Atleții englezi în secolul XIX (VERNE 1864)

(246-7/XVIII) „ –Nu vă cer să faceți ca alergătorii englezi care slăbesc cu 18 livre după 2 zile de antrenament și cu 25 după 5 zile, (...). Primul principiu al antrenamentului la alergare  și la jocheu este suprimarea grăsimii cu ajutorul purgativelor, al transportului și al unor exerciții care cer efort; (...). (...) Se citează cazul unui oarecare Townsend care făcea 100 mile în 12 ore fără să se oprească.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Primul regulament de box

Conform unor vechi documente boxul a apărut ca sport acum 5.000 de ani.
Primul boxer modern este considerat englezul Tom Figg, care, în 1719, lansa provocări la bâlciuri. Dar el își lovea adversarii și cu un baston, de aceea unii istorici ai boxului îi contestă paternitatea.
Ca urmare, părinte al boxului modern este considerat tot un englez, hamalul și barcagiul londonez Jack Broughton, care avea o putere uriașă. El a înregistrat recordul duratei unei partide, în care l-a învins pe marinarul Jack Slack. Ei au boxat timp de 121 de ore, cu pauze de la căderea întunericului pînă la venirea zorilor.
Broughton a deschis prima sală de antrenament și a inventat mănușile de box, pe care le folosea doar la pregătire, oficializarea acestora înregistrându-se după un secol și jumătate.
Tot el a redactat în 1738 primul regulament de box. Ringul era un pătrat cu latura de un yard (0,914 m), desenat cu creta în mijlocul arenei. Dacă unul dintre boxeri cădea la pămînt sau depășea linia, secundul își conducea elevul la marginea careului. Pugiliștii aveau voie să se lovească doar în interiorul ringului. Arbitrul era ales de comun acord de către sportivi din cadrul asistenței. Era interzisă lovirea adversarului căzut la pământ sau sub centură și tragerea acestia de șort sau jartiere.

SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 95-96.

Luminița Banu & Florian Banu, Special Air Service (SAS), (I)

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 43-46

„Constantin Pleșa” („LITORAL” 1970)

 ***, Constantin Pleșa, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 sep. 1970

Între stadionul din Medgidia  și Wembley-ul londonez este o distanță mare, o distanță pe care fundașul stâng al Farului, Constantin Pleșa, a parcurs-o într-un timp relativ scurt, când, junior fiind, a îmbrăcat tricoul echipei naționale. Apoi au urmat anii de stagnare. Cauza: o viață neordonată, superficialitate în pregătire. Și dacă astăzi vi-l prezentăm ca titular al Farului, meritul este numai al lui. El a reușit să se debaraseze de tot ceea ce îi dăuna, devenind, prin muncă și seriozitate unul din cei mai constanți jucători ai Farului. „Mi-am dat seama că viața neordonată, că superficialitatea în pregătire mă vor scoate efectiv din echipă. A fost greu la început să revin la un regim de antrenament ordonat. Dar, treptat am reușit. Astăzi pot să spun că forma mea sportivă a ajuns la o cotă înaltă. Acum evoluez pe postul de fundaș stânga și mă descurc destul de bine. În viitorul campionat, trebuie să-mi ordonez mai bine jocul, să deposedez adversarul cu mai multă eficacitate și să-mi măresc viteza. Pentru aceasta, sunt necesare ore în plus de pregătire, dar nu mă tem.”

La 28 de ani, Constantin Pleșa, printr-o pregătire constantă, poate să-și aducă un aport și mai mare la succesele viitoare ale fotbalului constănțean. Resursele lui fizice și tehnice nu au fost încă total valorificate. Suporterii au încredere în el. Fundașul stânga, cu acțiuni temerare în atac, poate să realizeze în viitorul campionat un joc tehnic, spectacular, așa cum îl dorim cu toții.