Vinderea la licitație a moștenirii unui lord în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor  unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de  babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l  pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.

NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Muzeul de Artă Tulcea

Str. Grigore Antipa 2, Tulcea 8800, județ Tulcea
0240-5134330

Colecțiile sunt adăpostite într-o construcție neobarocă din secolul XIX, care a fost sediul Casei Pașalelor (până în 1878), apoi al prefecturii și al Palatului Poștelor.
Inaugurat în 1972, restituie o remarcabilă prezentare asupra viziunii artiștilor români față de Dobrogea. Colecțiile de artă modernă și contemporană sunt constituite din peste 900 lucrări de pictură, 230 grafică, 275 sculptură și 500 artă decorativă. Ele includ un mare  număr de stampe, plăci de gravură, ceramică, mobilier, tapiserii, artă religioasă. Sunt prezenți cu capodopere mari artiști ca Theodor Pallady, (...).

Istoria artei (VĂTĂȘIANU 1974)

Virgil Vătășianu, Metodica cercetării în istoria artei, Meridiane/Curente și sinteze 12, București, 1974

(11-12) Realizările artistice contribuie la îmbogățirea vieții psihice și emotive prin bucuria cunoașterii și plăcerea estetică. Termenul „estetic” e împrumutat din limba greacă.; verbul αισθάυομαι înseamnă a simți, a percepe pe cale senzorială, prin extensiune și a cunoaște, a înțelege. (...) Estetica este o disciplină aparținînd domeniului filozofiei. Întemeiată pe filozofia idealistă, această disciplină a elaborat numeroase sisteme teoretice cu caracter aprioric, imaginînd legi imuabile pentru creația artistică, pentru realizarea „frumosului absolut”, (...). (...)
Legile reflectării artistice tind să îmbrățișeze toate genurile de exprimare artistică. Din categoria acestor genuri fac parte  cele care se realizează și se desfășoară în timp (citirea unei opere literare, reprezentarea unei acțiuni teatrale, coregrafice, executarea unei compoziții muzicale), precum și genurile care prin actul creației dobîndesc o existență materială și spațială proprie, ma mult sau mai puțin permanentă: arhitectura, sculptura, pictura și artele aplicate sau industriale (grafica, argintăria, mobilierul, textilele etc). Istoria artei se ocupă de evoluția acestei ultime categorii, numită a „artelor spațiale”.
Din punct de vedere teoretic, obiectul de studiu al disciplinei „istoria generală a artei” îl formează evoluția manifestărilor artistice din timpurile cele mai îndepărtate pînă în zilele noastre, iar orizontul geografic cuprinde întregul glob pămîntesc. Datoria istoricului de artă e să urmărească pas cu pas dezvoltarea gîndirii și a realizărilor artistice, căutînd să pună în lumină tendințele de inovare, încercările, transformările și perfecționările limbajului artistic (...). Pe istoricul de artă trebuie să-l intereseze nu numai realizările de vîrf din punct de vedere calitativ, din care se pot înțelege mai limpede principiile estetice hotărîtoare într-un anumit moment istoric - obiect de analiză preferat de esteticieni - ci și producția mai largă și formele tranzitorii, semnificative pentru că dezvăluie procesul de cristalizare a unei anumite faze artistice.
E limpede că un asemenea  orizont geografic și cronologic vast nu poate fi curpins de cercetători singuratici decît doar sub aspectul unei sinteze informative. Prin urmare, un program de cerctare în domeniul istoriei generale a artei cere organizarea unui institut foarte complex. În practică, disciplina istoria generală a artei se subîmparte în 3 ramuri, constituite în momente istorice diferite. Vom vedea, în capitolul următor, cît de vechi sînt preocupările care au dus la studiul fenomenului artistic, și cum închegarea acestor preocupări, în ceea ce se poate numi o știință modernă, a  avut loc abia în ultimele două secole.
Primul obiect supus unui examen de cercetare l-a constituit arat din perioada antică, îndeoseb arta greacă și romană, apreciate în momentul de dezvoltare a stilului clasicist (sau neoclasic) din jumătatea a dou a sec. XVIII; atunci a luat ființă ramura numită azi arheologia clasică. În perioada romantismului din sec. XIX s-a trezit interesul pentru istoria medievală și modernă a fiecărei națiuni, tot atunci constituindu-se ramura numită istoria artei (în sensul restrîns al termenului), iar arheologia preistorică a luat ființă abia în urma descoperirilor întîmplătoare și apoi a cercetărilor sistematice, inițiate în decursul jumătății  a doua a secolului trecut. (...)