Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Irimescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Irimescu. Afișați toate postările

miercuri, 1 noiembrie 2000

„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 2000)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2000

Zilele Patrimoniului European
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a organizat, timp de trei zile, acțiuni încadrate în manifestarea organizată de CE sub genericul „Zilele Patrimoniului European”. La Muzeul de Istorie și Arheologie s-a vernisat expoziția „Creștinism și paleocreștinism pe teritoriul României”, concomitent cu cel de-al treilea colocviu româno-italian pe tema „Paralele istorice și culturale între romanitatea orientală și cea din sudul Italiei în antichitate și Evul Mediu timpuriu”. Manifestarea a beneficiat de prezența unor prestigioși specialiști din Lecce (Italia), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și ICEM:


Fizionomia ca mijloc de expresie
Sub acest generic, pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea, a fost vernisată o expoziție de portrete, lucrările expuse (pictură, grafică, sculptură), unele necunoscute publicului, aparținând patrimoniului instituției organizatoare. 
Dobrogeancă (Corina Beiu Angheluță), Cap de pescar (Gheorghe Naum), Portret de lipoveancă (I. T. Sion), Cap de turc (Șt. Dimitrescu), Cadână (Theodor Aman), Pescar din Deltă (P. Masichievici), alături de sculpturi semnate de Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han, Ion Irimescu se constituie în tot atâtea recomandări pentru public. 
Organizată de muzeografa Anca Rotărescu, autoarea unui catalog deosebit, expoziția ilustrează ideea că „un portret al unui om conține întreaga lui istorie și conține, în primul rând, istoria timpului pe care-l trăiește”.

Moment aniversar
Sărbătoarea împlinirii a 30 de ani de existență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării și a zece ani de la înființarea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reunit recent, la Tulcea, oamenii de știință din țară și străinătate, miniștri și reprezentanți ai administrației locale. A avut loc ceremoniei înmânării de către reprezentantul Consiliului Europei (Tarcisio Basi, director pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă) a Diplomei Europene pentru Zone Protejate, distincție acordată Rezervației Biosferei ca dovadă a recunoașterii internaționale de care se bucură imensele valori existente în Delta Dunării. A fost inaugurat Centrul de Informare Documentare din noul sediu al ARBDD.


luni, 25 octombrie 1993

„Suceava” (MUZEUL BUCOVINEI 1993)

 Muzeul Bucovinei, Suceava, XX, Editura Glasul Bucovinei, Iași - Rădăuți, 1993

Aniversări

13 Pavel Blaj, Unirea Bucovinei cu România (1918-1993)

Studii de istorie

15 Nicolae Ursulescu, Continuitate și restructurări cultural-etnice în neoliticul și eneoliticul românesc

23 Ion Mareș, Modele de lut ars reprezentând locuințe și sanctuare eneolitice descoperite pe teritoriul României

45 Mugur Andronic, Cercetări arheologice în așezarea de secol IV D. C. de la Podeni (com. Bunești, jud. Suceava) - raport final

71 Ioan Scripcariuc, Proprietatea domnească în organizarea ținutului Suceava

95 Florin Pintescu, Mihai Viteazul și românii din Transilvania - aspecte sociale

103 Mihai Lazăr, Creșterea vitelor în Moldova în viziunea izvoarelor narative interne

113 Pavel Blaj, Boieri din sfatul domnesc al Moldovei în secolul XVIII (III)

125 Mihai Ștefan Ceaușu, Instituirea administrației habsburgice în Bucovina

143 Mirela Șerban, Contribuții asupra situației demografice în Bucovina în timpul stăpânirii habsburgice (1775-1918)

149 Olga Ștefanovici, Considerații asupra situației demografice în Bucovina în timpul stăpânirii habsburgice (1775-1918)

165 Gavril Irimescu, Contribuții bucovinene la cucerirea independenței de stat a României (1877-1878)

171 Mihai-Aurelian Căruntu, 1941 - Un nou început pentru Bucovina reîntregită

Istoria culturii

183 Nicolae Cârlan, „Cazania” lui Varlaam în județul Suceava

191 Olimpia Mitric, Fondul de carte veche românească și străină de pe lângă mănăstirea Rășca (jud. Suceava) - Prezentare generală

