FOTO Femeia transilvăneană de la ţară, în fotografiile inedite ale Muzeului Etnografic din Cluj

Adevărul 8 martie 2014

S-a stins un mare istoric român

Cuget Liber 21 mai 2013

Muzee în Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
MUZEUL ARTĂ din Constanța - Colecția de sculptură Ion Jalea și Artă populară - deschis zilnic între orele 9-21.
ACVARIU - deschis zilnic între orele 9,00 -21,00.
PLANETARIU - deschis într orele 10,00-21,00, cu spectacole la ore fixe: 10,30, 12,30, 14,30, 16,30, 18,30, 20,00 și 21,00. Luni închis.
MONUMENTUL ȘI CETATEA ADAMCLISI - zilnic între orele 8-20.
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - MUZEE, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

Muzeul de Artă Tulcea

Str. Grigore Antipa 2, Tulcea 8800, județ Tulcea
0240-5134330

Colecțiile sunt adăpostite într-o construcție neobarocă din secolul XIX, care a fost sediul Casei Pașalelor (până în 1878), apoi al prefecturii și al Palatului Poștelor.
Inaugurat în 1972, restituie o remarcabilă prezentare asupra viziunii artiștilor români față de Dobrogea. Colecțiile de artă modernă și contemporană sunt constituite din peste 900 lucrări de pictură, 230 grafică, 275 sculptură și 500 artă decorativă. Ele includ un mare  număr de stampe, plăci de gravură, ceramică, mobilier, tapiserii, artă religioasă. Sunt prezenți cu capodopere mari artiști ca Theodor Pallady, (...).

„Artă pentru peisaje industriale” (FILIP)

 Andreea Filip, Artă pentru peisaje industriale

Finele săptămânii trecute a reprezentat debutul expoziției de pictură „Peisaj industrial” găzduită de Muzeul de Artă din Tulcea. Evenimentul urmărește să aducă atenția publicului o serie de lucrări ce aparțin celei de a doua jumătăți a secolului XX, lucrări cu valoarea istorică, ce pot constitui un model de abordare plastică. Pe simezele instituției de cultură vor fi expuse lucrări aparținând unor artiști recunoscuți, precum Marcel Chirnoagă, Ștefan Găvenea, Constantin Piliuță, Geta Brătescu și Anton Lazăr. Muzeul, situat în apropierea falezei Dunării, adăpostește colecții de artă, gravură și sculptură contemporană și se mândrește cu o colecție de avangardă interbelică, semnate de Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han. Tablourile lui Victor Brauner reprezintă cea mai importantă colecție de pictură din țară. Micaela Eleutheriade (1900-1982) este pictorița care a ilustrat printr-un spectacol de culoare și bun gust „Insula la Tulcea” și „Piața din Tulcea”.

„De la mic la mare” („TOMIS” 1989)

 Într-o carte mică poate încăpea un scriitor mare. Dar în cartea cea mai mică? Firesc - și scriitorul cel mai mare! Poate că asemenea rațiuni au avut în vedere Paul Nancă și George Țâra când au inițiat, la revista studenților bucureșteni, Convingeri comuniste, simpatica și ambițioasa colecție „Cartea cea mai mică”. Minuscula publicație a făcut loc unor tineri ce au atras deja atenția criticii: Cristian Popescu, Dan Silviu Boerescu, Cătălin Țîrlea etc. Ultima venită nu este nici ea o necunoscută: Anca Mizumschi (Departe de Hemingway), mai cu seamă cititorilor revistei noastre. Căci unii dintre ei își vor aminti că studența la Medicină de azi era o prezență promițătoare (ca poetă!) în cadrul cenaclului constănțean „Mlădițe dobrogene”, iar mai apoi la „Ovidiu”, că publica grupaje reprezentative, pentru vârsta ei, în Tomis. Mai mult chiar, una dintre cele patru povestiri cuprinse în acest - cum să-i spun, „volum”, „se sparie gândul!” și totuși... - această carte a apărut cu titlul „Un simplu gest” și într-o formă sensibil diferită, acum trei ani, în paginile revistei, semn că opțiunea noastră a fost de bun augur. pentru că cititorii de azi ai A. M. își pot da seama, fie și după această „cartea cea mai mică”, de faptul că ea are o voce literară de o neobișnuită siguranță. Chiar dacă fiecare dintre povestiri (Învinsul, Duminică după amiază, Un fals în acte publice, Departe de Hemingway) se pliază pe altă formulă epică, promovând tipuri și medii diferite, ceva rămâne constant și acest ceva ține de abordarea directă, brutală aș zice, a temei și personajelor, fără ocoluri, dar și fără complexe. (...)

