Profesorul Launchardt versus himera automobilului (URSULEANU 1981)

<
Secolul 19 ajunsese cam pe la jumătate...
În sala Institutului Politehnic din Hamburg, profesorul Wilhelm Launchardt își încheia o nouă oră a cursului de tehnică, recurgînd la același îndemn pe care-l fåcea în orice împrejurare, studenților:
- Fiți oameni cu picioarele pe pămînt! Inventați, construiți, dar nu vă preocupați de ideea deșartă și fără sorți de izbîndă a construirii unui... automobil. Așa ceva este o himeră!
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță,  București, 1981, p. 356.

Statutul funcționarului în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.

NOTE M. T.
* RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)

Sărbătoarea de Sânziene, la Institutul Francez din Bucureşti (AGERPRES 22.06.2015)

Petronius Craiu & Mihai Simionescu, Sărbătoarea de Sânziene, la Institutul Francez din Bucureşti, „Agerpres”, București, 22 iunie 2015

https://www.agerpres.ro/cultura/2015/06/22/sarbatoarea-de-sanziene-la-institutul-francez-din-bucuresti-07-22-25

Doctorat în istorie despre poliția secretă țarisă în URSS (TRIFONOV 1978)

<
(...) I se părea că tatăl său fusese un excepțional, ceea  ce era probabil o exagerare și-ntr-un anume sens un orgoliu neîntemeiat. Era în bună  parte influența Aleksandrei Prokofievna care-și idolatriza soțul și pentru care ordinea era cam aceasta: Gorki (1), Lunacearșki (2), Nadejda Konstantinova și Afanasi Dementievici Troițki. După războiul civil (3), tatăl lui Serioja lucrase în domeniul învățământului. Iar în nouă sute șaptesprezece, după revoluția din februarie (4), fiind student al universității din Moscova, făcuse parte din comisia ce inventariase arhiva direcției Jandarmeriei. Comisia căuta să identifice pe colaboratorii secreți ai fostei Ohrana* (5). Cînd Serioja a aflat acest lucru - colaborare tatălui său la această comisie- s-a apucat să cerceteze, s-a înfundat în arhive, toată povestea a devenit o pasiune pentru el.
(...)
I se părea că firul ce leagă generațiile e asemenea unui sistem de vase prin care trec elemente ce nu dispar. Era mai curînd o viziune biologică decît istorică. S-a apucat cu sîrg de studierea poliției secrete țariste, în specia celei din Moscova în ajunul revoluției din februarie și, în baza documentelor, a făcut liste de colaboratori indicînd toate „succesele” lor în servici și toate „meritele” lor în fața patriei - muncă migăloasă ce i-a luat nu mai puțin de doi ani, find însă numai o parte din teză - (...)
(...) dar în acea noapte el era tulburat, simțea nevoia să stea de vorbă; i-a spus că Klimuk a căutat să-l convingă să-i dea lui Kislovski niște materiale de care acesta avea nevoie pentru teza de doctor docent. Serioja a refuzat. I-a spus că nu vrea să se lipsească de materiale atît de prețioase, care nu se găsesc nici în arhive, pe care numai el le are. Klimuk i-a spus că e mai bine să se lipsească de niște materiale decît să rămînă fără teză. Și de aic a pornit cearta. A ieșit la iveală că este o poveste veche. Klimuk l-a făcut idiot, iar el i-a spus lui Klimuk: „Ești un rahat!”
Despre ce anume era vorba? Ce materiale? Își amintea doar că Serioja s-a bucurat nemaipomenit atunci cînd a făcut rost de ele, ceea ce s-a petrecut întîmplător și pe neașteptate. Listele cu colaboratorii secreți ai poliției țariste din Moscova de la o mie nouă sute zece pînă la revoluția din februarie 1917. Erau desigur niște materiale foarte prețioase pentru că arhivele poliției țariste fuseseră distruse, arse. El a făcut rost de undeva de listele astea. A găsit un individ, sau un bețiv, sau un pungaș, sau pur șis implu un coate goale nenorocit, un decăzut - ea nu-l văzuse niciodată, avea un nume ciudat, Selifon sau Selivan, ceva de genul acesta - care i-a vîndut aceste liste contra treizeci de ruble. Se pare că bunicul aceluia avusese legături cu poliția secretă țaristă, fusese pe acolo un funcționar mărunt și păstrase listele ca să șantajeze oamenii și să să stoarcă de la ei bani. Un timp, Serioja fusese înnnebunit de toată această poveste, absolut fantastică. Unii nu-l credeau și-i spuneau că Selifon l-a tras pe sfoară,că listele sunt false, contrafăcute, dacă nu acum, atunci în anii douăzeci, și e posibil să fi servit la șantaj. La institut, îndeosebi un profesor, Viatkin, era împotrivă. Discuția cu Viatkin l-a făcut pe Serioja să se hotărască să plece la Gorodeț. Firește, la liste - în dosarul cu șireturi rozalii - se referise Beziazîcinîi, pe ele voi să pună mîna Klimuk.
Pentru ce? Kiskovski nu mai e la institut. N-o să lea dea nimic. Ar fi chiar ciudat să-l ajute cu ceva pe Klimuk.
(...) Și tocmai atunci a venit o scrisoare cu ștampila institutului, o comunicare oficială din partea sectorului: avusese loc discutarea tezei, se făcuseră următoarele observații, - o listă lungă - data susținerii se amînă pînă în luna cutare a anului viitor.
(...)
- Ce tot vreți să scoateți de la bunicul?
- Bunicul dumitale a avut o viață foarte bogată, i-a spus Serioja. Discutam despre viață...
- De ce notați?
- Sînt istoric, pentru mine asta e important pentru istorie.
- Care istorie?
- Istoria din Februarie nouă sute șaptesprezece. A revoluției din februarie și a tot ce e legat de
ea. este o perioadă complexă care nu a fost studiată încă pe deplin și fiecare nouă mărturie este valoroasă pentru noi. Așa că vă rog să ne scuzați că vă sîcîim, plecăm imediat.
Serioja vorbea liniștit, răbdător, da celălalt avea chef de ceartă. A început deodată să urle:
- La nabai cu interogatoriile! Marș! Istoricilor, duceți-vă... acolo cu voi! (...)
(...) Pantiușa asculta ironic și dușmănos, agitîndu-și degetul:
- Da, am citit istoria asta în școală.Ști-i-im! Ce-mi tot împuiați capul? Istoria, istoria... Ajunge, există o istorie, de mai mult nu e nevoie.
- Ascultă, Pantelei, dumneata de fapt ce meserie ai?
Cînd Serioja stătea de vorbă cu oameni simpli, mai ales cînd isca cu ei o discuție în contradictoriu, fără să vrea, lua un ton neplăcut de superioritate, lucru care îi enerva pe oameni.
(...)
- La naiba am eu nevoie de istoria ta! Nu trebuie să trageți  oamenii de limbă!
- Istoria nu e a mea, e și a voastră, și a bunicului vostru. Ea aparține tuturor. Iată, de exemplu, satul Gorodeț este foarte vechi...
Infirmiera îi șoptea Olgăi Vasilievna să nu se supere pe bărbatul ei, e cam înapoiat, e slab la minte și dacă bea pe dată i se năzare ceva și se agață de oameni, de aia îl și bat îngrozitor, iar de lucrat lucrează ca mecanic pe elevator și în general e om bun. Bătrînelul Koșelkov, fostul colaborator al poliției secrete - pentru  care totul fusese atît de demult, încît nu mai avea nici o mireasmă și nici o culoare, totul pierise și se evapoorase - dormita acum linițștit  cu capul în piept, încununat de un perișos albicios ca de copil.