195 Mihai Iacobescu, Bucovina în viziunea lui Ion Budai Deleanu

219 Emilian Dan Petrovici, Repertoriul societăților cultural-naționale românești din Bucovina (1848-1918)

239 Aura Doina Clopotari, Un manuscris inedit: „Junețea la români” de Simion Florea Marian (capitolul Berea)

247 Titus Moisescu, Creația muzicală religioasă a lui Ciprian Porumbescu

251 Ion Pânzaru, Cărți din bibliotecile personale ale lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga la Suceava

255 George Ostafi, Erast Tarangul memorialist

Documente

265 Mihai Iacobescu, Documente ale revoluției de la 1848 în Bucovina

275 Mircea Cenușă, Din corespondența familiei Porumbescu

287 Aura Doina Clopotari, Ion Nistor inedit - scrisori către Liviu Marian

305 Doina Huzdup, Documente inedite cu privire la viața și activitatea lui Ion Nistor. Scrisori de la Alexandru Vitencu

311 Petru Froicu & Eugen Dimitriu, Prietenia lui Artur Gorovei cu Leca Morariu - Scrisori către cărturarul bucovinean

327 Eugen Dimitriu & Petru Froicu, Relațiile lui Alexandru Vasiliu Tătăruși cu Leca Morariu - Din corespondența către profesorul bucovinean

Medalioane

343 Radu Grogorivici, Dimitrie Onciul și determinismul istoric

349 Olga Ștefanovici, Dimitrie Onciul, colaborator al revistei „Convorbiri literare”, în corespondență cu Iacob C. Negruzzi

355 Georgeta Saftian, Vladimir Dumitrescu - cercetător al neo-eneoliticului de pe teritoriul României

363 Viorica Lavric, Realizarea unui dispozitiv pentru analiza microchimică nedistructivă a pieselor mici de metal

369 Cornelia Ungurean, Intervenții de restaurare efectuate la icoana de secol XVI de la Siliștea - Neamț, ,,Maica Domnului cu Pruncul”

373 Lidia Romașcu, Restaurarea unor cămăși femeiești din patrimoniului Muzeului Bucovinei, Suceava

Note și comentarii

375 Mircea Ignat, Noi descoperiri de piese de bronz în zona Sucevei

379 Mugur Andronic, Sondajul arheologic în așezarea de secol IV DC de la Zamostea (jud. Suceava)

385 Lista prescurtărilor

joi, 4 martie 1993

„Suceava” (ANUARUL MUZEULUI BUCOVINEI 1990-1992)

 „Suceava”, Anuarul Muzeului Bucovinei, Suceava, XVII-XVIII-XIX, 1990-1991-1992

Studii de istorie

9 Mugur Andronic & Paraschiva Batariuc, Contribuții la cunoașterea evoluției habitatului uman în zona limitrofă a orașului Suceava

25 Sergiu Haimovici & Gianina Comănescu & Luminița Scutelnicu, Studiul arheozoologic al materialului aparținând culturii Sîntana de Mureș din așezarea de la Podeni (jud. Suceava)

36 Paraschiva Batariuc & Mugur Andronic, Descoperiri arheologice la Suceava - contribuții la cunoașterea topografiei orașului medieval

62 Ion Popescu-Sireteanu, Originea cuvântului „boier” în limba română

85 Ioan Bodnariuc, Întâmplări la granița de sud a Moldovei în epoca medievală

90 Pavel Blaj & Ioan Iosep, Contribuții la cunoașterea braniștilor din Bucovina

105 Ioan Iosep, Toponimul „Obcina” - răspândire și semnificație

128 Mihai Lazăr, Obligații fiscale privitoare la creșterea vitelor în Moldova medievală (secolele XV-XVIII). Considerații istoriografice

151 Pavel Blaj, Boieri din sfatul domnesc al Moldovei în secolul al XVIII lea (II)

172 Olga Ștefanovici, Societatea Doamnelor Române din Bucovina

179 George Ostafi, Comemorarea lui Ștefan cel Mare la Putna și Suceava în anul 1904

187 Mihai Caruntu, Activitatea asociației „Cercul bucovinenilor din București” pentru ajutorarea refugiaților din teritoriul ocupat de URSS în vara anului 1940

