O ședință a Consiliului de Securitate al ONU (SINCLAIR 1973)

<
(...): puțină culoare și murdărie cu grămada, mai cu seamă cînd am pătruns în centrul orașului, îndreptîndu-ne încet către acel mare simbol de sticlă care este chiar sediul Națiunilor Unite*.
Consiliul de Securitate* își ține întrunirile într-o încăpere mult mai mică decît Adunarea Generală**. În centru se află o masă circulară, cu o deschizătură ca litera C, într-o parte; la mijloc, înăuntru, șade secretarul*** și funcționarii respectivi. membrii permanenți și cei temporari ai Consiliului își au locurile lor împrejur  pe partea din afară. Fotoliile Delegaților sînt din piele, albastru închis la culoare. În spatele lor, patru fotolii albastru deschis sînt destinate membrilor delegației. În jur, situate sus pe pereții a numai trei laturi din sală, niște firide futuristice, despărțite de încăpere prin paravane de sticlă, adăpostesc translatori simultani, ziariștii și echipele de televiziune. În a patra latură a camerei, pe scaune așezate în rînduri, stă publicul obișnuit. (...) Din pricină că au avut loc cîteva incidente, gărzi de securitate în posturi fixate pe marginea exterioară a arenei Consiliului, stau în văzul tuturor.
În completarea decorației interioare, o frescă mare, de tip 1950-1960 stă așezată sus în spatele fotoliului președintelui. Înfățișează îndreptarea nedreptăților, oameni ce sînt eliberați din lanțuri, căi ce duc treptat în sus, către libertate, lumină și fericire.
(...)
La dreapta și la stînga, în jurul mesei, culoarea pielii delegaților nu trădează totdeauna identitatea țării pe care o reprezintă. La sediul Națiunilor Unite te afli antrenat într-un joc constant de-a ghicitul, dacă e să te iei după cei care cutreieră vestibulurile și coridoarele și, de cele mai multe ori, nu ieși din încurcătură decît cînd delegații își ocupă în sfîrșit locurile, în dosul etichetei de la masă, cu numele țării pe care o reprezintă. Expunerea la viața New Yorkului și constantul contact internațional de la Națiunile Unite pare să coloreze pigmenții pielii, dîndu-i o nuanță de negricios deschis universal. (... ) Sau să fie strălucirea lămpilor cu arc pe mocheta de culoarea noroiului, care produce asemena efect? Nici îmbrăcămintea nu te poate călăuzi.
(...) Totul se petrecea totuși la un nivel atît de scăzut. Aspectul general de indiferentă camaraderie în Consiul de Securitate și, de fapt, peste tot la Națiunile Unite, m-a izbit ca dezolant și șocant de sincer. De fapt, nu era decît o reflectare foarte nedramatică a problemelor reale de viață și Libertate de pe toată suprafața globului, dezbătute continuu aici cu impasibilitate, ca să nu spunem cu plictiseală. Delegații își îngăduiau să strige și să vorbească despre țările celorlalți în niște termeni simpli, îngrozitori. Dar, ca o ironie a soartei, speranța autentică și onestă pentru pacea viitoare a lumii se manifesta după aceea în numeroasele baruri din clădirea Națiunilor Unite, unde epitetele rostite la mînie erau uitate cînd se cinsteau rîndurile internaționale de băutură. Se bucura de o favoare deosebită, după cîte am desscoperit, băutura celui mai ne-rece-război: Bloody Mary***** (1).
(...) De îndată ce-am terminat de vorbit, de îndată ce-am văzut cum se distribuiau jur împrejur membrilor Consiliului de Securitate exemplarele multiplicate ale discursului meu și de cum i-am observat cum stau fiecare alături cu un teanc cît un munte al celorlalte discursuri, mi-am dat seama că toate sînt numai vorbe. Toți auziseră, dar nu ascultaseră. Asta face parte din joc. Emoțiile, mînia, mila, toate sînt izgonite din scenă. Dibăcia unuia sau altuia de a interpreta bine asemenea emoții e cel mult lăudată sau criticată ca în cronicile teatrale din ziare. Atîta tot.

(1) Sîngeroasa Mary (engl.).
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair******, Pactul dolarului*******, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 177-181.

NOTE M. T.
* Sediul central al ONU din New York (Manhattan) este un teritoriu internațional cu statut analog ambasadelor. Cele patru clădiri au fost construite între 1947 și 1950 de celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer pe un teren cumpărat și donat de miliardarul american John Rockefeller. (http://www.artline.ro/Sediul-ONU-din-New-York-22119-1-n.html)
** Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluții pentru menținerea păcii internaționale. Este format din reprezentanții a 15 țări, dintre care 5 permanenți cu drept de veto (SUA, URSS, Marea Britanie, Franța și R. P. Chineză) și 10 nepermanenți aleși la fiecare doi ani de către blocuri regionale. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#5)
*** Adunarea Generală este formată din reprezentanții tuturor statelor membre. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#4)
**** Secretarul general al Națiunilor Unite este cel mai înalt funcționar al organizației și este numit de A.G. la recomandarea C. S. pentru un mandat de 5 ani. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#15)
***** Maria Tudor (1516-1558) = Fiica a regelui Henric VIII Tudor (1509-1547) și soră a regelui Eduard VI Tudor (1547-1553). Regină a Angliei ca Maria I în perioada 1553-1558. Prima suverană a Angliei. Porecla a derivat din arderea pe rug a 300 de protestanți. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-a-angliei)
****** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
******* „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Problema apartenenței unui englez islamizat forțat la un club în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
... Ce măsuri anume? Individul își mărturisise public dezonoarea. Era un truc răsuflat, să dezarmezi critica. Să-ți faci o virtute din necesitate. Să faci paradă de propria-ți ticăloșie! Lăudărosul ăsta n-ar fi lupta dacă i s-ar fi oferit prilejul! Dar, încă o dată mintea i se poticni... Nimeni din afară nu avea cum să intervină. Și totuși dacă nu se va manifesta din afară o atitudine vizibilă de veștejire a conduitei acestui individ, o să facă impresia că nimănui nu-i pasă! „Pe Dumnezeul meu! își spuse Mushkam. Măcar clubul ăsta se poate ridica și lua atitudine. Nu avem nevoie de șobolani la „Burton”!
Puse chestiunea, chiar în aceeași după-masă, la întrunirea comitetului de direcție, și fu uimit, chiar consternat, de apatia cu care o primiră ceilalți. Dintre cei șapte membri prezenți - „Moșierul”, Wilfrid Bentworth, deținînd președenția - patru fură de părere că era o chestiune pe care tînărul Desert trebuia să o soluționeze cu propria sa conștiință, și apoi, întreaga poveste avea aspectul unei campanii de presă. Timpurile se  schimbaseră mult de cînd Lyall scrisese poemul acela*. Unul dintre membri mersese pînă acolo încît declară că n-are chef să-și bată capul, că nu citise Leopardul**, nu-l cunoștea pe Desert și detesta The Daily Phase.
- Și eu, stărui Jack Mushkam, dar poemul există. (Trimisese să-i fie adus și petrecuse o oră după prînz citindu-l.) Dați-mi voie să vă citesc un fragment. E veninos!
- Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, nu!
Cel de-al cincilea membru, care pînă atunci nu scosese un cuvînt, își exprimă părerea că, dacă Mushkam insistă, atunci trebuie să citească cu toții poemul.
- Insist!
Drept care, „Moșierul”, masiv și calm, observă:
- Secretarul va procura numărul necesar de exemplare și le va trimite membrilor comitetului. E mai bine să fie însoțite și de cîte un exemplar din numărul de azi al ziarului The Daily Phase. Vom discuta întreaga chestiune la întrunirea de vinerea viitoare. Acum să trecem la problema vinului roșu.
Și luară în discuție probleme importante.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian. vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 12.

NOTE M. T.
* Sir Alfred Lyall (1835-1911) = Poet britanic și oficial administrației coloniale din India. Poemul „Theology in extremis” a fost scris în iunie 1857 în India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Poem publicat în care tânărul Wilfrid Desert, veteran al Primului Război Mondial, își descria starea de spirit în urma incidentului islamizării forțate în deșertul arab.

Jockey Club versus Academia Română în perioada interbelică (PETRESCU 1933)

<

(...)

- De unde ştii că Fred Vasilescu nu urmăreşte ceva... cu grajdul lui?

- Ambiţia puerilă de a figura printre proprietari?

(...)

- Dragă prietene, Fred Vasilescu ţine cu orice preţ ca la patruzeci-cincizeci de ani să devină membru al Jockey-Clubului*.

Mi s-a părut o glumă din cele mai năzdrăvane din cîte puteam auzi.

- Cum? începe cu cai de curse, la douăzeci şi cinci de ani ca să pregătească o alegere peste un sfert de veac?

- Da, şi nici atunci nu va reuşi.

Mi se părea cu adevărat poznaşă afirmaţia, iar nedumerirea mea era atît de evidentă, atît de profund sinceră, că fostul deputat s-a tulburat.

- Ascultă, dumneata nu ţii de pe acum să fii membru al Academiei?... Tot aşa Fred Vasilescu îşi pregăteşte de pe acum alegerea la Jockey-Club.

Îmi venea să rîd.

- Trebuie să-ţi spun mai întîi că nici prin cap nu-mi trece să ajung la Academie. Dar în sfîrşit Academia e Academie... fie ea şi românească... Dar Jockey-Clubul... românesc? iartă-mi expresia! Şi încă să-ţi faci un ideal din el? E, orice ai spune, puţin comic.

Mai vîrstnicul meu prieten era foarte iritat acum.

- Dumneata ştii că membri ai Academiei au căzut la alegerea de la Jockey-Club?

- N-am ştiut... şi, îngăduie-mi să ţi-o spun, nu cred nici acum...
Mi-a citat atunci nume care m-au nedumerit si a trebuit sa convin...
- Bine, inteleg, ati refuzat un scriitor, sunteti oarecum consecventi cu dumneavoastra. Dar Fred Vasilescu e un monden, ca sa zic asa, in sfirsit, unul din ai dumneavoastra?...
(...)
- Dragul meu, baiatul Luminararului, orice ar face, nu va fi niciodata membru al Jockey-Clubului... Dealminteri, ce mai vrea? E imens de bogat, adica tata-sau... E tinar, frumos, are femeile cele mai bine din Bucuresti... Ce e prea mult strica...
Marturisesc ca asa inteleg lucrurile, si oricit de comica mi se parea ambitia de a fi membru al Jockey-Clubului, conveneam ca fostul colaborator al lui Marghiloman** are dreptate.

Isi nota acum calaretii, desi nu juca, fiindca era ruinat.
- Si pe urma, noi nu intelegem staruinta lui, acum cind la Aero-Club*** a devenit un factor important...
(...)

>

SURSA

Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucureşti, 1983, p. 310-311.

NOTE M.T.
* Jockey-Club = Asociatie a elitei romanesti, infiintata in 1875 dupa model francez si englez si avand ca presedinte de onoare pe Carol I. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/la-jockey-club-2883587/)
** Alexandru Marghiloman (1854-1925) = Politician conservator. Prim-ministru in 1918. (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/alexandru-marghiloman--omul-nemtilor-sau-omul-providential----108492)
*** Aeroclubul Regal al Romaniei = Asociatie infiintata in 1920, la initiativa printului George Bibescu. bationalizata in 1947 de regimu comunist. (http://www.aeroclubulromaniei.ro/Diverse/istoric/)

Umor

Zece membri de partid
(Parodie după „Zece negri mititei”)

Zece membri de partid
Plănuiau o viață nouă
Unul a vorbit prin somn
Și-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
Și-au propus să facă sport.
Unul a sărit prea sus
Și-au rămas doar opt.

Opt membri de partid
Au trecut la fapte.
Unul a trecut de tot
Și-au rămas doar șapte.

Șapte membri de partid
Au făcut afaceri grase
Unuia i s-a înfundat
Și-au rămas doar șase.

Șase membri de partid
Au strigat lozinci.
Unul a strigat invers
Și-au rămas doar cinci.

Cinci membri de partid
Au plecat la teatru.
Unul n-a aplaudat
Și-au rămas doar patru.

Patru membri de partid
Au avut idei.
Unul le-a avut mai bune
Și-au rămas doar trei.

Trei membri de partid
Au cerut război.
Unul a vrut spre răsărit
Și-au rămas doar doi.

Doi membri de partid
Se jucau cu tunul.
Unul-a luat-o în serios
Și-a rămas doar unul.

Un membru de partid
Ținea nasul sus.
A venit remanierea
Și a fost exclus.


SURSA
Gheorghe Enăchescu, ”Rebus”, București, decembrie 2012.

UMOR - dramaturgul francez E. Palleron (1834-1899)

Candidând pentru un fotoliu la Academia Franceză, Edouard Palleron (1834-1899), celebrul dramaturg francez a cărui piesă „Lumea în care ți se urăște” e actuală și azi, începu, conform obiceiului, vizitele pe la membri, pentru a le cere susținerea. Începu cu Ernest Renan.

Introdus imediat în camera de lucru, e primit cu multă amabilitate:

-Luați un scaun, domnule Palleron.

-Oh! Mă iertați, maestre, eu am venit să vă cer un... fotoliu!

SURSA

Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, iulie 2012.