Pilot de curse la începutul secolului XX (URSULEANU 1981)

<
(...) Puțin după începutul secolului, aproape nimeni nu se mai îndoia de faptul că scara vitezelor automobilului este abia la începutul ei. Rene de Knuyff a devenit învingător într-una din primele sale curse, dezvoltînd înfricoșătoarea viteză medie de 38 kilometri pe oră.
- Am fost puțin sufocat de rapiditatea cursei, a explicat el ziariștilor. Cred că am fi putu atinge 50, poate și 60 de kilometri pe oră, dar numai dacă am fi avut la îndemînă baloane de oxigen pentru respirat.
(...)
>

SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 19181, pp. 143-144.

O ședință a Consiliului de Securitate al ONU (SINCLAIR 1973)

<
(...): puțină culoare și murdărie cu grămada, mai cu seamă cînd am pătruns în centrul orașului, îndreptîndu-ne încet către acel mare simbol de sticlă care este chiar sediul Națiunilor Unite*.
Consiliul de Securitate* își ține întrunirile într-o încăpere mult mai mică decît Adunarea Generală**. În centru se află o masă circulară, cu o deschizătură ca litera C, într-o parte; la mijloc, înăuntru, șade secretarul*** și funcționarii respectivi. membrii permanenți și cei temporari ai Consiliului își au locurile lor împrejur  pe partea din afară. Fotoliile Delegaților sînt din piele, albastru închis la culoare. În spatele lor, patru fotolii albastru deschis sînt destinate membrilor delegației. În jur, situate sus pe pereții a numai trei laturi din sală, niște firide futuristice, despărțite de încăpere prin paravane de sticlă, adăpostesc translatori simultani, ziariștii și echipele de televiziune. În a patra latură a camerei, pe scaune așezate în rînduri, stă publicul obișnuit. (...) Din pricină că au avut loc cîteva incidente, gărzi de securitate în posturi fixate pe marginea exterioară a arenei Consiliului, stau în văzul tuturor.
În completarea decorației interioare, o frescă mare, de tip 1950-1960 stă așezată sus în spatele fotoliului președintelui. Înfățișează îndreptarea nedreptăților, oameni ce sînt eliberați din lanțuri, căi ce duc treptat în sus, către libertate, lumină și fericire.
(...)
La dreapta și la stînga, în jurul mesei, culoarea pielii delegaților nu trădează totdeauna identitatea țării pe care o reprezintă. La sediul Națiunilor Unite te afli antrenat într-un joc constant de-a ghicitul, dacă e să te iei după cei care cutreieră vestibulurile și coridoarele și, de cele mai multe ori, nu ieși din încurcătură decît cînd delegații își ocupă în sfîrșit locurile, în dosul etichetei de la masă, cu numele țării pe care o reprezintă. Expunerea la viața New Yorkului și constantul contact internațional de la Națiunile Unite pare să coloreze pigmenții pielii, dîndu-i o nuanță de negricios deschis universal. (... ) Sau să fie strălucirea lămpilor cu arc pe mocheta de culoarea noroiului, care produce asemena efect? Nici îmbrăcămintea nu te poate călăuzi.
(...) Totul se petrecea totuși la un nivel atît de scăzut. Aspectul general de indiferentă camaraderie în Consiul de Securitate și, de fapt, peste tot la Națiunile Unite, m-a izbit ca dezolant și șocant de sincer. De fapt, nu era decît o reflectare foarte nedramatică a problemelor reale de viață și Libertate de pe toată suprafața globului, dezbătute continuu aici cu impasibilitate, ca să nu spunem cu plictiseală. Delegații își îngăduiau să strige și să vorbească despre țările celorlalți în niște termeni simpli, îngrozitori. Dar, ca o ironie a soartei, speranța autentică și onestă pentru pacea viitoare a lumii se manifesta după aceea în numeroasele baruri din clădirea Națiunilor Unite, unde epitetele rostite la mînie erau uitate cînd se cinsteau rîndurile internaționale de băutură. Se bucura de o favoare deosebită, după cîte am desscoperit, băutura celui mai ne-rece-război: Bloody Mary***** (1).
(...) De îndată ce-am terminat de vorbit, de îndată ce-am văzut cum se distribuiau jur împrejur membrilor Consiliului de Securitate exemplarele multiplicate ale discursului meu și de cum i-am observat cum stau fiecare alături cu un teanc cît un munte al celorlalte discursuri, mi-am dat seama că toate sînt numai vorbe. Toți auziseră, dar nu ascultaseră. Asta face parte din joc. Emoțiile, mînia, mila, toate sînt izgonite din scenă. Dibăcia unuia sau altuia de a interpreta bine asemenea emoții e cel mult lăudată sau criticată ca în cronicile teatrale din ziare. Atîta tot.

(1) Sîngeroasa Mary (engl.).
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair******, Pactul dolarului*******, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 177-181.

NOTE M. T.
* Sediul central al ONU din New York (Manhattan) este un teritoriu internațional cu statut analog ambasadelor. Cele patru clădiri au fost construite între 1947 și 1950 de celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer pe un teren cumpărat și donat de miliardarul american John Rockefeller. (http://www.artline.ro/Sediul-ONU-din-New-York-22119-1-n.html)
** Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluții pentru menținerea păcii internaționale. Este format din reprezentanții a 15 țări, dintre care 5 permanenți cu drept de veto (SUA, URSS, Marea Britanie, Franța și R. P. Chineză) și 10 nepermanenți aleși la fiecare doi ani de către blocuri regionale. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#5)
*** Adunarea Generală este formată din reprezentanții tuturor statelor membre. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#4)
**** Secretarul general al Națiunilor Unite este cel mai înalt funcționar al organizației și este numit de A.G. la recomandarea C. S. pentru un mandat de 5 ani. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#15)
***** Maria Tudor (1516-1558) = Fiica a regelui Henric VIII Tudor (1509-1547) și soră a regelui Eduard VI Tudor (1547-1553). Regină a Angliei ca Maria I în perioada 1553-1558. Prima suverană a Angliei. Porecla a derivat din arderea pe rug a 300 de protestanți. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-a-angliei)
****** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
******* „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Opinia publica versus presa in Romania interbelica (PETRESCU 1933)

<
(...) Ziaristul acesta, in aparenta, violent si dezordonat, nu era lipsit de o judecata rece, retinuta, ca sa zic asa... Cred ca el si-a dat seama ca opinia publica, la noi, e incapabila de discernamint, dar in acelasi timp si mult mai sensibila ca orice alta opinie publica. De asta sunt sigur. Din pricina acestei lipse, orice scris produce impresie profunda si intotdeauna cel care scrie are absoluta dreptate. Stiu o anecdota care s-ar aplica foarte bine opiniei publice romanesti. Se zice ca un sultan a vrut sa judece el insusi intr-un proces. I s-au infatisat deci partile si a inceput sa vorbeasca cel cu plingerea... Uluit, sultanul s-a intors catre cadiul, care facea un soi de oficiu de grefier, si i-a spus, ca omul care a descoperit America: ``Asta are dreptate... Sa stii ca are dreptate.`` Dar a vorbit si piritul, vreme indelungata, dupa cit se pare, caci sultanul s-a aplecat catre cadiu din nou: ``Si asta are dreptate!...``... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luarea-aminte ca nu e cu putinta ca amindoi sa aiba dreptate... Si sultanul, uimit de aceasta descoperire, i-a spus mingiindu-si cu intelepciune barba: ``Si tu ai dreptate!`` Oricine ``injura`` pe cineva la noi, in gazeta, ``are dreptate`` si tulbura. Se intelege de la sine ca aceasta excesiva sensibilitate a opiniei publice romanesti fata de orice afirmatie insemneaza anularea insasi a oricarei opinii adevarate, capabile de lupta si de rezistenta. Pamfletarul acesta extrem de inteligent a inteles acest lucru si atunci a adoptat ca principiu deliberat: bestelirea crincena  acelui pe care vrea sa-l combata... Ca urmare a faptului ca nu sunt in stare de o opinie reala si de discernamint, romanii sunt poate si neamul din lume cel mai sensibil la ridiculul exterior.  Am inteles asta in timpul cit mai fost la legatia din Londra. Nicaieri nu sunt, cred eu, mai putin maniaci, adica in realitate mai putini oameni cu viata interioara ca la noi. As vrea sa fiu limpede, dar nu stii sa scrii poti s-o faci boacana; nu vreau sa spun ca toti maniacii au viata interioara, dar tin sa afirm ca, dupa pararea mea, dupa cite am inteles pe unde am fost, orice om cu viata interioara trebuie sa-si organizeze traiul, sa si-l simplifice pe baza citorva deprinderi sistematice, manii, cum le numesc ceilalti, care-l scutesc de atentie exterioara, de explicatii si de pierdere de timp... daca nu e inca limpede, poate ca am sa mai revin, caci faptul ca englejii, francejii, germanii si nordicii dau cel mai mare numar de maniaci mi-a dat mult de gindit cind eram in strainatate. Si cred ca e si usor de constatat din istorie ca mai toti oamenii mari au avut manii, adica au avut curajul sa treaca putin drept ridiculi. Un om ridicul e insa un om pierdut intr-o tara incapabila de discernamint si de aprofundare. Asta a priceput uluitor de precis pamfletarul acesta care ridicase, ca sa zic asa, la rangul de principiu, besteleala... 
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 157-158.

Biografia scriitorului american Ring Lardner (1885-1933)

Ringgold Lardner s-a născut la 5 martie 1885, în orașul Niles din statul nordic Michigan, fiind al șaptelea copil al cuplului Henry și Lena Lardner, una dintre familiile importante ale micii urbe americane.
Ca și frații săi, face școala primară acasă, sub supravegherea unui profesor particular și a mamei sale, o fire autoritară pasionată de literatură și muzică. Astfel, Ring învață din copilărie să cânte la pian, pasiune care va contribui la formarea personalității sale adulte.
De la 12 ani urmează liceul din orașul natal, dar cînd îl termină în 1901 nu mai dorește să facă și studii universitare, spre regretul părinților săi. Mai mult, în anul următor, deși este înscris de tatăl său alături de fratele mai mare Rex la Institutul Tehnologic din Chicago, renunță împreună și se întorc acasă.
Aici ocupă diverse slujbe mărunte și devine membru al unei trupe de teatru de amatori, unde activează ca actor, pianist și compozitor.
Dar deoarece nivelul de trai al familiei scade, este obligat să se întrețină singur. Astfel, în 1905, cu ajutorul lui Rex, se angajează la cotidianul Times din localitatea South Bend. Inițial se ocupă de rubrica de sport, dar apoi primește și rubricile teatrală și mondenă. În scurt timp își descoperă vocația de gazetar. Devine repede cunsocut prin cronicile despre fotbal american și baseball, caracterizate printr-un limbaj argotic și un deosebit simț al umorului.
După doi ani se mută la Chicago, unde va lucra la gazetele Inter Ocean, Examiner și Tribune.
În 1911 se căsătorește cu Ellis Abbot, fiica unui președinte de bancă din orașul Goshen, pe care o cunoscuse în 1905 și cu care întreținuse o amplă corespondență. Peste un an se naște primul fiu, John, urmat de James (1914), Ringgold (1915) și David (1919). Între timp comentariile sale sportive din Examiner se transformă în adevărate povestiri, unele fiind scrise la persoana întîi, din perspectiva unui sportiv sau a unui spectator.
Din 1913 revine la Tribune, unde începe să publice și scurte povestiri, parodii, scrisori, piese absurde, poezii pentru copii și satire autoironice.
În anul următor publică în Saturday Evening Post prima povestire din serialul You Know me, Al, al cărui personaj principal este jucătorul de baseball Jack Keefe. Succesul fiind imediat, la cererea cititorilor publică încă cinci texte pînă la sfârșitul anului, onorariul crescând de la 250 de dolari la 1500 de dolari pentru o povestire. Ca urmare, tot în 1914 își construiește o casă în suburbiile metropolei nordice Chicago.
În anii 1915-1917 are o bogată activitate literară: publică volumul de poezii Bib Ballads, scrie 29 povestiri și îi apare culegerea de povestiri Gullible`s Travels, continuă colaborarea cu Saturday Evening Post și o începe pe cea cu Metropolitan. De asemenea publică Champion, poveste melodramatică din lumea boxului, fiind revoltat de corupția din acest popular sport.
După intrarea SUA în Primul Război Mondial la 6 aprilie 1917, este trimis corespondent de război pe frontul din Franța. Povestirile de război îi vor fi publicate în anul următor în volumul My four weeks in France.
În iunie 1919 se încheie contractul cu Tribune, aceasta fiind cea mai bună perioadă jurnalistică a sa.
Activitatea publicistică continuă în 1920, când  publică în S.E.P. povestirea The Young Immigrants și începe rubrica săptămânală Ring Lardner` Weekly Letter, care apare prin intermediul lui Bell Syndicate în diverse ziare, precum World (New York), Examiner (Los Angeles), Democrat (Goshen).
Apoi, în 1921 publică ciclul de povestiri The Big Town și în S.E.P. apare una din cele mai cunoscute creații ale sale, Some Like Them Cold. În același an se mută la Great Neck, lângă Long Island, o zonă mondenă unde se retrăgeau oamenii de cultură săturați de apropiatul și agitatul megalopolis New York. Cu această ocazie va observa cu obișnuita sa ironie: „A locui la Great Neck este sinonim cu a fi un succes național!”
În anul următor îi apare în revista Cosmopolitan povestirea Golden Honeymoon și începe colaborarea la un serial de desene animate, care continua serialul You Know me, Al. Tot acum se mută în apropierea sa marele romancier american Francis Scott Fitzgerald (1896-1940), cu care leagă o strânsă prietenie, în pofida temeperamentelor foarte diferite. Fiul său Ringgold avea să observe în memoriile sale: „Ring avea disciplina de lucru a gazetarului profesionist, iar Scott avea talent nativ și tentația veșnică de a se irosi într-o mulțime de activități”. La sugestia lui F.S.F., Ring va publica în 1924 volumul de povestiri How to write short stories, la celebra editură Charles Scribner`s. Cu această ocazie creațiile sale, el  intră și în atenția criticilor lor literari, care îl recenzează favorabil. În același soții Scott se mută în Franța, dar vor păstra legătura prin corespondență și-i vor și vizita acolo. Din Franța va trimite impresii de călătorie revistei Liberty.
În perioada 1923-1925 publică o parodie după Cenușăreasa, piesa absurdă I Gaspiri în Transatlantic Review, care aparținea marelui romancier american Ernst Hemingway (1899-1961), volumul de povestiri și articole What of It? și povestirea Haircut în Liberty.
Din nefericire pentru el în 1925 este diagnosticat cu tuberculoză, dar nu renunță la intensa sa activitate pentru a-și susține financiar la studii cei patru fii,. Astfel, ajunge în situația de a fi internat în spital în iarna 1929-1930. În această perioadă renunță la rubrica săpătămînală pentru a avea mai mult pentru literatură și publică volumul de povestiri The Love Nest la Scribner, precum și povestirea Hurry Kane la Cosmopolitan. Dramatizarea povestirii The Love Nest de Robert Sherwood (1896-1955) se va juca însă numai de 23 de ori, dar revine cu piesa Elmer The Great (în colaborare cu J. Cohan), de asemenea fără mare succes. În sfârșit, succesul în dramaturgie vine cu piesa June Moon, în colaborare cu experimentatul dramaturg de pe Broadway George Kaufmann (1889-1961), și care s-a jucat în 273 de reprezentații. De asemenea, începe și colaborarea la ziarul New Yorker cu texte autobiografice și cu cronici la emisiuni radio.
Din decembrie 1930, când este internat la New York, perioadele de spitalizare alternează cu cele în care stă acasă. Deși boala se agravează, își continuă totuși munca literară, presat de problemele financiare provocate de marea criză economică (1929-1933). Cosmopolitan îi publică povestirea Insomnia, S.E.P. șase povestiri, iar Scribner`s volumul de șase povestiri Love with a Smile.
La 23 septembrie 1933, Ring Lardner moare acasă în urma unui atac de cord. Prietenul său Scott a încercat să-l ajute, insistând ca Scribner`s să-i publice volumul de povestiri First and Last, dar din păcate evenimentul a fost posibil doar în anul următor morții lui Lardner. Dar editura nu-l uită și la 30 de ani de la decesul scriitorului îi publică cele mai importante scrieri, cu titlul Ring Lardner Reader.
În România a fost tradus în 1968 volumul Cuibul dragostei.
Memoria scriitorului a fost eternizată de fiul său Ring Jr. în volumul de amintiri The Lardners: My Family Remembered, publicat în 1976.


SURSA
Ring Lardner, Călătoriile lui Gullible, trad. & pref. & tabel cronologic & note de I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. XXIV-XXXII.

In memoriam
Simion Tavitian, personalitatea care a marcat cultura dobrogeană


Cuget Liber 14 noiembrie 2013

Umor

Politologul american Henry Kissinger (n. 1923), fost consilier prezidențial în politică externă în 1969-1975, s-a adresat astfel invitaților la un dineu:
-Diplomații să fie atenți la tot ce spun, deoarece sunt înconjurați de ziariști, iar ziariștii să nu ia în serios tot ce aud, deoarece sunt înconjurați de diplomați!




SURSA
Gheorghe Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București 2102.

UMOR - criticul francez J. Lemaître (1853-1914)

- Dacă aș avea o sută de mii de franci - spunea o actriță mai puțin talentată într-un cerc de ziariști - m-aș lăsa de teatru...
Criticul dramatic francez Jules Lemaître (1853-1914) duse mâna la buzunar:
- Propun o listă de subscripție și mă înscriu primul cu cinci sute de franci...

Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, 2013

PAUL DIACONESCU: „Cartea muierilor”, 1998

<
Adevărata miză a acestui roman împovărat de clișee erotice aproape consumistice, lăbărțate pe zeci și zeci de pagini, de altfel performate nu fără dibăcie, cu sprinteneala de condei a fostului gazetar de profesie, e diagnosticul sociopolitic extrem de dur pe care constănțeanul prin naștere, Paul Diaconescu, suedez prin adopțiune încă din 1976, îl stabilește anilor `60, cînd valorile de orice fel, marcînd reapariția conștiinței de sine și a responsabilității asumate, abia reîncepeau să-și croiască loc și cale spre lumină prin monstruoasa junglă ideologică a experimentului comunist. Observația pare mai mult decît evidentă din perspectiva cititorului de astăzi, care cu greu s-ar putea transpune în confuzia axiologică a perioadei în chestiune, cînd devalorizarea idealurilor revoluției (dinadins nu precizez care nume, sau ce anume instaurase ea, consecințele ei îmi amintesc teribil de un haos ceva mai actual, care, de nu cumva o fi existențial, bine-ar fi să nu mai fie de natură poetică!) condusese la reconvertirea lor în monedă ieftină, poate chiar calpă, a efemerului consumat cu lăcomie bestială, a satisfacerii concrete, aproape onaniste, în hic et nunc, a sexului de leprozerie (alt univers concentraționar!), a bețiilor penale, succedaneu caduc al unei libertăți totuși amușinate, temute, de a cărei putință obsesivă eroii se străduiesc cu greu să se dezbare, pentru a se reintegra cu succes sistemului, unul infantilist prin excelență. Iată cum definește ziaristul Barbu, a cărui revoltă se consumă exclusiv verbal, și asta între patu ochi, și care, după o tentativă de a eluda propria înregimentare în sistem - profitînd de o cură la munte, timp în care își lasă barbă! - revine calm la matca ideologică, se tunde și bărbierește, serbează nașterea unui copil și este chiar avansat în ierarhia redacțională, poziția individului într-un stat totalitar: „ Este atitudinea copilului lipsit de orice griji, într-un univers modelat și dominat de părinți. Un copil, tutelat, asistat, lipsit de orice răspundere, dar și de pretenții, fiindcă nu și-a descoperit încă ambițiile, identitatea, personalitatea. E dus de mînă, pricepi? Și, bineînțeles, e recompensat cînd e cuminte și pedepsit cînd e obraznic. Dar prost nu este. Și nici naiv. știe să lingușească pe cine trebuie, știe să mintă cînd si unde, știe, adică, să obțină favoruri, intrînd pe sub pielea celor mari, ca un mic ot ce este. În limbaj adult, asta s-ar numi lipsă de demnitate. În limbajul copilăriei, însă, e doar o șmecherie simpatică, ba chiar o dovadă de istețime.” (p. 292) „Mai putem trăi, cît vom mai putea trăi în această copilărie prelungită? Cînd vom ajunge la maturitate, la vîrsta rațiunii, a răspunderii?” (p. 301) O rupere de copilărie înscenează și eroul principal, autobiografic al cărții, chit că pe plan sexual, prin izbucnirea dintr-o relație de durată, care amenința să devină - psihanalitic vorbind - prea placentară, în hybris-ul numeric al milletre-ului donjuanesc: cartea e, de altfel, dedicată, femeilor care l-au făcut. Fuga, înnobilată de exemplaritatea fulgurată  pe care i-a conferit-o cîndva periplul inițiatic rimbaldian, e deja o luare în stăpînire a adolescentei, psihic și chiar politic. Fuga autorului în Suedia, de asemenea. Probabil că această apariție editorială (Albatros, 1998) încearcă se constituie, recuperînd timpul pierdut, în momentul dens al deplin asumatei maturități.
>

SURSA
Mădălin Roșioru, Cartea muierilor, „Tomis”, Constanța

„Principiul lui Peter” (LUNGEANU 1995)

Emil Lungeanu, Principiul lui Peter, „Tomis”, Constanța, XXX, 295, mar. 1995, p. 2

Profesorul Lawrence J. Peter, doctor în științele educației, și Raymond Hull, dramaturg și ziarist: iată numele celor doi obstetricieni grație cărora s-a născut cu bine, la termen, noua știință a ierarhiologiei. Evenimentul a avut loc la maternitatea editorială „William Morrow and Co. Inc.” (abreviere la Copii incredibili) în urmă cu 15 ani, dar, din pricina diferenței de fus orar, a ajuns prin părțile noastre abia în 1994, odată cu prima ei traducere la „Humanitas” realizată de Gh. Mateescu. Nou-născutul a fost botezat „Principiul lui Peter”.

În ciuda aspectului de arhivă (îndosarierea câtorva duzini bune de cazuri) și a aparenței aforistice bășcălioase, cartea s-ar cuveni clasificată mai curând ca teză științifică sau chiar ca manual de specialitate. Cum a venit deci ea pe lume? Tot scormonind prin depozitele de fiare vechi ale rutinei birocratice, tot curățind de rugină criteriile de selecție și promovare folosite în practic administrativă, Peter și Hull au reușit să scoată la lumină un nebănuit tezaur de legi ale incompetenței profesionale, rezultate din generalizarea experiențelor ierarhice și valorificarea sistematică a unei generoase cazuistici. Analogia cu legile entropiei sociale, faimoasele legi ale lui Murphy din cartea lui Arthur Bloch, este aproape reflexă.

„Constatând incompetența la toate nivelurile, în toate ierarhiile (în politică, în justiție, în sistemul de învățământ și în economie), am emis ipoteza că ea are drept cauză o caracteristică inerentă a regulilor care guvernează repartizarea angajaților”, își explică L. J. Peter demersul, cu tonul expozitiv și impersonal al omului de știință care ne arată cu bățul pe planșă. Prin urmare, incompetența nu are o existență de sine stătătoare, ci se manifestă doar în raportul dintre angajat și postul ocupat  de el. Această relativitate a non-valori personale l-ar fi încântat pe preotul și economistul Matei Boilă care, sub greutatea unui eseu publicat de Ed. Albatros în 1991, strivea gărgăunele marxist la teoriei valorii mărfurilor. Riscul incompetenței nu este - cu  alte cuvinte - unul la purtător, ci rezultă din mișcarea salariatului prin labirintul de scări, scăricele și scărițe din organigrama instituției, dezvoltându-se odată cu fiecare promovare a lui la un etaj superior. Această tendință ascensională nu este rezervată exclusiv fripturiștilor, ci îi antrenează legic și pe angajații lipsiți de veleități carieriste care, dovedind competență în slujbe inferioare, sunt treptat avansați, ceea ce îi va duce până la urmă - paradoxal - tocmai la incapacitatea îndeplinirii noilor funcții încredințate. Este tocmai cercul vicios al ierarhiologiei: Nu poți promova decât pe capabili; odată însă promovați, ei devin incapabili. Consecința principiului lui Peter conform căruia fiecare salariat dintr-o ierarhie tinde să urce până la nivelul său de incompetență, este aceea că - în timp - toate posturile ajung să fie ocupate de incapabili. Munca propriu-zisă este astfel îndeplinită de cei aflați încă la baza piramidei (de unde se vede că strămoșească strigătură la munca de jos este pleonastică, de vreme ce munca nici nu poate fi îndeplinită altundeva decât jos, la poalele ierarhiei), în vreme ce pe treptele superioare se desfășoară, nu-i așa, munca de lămurire (supraveghere, control, indicații prețioase, ședințomanie), în conformitate cu legea lui Menchen: Cine știe, face. Cine nu știe, învață pe alții. Cine nu știe nici să învețe pe alții, conduce. În fața acestei diviziuni piramidale a muncii în secolul XX, rămâi fascinat cât de mult a progresat omenirea de la prima diviziune istorică a muncii din epoca lui Cain și Abel, când pentru întâia dată agricultorul se delimitase de păstor! Și totuși, autorii observă că structurile piramidale (sau keopalene) au devenit deja între timp ele însele desuete, fiind depășite de structuri ultramoderne precum formația T-ului zburător, ilustrată cu schița de la pag. 80 și exemplificată cu cazul unei firme producătoare de aparatură de uz casnic, având la vârf nu mai puțin de 23 de vicepreședinți! Uneori, asemenea vârfuri masive sunt aglomerări artificiale de sinecuri oferite privilegiaților, cocoțați la conducerea unor departamente inexistente, un fel de piramide fără bază botezate de coautori vârful liber-plutitor. Cu excepția acestor aisberguri, care desigur perturbă circulația normală a fondurilor de salarii, angajarea noilor salariați se face aproape la întâmplare, astfel că specialiști eminenți se pomenesc plasați pe posturi mediocre ori inadecvate care ajung să-i descalifice și să-i ancoreze în blazare (sindromul lui Uriah Heep). Din aceste favoritisme, ca și din incompetența multora dintre membrii înșiși ai comisiilor de angajare, decurge relativismul criteriilor de recrutare a personalului.

Cu stofa unor artificieri de meserie, Petrer și Hull aruncă în aer din temelii mituri precum competența superioară a celor „de sus” sau puterea ambiției. Cu aceeași ușurință este dinamitată și religia vechimii în muncă, adeseori un eufemism al rutinei. În superproducția „Zile fierbinți”, un film de prea lung metraj despre competența la locul de muncă, Sergiu Nicolaescu (directorul șantierului naval tomitan) se duela cu Colea Răutu (secretarul de partid) măsurându-și forțele cu etalonul vechimii în partid: Am 25 de ani în partid! se lăuda directorul, la care secretarul: Am și eu vreo 35. Excepțional film, de trei ori l-am vizionat ca să nu-l uit cumva. Realitatea e că „ambițul” se bucură de mai mult respect decât părul alb (de unde și vorba episcopului Antonio de Guevara: „Judecând după părul cărunt sunt bătrân, dar în ambiții sunt tânăr”), dar și de mai mult respect se bucură Sf. Pilă, deaorece ea „este mai puternică decât ambiția”. Pilei i se acordă, de altfel, un capitol distinct, dotat cu tacâm complet: definiții, observații psihologice, sugestii tactice, ba chiar și formule matematice. Așa este, bunăoară, teorema lui Hull asupra încrucișării mai multor pile, al cărei enunț sună ca un atelier de sculărie în plină activitate: „Pila rezultantă a mai multor protectori este suma pilelor separate înmulțită cu numărul de protectori”. În asemenea condiții, ambiția nu devine doar inutilă, ci și pernicioasă. Despre bolile profesionale ale „scărarilor” se scrie: „Ei suferă de boli cum ar fi depresiuni nervoase, ulcere peptice și insomnii. Un ulcer, emblemă a succesului social, nu este deseori decât rezultatul unei ambiții exagerate”. Însăși incompetența este patogenă, așa cum o dovedește lista maladiilor celor care și-au atins nivelul ierarhic maxim, publicată la pag. 99 și abreviată sindromul ultimului post. Patologiei succesului i se mai adaugă o întreagă simptomatologie de ticuri, mani și apucături grupate sub indulgentul generic Indicii nemedicale ale ultimului post, de fapt niște psihopatii sadea. Să cităm, aici, spre pildă, gigantismul tabulator (obsesia de a avea un birou mai mare decât colegii), clasofilia (mania ordonării hârtiilor și spaima patologică de a pierde vreuna dintre ele), rigor cartis (preocuparea aberantă pentru tabele, scheme și organigrame), transferul lui Cezar (judecarea subordonaților după mutră, accent, forma ochelarilor, forța strănutului etc), papiromania  (munți de hârtii pe bioru sugerând un funcționar copleșit de muncă). Mai este apoi codofilia, mania deghizării într-un misterios ambalaj alfanumeric a unor banalități extraplate. Fenomenul s-a generalizat atât de agresiv, încât am găsit recent chiar și dicționare argotice pentru păsăreasca abrevierilor și a inițialelor. În ziua de azi, dacă primești de la niște anglo-saxoni o invitație la o agapă și citești pe mențiunea B. Y. O., înseamnă că ești așteptat să vii cu propria băutură, iar dacă în toiul petrecerii respective te trezești cumva cu un bilețel strecurat în palmă pe care scrie X. Y. Z. (verb atestat lexicografic!), trebuie să-ți închizi imediat, dar discret... fermoarul pantalonilor.

Grație acestor simptome, salariatul poate fi repede diagnosticat ca fiind deja ajuns la nivelul său maxim de incompetență. Cu adevărat meritorie este însă intenția declarată a autorilor de a-i ajuta pe amploiații de pretutindeni să prevină promovarea lor la acest ultim nivel tocmai prin simularea îmbolnăvirii, „afișând unul sau mai multe simptome nemedicale ale ultimului post”, cu condiția capitală ca ei să-și camufleze cu grijă dorința de a evita avansarea. O atare soluție preventivă pare, la prima vedere, paradoxală. „Dar, după cum am văzut, să refuzi o promovare nu este un lucru ușor. Modalitatea plăcută, sigură și eficace este să dai impresia că nu o meriți”, ne încurajează Peter și Hull cu logica lor impecabilă. Chiar și luate în calcul numai ele singure, aceste remedii propuse în final sunt suficiente pentru a legitima interesul public al micului tratat de ierarhiologie, la fel de mic ca și „Tratatul pentru îndreptarea intelectului” al lu Spinoza, care însă nu interesează pe nimeni.

Binecunoscutul slogan „omul potrivit la locul potrivit” va rămâne așadar mai departe un subiect de inspirație pentru scriitori de... science fiction. Era computerelor nu va rezolva nici ea nimic, de vreme ce, oricât de incompetent ar fi domnul computer, „el „amplifică la scară mare rezultatele incompetenței posesorului sau operatorului”  (pag. 146). De vină pentru aceste concluzii nu prea roze nu este însă pesimismul lucid al celor doi fondatori ai ierarhiologiei, ci însăși entropia socială, pâinea noastră cea de toate zilele dospită la dogoarea celui de al doilea principiu al termodinamicii. Iată de ce generalizarea concluzivă din ultimul capitol conferă definitiv întregii cărți cea mai pură valoare științifică, dându-i jos masca glumeață și dezvăluind sub ea adevăratul chip amenințător al ierarhiologiei, chipul unei autentice și neiertătoare filosofii sociale. Căci adevărata tragedie nu este imposibila promovare peste nivelul de incompetență individuală, ci iluzia nelimitatei promovări  de către cine?) a omenirii, fantoma nesfârșitului ei „progres” într-o lume supusă degradări și morții, delirul cocoțării ei „pe cel mai înalte culmi de progres și civilizație” - cum zicea știm noi cine. „Cei mai vanitoși membri ai speciei cred că ascensiunea va fi perpetuă, un fel de promovare ad infinitum (scrie Peter cu legitimă opinie). Voi arăta că, mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să-și atingă nivelul de incompetență VITALĂ”.

Cu certitudine Peter și Hull vor mai publica și alte cărți la fel de bune, căci, după câte văd eu, mai au încă mult până să-și atingă nivelul de incompetență.

„Lumea almanah 86” (”LUMEA” 1986)

 „Lumea almanah 86”,„Lumea”, București, 1986

3 ***, Epoca Ceaușescu. 1965-1985. Prestigioasă afirmare a României socialiste pe scena politicii mondiale
În consens cu interesele vitale ale națiunii române, cu cauza păcii și conlucrării
Fermă promovare a unor noi relații între state
Nedezmințită continuitate de acțiune și inițiativă
Ample relații de conlucrare cu toate statele
Priorități de acțiune, înaltă responsabilitate pentru destinele de pace ale omenirii
4 ***, Contribuții concrete pentru încetarea cursei înarmărilor, pentru dezarmare
5 ***, Pentru o Europă a securității, cooperării și păcii
7 ***, Pentru afirmarea noilor principii de relații și excluderea forței din viața internațională

10 ***, România la Națiunile Unite. Înaltă răspundere pentru destinele de pace ale umanității

14 dr. Ioan Voicu, Semnificația unei aniversări. Trei decenii de la primirea României în Organizația Națiunilor Unite

18 Ioan Timofte, Anul Internațional al Tineretului. Viitorul tinerei generații, viitorul planetei
Sub deviza angajării responsabile
O concluzie cu valoare de simbol: Terra întinerește
Participare - Dezvoltare - Pace
Inițiatică oportună, cu profund ecou mondial
Un imperativ: continuitatea

22 Nicolae Chilie, ONU 40. Certitudini și speranțe, New York, octombrie 1985
Repere ale maturității
Un „turn Babel” modern? Nu
Atmosfera sesiunilor
Din „tainele” Secretariatului
Ziariștii - ce fac, ce văd
Pământul e unul

29 Liana Enescu, Pretutindeni trăiesc oameni
Războiul „tronului de aur”
Yoruba și denumirile controversate
Dogonii - sate pe stânci

33 Anca Voican, Omul și natura. În apărarea unui „muzeu viu”

34 George Serafin, 1000+1. Muzeul Picasso din Paris

35 ***, Ce se mai întâmplă în lume
Conferință cu bucluc
Televizor la Zoo
Prea târziu
Zbor cu mașina de spălat
Curajul de a pilota
Spray-ul polițist
Fantezia prenumelor
Întâlnirea de la Piccadilly Circus
Ursuleți și canguri
Privilegiu pierdut
Eroare auditivă

36 Rodica Dumitrescu, „Titanic” - așteptare de 73 de ani
38 ***, Greșelile, „Vendredi, Samedi, Dimanche”

45 M. Șetraru, Caleidoscop. Insulele Canare păstrează încă multe mistere

46 George Serafin, 1000+1.
Sophia et comp
Ziua în care peștii

47 ***, Lumea de ieri. Lumea de azi. Lumea de mâine
Veneția, un mare șantier din Europa
Șah cu tigri și cămile

48 George Serafin, 1000+1. Și a apărut și bufnița...

49 Laura Mina, Caleidoscop. Beijing-ul subteran

50 ***, Lumea de ieri. Lumea de azi. Lumea de mâine
Jut, satul „cel mai înalt” din Europa
Mount St. Helens - un laborator al vulcanologiei
„Pâinea beduinilor”

51 Lev Bezimenski, Diplomația secretă caută să salveze cel de al treilea Reich. Încercări eșuate
Prințul Hohenlohe intră în scenă
Mai întâi, în Elveția
Profesorul Reinhard Honn dă o mână de ajutor
Quisling-ul Elveției
Scrisoarea către Kelly
Apare Allen F. Dulles
„Barbarossa” însuflețește jocul
Dacă și Papa...?
Arens dezvăluie identitatea lui „Bull”
Toată „lumea bună” face spionaj
„Dl. Paulus” acceptă invitația
„Greșeala”...
„Desene politice” fantastice
Cu sau fără Hitler?!
„Relații amicale”
Reinhard Spitzi relatează
Schellenberg își dă acordul
În spatele pseudonimului „Roberts”
Filiera spaniolă
Raportul agentului SS nr. 144/7957
Ciudatele inițiative ale arhiepiscopului de New York
Cu gândul la viitorul războiului
„Orice, numai să nu intre rușii în Germania”
Bruce Hopper inaugurează filiala AIS de la Stockholm
Maseurul Kersten își schimbă meseria
Microradiografia „unei păci de compromis”
”Fortitude” într-o nouă versiune

57 George Serafin, 1000+1.
Super-spion, dar ... victimă
Pe aripile vântului...

68 George Serafin, 1000+1.
Prin foame, spre beneficii
Andorra și Europa

71 M. Șetraru, Caleidoscop. Pe urmele ghețarilor planetei

72 Vasile Crișu, Dicționar de materii prime
Diamante
Zirconiu
Molibden
Pământuri rare

73 George Serafin, 1000+1

74 George Serafin, 1000+1
Student la 70 de ani
Maiestatea sa „J. R.”

75 George Serafin, 1000+1. Ce s-a întâmplat cu Coca-Cola?

76 ***, Caleidoscop. Despre spaime și fobii

77 Florea Ceaușescu, Reportaj pe glob. De la Prado la Valle de Los Caidos

80 Laura Mina, Știința - prezent și viitor. În urmărirea unei comete

81 Eugen Preda, Lexicon Lumea
Act final
ASATS
ASEAN
COCOM
Complex militar -industrial
Eminența cenușie
Mari Puteri
Națiunile Unite
Sfere de influență
Statele din prima linie
Zona cenușie

82 George Serafin, 1000+1. Kalahari - sau lupta pentru supraviețuire

86 ***, Caleidoscop. Elixir de viață lungă

89 Pompiliu Diplan, Știința - prezent și viitor. Inteligența artificială - posibilitate reală sau utopie?
De la „pre-computer”
... la computere
De la R2-D2 la „KIPS”
„Expert Systems”
Gândirea despre gândire
A cincea generație

83 George Serafin, 1000+1
Mumia și civilizația
Un cowboy alergic... la cai

94 dr. Ilie Șerbănescu, Solul și hrana omenirii
De la „lumea moartă la „lumea vie”
Regenerabil, dar nu în orice condiții
Cultivat - cultivabil
Repartizare neuniformă
Bătălia randamentelor
Irigațiile
Mecanizarea și chimizarea
Dăunătorii
Ameliorarea soiurilor
„Resursa cea mai prețioasă, dar și cea mai maltrată!
Deșertificarea
Sărăturarea și înmlăștinrarea
Miza unui avertisment

103 George Serafin, 1000+1

104 Bazil Ștefan,„Minunile apei”
Circuitul natural
„Adversarii” pământului: apa sau omul?
Rezervele subterane: resurse neregenerabile
Ploaie, dar ce fel de ploaie?
Apa și sănătatea

109 George Serafin, 1000+1. Pe „drumul mătăsii”

110 Laura Mina, Caleidoscop. Norii și cutremurele

111 Romeo Nădășan, De la „blestemul faraonilor” la știință
Nașterea unui mit
Intervine știința
Și... „blestemul Jagellonilor”

112 ***, Caleidoscop. Taina mormintelor maya

113 Dumitru Sultan, Procesul lui Eichmann

123 George Serafin, 1000+1

124 Florea Țuiu, Mathausen - 5 mai

127 George Serafin, 1000+1. Monumentele Romei - sub clopot de sticlă?

128 ***, Ce se mai întâmplă în lume...
Halley și suvenirurile
Nessie revine?
Daune de 63 de milioane
Fără îmbrăcăminte
Vânătoarea de avioane - strict interzisă
Morcov cu inel
Puterea de a convinge
La dejun, diamante
Sfaturi rele

129 M. Lazăr, Caleidoscop. Un muzeu original

129 George Serafin, Caleidoscop. Un nou flagel?

132 Ion Stoica, Strategia metalelor strategice
De la „mineralele rare” la „minerale strategice”
O criză a anilor 80?
4+4+... „călcâie ale lui Ahile”
Trasee posibile într-o cursă secretă
... Străluciri de licurici într-o mare de întuneric
„Dirijorii” din spatele unor uși blindate
Singura strategie viabilă

137 George Serafin, 1000+1
Sfinxul a vorbit
„Cumpărați un zgârie-nor!”
Robotul portretist

138 Romeo Nădășan, Din lumea capitalului. „Noi săraci” ai lumii bogate
SUA: „Un scandal social și moral”
Franța: „Mai tineri și mai disperați”
R. F. Germania: „Noua sărăcie”
Marea Britanie: „actualitatea romanelor lui Dickens”
O lume pentru cei bogați

141 Ștefan Zaides, Din lumea capitalului. „Viitorul? Ceva care nu mă atrage”
Acest teribil reflex al crizei economice...
„Fructele mâniei” în variantă modernă
„Autonegarea societății banului”
„Ostilitate, anatagonism”...

144 Aurel Dumitrescu, Din lumea capitalului. Secvențe din „Infernul Occident”
Parisul lui Prevert, Marsilia lui Mondoloni
Să nu uităm Palermo
Noile frontiere ale crimei organizate
Patru portrete diferite, același profil...

148 Liana Enescu, Caleidoscop. Orașul anului 2000?

M. S., Caleidoscop. Îmblânzitorii de șerpi

149 Vasile Crișu, Ce se mai întâmplă în lume. Fără bandaj negru și picior de lemn

50 Liviu Mureșan, Agenți neobișnuiți de informații: animalele
Porumbei, pescăruși, lilieci
Mai aproape de zilele noastre
„Sonerii de alarmă”, țânțari, delfini, balene
Gândaci de bucătărie, bacterii luminiscente
În sfârșit... câinele

157 George Serafin, 1000+1. Cea mai veche pasăre

158 Aurel Zamfirescu, Reportaj pe glob. Dakar - poartă a Africii spre lume

160 George Serafin, 1000+1. 
Baloane și miliarde
Cea mai aspră cursă

181 Ștefan Cârjă, De la A la Z
Apă
Broască
Canguri
Drum
Experiențe
Fluviu
Grotă
Hârtie
Intoxicații
Jucării
Kamikaze
Lapte
Manevre
Natură
Ogoare
Pescăruși
Record
Speculă
Tunel
Unelte
Vaccin
Zburător

184 ***, Știința - prezent și viitor.
Seleniu și vitamine
Vizualizarea vocii
Meșteri geniali
Molecule depoluante

186 B. Voina, Secretul băncilor elvețiene
Miliardele „discrete”
O ospitalitate deloc dezinteresată
Un contencios dificil
Mai presus de orice bănuială?
Din țări bogate, din țări sărace
Sub pavăza legii
Sau, eludând rigorile legii
„Spălarea” banilor
„Aranjamente”
Scandaluri
Fuga capitalurilor, o preocupare
„Paradisuri” pentru cine?

175 Olga Gheorghe, Caleidoscop. Din istoria armelor de foc

176 Caleidoscop. Tehnica și „Mary Rose”

177 George Serafin. 1000+1

178 Reportaj pe glob. Bhutan: „Un regat cu fruntea în nori și cu picioarele pe pământ”
De la pădure la industrie
Un patrimoniu intact
„Nu vrem cadouri”
Viitorul - soluții și incertitudini

181 Eugen Preda, „Adevărul, întreg adevărul și numai adevărul”
Mistificare prin presă
Imperiul editorial
Ca stridia la acidul citric

184 George Serafin. 1000+1. Un „război” al statuilor

185 In vino veritas?

187 Arme nucleare la domiciliu!...

188 Nicolae Nicoară, Pleacă Anglia dintre... englezi?
„Keep Harrods British!”
„Anul acesta cine ne apără de străini?”

189 George Serafin. 1000+1. „Strawberry Fileds”

90 Cyrus Sulzberger, Portrete
De Gaulle despre de Gaulle - Lovitura de stat - Programul - Europa occidentală și identitatea națională -
Germania occidentală - Statele Unite - Omul din spatele măștii
Churchill - Londra, 19 mai 1955 - Londra, 10 iulie 1956
Montgomery - Londra, 22 martie 1963 - Lech, Austria 3 ianuarie 1958 - Paris, 13 mai 1963
Macmillan - Londra, 6 mai 1957 - Londra, 24 martie 1959
Nehru - New Delhi, 19 februarie 1957 - New Delhi, 20 februarie 1957
Nasser - Cairo, 10 august 1955 - Cairo, 23 martie 1958 - Cairo, 23 octombrie 1963

206 George Serafin. 1000+1. Cu toate pânzele sus!

207 Mirela Șetraru, Caleidoscop. Orașul Fantomă