Doliu în handbalul românesc. A murit un mare arbitru


Cuget Liber 22 noiembrie 2013

Fotbalul în România comunistă a anului 1954

În România primul meci de fotbal a avut loc în 1902, fotbalul dezvoltându-se apoi în sistem profesionist.
După instaurarea regimului comunist în 1945-1947 de către armata sovietică, fotbalul a suferit transformări, ca și întreg domeniul sportiv, „pe principii noi, sănătoase, care urmăresc în primul rând întărirea sănătății oamenilor muncii și dezvoltarea lor multilaterală, pentru a deveni capabili să depună o muncă de înaltă productivitate și să apere cuceririle clasei muncitoare”.
Astfel, numărul de jucători a crescut de la 15.000 în perioada precomunistă la 115.000 în 1954, iar numărul echipelor de la 700 la 6.000. Multe echipe reprezentau instituții rurale: cooperative agricole de producție (GAP/CAP), întreprinderi agricole de stat (GAS/IAS), stațiuni de mecanizare și tractoare (SMT) și cămine culturale.
Din cele 33 de meciuri internaționale disputate în 1953, echipele românești au câștigat 20, au remizat 8 și a pierdut 5. „În aceste întâlniri, jucătorii au dat dovadă de un înalt patriotism și de o mare combativitate. Dezvoltarea calităților morale și de voință ale fotbaliștilor constituie o preocupare pricipală a antrenorilor. Aceasta face parte din întregul proces de instruire și antrenament - proces care se desăvârșește cu ajutorul experienței Uniunii Sovietice unde maeștrii sportului a ridicat această disciplină pe o treaptă superioară de dezvoltare. Întreaga activitate este fundamentată pe baze științifice.”
Competițiile de fotbal în Republica Populară Română erau reprezentate de campionate, organizate pe categorii, și de cupe.
Campionatele pentru juniorii de 16-18 ani erau similare cu cele pentru seniori, jucându-se tur-retur.
Prima treaptă era reprezentată de campionatele raionale și orășenești, organizate pe 1-2 serii de către comisiile raionale și orășenești de fotbal de pe lângă comitetele de Cultură Fizică și Sport raionale și orășenești. Căștigătoarele promovau în categoria superioară, respectiv campionatul regional.
Campionatele regionale erau organizate pe 1-3 serii de câte 8-12 echipe de către comisiile regionale de fotbal, supervizate de Comisia centrală de fotbal. Câștigătoarele seriilor jucau baraj titlul de campionă regiunii, iar acestea participau la campionatul de promovare în categoria B, jucat pe grupe în orașe neutre.
Categoriile B și A formau campionatul republican, fiind organizate direct de Comisia centrală de fotbal.. Categoria B desemna echipele ce promovau în A și cele ce retrogradau în campionatele regionale. Campionatul categoriei A cuprindea 14 echipe, care practicau un fotbal bazat pe „principiile jocului modern, adică pe mișcare permanentă și superioritate numerică în acțiuni”. Cîștigătoarea devenea campioana țării, iar ultimele clasate retrogradau în B.
Clasamentul se alcătuia pe baza următoarei reguli: 2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru remiză și 0 puncte pentru înfrângere. Departajarea echipelor cu punctaj egal se făcea pe 3 trepte: I.) golaveraj: prin împărțirea numărului de goluri marcate la cel al golurilor primite; II.) număr de victorii; III.) rezultatele jocurilor dintre echipele comparate. Criteriile clasamentului erau stabilite de Comisia centrală de fotbal.
Numărul echipelor de seniori participante la Cupa României a crescut de la 156 în 1950 la 2330 în 1954, juniorilor fiindu-le rezervată Cupa orașelor. Aceste două competiții se disputau eliminatoriu, finalele jucându-se la București.
Calendarul competițional se desfășura între jumătatea lui martie și începutul lui decembrie, cu o pauză în 15 iulie - 15 august.



SURSA
***, Fotbalul. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Cultură fizică și sport, București, 1954: 6-7,

Primul campionat mondial de F1 în 1950 (FERRARINI & NAUM 1993)

Primul Mare Premiu de automobilism a avut loc în 1906, la Le Mans, în Franţa.
Tot în Franţa, dar la Paris, se va înfiinţa în 1947 Federaţia Internaţională a Automobilismului.
În 1950, F.I.A. a organizat prima ediţie a Campionatului mondial de Formula 1. În acest scop, Federația selectase deja în octombrie 1949  vestita cursă de 500 de mile (1 milă terestră=1609 m) de la Indianapolis, SUA, şi 6 Mari Premii europene din cele 25 existente: Silverstone (Anglia), Monaco, Berna (Eveția), Spa-Francorchamps (Belgia), Reims (Franța) și Monza (Italia). Sistemul de notare de atunci prevedea 8 puncte pentru primul loc, 6 pentru al doilea, 4 pentru al treilea etc.
Echipa favorită a primei ediții a fost Alfa Romeo, cu motor de 1,5 l, având ca piloți pe italienii Giuseppe Farina și Luigi Fagioli și argentinianul Juan Manuel Fangio. Celelalte echipe italiene, Ferrari și Maserati erau compuse din Ascari, Villoresi, Sommer și Serafini, respectiv din Chiron, Bira, Bonetto și Gonzales. Echipele franțuzești Talbot și Gordini se bazau pe L. Rosier și Ph. Etancelin, respectiv pe R. Manzon și M. Trintignant.
Cursele s-au desfășurat duminică, regulă păstrată până azi. Cu toate acestea, primă cursă a avut loc sâmbătă 14 mai, deoarece în Anglia epocii cursele de viteză erau interzise în cea de a șaptea zi a săptămânii. Cursa de la Silverstone a avut loc pe un fost aerodrom al forțelor aeriene, printre spectatori aflându-se și familia regală. Întrecerea a fost câștigată de Farina cu o viteză medie de 147 km/h, înregistrând și recordul cursei cu 152 km/h. Locul 2 a fost ocupat de Fagioli și al treilea de englezul R. Parnell, care a pilotat o Alfa Romeo particulară. La prima prezență în Marea Britanie, firma din Milano a înregistrat o mare victorie, deși Fangio a abandonat din motive tehnice.
Cursa de la Monaco a înregistrat unul din cele mai spectaculoase carambolaje din istoria Marilor Premii, care a implicat mai multe mașini și sute de litri de benzină scurși din rezervoare. Ca prin minune, nu a izbucnit niciun incendiu, dar pe parcursul întrecerii au fost elinminați 11 piloți din motive tehnice. Primele 3 locuri au fost ocupate de Fangio, Ascari și Chiron.
Cursa de la Indianapolis, din 30 mai, s-a desfășurat fără echipe europene, care au refuzat o deplasare obositoare și scumpă peste Oceanul Atlantic. Întrecerea a fost câștigată de Johnny Parsons, care a înregistrat o viteză medie de aproape 200 km/h, pe o mașină Meyer-Drake-Offenhauser cu motor de 4,5 l fără compresor.
La Berna, în 4 iunie a câștigat Farina, iar la Spa, în 18 iunie, și Reims, în 2 iulie, victoriile i-au revenit lui Fangio.
La ultima cursă, cea de la Monza, au asistat peste 100.000 de spectatori. Ascari a abandonat după 20 de ture, iar Fangio a trebuit să-și schimbe mașina cu a coechipierului P. Taruffi, transfer permis de regulamentul de atunci, dar nici automobilul lui Taruffi nu a pornit. Cursa a fost câștigată de Farina, licențiat în economie, care la 44 de ani a devenit primul campion mondial de F1. A decedat într-un banal accident rutier la 30 iunie 1966.  

SURSA
Modesto Ferrarini & Radu Naum, Formula 1. Dansul cu moartea, Nemira, București, 1993: 12-13, 15-18.

