Festivalul Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” 2003

 În perioada 16-23 iulie 2003 s-a desfășurat la București, Curtea de Argeș și Pitești, în administrarea Fundației și Organizației Culturale Academia Internațională Orient-Occident din Curtea de Argeș (președinte Dumitru Ion, director artistic Carolina Ilica), ediția a VII a a Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, la care au participat poeți din 27 de țări. Juriul Academiei Internaționale Orient-Occident a fost alcătuit din: Carolina Ilica), președinte, Cassian Maria Spiridon, Dumitru M. Ion, Ioan Țepelea și Adrian Rachieru membri și a decis următoarele premii: 1.Marele Premiu Național - Solomon Marcus (pentru întreaga operă); 2.Premiul Valahia - Kiril Kovalgi din Federația Rusă (pentru traduceri din limba română); 3.Marele Premiu  Internațional Orient-Occident - Kostas Valetas din Grecia (pentru întreaga operă); Tallulah Flores din Columbia (pentru opera poetică); 4.Marele Premiu European - Margalit Mattiahu din Israel (pentru opera poetică); 5.Marele Premiu  Internațional - Antonio Porpetta din Spania (pentru opera poetică). Programul a cuprins, pe lângă recitaluri poetice extraordinare, lansarea antologiei Festivalului, întâlniri ale poeților cu mass media și expoziții de artă plastică: expoziția de sculptură semnată de artistul Traian Duță din Curtea de Argeș, expoziția de ilustrație de carte a studenților de la Universitatea de Vest Timișoara, expoziția de gravură a invitatului de onoare al Festivalului, Ion Tițoiu din Constanța.

„Zilele revistei Convorbiri literare” („TOMIS” 2002)

 ?, Zilele revistei „Convorbiri literare”, ediția a VI a, Iași, 9-10  mai 2002, „Tomis”, Constanța, mai 2002

Ministerul Culturii și Culturii din România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Iași și Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România au organizat ediția a VI a a Zilelor revistei „Convorbiri literare”, prilejuită de aniversarea a o sută treizeci de ani de al fondarea prestigioasei publicații ieșene.

Suita de manifestări culturale dedicate atât momentului aniversar, cât și Anului Caragiale, a fost onorată de participarea numeroasă a unor personalități marcante ale vieții literare și culturale din țară și din străinătate, între care acad. Constantin Ciopraga, acad. Mihai Cimpoi, președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Nicolae Breban, vicepreședinte al USR, Thomas Kramer, președinte al Uniunii Scriitorilor din Rhenania-Palatinat (Germania), scriitorii Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Cristian Simionescu, Dante Cerilli (Italia), Ștefan Oprea, Lucian Alecsia, Francisca Ricinski-Marienfeld și Horst Saul (Germania), Al. Condeescu, Dumitru M. Ion, George Muntean, Carolina Ilica, Gellu Dorian, Leo Butnaru (Republica Moldova), Adrian Alui Gheorghe, Christian W. Schenck (Germania), Ion Hadârcă și Claudia Balaban (Republica Moldova), Aura Christi, Nicolae Sava, Ion Beldeanu, Marian Popa, Mircea Muthu, Daniel Corbu, Maria Șleahtițchi (Republica Moldova), Ioan Holban, Valeriu Stancu, Constantin Parascan, Minerva Chira, Adela Greceanu, Nicolae Panaite, Mircea Diaconu, Stelian Baboi, Ion Dumbravă, Sterian Vicol.

Pentru excelenta organizare a ediției din acest an, un merit deosebit revine echipei direcționate a revistei „Convorbiri literare”: Cassian Maria Spiridon, redactor șef, Dan Măriucă, redactor șef adjunct, Dragoș Cojocaru, secretar general de redacție, Lucian Vasiliu, Liviu Papuc și Cătălin Mihuleac, redactori.

Din partea revistei „Tomis” au fost prezenți scriitorii Ovidiu Dunăreanu, redactor șef adjunct, și Sorin Roșca.

Scriitorii premiați în cadrul Zilele revistei „Convorbiri literare”:

Dante Cerilli - Premiul special pentru afirmarea latinității în contemporaneitate.

Nicolae Leahu - Premiul pentru reușita culturală a revistei „Semn”, care apare la Bălți și este citită în toate colțurile țării.

Ion Beldeanu - Premiul deschiderea literară și culturală a revistei „Bucovina literară”, care a împlinit, de curând, 60 de ani.

Francisca Ricinski-Marienfeld - Premiul pentru cultivarea dialogului cultural româno-german promovat prin revista „Dichtungsring”

(...)

Revista „Poezia” din Iași (MOTOC 2002)

 Nicolae Motoc, ?, „Tomis”, Constanța, 2002

„Poezia”, revistă de cultură poetică, care apare la Iași sub egida Uniunii Scriitorilor din România, își construiește numărul din primăvara 2002 pe tema Poezie și minciună. În eseul care prefațează revista, semnat de Cassian Maria Spiridon, ni se reamintește: „Ruptă de simțul curent al realității, rostirea poetică tinde spre o modelare de alt ordin, prin care cuvântul dobândește o transparență mai înaltă  care revelează ceea ce altminteri în viață nu poate fi exprimat (N. Hartmann). Calea spre această transparență e posibilă printr-un accentuat grad de indiferență față de adevăr și neadevăr, luate în sens strict literal, la modul comun de percepere”.

Sărind de la această introducere - peste un sumar bogat, dar neilustrând neapărat tema în discuție - spre finalul revistei, aterizăm pe tărâmul unui interviu luat de C. Carabarău lui Șerban Codrin, unde tocmai despre poezie (în special haiku) și despre minciună este vorba. Seria de dezvăluiri, în marginea scandalului, începe cu o afirmație: „Cine nu a dovedit că este poet de rang superior, un bun cunoscător al artelor poetice aristotelice, occidentale, de acasă. să spunem, fiți sigur, este un farsor, mincinos, profitor, contribuie la poluarea, mutilarea, caricaturizarea artelor poetice orientale”.

Protagoniștii șirului lung de intrigi, minciuni, lupte, pasiuni, otravă, pamflete declanșat în jurul acestui fragil poem oriental au fost un bucureștean, poet minor, Florin Vasiliu, liderul unei societăți quasifantomatice de haiku, inginer chimist și ofițer de informații în Orient, și un profesor din Constanța, absolvent al unui Institut pedagogic de desen (fără biografie literară înainte de 1989), căruia nu i se dă numele. Constănțeanul, ajuns, nu se știe cum, mâna dreaptă a lui Vasiliu, îi aplică acestuia lovitura fatală, sustrăgând actele societății, anunță Societatea Internațională de Haiku, cu sediul la Tokio, că a înființat SRH și că a fost ales președinte. Anunțat de Sono Uchida, președinte al SIH, bucureșteanul îl beștelește în limbaj balcanic pe constănțean, îl mazilește și-l dă pe ușă afară. Acesta din urmă nu se lasă, înființează societatea de haiku din Constanța și revista literară „Albatros”, sub patronajul instituțiilor județene de cultură. Și își continuă „opera de colecționar de diplome academice internaționale de litere, de legitimații de membru în asociații și cluburi (numai internaționale), de premii la toate concursurile, multe și obscure, sponsorizate de companii de ceai ori de pompe funebre”... Și asta spre nefericirea lui Vasiliu, care, între timp, ofticat, dă ortul popii.

Atitudini literare (ROȘIORU )

Ion Roșioru, Atitudini literare, „Tomis”, Constanța, 2000

Nici că se putea găsi un titlu cu mai mare valoare diagnostică decât cel sub care Cassian Maria Spiridon își adună eseurile și opiniile critice literare elaborate într-o vreme postdecembristă de reconsiderare, prin excelență, a faptelor de istorie culturală decât inspiratul Atitudini literare, consistentul op critic venind pe lume la Editura „Cartea Românească” din București în 1999. Cartea amintește de un palat poliedric ale cărei, fără de număr, ferestre ar da fiecare spre altă grădină, pe care privitorul, prins înăuntru, o descoperă de fiecare dată sub alte și alte nuanțe. În elaborarea paginilor cărții, autorul cumulează atribuții certe de filozof, istoric, critic, poet, povestitor, portretist, ziditor de reviste, voce justițiară echilibrată, civilitar, chiar și atunci când polemizează, gata oricând de iertare creștinească, niciodată dispus însă să uite ticăloșiile epocii comuniste ori să subscrie la autoculpabilizarea generală la care societatea românească din ultimul deceniu al veacului e invitată, pe toate căile propagandistice posibile. Exegetul ia din mers pulsul istoriei literare și încearcă să arcuiască poduri și curcubeie peste anii de dictatură roșie și să reînnoade spiritul critic în spiritualitatea românească cu cel interbelic sau și mai vechi, fără a fi nici pe departe un paseist sau fără a-și face iluzii futurologice fanteziste. Perspectiva sa istoricistă e tranșantă și pe tot parcursul cărții se va război cu compromisurile făcute de unele personalități literare regimului comunist. Astfel, nu prea are deloc motive să de crezare cenușii pe care și-o presară în cap P. Dimitriu, scriitor cu un talent imens, dar totalmente lipsit de caracter. De ce să uităm că autorul Cronicii de familie publica în 1945 o culegere de articole intitulată Despre viață și cărți., în care societatea burgheză era împroșcată cu toate invectivele realismului socialist, în numele căruia o întreagă cultură a fost deturnată de la rosturile și traiectoria ei estetică? Și oare nu cam același deserviciu i-au adus artei și literaturii noastre „teoreticieni” ca Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner și atâția alții cărora „creatorii” epocii s-au grăbit să le transpună principiile în opere exemplare, întocmai și la timp, aceștia înșirându-se în jalnicul pluton colaboraționist de la A. Toma (Solomon Moscovici) până la bardul de curte ceaușistă A. Păunescu, mulți proțăpindu-se în manuale școlare  pe post de manipulatori manipulând, la rândul lor, gustul și conștiințele generațiilor în devenire. Asemenea condeieri de teapa lui Beniuc, M. Breslașu, Dan Deșliu, N. Tăutu, Maria Banuș etc au fost supradimensionați până a deveni mituri naționale, ei contribuind, conform principiului declanșării reacțiilor în lanț propagandistico-ideologic, la zămislirea altor mituri necesare utopiei comuniste, precum cel al raiului sovietic, al Tătucului mântuitor al popoarelor, al Geniului carpatin care se naște o dată la un mileniu, al omului nou cu vocație stahanovistă, al pământului care poate da zeci și zeci de milioane de tone de cereale la hectar. La legitimarea minciunii fără frontiere, care a fost și rămâne comunismul de pretutindeni, s-au lăsat înhămați, momiți de perspectiva unei glorii sigure și rapide sau de incomensurabile avantaje materiale, autori de primă mână: Sadoveanu, Jebeleanu, Arghezi, Călinescu, Labiș (în fond, un copil), Nichita Stănescu ș. a. Au făcut-o din naivitate, confuzie, cecitate politică? Și totuși există atâția alți autori de valoare care au respins acest pact, acceptând închisorile comuniste, excluderea din viața literară, exilul, prigoana până în ultima zi a vieții lor - cazul lui Lucian Blaga - și toate tracasările la care poliția politică i-a supus, c-o inventivitate diabolică, pe unii dintre cei mai destoinici reprezentanți ai elitei intelectuale românești din veacul al XX lea. E doar unul din aspectele asupra căruia posteritatea ar trebui să mediteze cu maturitate politică și cu responsabilitate, fără mânie și fără părtinire, și mai ales fără scamatoriile și evazionismele prezente în Cartea albă a Securității, încropire derutant-diversionistă, în care foștii torționari roșii încearcă să-și diminueze zelul mârșav cu care i-au urmărit pe acei scriitori cec au refuzat categoric alinierea ideologică.

Despre literatura de sertar, Cassian Maria Spiridon scrie pagini admirabile, întrebându-se, de pe aceeași poziție justițiară și de bună seamă în cunoștință de cauză, cât timp vor mai putea fi ținute sub cheie manuscrisele confiscate de securitate unor Ion Caraion, Gheorghe Ursu, N. Steinhardt, Petre Țuțea etc. Nu lipsesc nici pledoariile pentru reintrarea în circuitul spiritualității românești a unor autor pierduți în diaspora, cum ar fi, de exemplu, avangardistul Gherasim Luca, poet ce și-a pus capăt zilelor aruncându-se în apele Senei. Se impune, apoi, cenzurarea unor mituri și a unor credite de admirație fără rezerve, cel mai adesea datorate snobismului și modelor de a cita la infinit, fără a mai lăsa răgazul necesar pentru a citi. Un astfel de mit, pe care Gheorghe Grigurcu a încercat să-l demonteze spre a-l reasambla după alte criterii, este Nichita Stănescu.

Exegetul nu scapă nici un prilej de a pleda pentru instituționalizarea criticii autoritare în promovarea valorilor literare.

Plecând de la un bine cunoscut articol maiorescian, în care se punea ca ecuație raportul dintre poeți și critici, autorul Atitudinilor literare conclude, ca și părintele criticii românești, o inadvertență a creatorului propriu-zis față de producțiile lirice ale altora, deși după Revoluție mulți poeți îi suplinesc pe criticii demisionari din motive cunoscute și invocate de toată lumea și nu ezită să spere că într-o zi fiecare categorie de literați va da curs doar vocației sale primare, în răspărul, deci, al sintagmei pe cale de mitizare în prezent și anume cea a scriitorului total.

Interesantă și măgulitoare e și perspectiva sociologizant-politică de a defini generația optzeciștilor cu care, că-i place că nu, a respirat același aer istoric, conținând, în procentajele știute, atât ozon, cât și gaze nuizibile. Dacă generația 60 a a făcut racordul la literatura interbelică, reușind ca, prin poeți ca Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Grigore Hagiu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Ioanid Romanescu ș. a., să obstrucționeze realismul socialist, iar generația 70, generația sandvici (Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Daniel Turcea, Dan Laurențiu, Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu etc) și-a publicat cu mare ușurință cărțile, atunci generația 80 e respinsă în egală măsură atât de putere, cât și de colegii de breaslă bine „calați” în manuale sau în fotolii convenabile pe la reviste și edituri. E singura generație care și-a manifestat direct și integral refuzul față de ideologia totalitară și față de paranoia ceaușistă, ea trebuind să fie extinsă în afara Cenaclului de luni, condus de N. Manolescu, ori a Numelui poetului, avându-l ca mentor pe Cezar Ivănescu, spre cadre geografice mai puțin instituționalizate. E generația pentru care au fost instituite concursurile de debut editorial și cu care cenzura s-a purtat fără pic de menajamente. Dacă n-ar fi venit Revoluția, pe care în parte au dreptul să și-o aroge, optzeciștii s-ar fi constituit într-o nouă generație pierdută, însă „n-a fost să fie”, cum ar spune Cioran, deși și dintre cei care au defilat sub acest drapel, politica și gazetăria și-au recrutat fiecare ostașii ei.

Cartea lui Cassian Maria Spiridon este o piesă de rezistență în dosarul pe care literatura nu pregetă să-l completeze, în vederea procesului intentat comunismului și ororilor acestuia în plan cultural și ea îl invită pe literat la reconsiderarea raporturilor sale cu puterea și la o mai responsabilă asumare a propriului destin artistic și cetățenesc spre a-și putea redobândi într-o zi rolul de „simbol al onoarei naționale”.

„Viața Filialei” („TOMIS” 1997)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, iulie 1997

*

În perioada 7-14 iulie, Uniunea Scriitorilor din România în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova au organizat ediția a doua a „Simpozionului literar Chișinău-București”. Simpozionul s-a desfășurat la sediul USRM și la Casa de creație „Al. Donici” din Peresecina. Delegația scriitorilor din țara noastră a fost condusă de criticul literar Laurențiu Ulici, președintele USR, și a avut în componență pe: Gabriel Dimisianu, membru al Consiliului Director al USR, Mihai Chicuș, directorul economic al USR, Alexandru Ecovoiu, membru al Asociației din București, Sergiu Adam, Viorel Savin, Cassian Maria Spiridon, Nichita Danilov, Emil Iordache, Marina Codruț, Cristina Cârstea din partea Filialei din Iași, Ion Mircea din partea Filialei din Sibiu. Din partea Filialei Dobrogea a fost prezent prozatorul Ovidiu Dunăreanu, redactorul la revista „Tomis”. Gazdele avându-i în frunte pe criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi, președintele USRM, au participat la simpozion cu un număr remarcabil de scriitori aparținând unor generații diferite.

*

La Cercul Militar Constanța, poetul Arthur Porumboiu, și-a lansat noul volum de versuri Lupta cu îngerul negru (Ex Ponto, Constanța, 1997). Despre carte a vorbit nuanțat, cu obiectivitatea și detașarea care se impuneau, scriitorul Nicolae Motoc, relevând reușitele și scăderile acesteia, lipsa spiritului critic în selectarea poemelor și în organizarea cuprinsului. Și-au mai exprimat opiniile: Constantin Novac, Nicolae Necula, O. Dunăreanu.

*

În cadrul aceleiași instituții de cultură a marinei române, scriitorii C. Novac, N. Motoc, Sorin Roșca, Lică Pavel, Dan Perșa și Emilia Dabu s-au întâlnit cu ofițerii și militarii de pe distrugătorul „Mărășești”. Dialogul dintre scriitori și marinari a stat sub semnul unei teme generoase și incitante: „Literatura română și marea”, la care au făcut referiri C. Novac și N. Motoc. D. Perșa a vorbit despre romanul Punctul mort, publicat de C. Novac. N. Motoc, S. Roșca, L. Pavel, D. Perșa și E. Dabu au citit din versurile lor inspirate de mare și ținuturile pontice.

*

Continuând seria schimburilor de experiență și dialogului cu scriitorii din alte localități decât cele dobrogene, în vederea atragerii acestora în rândurile filialei din Constanța, comitetul filialei a organizat o deplasare de lucru în județul Ialomița, la Slobozia. C. Novac, secretar executiv, membru în Consiliul USR, și S. Roșca s-au întâlnit cu membrii Asociației Literare „Costache Negri”, al cărei vicepreședinte este prozatorul Ioan Neșu.