În ultimele decenii ale secolului XX reprezentanţi ai unor ''culturi mici'' europene au primit Premiul Nobel pentru Literatură: Odyseas Elytis* (Grecia 1979), Czeslav Milosz** (Polonia 1980) etc., acaparat până atunci de ''culturile mari'' (engleză, americană, franceză, germană, italiană), promotarele a ceea ce în limbaj antropologic se numeşte ''imperialism cultural''.
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
Se afișează postările cu eticheta 1984. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1984. Afișați toate postările
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
sâmbătă, 16 noiembrie 2013
vineri, 5 iulie 2013
duminică, 13 ianuarie 2013
Femeia în politica americană (Amabasada SUA 2012)
La sfârșitul secolului XVIII, guvernele occidentale erau compuse din bărbați albi care probabil că nu-și puteau imagina femeile candidând pentru o funcție aleasă, cu atât mai puțin pentru președinție.
În acea epocă, Abigail Adams a fost o pionieră a mișcării pentru acceptarea femeii în viața politică. ”Nu uitați doamnele”, scria ea soțului ei, liderul revoluționar John Adams, în martie 1776, când el era unul din delegații la Congresul Continental. Ea cerea ca forul continental să considere drepturile femeii ca o componentă a fundamentului independenței americane.
”Nu uitați, toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea”, scria ea. ”Dacă o grijă și atenție specială nu sunt acordate doamnelor, noi suntem hotărâte să inițiem o rebeliune și nu vom respecta nici o lege pentru care nu avem o voce sau reprezentare”.
Abigail Adams a devenit Prima Doamnă când soțul ei i-a succedat lui George Washington ca președinte în 1797.
Între scrisoarea lui Abigail Adams și campania electorală a lui Hillary Rodham Clinton din 2008, prima femeie potențial candidat la președenție, generații de femei americane au depășit stereotipuri și au străpuns bariere pentru funcții alese.
În 1887, Susanna Madora Salter a fost aleasă primar în Agonia, statul Kansas, devenind prima femeie americană primar doar la câteva săptămâni după ce femeile din Kansas câștigaseră dreptul de a vota. Unii bărbați au calificat-o pe Salter, în vârstă de 27 de ani, ca o glumă, dar eiau devenit ținta glumelor când ea câștigat scrutinul.
Femei în Congres
Jeanette Rankin, o republicană din statul Montana, și-a ocupat locul din Camera Reprezentanților la 2 aprilie 1916, fiind prima femeie aleasă în Congres - chiar înainte ca cel de-al 19 lea Amendament din 1920 să dea tuturor femeilor americane dreptul de a vota în alegeri.
Rankin considera că abilitățile și cunoștințele femeilor au fost necesare pentru a construi societăți mai bune. ”Bărbații și femeile sunt ca mâinile dreaptă și stângă; nu are sens să nu le folosești pe amândouă”, spunea ea.
În 1932, Hattie Caraway, inițial numită pentru a ocupa locul soțului ei, a devenit prima femeie aleasă în Senat
ca urmare a propriei candidaturi, reprezentând statul Arkansas. Poreclită ”tăcuta Hattie” pentru raritatea discursurilor sale, Carraway și-a luat în serios responsabilitatea parlamentară și și-a construit reputația pe integritate.
Margaret Chase Smith a reprezentat statul Maine mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat - prima femeie care a fost aleasă în ambele camere ale Congresului. În 1964, republicana Smith a devenit prima femeie luată în considerare pentru nominalizarea la candidatura prezidențială la o convenție națională; ea a pierdut în fața lui Barry Goldwater.
Candidate pe plan național
Shirley Chisholm din New York - prima femeie de culoare aleasă în Congres și o campioană a drepturilor minorităților - s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democraților la președenție în 1972. Chisholm s-a luptat pentru a fi luată în serios; prezentatorul TV Walter Cronkite a anunțat candidatura ei spunând ”o nouă pălărie - mai degrabă o bonetă - s-a amestecat astăzi în cursa prezidențială”. Chisholm a pierdut nominalizarea în fața lui George McGovern.
În 1984, Geraldine Ferraro s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democrată pentru postul de vicepreședinte. Acceptând nominalizarea, reprezentanta New Yorkului a spus: ”Alegând o femeie pentru a candida la cea de a doua noastră funcție în stat, voi ați trimis un puternic semnal tuturor americanilor. Nu există uși pe care noi nu le putem deschide. Nu vor exista bariere în realizarea scopului nostru.”
Când președintele George W. Bush a citit discursul privind Starea Uniunii în ianuarie 2007, prima femeie președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi din San Francisco, a stat în spatele său pe podium. (Președintele Camerei Reprezentanților este următorul în linia succesiunii la președenție după vicepreședinte).
Președintele Bush a numit ascensiunea lui Pelosi în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților ”istorică pentru țara noastră. Și ca tată a unor tinere ... eu cred că acesta este un lucru important.”
În 2008, Sarah Palin a devenit prima femeie nominalizată pentru candidatura republicană la postul de vicepreședinte.
În iunie 2008, fosta Primă Doamnă Hillary Rodham Clinton, senator de New York, a eșuat în istorica sa campanie pentru nominalizarea pentru candidatura prezidențială. Cele 18 milioane de voturi din alegerile primare pe care le-a obținut în iunie nu au fost suficiente pentru a-i asigura nominalizarea democraților.
”Mă gândesc cât de mare este progresul pe care l-am făcut deja”, le-a spus Clinton susținătorilor săi. ”... De acum înainte va fi ceva obișnuit ca o femeie să câștige alegerile primare, ceva obișnuit să avem o femeie într-o cursă strânsă pentru nominalizarea noastră, ceva obișnuit de a gândi că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”
SURSA
Embassy of the United States of America, A Woman`s Place, ”U.S. Elections 2012”
În acea epocă, Abigail Adams a fost o pionieră a mișcării pentru acceptarea femeii în viața politică. ”Nu uitați doamnele”, scria ea soțului ei, liderul revoluționar John Adams, în martie 1776, când el era unul din delegații la Congresul Continental. Ea cerea ca forul continental să considere drepturile femeii ca o componentă a fundamentului independenței americane.
”Nu uitați, toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea”, scria ea. ”Dacă o grijă și atenție specială nu sunt acordate doamnelor, noi suntem hotărâte să inițiem o rebeliune și nu vom respecta nici o lege pentru care nu avem o voce sau reprezentare”.
Abigail Adams a devenit Prima Doamnă când soțul ei i-a succedat lui George Washington ca președinte în 1797.
Între scrisoarea lui Abigail Adams și campania electorală a lui Hillary Rodham Clinton din 2008, prima femeie potențial candidat la președenție, generații de femei americane au depășit stereotipuri și au străpuns bariere pentru funcții alese.
În 1887, Susanna Madora Salter a fost aleasă primar în Agonia, statul Kansas, devenind prima femeie americană primar doar la câteva săptămâni după ce femeile din Kansas câștigaseră dreptul de a vota. Unii bărbați au calificat-o pe Salter, în vârstă de 27 de ani, ca o glumă, dar eiau devenit ținta glumelor când ea câștigat scrutinul.
Femei în Congres
Jeanette Rankin, o republicană din statul Montana, și-a ocupat locul din Camera Reprezentanților la 2 aprilie 1916, fiind prima femeie aleasă în Congres - chiar înainte ca cel de-al 19 lea Amendament din 1920 să dea tuturor femeilor americane dreptul de a vota în alegeri.
Rankin considera că abilitățile și cunoștințele femeilor au fost necesare pentru a construi societăți mai bune. ”Bărbații și femeile sunt ca mâinile dreaptă și stângă; nu are sens să nu le folosești pe amândouă”, spunea ea.
În 1932, Hattie Caraway, inițial numită pentru a ocupa locul soțului ei, a devenit prima femeie aleasă în Senat
ca urmare a propriei candidaturi, reprezentând statul Arkansas. Poreclită ”tăcuta Hattie” pentru raritatea discursurilor sale, Carraway și-a luat în serios responsabilitatea parlamentară și și-a construit reputația pe integritate.
Margaret Chase Smith a reprezentat statul Maine mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat - prima femeie care a fost aleasă în ambele camere ale Congresului. În 1964, republicana Smith a devenit prima femeie luată în considerare pentru nominalizarea la candidatura prezidențială la o convenție națională; ea a pierdut în fața lui Barry Goldwater.
Candidate pe plan național
Shirley Chisholm din New York - prima femeie de culoare aleasă în Congres și o campioană a drepturilor minorităților - s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democraților la președenție în 1972. Chisholm s-a luptat pentru a fi luată în serios; prezentatorul TV Walter Cronkite a anunțat candidatura ei spunând ”o nouă pălărie - mai degrabă o bonetă - s-a amestecat astăzi în cursa prezidențială”. Chisholm a pierdut nominalizarea în fața lui George McGovern.
În 1984, Geraldine Ferraro s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democrată pentru postul de vicepreședinte. Acceptând nominalizarea, reprezentanta New Yorkului a spus: ”Alegând o femeie pentru a candida la cea de a doua noastră funcție în stat, voi ați trimis un puternic semnal tuturor americanilor. Nu există uși pe care noi nu le putem deschide. Nu vor exista bariere în realizarea scopului nostru.”
Când președintele George W. Bush a citit discursul privind Starea Uniunii în ianuarie 2007, prima femeie președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi din San Francisco, a stat în spatele său pe podium. (Președintele Camerei Reprezentanților este următorul în linia succesiunii la președenție după vicepreședinte).
Președintele Bush a numit ascensiunea lui Pelosi în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților ”istorică pentru țara noastră. Și ca tată a unor tinere ... eu cred că acesta este un lucru important.”
În 2008, Sarah Palin a devenit prima femeie nominalizată pentru candidatura republicană la postul de vicepreședinte.
În iunie 2008, fosta Primă Doamnă Hillary Rodham Clinton, senator de New York, a eșuat în istorica sa campanie pentru nominalizarea pentru candidatura prezidențială. Cele 18 milioane de voturi din alegerile primare pe care le-a obținut în iunie nu au fost suficiente pentru a-i asigura nominalizarea democraților.
”Mă gândesc cât de mare este progresul pe care l-am făcut deja”, le-a spus Clinton susținătorilor săi. ”... De acum înainte va fi ceva obișnuit ca o femeie să câștige alegerile primare, ceva obișnuit să avem o femeie într-o cursă strânsă pentru nominalizarea noastră, ceva obișnuit de a gândi că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”
SURSA
Embassy of the United States of America, A Woman`s Place, ”U.S. Elections 2012”
duminică, 20 mai 2012
Eurovoc, tezaur multilingv la Biblioteca Parlamentului European („Lectura” 2006)
<
PREZENTARE EUROVOC
Geneză și dezvoltare
Realizat în 1984, tezaurul EUROVOC este fructul unei inițiative comune a Parlamentului European și a Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene (OPOCE). pentru Parlamentul European se punea problema indexării documentelor parlamentare și documentelor din bibliotecă, iar pentru OPOCE era nevoie de indexarea textelor publicate în Jurnalul Oficial. Eurovoc răspunde nevoii constante a unui instrument multidisciplinar care, fiind general, poate, în același timp, să acopere toate domeniile tratate de Uniunea Europeană. Accentul este pus pe activitățile parlamentare, ceea ce permite utilizarea sa de către parlamentele naționale. Acest instrument documentar este multilingv de la crearea sa. El includea la început șapte limbi: germană, engleză, daneză, franceză, italiană, greacă și olandeză. Limba folosită pentru conceperea sa e franceza, iar celelalte limbi sunt traduceri. Transformările Uniunii Europene implică noii ediții și noi versiuni lingvistice; în 1987 apare a doua ediție care cuprinde două limbi suplimentare: spaniola și portugheza. A treia ediție, versiunea 3.0, datează din 1995. Acest ediții apar pe suport de hârtie. Din 1999, gestiunea tezaurului este modificată. Două comisii, una de conducere și una tehnică, sunt constituite. O decizie interinstituțională hotărăște o actualizare a tezaurului, fapt ce duce la versiunea 3.1. Ea cuprinde două limbi suplimentare: suedeza și finlandeza. Noua versiune Eurovoc dispune, pentru prima dată, de un site pe Internet și este accesibilă online. Între timp, se decide o modificare totală a tezaurului, care ajunge la varianta 4.0, apărută în noiembrie 2002. Ediția următoare, versiunea 4.1, este online la începutul lui 2004. Numeroase parlamente naționale sunt interesate de Eurovoc prin intermediul CERDP (Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară). Pentru a-și pregăti integrarea în Uniunea Europeană, mai multe parlamente au tradus tezaurul: Lituania, Slovenia, Polonia, România, Cehia. Alte parlamente au decis să traducă tezaurul în cadrul unei cooperări cu Uniunea: Albania, Croația și Rusia. Din 1995, tezaurul nu mai fost editat în versiunea pe hârtie. Numeroși utilizatori ne-au împărtășit utilitatea sa, astfel încât versiunea 4.1 a fost publicată în două volume: un volum prezentând alfabetică versiunea permutată, iar al doilea versiunea tematică. Această ediție este disponibilă în unsprezece limbi: engleză, germană, daneză, spaniolă, finlandeză, franceză, greacă, italiană, olandeză, portugheză, suedeză. Noile versiuni lingvistice în limbile oficiale ale Uniunii Europene vor fi publicate în același timp cu versiunile următoare ale tezaurului.
Versiunea actuală 4.2
Din august 2005, versiunea 4.2 apare online și limbile noilor țări membre sunt integrate pe măsura traducerii lor. Tezaurul online cuprinde mai multe părți. Pe prima pagină, rubricile principale permit accesul la:
- prezentarea tezaurului;
- navigarea (pe domeniu);
- căutarea unui termen (termen întreg);
- fișa de întreținere (pentru a trimite noi propuneri de descriptori sau modificări ale descriptorilor existenți);
- descărcarea tezaurului în format pdf (versiunea tematică sau alfabetică permutată);
- tranziția între cele două versiuni (modificările și noutățile integrate);
(...)
>
SURSA
Isabelle Gautier, Eurovoc, tezaur multilingv: funcționare și aspecte practice, cu un exemplu concret: Biblioteca Parlamentului European, trad. M. Moldovan, Revista Lectura, Cluj-Napoca, serie nouă, an III, nr. 1, 2006, p. 2?.
PREZENTARE EUROVOC
Geneză și dezvoltare
Realizat în 1984, tezaurul EUROVOC este fructul unei inițiative comune a Parlamentului European și a Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene (OPOCE). pentru Parlamentul European se punea problema indexării documentelor parlamentare și documentelor din bibliotecă, iar pentru OPOCE era nevoie de indexarea textelor publicate în Jurnalul Oficial. Eurovoc răspunde nevoii constante a unui instrument multidisciplinar care, fiind general, poate, în același timp, să acopere toate domeniile tratate de Uniunea Europeană. Accentul este pus pe activitățile parlamentare, ceea ce permite utilizarea sa de către parlamentele naționale. Acest instrument documentar este multilingv de la crearea sa. El includea la început șapte limbi: germană, engleză, daneză, franceză, italiană, greacă și olandeză. Limba folosită pentru conceperea sa e franceza, iar celelalte limbi sunt traduceri. Transformările Uniunii Europene implică noii ediții și noi versiuni lingvistice; în 1987 apare a doua ediție care cuprinde două limbi suplimentare: spaniola și portugheza. A treia ediție, versiunea 3.0, datează din 1995. Acest ediții apar pe suport de hârtie. Din 1999, gestiunea tezaurului este modificată. Două comisii, una de conducere și una tehnică, sunt constituite. O decizie interinstituțională hotărăște o actualizare a tezaurului, fapt ce duce la versiunea 3.1. Ea cuprinde două limbi suplimentare: suedeza și finlandeza. Noua versiune Eurovoc dispune, pentru prima dată, de un site pe Internet și este accesibilă online. Între timp, se decide o modificare totală a tezaurului, care ajunge la varianta 4.0, apărută în noiembrie 2002. Ediția următoare, versiunea 4.1, este online la începutul lui 2004. Numeroase parlamente naționale sunt interesate de Eurovoc prin intermediul CERDP (Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară). Pentru a-și pregăti integrarea în Uniunea Europeană, mai multe parlamente au tradus tezaurul: Lituania, Slovenia, Polonia, România, Cehia. Alte parlamente au decis să traducă tezaurul în cadrul unei cooperări cu Uniunea: Albania, Croația și Rusia. Din 1995, tezaurul nu mai fost editat în versiunea pe hârtie. Numeroși utilizatori ne-au împărtășit utilitatea sa, astfel încât versiunea 4.1 a fost publicată în două volume: un volum prezentând alfabetică versiunea permutată, iar al doilea versiunea tematică. Această ediție este disponibilă în unsprezece limbi: engleză, germană, daneză, spaniolă, finlandeză, franceză, greacă, italiană, olandeză, portugheză, suedeză. Noile versiuni lingvistice în limbile oficiale ale Uniunii Europene vor fi publicate în același timp cu versiunile următoare ale tezaurului.
Versiunea actuală 4.2
Din august 2005, versiunea 4.2 apare online și limbile noilor țări membre sunt integrate pe măsura traducerii lor. Tezaurul online cuprinde mai multe părți. Pe prima pagină, rubricile principale permit accesul la:
- prezentarea tezaurului;
- navigarea (pe domeniu);
- căutarea unui termen (termen întreg);
- fișa de întreținere (pentru a trimite noi propuneri de descriptori sau modificări ale descriptorilor existenți);
- descărcarea tezaurului în format pdf (versiunea tematică sau alfabetică permutată);
- tranziția între cele două versiuni (modificările și noutățile integrate);
(...)
>
SURSA
Isabelle Gautier, Eurovoc, tezaur multilingv: funcționare și aspecte practice, cu un exemplu concret: Biblioteca Parlamentului European, trad. M. Moldovan, Revista Lectura, Cluj-Napoca, serie nouă, an III, nr. 1, 2006, p. 2?.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)