* Ohrana - poliția secretă țaristă (n. tr.).
(...)
>

SURSA
Iuri Trifonov, Altă viață: Iuri Truifonov, Casa de pe chei & Altă viață, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 228, București, 1989, pp. 246, 248, 254-255, 273-275.

NOTE M.T:
(1) Alexei Maximovici Peșkov / Maxim Gorki (1868-1936) = Celebru scriitor rus și apoi sovietic. Pionier al realismului socialist. (http://www.imagi-nation.com/moonstruck/clsc73.html)
(2) Anatoli Vasilievici Lunaceraski (1875 Imperiul Rus-1933 Franța) = Critic de artă și jurnalist rus. Revoluționar marxist și primul comisar sovietic al învățământului. (https://www.marxists.org/romana/lenin/bio/amintiri/lunacearski/index.htm)
(3) Războiul civil din Rusia (1918-1921) = S-a încheiat prin victoria comuniștilor (bolșevicilor), veniți la putere prin lovitura de stat din 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, împotriva unor forțe politico-militare rusești disparate, susținute de marile puteri.
(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-ntre-r-zboi-i-revolu-ie-1914-1921)
(4) Revoluția din februarie 1917 din Rusia = Revoltă sângeroasă în capitala Sankt-Petrsburg, care a dus la abdicarea țarului. (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19464777-revolutia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnificatii-implicatii.htm)
(5) Ohrana = Pază, apărare, protecție în limba rusă. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/426484/Okhranka#275729.hook)

Piramidă gigantică, scufundată, descoperită lângă Portugalia [video]

The Epoch Times România 3 februarie 2014

Educația fizică în România precomunistă (GHIBU 1957)

În România, gimnastica a fost introdusă în învățământul secundar printr-un decret școlar din 1864, inclus în Colecția de legi, reguli, programe publicată de C. C. Lascăr și I. Biberi. Articolul 116 al acestui document oficial prevedea că „printre obiectele care se predau în licee se află și gimnastica”.
Primele informații despre organizarea lecțiilor de educație fizică se găsesc în programele analitice pentru licee publicate în 1907 și 1908.
În Programa școlilor de băieți (gimanzii și licee), publicată la București în 1908,  se prevedea că la lecție se execută seria de exerciții de ordine sau libere, seria de exerciții de suspensiune la aparate și seria de exerciții de sprijin la aparate. Ca aparate erau folosite bara fixă, paralele, inele, cal, frânghii, prăjini etc.
Pentru fete, programa școlilor medii publicată în 1909 prevedea că lecțiile de gimanstică suedeză includ seria mișcărilor de ordine și mers, seria exercițiilor pregătitoare și mișcări aplicative, adică jocuri. Aparatele folosite de fete erau scara fixă, banca, bârna.
În școala primară lecțiile de educație fizică erau organizate conform lucării lui D. Ionescu, Îndrumar pentru predarea gimnasticii în școlile primare și normale de fete și băieți, publicată la București în 1910. În sală se executau exerciții libere, exerciții de ordine și jocuri gimanstice, iar afară exerciții de ordine și jocuri gimanstice, exerciții libere și jocuri gimanstice, exerciții de ordine, libere și jocuri gimnastice într-o singură serie.
Același D. Ionescu publica în 1916 Metodica gimnasticii, conform căreia lecția cuprindea 7 serii de exerciții diverse: ordine, pregătitoare, libere, suspensiune, sprijin, jocuri, mers.
Evenimentul care a marcat dezvoltarea educației fizice în România precomunistă a fost înființarea la București în 1922 a Institutului Național de Educație Fizică. Prin ridicarea la un nivel superior a studierii acestui obiect de învățământ a început introducerea treptată în școli a sistemului de gimnastică suedeză.
Acest sistem, adoptat în multe țări, a fost inițiat de savantul suedez Pehr Ling (1776-1839). Teoria sa a fost descrisă în România de asistentul Virgil Roșală de la INEF, în lucrarea Sisteme și metode de educație fizică, publicată în 1933 la Oficiul Național de Educație Fizică din București. Ling împărțea mișcările în familii: brațe, picioare, cap, trunchi, suspensiuni, extensiuni, echilibru, mers, alergări, sărituri și voltije. El considera optim ca lecția să înceapă cu mișcări ușoare, să continuie cu cele grele și să se încheie tot cu mișcări ușoare, iar ordinea părților corpului implicate să fie picioare, brațe, cap și trunchi. Fiul lui P. Ling, Hjalmar Ling (1820-1886), a dezvoltat schema și metodica predării lecției.
Ideea de bază a gimnasticii suedeze era dezvoltarea armonică a tuturor părților corpului, fiecare exercițiu influențând o anumită parte a trupului. O mare importanță se acorda exercițiilor fără aparate, toate exercițiile executându-se după comandă și numărătoare. Sistemul de gimnastică suedez a fost influențat, ca și alte sisteme, de practica militară, respectiv prin ordine, formații, comenzi. În opinia cadrului didactic Emil Ghibu, trăsăturile pozitive ale schemei suedeze erau în număr de patru: predominanța exercițiilor analitice, ordinea strictă a succesiunii grupelor de exerciții, creșterea și scăderea treptată a efortului pe baza criteriul pulsului și alternarea exercițiilor după acțiunea lor. Ultimele două caracteristici au reprezentat pași înainte în metodica organizării lecțiilor de gimnastică. Trăsăturile negative ale sistemului scandinav erau: standardizarea lecțiilor care ducea la plictiseală, transformarea schemei în scop în sine, efectul biologic ca criteriu principal, acțiune superficială asupra omului.
Implementarea sistemului suedez în România a fost dependent de dotarea școlilor cu aparate corespunzătoare și de absolvirea primelor serii de la INES. Ca urmare, a existat o fază de tranziție până în 1928, când majoritatea liceelor și școlilor normale de băieți au fost dotate astfel încât din acest an schema nordică s-a impus ca metodă de predare a gimnasticii școlare. Conform Programei analitice din 1934, publicată la Tipografia Centrală din București, lecția de gimnastică din școlile medii pentru băieți și fete, avea 3 părți: introductivă (6 tipuri de mișcări), fundamentală (8 tipuri de mișcări) și finală. Cu această ocazie, s-au interzis exercițiile cu bastoane și măciuci și exercițiile la bară fixă și paralele.
Tot Virgil Roșală, devenit mai târziu profesor, a editat  în 1932, la București, și o lucrare teoretică, cu titlul Probleme de educație fizică.
În sfârșit D. Ionescu a publicat și o lucrare istorică în acest domeniu, Istoria gimnasticii și educației fizice la noi, apărută în 1939, la editura Revista Geniului din București.
Instaurarea regimului comunist în România în anii 1945-1947 a condus în 1949 la înlocuirea sistemului suedez cu cel sovietic, care, printre altele, prevedea ca fiecărei lecții să i se dea o temă concretă și renunțarea la curba standard a efortului.

SURSA
Emil Ghibu, Lecția de educație fizică, Editura tineretului, cultură fizică și sport, Buucrești, 1957, 34-48.

Petre Bădică, Teza de doctorat a Elenei Ceaușescu, mare succes ştiinţific în SUA şi pe amazon.com
ROMÂNIA LIBERĂ, București, 4 septembrie 2012

Declaraţiile lui Nyirő care DOVEDESC că a incitat la URĂ împotriva evreilor chiar în Parlamentul Ungariei

”JURNALUL NAȚIONAL”, București, 25 mai 2012

Pontica `72 la Constanța („Litoral” 1972)

<
Ora 10, la Teatrul de dramă și comedie: Deschiderea oficială a manifestărilor, iar la ora 10,30 spectacol în premieră cu piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă.
Ora 10,30, la librăria „Mihai Eminescu”: deschiderea expoziției de carte social-politică și întîlnire cu reprezentanți ai Editurii Politice.
Ora 10,30 la Biblioteca municipală: deschiderea expoziției de carte „Rarități bibliofile în colecția Bibliotecii municipale din Constanța” și deschiderea sesiunii de referate și comunicări „Biblioteca - mijloc important de cunoaștere a cuceririlor științei și culturii”.
Ora 11: în aula Institutului pedagogic: „Literatura contemporană și problematica vieții spirituale a tinerei generații” (întîlnire între studenți și scriitori).
Ora 12: la Casa pionierilor: „Frumusețea copilăriei noastre la cea de -a 25 a aniversare a Republicii” (deschiderea expoziției de desene ale pionierilor din municipiul Constanța).
Ora 19: la Poșta centrală: proiecția în aer liber a filmului documentar „La porțile țării”.
>

SURSA
***, Pontica `72. Manifestările de duminică, 22 octombrie, la Constanța, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p.?.

Anul 1964 în învățământul românesc (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 116

(...) 5 tehnicieni, 16 laboranți, 3 bibliotecari din care unul cu studii superioare, 2 muncitori cărți, un legător tipograf, iar personalul administrativ gospodăresc era format din 60 de salariați: 10 muncitori, 2 ingineri, 29 funcționari, 19 persoane de serviciu și pază. Printre funcțiile ocupate erau magazioner, lenjereasă, spălătorese, îngrijitoare curățenie, portari paznici, îngrijitoare veselă, vizitiu(51).

O primă modificare în structura noului institut se petrece în iunie 1964. Diverse schimbări se înregistrau în toate rețeaua instituțiilor de învățământ superior din România: scindarea facultăților de mecanică din Brașov și Cluj, înființarea de noi secții la Institutul Politehnic din Timișoara, înființarea de noi facultăți în cadrul institutelor pedagogice de 3 ani din Bacău, Oradea, înființarea secțiilor de istorie-geografie la Institutele Pedagogice din Constanța și Suceava.

Măsurile erau cauzate de apariția clasei a VIII a școlii de cultură generală și creșterea numărului catedrelor pentru clasele V-VIII la aproximativ 70.700 la nivel național. Rămâneau descoperite peste 16.000 de catedre în care erau atrași pensionarii, alte persoane cu pregătire didactică și pedagogică din varii sectoare de activitate(52).

(...)

În anul 1964, Facultatea de Științe ale Naturii avea să primească localul fostei școli generale  de 7 ani de lângă clădirea principală (actualul sediu al Bibliotecii Centrale Universitare). În această clădire, cu o suprafață totală de 1945 mp, se va desfășura activitatea didactică până în anul 1985(57).

În luna martie 1964, Ion Gheorghe Maurer cerea expres ministrului Ștefan Bălan o informare privind activitatea institutelor pedagogice de 3 ani. (...)

51 = Arhiva MECST, dosar 40, 1964, f. f.

52 = Arhiva MECST, dosar 19, 1964, f. 2.

57 = Site-ul universității.   

Biografia fizicianului Musa Geavit LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

MUSA GEAVIT (n. 23.12.1931) - Fizician. S-a născut în com. Ovidiu - jud. Constanța. Absolvent al Universității București - Facultatea de Fizică, 1955; doctor în fizică, 1969. Întreprinde cercetări fundamentale și aplicative; ține cursuri în învățământul superior în domeniul fizicii plasmei la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației - Universitatea București, „Ovidius” Constanța; profesor asociat - Universitatea „Osman Gazi Eskisehir”, Turcia. Este director general IFA, între 1998-1999. Premii obținute: „Constantin Miculescu” al Academiei Române pentru Fizică, 1967 și locul I - Expoziția Națională de Brevete, 1978, 1982, 1989; al III lea în 1979, 1982, 1989. Are 300 lucrări științifice în reviste de specialitate; 27 brevete recunoscute de OSIM; 19 produse noi în România, recunoscute oficial, 20 noi tehnologii dezvoltate, fiind citat în 14 cărți și peste 160 de articole străine. Face studii de cercetare la universitățile din Dallas, Essen, Hokkaido. Membru în: Comitetul Științific Internațional al Conferinței Europene asupra Fizicii Atomice și Moleculare a unor Gaze Ionizate (1998-2004; responsabil partea română pentru cooperări internaționale; Societatea Română de Fizică; Colegiul Consultativ al Ministerului Cercetării și Tehnologiei; Consiliul Științific al IFTAR, Grupul Internațional de Legătură Conversie Termoionică CoNar - NATO, New York Academy of Science, Societatea Europeană de Fizică ESP, SPIE. Căsătorit cu Marcelia Musa; un copil.     

Evenimente la Universitatea „Ovidius” Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...)

Institutul Româno-American de Studii Sociale, Politice și Juridice din cadrul Universității „Ovidius”, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, a organizat la 8 iulie o masă rotundă cu tema „International Partnership in Higher Education” susținută de cadre didactice și specialiști în domeniu de la Samford University din Alabama, SUA.

La începutul luni decembrie 2010, la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului au loc Zilele Porților Deschise, care anticipează marea campanie de prezentare a ofertei educaționale a Universității „Ovidius”, ce va avea loc în martie 2011. Evenimentul s-a desfășurat în două etape: o întânire cu elevii de liceu interesați de specializările Fizică ș Electronică și o a doua în care au fost prezentate specializările Chimie și Inginerie Chimică. „Sub cupola generoasă a aniversării semicentenarului Universității „Ovidius”, fiecare facultate încearcă să se prezinte în fața comunității. Am decis să deschidem porțile puțin mai devreme, pentru a-i informa din timp pe elevii de liceu asupra oportunităților pe care facultatea noastră le oferă. La întâlnirea cu elevii am prezentat preocupările de cercetare, parteneriatele cu angajatorii, urmată de o vizită în laboratoare, discuții cu studenții, astfel încât tinerii să poată lua contact direct cu Facultatea noastră”, precizează decanul Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu. O manifestare de aceleași proporții a fost organizată și de către Facultate de Farmacie.

(...)

Clubul sportiv studențesc „Știința” din Constanța

 Anii 1971-1981 au constituit, sub raport sportiv, etapa consacrării și afirmării, prin remarcabile performanțe, a studenților constănțeni. Aceștia au fost anii în care au apărut campionii, recordmenii și selecționații în loturile naționale și olimpice și în care au fost amenajate bazele sportive, ce au dat impuls desfășurării unei pregătiri corespunzătoare, anii în care s-au ales cadrele didactice și antrenorii în conducerea tehnică a ramurilor de sport. Ramurile sportive în care clubul Știința deține poziții fruntașe în sportul studențesc din țara noastră: atletism, gimnastica artistică și yachtingul.

În evoluția cronologică a realizărilor clubului sportiv sunt de consemnat:

- În 1972 s-a obținut primul titlu de campion al României la yachting, clasa FD (Olandezul Zburător), prin sportivii Alexandru Ion și Dumitru Micu, și locul IV la Balcaniada de la Atena, cu aceiași sportivi, componenți ai lotului României. În același an, echipa de fotbal studențesc promovează în divizia C, handbalul ocupând locul II în campionatul județean, iar reprezentativele institutului la atletism, volei și handbal participă la faza de zonă a campionatelor universitare de la Cluj, Galați, Suceava și Constanța. Tot atunci s-a înființat secția de gimnastică artistică modernă, la inițiativă  unor studente provenite de la Școala Sportivă, sub conducerea asistentei Elena Scheul;

- În 1973, la yachting. se cucerește din nou și prin aceiași sportivi, titlul de campioni ai României, la clasa FD seniori; (...)

Institutul Pedagogic Constanța în 1981 (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. ?

(...) 

Pentru că formele de activitate politică s-au impus, unele cadre didactice s-au conformat responsabilităților primite de la forurile în drept: lectori ai Comitetului județean de partid și ai catedrelor universității politice de conducere. În această calitate ei au ținut conferințe în întreprinderi, cluburi, instituții de cultură și artă. Este de notat că, de asemenea, că prof. univ. dr. Ion Lungu a fost 11 ani rector al acestui institut, a fost membru al biroului comitetului județean de partid Constanța al PCR, conf. dr. Nicolae Costea, secretar al comitetului de partid din Institut a fost membru al comitetului municipal de partid, iar conf. dr. ing. Maria Arsene a fost membru al Comitetului național de educație și învățământ.
Pentru merite deosebite în diverse domenii ale activității, unii membri ai acestui colectiv didactic au fost recompensați cu premii, ordine și medalii. Astfel, conf. dr. Vasile Manea și conf. dr. Silviu Sburlan au fost premiați de Academia RSR pentru contribuția lor în domeniul științelor naturii - primul (premiul „Emil Racoviță”) și - al doilea în domeniul matematicii (premiul „Gh. Țițeica”), iar un număr de 35 de cadre dețin diplome, ordine și medalii ale Republicii. Da fapt, chiar aceste distincții din anii socialismului echivalau cu o recunoaștere a competenței profesionale și sociale.

Acțiuni organizate

Nu se poate ca o monografie să nu consemneze principala acțiune organizată cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de existență. Se întâmpla în anul 1981. S-a stabilit un comitet de organizare alcătuit din rector (conf. dr. ing. Maria Arsene), decan (prof. dr. Gh. Sălăgeanu), secretar științific (conf. dr. Ștefan Glăvan), președintele Asociației Studenților. Se celebra înființarea și evoluția cetății universitare care a dat forță învățământului constănțean. 

A fost o muncă pasionată, s-a făcut multă publicitate pentru că evenimentul merita consemnat, merita susținut, apreciat și prețuit în toată complexitatea sa. S-a realizat un album omagial (coordonator conf. dr. Nicolae Costea) care a cuprins: aspecte ale acțiunilor organizate de institut în perioada 1971-1981; activitatea metodico-didactică din institut realizată prin cursuri, examene, laboratoare, lucrări practice; activitatea productivă; activitatea culturală și sportivă.

Pentru a suplini imposibilitatea redactării unei monografii, s-a editat o foaie studențească ANUL 2000 (coordonator drd. Constanța Călinescu), care a înglobat: interviuri, reflecții la aniversare semnate de profesori, studenți, și foști (...).

„Conferința națională Lingvistica românească în context european” („TOMIS” 2003)

***, Conferința națională „Lingvistica românească în context european”, Constanța 8-10 mai 2003, „Tomis”, Constanța, iunie 2003

Universitatea „Ovidius” Constanța a organizat anul acesta o conferință națională ce plasează lingvistica românească în context european, cerință fundamentală a integrării limbii și teoriilor despre limba română în spațiul lingvistic european.

Prima zi a conferinței  se deschide cu o sesiune plenară, urmată de lucrări prezentate pe secțiuni: Secțiunea I Limba Română - sincronie și diacronie, Secțiunea II Lingvistică generală și comparată, Secțiunea III Didactica limbilor moderne și Secțiunea IV Poetică și stilistică. Următoarele două zile ale conferinței au prezentat aceeași structură a programului.

În cadrul evenimentului s-a remarcat prezența a numeroase instituții universitare (Universitatea București, Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” București, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea „Hyperion” București, Universitatea „Spiru Haret” Constanța, Institutul Romano-Catolic București) și preuniversitare (Colegiul Național „I. L. Caragiale” Ploiești și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” București).

Wilhelm Demeter („TOMIS” 20**)

 Bibliograf, Wilhelm Demeter, „Tomis”, <2010

Se naște pe 1 ianuarie 1936 în localitatea Zăul de Câmpie, județul Mureș. Absolvent al Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, specialitatea „Sculptură”. Membru al UAP din anul 1963. Lucrează pe tărâmul artelor plastice din anul 1961. Funcția și locul de muncă: Filiala UAP Constanța.

I. Participări la expoziții colective din țară: Constanța (1961-1964; 1966; 1969-2002); Tulcea (1965; 1977); București (1968, 1972, 1974-1975, 1985-1987, 1990, 1993, 1997); Iași (1977); Cernavodă (1993).

II. Participări la expoziții colective de artă românească în străinătate: Odessa, 1984 - Expoziția Filialei UAP Constanța; Japonia / Yokohama, 1998 - Expoziția Filialei UAP Constanța.

III. Participări la expoziții internaționale: Italia (1968) - Expoziția internațională de sculptură „Fundația Pagani”; Spania / Sevilla, 1992 - Expoziția universală - pavilion de sculptură modernă (două bronzuri).

IV. Lucrări de artă monumentală: Pescăruși - oțel inoxidabil (Piața Casei de Cultură - Tulcea, 1965); Pește - bronz (Acvariul Constanța, 1966); Construcție clară - beton alb și Valuri - marmură (Costinești, 1972, 1973); Friză - mozaic, marmură, 160 m (sculptură cinetică), H = 14 (S: C. Petromidia Năvodari, 1995); Arc în timp - inox și marmură, H = 15 m (Tomis, 2500 de ani de atestare (Constanța, 1998).

V. Lucrări  aflate în muzee din România: Victorie - oțel sudat inox și Eliberare - bronz (Muzeul RSR, București); Zburător - fontă și Rod - marmură (Muzeul de Artă Modernă, Galați); Cărturar - bronz (Muzeul Lăzarea, Lăzarea)  și alte lucrări din Muzeul de Artă Constanța. 

