Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2012. Afișați toate postările

luni, 14 ianuarie 2013

Umor

Zece membri de partid
(Parodie după „Zece negri mititei”)

Zece membri de partid
Plănuiau o viață nouă
Unul a vorbit prin somn
Și-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
Și-au propus să facă sport.
Unul a sărit prea sus
Și-au rămas doar opt.

Opt membri de partid
Au trecut la fapte.
Unul a trecut de tot
Și-au rămas doar șapte.

Șapte membri de partid
Au făcut afaceri grase
Unuia i s-a înfundat
Și-au rămas doar șase.

Șase membri de partid
Au strigat lozinci.
Unul a strigat invers
Și-au rămas doar cinci.

Cinci membri de partid
Au plecat la teatru.
Unul n-a aplaudat
Și-au rămas doar patru.

Patru membri de partid
Au avut idei.
Unul le-a avut mai bune
Și-au rămas doar trei.

Trei membri de partid
Au cerut război.
Unul a vrut spre răsărit
Și-au rămas doar doi.

Doi membri de partid
Se jucau cu tunul.
Unul-a luat-o în serios
Și-a rămas doar unul.

Un membru de partid
Ținea nasul sus.
A venit remanierea
Și a fost exclus.


SURSA
Gheorghe Enăchescu, ”Rebus”, București, decembrie 2012.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Schimbare demografică în SUA (Ambasada SUA 2012)

La exercitarea votului nu se cer date despre rasă, religie sau etnicitate. Pe buletinul de vot sunt trecute numele candidaților, dar nu și cel al votantului. Singurule informații cu carcater personal necesare sunt vârsta de minimum 18 ani și cetățenia americană. 
Compoziția electoraului american se schimbă la fiecare scrutin. Alegătorii cărora li se cere votul de către candidații prezidențiali în 2012 s-au schimbat de când Barack Obama a fost ales în 2008.
”Plăcile tectonice ale politicii americane sunt în schimbare”, scria analistul Ruy Teixeira în studiul pregătit pentru conferința ”Viitorul partidelor” desfășurată la Kenyon College în martie 2010.  ”O puternică mișcare a forțelor demografice transformă electoratul american și restructurează cele două mari partide americane.”
Datele recensământului din 2010 arată că minoritățile din SUA au crescut în ultima decadă cu 30% (hispanicii cu 43%), în timp ce populația albă non-hispanică a crescut cu 1%. Dramatica diferență dintre ratele de creștere arată că comunităților de culoare le-a revenit 92% din creșterea populației SUA între 2000 și 2010.
Prezența la vot variază în mod semnificativ în funcție de rasă și etnicitate.
Doar 42% din hispanici, de exemplu, sunt eligibili pentru vot, fiind descalificați fie de vârsta sub 18 de ani, fie de lipsa cetățeniei. Pe de altă parte, 77% din albii non-hispanici și 66% din afro-americanii vor fi eligibili pentru vot în 2012, conform unui raport al Centrului de Studii ale Populației al Universității din Michigan.
Totuși, componenta hispanică a votanților americani a crescut constant, de la 2%  la începutul anilor 1990 la 9 % în 2008, și datele din exit-poll sugerează că rata particpării este în creștere. Analiștii prognozează că în 2020 vor fi mai mulți votanți hispanici decât afro-americani..
Asiaticii reprezintă un alt contributor semnificativ al majorării ponderii minorităților, crescând cu 26% în ultima decadă. În 2010, asiaticii reprezentau 5% din populație și 2% din votanți, conform unui raport din 2010 al Brookings Institution.

SURSA
Embassy of United States of America, Demographic Change, ”US Elections 2012”

marți, 7 august 2012

CUGETARE - iubire / V. Ghica (1940 Galați -)

- În iubire și în artă se află bibliografia marilor noastre speranțe.
- Căsătorindu-se, o femeie frumoasă schimbă puzderia de admiratori pe un singur critic.

- Don Juan a aplicat tactica sufletelor pârjolite.

- Sunt bărbați care se îndrăgostesc de soțiile prietenilor pentru că la ale dușmanilor nu prea au cum să ajungă.

- Dragostea este într-adevăr oarbă... dar căsătoria îi redă vederea.

- Divorțează bărbații care ajung la concluzia că e mai bine să-i duci dorul decât să te zăpăcească grija.

- În afara căsniciei dragostea bărbaților este tarifată. Acasă scapă doar cu mici atenții: bijuterii, blănuri, mașini etc.

- Există destui bărbați inocenți care sunt siguri că pe ei nu-i înșeală decât memoria.

SURSA
Vasile Ghica, Aforismele iubirii, REBUS, București, august 2012

vineri, 27 iulie 2012

UMOR - scriitorul francez R. Chateaubriand (1768-1848)

Scriitorul și omul de stat francez Rene Chateaubriand (1768-1848) spunea în legătură cu concesiile pe care oamenii sunt datori să și le facă în căsnicie:
-Uite, soția mea, doamna de Chateaubriand, n-ar putea să cineze decât la ora cinci. Mie nu-mi este foame decât la șapte. Am înlăturat dificultatea, cinând împreună la ora șase. În felul acesta suntem... nemulțumiți amândoi. Iată ce înseamnă a trăi din concesii reciproce!


SURSA
Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, iulie 2012.

luni, 23 iulie 2012

UMOR: Scriitorul francez Alexandru Dumas-fiul (1824-1895)

Scriitorul Alexandru Dumas-fiul (1824-1895) aprinzându-se în timpul unei discuții cu un senior, proaspăt făcut viconte, i-a adresat acestuia epitetul de bou. Informat de această dispută, suveranul îi reproșează scriitorului:
-Se poate, domnule Dumas, mi-ai făcut un viconte bou...
Mare amator de calambururilor, Dumas a răspuns prompt:
-Adevărul este, Sire, că pe acest bou nu l-am făcut eu viconte!
SURSA
”Rebus”, București, iulie 2012.

luni, 2 iulie 2012

UMOR - dramaturgul francez E. Palleron (1834-1899)

Candidând pentru un fotoliu la Academia Franceză, Edouard Palleron (1834-1899), celebrul dramaturg francez a cărui piesă „Lumea în care ți se urăște” e actuală și azi, începu, conform obiceiului, vizitele pe la membri, pentru a le cere susținerea. Începu cu Ernest Renan.
Introdus imediat în camera de lucru, e primit cu multă amabilitate:
-Luați un scaun, domnule Palleron.

-Oh! Mă iertați, maestre, eu am venit să vă cer un... fotoliu!

SURSA
Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, iulie 2012.

duminică, 1 iulie 2012

UMOR: Scriitorul francez O. Feuillet (1821-1890)

În ianuarie 1863, scriitorul francez Octave Feuillet (1821-1890), al cărui talent era contestat de multă lume a fost primit în Academie. Dintr-o eroare, darea de seamă a recepției a apărut în cel mai răspândit ziar din aceea vreme, „Presa”, la rubrica „Crime și delicte”,
SURSA
***, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, iulie 2012.