Maria Tudorache, Istoricul Ligii Națiunilor, Școala Gimnazială Bucovăț (Grup Facebook „Profesorii de Istorie și Educație Socială”, 19 mai 2019)
Conceptul
unei comunități pașnice a națiunilor datează încă din 1795, când, în eseul Perpetual Peace: A Philosophical Sketch scris
de Immanuel Kant, filosoful a subliniat crearea unei societăți
a națiunilor care să controleze conflictele și să promoveze pacea între state. În acesta, Kant susținea crearea unei
comunități globale pașnice, nu în sensul să existe un guvern mondial, dar în
speranța că fiecare stat s-ar declara stat liber care să-și respecte cetățenii
și să-și întâmpine vizitatorii străini ca pe semeni. O uniune a statelor libere
va promova o societate mondială pașnică datorită acestei raționalizări, prin
urmare poate exista o pace perpetuă legată de comunitatea internațională.
Precursoarea
Societății Națiunilor, Uniunea Interparlamentară (UIP),
a fost formată de către activiștii pentru pace William Randal Cremen și Frederic Passy în 1889. Organizația activa la nivel
internațional cu o treime din membrii parlamentului, în cele 24
de state care aveau parlamente și erau membre UIP până în 1914. Obiectivele
sale au fost de a încuraja guvernele să își soluționeze diferendele
internaționale prin mijloace pașnice și de arbitraj iar conferințele anuale au
fost organizate pentru a ajuta guvernele să îmbunătățească procesul de arbitraj
internațional. Organizarea UIP a constat într-un consiliu condus de un
președinte care va fi ulterior preluată în organizarea Societății.
Liga
Națiunilor a constituit prima încercare de a făuri o organizație de state cu
vocație de universalitate și cu caracter general și permanent. Aceasta a
existat pe o perioadă relativ scurtă, limitându-se între Primul și al Doilea
Război Mondial.
Liga Națiunilor și-a stabilit bazele la
Geneva, în Elveția. Această alegere a fost una firească, deoarece Elveția era o
țară neutră și nu luptase în Primul Război Mondial. Limbile vorbite erau franceza, spaniola și engleza.
În vreme ce Primul Război Mondial era în plină desfășurare, mai
multe guverne și grupuri începuse inițierea unor planuri de a schimba modul în
care relațiile internaționale se desfășurau cu scopul de a preveni repetarea
războiului. Președintele Statelor Unite Woodrow
Wilson și consilierul său, colonelul Edward M. House, au
promovat cu entuziasm ideea unei Societăți ca un mijloc de a evita orice
repetare a vărsării de sânge văzute în Primul Război Mondial, iar înființarea
unei Societăți a fost un punct principal al celor
paisprezece puncte pentru pace. Mai exact, punctul final
stipula că „se va forma o asociație generală de națiuni în vederea creării de
garanții mutuale de independență politică și de integritate teritorială a
statelor mari și mici.
Liga Națiunilor a fost o organizație internaționala fondată în urma
Conferinței de Pace
din 25 ianuarie 1919. Acordul Ligii Națiunilor a fost întocmit de o comisie specială si Liga a fost înființată prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919.
Este vorba de tratatele
semnate la Versailles cu Germania, la Saint-Germain cu Austria, la Neuilly cu
Bulgaria, la Trianon cu Ungaria, la Sevres cu Turcia. Inițial, înțelegerea a fost semnată de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul
Război Mondial de partea Triplei Alianțe). În ciuda eforturilor lui Wilson de a înființa și promova Liga, Statele Unite ale Americii
nu au ratificat înțelegerea și au refuzat să se alăture Ligii Națiunilor datorită opoziției Senatului american. Scopurile Ligii Națiunilor au fost dezarmarea,
prevenirea războiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor
dintre națiuni prin negociere, diplomația si îmbunătățirea prosperității
mondiale. Filozofia diplomatică a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al direcției urmate timp de 100 de ani.
Puteau a deveni membre ale
Ligii statele semnatare ale tratatelor de pace, statele invitate să adere la
Pact și orice stat dominion sau colonie cu deplină autoguvernare admise pa
baza aprobării Adunării Ligii, dacă ofereau garanții că vor respecta obligațiile
internaționale și regulamentele Ligii privind forțele armate și armamentele.
Calitatea de membru înceta prin retragerea voluntară, prin excluderea pentru
încălcarea pactului și prin neacceptarea amendamentelor la pact, cu un preaviz de doi ani. Au fost membre ale Ligii
circa 60 de state de pe toate continentele, însă acest număr de membri nu a
putut realiza universalitatea acestei organizații.
Prin activitatea sa care a
durat formal până în aprilie 1946, dar a încetat, practic, odată ci izbucnirea
celui de-al Doilea Război Mondial. Liga Națiunilor nu a dovedit capacitatea de
a influența substanțial desfășurarea evenimentelor internaționale și de a
deveni un instrument adecvat apărării păcii și securității internaționale.
Liga Națiunilor nu a putut
preveni sau împiedica conflictele și crizele grave ce au caracterizat viața
internațională în anii 1930-1940 ai secolului al XX-lea.
Astfel, în cazul
agresiunii japoneze împotriva Chinei, în 1931 și 1937, Liga Națiunilor nu a
luat nici o măsură împotriva agresorului. Liga nu a reacționat față de
violările tratatului de pace de la Versailles de către Germania, în 1936 și în
1938, și intervenția Germaniei și Italiei în războiul civil spaniol.
Dezmembrarea și anexarea Cehoslovaciei de către Germania (1938-1939 ) și
Anschluss-ul impus de aceasta Austriei (1939) au marcat pierderea definitivă a
autorității și prestigiului Ligii Națiunilor.
În perioada 1937-1938
situația politică a Europei se afla într-o criză și într-un impas destul de
mare, acestea fiind provocate de contradicțiile și disputele dintre statele
totalitar-revizioniste cu cele democratice, dar și de crizele politice interne
care au condus la o ,,absență externă” a statului respectiv. Franța se
confrunta cu o gravă criză politică, în trei ani schimbase patru guverne,
foarte mulți demnitari de stat, și lucrul cel mai important este că aceștia se
aflau într-o permanentă divergență de idei. Situația în cauză a făcu ca
prestigiul extern al Franței să scadă enorm, și în unele cazuri nici să nu fie
luată în seamă. Anglia, de departe cea mai activă dintre democrații, era statul
care căta alianțe și colaborări cu toată lumea, dar era, practic, blocată din
moment ce nu avea partener comun de
acțiune (Spania era în război civil, Franța era paralizată politic, iar
U.R.S.S., pentru moment, era exclusă din calcul). Cele două state cu regim
totalitar (Italia și Germania) aveau relații de cooperare și prietenie din ce
în ce mai bune, lucru evidențiat de viitoarele alianțe și înțelegeri. U.R.S.S.,
prin regimul comunist și prin practicile extreme ale lui Stalin, reușea să
atragă antipatia tuturor statelor, practic, fiind exclusă de la vreo alianță.
Punctele slabe ale Ligii
au fost următoarele:
1. Țara al cărei președinte, Woodrow Wilson a visat la
ideea Ligii -- America -- a refuzat să se alăture datorită opoziției Senatului. W. Wilson a primit premiul Nobel pentru pace pentru eforturile sale
de a promova Liga. Cum era cea mai puternică națiune din lume, aceasta a fost o
lovitură serioasă pentru prestigiul Ligii. Totuși refuzul Americii de a adera la
Ligă se potrivea cu dorința sa de a promova o politică de izolare față de
întreaga lume.
2. Germaniei ni i s-a permis să se alăture Ligii în
1919. Pentru că ea a început războiul în conformitate cu Tratatul de la
Versailles, una din pedepse era refuzul de a fi membru al comunității internaționale
și, prin urmare, ea nu a fost invitată să adere. A fost o lovitură grea pentru
Germania, dar însemna, de asemenea, că Liga nu putea folosi orice forță a
Germaniei pentru a-și susține campania împotriva națiunilor agresoare.
3. Nici Rusiei nu i s-a permis să se alăture în 1917,
din cauza faptului că avea un guvern comunist care genera teamă în Europa de
Vest, iar în 1918, familia regală -- Romanov -- a fost ucisă. Unei astfel de
țări nu i se putea permite să facă parte din Ligă.
Prin urmare, trei dintre cele mai
puternice națiuni din lume n-au jucat nici un rol în sprijinirea Ligii. Cei mai
puternici membri ai ei erau Marea Britanie și Franța -- ambele având de
suferit pe plan financiar și militar în timpul războiului -- și niciuna nu era
prea entuziasmată să se implice în disputele care nu priveau Europa de
Vest.
Liga Națiunilor nu a reușit îndeplinirea obiectivului pentru care a fost creată, asigurarea păcii în lume. Nici măcar în materie de prevenire nu a avut mai mult succes. Politicile de dezarmare au fost modeste. Ea însă a revoluționat felul în care au fost privite relațiile internaționale. Pentru prima dată în istorie s-a încercat impunerea unor reguli din afară, care să fie respectate de către state. În domeniul dreptului internațional, drepturilor omului, al culturii și al îmbunătății condițiilor de trai, au existat progrese reale.
BIBLIOGRAFIE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Societatea_Na%C8%9Biunilor
https://www.rfi.ro/politica-100424-pagina-de-istorie-liga-natiunilor-mare-speranta-esec
https://ro.historylapse.org/liga-natiunilor
