<
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.
NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Se afișează postările cu eticheta avere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta avere. Afișați toate postările
vineri, 8 ianuarie 2016
vineri, 19 decembrie 2014
Oameni versus ceilalti in Romania antebelica (PETRESCU 1933)
<
(...)
Tinarul Fred Vasilescu, fiul unui industrias de mai bine de o suta de ori milionar, nu stie, pare-se, sensul perfect conturat si fara echivoc al acestui cuvint (om - n. M.T.) in romaneste, el care la 22 de ani era atasat la legatia din Londra (probabil ca isi inchipuia ca pe baza meritelor proprii), ca sa fie mutat apoi la Geneva, in timp ce atiti dintre camarazii sai, cu aceeasi vechime si cu un plus de examene, faceau oficiul de copisti in Palatul lui Sturza. Prin urmare, nu stie ca romanii se impart in doua categorii: oameni si ceilalti. Un om e cel care are existenta civila, adica isi poate valorifica si suparavalorifica orice merit, caci i se face credit prin simpla prezenta, pe cind ceilalti nici nu sint incercati. El participa din privilegiul unei foarte restrinse categorii. (Sint vreo citeva mii de oameni in Romania, la 18 milioane de locuitori). Dintre oameni se recruteaza ministrii de profesie, deputatii din oficiu, personalul legatiilor din strainatate, membrii tuturor celor citeva mii de consilii de administratie, platiti cu tantieme care echivaleaza titlurile de nobleta, voiajorii speciali in strainatate, sau, scoborind, sa zicem intre altii, directorul Teatrului National, directorul Institutului de radio (cum credeati ca se recruteaza altfel?) si, mai jos, tot soiul de directori si intendenti de muzee si institutii publice, care acorda locuinta, luminat, incalzit etc.
Fred Vasilescu, care fusese pe front, numai pentru ca intmplator voise el anume asta, nu s-a intrebat deloc dupa ce criterii s-au recrutat atit de numerosi ofiteri ai tuturor cartierelor generale? S-a tinut oare vreun concurs pentru sefii de popota? Dar pentru celelalte servicii au fost luati din tren la intamplare? Inainte de Revoluatia Franceza, privilegiul era favoarea regala: titlu, deci avere (mai totdeauna), dar acum formula e mai simpla: avere, deci, titlu, adica privilegiu. In razboiul pentru-ntregire, soldatul pur si simplu (adica provenit din locuitor) avea dreptul si mai ales datoria sa mearga zi de zi in linia intiia de transee si de foc, pe cind soldatul-om avea dreptul si datoria (neinscrise, e drept, in Constitutie, dar fixate printr-un ordin al Ministerului de Razboi), sa cumpere un automobil si sa ramina ``atasat``, pe linga el, la cartier, la Iasi, Birlad, Bacau, Roman, Botosani, sau Onesti etc. E adevarat ca ordinul publicat in ziare, in mod cinstit, nu fixa nominal pe cei care aveau acest drept si aceasta datorie, dar de vreme ce numai ``oamenii`` aveau bani sa cumpere un automobil, chiar daca sumele proveneau prin frauda, e de la sine inteles ca restul locuitorilor erau exclusi. Un om are dreptul sa fie unde e, chiar daca altul aduce meritul si solutia. Recent, un ministru nu a invitat oare, de pe banca ministeriala, marturisind ca n-are solutii, pe cei cari au solutii pentru remedierea crizei, fiindca ca el niciodata n-a facut presupunerea ca daca n-are solutii, n-are dreptul sa stea in locul acela, caci el se stia pe sine om? Gheorghidiu avea deci perfecta dreptate si stia bine ce spune: Ladima nu era un om. El nu putea fi numit, de pilda, membru in nici un consiliu de administratie, asa cum sunt numiti si incaseaza jetoane oameni cari n-ar putea sa scrie exact titlul mai complicat si mai nuantat al vreunei institutii, in consiliul careia figureaza. El nu putea fi numit nici director de biblioteca la vreun Senat, nici la vreun muzeu, nici atasat de presa, ca atitea zeci, in cine stie ce capitala straina. Nici Eminescu, de pilda, n-a fost om. N-a putut fi facut mai mult decit revizor scolar (si desi a fost un excelent revizor, n-a putut ramine nici acolo). Cu toate ca a gindit, a formulat si a impus doctrina partidului conservator, el n-a fost niciodata deputat, nefiind, cum am spus, om. Toata lumea il compatimeste intelegator pe omul care din pricina vreunei nesanse nu poate ``sa traiasca dupa rangul lui``, dar Ladima poate sa crape intr-o mansarda oarecare, in luna iulie, caci toti ceilalti oameni vor gasi asta aproape firesc. Banuiesc ca, pentru inceput, acceptindu-l in calitate de paj intr-ale omeniei, Gheorghidiu i-ar fi gasit lui Ladima doua-trei sinecure, mai tirziu l-ar fi ales poate, cine stie, in vreun consiliu de adminsitratie si, daca ar fi dovedit insusiri si suficienta domesticitate, poate fi deputat.
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 160-162.
(...)
Tinarul Fred Vasilescu, fiul unui industrias de mai bine de o suta de ori milionar, nu stie, pare-se, sensul perfect conturat si fara echivoc al acestui cuvint (om - n. M.T.) in romaneste, el care la 22 de ani era atasat la legatia din Londra (probabil ca isi inchipuia ca pe baza meritelor proprii), ca sa fie mutat apoi la Geneva, in timp ce atiti dintre camarazii sai, cu aceeasi vechime si cu un plus de examene, faceau oficiul de copisti in Palatul lui Sturza. Prin urmare, nu stie ca romanii se impart in doua categorii: oameni si ceilalti. Un om e cel care are existenta civila, adica isi poate valorifica si suparavalorifica orice merit, caci i se face credit prin simpla prezenta, pe cind ceilalti nici nu sint incercati. El participa din privilegiul unei foarte restrinse categorii. (Sint vreo citeva mii de oameni in Romania, la 18 milioane de locuitori). Dintre oameni se recruteaza ministrii de profesie, deputatii din oficiu, personalul legatiilor din strainatate, membrii tuturor celor citeva mii de consilii de administratie, platiti cu tantieme care echivaleaza titlurile de nobleta, voiajorii speciali in strainatate, sau, scoborind, sa zicem intre altii, directorul Teatrului National, directorul Institutului de radio (cum credeati ca se recruteaza altfel?) si, mai jos, tot soiul de directori si intendenti de muzee si institutii publice, care acorda locuinta, luminat, incalzit etc.
Fred Vasilescu, care fusese pe front, numai pentru ca intmplator voise el anume asta, nu s-a intrebat deloc dupa ce criterii s-au recrutat atit de numerosi ofiteri ai tuturor cartierelor generale? S-a tinut oare vreun concurs pentru sefii de popota? Dar pentru celelalte servicii au fost luati din tren la intamplare? Inainte de Revoluatia Franceza, privilegiul era favoarea regala: titlu, deci avere (mai totdeauna), dar acum formula e mai simpla: avere, deci, titlu, adica privilegiu. In razboiul pentru-ntregire, soldatul pur si simplu (adica provenit din locuitor) avea dreptul si mai ales datoria sa mearga zi de zi in linia intiia de transee si de foc, pe cind soldatul-om avea dreptul si datoria (neinscrise, e drept, in Constitutie, dar fixate printr-un ordin al Ministerului de Razboi), sa cumpere un automobil si sa ramina ``atasat``, pe linga el, la cartier, la Iasi, Birlad, Bacau, Roman, Botosani, sau Onesti etc. E adevarat ca ordinul publicat in ziare, in mod cinstit, nu fixa nominal pe cei care aveau acest drept si aceasta datorie, dar de vreme ce numai ``oamenii`` aveau bani sa cumpere un automobil, chiar daca sumele proveneau prin frauda, e de la sine inteles ca restul locuitorilor erau exclusi. Un om are dreptul sa fie unde e, chiar daca altul aduce meritul si solutia. Recent, un ministru nu a invitat oare, de pe banca ministeriala, marturisind ca n-are solutii, pe cei cari au solutii pentru remedierea crizei, fiindca ca el niciodata n-a facut presupunerea ca daca n-are solutii, n-are dreptul sa stea in locul acela, caci el se stia pe sine om? Gheorghidiu avea deci perfecta dreptate si stia bine ce spune: Ladima nu era un om. El nu putea fi numit, de pilda, membru in nici un consiliu de administratie, asa cum sunt numiti si incaseaza jetoane oameni cari n-ar putea sa scrie exact titlul mai complicat si mai nuantat al vreunei institutii, in consiliul careia figureaza. El nu putea fi numit nici director de biblioteca la vreun Senat, nici la vreun muzeu, nici atasat de presa, ca atitea zeci, in cine stie ce capitala straina. Nici Eminescu, de pilda, n-a fost om. N-a putut fi facut mai mult decit revizor scolar (si desi a fost un excelent revizor, n-a putut ramine nici acolo). Cu toate ca a gindit, a formulat si a impus doctrina partidului conservator, el n-a fost niciodata deputat, nefiind, cum am spus, om. Toata lumea il compatimeste intelegator pe omul care din pricina vreunei nesanse nu poate ``sa traiasca dupa rangul lui``, dar Ladima poate sa crape intr-o mansarda oarecare, in luna iulie, caci toti ceilalti oameni vor gasi asta aproape firesc. Banuiesc ca, pentru inceput, acceptindu-l in calitate de paj intr-ale omeniei, Gheorghidiu i-ar fi gasit lui Ladima doua-trei sinecure, mai tirziu l-ar fi ales poate, cine stie, in vreun consiliu de adminsitratie si, daca ar fi dovedit insusiri si suficienta domesticitate, poate fi deputat.
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 160-162.
joi, 13 noiembrie 2014
Libertate versus convenţionalism în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.
NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.
NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)
miercuri, 28 august 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)