Conform unor vechi documente boxul a apărut ca sport acum 5.000 de ani.
Primul boxer modern este considerat englezul Tom Figg, care, în 1719, lansa provocări la bâlciuri. Dar el își lovea adversarii și cu un baston, de aceea unii istorici ai boxului îi contestă paternitatea.
Ca urmare, părinte al boxului modern este considerat tot un englez, hamalul și barcagiul londonez Jack Broughton, care avea o putere uriașă. El a înregistrat recordul duratei unei partide, în care l-a învins pe marinarul Jack Slack. Ei au boxat timp de 121 de ore, cu pauze de la căderea întunericului pînă la venirea zorilor.
Broughton a deschis prima sală de antrenament și a inventat mănușile de box, pe care le folosea doar la pregătire, oficializarea acestora înregistrându-se după un secol și jumătate.
Tot el a redactat în 1738 primul regulament de box. Ringul era un pătrat cu latura de un yard (0,914 m), desenat cu creta în mijlocul arenei. Dacă unul dintre boxeri cădea la pămînt sau depășea linia, secundul își conducea elevul la marginea careului. Pugiliștii aveau voie să se lovească doar în interiorul ringului. Arbitrul era ales de comun acord de către sportivi din cadrul asistenței. Era interzisă lovirea adversarului căzut la pământ sau sub centură și tragerea acestia de șort sau jartiere.
SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 95-96.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu