Breasla cojocarilor la târgul de toamnă din Arad în secolul XIX (SLAVICI 1894)

<
(...)
Mare lucru tîrgul de toamnă de la Arad!
Timp de cîteva săptămîni drumurile de țară sînt pline de care încărcate, care aduc bogățiile din șapte ținuturi, ca să le desfășure prin piețele și prin ulițele Aradului și pe cîmpia din prejurul lui, unde s-adună care cu piame de pe Crișuri* și din valea Murășului, cu lemnărie din munții Abrudului și cu bucate de pe cîmpia mănoasă se-nșiră butoaiele cu vin din Podgorie** ori cu rachiu de pe Murăș și se îngrămădesc turme de oi venite din Ardeal, ciurde de porci afuse de pe lunci, herghelii de cai crescuți pe poienile munților și cirezi de vite mînate de jelepari*** umblați prin lume.
Ce mulțime de oameni și ce amestecătură de tipuri și de porturi și de limbi! E parcă aici e mijlocul pămîntului, unde se întîlnesc toate neamurile. Pe-nserate s-aprind împregiurul orașului mii de focuri, la care stau de vorbă ori își petrec aici români, colo unguri, mai departe șvabi*** ori sîrbi, iar peintre aceștia slovaci, ba chiar și bulgari.
Dar tot românul, săracul, e și aici cel mai de frunte, căci vine iarna geroasă și ajunge la preț
cojocul călduros, la care nimeni atît de mult ca românul nu ține.
Și nu e numai că tot românul vrea să-și aibă cojocul, dar ține să-i mai fie și împodobit cu flori tăiate din carmajin**** ori cusute-n fire de ibrișin*****. Nu-i cojocul, ci podoaba de pe el ce-i aduce cîștig cojocarului: asta se plătește, dacă e frumoasă, cu mîna largă și pe întrecute.
Nici că se poate pentru un cunoscător mai mare mulțumire decît să treacă printre șetrile****** cojocarilor din Arad, ca să vadă unul cîte unul cojoacele de probă. Frumosul e frumos, nu-i vorba, pretutindenea, dar cojoace frumoase ca la Arad nicăiri nu se găsesc, fiindcă mai rar găsești aiurea oameni care să le plătească.
(...)
Nici că intră însă calfele de cojocari la stăpîn decît de două ori pe an: fie la Sf. Gheorghe*******, fie mai ales la Sf. Dimitrie********, pe cînd cojocarii au mult de lucru. Apoi o calfă trebuie, mai nainte de a ieși în lume, să-și arate destoinicia, pentru ca stăpînii să știe ce poate și cum au să-l plătească.
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, pp. 88-89.

Mănăstirea minorită Maria Radna în secolul XIX (SLAVICI 1894)

<
(...)
Sus, pe coasta unui deal de pe dreapta Mureșului, e mănăstirea minoriților*, vestita Maria Radna**. Din turnurile bisericii mari și frumoase se văd pe Murăș la deal ruinele acoperite cu mușchi ale cetății de la Șoimoș***; în fața bisericii se întinde Radna cea frumoasă și peste Murăș e Lipova cu turnul sclipicios și plin de zorzoane al bisericii românești, iar pe Murăș la vale se întinde șesul cel nesfîrșit al Țării Ungurești. Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dînsa nu e decît un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav de multă lume.
Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează și de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei săraci se simt bogați și cei nenorociți se socotesc fericiți.
Mara, deși creștină adevărată, se duce și ea cîteodată la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă rași ca-n palmă și se strîmbă grozav de urît, au o știință tainică și știu să facă fel de fel de farmece pentru ca boala să-și vie la leac, săracul să-și găsească sprijoana și nenorocitul să se fericească. Bine face dar lumea care vine la Maria Radna să se închine, și Marei îi rîde inima cînd pe la Sînte Mării timpul e frumos, ca lumea să poată veni cale de o săptămînă de zile, cete-cete, cu praporele în vînt, cu crucile împodobite cu flori și cîntînd psalmi și litanii. Acum, cînd vin sutele și se adună miile pe locul cel larg din fața mînăstirii, acum e secerișul Marei, care dimineaața iese cu coșurile pline și seara se întoarce cu ele goale. De aceea se închină Mara și în fața icoanei, apoi își ia copilașii, pe care totdeauna îi poartă cu dînsa, îi dă puțin înainte și le zice: "Închinați-vă și voi, sărăcuții mamei!"
(...)
>


Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, p.2.

Revoluționarul italian G. Garibaldi versus Austria în 1859 (SLAVICI 1894)

<
XIX Verboncul
Mari lucruri se pregăteau în lume.
Feciorii duși în cătănie pe la Mantua, Verona și Veneția scriau de acolo că s-au ivit un oarecare Garibaldi****, mare general, care umblă să-i adune pe italieni sub arme și să-i ridice asupra împăratului*****; iară ungurii șopteau între dînșii și se lăudau prin ascuns că Kossuth****** al lor stă în legătură cu Garibaldi și are și el să se întoarcă la primăvară, ca să alunge cătanele împărătești, să-i scoată pe beamteri******* din țară și să facă iar vreme******** ungurească, cum era pe timpul răzmeriței*********.
La masa cea mare din birtul de la Sărărie, unde beamterii puneau țara la cale, era, ce-i drept, lucru hotărît căGaribaldi are, cu toți ai lui, să pată mare rușine. Erau însă și acolo oameni care, mai ales prin apropierea Murășului, nu bucuros umblau serile singuri. Venise adecă știrea că italienii au început să arunce beamteri și cătane în mare, în lacul Guarda*, în rîul Adige**, și mare minune n-ar fi fost dacă ungurii s-ar fi luat și ei după italieni.
Pe la Lipova*** nu prea erau, ce-i drept, mulți unguri, dar puteau să vie de pe puste****, unde se sporiseră făcătorii de rele, încît nu trecea zi fără ca să se întîmple ceva pe drumurile ce duc spre Arad.
Curat ca în vremea ungurească!
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, Bucureșt8, 1977, p. 218.

Wilhelm Demeter („TOMIS” 20**)

 Bibliograf, Wilhelm Demeter, „Tomis”, <2010

Se naște pe 1 ianuarie 1936 în localitatea Zăul de Câmpie, județul Mureș. Absolvent al Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, specialitatea „Sculptură”. Membru al UAP din anul 1963. Lucrează pe tărâmul artelor plastice din anul 1961. Funcția și locul de muncă: Filiala UAP Constanța.

I. Participări la expoziții colective din țară: Constanța (1961-1964; 1966; 1969-2002); Tulcea (1965; 1977); București (1968, 1972, 1974-1975, 1985-1987, 1990, 1993, 1997); Iași (1977); Cernavodă (1993).

II. Participări la expoziții colective de artă românească în străinătate: Odessa, 1984 - Expoziția Filialei UAP Constanța; Japonia / Yokohama, 1998 - Expoziția Filialei UAP Constanța.

III. Participări la expoziții internaționale: Italia (1968) - Expoziția internațională de sculptură „Fundația Pagani”; Spania / Sevilla, 1992 - Expoziția universală - pavilion de sculptură modernă (două bronzuri).

IV. Lucrări de artă monumentală: Pescăruși - oțel inoxidabil (Piața Casei de Cultură - Tulcea, 1965); Pește - bronz (Acvariul Constanța, 1966); Construcție clară - beton alb și Valuri - marmură (Costinești, 1972, 1973); Friză - mozaic, marmură, 160 m (sculptură cinetică), H = 14 (S: C. Petromidia Năvodari, 1995); Arc în timp - inox și marmură, H = 15 m (Tomis, 2500 de ani de atestare (Constanța, 1998).

V. Lucrări  aflate în muzee din România: Victorie - oțel sudat inox și Eliberare - bronz (Muzeul RSR, București); Zburător - fontă și Rod - marmură (Muzeul de Artă Modernă, Galați); Cărturar - bronz (Muzeul Lăzarea, Lăzarea)  și alte lucrări din Muzeul de Artă Constanța. 

VI. Distincții, titluri: Ordinul - „Meritul Cultural”, 1968; Ordinul Național - Serviciul Credincios în grad de Cavaler, 2000.  

VII. Premii obținute în țară și străinătate: Premiul UAP pentru Sculptură 1963 și 1985; Marele Premiu Italia 1970.

„Legende populare geografice” (COATU 1986)

 Nicoleta Coatu (ed.), Legende populare geografice. Locuri și legende, Sport-Turism, București, 1986 

7 Cuvânt înainte

30 Notă asupra ediției

37 Legende despre ape

39 Izvoare
39 Toponimie

Izvorul lui Ștefan Vodă
Izvorul lui Ștefan cel Mare
Fântâna Doamnei
Fântâna sau Șipotul Gâdesii
Izvorul Babei Csejdi

47 Origine-toponimie
Izvorul din Valea Poșăgii
Fântâna lui Ducipal
Fântâna Calului

50 Pârâuri
50 Toponimie
Pârâul Dediului
Pârâiașul Serafim
Pârâul Valea Albă

67 Râuri
67 Toponimie
Râul Doamnei
69 Origine-toponimie
Mureșul și Oltul
Mureșul și Oltul (variantă)
Jiul, Oltul și Mureșul
Someșul și Crișul
Legenda Râului Buzău

85 Lacuri
85 Toponimie
Lacul Badiului
Lacul Fără Fund
88 Origine-toponimie
Iezerul Mare și Iezerul Mic
Lacul Siutghiol

92 Legende despre forme de relief

94 Munți
94 Toponimie
Găina și Cocoșul
Păgâniștea și Păgânișoara
Tătarca și Tătărcuța
Munții Vrancei
Muntele Bârsan
Vulturul
Muntele Tâmpa
Muntele Vâlcoi
Muntele Găina
Muntele Retezat
Retezatul (variantă)
Muntele Nedeiul
Vârful cu Dor
Muntele Doamnele
120 Origine-toponimie
Caraiman
Piatra Arsă

123 Piscuri
123 Toponimie
Piscul Scările lui Vodă
Piscul Doamnei
Piscul lui Mircea

128 Stânci
128 Toponimie
Stânca Corbiței
Stânca Cojocarului
Pietrele Muierilor
Turnul lui Butu
Piatra Străjii
Masa lui Ștefan Vodă
Piatra Scrisă
Stânca Doamnei
Piatra Doamnei
Vârful Ciocoaicii
142 Origine-toponimie
Piatra Teiului
Pietrele Fetei
Piatra Fetei
Detunata
Babele 
Dochia

151 Prăpăstii
151 Toponimie
Prăpastia lui Coroiu
153 Origine-toponimie
Muchea Lacului

157 Dealuri
157 Toponimie
Dealul Leahului
Piciorul Dragolei
Dealul Cetățuia
Dealul Comorilor
Dealul lui Ivan
Dealul Fetei
Dealul lui Gherman
Buneiu
Dealul Marga
Dealu Muierii
Dealului Portarului
Dealul Piscul lui Șarpe

172 Măguri
172 Toponimie
Măgura lui Ștefan
Măgura Șoimului

177 Culmi
177 Toponimie
Cetatea Tătarilor

188 Pripoare
188 Toponimie
Priporul Mândrei

196 Movile
196 Toponimie
Movila Spânzuratului
198 Origine-toponimie
Mormântul Urieșului
Movila Răbuia
Movilele din Câmpul Burcilor

202 Săritori
202 Toponimie
Săritoarea lui Negru Vodă

204 Poieni
204 Toponimie
Groapa Masa Bâra
Poiana Țigăncii
Poiana Tătarilor
Plaiul Tătarilor

218 Văi
218 Toponimie
Rătezel
Valea Dediului
Valea Oanei
Valea Urdei
Valea Doamnei. Colțul Doamnei

226 Glosar

232 Bibliografie

234 Cuprins

Două izvoare istorice despre așezarea hunilor în Panonia în secolul V

 „(...)

