Un soldat veteran francez despre campania în Egipt din 1798-9 a generalului N. Bonaparte (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
La Paris, lumea văzînd ce se întîmplă, zicea:
- Iată un pelerin care primește porunci din ceruri, ăsta ar fi în stare să pună mîna pe Franța, n-ar strica să-l asmuțim asupra Asiei sau Americii, poate că se va sătura!
I-a fost scris ca lui Cristos. Și așa, i se poruncește să pornească în Egipt*.  Vedeți cum se aseamănă soarta sa cu a fiului lui Dumnezeu? Ba, mai mult. Își adună el veteranii cei mai vrednici, pe care-i băgase în draci și le grăiește astfel:
- Băieți, pentru moment, ni se dă Egiptul să-l înfulecăm. Îl vom înghiți în doi timpi și trei mișcări, cum am făcut și cu Italia. Soldații de rînd vor deveni prinți, vor avea moșiile lor. Înainte!
- Înainte, copii! ordonă sergenții.
- Ajungem noi la Toulon, în drum spre Egipt. Pe-atunci, mările erau pline cu vasele englezilor. Da cînd ne-am îmbarcat, Napoleon ne spune:
- Englezii n-o să ne vadă și e bine să știți, de pe-acum, că generalu vostru are o stea în cer care ne călăuzește și ne apără!
Zis și făcut. Trecînd peste mare, luăm Malta, cum i-am fi luat o portocală ca să-i potolim setea de victorie, că era un om care nu putea sta cu brațele în sîn. Iată-ne și în Egipt. Bun. Acolo, alt consemn. Egiptenii, vedeți voi, sînt oameni care, de cînd lumea, s-au deprins să aibă pe tron niște uriași și armate numeroase ca nisipu mării; pentru că e o țară de duhuri și de crocodili, unde s-au construit niște piramide mari cît munții  noștri, sub care - ce s-au gîndit ei? - să-și înmormînteze regii ca să-i păstreze ca vii; la asta țin ei cel mai mult. De-aia, cînd să debarcăm, micu caporal ne spune:
- Copii, țările pe care o să le cuceriți se închină la o grămadă de zei pe care trebuie să-i respectăm, pentru că francezu cată să fie prietenu tuturor și să-i bată pe toți fără să-i jignească. Să vă intre bine în dovleac că nu aveți voie să vă atingeți de nimic, deocamdată, pentru că într-o zi, oricum, ale noastre o să fie toate! Înainte, marș!
Toate merg bine. Da toată lumea aceea care îl poreclise pe Napoleon cu numele de Kebir- Bonaberdis, o vorbă din graiu lor care vrea să zică sultanu-trage-cu-pușca este cuprinsă de o frică de moarte! Atunci, turcu, Asia, Africa, îi fac farmece și ne trimit un diavol, numit Mody, care se zicea că s-a coborît din cer pe-un cal alb și care, ca și stăpîna lui, nu se atingea glonte de dînsu și-amîndoi se hrăneau cu aer. Unii l-au și văzut; da eu, unu, nu știu dacă-i adevărat. Stăpînirile din Arabia și mamelucii spuneau ostașilor lor că Mody putea să-i ferească de moarte în bătlii, sub cuvînt că era un arhanghel trimis să lupe împotriva lui Napoleon și să-i răpească sceptru lui Solomon, unul dintre echipamentele lor, care, ziceau ei, că generalu nostru l-a furat. Vă dați seama că tot noi i-am făcut să scheaune.
Ei, da, ia spuneți, de unde știau ei de pactu lu Napoleon? E lucru firesc?
Cu toții erau siguri că putea porunci duhurilor și că, într-o clipă, putea ajunge dintr-un loc în altu - ca pasărea. Adevărat este că era peste tot locu. (...) Atunci am ocupat poziții la Alexandria, la Ghizeh și în fața Piramidelor. A trebuit să mărșăluim în soare, pe nisip, unde cei care aveau orbul găinilor vedeau ape care nu se puteau bea și umbră care te făceau să asuzi. De îi mîncam de vii pe mameluci și toți se supuneau ordinelor lu Napoleon, care a cucerit Egiptu de sus și Egiptu de jos, Arabia, ba și capitalele regatelor care nu mai existau, și unde erau mii de statui, cei cinci sute de diavoli ai naturii, apoi, lucru care numai acolo se întîlnește, puzderie de șopîrle, o țară fără margini, unde fiecare putea să-și ia cîteva hectare de pămînt, dacă îi făcea plăcere. În vreme ce împăratu își vede de treburile lui interne, că avea de gînd să facă niște lucruri minunate, englezii dau foc flotei sale în lupta de la Abukir, că ei nu mai știau ce să născocească ca să ne pună bețe-n roate. Da Napoleon, care se bucura de stimă și-n Răsărit și-n Apus, pe care papa îl numea fiul său și văru lui Mahomed, părintele său, vrea să se răzbune împotriva Angliei și să-i răpească Indiile ca să-si scoată apguba cu flota. Avea să ne mîne în Asia prin Marea Roșie, prin niște țări pline de nestemate, de aur, ca să aibă de unde ne plăti solda și de unde construi palate pe unde avea să poposească; numa că Mody se vorbește cu ciuma și ne-o trimite pe capu nostru ca să se întrerupă șiru victoriilor. Stai! Acum toată lumea defilează la parada de unde nimeni nu se mai întoarce teafăr... Soldatu pe moarte nu-ți mai pate cuceri Acra, deși am pătruns în oraș de trei ori, cu încăpățînarea noastră de oameni buni și viteji. Da tot ciuma era mai tare; nu era chip s-o păcălești! Toți erau foarte bolnavi. numai Napoleon era foarte rumen ca un trandafir și toată lumea l-a văzut cum bea ciuma și n-a avut nimic.
Ei, da ia spuneți prieteni, era firesc lucru?
Mamelucii, care știau că noi bolim pe la ambulanțe, au dat să ne taie calea; da cu Napoleon nu le-a mers. Numai ce ordonă el afurisiților lui, celor cu spinarea mai tare ca toți:
- Ia să-mi curățiți drumu!
Junot, care era un spadasin fără pereche, și prietenu său adevărat, ia cu dînsu numai o mie de oameni și pune fugă armata unei pașale care avusese pretenția să ni se pună de-a curmezișu. Pe urmă, ne întoarcem la Cairo, la cartieru nostru general...
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 171-174.

NOTĂ M.T.
* Campania din Egipt începută de generalul N. Bonaparte în 1798 a continuat și după revenirea acestuia în Franța în august 1799, până la evacuarea acestei provincii otomane de către armata franceză în 1802. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)

Ultima comoară a cruciaților. Cum au salvat cavalerii creștini o avere din fața inamicilor

ȘTIRILE PROTV, București, 11 iulie 2012

Biografia lui Timur Lenk, emirul Samarkandului (1336-1405) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
(...) făcut incursiuni în această zonă din 1364 pînă în 1370. În 1369, Timur Lenk i-a succedat fratelui său în postul de emir al Samarkandului (1). În următorii zece ani a lupta împotriva hanilor din Kwarizm (2) și Jatab (3). În 1381 a invadat Persia (4) și a cucerit Herat (5), apoi, între anii 1382 și 1385 a pătruns în Khorassan (6) și Persia de est. Din 1386 pînă în 1387 Fars (8), Armenia, Azerbaidajn și Irak au căzut pe rînd în mîinile lui. Fostul său aliat Toktamysh a atacat Samarkandul în 1385-1386 și din nou în 1388 și 1389. De fiecare dată, T. L. l-a învins, iar în 1390-1391 l-a împins înapoi în Rusia. El nu a putut profita de acestă înaintare deoarece a fost rechemat în Persia ca să înăbușe o răscoală pusă la cale de șeicul Mansur la Șiraz (9) în 1392. Timur Lenk l-a învins pe șah și a plecat să recucerească Armenia, Azerbaidjan și Fars (1392-1394). În 1393 a cucerit Bagdadul, iar în următorii doi ani a luat Mesopotomia (10) și Georgia.
În 1395 Toktamysh a invadat din nou Samarkandul, dezlănțuind mînia lui T. L. care l-a învins pe Terek (11), la sfîrșitul anului, după care a pornit să distrugă Rusia de sud și Ucraina, producînd mari distrugeri într-o neobosită expediție de pedepsire. Hotărît să nu ia prizonieri, el îi măcelări pe toți mongolii ce-i ieșeau în cale.
T. L. s-a oprit numai cînd a fost nevoit să se întoarcă în Persia ca să potolească rebeliunea de aici (1396-1397). Apoi, în 1398, a lansat un atac masiv, invadînd India. La fel ca în Rusia, el a distrus totul în drum spre Delhi, unde s-a confruntat cu armata sultanului Mahmud Tughluq. A intra în Delhi la 18 decembrie 1398. Soldații lui au avut permisiunea timp de mai bine de două săptămîni să jefuiască și să omoare locuitorii orașului. Apoi s-a întors la Samarkand. El nu a urmărit să ocupe India și nici să o atașeze imperiului său. Prădînd-o fără milă, a subminat sultanatul de la Delhi, care a decăzut curînd și s-a prăbușit.
După expediția în India, T. L. a invadat Siria, învingînd armata de mameluci () în bătălia de la Aleppo, la 30 octombrie 1400. După ce a prădat orașele Allepo și Damasc, s-a întors spre revoltatul Bagdad, pe care, în 1401, l-a distrus în întregime, pedepsindu-l pentru revoltă. Setos de sînge, T. L. a pornit în 1402 să invadeze Anatolia (). El a zdrobit armata sultanului Baiazid I la Ankara, la 20 iulie 1402. Apoi, a capturat Smirna () de la Cavalerii din Rhodos () și a cerut tribut de la sultanul Egiptului, precum și de la împăratul Bizanțului Ioan I ().
Neînvins, T. L. s-a întors la Samarkand în 1404 și s-a pregătit pentru o invazie a Chinei la scară mare. S-a îmbolnăvit și a murit la 19 ianuarie 1405, înainte de a-și pune planurile în aplicare.

Referințe bibliografice complementare: Harold Lamb, Tamerlane: The Earth Shaker (Garden City, N. Y.: Garden City Publishing, 1932); Edward D. Sokol, Tamerlane (Lawrence, Kansas: Coronado Press, 1977)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 479-480.

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4) Persia și-a schimbat numele în Iran în 1935.

Istoria arabilor (SOURDEL 1998)

Dominique Sourdel, Istoria arabilor, trad. I. Cojocariu (ed. XIV, Paris, 1998), cuv. înainte N. Anghelescu, pref. și note R. G. Păun, Corint / Istorie universală – Microsinteze – 18, București, 2001, 148 p.

5 Cuvânt înainte - Nadia Anghelescu

9 Prefață - Radu G. Păun

11 Avertisment

14 Capitolul I Arabii înainte de apariția Islamului
I. Primul mileniu
II. Statele din Arabia de Sud
III. Arabia Centrală

28 Capitolul II Islamul și cuceririle
I. Apariția Islamului
II. Cuceririle arabe
III. Războiul împotriva bizantinilor
IV. Mesopotamia, Persia, Transoxiana
V. Egiptul și Africa de Nord
VI. Peninsula Iberică
VII. Arabii și populațiile cucerite

41 Capitolul III Imperiul arab (secolele VII-VIII)
I. Primele lupte între clanuri
II. Instaurarea regimului omayyad și domnia lui Mu awiya
III. Epoca lui Abd al-Malik
IV. Declinul regimului omayyad

60 Capitolul IV Arabii în Orient (secolele VIII-IX) 
I. Noua dinastie
II. Declinul puterii califilor și dezmembrarea Imperiului 
III. Societatea în Imperiul arabo-islamic 
IV. Cultura și civilizația lumii arabo-islamice

83 Capitolul V Occidentul arab în secolele VIII-XV

105 Capitolul VI Arabii, turcii și mongolii în Orient
I. Selgiucizii și postselgiucizii
II. Mongolii și mamelucii

121 Capitolul VII Renașterea lumii arabe în secolele XIX-XX
I. Egiptul până în 1882
II. Orientul Apropiat arab până în anul 1908
III. Evoluția Orientului Apropiat între 1908 și 1914
IV. Lumea arabă între 1914 și 1945

143 Bibliografie

147 Cuprins

coperta IV

Cartea de faţă, datorată unuia din cei mai importanţi specialişti în materie, profesorul Dominique Sourdel, este destinată unui public larg, care are acum prilejul să ia cunoştinţă de îndelungata tradiţie de civilizaţie dezvoltată de secole în Orientul Apropiat, și care poate desluși trăsăturile unui tip de cultură în care religia este totul, de la haina pe care o poartă individul, până la cele mai înalte decizii politice luate de conducători.

O civilizație ce se deosebește fundamental, ca principii și mod de viață, de ceea ce numim îndeobște „cultura și civilizația occidentală”, cu care însă a întreținut relații mai strânse decât ne-am putea închipui la prima vedere.