Preot anglican provincial la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Cuviosul Bute Crawley era un om înalt de statură, voios , purta o pălărie cu boruri mari și era mult mai popular decît fratele său. La colegiul „Christchurch”* era unul din cei mai buni vîslași și burdușise pînă și pe cei mai strașnic bătăuși din „oraș”. În viața particulară arăta mare preferință pentru box și pentru exercițiile atletice;  nu exista o singură bătaie, pe-o rază de douăzeci de mile, la care să nu fie de față, nici o alergare de cai, nici o cursă de cîini, nici o întrecere de regate, nici un bal, nici o alegere, nici un praznic și într-adevăr nici o masă bună în tot ținutul  la care să nu ia și el parte. Întîlneai iapa și felinarele cabrioletei sfinției-sale pe-o distanță de douăzeci de mile de casa parohială ori de cîte ori era un ospăț la Fuddleston, sau la Roxby, sau la Wapshot Hall, sau la toți marii moșieri din ținut, cu care era prieten la cataramă. Avea o voce plăcută; cînta Vînt de miazăzi și cer noros și hăulea de-ți era mai  mare dragul, în strigătele de simpatie ale tuturor. la vînătoare călărea într-o redingotă pestriță și era unul din cei mai dibaci pescari din regiune.
Doamna Crawley, soția reverendului, era o  persoană mică și isteață, care compunea predicile acestui valoros preacucernic. Fiind mai curînd o femeie de interior și ajutîndu-se la treabă în cea mai mare parte cu fiicele sale, ea era adevărat stăpînă a casei preotului, lăsîndu-i însă soțuilui ei, cu multă înțelepciune, toată libertatea, de acțiune în afară. Acesta se putea duce unde avea chef, putea prînzi oriunde și ori de cîte ori îl apuca fantezia, căci doamna Crawley era econoamă și cunoștea foarte bine prețul vinului de Porto.
Din clipa în caredoamna Bute puse mîna pe tînărul preot din Queen s Crawley (ea se trăgea dintr-o familie bună - era fiica răposatului locotenent-colonel Hector MacTavish; atît ea cît și maică-sa mizaseră pe Bute și-l cîștigaseră la Harrogate**), îi fusese soție chibzuită și cumpătată. Cu toate acestea, în ciuda economiilor ei, preotul era veșnic înglodat în datorii. Avu mai întîi nevoie de cel puțin zece ani pînă să-și achite polițele de la colegiu, contractate încă de pe vremea cînd trăia tatăl său. Iar în anul 179..., cînd abia scăpase de încurcăturile astea, el parie o sută contra unu împotriva calului Kangaroo, care cîștigă derbiul***. Reverendul fu obligat să facă un mare împrumut, cu un procent ruinător, și de atunci era veșnic strîmtorat. Soră-sa îl mai ajuta ea din cînd în cînd cu cîte o sută de lire, dar, bineînțeles, marea lui speranță era moartea acesteia, cînd, „ce dracu, zicea el, Matilda trebuie să-mi lase jumătate din averea ei”.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 96-97.

NOTE  M. T.
* Colegiul Christ Church al Universității Oxford a fost înființat în 1524 de cardinalul Wolsey în clădirea mănăstirii Sf. Frideswide. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** Harrogate este un oraș balnear în regiunea York din centrul Angliei. (http://www.visitharrogate.co.uk/)
*** DERBÍ s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez]. 
Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/derbi)**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Problema apartenenței unui englez islamizat forțat la un club în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
... Ce măsuri anume? Individul își mărturisise public dezonoarea. Era un truc răsuflat, să dezarmezi critica. Să-ți faci o virtute din necesitate. Să faci paradă de propria-ți ticăloșie! Lăudărosul ăsta n-ar fi lupta dacă i s-ar fi oferit prilejul! Dar, încă o dată mintea i se poticni... Nimeni din afară nu avea cum să intervină. Și totuși dacă nu se va manifesta din afară o atitudine vizibilă de veștejire a conduitei acestui individ, o să facă impresia că nimănui nu-i pasă! „Pe Dumnezeul meu! își spuse Mushkam. Măcar clubul ăsta se poate ridica și lua atitudine. Nu avem nevoie de șobolani la „Burton”!
Puse chestiunea, chiar în aceeași după-masă, la întrunirea comitetului de direcție, și fu uimit, chiar consternat, de apatia cu care o primiră ceilalți. Dintre cei șapte membri prezenți - „Moșierul”, Wilfrid Bentworth, deținînd președenția - patru fură de părere că era o chestiune pe care tînărul Desert trebuia să o soluționeze cu propria sa conștiință, și apoi, întreaga poveste avea aspectul unei campanii de presă. Timpurile se  schimbaseră mult de cînd Lyall scrisese poemul acela*. Unul dintre membri mersese pînă acolo încît declară că n-are chef să-și bată capul, că nu citise Leopardul**, nu-l cunoștea pe Desert și detesta The Daily Phase.
- Și eu, stărui Jack Mushkam, dar poemul există. (Trimisese să-i fie adus și petrecuse o oră după prînz citindu-l.) Dați-mi voie să vă citesc un fragment. E veninos!
- Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, nu!
Cel de-al cincilea membru, care pînă atunci nu scosese un cuvînt, își exprimă părerea că, dacă Mushkam insistă, atunci trebuie să citească cu toții poemul.
- Insist!
Drept care, „Moșierul”, masiv și calm, observă:
- Secretarul va procura numărul necesar de exemplare și le va trimite membrilor comitetului. E mai bine să fie însoțite și de cîte un exemplar din numărul de azi al ziarului The Daily Phase. Vom discuta întreaga chestiune la întrunirea de vinerea viitoare. Acum să trecem la problema vinului roșu.
Și luară în discuție probleme importante.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian. vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 12.

NOTE M. T.
* Sir Alfred Lyall (1835-1911) = Poet britanic și oficial administrației coloniale din India. Poemul „Theology in extremis” a fost scris în iunie 1857 în India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Poem publicat în care tânărul Wilfrid Desert, veteran al Primului Război Mondial, își descria starea de spirit în urma incidentului islamizării forțate în deșertul arab.

Democrație versus conservatorism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.

Aristocrație și burghezie versus comunism (SERGHI 1958)

<
(...)
„ (...) Oare copilul* ăsta își dă seama de sacrificiile mele**? Știe cît m-am zbătut ca să-l primească la liceu? Cum s-o fi zvonit că sîntem moșieri***? A trebuit să dovedească, pledînd zile în șir, că moșia a fost în realitate un proces pentru o moștenire la care ar fi avut dreptul străbunica lui Victor, apoi fiicele ei****. Artemiza a renunțat, Clemansa***** a cîștigat procesul în ultima zi a lui '47. Ghinion!****** Dar nu-i nimic, vremurile se schimbă, și moșia, care nu a fost a bunicii, nici a Clemansei, nici a mea, va fi a lui Victor. Degeaba rîde Mișa cu poftă și-și izbește fruntea: << Asta moșie, fetițo, uite moșia mea!  Inteligența, talentul, munca, astea-s moșii! Pune-l pe Victor să-nvețe. Nu-i băga în cap gărgăuni. Nae Mîndru, bunică-tu, a vîndut lumînări în Piața de Flori, bomboane pentru colivă și o aristocrată scăpătată l-a luat fiindcă avea bani. Asta a fost revoluția burgheză. Burghezia pornită de la opinci a vrut să aibă blazoane*******. Cererea a fost așa de mare că au început să se importe blazoanele din Fanar******** și de la Roma. >>”
(...)
>

SURSA
Cella Serghi, Iubiri paralele, ed. III., ed. Pontus, 1991, p. 166-167.

NOTE M.T.
* Victor
** Elena, mama lui Victor.
*** Persoanele cu origini sociale „nesănătoase”, adică boierești și bugheze, nu erau admise de noul regimul comunist în structurile sociale.
**** Artemiza și Clemansa,
***** Mama Elenei
****** La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost forțat să abdice de către guvernul comunist, încheindu-se partea politică a comunizării României.
******* Blazon = Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason. 
Sursa: DEX '09 (2009) ******** Fanar = Cartier al Constantinopolului, unde, după cucerirea de către sultanul  otoman  Mehmed II în 1453, s-au retras aristocrația și patriahia greacă. În perioada 1711-1821 au fost numiți de către sultani ca domni ai Moldovei și Țării Românești dintre rezidenții acestui cartier. (http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/ist_ro_025abs1.html)

Moșierul din Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<
Sînt vreo cinci ani de cînd, într-o toamnă, în drum de la Moscova la Tula, mi s-a întîmplat să stau aproape o zi întreagă la stația de poștă. (...) Cuprins de o deznădejde mută, mă uitam disperat la hulubele ridicate în sus ale tarantasului (1) meu, cînd, deodată, tresăriră zurgălăii și-o teleguță cu cai istoviți, înhămați în troică, se opri la cerdac. Cu strigătul „Repede, cai!” călătorul sări din telegă și intră în odaie. Cît a stat cuprins de o ciudată mirare, cum se întîmplă în asemenea cazuri, răspunsul căpitanului de poștă că nu sînt cai, am avut timp să cercetez pe noul meu tovarăș din cap pînă-n picioare, cu curiozitatea nesățioasă a celui care moare de plictiseală. Arăta sub treizeci de ani. Vărsatul îi lăsase urme adînci pe fața uscată și gălbuie cu un neplăcut reflex arămiu. Părul lui negru, bătînd în albastru, îi cădea la spate în bucle peste guler și-n față se-n încrețea în cap; ochii mici înfundați în cap priveau fără să te vadă; pe buza de sus îi atîrnau cîteva tuleie. Era îmbrăcat ca un moșier, vizitator nelipsit al tîrgurilor de cai, într-un arhaluc (1) pestriț, destul de slinos, cu o cravată decolorată de mătasă liliachie, o jiletcă cu nasturi de metal și pantaloni, foarte largi, de subt care de abia se zăreau vîrfurile cizmelor necurățate. Mirosea tare a tabac și a votcă; pe degetele lui groase și roșii, aproape acoperite de mînecile arhalucului, se vedeau inele de argint de Tula. Asemenea figuri se întîlnesc în Rusia nu cu zecile, ci cu sutele, și cunoștința cu ele, ca să-ți spunem adevărul, nu-ți oferă nici o plăcere; totuși, ideile preconcepute cu care priveam la călător nu mă împiedicau să nu observ bunătatea și căldura care-i erau întipărite pe față.

(1) Tarantas, căruță cu coviltir.

(1) Caftan.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Piotr Petrovici Karataev: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător. trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 259-260.