Attila distrugea și răspândea teroarea peste tot pe unde ajungea, nu numai din vre-o plăcere sadică, dar și din calcul politic.. Aceasta era calea cea mai sigură ca să primească tributuri de la toți vecinii, să aibă robi destui și să-și mărească imensa lui avere obținută prin jafuri, cu foarte bogate cadouri oferite de cei înspăimântați. În ceea ce privește pe românii din Dacia, de sigur că și ei au plătit foarte scump vecinătatea  imediată a hunilor, a căror putere imperială trecea peste teritoriul lor. În poemul Nibelungilor, în cântecul al 22 lea - după cum arată A. D. Xenopol - la curtea lui Atiila se găsea ducele vlachilor, care se numea Ramunc, venit cu șapte sute de oameni. Este foarte probabil că pe acest duce îl chema altfel; dar el va fi spus acolo că este român, iar mai târziu istoricii germani cari au scris despre curtea lui Attila i-au germanizat numindu-l Ramunc. Această confuzie a fost posibilă pentru că poporul peste care domnea elnu era cunoscut sub numele de român, ci de valah. De aici s-ar mai putea deduce că populația românească din Dacia avea deja un început de organizare atunci când au sosit hunii în Panonia, dacă exista un duce român; numai nu putem ști din care parte a Daciei era. Și apoi probabil că nu era singurul; un teritoriu atât de întins ca cel al Daciei trebuie să fi fost împărțit între mai multe formațiuni statale în raport de delimitările naturale oferite de teren.

Încă o dovadă despre o astfel de organizare o găsim în cronica lui Anonymus, notarul regelui Bela al 3 lea al Ungariei. Acesta scrie că Arpad, regele ungurilor, a cerut lui Menumorut, ducele ținutului românesc de la nord de Mureș să-i predea lui țara pentru că Attila stăpânise odată acest teritoriu, iar el, fiind strănepotul regelui hun, are drept asupra lui. Menumorut a răspuns că nu-l poate preda, pentru că Attila îl preluase cu puterea de la ducele care stăpânea țara atunci și care era strămoșul lui.

Prin urmare, avem din două isvoare cu totul diferite, informații despre existența unor organizații statale românești la venirea hunilor în Panonia.

(...)”

„Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București” („LITORAL” 1971)

 ?, Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București?, „Litoral”, Constanța, 1971?

În fotbalul nostru de performanță se întâmplă un fenomen: de doi ani echipele provinciale domină campionatul. Dar în echipa reprezentativă pătrund în proporție de 80% jucătorii bucureșteni. Până la partida cu Finlanda, în unsprezecele reprezentativei noastre figurau doar doi jucători din provincie (Dobrin și Dembrovschi). Oare acesta să fie potențialul maximal echipelor din restul țării? Desigur că nu. Iată care este opinia a doi jucători din provincie.

Nicolae Dobrin: „După campionatele mondiale din Mexic și după incidentul cu Ozon, m-am hotărât să nu mai dau declarații. Iată că mă puneți în situația de a încălca a ceastă hotărâre. Cred, dar nu sunt convins, că în provincie sunt foarte mulți jucători valoroși. La FC Argeș sunt 2-3 jucători care pot juca oricând în echipa reprezentativă. Nici la Farul nu lipsesc valorile. La Universitatea Craiova, la Cluj, la Petroșani, la Tg. Mureș sunt alți fotbaliști de certă valoare. Principalul este însă ca aceștia să fie depistați, să li se acorde încredere.”

Marin Tufan: „După jocul de la Lausanne toți mi-au spus că am câștigat dreptul de titular în echipa reprezentativă. Dar în următoarea confruntare am figurat ca rezervă. Apoi, în Mexic, nimeni nu s-a mai uitat la mine. Desigur că la ora actuală sunt alți jucători mai buni decât mine. Dar aceasta nu înseamnă că aceștia sunt numai din București. Cred că antrenorii lotului reprezentativ trebuie să acorde mai multă atenție și mai multă încredere jucătorilor din provincie.”