Primul campionat mondial de F1 în 1950 (FERRARINI & NAUM 1993)

Primul Mare Premiu de automobilism a avut loc în 1906, la Le Mans, în Franţa.
Tot în Franţa, dar la Paris, se va înfiinţa în 1947 Federaţia Internaţională a Automobilismului.
În 1950, F.I.A. a organizat prima ediţie a Campionatului mondial de Formula 1. În acest scop, Federația selectase deja în octombrie 1949  vestita cursă de 500 de mile (1 milă terestră=1609 m) de la Indianapolis, SUA, şi 6 Mari Premii europene din cele 25 existente: Silverstone (Anglia), Monaco, Berna (Eveția), Spa-Francorchamps (Belgia), Reims (Franța) și Monza (Italia). Sistemul de notare de atunci prevedea 8 puncte pentru primul loc, 6 pentru al doilea, 4 pentru al treilea etc.
Echipa favorită a primei ediții a fost Alfa Romeo, cu motor de 1,5 l, având ca piloți pe italienii Giuseppe Farina și Luigi Fagioli și argentinianul Juan Manuel Fangio. Celelalte echipe italiene, Ferrari și Maserati erau compuse din Ascari, Villoresi, Sommer și Serafini, respectiv din Chiron, Bira, Bonetto și Gonzales. Echipele franțuzești Talbot și Gordini se bazau pe L. Rosier și Ph. Etancelin, respectiv pe R. Manzon și M. Trintignant.
Cursele s-au desfășurat duminică, regulă păstrată până azi. Cu toate acestea, primă cursă a avut loc sâmbătă 14 mai, deoarece în Anglia epocii cursele de viteză erau interzise în cea de a șaptea zi a săptămânii. Cursa de la Silverstone a avut loc pe un fost aerodrom al forțelor aeriene, printre spectatori aflându-se și familia regală. Întrecerea a fost câștigată de Farina cu o viteză medie de 147 km/h, înregistrând și recordul cursei cu 152 km/h. Locul 2 a fost ocupat de Fagioli și al treilea de englezul R. Parnell, care a pilotat o Alfa Romeo particulară. La prima prezență în Marea Britanie, firma din Milano a înregistrat o mare victorie, deși Fangio a abandonat din motive tehnice.
Cursa de la Monaco a înregistrat unul din cele mai spectaculoase carambolaje din istoria Marilor Premii, care a implicat mai multe mașini și sute de litri de benzină scurși din rezervoare. Ca prin minune, nu a izbucnit niciun incendiu, dar pe parcursul întrecerii au fost elinminați 11 piloți din motive tehnice. Primele 3 locuri au fost ocupate de Fangio, Ascari și Chiron.
Cursa de la Indianapolis, din 30 mai, s-a desfășurat fără echipe europene, care au refuzat o deplasare obositoare și scumpă peste Oceanul Atlantic. Întrecerea a fost câștigată de Johnny Parsons, care a înregistrat o viteză medie de aproape 200 km/h, pe o mașină Meyer-Drake-Offenhauser cu motor de 4,5 l fără compresor.
La Berna, în 4 iunie a câștigat Farina, iar la Spa, în 18 iunie, și Reims, în 2 iulie, victoriile i-au revenit lui Fangio.
La ultima cursă, cea de la Monza, au asistat peste 100.000 de spectatori. Ascari a abandonat după 20 de ture, iar Fangio a trebuit să-și schimbe mașina cu a coechipierului P. Taruffi, transfer permis de regulamentul de atunci, dar nici automobilul lui Taruffi nu a pornit. Cursa a fost câștigată de Farina, licențiat în economie, care la 44 de ani a devenit primul campion mondial de F1. A decedat într-un banal accident rutier la 30 iunie 1966.  

SURSA
Modesto Ferrarini & Radu Naum, Formula 1. Dansul cu moartea, Nemira, București, 1993: 12-13, 15-18.

„Televiziunea în viața cotidiană” (SILVERSTONE 1994)

Roger Silverstone, Televiziunea în viața cotidiană, trad. C. Morar (eng. 1994), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 239 p.

(2) R. S. predă Studiul Mass-Media la Departamentul de Studii Culturale și Sociale al Universității din Sussex. De același autor: The Message of Television: Myth and Narrative in Contemporary Culture; Framing Science; The making of a BBC Documentary; editor al lucrării Consuming Technologies: Media and Information in Domestic Spaces.

7 Prefață

10 Notă asupra ediției

11 1.Televizorul, ontologia și lucrul tranzitoriu
15 Televizorul și siguranța ontologică
19 Televiziunea, spațiul potențial și obiectele tranzitorii
25 Spațiul cultural, în general, și televiziunea, în particular
29 Obișnuințe, ritualuri, tradiții, mituri

35 2.Televizorul și un  loc numit acasă
37 Căminul
44 Familia
50 Televizorul și familia
53 Emisiunile specifice familiei
57 Gospodăria
64 Sfera domestică

66 3.Suburbanizarea sferei publice
72 Trecutul și prezentul suburbiei
77 Suburbia și comunicarea
80 Suburbanizarea sferei publice
87 Emisiunile specifice suburbiei

91 Politica suburbiei

95 4.Sistemul tele-tehnologic
97 Aspecte privind tehnologia
101 Televizorul ca sistem socio-tehnic
106 Convergențe, reproduceri și controale
111 Criterii tehnologice
117 Familiarizarea canalului de comunicare străin

125 5.Televizorul și consumul
126 Teme și situații contradictorii
131 Industria
134 „Tehnologiile”
137 Gusturile
140 Identitățile
141 Recontextualizări
143 Puterea
146 Dinamica consumului
148 Crearea mărfii
149 Imaginarea
150 Însușirea
152 Reificarea
153 Încorporarea
154 Conversia

157 6. Despre audiență
159 Medierea
159 Tehnologia
161 Ideologia
166 Mesajul
170 Receptarea 
171 Individualul și socialul
180 Versiuni ale stării active

187 7.Televiziunea, tehnologia și viața cotidiană
194 Acțiunea
199 Modernitatea etc
204 Spațiul domestic

202 Referințe

229 Index

coperta 4: Televiziunea este o dimensiune centrală a vieții noastre cotidiene. Cu toate acestea, forța și semnificația ei variază în funcție de situațiile specifice ele fiecăruia dintre noi. În Televiziunea în viața cotidiană, R. S. cercetează enigma televiziunii, explicându-i laturile emoțională și cognitivă, spațială, temporală și politică.
Plecând de la o vastă literatură de specialitate, de la psihanaliză la sociologie și de la geografie la studiile culturale, autorul construiește o teorie a canalului de comunicare situat în centrul multiplelor realități și abordări ale vieții de fiecare zi.