Recordurile lui Ilie Floroiu, în picioare de 35 de ani

Cuget Liber, Constanța, 4 iulie 2013

REPORTAJ: Hipodromul din Craiova, o ruină. Cum a ajuns monumentul istoric de la mândria oraşului la adăpost pentru câini maidanezi - FOTO

Mediafax 10 martie 2013

„Fotbal bănos, fotbal păgubos” (BRUCKNER)

 Liviu Bruckner, Fotbal bănos, fotbal păgubos, „Tomis”, Constanța, 

(...) dintr-un interviu mai vechi luat lui Fănuș Neagu, în ziarul „Litoral”, o declarație a ilustrului brăilean: „Fotbalul este carnavalul meu de fiecare duminică. Mi se pare cel mai frumos joc pe care l-au născut oamenii pentru a se povesti pe ei înșiși”.  Dar, de ce fac apel la aceste nume de referință ale literaturii mondiale, asociindu-se fotbalului?  

Există o explicație. Una care ține de fenomen în întregul lui. Atâta timp cât acest sport adună milioane de spectatori (plătitori) la fiecare etapă de campionat, înseamnă că în jurul lui gravitează forțe capabile să-i asigure o viață fără griji și mai ales câștiguri pe măsura investițiilor.

Și cu aceasta să-mi îndrept privirile și spre ce a mai rămas din fotbalul constănțean. În fapt, un schelet, un fel de trup descărnat, gata să se dezmembreze la cel mai mic brânci. 

În fond, ce mai supraviețuiește din gloria „alb-albastră” a anilor când Steaua, Dinamo, Rapid erau bătute măr pe stadionul ce poartă numele celui mai mare fotbalist al României și unul dintre cei mari ai Planetei? Nimic palpabil, nimic de valoare. La fiecare meci, din tur, fie el disputat la lumina reflectoarelor (păcat de banii dați pe energia electrică), fie în plină zi, am văzut echipe cu jucători care își dau cu stângul în dreptul, de la Apemin Borsec, Juventus Colentina din Plopeni ori alte obscure localități cu echipe la fel de cenușii, la fel de necompetitive.

Întrebarea este, în aceste condiții, una de logică: de ce se cheltuiesc o groază de bani cu menținerea unei așa-zise platforme competiționale care, până la urmă, tot nonvaloare se cheamă?

Răspunsul este unul singur: dorința absurdă de a se cheltui fără rost ceea ce se primește de la niște sponsori, altfel oameni bine intenționați, dar care investesc fără rost într-o căruță ale cărei roți sunt gata să iasă din osii, pompând tot dolari, dar mai puțin, într-un rezervor spart ciur. Nu, nu sunt pesimist. Din contră. Mai cred (încă) în revitalizarea fotbalului constănțean, în readucerea lui pe linia pe linia de plutire, dar pentru aceasta este nevoie de o altă gândire,  În fond, de o altă... pălărie și cu cât se va căuta un cap nou, cu atât mai bine pentru el și viitorul lui. Altfel, căutăm arpacaș pentru colivă.

„Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor” („TOMIS” 1981)

 P. E., Nicolae Oglindă, președintele FC Constanța: „Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor”, „Tomis”, decembrie 1981

-Deci să localizăm. Data la care purtăm această discuție consemnează jumătatea lunii noiembrie, pentru fotbal însemnând și consumarea etapei a 15 a, etapă după care FC Constanța ocupă, din păcate, tovarășe președinte Nicolae Oglindă, același loc neonorant 18. Cauzele care au condus la această antiperformanță sunt sigur că vom avea timp să le descoperim, să le prezentăm, să încercăm să găsim, la urma urmei, și posibilități de înlăturare. Mai întâi, v-am ruga să ne spuneți, cum un economist, mare iubitor al sportului cu vele, al călătoriilor pe mare, a ajuns pe „corabia” fotbalului constănțean, serios, foarte serios avariată. Deci, cine a produs ruptura dintre yachting și cel care a înființat Clubul nautic Electrica?

+ Am așteptat această întrebare fiindcă, de ce să n-o spun, suntem constănțeni, ne cunoaștem de ani buni și nu de puține ori m-am întrebat și eu ce am căutat la conducerea clubului FC Constanța. Aceasta nu înseamnă că vreau să „pasez” altora, acum, ceva din răspunderile ce-mi aparțin, dacă sunt cu adevărat. Am fost numit ca președinte al clubului FC Constanța atunci când nu prea erau candidați, cei ce au fost propuși înaintea mea refuzând această onoare, lăsându-mi mie răspunderea de a conduce acest club. Cu alte cuvinte, deși muncesc în sport de peste două decenii, deși am jucat fotbal cu rezultate satisfăcătoare, sincer să fiu nu m-am gândit niciodată că pot să ajung președinte de club fotbalistic și mai ales într-o perioadă în care echipa constănțeană manifestă multe lipsuri, existau multe semne de întrebare privind existența ei în prima divizie a țării. Nu m-am descurajat, deși puțini au fost cei care au înțeles să sprijine în continuare fotbalul, mă refer la acel sprijin adevărat, dezinteresat, de care duce lipsă fotbalul și încet-încet am pus bazele viitorului lot, am limpezit câteva din problemele financiare și administrative mari, foarte mari pe care le avea de rezolvat clubul. Dar campionatul se apropia cu pași vertiginoși și prima echipă a județului nu angajase un joc de verificare, ba, mai mult, perioada de pregătire la munte a fost făcută cu jumătate de lot și în condiții pe care nu aș vrea să le arăt. Și antrenorii munceau fără pasiune, tot așa cum o făceau unii dintre jucători. Dar acesta este climatul în care se muncește uneori în fotbal și, din păcate, în cel de performanță, fiindcă la celelalte nivele nu se muncește deloc.

-Incitant acest debut în discuția noastră: ați formulat câteva idei foarte interesante. Dar să sintetizăm. De ce FC Constanța se află pe locul 18? 

+ Aș vrea să vă răspund amintindu-vă că niciodată adevăratul marinar nu repară mai întâi coșul vaporului atunci când chila este spartă. Mai precis, FC Constanța se află pe ultimul loc fiindcă toți am privit numai în sus, la prima echipă, uitând că baza adevăratului fotbal se învață de la nouă ani, adică în echipele de copii și juniori. În Constanța, însă, nu avem un campionat de copii, iar cel de juniori este așa cum este. În afară de Clubul FC Constanța, care are trei antrenori la echipele de copii și juniori, în rest, la celelalte formații - și nu se știe cu adevărat câte sunt, fiindcă pe hârtie figurează multe - nu activează nici un cadru tehnic de specialitate. Atunci, de ce să ne mai mirăm că nu avem fotbaliști, că suportăm toanele unora dintre ei, că acoperim compromisuri, că slăbim exigența, că suntem acolo unde suntem și că nu de puține ori închidem ochii.

- Ce este de făcut, există șanse reale pentru redresarea fotbalului nostru?

+Eu zic că da. Avem, chiar în această situație, foarte grea - posibilități sunt - de a ne salva de la retrogradare. Când spun aceasta mă gândesc, în primul rând, că echipe ca FC Constanța mai sunt în divizia A. Dacă vom scăpa anul acesta de retrogradare, rămâne să luptăm în continuare, cu disperare, pentru a scăpa și în campionatul următor. Dar nu acesta este scopul. Nu aceasta înseamnă o reușită, o performanță. Până când nu vom avea jucători de clasă internațională crescuți propria noastră casă, în propriul nostru club, nu vom putea privi liniștiți spre dreptunghiul stadionului, nici noi, nici zecile de mii de iubitori ai acestui sport. Pentru realizarea acestui deziderat, sunt însă foarte multe lucruri de făcut.

- Cine trebuie să le facă?

+Desigur noi, cei plătiți pentru a dezvolta fotbalul avem principala obligație. Dar fiecare poate să contribuie mai mult sau mai puțin la sprijinirea acestui sport. Iată de ce, personal sunt dispus să ascult și mai ales să sprijin orice propunere constructivă.

Echipa de rugby Chimia Năvodari în barajul de promovare în prima divizie („LITORAL” 1973)

 De doi ani la conducerea rugbiului constănțean se află un grup de oameni inimoși, iubitori ai acestui sport plin de bărbăție, spectaculos, în care pregătirea fizică și tehnică sunt capitole ce nu pot să lipsească din bagajul unui rugbist de performanță. De altfel, în ultimii doi ani, rugbiul ca disciplină sportivă a fost introdus în școlile profesionale. Ca rezultat, la un an după această inițiativă, 12 echipe constănțene promovau în divizia secundă a țării.

Dezvoltarea sportului cu balonul oval a continuat nu numai prin prezența Farului în prima divizie a țării, prin participarea unor sportivi de aici în echipa reprezentativă a țării (Bucos, Cristea, Drăgan), dar și printr-o luptă de spectacol, de frumusețe bărbătească în campionatul republican, al diviziei B, acolo unde, săptămână de săptămână, reprezentantele asociațiilor constănțene se confruntau într-un campionat excelent organizat (merite revenind comisiei județene de rugbi), de bună valoare tehnică.

În 1973, la terminarea campionatului diviziei secunde, Chimia Năvodari devine câștigătoarea seriei de la Constanța și participă, sub îndrumarea antrenorului Traian Doiciu, la barajul pentru promovarea în prima divizie. A fost o luptă acerbă cu echipe ce vizau același obiectiv, dispută din care rugbiștii constănțeni au ieșit învingători, nepierzând nici un meci. Ei au câștigat cu 11-3 la Constructorul București, cu 14-0 la URA Tecuci și au terminat 6-6 cu Agronomia Cluj. În felul acesta, începutul sezonului 1973-1974 consemnează la Constanța o nouă divizionară A, situând mișcarea sportivă rugbistică din această parte a țării pe planul imediat următor Capitalei.

Despre pregătirile echipei ne-a vorbit antrenorul T. Doiciu: „Antrenamentele le-am început la 4 februarie, punând accent pe pregătirea fizică. Având la dispoziție o înaintare cu gabarit impresionant (5 jucători peste 100 kg) și cu mare putere de luptă, Chimia a terminat campionatul cu o singură înfrângere, înscriind 500 de puncte și primind 24.”

Dar, am fi nedrepți dacă în prezentarea succintă a rugbiului constănțean nu am vorbi și despre munca ce se desfășoară pentru depistarea tinerelor talente ce activează în cadrul campionatului republican de juniori.

„Dumitru Antonescu - titular la echipa reprezentativă” („LITORAL” 1972)

 Pentru cei ce i-au urmărit îndeaproape cariera sportivă, faptul că fundașul central al Farului, Dumitru Antonescu, a devenit titular al primei noastre reprezentative de fotbal, nu constituie o surpriză. Remarcat în permanență pentru constanța jocului său, pentru sportivitatea cu care a evoluat întotdeauna în unsprezecele Farului, pentru dăruirea cu care a apărat culorile clubului (amintiți-vă de comportarea sa excelentă în postura inedită de portar din jocul cu UTA), D. A. își vede visul împlinit, visul oricărui sportiv de performanță: titularizarea în echipa reprezentativă a țării. Debutul lui D. A. are loc în condițiile în care fotbalul românesc este angajat într-o nouă competiție supremă, preliminariile campionatului mondial și,  așa cum, cu patru ani în urmă, un alt fotbalist constănțean, Marin Tufan, și-a făcut din plin datoria, suntem că și A. va evolua duminică în nota sa obișnuită, adică foarte bine. Succes, Dumitru Antonescu!

„Prima victorie a constănțenilor” („LITORAL” 1972)

 ***, Prima victorie a constănțenilor, „Litoral”, Constanța, 1972, august?

Pe teren propriu, Farul a obținut primele două puncte din actualul campionat, învingând pe CFR Cluj cu 1-0, prin golul înscris de Tufan. Din păcate, partida s-a situat în rare momente la un nivel tehnic bun, ambele formații încercând să suplinească unele deficiențe tehnice printr-o pregătire fizică bună. Farul a fost totuși superioară partenerei sale, obținând o victorie meritată

„„Bune” sunt și două... seturi, dar...!” („LITORAL” 1972)

 ***, „Bune” sunt și două... seturi, dar...!, „Litoral”, Constanța, 1972

Noua echipă feminină de volei a Farului începe... să se pună pe picioare. Duminică, în București, în meciul susținut în sala „Floreasca” cu formația Institutului de Educație Fizică și Sport (medalie de bronz în campionatul trecut), constănțencele au trecut pe lângă o nouă victorie cu 3-0, desfășurând un joc dinamic și eficace, mai ales în primele două seturi, pe care și le-au adjudecat. Din păcate, începând din setul III (când conduceau cu 8-1), și-au pierdut siguranța, timorate de arbitrajul flagrant părtinitor pentru gazde (al unor „cavaleri” ai fluierului bucureșteni!), dar și din cauza unor greșeli copilărești ce au permis IEFS-ului o victorie la care acesta nu mai spera. Oricum, E. Cernega, I. Șchiopu, C. Marinescu, V. Lutch și celelalte voleibaliste constănțene au dovedit că dispun încă de multe resurse nevalorificate: ceea ce au datoria s-o facă duminica viitoare, pe teren propriu, când suporterii așteaptă de la el, neapărat, o victorie în fața echipei Constructorul București.

„Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București” („LITORAL” 1971)

 ?, Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București?, „Litoral”, Constanța, 1971?

În fotbalul nostru de performanță se întâmplă un fenomen: de doi ani echipele provinciale domină campionatul. Dar în echipa reprezentativă pătrund în proporție de 80% jucătorii bucureșteni. Până la partida cu Finlanda, în unsprezecele reprezentativei noastre figurau doar doi jucători din provincie (Dobrin și Dembrovschi). Oare acesta să fie potențialul maximal echipelor din restul țării? Desigur că nu. Iată care este opinia a doi jucători din provincie.

Nicolae Dobrin: „După campionatele mondiale din Mexic și după incidentul cu Ozon, m-am hotărât să nu mai dau declarații. Iată că mă puneți în situația de a încălca a ceastă hotărâre. Cred, dar nu sunt convins, că în provincie sunt foarte mulți jucători valoroși. La FC Argeș sunt 2-3 jucători care pot juca oricând în echipa reprezentativă. Nici la Farul nu lipsesc valorile. La Universitatea Craiova, la Cluj, la Petroșani, la Tg. Mureș sunt alți fotbaliști de certă valoare. Principalul este însă ca aceștia să fie depistați, să li se acorde încredere.”

Marin Tufan: „După jocul de la Lausanne toți mi-au spus că am câștigat dreptul de titular în echipa reprezentativă. Dar în următoarea confruntare am figurat ca rezervă. Apoi, în Mexic, nimeni nu s-a mai uitat la mine. Desigur că la ora actuală sunt alți jucători mai buni decât mine. Dar aceasta nu înseamnă că aceștia sunt numai din București. Cred că antrenorii lotului reprezentativ trebuie să acorde mai multă atenție și mai multă încredere jucătorilor din provincie.”

„Constantin Pleșa” („LITORAL” 1970)

 ***, Constantin Pleșa, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 sep. 1970

Între stadionul din Medgidia  și Wembley-ul londonez este o distanță mare, o distanță pe care fundașul stâng al Farului, Constantin Pleșa, a parcurs-o într-un timp relativ scurt, când, junior fiind, a îmbrăcat tricoul echipei naționale. Apoi au urmat anii de stagnare. Cauza: o viață neordonată, superficialitate în pregătire. Și dacă astăzi vi-l prezentăm ca titular al Farului, meritul este numai al lui. El a reușit să se debaraseze de tot ceea ce îi dăuna, devenind, prin muncă și seriozitate unul din cei mai constanți jucători ai Farului. „Mi-am dat seama că viața neordonată, că superficialitatea în pregătire mă vor scoate efectiv din echipă. A fost greu la început să revin la un regim de antrenament ordonat. Dar, treptat am reușit. Astăzi pot să spun că forma mea sportivă a ajuns la o cotă înaltă. Acum evoluez pe postul de fundaș stânga și mă descurc destul de bine. În viitorul campionat, trebuie să-mi ordonez mai bine jocul, să deposedez adversarul cu mai multă eficacitate și să-mi măresc viteza. Pentru aceasta, sunt necesare ore în plus de pregătire, dar nu mă tem.”

La 28 de ani, Constantin Pleșa, printr-o pregătire constantă, poate să-și aducă un aport și mai mare la succesele viitoare ale fotbalului constănțean. Resursele lui fizice și tehnice nu au fost încă total valorificate. Suporterii au încredere în el. Fundașul stânga, cu acțiuni temerare în atac, poate să realizeze în viitorul campionat un joc tehnic, spectacular, așa cum îl dorim cu toții.