<
(...) Era o asociatie de idei noua la ea, vrea sa imite pe Miti Marculeanu, al carui stil banuia ca-mi place. Miti Marculeanu, o mahalagioaica frumoasa si voinica, gen florareasa, care se specializase in rolurile de cocota si nu izbutea decit in ele, afecta trivialitatea, convinsa ca asta iti da un farmec irezistibil in ochii barbatilor. Injura ca soldatii, spunea anecdote pronografice si scatologice si transa multe situatii la cel mai animat supeu, cu o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vietii politice de pe insasi banca ministeriala. Nu pot sa-mi dau seama ce efect are asupra altor barbati vulgaritatea voita (dar voita si din cauza usurarii pe care i-o aduce femeii ce o speculeaza, permitindu-i sa fie ea insasi, cum un suflet de spion se simte bine agent de siguranta), pe care, de altfel, o sublinia si printr-o eleganta a rochiilor exagerata, dar mie imi infatisa si mai mult prostia de acasa a acestei actrite. Dealtfel nu facea decit sa imite si ea searbad (cum imita in toate) pe o mare si frumoasa comediana (1), dupa cum aceasta insasi adoptase o moda - dindu-i stralucire si savoare, ca si toaletele pe care le adopta - moda recenta, adusa in teatru, dupa cite stiu, de un celebru actor roman de la Comedia Franceza (2). In acesti trei ani, in care am cautat consolare si pretexte, inversunindu-ma sa patrund in viata actritelor si deci sa cunosc teatrul, am inteles insa ca libertatea de a folosi un limbaj verde era proportionata oarecum cu importanta fiecaruia. In plina scena, de pilda, aveau dreptul acesta - stiu de la repetitie - numai regizorii si vedetele. Asa cum elevii de la scoala militara isi fac un ideal din locotenentul instructor si-l imita in oras cu orice prilej, cu convingerea ca in modul acesta dovedesc o reala superioritate, toate actritele si mai toti actorii necunoscuti cautau sa-si dovedesca in cercul cunoscutilor lor ``cachet-ul profesional`` printr-un limbaj degajat. E adevarat, trebuie sa spui, ca libertatea cuvintului sia gestului nu erau mai niciodata jignitoare al marea comediana. Dar asta are nevoie de o explicatie. Un cuvint sau un gest pot sa jigneasca sau nu, dupa felul sufletesc al celui care-l face.
Gest trivial, propriu-zis, nu exista, numai feluri de a fi triviale.
(1) Elvira Popescu (n. ed.)
(2) Al. Mihalescu (n. 1833), stralucit actor de teatru si film, care a jucat in tara pe scenele Teatrului National si Teatrului Mic - fondat de el impreuna cu Elvira Popescu si Ion Iancovescu. Dupa o absenta de trei ani, timp in care a intrepretat roluri pe scenele pariziene, Al. Mihalescu a intreprins, in toamna anului 1926, un turneu in Romania (septembrie-decembrie). Cu Doamna si domnul Cutare de Denys Amiel, in regia lui Al. Mihalescu, la 10 septembrie 1926 s-a deschis stagiunea Teatrului Mic (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 60-61.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu