deosebit de atrăgătoare, dar sistemul lui de gîndire refuza să subscrie cu ușurință sau fără rezerve orice fel de teză. Pînă și animalele blînde, pînă și păsările trăiesc în virtutea instinctului de conservare; la fel s-a întîmplat și cu omul primitiv; intrigile diabolice ale omului sofisticat au luat naștere, firește, o dată cu extinderea activităților sale și cu apariția competițiilor - cu alte cuvinte, o dată cu ramificarea instinctului de conservare, impusă de viața așa-zis civilizată. Existența elementară a omului necivilizat oferea instinctului de conservare mai puține prilejuri de a se manifesta sub formele sale sinistre; dar o astfel de teorie nu prea putea fi argumentată. Era preferabil să accepți omul modern așa cum se prezintă și să încerci să-i frînezi posibilitățile de a comite răul. Nici pe bunătatea naturală a oamenilor primitivi nu puteai miza prea mult. Numai cu o zi înainte citise despre o vînătoare în Africa centrală, cu prilejuri căreia o serie de băștinași  primitivi, femei și băștinași, care patrulau în slujba vînătorilor albi, dăduseră peste hoiturile elefanților omorîți, le despicaseră mădular cu mădular, fîșie cu fîșie, și le mîncaseră crude și șiroind de sînge, apoi dispăruseră în pădure, perechi-perechi pentru a desăvîrși orgia. La urma urmelor, și civilizația era bună la ceva.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, vol. I, trad. A. Ralian, Miron, 1992, p. 27-29.

NOTĂ M.T.
* Homo erectus sau Omul din Java a fost decoperit de medicul E. Dubois în 1891 în localitatea Trinil din insula Java din Indonesia. (http://humanorigins.si.edu/evidence/human-fossils/fossils/trinil-2)
** Descoperirea Omului de la Piltdown (Anglia) anunțată în 1912 de către arheologul amator C. Dawson, a fost infirmată în 1953 de o echipă de cercetători. (http://www.bbc.co.uk/history/ancient/archaeology/piltdown_man_01.shtml)
*** Primele fosile ale Omului de Neanderthal au fost găsite în acest loc de pe valea rîului Dussel din Germania, denumirea fiind introdusă în 1864 de W. King. (http://scinews.ro/disparitia-omului-de-neanderthal/)
**** În 1887 arheologul britanic W. Petrie a descoperit în oaza Fayum din Egipt portrete ale unor mumii din epoca romană. (http://www.smithsonianmag.com/history/the-oldest-modernist-paintings-20169750/?no-ist)

Fosta colonie franceză Chandernagore din India (ELIADE 1940)

<
(...)
Era o clădire veche, de mai multe ori reparată, dar cu neputință de păstrat întreagă în clima bengalică* și atît de aproape de junglă. Bungalovul - cum îl numea modest Budge - mi-a amintit, cînd ne-a întîmpinat întîia oară, dintre palmieri, acele vile pe jumătate părăsite din Chandernagore**, glorioasa colonie franceză din apropierea Calcuttei***. vile de la începutul veacului trecut, cu grilajuri de fier, cu pavilioane de lemn, repede înghițite de pădure. Nimic mai melancolic decît o plimbare prin Chandernagore, îndată după apusul soarelui. Arborii de eucalipt cresc prin apropiere, și tristețea vilelor ruinate, anevoie desprinzîndu-se, în umbră, din neînduplecatele valuri vegetale, te copleșește pînă la risipire. Nicăieri ruinele nu sînt mai melancolice ca în India, deși nicăieri ele nu sînt mai puțin lugubre, căci le înfioară o viață nouă, mai dulce și mai muzicală, a ierburilor, a lianelor, a șerpilor și licuricilor. Îmi plăcea să rătăcesc prin Chandernagore, pentru că întîlneam acolo o istorie pentru totdeauna moartă în restul Indiei. Istoria, atît de pitorească și de dramatică, a primilor coloniști europeni, a pionierilor francezi ocolind pe mare Africa și o parte peninsulei indiene, ca să lupte cu jungla, cu malaria, cu arșița, nicăieri nu-mi răsărea în minte cu mai multă melancolie ca la Chandernagore. Regăseam aici peisajul vetust al pionierului glorios, reînviam viața lui aventuroasă, îmi închipuiam traiul lor de legendă, și toate acestea mi se par mai zadarnice decît toate zădărniciile, în noaptea îmbălsămată de florile eucalipților și luminată doar de stele și licurici.
(...)
>

SURSA
Mircea Eliade, Nopți la Serampore, ed. VVpress, post 1989, pp.9-10.

NOTĂ M.T.
* Bengal = Regiune în nord-estul Indiei coloniale britanice. În 1947, când colonia a devenit independentă, partea de vest a Bengalului, cu populație hindusă, a revenit Indiei, iar cea de est, cu populație musulmană, a revenit Pakistanului. În 1971, Pakistanul de Est s-a separat de Pakistanul de Vest, sub numele de Bangladesh. (http://www.britannica.com/place/West-Bengal)
** Chandannagar (Chandernagor în franceză; Chandernagore în engleză) = Oraș pe coasta est a Indiei. Colonie franceză din 1673. Cucerită de britanici în 1757 și 1794.  A revenit Franței în 1763 și 1816. A fost integrat Indiei federale independente în perioada 1950-1952, în statul Bengalul de Vest. (http://achatterji.tripod.com/Newpage/East_Meets_West.htm/)
*** Calcutta (Kolkata în indiană) = Cel mai mare oraș și port din estul Indiei, capitala statului Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)

Un soldat veteran francez despre campania în Egipt din 1798-9 a generalului N. Bonaparte (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
La Paris, lumea văzînd ce se întîmplă, zicea:
- Iată un pelerin care primește porunci din ceruri, ăsta ar fi în stare să pună mîna pe Franța, n-ar strica să-l asmuțim asupra Asiei sau Americii, poate că se va sătura!
I-a fost scris ca lui Cristos. Și așa, i se poruncește să pornească în Egipt*.  Vedeți cum se aseamănă soarta sa cu a fiului lui Dumnezeu? Ba, mai mult. Își adună el veteranii cei mai vrednici, pe care-i băgase în draci și le grăiește astfel:
- Băieți, pentru moment, ni se dă Egiptul să-l înfulecăm. Îl vom înghiți în doi timpi și trei mișcări, cum am făcut și cu Italia. Soldații de rînd vor deveni prinți, vor avea moșiile lor. Înainte!
- Înainte, copii! ordonă sergenții.
- Ajungem noi la Toulon, în drum spre Egipt. Pe-atunci, mările erau pline cu vasele englezilor. Da cînd ne-am îmbarcat, Napoleon ne spune:
- Englezii n-o să ne vadă și e bine să știți, de pe-acum, că generalu vostru are o stea în cer care ne călăuzește și ne apără!
Zis și făcut. Trecînd peste mare, luăm Malta, cum i-am fi luat o portocală ca să-i potolim setea de victorie, că era un om care nu putea sta cu brațele în sîn. Iată-ne și în Egipt. Bun. Acolo, alt consemn. Egiptenii, vedeți voi, sînt oameni care, de cînd lumea, s-au deprins să aibă pe tron niște uriași și armate numeroase ca nisipu mării; pentru că e o țară de duhuri și de crocodili, unde s-au construit niște piramide mari cît munții  noștri, sub care - ce s-au gîndit ei? - să-și înmormînteze regii ca să-i păstreze ca vii; la asta țin ei cel mai mult. De-aia, cînd să debarcăm, micu caporal ne spune:
- Copii, țările pe care o să le cuceriți se închină la o grămadă de zei pe care trebuie să-i respectăm, pentru că francezu cată să fie prietenu tuturor și să-i bată pe toți fără să-i jignească. Să vă intre bine în dovleac că nu aveți voie să vă atingeți de nimic, deocamdată, pentru că într-o zi, oricum, ale noastre o să fie toate! Înainte, marș!
Toate merg bine. Da toată lumea aceea care îl poreclise pe Napoleon cu numele de Kebir- Bonaberdis, o vorbă din graiu lor care vrea să zică sultanu-trage-cu-pușca este cuprinsă de o frică de moarte! Atunci, turcu, Asia, Africa, îi fac farmece și ne trimit un diavol, numit Mody, care se zicea că s-a coborît din cer pe-un cal alb și care, ca și stăpîna lui, nu se atingea glonte de dînsu și-amîndoi se hrăneau cu aer. Unii l-au și văzut; da eu, unu, nu știu dacă-i adevărat. Stăpînirile din Arabia și mamelucii spuneau ostașilor lor că Mody putea să-i ferească de moarte în bătlii, sub cuvînt că era un arhanghel trimis să lupe împotriva lui Napoleon și să-i răpească sceptru lui Solomon, unul dintre echipamentele lor, care, ziceau ei, că generalu nostru l-a furat. Vă dați seama că tot noi i-am făcut să scheaune.
Ei, da, ia spuneți, de unde știau ei de pactu lu Napoleon? E lucru firesc?
Cu toții erau siguri că putea porunci duhurilor și că, într-o clipă, putea ajunge dintr-un loc în altu - ca pasărea. Adevărat este că era peste tot locu. (...) Atunci am ocupat poziții la Alexandria, la Ghizeh și în fața Piramidelor. A trebuit să mărșăluim în soare, pe nisip, unde cei care aveau orbul găinilor vedeau ape care nu se puteau bea și umbră care te făceau să asuzi. De îi mîncam de vii pe mameluci și toți se supuneau ordinelor lu Napoleon, care a cucerit Egiptu de sus și Egiptu de jos, Arabia, ba și capitalele regatelor care nu mai existau, și unde erau mii de statui, cei cinci sute de diavoli ai naturii, apoi, lucru care numai acolo se întîlnește, puzderie de șopîrle, o țară fără margini, unde fiecare putea să-și ia cîteva hectare de pămînt, dacă îi făcea plăcere. În vreme ce împăratu își vede de treburile lui interne, că avea de gînd să facă niște lucruri minunate, englezii dau foc flotei sale în lupta de la Abukir, că ei nu mai știau ce să născocească ca să ne pună bețe-n roate. Da Napoleon, care se bucura de stimă și-n Răsărit și-n Apus, pe care papa îl numea fiul său și văru lui Mahomed, părintele său, vrea să se răzbune împotriva Angliei și să-i răpească Indiile ca să-si scoată apguba cu flota. Avea să ne mîne în Asia prin Marea Roșie, prin niște țări pline de nestemate, de aur, ca să aibă de unde ne plăti solda și de unde construi palate pe unde avea să poposească; numa că Mody se vorbește cu ciuma și ne-o trimite pe capu nostru ca să se întrerupă șiru victoriilor. Stai! Acum toată lumea defilează la parada de unde nimeni nu se mai întoarce teafăr... Soldatu pe moarte nu-ți mai pate cuceri Acra, deși am pătruns în oraș de trei ori, cu încăpățînarea noastră de oameni buni și viteji. Da tot ciuma era mai tare; nu era chip s-o păcălești! Toți erau foarte bolnavi. numai Napoleon era foarte rumen ca un trandafir și toată lumea l-a văzut cum bea ciuma și n-a avut nimic.
Ei, da ia spuneți prieteni, era firesc lucru?
Mamelucii, care știau că noi bolim pe la ambulanțe, au dat să ne taie calea; da cu Napoleon nu le-a mers. Numai ce ordonă el afurisiților lui, celor cu spinarea mai tare ca toți:
- Ia să-mi curățiți drumu!
Junot, care era un spadasin fără pereche, și prietenu său adevărat, ia cu dînsu numai o mie de oameni și pune fugă armata unei pașale care avusese pretenția să ni se pună de-a curmezișu. Pe urmă, ne întoarcem la Cairo, la cartieru nostru general...
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 171-174.

NOTĂ M.T.
* Campania din Egipt începută de generalul N. Bonaparte în 1798 a continuat și după revenirea acestuia în Franța în august 1799, până la evacuarea acestei provincii otomane de către armata franceză în 1802. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)

Consecințe pentru Peninsula Iberică ale desprinderii sale geologice imaginare de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
S-a vorbit de pericolele pe care le riscă Portugalia dacă se va ciocni de Azore*, şi totodată şi de efectele secundare, dacă nu vor ajunge să fie directe, cu care este ameninţată Galicia**, dar mult mai gravă e, fireşte, situaţia populaţiei din insule. În definitiv, ce e o insulă. O insulă, în acest caz un arhipeleag întreg, este o ieşire la suprafaţă a lanţului muntos submarin, de multe ori doar vîrfurile ascuţite ale unor ace stîncoase care în mod miraculos se susţin pe picioare în străfunduri de mii de metri, o insulă, pe scurt, e cea mai îndoilenică dintre întîmplări. Şi deodată mai vine şi ceea ce, nefiid decît tot o insulă, e atît de mare şi de precipitată încît există marele pericol să asistăm, să sperăm că de departe, la decapitarea succesivă a lui Sao Miguel, a insulei Terceira, a lui Sao Jorge şi Faial, şi a altor insule din Azore, cu pierdere generală de vieţi omeneşti, dacă guvernul de salvare naţională, care mîine îşi va prelua atribuţiile, nu va găsi soluţii pentru dislocarea, într-un timp scurt, a sute de mii şi milioane de oameni către regiunile suficient de sigure, în cazul în care aceasta există, Preşedintele Republicii, chiar înainte de intrarea în funcţiune a noului guvern, a apelat deja la solidaritatea internaţională, mulţumită căreia, după cum ne amintim, şi acesta e doar unul din nenumăratele exemple pe care le-am putea prezenta, s-a evitat foametea în Africa. Țările din Europa, unde din fericire s-a înregistrat o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la Portugalia și Spania, după serioasa criză de identitate în care s-au zbătut cînd milioane de europeni s-au hotărît să se declare iberici, au întîmpinat cu simpatie apelul și au dorit chiar imediat să afle cum anume vrem să fim ajutați, cu toate că, așa cum se întîmplă de obicei, totul depinde cum vor putea fi satisfăcute nevoile noastre de posibilitățile lor excedentare. Cît despre Statele Unite ale Americii de Nord, care astfel prin extensie completă ar trebui mereu numite,  cu toate că au trimis veste că formula guvernului de salvare națională nu le e pe plac, dar că, în fine, treacă-meargă, avînd în vedere împrejurarea, s-au declarat totuși dispuse să evacueze populația din Azore, care nu ajunge la două sute cincizeci de mii de persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, chiar în statele salvatoare, nici pomeneală, datorită legilor de imigrare, idealul, dacă vreți să vi-l spun, și acesta e visul secret al Departamentului de Stat și al Pentagonului, ar fi ca insulele să rețină, chiarși cu cîteva stricăciuni, peninsula, care astfel ar rămîne fixată în mijlocul Atlanticului spre beneficiul păcii mondiale, al civilizației occidentale și al evidentelor conveniențe strategice. Plebei i se va comunica faptul că escadrilele nord-americane au primit ordin să se îndrepte în zona Azorelor, imediat se vor aduna acolo mai multe mii de azorieni, rămînînd restul pentru podul aerian care se află în curs de amenajare. Portugalia și Spania vor trebui să-și rezolve singure problemele locale, mai puțin spaniolii decît noi, că pe ei întotdeauna istoria și soarta i-au tratat ca o parțialitate mai mult decît evidentă.
Exceptînd cazul Galiciei, caz și regiune pur periferice, sau, cu alte cuvinte, apendiculare, Spania se află la adăpost de urmările mai nefaste ale coliziunii, avînd în vedere că, în mod substanțial, Portugalia îi servește drept tampon sau amortizor. Sînt probleme de o anume complexitate logistică de rezolvat, cum ar fi orașele importante, ca Vigo, Pontevedra, Santiago de Compostela și La Coruna, dar, în privința celorlalte, populația din sate e atît de obișnuită cu precara guvernare a vieții sale, încît, aproape fără să aștepte ordine, povețe și opinii, s-a pornit să mărșăluiască spre interior, pașnică și resemnată, folosind mijloacele de transport pomenite, și altele, începînd cu cel mai primitiv, cu propriile picioare.
Dar situația Portugaliei e radical diferită. Observați că toată coasta, cu excepția părții sudice din Algarve, se află expusă la lovirea cu pietre a insulelor azoriene, expresie care se folosește aici, lovire cu pietre, pentru că în sfîrșit, nu e mare diferență, în ceea  ce privește efectele, între faptul că ne lovește o piatră, e totul o chestiune de viteză și inerție, neuitînd, totuși, că în cazul de față, capul, chiar și rănit și spart, va face țăndări toată cremenea. Or, cu o astfel de coastă, aproape toată cu țărmuri joase și cu orașele principale chiar pe malul apei, și avînd în vedere lipsa de pregătire a portughezilor pentru cea mai neînsemnată dintre calamitățile publice, cutremur, inundație, foc în pădure, secetă persistentă, e de mirare, ca guvernul de salvare națională să-și poată îndeplini Îndatorirea. Soluția ar fi să se simuleze chiar panica, să-i facăpe oameni să-și părăsească grabnic casele și să refugieze în cîmpiile din interior. Mai rău este dacă în călătorie și la instalare acești oameni se vor vedea privați de alimente, nici nu se poate închipui pînă la ce extreme vor putea ajunge indignarea și revolta.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, ed. Univers / colecţia Romanul secolului XX, Bucureşti, 1990, p.180-182.

NOTE M.T.
* Azore = Arhipeleag portughez din Atlantic, la 1500 km de Lisabona și 3900 km de America de Nord (http://incomemagazine.ro/articles/in-inima-atlanticului)
** Galicia = Regiune din nord-vestul Spaniei, la nord de Portugalia și cu ieșire la Atlantic (http://www.eurominority.eu/version/eng/minority-detail.asp?id_minorities=95)
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

UMOR Sondaj de opinie eşuat

Recent s-a efectuat un sondaj pe plan mondial. Întrebarea a fost: „Vă rugăm să ne spuneţi opinia dumneavoastră în legătură cu lipsa de alimente din restul lumii.”
Sondajul a fost un eşec total:
- în Africa nu ştiau ce înseamnă „alimente”;
- în Europa de Vest nu ştiau ce înseamnă „lipsă”;
- în Europa de Est nu ştiau ce înseamnă „opinie”;
- în America de Sud nu ştiau ce înseamnă „vă rugăm”;
- în SUA nu ştiau ce înseamnă „restul lumii”.

''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 12 iunie 2013

Lacul Ciad la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXII
(…) malul meridional al Lacului Ciad, acea Mare Caspică a Africii, a cărei existență fusese socotită mult timp ca o poveste, marea interioară la care ajunseseră expedițiile lui Denham și Barth. Doctorul încerca să-și fixeze configurația actuală a terenului, care era cu totul diferit de aceea din anul 1847. Într-adevăr, nu este cu putință să întocmești o hartă exacta a acestui lac. El este înconjurat de mlaștini greu de străbătut, în care Barth fusese pe punctul să-și piardă viața. De la un an la altul, mlaștinile, împânzite de trestii și de papiruși care ating o înălțime de cincisprezece picioare, sunt acoperite de năvala apelor și măresc întinderea lacului. Deseori orașele așezate pe maluri sunt pe jumătate înecate, așa cum s-a întâmplat cu Ngomu în 1856. Acum, pe locul unde se ridicau locuințele din Borne se scăldau hipopotamii și aligatorii.”

Exploratorul scoțian J. Bruce în Africa în secolul XVIII (VERNE 1863)

„-Da, dar sunt sălbatici și-s obișnuiți să mănânce carne crudă; iată un obicei de care mi-e silă.

-E într-adevăr dezgustător, vorbi doctorul, și nimeni n-a crezut povestirile primilor călători în Africa. Aceștia spuneau că numeroase triburi se hrăneau cu carne crudă, dar nimeni nu credea. Referitor la asta, James Bruce a trecut printr-o întâmplare ciudată.

(..)

- James Bruce e un scoțian din comitatul Stirling, care, între anii 1768-l772, a străbătut toată Abisinia până la lacul Tyana căutând izvoarele Nilului. Apoi s-a întors în Anglia, unde a publicat o carte despre călătoriile sale, dar abia în 1790. Volumul a fost primit cu multă neîncredere. Obiceiurile abisinienilor erau așa de diferite de obiceiurile engleze, că nimeni nu voia să creadă. Printre altele, James Bruce spunea că popoarele Africii orientale mâncau carne crudă. Acest amănunt a ridicat întreaga lume împotriva sa. Putea să spună orice, nimeni nu s-a dus să-l controleze! Dar Bruce era un om foarte curajos și foarte irascibil. Aceste îndoieli asupra celor povestite de el îl iritau la culme. Într-o zi, într-un salon din Edinburgh, în prezența, un scoțian a făcut iar gluma pe socoteala cărnii crude și declarat răspicat că așa ceva nu e nici posibil și nici adevărat. Bruce n-a spus nimic, a ieșit din salon și s-a întors după câteva clipe cu un biftec crud, dat cu sare, cu piper, după moda africană. Domnule, a spus scoțianului, îndoindu-vă de un fapt pe care l-am afirmat mi-ați adus o injurie gravă. Crezând că nu e posibil, v-ați înșelat. Pentru a o dovedi tuturor, veți mânca imediat acest biftec crud, sau îmi veți da socoteală de cuvintele rostite. Scoțianului i-a fost frică și s-a executat cu o strâmbătură. Atunci, cu cel mai desăvârșit sânge rece, James Bruce a adăugat: Admițând chiar că faptul nu e adevărat, cel puțin nu veți mai susține că nu e posibil!”

(XXVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Expediția diplomatului austriac de Heuglin în Africa în căutarea lui Vogel în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) de Heuglin, viceconsulul Austriei la Karthum, a organizat de curând o expediție foarte importantă, al cărei scop este să-l caute pe călătorul Vogel trimis în Sudan în 185 pentru a lua parte la lucrările dr. Barth. V. a părăsit Bornu în 1856, hotărât să exploreze această ţară necunoscută, care se întinde intre lacul Ciad şi Darfu. Dar de atunci n-a mai reapărut. Nişte scrisori, sosite în iunie 1860 la Alexandria, spun că a fost asasinat din ordinul regelui Wadai. Iar altele, adresate de către dr. Hartmann tatălui exploratorului, spun că, după relatări unui felatah din B., V. s-ar afla prizonier la Wara aşa că nu s-a pierdut încă orice speranţă. S-a alcătuit un comitet, sub preşedinția ducelui regent de Saxa Coburg Gotha. (…): sumele de bani necesare expediției, la care au contribuit şi numeroşi savanți, s-au adunat printr-o subscripție naţională. De H. a plecat la Masuah, în iunie, şi, în timp ce caută urmele lui V., are misiunea de a explora ţinutul cuprins între Nil şi l. Ciad, adică de a face legătura între descoperirile căpitanului Speke şi acelea ale dr. B. () În felul acesta, Africa va fi străbătută de la E până la V.

n. = După plecarea dr. F. s-a aflat că de H., în urma unor disc., o luase pe alt drum decât cel hotărât şi comanda expediției fusese încredinţată lui Munziger. (Nota în textul francez.)”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Expediții europene în Africa în secolul XIX (VERNE 1863)

„Dr. Barth a ajuns pînă-n Sudan, pe drumul indicat de Denhain și Claperton; dr. Livingstone și-a întins numeroasele sale cercetări de la Capul Bunei Speranțe pînă-n bazinul Zambezi; căpitanii  Burton și Speke au deschis civilizației moderne, prin descoperirea Marilor Lacuri, trei drumuri; punctul lor de întretăiere, punctul la care n-a putut ajunge nici un călător este însăși inima Africii.`”

(II)

„Dr. Krapf îşi propune să ajungă în V pe râul Djob, situat sub Ecuator. Baronul de Decken a părăsit Monbaz, a explorat munții Kenya şi Kilimandjaro și pătrunde spre centru.”

(V)

„ În N, tînărul Duveyrier explora Sahara și aducea la Paris pe șefii tuaregi. Se pregăteau, datorită sugestiei guvernului francez, 2 expediții care, coborînd din N și îndreptîndu-se spre V, trebuiau să se încrucișeze. La S, neobositul Livingstone înainta mereu spre Ecuator și, din martie 1862, pătrundea, în tovărșia lui Mackenzie în susul râului Rovoonia. Cu siguranță că sec. XIX nu avea să treac fără ca Africa să-și fi dezvăluit tainele ascunse de 6000 de ani.”

(VIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Insula Zanzibar din Africa de Est în secolul XIX (VERNE 1863)

„Insula Zanzibar, stăpînită de imamul* din Mascat, aliat al Franței și al Angliei, este una din cele mai frumoase colonii. În port vin numeroase corăbii din ținuturile învecinate. De coasta africană o desparte numai un canal, care în partea cea mai lată nu depășește 30 de mile. Pe insulă se face un comerț intens, cu cauciuc, fildeș, dar mai ales cu `lemn de abanos`**, deoarece Z. este un mare tîrg de sclavi. Traficul se întinde pe toată coasta E a Africii, pînă sub latitudinea Nilului. G. Lejean a văzut făcîndu-se aici comerț cu sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.

* Preot la mahomedani.

** Comerț cu `lemn de abanos` – Expresie pentru comerț cu sclavi negri.”

(XI)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Așezarea Kazeh din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

(XV)

„Kazeh, punct important din Africa centrală, nu este totuși un oraș. La drept vorbind, în regiune nu există orașe. Kazeh nu este decît o așezare ascunsă în 6 rîpe imense. Sunt închise acolo căsuțe sărăcăcioase, colibe de sclavi, cu cîte o curticică și grădini cultivate; ceapa, cartofii, vinetele, dovlecii și ciupercile, cu un gust neîntrecut, cresc acolo de minune.

Unyamwezy este Țara Lunii prin excelență, parcul roditor și splendid al Africii. În centru se găsește districtul Unyanembe, un ținut minier, unde trăiesc în trîndăvie  cîteva familii. Aceștia au făcut multă vreme negoț cu gumă, fildeș, stambă și sclavi în interiorul Africii și în Arabia. Caravanele lor au străbătut regiunile ecuatoriale; ele pornesc și acum în căutarea obiectelor de lux pentru negustorii îmbogățiți, care duc în ținutul acesta fermecător, între femei și servitori, cea mai orizontală și mai puțin agitată existență, stînd mai tot timpul întinși, rîzînd, fumînd sau dormind.

În jurul acestor rîpe se găsesc numeroase căsuțe sărăcăcioase de indigeni, apoi întinderi vaste, unde se țin tîrgurile, cîmpii de cînepă și ciumăfaie, pomi frumoși și umbrare răcoroase. Acesta-i Kazehul. Aici e locul de întînire al caravanelor: cele din  S, cu sclavii și încărcătura lor de fildeș; cele din V aducînd pentru triburile din regiunea Marilor Lacuri bumbac și obiecte de sticlă.

În aceste tîrguri domnește o permanentă agitație, un zgomot infernal, pe care-l fac strigătele hamalilor metiși, sun. tobelor și al trîmbițelor, nechezatul catîrilor, zbieretele măgarilor, cîntecele femeilor, țipetele copiilor, lovturile bastoanelor din lemn de palmier ale jemadarului () bătînd măsura acestei simfonii pastorale. Aici se expun în dezordine, și se poate spune, într-o dezordine fermecătoare, stofe bătătoare la ochi, mărgele, colți de rinocer, dinți de rechin, miere, tutun și bumbac. Aici se practică negoțurile cele mai ciudate, unde fiecare obiect nu are decît valoarea dorinței pe care o trezește.”

„Mi-amintesc că Burton și Speke n-au avut decît cuvinte de laudă pentru ospitalitatea locuitorilor orașelor.”

„Cițiva `waganga`, care puteau fi recunoscuți după insignele lor făcute din scoici conice înaintară cu îndrăzneală. Erau vrăjitorii locului. Purtau la cingătoare tigve mici, negre, unse cu grăsime, și alte  obiecte de magie, de o murdărie foarte impunătoare”

„(…) palatul sultanului, un fel de clădire pătrată, numită `ititenya`, (…). În afară, casa avea un pridvor, cu acoperiș de coceni sprijinit pe stîlpi de lemn, care aveau pretenția de a fi sculptați. Zidurile erau împodobite cu linii lungi de argilă roșcată, care încercau să reproduc figuri de oameni și de șerpi. Acoperișul nu se sprijinea chiar pe ziduri, așa că aerul putea pătrunde înăuntru. Ferestre nu existau, ci numai o deschizătură care ar fi vrut să se numească ușă.”
„Părul lor, despărțit într-un mare nr. de codițe, le cădea pe umeri. Tatuaje negre și albastre le brăzdau obrajii de tîmple pînă la gură. Urechile lor lăbărțate suportau discuri de lemn și plăci făcute din copal{50}. Erau îmbrăcați cu o pînză pictată în culori foarte vii. Sold. erau înarmați cu sulițe, arcuri, săgeți otrăvite, săbii scurte cu un singur tăiș, cu `sime`, paloșe lungi cu dinți ca de ferăstrău, și cu mici toporiște.”

„Fu primit de ceata nevestelor maiestății sale, în acordurile armonioase ale `upatu-ului`, un fel de țimbal făcut din fundul unei oale de aramp, și în bubuitul `hilindo-ului`, o tobă înaltă de vreo cinci picioare, scobită dintr-un trunchi de arbore, în care doi oameni loveau din răsputeri.

Cele mai multe dintre femei (…), punînd tabac și `thang` în pipe mari,(…). (…) La moartea sultanului urmau să fie îngropate de vii alături de el, ca să-l distreze în singurătatea veșniciei.”

„I se aduseră darurile menite să îmbuneze divinitatea, pe care indigenii le depuneau în colibe numite `mzimu`, venerate de toți: spice de orz și o băutură numită `pombe`.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Controversa locotenenților britanici Burton și Speke despre munții Lunii din Africa Centrală în secolul XIX (VERNE)

„(…), până apărură în zare celebrii Munţi ai Lunii, care se desfăşoară în semicerc, în jurul lacului Tanganyika. (…); părea o fortificaţie naturală, inaccesibilă pentru exploratorii centrului Africii. (…)

-Iată-ne într-un ţinut neexplorat, spuse doctorul. Căpitanul Burton a înaintat mult spre vest, deci nu a putut ajunge la aceşti munţi faimoşi, ba chiar le-a negat existenţa afirmată de Speke, tovarăşul său de drum. El pretindea că erau o născocire a imaginaţiei acestuia din urmă.”

(XVI)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Valorea fildeșului în secolul XIX (VERNE 1863)

„ –I s-a rupt un colț!. Fildeşul acesta ar valora în Anglia treizeci şi cinci de guinee suta de livre!

―Aşa de mult? se miră Joe, (…).”

„ ―(…) Elefanţii din centrul Africii sunt cei mai frumoşi. Anderson-ii, Cumings-ii i-au vânat în împrejurimile Capului în asemenea măsură, încât ei au emigrat spre Ecuator, unde-i vom întâlni adeseori în turme numeroase.”

(XVII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Povestirile arabilor despre Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susținut că există în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imens. (…)

- După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Câțiva călători, sosiți la Kazeh sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniți din ținuturile centrale au întrebat despre arta lor, au făcut legătura între aceste mărturii și au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr , vezi tu, nu se înșelau cu privire la originea Nilului.”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Pedepse pentru criminali la popoarele africane în secolul XIX (VERNE 1863)

„Ceva mai departe, un alt sat oferea un spectacol la fel de respingător: cadavre mâncate pe jumătate, schelete când în praf, membre omenești risipite ici și colo, toate lăsate la dispoziția hienelor și șacalilor.

-Sunt, se vede, trupuri de criminali; așa cum se obișnuiește în Abisinia, aceștia sunt lăsați pradă fiarelor care îi devorează în liniște, după ce i-au ucis.

-Procedeul nu-i mult mai crud decât spânzurătoarea, spuse scoțianul. E doar mai murdar, asta-i tot.

-În regiunile sudice ale Africii, vorbi din nou doctoral, băștinașii se mulțumesc să-i închidă pe criminali în propria lor colibă împreună cu fiarele, și chiar cu familia. Se dă foc și totul arde. Asta se numește cruzime, iar dacă spânzurătoarea e mai puțin crudă, e în schimb la fel de barbară.”

(XX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Descoperirile geografice făcute de englezi (VERNE 1864)

 (…) la timpurile moderne. Englezii își luară revanșa cu D. Stuart, Burke, Wills, King, Gray, în Australia, cu Palliser în America, cu C. Graham, Wadington, Cummingham în India, cu Burton, Speke, Grant, Livingstone în Africa.

(…) dacă englezii nu alcătuiau majoritatea printre vechii descoperitori și că, dacă trebuia să mergi înapoi pînă la Cook ca să poți vorbi de Noua Caledonie, în 1774, și despre insulele Sandwich unde a pierit el, în 1778, exista un colț al globului asupra căruia aceștia păreau să-și fi concentrat toate sforțările.

E vorba de pământurile și mările boreale din N Americii.

(…)

Noua Zemlia, descoperită de Willoughby în 1553

Insula Weigatz, descoperită de Barrough în 1556

Coasta de V a Groenlandei, descoperită de Davis în 1585

Strîmtoarea Davis, descoperită de D. în 1587

Spitzberg, descoperit de W. în 1596

Golful Hudson descoperit de H. în 1610

Golful Baffin, descoperit de B. în 1616

În timpul ult. ani, Hearne, Mackensie, John Ross, Franklin, Richardson, Beechey, James Ross, Parry, Franklin, Back, Dease, Simpson, Rae, Ingliefeld, Belcher, Austin, Kellet, Moore, Mac Clure, Kennedy, Mac Clintock explorară făr încetare aceste pământuri necunoscute.”

Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Expediția doctorului german Barth în Africa în 1849-1855 (VERNE 1863)

„Erau 2 mai însemnate: aceea a dr. Barth în 1849 și aceea a lt. Burton și Speke, din 1858. Dr Barth era un hamburghez care obținuse pentru el și compatriotul său, Overweg, îngăduința de a se alătura expediției englezului Richardson, însărcinat cu misiunea în Sudan.

Aceast țară imensă se află între 15 și 10 lat. N; pentru a ajunge acolo, trebuie să înaintezi mai mult de 1500 de mile în interiorul Africii. Pînă atunci, ținutul nu fusese cunoscut decît de Denham, Clapperton și Oudney, care-l străbătuseră între 1822-1824. Richardson, Barth și Overweg sosiseră la Tunis și Tripoli, ca și predecesorii lor, și de acolo la Murzuk, capitala Fezzanului. (…) schimbară direcția spre V, spre Ghat, călăuziți, nu fără greutăți, de tuaregi. După ce fuseseră jefuiți, caravana lor ajunse în octombrie în marea oază Asblen. Barth se despărți de tovarășii săi, făcu o excursie în orașul Aghades și se reîntîlni cu ei, spre a porni iar la drum la 12 decembrie. Expediția ajunse în provincia Damerghu. Cei 3 călători se despărțiră și Barth și urmă drumul spre Kano, unde izbuti să ajungă plătind tributuri foarte însemnate. În ciuda unei febre puternice, părăsi orașul la 7 martie, însoțit de un servitor. Scopul călătoriei era să descopere Lacul Ciad, de care-l despărțeau 350 de mile. Înaintă spre E și ajunse în orașul Zuricolo, în Bornu, inima marelui imperiu central al Africii. Acolo află de moartea lui R., răpus de oboseală și de lipsuri, dar asta nu-l împiedică să meargă mai departe, și ajunse la Kuka - capitala ținutului Bornu - așezată pe marginea lacului. După 21 de zile, la 14 aprilie, ajunse la Ngomu.

Îl regăsim la 29 martie 1851, alături de O., plecînd să viziteze regatul Adamaua de la S lacului, ajungînd pînă în orașul Yola, mai jos de 9 gr. lat. N. Este extrema limită S atinsă de acest călător. În august se întoarse la Kuka; de acolo străbătu Mandara, Barghimi, Kanem și atinse, ca extrem punct E, orașul Masena, la 17 gr. 20 min. long. E. La 25 noiembrie 1852, după moartea lui O., porni spre V, vizită Sockoto, traversă Nigerul și sosi la Tembuctu, unde lîncezi timp de opt luni, îndurînd insultele șeicului, suferințe și mizerie. Dar prezența unui creștin în oraș nu putea fi multă vreme îngăduită; fulanii () amenințau să-l asedieze. Părăsi orașul la 17 martie 1854 și se refugie la frontieră, unde trăi 33 de zile, în cele mai crunte lipsuri. În noiembrie se întoarse la Kano; ajunse la Kuka, de unde, după patru luni de așteptare, reluă drumul spre Denham; revăzu Tripoli spre sfârșitul lunii august a anului 1855 și sosi la Londra, la 6 septembrie.

n. = Fulani sau felatahi – pop. răspîndit în Africa ctr. (Senegal), în jurul izv. Nilului.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.