<
(...)
La gară erau toţi în păr: Alexandriu, Panaitopolu, Vasilică Sobor, Iancu Mînzu, Boteşteanu, precum şi senatorii Vispescu, Cralea, şi polcovnicul Stamate; apoi directorul prefecturii cu toţi subprefecţii, primarul, consilierii judeţului şi ai comunei, poliţaiul în mare ţinută, comisarii şi subcomisarii, directorul arestului, şeful garnizoanei; apoi cetăţenii alegători, devotaţii partidului, negustori de toată mîna, cu decoraţiile atîrnate pe piept; protopopul, chemat de cînd cu reforma bisericească, ``domnul protoereu``; directorul liceului, profesori, institutori, ţărani - în fine, tot aparatul administrativ. Judecători nu prea erau mulţi, ceea ce făcea pe unii să creadă că a intrat ``ceva bizbiu`` între ministul de interne şi ministrul de justiţie. Afară din gară, ipocomisarii călări stau pe la răspîntii, aţinînd drumul oamenilor ce veneau cu carele la încărcat; călătorii de la tren erau duşi la hambarul de mărfuri, în mijlocul protestaţiilor celor mai ţanţoşi; cîţiva gura-cască priveau la măturătorii primăriei, cari pregăteau o manifestaţie impunătoare, dar pînă una-alta se inglindiseau la cîrciuma de la colţ.
La ceasul hotărît, trenul intră în gară, domol, solemn, parcă ar fi ştiut ce naltă chemare avea el pe lume. La o fereastră sta prefectul, care se dusese întru întîmpinarea ministrului, rotind nişte ochi teribili şi făcînd semn deputaţilor să se urce în vagon. Aceştia se urcară, surîzători, îmbulzindu-se care să ajungă mai întîi.
Cînd se coborî ministrul din tren, toţi cei de faţă se aliniară de-a lungul zidului, strînşi de comisari, iar prefectul făcu semn ministrului să se oprească. Atunci primarul se apropie de el, scoase dintr-un buzunar o foaie de hîrtie şi începu: ``Domnule ministru!``, apoi se opri căutîndu-şi ochelarii, pe care şi-i aşeză în aşa chip, încît îl strîngeau de nări, făcîndu-l să vorbească pe nas. Si iar începu: ``Domnule ministru!`` Vîntul îndoia foile pe care era scris discursul; ochelarii alunecau; cîteva picături de ploaie întindeau cerneala, spălînd vorbele; afară din gară erau un chiloman de nu se mai auzea nici în cer nici în pămînt. Cu chiu, cu vai, logosul se sfîrşi. Prefectul prezentă în fugă cîţiva cetăţeni marcanţi şi trecu înainte, pe covorul ce era întins de la clasa a I a pînă la ieşire. Aci, zarva era la culme. Pietrişul aruncat de curnd făcea să hîrşie roatele trăsurilor, ipocomisarii călări pe bidivii plini de noroi strigau la birjari să ţie rîndul, feciorii chemau pe vizitii, călăraşii dau cu pumnul în capul cailor.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Tanase Scatiu, ed. Eminescu / Biblioteca Eminescu nr. 51, Buucresti, 1985,p. 194- .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu