<
(...) Ziaristul acesta, in aparenta, violent si dezordonat, nu era lipsit de o judecata rece, retinuta, ca sa zic asa... Cred ca el si-a dat seama ca opinia publica, la noi, e incapabila de discernamint, dar in acelasi timp si mult mai sensibila ca orice alta opinie publica. De asta sunt sigur. Din pricina acestei lipse, orice scris produce impresie profunda si intotdeauna cel care scrie are absoluta dreptate. Stiu o anecdota care s-ar aplica foarte bine opiniei publice romanesti. Se zice ca un sultan a vrut sa judece el insusi intr-un proces. I s-au infatisat deci partile si a inceput sa vorbeasca cel cu plingerea... Uluit, sultanul s-a intors catre cadiul, care facea un soi de oficiu de grefier, si i-a spus, ca omul care a descoperit America: ``Asta are dreptate... Sa stii ca are dreptate.`` Dar a vorbit si piritul, vreme indelungata, dupa cit se pare, caci sultanul s-a aplecat catre cadiu din nou: ``Si asta are dreptate!...``... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luarea-aminte ca nu e cu putinta ca amindoi sa aiba dreptate... Si sultanul, uimit de aceasta descoperire, i-a spus mingiindu-si cu intelepciune barba: ``Si tu ai dreptate!`` Oricine ``injura`` pe cineva la noi, in gazeta, ``are dreptate`` si tulbura. Se intelege de la sine ca aceasta excesiva sensibilitate a opiniei publice romanesti fata de orice afirmatie insemneaza anularea insasi a oricarei opinii adevarate, capabile de lupta si de rezistenta. Pamfletarul acesta extrem de inteligent a inteles acest lucru si atunci a adoptat ca principiu deliberat: bestelirea crincena acelui pe care vrea sa-l combata... Ca urmare a faptului ca nu sunt in stare de o opinie reala si de discernamint, romanii sunt poate si neamul din lume cel mai sensibil la ridiculul exterior. Am inteles asta in timpul cit mai fost la legatia din Londra. Nicaieri nu sunt, cred eu, mai putin maniaci, adica in realitate mai putini oameni cu viata interioara ca la noi. As vrea sa fiu limpede, dar nu stii sa scrii poti s-o faci boacana; nu vreau sa spun ca toti maniacii au viata interioara, dar tin sa afirm ca, dupa pararea mea, dupa cite am inteles pe unde am fost, orice om cu viata interioara trebuie sa-si organizeze traiul, sa si-l simplifice pe baza citorva deprinderi sistematice, manii, cum le numesc ceilalti, care-l scutesc de atentie exterioara, de explicatii si de pierdere de timp... daca nu e inca limpede, poate ca am sa mai revin, caci faptul ca englejii, francejii, germanii si nordicii dau cel mai mare numar de maniaci mi-a dat mult de gindit cind eram in strainatate. Si cred ca e si usor de constatat din istorie ca mai toti oamenii mari au avut manii, adica au avut curajul sa treaca putin drept ridiculi. Un om ridicul e insa un om pierdut intr-o tara incapabila de discernamint si de aprofundare. Asta a priceput uluitor de precis pamfletarul acesta care ridicase, ca sa zic asa, la rangul de principiu, besteleala...
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 157-158.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu