REPORTAJ: Hipodromul din Craiova, o ruină. Cum a ajuns monumentul istoric de la mândria oraşului la adăpost pentru câini maidanezi - FOTO

Mediafax 10 martie 2013

Expoziția de pictură religioasă a studentei Sânziana Romanescu de la Universitatea „Ovidius” (Constanța, 2003)

 Sânziana Romanescu, studentă în anul II la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, a oferit publicului o surprinzătoare expoziție cu caracter religios la Galeriile President din Mangalia. Daniela Țurcanu, unul din îndrumătorii săi universitari, aprecia astfel acest eveniment cultural: „S. R. ne propune, prin expoziția sa, să parcurgem vizual o întreagă filozofie, în căutarea stabilirii unei relații Om - Dumnezeu personal. Culorile care predomină în aceste compoziții sunt: roșul, verdele, albastrul, mase mari de ocru, galben auriu, alb și negru. Pe ansamblu, cel mai puternic contrast este roșu-negru și cel mai puternic efect îl au motivele decorative cu caracter geometric cu multiple semnificații. La prima vedere, lucrările produc un efect unitar al abstractului, al nedescifrabilului, care devine descifrabil pe măsură ce te apropii și întârzii cu privirea pe fiecare detaliu. Ea împrumută de la icoană noțiunea de culoare perfectă în formă perfectă, cum ar fi galbenul cu triunghiul, galbenul cu pătratul, albastrul cu cercul. Chipurile sfinților nu apar clar, deoarece mesajul pe care S. ni-l transmite este acela că fiecare chip așteaptă să capete chip, să fie personalizat prin transfer cu chipurile celor care privesc conținuturile, întărind astfel ideea că fiecare om poate să devină Dumnezeu. S. R. dă șansa publicului să de a fi co-autor la lucrările sale.

Atitudini literare (ROȘIORU )

Ion Roșioru, Atitudini literare, „Tomis”, Constanța, 2000

Nici că se putea găsi un titlu cu mai mare valoare diagnostică decât cel sub care Cassian Maria Spiridon își adună eseurile și opiniile critice literare elaborate într-o vreme postdecembristă de reconsiderare, prin excelență, a faptelor de istorie culturală decât inspiratul Atitudini literare, consistentul op critic venind pe lume la Editura „Cartea Românească” din București în 1999. Cartea amintește de un palat poliedric ale cărei, fără de număr, ferestre ar da fiecare spre altă grădină, pe care privitorul, prins înăuntru, o descoperă de fiecare dată sub alte și alte nuanțe. În elaborarea paginilor cărții, autorul cumulează atribuții certe de filozof, istoric, critic, poet, povestitor, portretist, ziditor de reviste, voce justițiară echilibrată, civilitar, chiar și atunci când polemizează, gata oricând de iertare creștinească, niciodată dispus însă să uite ticăloșiile epocii comuniste ori să subscrie la autoculpabilizarea generală la care societatea românească din ultimul deceniu al veacului e invitată, pe toate căile propagandistice posibile. Exegetul ia din mers pulsul istoriei literare și încearcă să arcuiască poduri și curcubeie peste anii de dictatură roșie și să reînnoade spiritul critic în spiritualitatea românească cu cel interbelic sau și mai vechi, fără a fi nici pe departe un paseist sau fără a-și face iluzii futurologice fanteziste. Perspectiva sa istoricistă e tranșantă și pe tot parcursul cărții se va război cu compromisurile făcute de unele personalități literare regimului comunist. Astfel, nu prea are deloc motive să de crezare cenușii pe care și-o presară în cap P. Dimitriu, scriitor cu un talent imens, dar totalmente lipsit de caracter. De ce să uităm că autorul Cronicii de familie publica în 1945 o culegere de articole intitulată Despre viață și cărți., în care societatea burgheză era împroșcată cu toate invectivele realismului socialist, în numele căruia o întreagă cultură a fost deturnată de la rosturile și traiectoria ei estetică? Și oare nu cam același deserviciu i-au adus artei și literaturii noastre „teoreticieni” ca Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner și atâția alții cărora „creatorii” epocii s-au grăbit să le transpună principiile în opere exemplare, întocmai și la timp, aceștia înșirându-se în jalnicul pluton colaboraționist de la A. Toma (Solomon Moscovici) până la bardul de curte ceaușistă A. Păunescu, mulți proțăpindu-se în manuale școlare  pe post de manipulatori manipulând, la rândul lor, gustul și conștiințele generațiilor în devenire. Asemenea condeieri de teapa lui Beniuc, M. Breslașu, Dan Deșliu, N. Tăutu, Maria Banuș etc au fost supradimensionați până a deveni mituri naționale, ei contribuind, conform principiului declanșării reacțiilor în lanț propagandistico-ideologic, la zămislirea altor mituri necesare utopiei comuniste, precum cel al raiului sovietic, al Tătucului mântuitor al popoarelor, al Geniului carpatin care se naște o dată la un mileniu, al omului nou cu vocație stahanovistă, al pământului care poate da zeci și zeci de milioane de tone de cereale la hectar. La legitimarea minciunii fără frontiere, care a fost și rămâne comunismul de pretutindeni, s-au lăsat înhămați, momiți de perspectiva unei glorii sigure și rapide sau de incomensurabile avantaje materiale, autori de primă mână: Sadoveanu, Jebeleanu, Arghezi, Călinescu, Labiș (în fond, un copil), Nichita Stănescu ș. a. Au făcut-o din naivitate, confuzie, cecitate politică? Și totuși există atâția alți autori de valoare care au respins acest pact, acceptând închisorile comuniste, excluderea din viața literară, exilul, prigoana până în ultima zi a vieții lor - cazul lui Lucian Blaga - și toate tracasările la care poliția politică i-a supus, c-o inventivitate diabolică, pe unii dintre cei mai destoinici reprezentanți ai elitei intelectuale românești din veacul al XX lea. E doar unul din aspectele asupra căruia posteritatea ar trebui să mediteze cu maturitate politică și cu responsabilitate, fără mânie și fără părtinire, și mai ales fără scamatoriile și evazionismele prezente în Cartea albă a Securității, încropire derutant-diversionistă, în care foștii torționari roșii încearcă să-și diminueze zelul mârșav cu care i-au urmărit pe acei scriitori cec au refuzat categoric alinierea ideologică.

Despre literatura de sertar, Cassian Maria Spiridon scrie pagini admirabile, întrebându-se, de pe aceeași poziție justițiară și de bună seamă în cunoștință de cauză, cât timp vor mai putea fi ținute sub cheie manuscrisele confiscate de securitate unor Ion Caraion, Gheorghe Ursu, N. Steinhardt, Petre Țuțea etc. Nu lipsesc nici pledoariile pentru reintrarea în circuitul spiritualității românești a unor autor pierduți în diaspora, cum ar fi, de exemplu, avangardistul Gherasim Luca, poet ce și-a pus capăt zilelor aruncându-se în apele Senei. Se impune, apoi, cenzurarea unor mituri și a unor credite de admirație fără rezerve, cel mai adesea datorate snobismului și modelor de a cita la infinit, fără a mai lăsa răgazul necesar pentru a citi. Un astfel de mit, pe care Gheorghe Grigurcu a încercat să-l demonteze spre a-l reasambla după alte criterii, este Nichita Stănescu.

Exegetul nu scapă nici un prilej de a pleda pentru instituționalizarea criticii autoritare în promovarea valorilor literare.

Plecând de la un bine cunoscut articol maiorescian, în care se punea ca ecuație raportul dintre poeți și critici, autorul Atitudinilor literare conclude, ca și părintele criticii românești, o inadvertență a creatorului propriu-zis față de producțiile lirice ale altora, deși după Revoluție mulți poeți îi suplinesc pe criticii demisionari din motive cunoscute și invocate de toată lumea și nu ezită să spere că într-o zi fiecare categorie de literați va da curs doar vocației sale primare, în răspărul, deci, al sintagmei pe cale de mitizare în prezent și anume cea a scriitorului total.

Interesantă și măgulitoare e și perspectiva sociologizant-politică de a defini generația optzeciștilor cu care, că-i place că nu, a respirat același aer istoric, conținând, în procentajele știute, atât ozon, cât și gaze nuizibile. Dacă generația 60 a a făcut racordul la literatura interbelică, reușind ca, prin poeți ca Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Grigore Hagiu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Ioanid Romanescu ș. a., să obstrucționeze realismul socialist, iar generația 70, generația sandvici (Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Daniel Turcea, Dan Laurențiu, Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu etc) și-a publicat cu mare ușurință cărțile, atunci generația 80 e respinsă în egală măsură atât de putere, cât și de colegii de breaslă bine „calați” în manuale sau în fotolii convenabile pe la reviste și edituri. E singura generație care și-a manifestat direct și integral refuzul față de ideologia totalitară și față de paranoia ceaușistă, ea trebuind să fie extinsă în afara Cenaclului de luni, condus de N. Manolescu, ori a Numelui poetului, avându-l ca mentor pe Cezar Ivănescu, spre cadre geografice mai puțin instituționalizate. E generația pentru care au fost instituite concursurile de debut editorial și cu care cenzura s-a purtat fără pic de menajamente. Dacă n-ar fi venit Revoluția, pe care în parte au dreptul să și-o aroge, optzeciștii s-ar fi constituit într-o nouă generație pierdută, însă „n-a fost să fie”, cum ar spune Cioran, deși și dintre cei care au defilat sub acest drapel, politica și gazetăria și-au recrutat fiecare ostașii ei.

Cartea lui Cassian Maria Spiridon este o piesă de rezistență în dosarul pe care literatura nu pregetă să-l completeze, în vederea procesului intentat comunismului și ororilor acestuia în plan cultural și ea îl invită pe literat la reconsiderarea raporturilor sale cu puterea și la o mai responsabilă asumare a propriului destin artistic și cetățenesc spre a-și putea redobândi într-o zi rolul de „simbol al onoarei naționale”.

„icarii din Carpați” (UCRAIN & CRĂCIUN 1986)

 Constantin Ucrain & Dumitru Crăciun, Icarii din Carpați, Scrisul Românesc, Craiova, 1986, 248 p.

Autorii au reunit în volum biografii ale celor mai importanți zburători români începând cu a lui Traian Vuia (1906) și până la al doilea război mondial (1944-1945), precum și a primului cosmonaut român Dumitru Prunariu (mai 1981). Marea majoritate a acestor pionieri ai aviației române, inclusiv femei, au fost piloți militari. Deoarece cartea a apărut în timpul regimului comunist, evenimentele referitoare la frontul antisovietic (22 iunie 1941 - 23 august 1944) nu au fost incluse în carte. În mitologia greacă, sculptorul și arhitectul Icar a evadat din labirint cu două aripi din pene lipite cu ceară, dar este pedepsit pentru descoperirea zborului de către zeul Helios care topește ceara și-i provoacă moartea prin cădere.

7 Prefață

9 Cuvânt înainte

12 Traian Vuia - realizatorul zborului mecanic

21 Aurel Vlaicu, părintele aviației române

45 Prima jertfă a aviației române (Gheorghe Caranda)

48 Pilot și constructor de avioane (Ștefan Protopopescu)

54 Un nume de prestigiu al aviației române (Gheorghe Negrescu)

61 Aviator și prozator (Mircea Zorileanu)

65 Constructor de avioane și conducător al unei întreprinderi aeronautice românești (ing. Grigore Zamfirescu)

69 Prietenul lui Vlaicu (Gheorghe Neghel)

71 Prima româncă aviatoare (Elena Stoenescu Caragiani)

76 Voluntarul de la Verdun (Ion Romanescu)

81 De la timona navei la manșa avionului (Constantin Pavelescu)

83 Prima și ultima misiune a observatorului aerian (Iuliu Tetrat)

86 Fotograf aerian și pilot (Constantin Gonța)

89 O viață dedicată propășirii aviației române (Andrei Popovici)

97 Maestru în reglarea tirului artileriei (Tănase Rotaru)

100 Șoimul de la Mărășești (Vasile Craiu)

103 In „Icar” pe Câmpia Libertății din Blaj (Vasile Nicolescu)

108 Veteranul la datorie (Ion Peneș)

111 Doi aviatori din nordul Moldovei (Adrian Bădescu și Adrian Adamiu)

115 Observator aerian și pilot neînfricat (Gheorghe Stîlpeanu)

122 Urmașul pandurilor olteni (Romeo Popescu)

128 Pilot încercător (Octav Oculeanu)

134 Zburătorul cu proteze la ambele picioare (Gheorghe Bănciulescu)

140 Un temerar al văzduhului (Petre Ivanovici)

145 Un aviator român căzut în India (Radu Reller)

151 Performanțe ale aviatorilor români în survolarea continentelor Asia și Africa

172 Compozitorul înălțimilor (Ionel Fernic)

178 Un aviator român cucerește și inimile americanilor (Alexandru Papană)

187 Amazoana cerului azuriu (Smaranda Brăescu)

192 Mesagerii României (Ștefan Mateescu și Constantin Cantacuzino)

197 Zburătorii de la Ziliștea și Boteni 

201 Aviatoarele (Mariana Drăgescu și Virginia Duțescu)

206 O aripă frântă (Dan Ștefănescu)

209 Pilotul avionului 106 (Vasile Năsturaș)

212 Salvarea pilotului (Lazăr Munteanu)

215 Taina dealului Bobâlna (Toma Lucian)

219 Cu prețul vieții (Vasile Scripcaru)

223 Deminorii (Marin Ionescu și Ioan Cinciu)

226 Eroul de la Someșeni (Traian Dîrjan)

232 În flăcări asupra dușmanului (Gheorghe Mociorniță)

235 Primul „Icar” al României în Cosmos