<
(...)
Podișul Secașelor este o zonă colinară în care satele săsești alternează cu cele românești. Cuprinde orașele Ocna Sibiului și Miercurea Sibiului și localitățile Șura Mică, Apoldu de Jos, Ludoș, Păuca, Loamneș. Pe E68 se ajunge la Miercurea Sibiului, care are o frumoasă biserică fortificată săsească, pe locul unei bazilici* romanice** din secolul XIII și o biserică ortodoxă ridicată în 1864, a cărei particularitate este altarul orientat spre sud.
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 25.
Note M. T.
* bazilica = Tip de lăcaș de cult în Biserica Catolică. Provine din latinescul "basilica", clădire publică în Roma antică. (www.e-communio.ro - 14 noi. 2017 - Care e diferența între o bazilică și o catedrală?)
** ronanic = Stil arhitectonic din secolele XI-XII, în care s-au construit biserici, mănăstiri și castele în Europa catolică. (www.galeriadearta.com - Arhitectura romanică)
Se afișează postările cu eticheta 1864. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1864. Afișați toate postările
sâmbătă, 14 iulie 2018
vineri, 5 septembrie 2014
Strămoșii pecenegi ai unui sat de țigani lingurari și ai unei familii boierești în România interbelică (SADOVEANU 1934)
<
(...)
Cum suiau drumușorul spre sprînceana codrului, la stînga, pe coastă, li se arătă satul de țigani lingurari, cu căsuțele joase fără împrejmuiri și grămădite foarte aproape una în alta. Toți locuitorii care se aflau la acel ceas la vetre - adică babe, muieri și copii - se înșiraseră la soare ca să holbeze ochii la împlinirea faptului. Era într-adevăr un fapt - în înțelesul magic al eresului popular - și Lupu Mavrocosti își simți inima bătînd mai grăbit în piept. Acei țigani ai familiei, totdeauna liberi însă întotdeauna legați de casa boierului prin existența pădurii, aveau aceeași atitudine ca și Borza*. Tăceau c-un fel de întristare. Chiar copiii, care de obicei îl întîmpinau cu vîrtej de larmă, stăteau nelintiți, sticlindu-și în soare goliciunea totală. Bărbații lipseau. „Poate s-au dus să se îneceîn tău”, se gîndea Mavrocosti. „Dacă pădurea cade, toți acești locuitori străvechi trebuie să piară”.
(...)
- Logica, zise Mavrocosti, e că vedem numai femei și copii, deoarece bărbații lipsesc. Iar bărbații lipsesc din pricină că sînt în expediții primejdioase ori la închisoare: de multe ori mi-au spus, glumind, că ei n-au nevoie de țintirim. Aici trăiește, domnule, un neam eroic, care nu vrea să se supuie codului dumitale penal. Cei rămași s-au dus probabil să se înece în tău.
(...)
- E o formă de protestare pentru ceea ce voim să facem noi, rîse pieziș Mavrocosti.
În clipa aceea îi ajunse din urmă Marandache Țiganul, feciorul boieresc, gonind în șa naltă turcească.
(...)
- Cine-i țiganul acesta? întrebă Bernard, urmărind cu admirație parabola de bolid a călărețului.
- E un fecior boieresc, răspunse Lupu. Are un nume frumos și cred că e strănepot de prinț pecenegi***, ca și mine.
Mavrocosti rîdea fals. Oaspetele crezu că trebuie să se asocieze c-un zîmbet silit la această veselie nefirească.
- Chestiunea istorică am să ți-o lămuresc după masă, adaose Lupu. Cred că-mi faci plăcerea și onoarea să petreci restul zilei la noi, la Necșeni.
(...)
- Avem vreme, răspunse Lupu, deși, între prietini și oameni de onoare e suficient cuvîntul. Cum însă dumneata ești reprezentantul unor financiari, va trebui să îndeplinim și această formă. Vom face deci, cum spui, două contracte: unul pentru frasini și altul pentru pădure. În prealabil e necesar să vie la Borza și inspectorul silvic. Vom face toate ca să fii mulțămit, domnule Bernard. Deocamdată, să ne bucurăm de această zi unică și să-ți povestesc de ce am scrupule față de țiganii de sub pădure, pe lîngă care am trecut.
- Așa este, se veseli domnul Bernard, dumneata le atribui o importanță istorică.
- Negreșit. Te rog să fii atent. Nici într-un document al familiei noastre nu sînt pomeniți acești oameni ca robi. Se găsesc însemnări, cercetări, și jalbe care-i privesc, însă e clar că trebuie să-i socotim într-o situație deosebită și specială. Ei au fost sub mîna boierului de aici, însă liberi, cu drept de folosință asupra lemnului moale din Borza. Nici măcar nu făceau zile de clacă la lucrul pămîntului; trebuiau să iasă numai la hăituit vînatul. Încolo, răspundeau, pentru industria lor, bani ca și acuma. La 1864 au refuzat pămîntul de împroprietărire**. Au ținut numai să rămîie pe loc, plătind dajdie către comună și către Domnie, așa cu au apucat ei obiceiul din bătrîni. Aceasta e situația. Deci dacă nu sînt vechi sălașe de sclavi, avem de-a face cu o problemă specială și istoricul are dreptul să-și puie întrebări dintre cele mai interesante. (...) Te rog să mai reții că trăiește și acum în această pădure un localnic, pădurar coborîtor din serii de pădurari, pe care-l cheamă Peceneaga. Numele acesta se apropie de al pîrîului Neaga. Însfîrșit, ia-ți osteneala și uită-te la mine și la Kivi. Uită-te și la Sofronie Leca. El e un răzeș vechi, îi am documentele de la Petru Rareș-Voievod****, și e blond ca cea mai mare parte dintre moldoveni. Eu și Kivi sîntem din altă rasă. Mai degrabă semănăm cu Marandache decît cu Sofronie. Ai observat la Marandache profilul de pasere de pradă? Privește și la Kivi. Mai cu samă nasul. E cea mai caracteristică parte a feței ei. Privind acest clonțișor de pajură, am visat eu pe strămoșii mei pecenegi. Am armonizat cu năsușorul ei nomenclatura specială pe care ți-am expus-o și am adaos la asta și tălmăcirea numelui nostru de familie.
- Argumentul mă interesează, suspină domnul Bernard. Numele dumneavoastră. e curat grecesc.
- Desigur, însă noi nu sîntem greci după înfățișare; sîntem oameni mici, cu umerii obrajilor ușor proeminenți. Leagănul neamului nostru a fost deci Asia, nu Elada. Numele nostru originar nu-l știu. L-au dus puhoaiele, viscolele, și uitarea către mările etern-mișcătoare. Deci pămîntenii, în limba lor de-atunci, au găsit mai nimerit să cheme pe un strămoș al meu cu porecla cea mai potrivită. I-au zis Negru. Urmași ai acestuia, adăpați la cultura fanariotă, au tradus în grecește numele lui Costa Negru. Dovada că nu poate fi altfel o găsesc direct în versurile unei balade populare.
(...)
- Ascultă, zise Mavrocosti. E începutul unei balade de o frumuseță pe care numai neamurile pasionate o pot imprima artei lor vorbite.
Au înflorit florile
Odată cu zorile
N-au înflorit florile:
Scoate Costea oile.
Așadar, cel dintîi Costea Negru era crescător de oi, deci nomad măcar în parte. Avea cai și-i curgea în sînge o flacără care arde și-n Kivi. Te fac atent, iubite prietine, că sora mea e o ființă primejdioasă.
(...)
- Concluzia? suspină domnul Bernard.
- Concluzia este asta. În acest coț de lume s-a adăpostit, adus de vînturile întîmplării, un fragment dintr-o rasă care acuma e complect dispărută. De și acest pămînt al Moldovei are proprietatea de a amesteca, a preface și a nivela complect toate stolurile de pasaj, ceva tot a rămas din vechii pecenegi. Au rămas cel puțin cîteva nume, simboluri ale lucrurilor de odinioară. Și a rămas sîngele, care verifică o zicătoare înțeleaptă a localnicilor. Ca și localnicii de altfel, noi cei care avem sînge de demultnu prea ne bucurăm de înțelepciune, nici n-o prețuim. Viața e mai bună pentru noi cînd e împodobită de un vis ori de un cîntec. De aceea zic eu să ami amînăm puțin afacerile și contractele.
- Concluzia! concluzia! cîntă domnul Bernard. Vrei să spui că această prințesă fină, care a prezidat un prînz delicios, e rudă cu acele miniaturi sculptate în eben și palisandru, care stăteau întîi cu fața către noi și pe urmă s-au întors?
- De ce nu? acceptă cu liniște deplină Lupu Mavrocosti. Acei nenorociți, care amenință să se înece în tău, au caracter și temperament, ca și Kivi. Aș putea adăugi că și simpatia mea pentru dînșii e o dovadă că sînt coborîtori din vechii pecenegi. Simpatia de alminteri e reciprocă.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene*****, ed. Albatros, București, 1990, p. 6-7, 16-19.
NOTE M.T.
* Borza = Pădure lângă satul Necșeni (Nicșeni) din județul Botoșani.
** În 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), guvernul Mihail Kogălniceanu a realizat o reformă agrară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/reformele-lui-cuza-schimbarea-fa-romaniei)
*** Pecenegi = Popor turc nomad originar din stepele Asiei Centrale, care în secolul X a ajuns pe teritoriul viitoarei Țării Moldovei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-le-datoram-migratorilor-pecenegi)
**** Petru Rareș = Domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
***** Nopțile de Sînziene (http://altmarius.ning.com/group/clubuldecarte/forum/topics/noptile-de-sanziene-de-mihail-sadoveanu)
(...)
Cum suiau drumușorul spre sprînceana codrului, la stînga, pe coastă, li se arătă satul de țigani lingurari, cu căsuțele joase fără împrejmuiri și grămădite foarte aproape una în alta. Toți locuitorii care se aflau la acel ceas la vetre - adică babe, muieri și copii - se înșiraseră la soare ca să holbeze ochii la împlinirea faptului. Era într-adevăr un fapt - în înțelesul magic al eresului popular - și Lupu Mavrocosti își simți inima bătînd mai grăbit în piept. Acei țigani ai familiei, totdeauna liberi însă întotdeauna legați de casa boierului prin existența pădurii, aveau aceeași atitudine ca și Borza*. Tăceau c-un fel de întristare. Chiar copiii, care de obicei îl întîmpinau cu vîrtej de larmă, stăteau nelintiți, sticlindu-și în soare goliciunea totală. Bărbații lipseau. „Poate s-au dus să se îneceîn tău”, se gîndea Mavrocosti. „Dacă pădurea cade, toți acești locuitori străvechi trebuie să piară”.
(...)
- Logica, zise Mavrocosti, e că vedem numai femei și copii, deoarece bărbații lipsesc. Iar bărbații lipsesc din pricină că sînt în expediții primejdioase ori la închisoare: de multe ori mi-au spus, glumind, că ei n-au nevoie de țintirim. Aici trăiește, domnule, un neam eroic, care nu vrea să se supuie codului dumitale penal. Cei rămași s-au dus probabil să se înece în tău.
(...)
- E o formă de protestare pentru ceea ce voim să facem noi, rîse pieziș Mavrocosti.
În clipa aceea îi ajunse din urmă Marandache Țiganul, feciorul boieresc, gonind în șa naltă turcească.
(...)
- Cine-i țiganul acesta? întrebă Bernard, urmărind cu admirație parabola de bolid a călărețului.
- E un fecior boieresc, răspunse Lupu. Are un nume frumos și cred că e strănepot de prinț pecenegi***, ca și mine.
Mavrocosti rîdea fals. Oaspetele crezu că trebuie să se asocieze c-un zîmbet silit la această veselie nefirească.
- Chestiunea istorică am să ți-o lămuresc după masă, adaose Lupu. Cred că-mi faci plăcerea și onoarea să petreci restul zilei la noi, la Necșeni.
(...)
- Avem vreme, răspunse Lupu, deși, între prietini și oameni de onoare e suficient cuvîntul. Cum însă dumneata ești reprezentantul unor financiari, va trebui să îndeplinim și această formă. Vom face deci, cum spui, două contracte: unul pentru frasini și altul pentru pădure. În prealabil e necesar să vie la Borza și inspectorul silvic. Vom face toate ca să fii mulțămit, domnule Bernard. Deocamdată, să ne bucurăm de această zi unică și să-ți povestesc de ce am scrupule față de țiganii de sub pădure, pe lîngă care am trecut.
- Așa este, se veseli domnul Bernard, dumneata le atribui o importanță istorică.
- Negreșit. Te rog să fii atent. Nici într-un document al familiei noastre nu sînt pomeniți acești oameni ca robi. Se găsesc însemnări, cercetări, și jalbe care-i privesc, însă e clar că trebuie să-i socotim într-o situație deosebită și specială. Ei au fost sub mîna boierului de aici, însă liberi, cu drept de folosință asupra lemnului moale din Borza. Nici măcar nu făceau zile de clacă la lucrul pămîntului; trebuiau să iasă numai la hăituit vînatul. Încolo, răspundeau, pentru industria lor, bani ca și acuma. La 1864 au refuzat pămîntul de împroprietărire**. Au ținut numai să rămîie pe loc, plătind dajdie către comună și către Domnie, așa cu au apucat ei obiceiul din bătrîni. Aceasta e situația. Deci dacă nu sînt vechi sălașe de sclavi, avem de-a face cu o problemă specială și istoricul are dreptul să-și puie întrebări dintre cele mai interesante. (...) Te rog să mai reții că trăiește și acum în această pădure un localnic, pădurar coborîtor din serii de pădurari, pe care-l cheamă Peceneaga. Numele acesta se apropie de al pîrîului Neaga. Însfîrșit, ia-ți osteneala și uită-te la mine și la Kivi. Uită-te și la Sofronie Leca. El e un răzeș vechi, îi am documentele de la Petru Rareș-Voievod****, și e blond ca cea mai mare parte dintre moldoveni. Eu și Kivi sîntem din altă rasă. Mai degrabă semănăm cu Marandache decît cu Sofronie. Ai observat la Marandache profilul de pasere de pradă? Privește și la Kivi. Mai cu samă nasul. E cea mai caracteristică parte a feței ei. Privind acest clonțișor de pajură, am visat eu pe strămoșii mei pecenegi. Am armonizat cu năsușorul ei nomenclatura specială pe care ți-am expus-o și am adaos la asta și tălmăcirea numelui nostru de familie.
- Argumentul mă interesează, suspină domnul Bernard. Numele dumneavoastră. e curat grecesc.
- Desigur, însă noi nu sîntem greci după înfățișare; sîntem oameni mici, cu umerii obrajilor ușor proeminenți. Leagănul neamului nostru a fost deci Asia, nu Elada. Numele nostru originar nu-l știu. L-au dus puhoaiele, viscolele, și uitarea către mările etern-mișcătoare. Deci pămîntenii, în limba lor de-atunci, au găsit mai nimerit să cheme pe un strămoș al meu cu porecla cea mai potrivită. I-au zis Negru. Urmași ai acestuia, adăpați la cultura fanariotă, au tradus în grecește numele lui Costa Negru. Dovada că nu poate fi altfel o găsesc direct în versurile unei balade populare.
(...)
- Ascultă, zise Mavrocosti. E începutul unei balade de o frumuseță pe care numai neamurile pasionate o pot imprima artei lor vorbite.
Au înflorit florile
Odată cu zorile
N-au înflorit florile:
Scoate Costea oile.
Așadar, cel dintîi Costea Negru era crescător de oi, deci nomad măcar în parte. Avea cai și-i curgea în sînge o flacără care arde și-n Kivi. Te fac atent, iubite prietine, că sora mea e o ființă primejdioasă.
(...)
- Concluzia? suspină domnul Bernard.
- Concluzia este asta. În acest coț de lume s-a adăpostit, adus de vînturile întîmplării, un fragment dintr-o rasă care acuma e complect dispărută. De și acest pămînt al Moldovei are proprietatea de a amesteca, a preface și a nivela complect toate stolurile de pasaj, ceva tot a rămas din vechii pecenegi. Au rămas cel puțin cîteva nume, simboluri ale lucrurilor de odinioară. Și a rămas sîngele, care verifică o zicătoare înțeleaptă a localnicilor. Ca și localnicii de altfel, noi cei care avem sînge de demultnu prea ne bucurăm de înțelepciune, nici n-o prețuim. Viața e mai bună pentru noi cînd e împodobită de un vis ori de un cîntec. De aceea zic eu să ami amînăm puțin afacerile și contractele.
- Concluzia! concluzia! cîntă domnul Bernard. Vrei să spui că această prințesă fină, care a prezidat un prînz delicios, e rudă cu acele miniaturi sculptate în eben și palisandru, care stăteau întîi cu fața către noi și pe urmă s-au întors?
- De ce nu? acceptă cu liniște deplină Lupu Mavrocosti. Acei nenorociți, care amenință să se înece în tău, au caracter și temperament, ca și Kivi. Aș putea adăugi că și simpatia mea pentru dînșii e o dovadă că sînt coborîtori din vechii pecenegi. Simpatia de alminteri e reciprocă.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene*****, ed. Albatros, București, 1990, p. 6-7, 16-19.
NOTE M.T.
* Borza = Pădure lângă satul Necșeni (Nicșeni) din județul Botoșani.
** În 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), guvernul Mihail Kogălniceanu a realizat o reformă agrară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/reformele-lui-cuza-schimbarea-fa-romaniei)
*** Pecenegi = Popor turc nomad originar din stepele Asiei Centrale, care în secolul X a ajuns pe teritoriul viitoarei Țării Moldovei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-le-datoram-migratorilor-pecenegi)
**** Petru Rareș = Domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
***** Nopțile de Sînziene (http://altmarius.ning.com/group/clubuldecarte/forum/topics/noptile-de-sanziene-de-mihail-sadoveanu)
luni, 14 octombrie 2013
Educația fizică în România precomunistă (GHIBU 1957)
În România, gimnastica a fost introdusă în învățământul secundar printr-un decret școlar din 1864, inclus în Colecția de legi, reguli, programe publicată de C. C. Lascăr și I. Biberi. Articolul 116 al acestui document oficial prevedea că „printre obiectele care se predau în licee se află și gimnastica”.
Primele informații despre organizarea lecțiilor de educație fizică se găsesc în programele analitice pentru licee publicate în 1907 și 1908.
În Programa școlilor de băieți (gimanzii și licee), publicată la București în 1908, se prevedea că la lecție se execută seria de exerciții de ordine sau libere, seria de exerciții de suspensiune la aparate și seria de exerciții de sprijin la aparate. Ca aparate erau folosite bara fixă, paralele, inele, cal, frânghii, prăjini etc.
Pentru fete, programa școlilor medii publicată în 1909 prevedea că lecțiile de gimanstică suedeză includ seria mișcărilor de ordine și mers, seria exercițiilor pregătitoare și mișcări aplicative, adică jocuri. Aparatele folosite de fete erau scara fixă, banca, bârna.
În școala primară lecțiile de educație fizică erau organizate conform lucării lui D. Ionescu, Îndrumar pentru predarea gimnasticii în școlile primare și normale de fete și băieți, publicată la București în 1910. În sală se executau exerciții libere, exerciții de ordine și jocuri gimanstice, iar afară exerciții de ordine și jocuri gimanstice, exerciții libere și jocuri gimanstice, exerciții de ordine, libere și jocuri gimnastice într-o singură serie.
Același D. Ionescu publica în 1916 Metodica gimnasticii, conform căreia lecția cuprindea 7 serii de exerciții diverse: ordine, pregătitoare, libere, suspensiune, sprijin, jocuri, mers.
Evenimentul care a marcat dezvoltarea educației fizice în România precomunistă a fost înființarea la București în 1922 a Institutului Național de Educație Fizică. Prin ridicarea la un nivel superior a studierii acestui obiect de învățământ a început introducerea treptată în școli a sistemului de gimnastică suedeză.
Acest sistem, adoptat în multe țări, a fost inițiat de savantul suedez Pehr Ling (1776-1839). Teoria sa a fost descrisă în România de asistentul Virgil Roșală de la INEF, în lucrarea Sisteme și metode de educație fizică, publicată în 1933 la Oficiul Național de Educație Fizică din București. Ling împărțea mișcările în familii: brațe, picioare, cap, trunchi, suspensiuni, extensiuni, echilibru, mers, alergări, sărituri și voltije. El considera optim ca lecția să înceapă cu mișcări ușoare, să continuie cu cele grele și să se încheie tot cu mișcări ușoare, iar ordinea părților corpului implicate să fie picioare, brațe, cap și trunchi. Fiul lui P. Ling, Hjalmar Ling (1820-1886), a dezvoltat schema și metodica predării lecției.
Ideea de bază a gimnasticii suedeze era dezvoltarea armonică a tuturor părților corpului, fiecare exercițiu influențând o anumită parte a trupului. O mare importanță se acorda exercițiilor fără aparate, toate exercițiile executându-se după comandă și numărătoare. Sistemul de gimnastică suedez a fost influențat, ca și alte sisteme, de practica militară, respectiv prin ordine, formații, comenzi. În opinia cadrului didactic Emil Ghibu, trăsăturile pozitive ale schemei suedeze erau în număr de patru: predominanța exercițiilor analitice, ordinea strictă a succesiunii grupelor de exerciții, creșterea și scăderea treptată a efortului pe baza criteriul pulsului și alternarea exercițiilor după acțiunea lor. Ultimele două caracteristici au reprezentat pași înainte în metodica organizării lecțiilor de gimnastică. Trăsăturile negative ale sistemului scandinav erau: standardizarea lecțiilor care ducea la plictiseală, transformarea schemei în scop în sine, efectul biologic ca criteriu principal, acțiune superficială asupra omului.
Implementarea sistemului suedez în România a fost dependent de dotarea școlilor cu aparate corespunzătoare și de absolvirea primelor serii de la INES. Ca urmare, a existat o fază de tranziție până în 1928, când majoritatea liceelor și școlilor normale de băieți au fost dotate astfel încât din acest an schema nordică s-a impus ca metodă de predare a gimnasticii școlare. Conform Programei analitice din 1934, publicată la Tipografia Centrală din București, lecția de gimnastică din școlile medii pentru băieți și fete, avea 3 părți: introductivă (6 tipuri de mișcări), fundamentală (8 tipuri de mișcări) și finală. Cu această ocazie, s-au interzis exercițiile cu bastoane și măciuci și exercițiile la bară fixă și paralele.
Tot Virgil Roșală, devenit mai târziu profesor, a editat în 1932, la București, și o lucrare teoretică, cu titlul Probleme de educație fizică.
În sfârșit D. Ionescu a publicat și o lucrare istorică în acest domeniu, Istoria gimnasticii și educației fizice la noi, apărută în 1939, la editura Revista Geniului din București.
Instaurarea regimului comunist în România în anii 1945-1947 a condus în 1949 la înlocuirea sistemului suedez cu cel sovietic, care, printre altele, prevedea ca fiecărei lecții să i se dea o temă concretă și renunțarea la curba standard a efortului.
SURSA
Emil Ghibu, Lecția de educație fizică, Editura tineretului, cultură fizică și sport, Buucrești, 1957, 34-48.
Primele informații despre organizarea lecțiilor de educație fizică se găsesc în programele analitice pentru licee publicate în 1907 și 1908.
În Programa școlilor de băieți (gimanzii și licee), publicată la București în 1908, se prevedea că la lecție se execută seria de exerciții de ordine sau libere, seria de exerciții de suspensiune la aparate și seria de exerciții de sprijin la aparate. Ca aparate erau folosite bara fixă, paralele, inele, cal, frânghii, prăjini etc.
Pentru fete, programa școlilor medii publicată în 1909 prevedea că lecțiile de gimanstică suedeză includ seria mișcărilor de ordine și mers, seria exercițiilor pregătitoare și mișcări aplicative, adică jocuri. Aparatele folosite de fete erau scara fixă, banca, bârna.
În școala primară lecțiile de educație fizică erau organizate conform lucării lui D. Ionescu, Îndrumar pentru predarea gimnasticii în școlile primare și normale de fete și băieți, publicată la București în 1910. În sală se executau exerciții libere, exerciții de ordine și jocuri gimanstice, iar afară exerciții de ordine și jocuri gimanstice, exerciții libere și jocuri gimanstice, exerciții de ordine, libere și jocuri gimnastice într-o singură serie.
Același D. Ionescu publica în 1916 Metodica gimnasticii, conform căreia lecția cuprindea 7 serii de exerciții diverse: ordine, pregătitoare, libere, suspensiune, sprijin, jocuri, mers.
Evenimentul care a marcat dezvoltarea educației fizice în România precomunistă a fost înființarea la București în 1922 a Institutului Național de Educație Fizică. Prin ridicarea la un nivel superior a studierii acestui obiect de învățământ a început introducerea treptată în școli a sistemului de gimnastică suedeză.
Acest sistem, adoptat în multe țări, a fost inițiat de savantul suedez Pehr Ling (1776-1839). Teoria sa a fost descrisă în România de asistentul Virgil Roșală de la INEF, în lucrarea Sisteme și metode de educație fizică, publicată în 1933 la Oficiul Național de Educație Fizică din București. Ling împărțea mișcările în familii: brațe, picioare, cap, trunchi, suspensiuni, extensiuni, echilibru, mers, alergări, sărituri și voltije. El considera optim ca lecția să înceapă cu mișcări ușoare, să continuie cu cele grele și să se încheie tot cu mișcări ușoare, iar ordinea părților corpului implicate să fie picioare, brațe, cap și trunchi. Fiul lui P. Ling, Hjalmar Ling (1820-1886), a dezvoltat schema și metodica predării lecției.
Ideea de bază a gimnasticii suedeze era dezvoltarea armonică a tuturor părților corpului, fiecare exercițiu influențând o anumită parte a trupului. O mare importanță se acorda exercițiilor fără aparate, toate exercițiile executându-se după comandă și numărătoare. Sistemul de gimnastică suedez a fost influențat, ca și alte sisteme, de practica militară, respectiv prin ordine, formații, comenzi. În opinia cadrului didactic Emil Ghibu, trăsăturile pozitive ale schemei suedeze erau în număr de patru: predominanța exercițiilor analitice, ordinea strictă a succesiunii grupelor de exerciții, creșterea și scăderea treptată a efortului pe baza criteriul pulsului și alternarea exercițiilor după acțiunea lor. Ultimele două caracteristici au reprezentat pași înainte în metodica organizării lecțiilor de gimnastică. Trăsăturile negative ale sistemului scandinav erau: standardizarea lecțiilor care ducea la plictiseală, transformarea schemei în scop în sine, efectul biologic ca criteriu principal, acțiune superficială asupra omului.
Implementarea sistemului suedez în România a fost dependent de dotarea școlilor cu aparate corespunzătoare și de absolvirea primelor serii de la INES. Ca urmare, a existat o fază de tranziție până în 1928, când majoritatea liceelor și școlilor normale de băieți au fost dotate astfel încât din acest an schema nordică s-a impus ca metodă de predare a gimnasticii școlare. Conform Programei analitice din 1934, publicată la Tipografia Centrală din București, lecția de gimnastică din școlile medii pentru băieți și fete, avea 3 părți: introductivă (6 tipuri de mișcări), fundamentală (8 tipuri de mișcări) și finală. Cu această ocazie, s-au interzis exercițiile cu bastoane și măciuci și exercițiile la bară fixă și paralele.
Tot Virgil Roșală, devenit mai târziu profesor, a editat în 1932, la București, și o lucrare teoretică, cu titlul Probleme de educație fizică.
În sfârșit D. Ionescu a publicat și o lucrare istorică în acest domeniu, Istoria gimnasticii și educației fizice la noi, apărută în 1939, la editura Revista Geniului din București.
Instaurarea regimului comunist în România în anii 1945-1947 a condus în 1949 la înlocuirea sistemului suedez cu cel sovietic, care, printre altele, prevedea ca fiecărei lecții să i se dea o temă concretă și renunțarea la curba standard a efortului.
SURSA
Emil Ghibu, Lecția de educație fizică, Editura tineretului, cultură fizică și sport, Buucrești, 1957, 34-48.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)