<
- 170 de sportivi, aceasta este cifra celor ce ne vor reprezenta la marea întrecere olimpică de la Munchen. Prin numărul membrilor delegației țării noastre, România va fi una dintre țările cu o participare mare. Pe primele locuri în acest clasament neoficial se situează Republica Federală Germania (țară organizatoare), Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, Republica Democrată Germană, Japonia, Franța.
- Față de a 19 a ediție, România prezintă cu 70 de sportivi mai mulți. La Munchen vom concura la atletism, box, canotaj, caiac-canoe, gimnastică, handbal, haltere, înot, sărituri, lupte (libere și clasice), pentatlon modern, polo, scrimă, tir, volei. Cele mai numeroase delegații pe discipline sportive vor fi cele de la canotaj și caiac-canoe, volei, lupte și handbal.
(...)
>
SURSA
***, Breviar olimpic, „Litoral”, Constanța, august 1972.
Se afișează postările cu eticheta box. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta box. Afișați toate postările
sâmbătă, 11 mai 2019
miercuri, 30 decembrie 2015
Preot anglican provincial la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Cuviosul Bute Crawley era un om înalt de statură, voios , purta o pălărie cu boruri mari și era mult mai popular decît fratele său. La colegiul „Christchurch”* era unul din cei mai buni vîslași și burdușise pînă și pe cei mai strașnic bătăuși din „oraș”. În viața particulară arăta mare preferință pentru box și pentru exercițiile atletice; nu exista o singură bătaie, pe-o rază de douăzeci de mile, la care să nu fie de față, nici o alergare de cai, nici o cursă de cîini, nici o întrecere de regate, nici un bal, nici o alegere, nici un praznic și într-adevăr nici o masă bună în tot ținutul la care să nu ia și el parte. Întîlneai iapa și felinarele cabrioletei sfinției-sale pe-o distanță de douăzeci de mile de casa parohială ori de cîte ori era un ospăț la Fuddleston, sau la Roxby, sau la Wapshot Hall, sau la toți marii moșieri din ținut, cu care era prieten la cataramă. Avea o voce plăcută; cînta Vînt de miazăzi și cer noros și hăulea de-ți era mai mare dragul, în strigătele de simpatie ale tuturor. la vînătoare călărea într-o redingotă pestriță și era unul din cei mai dibaci pescari din regiune.
Doamna Crawley, soția reverendului, era o persoană mică și isteață, care compunea predicile acestui valoros preacucernic. Fiind mai curînd o femeie de interior și ajutîndu-se la treabă în cea mai mare parte cu fiicele sale, ea era adevărat stăpînă a casei preotului, lăsîndu-i însă soțuilui ei, cu multă înțelepciune, toată libertatea, de acțiune în afară. Acesta se putea duce unde avea chef, putea prînzi oriunde și ori de cîte ori îl apuca fantezia, căci doamna Crawley era econoamă și cunoștea foarte bine prețul vinului de Porto.
Din clipa în caredoamna Bute puse mîna pe tînărul preot din Queen s Crawley (ea se trăgea dintr-o familie bună - era fiica răposatului locotenent-colonel Hector MacTavish; atît ea cît și maică-sa mizaseră pe Bute și-l cîștigaseră la Harrogate**), îi fusese soție chibzuită și cumpătată. Cu toate acestea, în ciuda economiilor ei, preotul era veșnic înglodat în datorii. Avu mai întîi nevoie de cel puțin zece ani pînă să-și achite polițele de la colegiu, contractate încă de pe vremea cînd trăia tatăl său. Iar în anul 179..., cînd abia scăpase de încurcăturile astea, el parie o sută contra unu împotriva calului Kangaroo, care cîștigă derbiul***. Reverendul fu obligat să facă un mare împrumut, cu un procent ruinător, și de atunci era veșnic strîmtorat. Soră-sa îl mai ajuta ea din cînd în cînd cu cîte o sută de lire, dar, bineînțeles, marea lui speranță era moartea acesteia, cînd, „ce dracu, zicea el, Matilda trebuie să-mi lase jumătate din averea ei”.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 96-97.
NOTE M. T.
* Colegiul Christ Church al Universității Oxford a fost înființat în 1524 de cardinalul Wolsey în clădirea mănăstirii Sf. Frideswide. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** Harrogate este un oraș balnear în regiunea York din centrul Angliei. (http://www.visitharrogate.co.uk/)
*** DERBÍ s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez].
Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/derbi)**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Cuviosul Bute Crawley era un om înalt de statură, voios , purta o pălărie cu boruri mari și era mult mai popular decît fratele său. La colegiul „Christchurch”* era unul din cei mai buni vîslași și burdușise pînă și pe cei mai strașnic bătăuși din „oraș”. În viața particulară arăta mare preferință pentru box și pentru exercițiile atletice; nu exista o singură bătaie, pe-o rază de douăzeci de mile, la care să nu fie de față, nici o alergare de cai, nici o cursă de cîini, nici o întrecere de regate, nici un bal, nici o alegere, nici un praznic și într-adevăr nici o masă bună în tot ținutul la care să nu ia și el parte. Întîlneai iapa și felinarele cabrioletei sfinției-sale pe-o distanță de douăzeci de mile de casa parohială ori de cîte ori era un ospăț la Fuddleston, sau la Roxby, sau la Wapshot Hall, sau la toți marii moșieri din ținut, cu care era prieten la cataramă. Avea o voce plăcută; cînta Vînt de miazăzi și cer noros și hăulea de-ți era mai mare dragul, în strigătele de simpatie ale tuturor. la vînătoare călărea într-o redingotă pestriță și era unul din cei mai dibaci pescari din regiune.
Doamna Crawley, soția reverendului, era o persoană mică și isteață, care compunea predicile acestui valoros preacucernic. Fiind mai curînd o femeie de interior și ajutîndu-se la treabă în cea mai mare parte cu fiicele sale, ea era adevărat stăpînă a casei preotului, lăsîndu-i însă soțuilui ei, cu multă înțelepciune, toată libertatea, de acțiune în afară. Acesta se putea duce unde avea chef, putea prînzi oriunde și ori de cîte ori îl apuca fantezia, căci doamna Crawley era econoamă și cunoștea foarte bine prețul vinului de Porto.
Din clipa în caredoamna Bute puse mîna pe tînărul preot din Queen s Crawley (ea se trăgea dintr-o familie bună - era fiica răposatului locotenent-colonel Hector MacTavish; atît ea cît și maică-sa mizaseră pe Bute și-l cîștigaseră la Harrogate**), îi fusese soție chibzuită și cumpătată. Cu toate acestea, în ciuda economiilor ei, preotul era veșnic înglodat în datorii. Avu mai întîi nevoie de cel puțin zece ani pînă să-și achite polițele de la colegiu, contractate încă de pe vremea cînd trăia tatăl său. Iar în anul 179..., cînd abia scăpase de încurcăturile astea, el parie o sută contra unu împotriva calului Kangaroo, care cîștigă derbiul***. Reverendul fu obligat să facă un mare împrumut, cu un procent ruinător, și de atunci era veșnic strîmtorat. Soră-sa îl mai ajuta ea din cînd în cînd cu cîte o sută de lire, dar, bineînțeles, marea lui speranță era moartea acesteia, cînd, „ce dracu, zicea el, Matilda trebuie să-mi lase jumătate din averea ei”.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 96-97.
NOTE M. T.
* Colegiul Christ Church al Universității Oxford a fost înființat în 1524 de cardinalul Wolsey în clădirea mănăstirii Sf. Frideswide. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** Harrogate este un oraș balnear în regiunea York din centrul Angliei. (http://www.visitharrogate.co.uk/)
*** DERBÍ s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez].
Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/derbi)**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 9 decembrie 2014
Tanar diplomat monden versus scriitor consacrat in Romania interbelica (PETRESCU 1933)
<
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.
(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman. In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.
NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.
(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman. In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.
NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.
luni, 4 noiembrie 2013
Primul regulament de box
Conform unor vechi documente boxul a apărut ca sport acum 5.000 de ani.
Primul boxer modern este considerat englezul Tom Figg, care, în 1719, lansa provocări la bâlciuri. Dar el își lovea adversarii și cu un baston, de aceea unii istorici ai boxului îi contestă paternitatea.
Ca urmare, părinte al boxului modern este considerat tot un englez, hamalul și barcagiul londonez Jack Broughton, care avea o putere uriașă. El a înregistrat recordul duratei unei partide, în care l-a învins pe marinarul Jack Slack. Ei au boxat timp de 121 de ore, cu pauze de la căderea întunericului pînă la venirea zorilor.
Broughton a deschis prima sală de antrenament și a inventat mănușile de box, pe care le folosea doar la pregătire, oficializarea acestora înregistrându-se după un secol și jumătate.
Tot el a redactat în 1738 primul regulament de box. Ringul era un pătrat cu latura de un yard (0,914 m), desenat cu creta în mijlocul arenei. Dacă unul dintre boxeri cădea la pămînt sau depășea linia, secundul își conducea elevul la marginea careului. Pugiliștii aveau voie să se lovească doar în interiorul ringului. Arbitrul era ales de comun acord de către sportivi din cadrul asistenței. Era interzisă lovirea adversarului căzut la pământ sau sub centură și tragerea acestia de șort sau jartiere.
SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 95-96.
Primul boxer modern este considerat englezul Tom Figg, care, în 1719, lansa provocări la bâlciuri. Dar el își lovea adversarii și cu un baston, de aceea unii istorici ai boxului îi contestă paternitatea.
Ca urmare, părinte al boxului modern este considerat tot un englez, hamalul și barcagiul londonez Jack Broughton, care avea o putere uriașă. El a înregistrat recordul duratei unei partide, în care l-a învins pe marinarul Jack Slack. Ei au boxat timp de 121 de ore, cu pauze de la căderea întunericului pînă la venirea zorilor.
Broughton a deschis prima sală de antrenament și a inventat mănușile de box, pe care le folosea doar la pregătire, oficializarea acestora înregistrându-se după un secol și jumătate.
Tot el a redactat în 1738 primul regulament de box. Ringul era un pătrat cu latura de un yard (0,914 m), desenat cu creta în mijlocul arenei. Dacă unul dintre boxeri cădea la pămînt sau depășea linia, secundul își conducea elevul la marginea careului. Pugiliștii aveau voie să se lovească doar în interiorul ringului. Arbitrul era ales de comun acord de către sportivi din cadrul asistenței. Era interzisă lovirea adversarului căzut la pământ sau sub centură și tragerea acestia de șort sau jartiere.
SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 95-96.
miercuri, 30 octombrie 2013
Boxerul american Joe Louis (1914-1981) (OCHIALBI 1982)
Americanul Joseph Louis Barrow s-a născut la 13 mai 1914, într-o familie săracă din Detroit, ca fiu al unui amerindian cherokee și al unei femei de culoare.
Ca boxer amator a obținut numeroase victorii, învingând în celebra competiție „Mănușa de aur”, dar a suferit și înfrângeri.
În 1934 trece la profesionism, debutând la 4 iulie cu un K.O.în prima repriză împotriva lui J. Kraken. Urmează alte victorii rapide, iar succesele de prestigiu împotriva lui Max Baer și italianului Primo Carnera îl aduc în postura de pretendent la titlul mondial deținut de James Braddock. Meciul are loc la 22 iunie 1936 la Chicago, în fața a 45 000 de spectatori. În vârstă de 32 de ani și fără meciuri în ultimii doi ani, Braddock rezistă doar până în repriza a 8 a, când un croșeu de dreapta al „Bombardierului negru” îl face K.O.
Își apără titlul timp de 12 ani în 25 de meciuri. Învinge succesiv prin K.O. pe N. Mann, H. Thomas, T. Farr (puncte), M. Schmeling, J. H. Lewis, J. Roper, T. Galento, B. Pastor, A. Godoy, B. Baer (descalificare), B. Conn, L. Nova și alții. La 25 iunie 1948, la New York, îl învinge tot prin K.O. pe Joe Walcott, după care predă centura cu diamante fără luptă, la doar 34 de ani.
După doi ani, înglodat în datorii, încearcă să recucerească titlul, dar este învins la puncte de Ezzard Charles la 27 septembrie 1950.
Din cele 71 de meciuri disputate, a câștigat 68, din care 54 prin K.O., fiind învins doar de germanul Max Schmeling, Rocky Marciano și Ezzard Charles.
În ultimii ani de viață lucra din greu la hotelul „Caesar''s Palace'' din stațíunea Las Vegas. Atunci a suferit două operații de inimă, spitalizările fiind plătite de amici, printre care se număra și actorul și cântărețul Frank Sinatra. La 22 februarie 1980, când a primit trofeul „Cel mai bun boxer al secolului” de la organizația mondială a boxului profesionist W.B.C., era deja paralizat și circula cu un cărucior cu rotile.
După ce a fost prezent la meciul pentru titlul mondial dintre greii Larry Holmes (SUA) și Berbick (Canada), s-a dus acasă unde i s-a făcut rău. A fost internat la spitalul Desert Springs din Las Vegas, dar la ora 4 dimineața a zilei de 19 aprilie 1981 inima „Bombardierului din Detroit” a încetat să mai bată. Ca urmare a deciziei președintelui Ronald Reagan, Joe Louis a fost înmormântat la cimitirul Airlington din Washington, loc rezervat personalităților americane. Pe carul mortuar a fost depus cel mai de preț și unicul trofeu din lume al unui campion mondial de box. Organizațiile sportive din Detroit au acordat numele său celei mai mari arene din oraș, unde a fost organizat apoi meciul pentru titlul mondial dintre L. Holmes și Leon Spinks.
SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 135-138.
Ca boxer amator a obținut numeroase victorii, învingând în celebra competiție „Mănușa de aur”, dar a suferit și înfrângeri.
În 1934 trece la profesionism, debutând la 4 iulie cu un K.O.în prima repriză împotriva lui J. Kraken. Urmează alte victorii rapide, iar succesele de prestigiu împotriva lui Max Baer și italianului Primo Carnera îl aduc în postura de pretendent la titlul mondial deținut de James Braddock. Meciul are loc la 22 iunie 1936 la Chicago, în fața a 45 000 de spectatori. În vârstă de 32 de ani și fără meciuri în ultimii doi ani, Braddock rezistă doar până în repriza a 8 a, când un croșeu de dreapta al „Bombardierului negru” îl face K.O.
Își apără titlul timp de 12 ani în 25 de meciuri. Învinge succesiv prin K.O. pe N. Mann, H. Thomas, T. Farr (puncte), M. Schmeling, J. H. Lewis, J. Roper, T. Galento, B. Pastor, A. Godoy, B. Baer (descalificare), B. Conn, L. Nova și alții. La 25 iunie 1948, la New York, îl învinge tot prin K.O. pe Joe Walcott, după care predă centura cu diamante fără luptă, la doar 34 de ani.
După doi ani, înglodat în datorii, încearcă să recucerească titlul, dar este învins la puncte de Ezzard Charles la 27 septembrie 1950.
Din cele 71 de meciuri disputate, a câștigat 68, din care 54 prin K.O., fiind învins doar de germanul Max Schmeling, Rocky Marciano și Ezzard Charles.
În ultimii ani de viață lucra din greu la hotelul „Caesar''s Palace'' din stațíunea Las Vegas. Atunci a suferit două operații de inimă, spitalizările fiind plătite de amici, printre care se număra și actorul și cântărețul Frank Sinatra. La 22 februarie 1980, când a primit trofeul „Cel mai bun boxer al secolului” de la organizația mondială a boxului profesionist W.B.C., era deja paralizat și circula cu un cărucior cu rotile.
După ce a fost prezent la meciul pentru titlul mondial dintre greii Larry Holmes (SUA) și Berbick (Canada), s-a dus acasă unde i s-a făcut rău. A fost internat la spitalul Desert Springs din Las Vegas, dar la ora 4 dimineața a zilei de 19 aprilie 1981 inima „Bombardierului din Detroit” a încetat să mai bată. Ca urmare a deciziei președintelui Ronald Reagan, Joe Louis a fost înmormântat la cimitirul Airlington din Washington, loc rezervat personalităților americane. Pe carul mortuar a fost depus cel mai de preț și unicul trofeu din lume al unui campion mondial de box. Organizațiile sportive din Detroit au acordat numele său celei mai mari arene din oraș, unde a fost organizat apoi meciul pentru titlul mondial dintre L. Holmes și Leon Spinks.
SURSA
Paul Ochialbi, 8,9,10...Out!, Sport-Turism, București, 1982, 135-138.
vineri, 20 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)