Primul campionat mondial de F1 în 1950 (FERRARINI & NAUM 1993)

Primul Mare Premiu de automobilism a avut loc în 1906, la Le Mans, în Franţa.
Tot în Franţa, dar la Paris, se va înfiinţa în 1947 Federaţia Internaţională a Automobilismului.
În 1950, F.I.A. a organizat prima ediţie a Campionatului mondial de Formula 1. În acest scop, Federația selectase deja în octombrie 1949  vestita cursă de 500 de mile (1 milă terestră=1609 m) de la Indianapolis, SUA, şi 6 Mari Premii europene din cele 25 existente: Silverstone (Anglia), Monaco, Berna (Eveția), Spa-Francorchamps (Belgia), Reims (Franța) și Monza (Italia). Sistemul de notare de atunci prevedea 8 puncte pentru primul loc, 6 pentru al doilea, 4 pentru al treilea etc.
Echipa favorită a primei ediții a fost Alfa Romeo, cu motor de 1,5 l, având ca piloți pe italienii Giuseppe Farina și Luigi Fagioli și argentinianul Juan Manuel Fangio. Celelalte echipe italiene, Ferrari și Maserati erau compuse din Ascari, Villoresi, Sommer și Serafini, respectiv din Chiron, Bira, Bonetto și Gonzales. Echipele franțuzești Talbot și Gordini se bazau pe L. Rosier și Ph. Etancelin, respectiv pe R. Manzon și M. Trintignant.
Cursele s-au desfășurat duminică, regulă păstrată până azi. Cu toate acestea, primă cursă a avut loc sâmbătă 14 mai, deoarece în Anglia epocii cursele de viteză erau interzise în cea de a șaptea zi a săptămânii. Cursa de la Silverstone a avut loc pe un fost aerodrom al forțelor aeriene, printre spectatori aflându-se și familia regală. Întrecerea a fost câștigată de Farina cu o viteză medie de 147 km/h, înregistrând și recordul cursei cu 152 km/h. Locul 2 a fost ocupat de Fagioli și al treilea de englezul R. Parnell, care a pilotat o Alfa Romeo particulară. La prima prezență în Marea Britanie, firma din Milano a înregistrat o mare victorie, deși Fangio a abandonat din motive tehnice.
Cursa de la Monaco a înregistrat unul din cele mai spectaculoase carambolaje din istoria Marilor Premii, care a implicat mai multe mașini și sute de litri de benzină scurși din rezervoare. Ca prin minune, nu a izbucnit niciun incendiu, dar pe parcursul întrecerii au fost elinminați 11 piloți din motive tehnice. Primele 3 locuri au fost ocupate de Fangio, Ascari și Chiron.
Cursa de la Indianapolis, din 30 mai, s-a desfășurat fără echipe europene, care au refuzat o deplasare obositoare și scumpă peste Oceanul Atlantic. Întrecerea a fost câștigată de Johnny Parsons, care a înregistrat o viteză medie de aproape 200 km/h, pe o mașină Meyer-Drake-Offenhauser cu motor de 4,5 l fără compresor.
La Berna, în 4 iunie a câștigat Farina, iar la Spa, în 18 iunie, și Reims, în 2 iulie, victoriile i-au revenit lui Fangio.
La ultima cursă, cea de la Monza, au asistat peste 100.000 de spectatori. Ascari a abandonat după 20 de ture, iar Fangio a trebuit să-și schimbe mașina cu a coechipierului P. Taruffi, transfer permis de regulamentul de atunci, dar nici automobilul lui Taruffi nu a pornit. Cursa a fost câștigată de Farina, licențiat în economie, care la 44 de ani a devenit primul campion mondial de F1. A decedat într-un banal accident rutier la 30 iunie 1966.  

SURSA
Modesto Ferrarini & Radu Naum, Formula 1. Dansul cu moartea, Nemira, București, 1993: 12-13, 15-18.

Piloți campioni mondiali la Formula 1 în perioada 1950-1992 (M. FERRARINI & R. NAUM 1993)

1950 GIUSEPPE FARINA (Italia) Alfa Romeo
1951 JUAN MANUEL FANGIO (Argentina) Alfa Romeo
1952 ALBERTO ASCARI (Italia) Ferrari
1953 A. A.
1954 J. M. F. (A) Mercedes - Maserati
1955 J. M. F. (A) Mercedes
1956 J. M. F. (A) Lancia - Ferrari
1957 J. M. F. (A) Maserati
1958 MIKE HAWTORN (Anglia) Ferrari
1959 JACK BRABHAM (Australia) Climax
1960 J. B. (A) Climax
1961 PHIL HILL (SUA) Ferrari
1962 GRAHAM HILL (Anglia) BRM
1963 JIM CLARK (Scoția) Climax
1964 JOHN SURTEES (Anglia) Ferrari
1965 J. C. (S) Climax
1966 J. B. (A) Repco
1967 DENNIS HULME (Noua Zeelandă) Repco
1968 G. H. (A) Lotus - Ford
1969 JACKIE STEWART (Scoția) Matra - Ford
1970 JOCHEN RINDT (Austria) Ford
1971 J. S. (S) Tyrrell - Ford
1972 EMERSON FITIPALDI (Brazilia) Ford
1973 J. S. (S) Tyrrell - Ford
1974 E. F. (B) McLaren - Ford
1975 NIKI LAUDA (Austria) Ferrari
1976 JAMES HUNT (Anglia) McLaren - Ford
1977 N. L. (A) Ferrari
1978 MARIO ANDRETTI (SUA) Lotus - Ford
1979 JODY SCHECKTER (Africa de Sud) Ferrari
1980 ALAN JONES (Australia) Wiliams - Ferrari
1981 NELSON PIQUET (Brazilia) Brabham - Ford
1982 KEKE ROSBERG (Finlanda) Wiliams - Ford
1983 N. P. (B) Brabham - BMW
1984 N. L. (A) McLaren - Porsche
1985 ALAIN PROST (Franța) McLaren - Porsche
1986 A. P. (F) McLaren - Porsche
1987 N. P. (B) Wiliams - Honda
1988 AYRTON SENNA (Brazilia) McLaren - Honda
1989 A: P. (F) McLaren - Honda
1990 A. S. (B) McLaren - Honda
1991 A. S. (B) McLaren - Honda
1992 NIGEL MANSELL (Anglia) Wiliams - Renault

SURSA
Modesto Ferrarini & Radu Naum, Formula 1. Dansul cu moartea, Nemira, București, 1993, 61-62.

Primul Mare Premiu la automobilism: Le Mans / Franța 1906 (M. FERRARINI & R. NAUM 1993)

Primul Mare Premiu la automobilism a avut loc în vara lui 1906, la Le Mans, în Franța. Pe traseul de 104 km, peste 100.000 de spectatori au urmărit disputa a 34 de mașini Renault, Daracq, Brasier, Mercedes din Franța, Italia și Germania. Câștigătorul a fost Szisz Ferenc, care a pilotat un Renault de 100 CP cu o viteză medie de 101, 328 km/h. Szisz lucrase ca mecanic la firma lui Louis Renault, unul din cei doi frați fondatori. La premiere, ministrul francez al lucrărilor publice Darthou a salutat evenimentul cu premoniție: „Vă felicit pentru reușita acestei probe cu caracter internațional. Eu îi prevăd un viitor strălucit.” Astfel, Marele Premiu al Automobil Clubului Francez, redenumit apoi Marele Premiu al Franței, a inaugurat un nou tip de competiție motorizată, care s-a extins pe toate continentele.

SURSA
Modesto Ferrarini & Radu Naum, Formula 1. Dansul cu moartea, Nemira, București, 1993, 12.