VI. Distincții, titluri: Ordinul - „Meritul Cultural”, 1968; Ordinul Național - Serviciul Credincios în grad de Cavaler, 2000.  

VII. Premii obținute în țară și străinătate: Premiul UAP pentru Sculptură 1963 și 1985; Marele Premiu Italia 1970.

„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 2000)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2000

Zilele Patrimoniului European
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a organizat, timp de trei zile, acțiuni încadrate în manifestarea organizată de CE sub genericul „Zilele Patrimoniului European”. La Muzeul de Istorie și Arheologie s-a vernisat expoziția „Creștinism și paleocreștinism pe teritoriul României”, concomitent cu cel de-al treilea colocviu româno-italian pe tema „Paralele istorice și culturale între romanitatea orientală și cea din sudul Italiei în antichitate și Evul Mediu timpuriu”. Manifestarea a beneficiat de prezența unor prestigioși specialiști din Lecce (Italia), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și ICEM:

Fizionomia ca mijloc de expresie
Sub acest generic, pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea, a fost vernisată o expoziție de portrete, lucrările expuse (pictură, grafică, sculptură), unele necunoscute publicului, aparținând patrimoniului instituției organizatoare. 
Dobrogeancă (Corina Beiu Angheluță), Cap de pescar (Gheorghe Naum), Portret de lipoveancă (I. T. Sion), Cap de turc (Șt. Dimitrescu), Cadână (Theodor Aman), Pescar din Deltă (P. Masichievici), alături de sculpturi semnate de Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han, Ion Irimescu se constituie în tot atâtea recomandări pentru public. 
Organizată de muzeografa Anca Rotărescu, autoarea unui catalog deosebit, expoziția ilustrează ideea că „un portret al unui om conține întreaga lui istorie și conține, în primul rând, istoria timpului pe care-l trăiește”.

Moment aniversar
Sărbătoarea împlinirii a 30 de ani de existență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării și a zece ani de la înființarea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reunit recent, la Tulcea, oamenii de știință din țară și străinătate, miniștri și reprezentanți ai administrației locale. A avut loc ceremoniei înmânării de către reprezentantul Consiliului Europei (Tarcisio Basi, director pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă) a Diplomei Europene pentru Zone Protejate, distincție acordată Rezervației Biosferei ca dovadă a recunoașterii internaționale de care se bucură imensele valori existente în Delta Dunării. A fost inaugurat Centrul de Informare Documentare din noul sediu al ARBDD.

Biografie a biologului Anișoara Sălăgeanu (1930-1998)

Data și locul nașterii - 23 mai 1930, com. Seimenii Mari, jud. Constanța

Studii - Școala primară în Medgidia, liceul în Constanța, Facultatea de biologie la Cluj

Titlu științific - doctorat obținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj în 1971

Locuri de muncă

- preparator tehnic la catedra de Botanică de la Universitatea Cluj (1956)

- cercetător botanist la Grădina Botanică din Cluj (1967)

- asistent la Facultatea de Științe Naturale de la Institutul Pedagogic Constanța (1969)

- lector la Facultatea de Științe Naturale de la Institutul Pedagogic Constanța (1971)

- director la Liceul de Artă Constanța (1975)

- director la Liceul Sanitar Constanța (1977-1987)

Stare civilă: căsătorită cu prov. univ. dr. Gheorghe Sălăgeanu; o fiică, Ruxandra Nițescu, inginer chimist

Decedată: 21 iulie 1998

Nimeni nu întrevedea dorinței Anișoarei Lupoi, fiică a contabilului Dumitru Lupoi, de a deveni cercetătoare într-un domeniu pretențios ca Științele Naturii, dominat de legi universale. Înainte de a se decide pentru înscrierea la facultate practica meseria de planificator șef la Poșta din Medgidia, activitate total opusă alegerii de mai târziu. Dar pasiunea a învins și în 1951, Anișoara Lupoi a intrat la Universitatea „Babeș-Bolyai”, secția biologie, pe care a absolvit-o în 1955. (...)

„Curajul unei hotărâri salutare” (GROSSU 1997)

 Sergiu Grossu, Curajul unei hotârâri salutare, „România liberă” București 25 noiembrie 1997 & „Cuvântul românesc” decembrie 1997

Scrisoare deschisă, adresată Mitropolitului Transilvaniei, Antonie Plămădeală  

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte cum şi când ne-am cunoscut, părinte Antonie. In ce mă priveşte, auzisem despre D-voastră numai cuvinte de laudă, rostite de arhimandritul Roman Braga în perioada detenţiei noastre, într-un lagăr din balta Dunării. Tăifăsuind, pe furiş, despre soarta şi viitorul Bisericii ortodoxe, a cărei subordonare la dictatul implacabil al Comitetului Central al Partidului comunist îl sângera sufleteşte, parcă îl aud şi acum mărturisindu-mi, cu o vădită mândrie: „Mai avem, totuşi, câţiva călugări mai tineri care vor salva Biserica din starea ei de actuală decadenţă: de pildă basarabeanul nostru Leonida Plămădeală, cu care am fost coleg de seminar şi la Chişinău, şi la Bucureşti, după pierderea Basarabiei, în 1944..."

Recâştigând libertatea, i-am pierdut urma fostului meu tovarăş de suferinţă, devenit între timp parohul unei biserici din judeţul Bihor. In schimb, prin preajma anilor 1966-1967, iată-mă telefonând la secretariatul Institutului Teologic din Bucureşti, ca să ştiu dacă mai pot să-mi continui studiile şi ce trebuie să fac pentru a da examenele anilor 3 şi 4, în vederea obţinerii diplomei de licenţă. La telefon eraţi D-voastră, care mă cunoşteaţi din articolele şi poeziile pe care le publicam în ziarul Basarabia Literară, când vă aflaţi încă elev la seminarul din Chişinău. Ne-am apropiat, sufleteşte, destul de repede, şi mi-aţi fost de mare ajutor, în special în problema dificilă a examenului de limbă greacă...

În toamna anului 1968, de comun acord cu soţia mea, ne-am hotărât să ne refugiem, la prima ocazie, în Franţa. Deşi eram licenţiat în Filosofie şi în Filologia modernă, ţineam tare mult să-mi iau şi diploma în Teologie. Însă rectorul Institutului - diaconul Nicolae Nicolaescu - s-a opus, neacceptând „o sesiune extraordinară" numai pentru mine, cu recomandarea: "Dacă ăl mare îţi aprobă cererea, atunci se poate..." De altfel, aţi asistat şi D-voastră la această întrevedere de pomină. Am apelat la fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea, duhovnicul patriarhului Justinian, care a reuşit să-mi obţină aprobarea. Şi cu cererea mea purtând semnătura „ălui mare" am alergat la Institut, am bătut la uşa direcţiei şi i-am întins păr. Nicolaescu mult aşteptata aprobare, în prezenţa D-voastră. Nici n-a vrut să audă de această aprobare. „Ce face?" s-a răţoit la mine. "Dar mi-aţi spus că..." "Lasă-mă în pace cu... Prea Fericitul..." Şi-a pus mâna pe telefon, să vorbească, mânios foc, cu Departamentul Cultelor. Reţin doar atâta: „Ori Grossu, ori eu!" Apoi a telefonat şi la patriarhie, la secretarul patriarhului, preotul Cazacu, i-a spus ce i-a spus, şi m-a trimis din nou la el, ca să-1 aud zicându-mi fără nici o jenă: „Asta-i situaţia! La revedere!"

Printr-un medic, prieten, am reuşit să trec pragul Departamentului Cultelor, cu dorinţa rezolvării acestui „incident" neplăcut. Persoana care m-a primit, şi căreia i-am relatat păţania mea, nu era altcineva decât directorul Nencev (devenit, mai târziu, Nenciu). El mi-a vorbit în termeni excelenţi de D-voastră, „un fost puşcăriaş, care va ajunge foarte repede departe..." Şi nu s-a înşelat, pentru că, într-adevăr, în foarte scurt timp, aţi ajuns, cu binecuvântarea partidului comunist, foarte departe": mai întâi devenind „Prea Sfinţitul Episcop Antonie Ploieşteanul, vicar patriarhal", ales nu de către „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române", cum v-aţi exprimat în cuvântul de mulţumire adresat Preşedintelui Departamentului Cultelor, ci de Comitetul Central al Partidului Comunist, pe care l-aţi asigurat de sentimentele deplinei loialităţi, în spiritul datoriei de bun cetăţean care îşi iubeşte Patria şi se identifică cu năzuinţele şi idealurile ei" (Cf. „Biserica Ortodoxă Română", Nr. 11-12/1970). Nu vă gândeaţi nici la patria cerească", nici la ,Jmpărăţia lui Dumnezeu", ci „respectul" şi „iubirea" o manifestaţi faţă de patria noastră socialistă", cu ale cărei idealuri anticreştine v-aţi identificat de-a lungul anilor de regim totalitar.

Sunt sigur că l-aţi citit pe Nicolae Berdiaev, celebrul filosof creştin rus, după care comunismul este „duşmanul oricărei forme de religie, şi în mod special al creştinismului", deoarece „vrea să devină el însuşi o religie, pentru a lua locul creştinismului". Sunt sigur că aţi făcut experienţa comunismului în Basarabia, când eraţi adolescent; iar mai târziu, în închisoare sau în lagăr, v-aţi putut da seamă că, de la începuturile sale, comunismul s-a arătat a fi o religie intolerantă şi fanatică - religia urii şi a luptei de clasă - care, de la Revoluţia din Octombrie încoace, în ce priveşte Uniunea Sovietică, şi de la 23 August 1944, în ce priveşte ţara noastră, s-a luptat să-şi instaureze „dictatura proletariatului" şi cultul mincinos al materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuţii sângeroase, de temniţe şi lagăre de exterminare.

Cum de-aţi uitat că-n perioada anilor '50, când, în virtutea unei logici dialectice demenţiale, „năzuinţele şi idealurile" României socialiste, glorificată de D-voastră, au provocat prigonirea şi decimarea celor mai nobili fii ai Bisericii ortodoxe: mitropoliţi şi episcopi, preoţi şi călugări, pentru „vina" că se opuneau - prin credinţa lor fierbinte - la asalturile vehemente ale ateismului marxist-leninist, iar prin viaţa lor spirituală contracarau eforturile Partidului de pângărire a unei societăţi „socialiste", lipsită de cele mai elementare drepturi ale omului? Cum de-au putut ţâşni, fără nici o sfâşiere de inimă, „sentimentele deplinei loialităţi" faţă de un regim care a permis arestarea, prin agenţii Securităţii, încă din 1952, a peste 150 de preoţi recalcitranţi, respectiv care se arătau refractari noii Legi a Cultelor, campaniei pentru apărarea Păcii, cursurilor de reorientare politică a preoţimii ortodoxe sau citirii „pastoralelor" pro-comuniste de la amvonul bisericii? Cum de nu vă este ruşine, măcar astăzi (fiindcă în anii puterii ceauşiste v-a fost ruşine de Evanghelia lui Hristos, contrariu îndemnului sfântului Pavel), de atitudinea slugarnică de ieri, purtând amprenta servilismului întregii ierarhii ortodoxe, înfeudată unei politici agresiv duşmănoase obiectivelor credinţei noastre în Iisus Hristos? Şi cum - şi de ce -, întocmai foştilor patriarhi Justinian Marina şi Justin Moisescu, precum şi-a celui încă în viaţă, n-aţi încetat să declaraţi, în nenumăratele turnee întreprinse în Occident, cu o consecvenţă de-a dreptul marxistă, că în România dictaturii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi-a familiei sale, există o libertate religioasă autentică, negând existenţa unei Biserici ortodoxe persecutate, răstignită de către duşmanii lui Dumnezeu şi-ai neamului din care faceţi parte?

Nu-mi vine să cred că veţi tăgădui aceste două exemple de servilism ecleziastic, descoperite în dinamica D-voastră activitate religioasă dinaintea aşa zisei Revoluţii din luna Decembrie 1989:

1) În ziua de 4 Iunie 1975, la cea de a 26-a conferinţă teologică interconfesională, care s-a ţinut la Institutul teologic protestant din Cluj-Napoca, având ca temă „Biserica şi aspiraţiile popoarelor spre independenţă", aţi făcut parte din prezidiul reuniunii, în calitate de episcop vicar patriarhal, alături de alte figuri proeminente: rectorul Institutului Teologic din Bucureşti, pr. Mircea Chialda, rectorul Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, pr. Isidor Todoran; rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba-Iulia, pr. I. Nemecsek; rectorul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, profesor K. Rapp etc. Cu această ocazie, aţi vorbit pe larg, în spirit marxist, despre „Teologiile vremii noastre", insistând asupra a două feluri de teologii: „teologia eliberării" şi „teologia revoluţiei", fără a neglija inovaţia pe care aţi prezentat-o în teza de doctorat şi anume: „teologia diakoniei mutuale ale oamenilor". Concluzia? „Noi nu putem vorbi de Dumnezeul cel drept, sprijinind o societate nedreaptă".

2) La 11 Mai 1976 s-a organizat la Bucureşti o altă conferinţă teologică interconfesională, la care aţi participat din nou şi când s-a discutat, cu o descalificabilă ardoare, despre „a cincia adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Nairobi". Din buletinul trimestrial de Ştiri ale Bisericii ortodoxe române (Aprilie-Septembrie 1976) am aflat darea de seamă a discuţiilor acestei „importante" întruniri, din care citez câteva fraze zornăitoare, pe care le-aţi aplaudat, fiindcă se potriveau cu propria D-voastră gândire: principala noastră datorie este de a lucra la respectarea drepturilor omului acolo unde ne aflăm. (...) Noi înţelegem prin libertatea religioasă, libertatea de a avea sau adopta, la alegere, o religie sau o credinţă, precum şi libertatea de a trăi, în mod individual sau colectiv, în mod public sau în particular, apărarea, practica şi învăţământul acesteia..."

Tare-aş vrea să ştiu, părinte Antonie, ce-aţi făcut, ce iniţiativă aţi declanşat, laolaltă cu prea cuvioasele feţe ierarhice de pe Dealul Patriarhiei, întru respectarea dreptului omului credincios din România comunistă, adică „acolo unde ne aflăm "1 Aţi fost şi rectorul Institutului Teologic Ortodox din Capitală, nu-i aşa? Ce mă­suri aţi luat ca să se respecte dreptul tânărului student la învăţământul apologetic, de apărare a credinţei împotriva tancurilor marxism-leninismului, sau dreptul său inalienabil la învăţământul misticei creştine, când amândouă aceste materii, indispensabile formării spirituale a viitorilor slujitori ai altarului, au fost excluse din programele institutelor teologice, fără ca Sfântul Sinod, în care aţi avut întotdeauna un cuvânt hotărâtor, sa reacţioneze câtuşi de puţin?

Cât despre „dreptul la libertatea religioasă'' în societatea comunistă din România, pe care aţi proslăvit-o şi-n ţară şi peste hotare, acest „drept n-a existat niciodată. Fiindcă intoleranţa religioasă, instaurată de P.C.R. cu sprijinul nelimitat al patriarhului Justinian Marina, a lovit, în primul rând, în Biserica greco-catolică, lichidând-o pur şi simplu, la 1 Decembrie 1948, iar cinci episcopi uniţi - din cei şase, ridicaţi de organele poliţieneşti între 27 şi 29 Octombrie - s-au stins în închisoare, în urma unor torturi oribile. Fiindcă mai târziu, pe baza Decretului Nr. 410/19 Noiembrie 1959, s-a abătut năpasta asupra universului paşnic al mănăstirilor ortodoxe, şi-un mare număr de lăcaşuri sfinte au fost închise, cu aprobarea tacită sau chiar din ordinul unor prelaţi, câştigaţi pentru cauza comunistă. Fiindcă o noapte, insuportabil de grea, apăsa creştinătatea românească: călugări şi preoţi nevinovaţi putrezeau în bezna temniţelor, sub privirile indiferente ale ierarhilor lor; difuzarea de biblii şi de literatură creştină era considerată delict şi se pedepsea cu ani grei de puşcărie. Cât priveşte mişcarea duhovnicească Oastea Domnului, pe care în prezent o „agreaţi" cu o vădită diplomaţie, i-aţi luat vreodată apărarea, ca mitropolit al Transilvaniei, când i se refuza dreptul la trăirea „în colectiv" a credinţei strămoşeşti sau la propovăduirea „în mod public" a Evangheliei? Când însuşi D-voastră nu-i recunoşteaţi dreptul la existenţă, iar astăzi o umpleţi de binecuvântări?

Scriam, în N-rul de pe luna Octombrie 1975 al ziarului Catacombes pe care-1 publicam la Paris, împreună cu soţia mea, că un nou spirit teologic domină, de-aproape treizeci de ani, gândirea ortodoxă conformându-se doctrinei oficiale a regimului comunist; că există, ca atare, în cadrul Bisericii Ortodoxe din România, teologi marxişti care, cu abilitate teleghidaţi de Comitetul Central al P.C.R.-ului, nu se sfiesc, ca pretinşi apostoli ai lui Hristos, să se laude a fi „angajaţi să cerceteze în Revelaţia divină bazele acestei tologii de cooperare a Bisericii cu eforturile care se fac (înţelegem de către partid), pentru fericirea poporului" (Cf Biserica ortodoxă română în 1973, Bucureşti, 1974, pag. 6-9). "Noua teologie, de obedienţă moscovită, se declară orientată spre angajamentul complet al Bisericii în lupta pentru pace şi progres" chemată fiind să răspundă „imperativelor vremii" (Ibidem).

Până şi un teolog de valoarea preotului profesor Dumitru Stăniloae va scrie în Ortodoxia, revista Patriarhiei române (Nr. 1/ Ianuarie-Martie 1963), că „astăzi" (deci sub regimul comunist), prin detaşarea poporului nostru de regimul de stăpânire a bunurilor materiale informă egoistă, exclusivistă, s-au creat în ţara noastră condiţiile pentru o viaţă superioară de comunitate"; că tot „ceea ce a încercat creştinismul la început, dar ceea ce a trebuit să abandoneze după ce s-a răcit dragostea şi au intrat în el oameni cu proprietăţi mai mari (...) aplică azi pe o scară largă, pentru toată lumea, o serie de popoare, între care şi poporul nostru", deoarece este vorba de „o viaţă cu totul nouă, ale cărei nobile năzuinţe creştinii le înţeleg..."

Astfel a fost jalonat, încetul cu încetul, drumul spre o temeinică teologie marxistă, după cum reiese şi din cartea D-voastră „Biserica slujitoare", pe care prietenul de altădată, arhimandritul Roman Braga, o considera într-un articol, publicat de mine în foaia trimestrială Iisus Biruitorul (Nr. 1/ Ianuarie-Martie 1976), drept „cea mai perfectă demonstraţie teologică a socialismului de tip comunist", adăugând: „Preasfinţitul Antonie nu numai că vede în Sf. Ioan Gură-de-Aur un precursor al marxismului, ci chiar scoate, din predicile lui „teoria plus valorii", ocupându-se pe larg de critica socială în opera Sfinţilor Părinţi. Dar uită să spună că Sf. Ioan Hrisostom nu s-a făcut lingăul împăraţilor bizantini, cu toate că aceştia erau creştini, ci a criticat regimul din propria lui ţară". Sursa acestei abominabile şi neevanghelice „teologii marxiste" aţi găsit-o, neîndoielnic, în revista patriarhatului de la Moscova, a cărei orientare politică i-o dicta Kremlinul, pentru „adaptarea ortodoxiei ruse la noile condiţii sociale", aşa cum sublinia celebra revistă oficială a ideologiei marxist-leniniste din URSS, Nauka i Relighia (Ştiinţă şi Religie), în Nr. 4/ 1969. Ca peste o lună, în aceeaşi publicaţie ateistă, să se spună de-a dreptul: „Concepţia de creştinism comunist este sâmburele interpretării sociale a ortodoxiei ruse (...) Creştinismul comunist incită pe credincioşi să participe la lupta pentru socialism". Ceea ce aţi făcut D-voastră, părinte Antonie, mai întâi ca să urcaţi treptele ierarhiei binecunoscute, şi apoi să rămâneţi în continuare mitropolit, bucurându-vă de toate avantajele şi privilegiile înşirate într-o scrisoare curajoasă, de un preot curajos din judeţul Prahova, scrisoare ce mi-a parvenit, cu ani în urmă, în Franţa, şi care este foarte edificatoare: „Episcopii ortodocşi au suprimat orice educaţie religioasă din biserică, iar Statul intensifică lupta antireligioasă. Ei vor să adoarmă conştiinţa credincioşilor prin  minciunile difuzate cu orice ocazie -la toate conferinţele preoţeşti, în pastorale, la şedinţele de organizare bisericească, la aniversări —, că astăzi ne bucurăm de cea mai mare libertate. Conducerea Bisericii ortodoxe române se luptă să formeze omul nou cu o conştiinţă socialistă, aşa cum orientează pe preoţi la conferinţe şi cum se scrie în revistele bisericeşti. Dacă credincioşilor le dăunează aceste minciuni oficiale, ele sunt în interesul Statului şi al salariaţilor Bisericii. Episcopii şi preoţii au acceptat atâta făţărnicie, ca să folosească din două părţi să menţină încrederea în ea a credincioşilor sinceri şi să se pună bine cu Statul, pentru a-şi menţine posturile care le aduc un trai de huzur..."

"Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce-ai făcut" citim undeva, în Biblie. Nu se poate să vă fi scăpat îndemnul acesta, părinte Antonie. Eu merg mai departe şi vă sugerez să meditaţi la dojana, ne care o rosteşte Dumnezeu, tot prin pana proorocului Ieremia: preoţii n-au întrebat: Unde este Domnul? Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi..." (IEREMIA, 2. 8). Cum staţi, din punct de vedere duhovnicesc, înaintea Celui Atotputernic? Credeţi că este suficient să rostiţi, cum. scrie în „Cuvântul Pastoral" al Sf. Sinod: „Libertatea pe care o avem acum, iubiţii noştri, trebuie să o folosim, mai întâi, pentru a ne lepăda de tot ce a fost fals şi rău în cuvintele şi faptele noastre din anii dictaturii"? Şi vă întreb, de la inimă la inimă: S-a produs, cu adevărat, în sufletul D-voastră, această lepădare! Aţi coborât în adâncimile fiinţei vătămată de atâtea compromisuri şi abdicări, după cum o cere Tatăl cel Ceresc, în cartea proorocului Ezechiel? Aţi săpat în „peretele" conştiinţei, ca să vedeţi: „urâciunile cele rele" (EZECHIEL, 8. 8-9)? La ce vă poate folosi „libertatea" de care vă bucuraţi acum, dacă nu ajungeţi la libertatea interioară a sufletului, care se capătă prin intervenţia miraculoasă a Duhului Sfânt, ca să puteţi rosti cuvintele ca Ezra: "Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri" (EZRA, 9.6). Sau să mărturisiţi, întocmai bătrânului Iov, strigând la Dumnezeu: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă."

Ca încheiere, ţin să apelez la cuvintele înţelepciunii spirituale ale marelui Soljeniţân, respectiv: "Noi nu putem, noi nu vrem să credem că piedicile exterioare sunt mai tari decât spiritul nostru." Deoarece, tot el adaugă, conformându-se revelaţiei Sf. Scripturi: „Cel care este lipsit de orice forţă materială, câştigă întotdeauna biruinţa prin jertfă."

De aceea, vă implor, în Numele Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, să lăsaţi la o parte jena unei atitudini categorice, referitor la compromisurile repetate de ierarhia B.O.R. de-a lungul celor 45 ani de subordonare la politica anticreştină a partidului comunist român, şi - în plin Sinod - să cereţi tuturor ierarhilor care nu s-au ruşinat să facă parte din Frontul Unităţii Socialiste, patronat de Nicolae Ceauşescu şi clica lui de despoţi netrebnici, repet, să cereţi, cu lacrimi de adevărată căinţă, ca împreună cu D-voastră să-şi dea demisia, retrăgându-vă în mănăstirile unde au fost surghiuniţi episcopii greco-catolici, semenii D-voastră întru Hristos, după desfiinţarea samavolnică a Bisericii lor martirizate. Prin gestul acesta surprinzător, prin curajul acestei hotărâri salutare, aţi deschide noi şi binecuvântate pârtii de trezire spirituală în ţara nevindecată pe deplin de rănile descreştinării. De fapt, nu este vorba de curaj, ci de bun simţ. Câtă vreme sfântul din Tars, inegalabilul atlet al lui Hristos, care a fost Pavel, recunoştea şi mărturisirea: „Nu sunt vrednic să port numele de apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Hristos!", de ce n-aţi spune şi D-voastră şi toţi ceilalţi ierarhi, care v-aţi compromis, colaborând cu regimul comunist, prigonitor al creştinităţii din România: "Nu mai suntem vrednici să purtăm numele de episcop, de mitropolit sau patriarh ", fiindcă în noaptea arestării, a judecării şi-a condamnării la moarte a Mântuitorului de către Securitatea comunistă şi propaganda ateistă din ţara subjugată, ne-a fost frică până şi de nişte slugi ale poliţiei politice, n-am luat apărarea lui Hristos şi ne-am lepădat de El, scuzându-ne: "Nu cunoaştem pe omul acesta!" Şi astfel, cerând iertare lui Dumnezeu pentru „tot ce-a fost fals şi rău în cuvintele şi faptele " pe care le-aţi săvârşit în anii dictaturii, v-aţi răscumpăra şi tăcerile, şi şovăielile, şi abdicările, şi trădările, măcar acum, când „noaptea aproape a trecut şi aşteptăm să se apropie ziua unui nou şi sfânt pământ românesc, în care va domni, cu adevărat, neprihănirea. Căci „vinul cel nou" al izbăvirii Neamului, ne atrage atenţia Domnul Iisus, nu se poate turna în „burdufuri vechi".

 

„Dialoguri româno--americane” (ILIESCU 1996)

 Ion Iliescu, Dialoguri româno-americane, Nemira, București, 1996, 351 p.

Cuprins

5 1. De ce Statele Unite?
17 2.Washington
19 La Casa Albă
35 La Departamentul de Stat
41 La Departamentul Apărării
47 La Congres
61 Întâlniri consacrate relațiilor economice
83 La Centrul pentru Studii Strategice Internaționale și la Institutul pentru Veghea Mondială
113 La Clubul Național al Presei
131 La organisme financiare internaționale
141 La Muzeul Memorial al Holocaustului
143 Întâlnire cu reprezentanții presei române
161 3. Coasta de Vest
163 Seattle
181 Los Angeles. Studiuorile „Universal”
218 Dialog cu ziariștii
251 4. ONU - Semicentar
253 Șansa unui nou început
259 Întâlniri cu șefi de stat și de guvern
265 Discuții cu parteneri americani
293 Gânduri la încheierea Sesiunii jubiliare
301 5. Din Texas în Massachusetts
303 Houston
325 Boston

349 Lista ilustrațiilor

coperta 4: Volumul reunește  documente - declarații, alocuțiuni, convorbiri - și relatări referitoare la cele două vizite efectuate în SUA de delegația oficială în toamna anului trecut: o vizită oficială la invitația președintelui Clinton și o vizită prilejuit de participarea la sesiunea aniversară cu ocazia împlinirii a 50 de la crearea ONU.
Astăzi devine de neconceput dezvoltarea într-o viziune modernă a unei țări fără o relație strânsă cu statele dezvoltate și mai ales cu SUA, care dețin ponderea esențială în viața politică, precum și pozițiile cele mai avansate în domenii cheie ale progresului contemporan: electronica, informatica, aviația, biotehnologiile, industria extractivă și prelucrătoare.  Este nu numa ilegitim, este și necesar ca în cadrul orientării spre Occident a politicii externe românești, relațiile cu SUA, amplificarea, diversificare și consolidare acestora, să reprezinte o prioritate strategică, un obiectiv de importanță vitală.