<
(...)
Ne-am despartit foarte cordial in fata restaurantului, rugindu-i sa-mi trimita si mie revista pe care voiau s-o scoata. Cred ca am facut si o suprema impoliteta intrebind cum pot plati abonamentul, ba inca ducind si mina la portvizit. A fost numai o precipitare mintala. Eu, care sunt dat in cercurile noastre drept model de atitudine degajata si liniste de spirit (pentru ca totdeauna ma consider cel putin egalul cu care vorbesc, dar nu in orice caz din aceeasi lume cu ei), sunt timid si imbracat in haine prea strimte in fata celor pe care-i admir. Acum, de pilda, daca as fi inceput asa: ``Va rog sa ma considerati si pe mine abonat la revista``, nu m-as mai fi simtit obligat sa schitez un gest precis, ducind vag mina la portvizit. Dar pentru ca incepusem numai asa: ``Va rog sa-mi trimiteti si mie revista``, mi-era teama ca ei sa nu inteleaga cumva ca doresc sa mi se trimita revista gratuit, mai ales ca, desi mai putin prieten cu unul dintre ei, imi permisesem sa achit eu toata socoteala. A trebuit sa fac un gest care sa arate cum vreau si am tinut sa ma explic, repede. Dar e ceva atit de incurcat, cu toate virtualitatile astea ma enervau atit de mult, tocmai pentru ca nu puteam exprima nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, cum ai viri si ai inghemui pe cineva care s-ar zbate, intr-un sac. Nu stii daca nu-i apesi genunchiul pe git, nu stii unde-i e capul, nu stii sa dai forma unitara sacului, in sfirsit. Si eu, cind sint nelalocul meu, stau in clipa (aruncat in graba) ca virit in cap. Nu gasesc nici explicatia pe care o caut disperat si nici echilibrul dupa care ma chinuiesc cu indirjire. Am fost aproape recunoscator scriitorului voinic si balan, care m-a batut pe umar si mi-a explicat ca voi plati mai tirziu. Mi-a insemnat apoi adresa in carnet.
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 38-39.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu