Cum a dus ADN-ul lui Tutankhamon la dispute etnice şi rasiale în întreaga lume
Adevărul 8 martie 2014
Se afișează postările cu eticheta 2008. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2008. Afișați toate postările
sâmbătă, 8 martie 2014
joi, 14 noiembrie 2013
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
vineri, 14 iunie 2013
joi, 7 februarie 2013
Anii europeni (Biroul de Informare al P. E. în România)
În fiecare an, Uniunea Europeană alege o temă de campanie, pentru a sensibiliza publicul și a atrage atenția guvernelor asupra unei probleme specifice. Deși aceste teme sunt numeroase și variate, toate sunt tratate cu prioritate de către instituțiile europene și statele membre.
Astfel, fiecare an european face obiectul unei campanii de sensibilizare a publicului la nivel de european și național. Temele se aleg cu câțiva ani înainte pentru a se putea realiza pregătirile necesare în vederea garantării succesului fiecărei campanii.
1983 - Anul european al IMM-urilor și al industriei artizanale.
1984 - Anul european al cetățenilor europeni
1985 - Anul european al muzicii.
1986 - Anul european al siguranței rutiere.
1987 - Anul european al mediului.
1988 - Anul european al cinematografului și televiziunii.
1989 - Anul european al informării asupra cancerului.
1990 - Anul european al turismului.
1992 - Anul european al al sănătății și al siguranței la locul de muncă.
1993 - Anul european al vârstnicilor și al solidarității între generații.
1994 - Anul european al al alimentației și al sănătății.
1995 - Anul european al al siguranței rutiere și al tinerilor șoferi.
1996 - Anul european al formării continue.
1997 - Anul european pentru combaterea rasismului și xenofobiei.
1998 - Anul european al democrației locale și regionale.
1999 - Anul european pentru combaterea violenței împotriva femeilor.
2001 - Anul european al limbilor.
2003 - Anul european al persoanelor cu handicap.
2004 - Anul european al educației prin sport.
2005 - Anul european al cetățeniei prin educație.
2006 - Anul european al mobilității lucrătorilor.
2007 - Anul european al egalității de șanse pentru toți.
2008 - Anul european al dialogului intercultural
Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Parlamentul European: Anii Europeni și Capitalele Culturale.
Astfel, fiecare an european face obiectul unei campanii de sensibilizare a publicului la nivel de european și național. Temele se aleg cu câțiva ani înainte pentru a se putea realiza pregătirile necesare în vederea garantării succesului fiecărei campanii.
1983 - Anul european al IMM-urilor și al industriei artizanale.
1984 - Anul european al cetățenilor europeni
1985 - Anul european al muzicii.
1986 - Anul european al siguranței rutiere.
1987 - Anul european al mediului.
1988 - Anul european al cinematografului și televiziunii.
1989 - Anul european al informării asupra cancerului.
1990 - Anul european al turismului.
1992 - Anul european al al sănătății și al siguranței la locul de muncă.
1993 - Anul european al vârstnicilor și al solidarității între generații.
1994 - Anul european al al alimentației și al sănătății.
1995 - Anul european al al siguranței rutiere și al tinerilor șoferi.
1996 - Anul european al formării continue.
1997 - Anul european pentru combaterea rasismului și xenofobiei.
1998 - Anul european al democrației locale și regionale.
1999 - Anul european pentru combaterea violenței împotriva femeilor.
2001 - Anul european al limbilor.
2003 - Anul european al persoanelor cu handicap.
2004 - Anul european al educației prin sport.
2005 - Anul european al cetățeniei prin educație.
2006 - Anul european al mobilității lucrătorilor.
2007 - Anul european al egalității de șanse pentru toți.
2008 - Anul european al dialogului intercultural
Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Parlamentul European: Anii Europeni și Capitalele Culturale.
duminică, 13 ianuarie 2013
Femeia în politica americană (Amabasada SUA 2012)
La sfârșitul secolului XVIII, guvernele occidentale erau compuse din bărbați albi care probabil că nu-și puteau imagina femeile candidând pentru o funcție aleasă, cu atât mai puțin pentru președinție.
În acea epocă, Abigail Adams a fost o pionieră a mișcării pentru acceptarea femeii în viața politică. ”Nu uitați doamnele”, scria ea soțului ei, liderul revoluționar John Adams, în martie 1776, când el era unul din delegații la Congresul Continental. Ea cerea ca forul continental să considere drepturile femeii ca o componentă a fundamentului independenței americane.
”Nu uitați, toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea”, scria ea. ”Dacă o grijă și atenție specială nu sunt acordate doamnelor, noi suntem hotărâte să inițiem o rebeliune și nu vom respecta nici o lege pentru care nu avem o voce sau reprezentare”.
Abigail Adams a devenit Prima Doamnă când soțul ei i-a succedat lui George Washington ca președinte în 1797.
Între scrisoarea lui Abigail Adams și campania electorală a lui Hillary Rodham Clinton din 2008, prima femeie potențial candidat la președenție, generații de femei americane au depășit stereotipuri și au străpuns bariere pentru funcții alese.
În 1887, Susanna Madora Salter a fost aleasă primar în Agonia, statul Kansas, devenind prima femeie americană primar doar la câteva săptămâni după ce femeile din Kansas câștigaseră dreptul de a vota. Unii bărbați au calificat-o pe Salter, în vârstă de 27 de ani, ca o glumă, dar eiau devenit ținta glumelor când ea câștigat scrutinul.
Femei în Congres
Jeanette Rankin, o republicană din statul Montana, și-a ocupat locul din Camera Reprezentanților la 2 aprilie 1916, fiind prima femeie aleasă în Congres - chiar înainte ca cel de-al 19 lea Amendament din 1920 să dea tuturor femeilor americane dreptul de a vota în alegeri.
Rankin considera că abilitățile și cunoștințele femeilor au fost necesare pentru a construi societăți mai bune. ”Bărbații și femeile sunt ca mâinile dreaptă și stângă; nu are sens să nu le folosești pe amândouă”, spunea ea.
În 1932, Hattie Caraway, inițial numită pentru a ocupa locul soțului ei, a devenit prima femeie aleasă în Senat
ca urmare a propriei candidaturi, reprezentând statul Arkansas. Poreclită ”tăcuta Hattie” pentru raritatea discursurilor sale, Carraway și-a luat în serios responsabilitatea parlamentară și și-a construit reputația pe integritate.
Margaret Chase Smith a reprezentat statul Maine mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat - prima femeie care a fost aleasă în ambele camere ale Congresului. În 1964, republicana Smith a devenit prima femeie luată în considerare pentru nominalizarea la candidatura prezidențială la o convenție națională; ea a pierdut în fața lui Barry Goldwater.
Candidate pe plan național
Shirley Chisholm din New York - prima femeie de culoare aleasă în Congres și o campioană a drepturilor minorităților - s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democraților la președenție în 1972. Chisholm s-a luptat pentru a fi luată în serios; prezentatorul TV Walter Cronkite a anunțat candidatura ei spunând ”o nouă pălărie - mai degrabă o bonetă - s-a amestecat astăzi în cursa prezidențială”. Chisholm a pierdut nominalizarea în fața lui George McGovern.
În 1984, Geraldine Ferraro s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democrată pentru postul de vicepreședinte. Acceptând nominalizarea, reprezentanta New Yorkului a spus: ”Alegând o femeie pentru a candida la cea de a doua noastră funcție în stat, voi ați trimis un puternic semnal tuturor americanilor. Nu există uși pe care noi nu le putem deschide. Nu vor exista bariere în realizarea scopului nostru.”
Când președintele George W. Bush a citit discursul privind Starea Uniunii în ianuarie 2007, prima femeie președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi din San Francisco, a stat în spatele său pe podium. (Președintele Camerei Reprezentanților este următorul în linia succesiunii la președenție după vicepreședinte).
Președintele Bush a numit ascensiunea lui Pelosi în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților ”istorică pentru țara noastră. Și ca tată a unor tinere ... eu cred că acesta este un lucru important.”
În 2008, Sarah Palin a devenit prima femeie nominalizată pentru candidatura republicană la postul de vicepreședinte.
În iunie 2008, fosta Primă Doamnă Hillary Rodham Clinton, senator de New York, a eșuat în istorica sa campanie pentru nominalizarea pentru candidatura prezidențială. Cele 18 milioane de voturi din alegerile primare pe care le-a obținut în iunie nu au fost suficiente pentru a-i asigura nominalizarea democraților.
”Mă gândesc cât de mare este progresul pe care l-am făcut deja”, le-a spus Clinton susținătorilor săi. ”... De acum înainte va fi ceva obișnuit ca o femeie să câștige alegerile primare, ceva obișnuit să avem o femeie într-o cursă strânsă pentru nominalizarea noastră, ceva obișnuit de a gândi că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”
SURSA
Embassy of the United States of America, A Woman`s Place, ”U.S. Elections 2012”
În acea epocă, Abigail Adams a fost o pionieră a mișcării pentru acceptarea femeii în viața politică. ”Nu uitați doamnele”, scria ea soțului ei, liderul revoluționar John Adams, în martie 1776, când el era unul din delegații la Congresul Continental. Ea cerea ca forul continental să considere drepturile femeii ca o componentă a fundamentului independenței americane.
”Nu uitați, toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea”, scria ea. ”Dacă o grijă și atenție specială nu sunt acordate doamnelor, noi suntem hotărâte să inițiem o rebeliune și nu vom respecta nici o lege pentru care nu avem o voce sau reprezentare”.
Abigail Adams a devenit Prima Doamnă când soțul ei i-a succedat lui George Washington ca președinte în 1797.
Între scrisoarea lui Abigail Adams și campania electorală a lui Hillary Rodham Clinton din 2008, prima femeie potențial candidat la președenție, generații de femei americane au depășit stereotipuri și au străpuns bariere pentru funcții alese.
În 1887, Susanna Madora Salter a fost aleasă primar în Agonia, statul Kansas, devenind prima femeie americană primar doar la câteva săptămâni după ce femeile din Kansas câștigaseră dreptul de a vota. Unii bărbați au calificat-o pe Salter, în vârstă de 27 de ani, ca o glumă, dar eiau devenit ținta glumelor când ea câștigat scrutinul.
Femei în Congres
Jeanette Rankin, o republicană din statul Montana, și-a ocupat locul din Camera Reprezentanților la 2 aprilie 1916, fiind prima femeie aleasă în Congres - chiar înainte ca cel de-al 19 lea Amendament din 1920 să dea tuturor femeilor americane dreptul de a vota în alegeri.
Rankin considera că abilitățile și cunoștințele femeilor au fost necesare pentru a construi societăți mai bune. ”Bărbații și femeile sunt ca mâinile dreaptă și stângă; nu are sens să nu le folosești pe amândouă”, spunea ea.
În 1932, Hattie Caraway, inițial numită pentru a ocupa locul soțului ei, a devenit prima femeie aleasă în Senat
ca urmare a propriei candidaturi, reprezentând statul Arkansas. Poreclită ”tăcuta Hattie” pentru raritatea discursurilor sale, Carraway și-a luat în serios responsabilitatea parlamentară și și-a construit reputația pe integritate.
Margaret Chase Smith a reprezentat statul Maine mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat - prima femeie care a fost aleasă în ambele camere ale Congresului. În 1964, republicana Smith a devenit prima femeie luată în considerare pentru nominalizarea la candidatura prezidențială la o convenție națională; ea a pierdut în fața lui Barry Goldwater.
Candidate pe plan național
Shirley Chisholm din New York - prima femeie de culoare aleasă în Congres și o campioană a drepturilor minorităților - s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democraților la președenție în 1972. Chisholm s-a luptat pentru a fi luată în serios; prezentatorul TV Walter Cronkite a anunțat candidatura ei spunând ”o nouă pălărie - mai degrabă o bonetă - s-a amestecat astăzi în cursa prezidențială”. Chisholm a pierdut nominalizarea în fața lui George McGovern.
În 1984, Geraldine Ferraro s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democrată pentru postul de vicepreședinte. Acceptând nominalizarea, reprezentanta New Yorkului a spus: ”Alegând o femeie pentru a candida la cea de a doua noastră funcție în stat, voi ați trimis un puternic semnal tuturor americanilor. Nu există uși pe care noi nu le putem deschide. Nu vor exista bariere în realizarea scopului nostru.”
Când președintele George W. Bush a citit discursul privind Starea Uniunii în ianuarie 2007, prima femeie președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi din San Francisco, a stat în spatele său pe podium. (Președintele Camerei Reprezentanților este următorul în linia succesiunii la președenție după vicepreședinte).
Președintele Bush a numit ascensiunea lui Pelosi în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților ”istorică pentru țara noastră. Și ca tată a unor tinere ... eu cred că acesta este un lucru important.”
În 2008, Sarah Palin a devenit prima femeie nominalizată pentru candidatura republicană la postul de vicepreședinte.
În iunie 2008, fosta Primă Doamnă Hillary Rodham Clinton, senator de New York, a eșuat în istorica sa campanie pentru nominalizarea pentru candidatura prezidențială. Cele 18 milioane de voturi din alegerile primare pe care le-a obținut în iunie nu au fost suficiente pentru a-i asigura nominalizarea democraților.