196 Gavril Irimescu, Evoluția economico-socială a orașului Suceava între anii 1918 -1940 (date monografice)

Istoria culturii

209 Maria Mărgineanu, Câteva considerații privind vechimea, unitatea și continuitatea românească în lumina etnografiei

216 Traian Cantemir, Balada nunții

221 Ilie Dan, Raporturi între numele de loc și numele de persoană

233 Olimpia Mitric, Cartea veche în fondurile Bibliotecii Muzeului Județean Suceava (I) - Catalog

247 Nicolae Cârlan, În legătură cu activitatea tipografiilor românești de la Dubăsari și Movilău

258 Mihai Camilar, Arhitectura populară din Depresiunea Dornelor - privire generală asupra casei de locuit

264 Ion Pânzaru, Cărți tipărite la Suceava de-a lungul anilor

269 Mircea Cenușă, Aron Pumnul - cel dintâi profesor de limba română în Bucovina

285 Nicolae Ceredarec, Despre învățământul din Bucovina - cu privire specială în anii de școală ai lui Mihai Eminescu la Cernăuți și la dascălii săi

297 Nicolae Cârlan, Mihai Eminescu și „Lepturariul” lui Aron Pumnul

310 Brândușa Steiciuc, Mihai Eminescu traducător

314 Orest Tofan, Societățile academice din Bucovina (1875-1938)

328 Dan Petrovici, Aspecte ale societăților cultural-naționale românești din Bucovina în lumea satelor

341 Aura Clopotari, Un capitol inedit din „Botanica poporană română” de S. Fl. Marian - Trestia

351 Brândușa Steiciuc, Societatea Scriitorilor Români și Bucovina în preajma Marii Uniri

358 Petru Froicu & Eugen Dimitriu, Relațiile lui Tiberiu Crudu cu Leca Morariu

Documente

371 Mircea Avram, Un document sucevean de la 1503

376 George-Felix Tașcă, Șapte documente istorice inedite privind satul Giulești (jud. Suceava)

384 Virgil Tarangul, O nouă mărturie contemporană despre campania de la Prut (1711) - cu un comentariu de Constantin Șerban

396 Eugen Dimitriu & Petru Froicu, Suceava de altădată (în corespondența lui Emanuil Antonovici către Leca Morariu)

Medalioane

407 Mihai Ștefan Ceaușu, Vasile Balș, un iosefinist bucovinean

419 Emil Satco, Mandicevschi - o familie de muzicieni români

428 Mircea Cenușă, Constantin Hurmuzachi - un înflăcărat luptător pentru unitate națională

449 Vichentie Nicolaiciuc, Isidor Voronchievici, cărturar bucovinean polivalent

454 Alexandrina Andru-Monteoru, Epaminonda Bucevshi - un pictor al Țării de Sus

470 Vasile Boca, Filimon Rusu (1882-1957)

Muzeologie

460 Grigore Foit, Din mărturiile unui sfert de veac de activitate muzeistică

481 Viorica Lavric & Zenovia Catargiu, Studiul monedelor de argint rezultate din săpătura arheologică de la Dărmănești

484 Lidia Moroșan, Propuneri de etalare a obiectelor textile aparținând cultelor

Note și comentarii

490 Petru Țăranu, Toponimul „Călimani”, ecou al unei străvechi civilizații autohtone

496 Ion Mareș, Sondajul arheologic de la Sf. Ilie „Siliște” (1991)

503 Mircea Ignat & Victor Cozariuc & O locuință din secolele VI-VII e. n. descoperită la Mărețeia Mică (com. Dărmănești, jud. Suceava)

506 Traian Cantemir, Temperament și creație la Liviu Marian

513 Gavril Irimescu, Nicolae Iorga și Bucovina

517 Doina Huzdup, „Gazeta bucovinenilor” (1934-1938) propagatoare a istoriei și culturii bucovinene

524 Aura Știrbu, Cu privire la terminologia demonică în limba română (termeni pentru „Drac” pe baza A. I. R.)

532 Lista prescurtărilor