Atlas folcloric

 (33-34) (...) Atlasul. Nu a lipsit un interes istoric în ceea ce privește atlasul folcloric, manifestat timpuriu. Arhivele noastre s-au îmbogățit, uneori pînă la împovărare, cu importante colecții utilizate pentru dialectologia folclorică. Din păcate, de fiecare dată, ocazia elaborării atlasului a fost ratată din motive ce nu mai trebuie cercetate. Dacă s-ar încerca post-festum întocmirea celor trei variante de atlas în maniera discutată mai sus, aceasta ar însemna o muncă de recuperare a științei și de reconstituire ca tehnică a cercetării, în sensul că textele culese în scopuri arhivistice ar trebui preluate, cu multe riscuri, din alte perspective. Nici măcar cercetările de teren din ultimii ani nu sînt destinate dialectologiei folclorice și, în consecință, atlasului. Institutul de studii etnologice și dialectale, după ce și-a pus la punct, în cîteva decenii, problema terenului, are ca obiectiv principal Colecția națională de folclor, la drept vorbind operă de recuperare, iar secțiile specializate din țară, înființate nu de mult (Timișoara, Craiova, Baia Mare, Iași) au mereu aceleași preocupări colecționare. Experiența din alte domenii a pus în evidență faptul că întocmirea unui atlas pretinde o anumită strategie a cercetării, care începe și nu se sfîrșește cu identificarea ariilor stilistice, ca în cazul colecțiilor discutate mai sus (Hasdeu, Densusianu, Arhiva fonogramică) recuperabile, totuși din motive arătate, pentru dialectologia folclorică.

Este regretabil că ne lipsește experiența practică a unui atlas folcloric. De aceea, o discuție în detaliu mi se pare prematură. cel mult, pot fi abordate următoarele aspecte ale problemei:

Stabilirea criteriilor. Pentru aprecierea corectă a fenomenelor artistice din perspectiva dialectologiei  folclorice, propunem două tipuri de criterii: criterii-cadru și criterii-specifice. Prin  criterii-cadru înțelegem un sistem de fenomene geografice, etnografice, lingvistice, estetice, istorice, politice și sociale care permit dezvoltarea unitară în timp și spațiu a culturii. În limbajul lingviștilor, acestea ar echivala cu criteriile genetico-structurale, asociate cu altele de ordin politic și psihologic (conștiința vorbitorilor). Cu ajutorul acestora, poate fi pusă în evidență forța de expansiune a elementelor de cultură, precum și funcția lor uniformizatoare. Pentru dialectologia lingvistică ele sînt de însemnătate maximă. Prin criterii-specifice înțelegem fenomenele variabile de la o regiune la alta, de la o ramură a artei folclorice la alta. Ele se opun criteriilor-cadru prin tendința centrifugală de individualizare stilistică a creațiilor în timp și spațiu. Primele pun probleme comune tuturor dialectelor folclorice , celelalte permit să urmărim procesul de ramificare a fenomenelor artistice, de la categorii la subcategorii  și de la dialecte la subdialecte și graiuri. Prin criteriile-specifice, dialectologia folclorică se întîlnește cu tipologia folclorică (sînt autori care le și confundă), iar atlasul reprezintă o modalitate de clasificare a creației orale, pe lîngă cea de valorizare.