”Mă gândesc cât de mare este progresul pe care l-am făcut deja”, le-a spus Clinton susținătorilor săi. ”... De acum înainte va fi ceva obișnuit ca o femeie să câștige alegerile primare, ceva obișnuit să avem o femeie într-o cursă strânsă pentru nominalizarea noastră, ceva obișnuit de a gândi că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”
SURSA
Embassy of the United States of America, A Woman`s Place, ”U.S. Elections 2012”
miercuri, 9 ianuarie 2013
Schimbare demografică în SUA (Ambasada SUA 2012)
La exercitarea votului nu se cer date despre rasă, religie sau etnicitate. Pe buletinul de vot sunt trecute numele candidaților, dar nu și cel al votantului. Singurule informații cu carcater personal necesare sunt vârsta de minimum 18 ani și cetățenia americană.
Compoziția electoraului american se schimbă la fiecare scrutin. Alegătorii cărora li se cere votul de către candidații prezidențiali în 2012 s-au schimbat de când Barack Obama a fost ales în 2008.
”Plăcile tectonice ale politicii americane sunt în schimbare”, scria analistul Ruy Teixeira în studiul pregătit pentru conferința ”Viitorul partidelor” desfășurată la Kenyon College în martie 2010. ”O puternică mișcare a forțelor demografice transformă electoratul american și restructurează cele două mari partide americane.”
Datele recensământului din 2010 arată că minoritățile din SUA au crescut în ultima decadă cu 30% (hispanicii cu 43%), în timp ce populația albă non-hispanică a crescut cu 1%. Dramatica diferență dintre ratele de creștere arată că comunităților de culoare le-a revenit 92% din creșterea populației SUA între 2000 și 2010.
Prezența la vot variază în mod semnificativ în funcție de rasă și etnicitate.
Doar 42% din hispanici, de exemplu, sunt eligibili pentru vot, fiind descalificați fie de vârsta sub 18 de ani, fie de lipsa cetățeniei. Pe de altă parte, 77% din albii non-hispanici și 66% din afro-americanii vor fi eligibili pentru vot în 2012, conform unui raport al Centrului de Studii ale Populației al Universității din Michigan.
Totuși, componenta hispanică a votanților americani a crescut constant, de la 2% la începutul anilor 1990 la 9 % în 2008, și datele din exit-poll sugerează că rata particpării este în creștere. Analiștii prognozează că în 2020 vor fi mai mulți votanți hispanici decât afro-americani..
Asiaticii reprezintă un alt contributor semnificativ al majorării ponderii minorităților, crescând cu 26% în ultima decadă. În 2010, asiaticii reprezentau 5% din populație și 2% din votanți, conform unui raport din 2010 al Brookings Institution.
SURSA
Embassy of United States of America, Demographic Change, ”US Elections 2012”
Compoziția electoraului american se schimbă la fiecare scrutin. Alegătorii cărora li se cere votul de către candidații prezidențiali în 2012 s-au schimbat de când Barack Obama a fost ales în 2008.
”Plăcile tectonice ale politicii americane sunt în schimbare”, scria analistul Ruy Teixeira în studiul pregătit pentru conferința ”Viitorul partidelor” desfășurată la Kenyon College în martie 2010. ”O puternică mișcare a forțelor demografice transformă electoratul american și restructurează cele două mari partide americane.”
Datele recensământului din 2010 arată că minoritățile din SUA au crescut în ultima decadă cu 30% (hispanicii cu 43%), în timp ce populația albă non-hispanică a crescut cu 1%. Dramatica diferență dintre ratele de creștere arată că comunităților de culoare le-a revenit 92% din creșterea populației SUA între 2000 și 2010.
Prezența la vot variază în mod semnificativ în funcție de rasă și etnicitate.
Doar 42% din hispanici, de exemplu, sunt eligibili pentru vot, fiind descalificați fie de vârsta sub 18 de ani, fie de lipsa cetățeniei. Pe de altă parte, 77% din albii non-hispanici și 66% din afro-americanii vor fi eligibili pentru vot în 2012, conform unui raport al Centrului de Studii ale Populației al Universității din Michigan.
Totuși, componenta hispanică a votanților americani a crescut constant, de la 2% la începutul anilor 1990 la 9 % în 2008, și datele din exit-poll sugerează că rata particpării este în creștere. Analiștii prognozează că în 2020 vor fi mai mulți votanți hispanici decât afro-americani..
Asiaticii reprezintă un alt contributor semnificativ al majorării ponderii minorităților, crescând cu 26% în ultima decadă. În 2010, asiaticii reprezentau 5% din populație și 2% din votanți, conform unui raport din 2010 al Brookings Institution.
SURSA
Embassy of United States of America, Demographic Change, ”US Elections 2012”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)