Cum se mânca o pâine în țara românească înainte de Primul Război Mondial (PETRESCU 1930)

<
Cartea întîi
(...)
Diagonalele unui testament
(...) Mai tîrziu am aflat că unii miniștri înadins adună atîția nenorociți în sala de așteptare, ca să dea impresia că au resort important și că au ajuns departe în viață. De aceea, ei amînă, ca profesioniștii care vor să pară că au clientelă, cît mai mult, lasă să se îngrămădească lumea, și încă de pe scara automobilului, cînd sosesc, se întreabă dacă e plină sala de așteptare.
(...)
- Nu trebuie să pierzi nici o zi. Dacă mai află și alții de depozit? Hei băiete, cum crezi tu că se mănîncă o pîine în țara românească?
Nu era întîia oară cînd îl auzeam spunînd asta și nici nu era singurul om care o spunea. Atît de deseori am auzit exclamația asta, încît am impresia, falsă, desigur, că pîinea e supremul scop al oricui și măsurătoarea tuturor valorilor sufletești. "Vreau să mănînc și eu o pâine" (și nimic altceva). "A mîncat pîine în casa mea". "Dă-i și lui, acolo, o pîine". Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să cîștige cît mai multe pîini, izbînda în viață și-o apreciază după numărul de pîini de care dispune. Iar maximum de altruism constă în satisfacția "de a da și altuia să mănînce o pîine de pe urma ta" (dar nu mai multă, "că se obrăznicește"). Țară a grîului și a foamei cronice în trecut, trăiește și acum sub obsesia pîinii, care eclipsează orice alte preocupări ale conștiinței, orice drame în zona superioară. Tragediile sînt aici în gradul "luptei pentru existență", căci viața, infinit mai ușoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca și pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit și pentru cei care vor să rămînă cinstiți, decît oriunde, în lume. De altfel, am aflat, în altă împrejurare, un fapt care îmi confirmă și mai mult această falsă impresie: în loc să răspundă la o polemică științifică a unui coleg al său, un savant localnic l-a vestit că are "să-l facă să se predea prin foame" și a manevrat așa încît a izbutit.
Firește că viața ar fi atroce în asemenea societate. Din fericire, compatrioții noștri, în măsura în care toată observația ar putea fi adevărată, par să fie, ca toți orientalii, de un vulgar și aprig senzualism. Ceea ce nu se poate obține pe cale sufletească și de constrîngere a conștiinței, se obține ușor prin femei, care, dacă știu să se refuze și să manevreze cu trandafirul roșu, nu cunosc refuzul. Situații se fac și se desfac prin femei, nu iubite, ci dorite. Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. Ceea ce un profesor universitar nu poate obține după umilitoare audiențe, obține o actriță într-o convorbire telefonică de un minut. Mai au același succes cei influenți, care pot practica dictonul "Do ut des"; exact: dă-mi, dacă vrei să-ți dau și eu.
(...)
>

Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp.  48, 49-50.

„Televiziunea în viața cotidiană” (SILVERSTONE 1994)

Roger Silverstone, Televiziunea în viața cotidiană, trad. C. Morar (eng. 1994), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 239 p.

(2) R. S. predă Studiul Mass-Media la Departamentul de Studii Culturale și Sociale al Universității din Sussex. De același autor: The Message of Television: Myth and Narrative in Contemporary Culture; Framing Science; The making of a BBC Documentary; editor al lucrării Consuming Technologies: Media and Information in Domestic Spaces.

7 Prefață

10 Notă asupra ediției

11 1.Televizorul, ontologia și lucrul tranzitoriu
15 Televizorul și siguranța ontologică
19 Televiziunea, spațiul potențial și obiectele tranzitorii
25 Spațiul cultural, în general, și televiziunea, în particular
29 Obișnuințe, ritualuri, tradiții, mituri

35 2.Televizorul și un  loc numit acasă
37 Căminul
44 Familia
50 Televizorul și familia
53 Emisiunile specifice familiei
57 Gospodăria
64 Sfera domestică

66 3.Suburbanizarea sferei publice
72 Trecutul și prezentul suburbiei
77 Suburbia și comunicarea
80 Suburbanizarea sferei publice
87 Emisiunile specifice suburbiei

91 Politica suburbiei

95 4.Sistemul tele-tehnologic
97 Aspecte privind tehnologia
101 Televizorul ca sistem socio-tehnic
106 Convergențe, reproduceri și controale
111 Criterii tehnologice
117 Familiarizarea canalului de comunicare străin

125 5.Televizorul și consumul
126 Teme și situații contradictorii
131 Industria
134 „Tehnologiile”
137 Gusturile
140 Identitățile
141 Recontextualizări
143 Puterea
146 Dinamica consumului
148 Crearea mărfii
149 Imaginarea
150 Însușirea
152 Reificarea
153 Încorporarea
154 Conversia

157 6. Despre audiență
159 Medierea
159 Tehnologia
161 Ideologia
166 Mesajul
170 Receptarea 
171 Individualul și socialul
180 Versiuni ale stării active

187 7.Televiziunea, tehnologia și viața cotidiană
194 Acțiunea
199 Modernitatea etc
204 Spațiul domestic

202 Referințe

229 Index

coperta 4: Televiziunea este o dimensiune centrală a vieții noastre cotidiene. Cu toate acestea, forța și semnificația ei variază în funcție de situațiile specifice ele fiecăruia dintre noi. În Televiziunea în viața cotidiană, R. S. cercetează enigma televiziunii, explicându-i laturile emoțională și cognitivă, spațială, temporală și politică.
Plecând de la o vastă literatură de specialitate, de la psihanaliză la sociologie și de la geografie la studiile culturale, autorul construiește o teorie a canalului de comunicare situat în centrul multiplelor realități și abordări ale vieții de fiecare zi.