Luate împreună, criteriile-cadru și criteriile-specifice devin sinonime cu legea estetică unitate în varietate și numai sub acest raport trebuie conceput atlasul folcloric. Despre dubla dimensiune a folclorului românesc, existența lui în unitate și în varietate (tipologică și zonală) s-a scris în repetate rînduri. În special, au făcut-o muzicologii (C. Brăiloiu, Gh. Ciobanu, Emilia Comișel) și coregrafii (A. Bucșan). Este o caracteristică a etnoculturii. Din acest punct de vedere, fenomene artistice se dezvoltă paralel și în corelație cu limba vorbită. Va trebui să apelăm din nou la lingviști pentru ca, după modelul lor deja experimentat, să acceptăm existența unor dialecte folclorice. Deocamdată, rămînem la nivelul ipotezelor, nefăcîndu-se nici o încercare de delimitare a zonelor caracteristice, faza esențială în munca de elaborare a atlasului. (...)

(39) (...) Iată și exemple de aplicare limittaivă a criteriilor specifice. Să pornim de la fapte concrete:
„Frunzî verdi baraboi
ni-o făcut maica pi doi
ț-o umplut țările cu noi.
Frunzdileana lozioari,
s-o pornit maica prin țarî
sî ni stringî grămăzioari.
Grămăzioarî nu ni-o strîns,
numai mi-o pornit la plîns.
Astî varî n-o fost varî
ș-o fost om potop șț-o parî
și ni-o ars la inimioarî”.

Modelul acestor texte îl constituie următorul cîntec de largă circulație pe teritoriul nord-dunărean:

„Frunză verde lozioară,

La Focșani între hotară

Este un nuc cu frunza rară.

Se strîng cucii toți din țară

Și cîntă de se omoară...”

Exemplele fac parte dintr-o familie de variante aparținînd liricii de înstrăinare. Pentru dialectologia folclorică, ele sînt interesante și ca ilustrări ale convergenței și divergenței stilistice. Ultimul segment, de circulației modlo-munteană, apar mai unitar ca structură, iar în privința lexicului se apropie de limba literară. (...) 

(44) (...) Cît privește cea de a doua serie de termeni indicată mai sus, pledăm pentru formula atlas folcloric, nu dicționar ori album, cum s-a mai propus, iar disciplina cer îl elaborează să se numească dialectologie folclorică. Toate acestea ni se par utile și pentru eventualele și necesarele corelări cu discipline și sectoare înrudite ale cercetării: dialectologie lingvistică, Atlasul Etnografic al României (AER), bazele dialectale și folclorice ale literaturii scrise.

Tipul de atlas. Tipologia atlaselor lingvistice este bogată: fonetice, lexicale, morfologice, fonologice (48), istorice (49) și pentru diminutive (50). Interesează două categorii: atlase folclorice analitice și atlase folclorice sintetice, în această fază incipientă a dialectologiei folclorice. Ca să ne folosim de informația ui Romulus Vulcănescu, atlasul, indiferent de conținutul tematic, este un tip de reprezentare cartografică a culturii, la un anumit nivel de abstractizare (51). Pentru ca simbolurile utilizate să reflecte corect realitatea de pe teren, factorii indicatori, eșantioanele, schemele, modelele au nevoie de o bună corelare într-un sistem logic și coerent, astfel încît să permită oricînd jocul gîndirii și al cunoașterii, de la faptele particulare la cele generale. De aceea, firesc pare să se înceapă cu elaborarea atlaselor folclorice analitice, pe zone, pe țări și pe dialecte. La un alt nivel de abstractizare se poate realiza un atlas folcloric general, fiind corelate fapte caracteristice din toate ramurile artelor populare, ca, la nivelul țării, să putem vorbi de un model românesc. Cît privește „elaborarea unei opere etnografice de tipul AER, se poate trec gradat  de la ancheta generalizată pe țară asupra elementelor și aspectelor civilizației și culturii populare, efectuată prin concursul științelor etnologice particulare, la un sistem corelat de modele culturale analitico-descriptive  și stilistico-matematice, relevate de ancheta interdisciplinară, care să acopere nevoile unei imagini complexe și viziuni unitare despre viață și lume a poporului român” (52).

Anticariatul din Constanța în vara anului 1973 („LITORAL”)

Nu puțini sunt turiștii care, odată ajunși într-o localitate, se interesează de adresa anticariatului, magazin ce oferă spre vânzare nu orice fel de marfă, ci poate ce a mai de preț marfă - cartea. În Constanța, anticariatul se află pe bulevardul Tomis nr. 39, fiind prezente în rafturile sale mii de volume mai vechi sau mai noi, ilustrative pentru toate genurile de literatură, creații ale scriitorilor români și străini din cele mai diferite epoci. În plus, anticariatul oferă spre cumpărare celor doritori și o serie de colecții de reviste române și străine.

„Unde mergem azi” („LITORAL” 1972)

 ***, Unde mergem azi, „Litoral”, Constanța, 1972, ?

(...)

CINEMA

(...)

„Waterloo” - Mangalia: „Farul”

„Ultima relicvă” - Techirghiol: „Lumina”

„Bănuit e mortul” - Eforie Sud

MUZEE

Muzeul de Artă Constanța - Colecția de sculptură Ion Jalea și Arta populară - Deschis zilnic între orele 10-18. Luni închis

Acvariu - Deschis zilnic între orele 9-21

Planetariu - Spectacole la ore fixe: 10, 30; 12,30; 14,30; 16,30; 18,30; 20; 21. Luni închis.

Monumentul și cetatea Adamclisi - Zilnic între orele 8-20.

Expoziția de curiozități „Mercurius” de la Edificiul roman cu mozaic - Deschis zilnic între orele 9-21.

Muzeul Mangalia - Deschis zilnic între orele 9-17. Luni închis.

„Călăuza filatelistului” (TEBEICĂ 1957)

 Val Tebeică, Călăuza filatelistului, Ed. Tineretului, București, 1957, 131 p.

Cuprins 

5 Cuvînt înainte

9 Marca poștală - „Ambasadorul tăcut” al tuturor țărilor

19 Propunerea lui Rowland Hilll

29 Capul de zimbru

54 Colecționarea măștilor poștale
54 Primii pași
56 Uzate sau neuzate?
61 Hârtie, imprimare, culori
63 Cum și ce colecționăm
67 Cum deslipim mărcile de pe plicuri
70 Îngrijirea colecției

73 O muncă cu folos

86 Enciclopedii în imagini
87 Muzica
92 Sportul
99 Aviația
104 Victoria asupra fascismului
106 Fauna
110 Coloniile

114 Unele curiozități poștale și filatelice

119 Mic vocabular filatelic (album, amincissement, bandă, bloc, burelage, catalog, cadre variate, caracter, centraj, clasor, coliță, colecție,cotă, cuș, desperechiată/depareiată, dințătură, emisiune, eroare, eseu, expres, filigran, fir de mătase, format, gumă, locală, margine, mancolistă, odontometru, pensetă, provizoriu, pliat, pereche întoarsă, ripsat, schimb, șarnieră, serie, surșarj, ștraif, talpă, timbru/marcă poștală, unicat și dublet, valoare)

127 Este folositor să știți că următoarele state au emis primele mărci poștale astfel: 1840 Anglia; 1843, Elveția, Brazilia; 1846 SUA; 1849 Belgia, Franța; 1850 Spania; 1851 Austria, Canada, Danemarca; 1852 India, Luxemburg, Olanda; 1853 Chile, Portugalia; 1855 Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia; 1856 Finlanda, Mexic; 1857 Rusia; 1858 Argentina, Romînia; 1859 Noua Caledonie; 1860 Polonia; 1861 Grecia, Italia; 1862 Costa Rica, Nicaragua; 1863 Turcia; 1865 Honduras; 1866 Egipt, Serbia; 1870 Paraguay; 1871 Japonia, Ungaria; 1872 Germania; 1873 Islanda; 1877 San Marino; 1878 China; 1879 Bulgaria; 1885 Monaco; 1912 Australia, Lichtenstein; 1913 Albania; 1918 Cehoslovacia; 1922 Irlanda; 1928 Andorra

129 Biliografie
Georges Olivier, Le timbre, valeur de placement
Edmond Rocard, Manuel de philateliste
Vaille I., L histoire de timbre postale
Dobîcina, Organizarea legăturilor poștale în URSS
C. Minescu, Istoria poștelor romîne
St. Bellanger, Trois ans en Europe et en Asie
N. Iorga, Drumuri vechi, 
Nestor Ureche, Căruța poștei
Anatole de Demidov, O călătorie în Principatele Române
P. Murea, Istoricul timbrelor poștale romîne

Oswald Durand, les timbres des Colonies francaises

Monografii folclorice

 (30) (...) Monografiile. Partea informativă a atlasului ar putea fi completă cu monografii folclorice elaborate îndeosebi în perioada interbelică de școala filologică a lui Ovid Densusianu și de cea sociologică D. Gusti. Să cităm cele două monografii concepute de Ion Diaconu: Ținutul Vrancei și Folclor din Râmnicul-Sărat. Le-am selectat pe acestea întîi, deoarece autorul, în cele cîteva decenii în contact cu terenul, și-a precizat o concepție monografistă cu următoarele elemente mai mult sau mai puțin originale:

- Avînd în vedere lucrarea profesorului său, autorul Graiului din Țara Hațegului, Diaconu s-a fixat asupra unei zone delimitate istoric și etnografic, Țara Vrancei, pe care, spre deosebire de Densusianu (Hațegul), a urmărit-o îndeaproape vreme îndelungată. În felul acesta, ideea de monografie s-a transformat într-un proiect de atlas (sau album) folcloric. „Ca și în colecțiile noastre anterioare, am aranjat și acum materialul cu indicațiuni bibliografice, spre a putea înjgheba în curînd un atlas folcloric, ori ca să ușureze munca unei colecții critice a întregului nostru nostru folklor” (24).

- În realitatea vie a folclorului există un anume tip de evoluție dialectală, sesizabilă la nivelul biografiei individului reprezentativ. De aceea, monografia folclorică a unui grai dialectal trebuie făcută „într-o durată de om”, urmărindu-se transformările succesive, în vorbire și comportament ale subiectului purtător de valori artistice. (...)

(32) (...) Cealaltă, Folclor din Zona Codrului de D. Pop, înscrie o arie folclorică inedită și compactă din Munții Apuseni.

Am adus în discuție doar cîteva monografii pentru a arăta în ce măsură pot fi utilizate în spiritul dialectologiei folclorice sau reprezintă o direcție a acesteia. Avem în vedere numai pe acelea care își propun delimitarea unei zone pe baza criteriilor lingvistice și folclorice. monografiile pe sate (Monografia comunei ...), mai vechi sau mai noi, sau colecțiile pe județe (Folclor din județul ...), întrucît se întemeiază pe criterii confuze, prezintă un interes secundar, de aceea nu le luăm în discuție.

Grupul timocean dispune de două colecții de bază pentru dialectologia folclorică, ambele fiind realizate în etape concentrate și distincte. Ne referim la culegerea realizată de G. Giulgea și G. Vâlsan, De la românii din Serbia, remarcabilă prin bogăția de texte și prin asemănarea tipologică a acestora cu folclorul nord-dunărean. Cealaltă, realizată recent sub îngrijirea lui Radu Flora, cuprinde trei volume (I. Poezia lirică; II. Descîntece, poezie epică, genuri minore; III. Proza populară), dintre care primul a și apărut la Zrenjanin în 1979.