Moda vulgaritatii la actritele de teatru din Bucurestiul interbelic (PETRESCU 1933)

<
(...) Era o asociatie de idei noua la ea, vrea sa imite pe Miti Marculeanu, al carui stil banuia ca-mi place. Miti Marculeanu, o mahalagioaica frumoasa si voinica, gen florareasa, care se specializase in rolurile de cocota si nu izbutea decit in ele, afecta trivialitatea, convinsa ca asta iti da un farmec irezistibil in ochii barbatilor. Injura ca soldatii, spunea anecdote pronografice si scatologice si transa multe situatii la cel mai animat supeu, cu o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vietii politice de pe insasi banca ministeriala. Nu pot sa-mi dau seama ce efect are asupra altor barbati vulgaritatea voita (dar voita si din cauza usurarii pe care i-o aduce femeii ce o speculeaza, permitindu-i sa fie ea insasi, cum un suflet de spion se simte bine agent de siguranta), pe care, de altfel, o sublinia si printr-o eleganta a rochiilor exagerata, dar mie imi infatisa si mai mult prostia de acasa a acestei actrite. Dealtfel nu facea decit sa imite si ea searbad (cum imita in toate) pe o mare si frumoasa comediana (1), dupa cum aceasta insasi adoptase o moda - dindu-i stralucire si savoare, ca si toaletele pe care le adopta - moda recenta, adusa in teatru, dupa cite stiu, de un celebru actor roman de la Comedia Franceza (2). In acesti trei ani, in care am cautat consolare si pretexte, inversunindu-ma sa patrund in viata actritelor si deci sa cunosc teatrul, am inteles insa ca libertatea de a folosi un limbaj verde era proportionata oarecum cu importanta fiecaruia. In plina scena, de pilda, aveau dreptul acesta - stiu de la repetitie - numai regizorii si vedetele. Asa cum elevii de la scoala militara isi fac un ideal din locotenentul instructor si-l imita in oras cu orice prilej, cu convingerea ca in modul acesta dovedesc o reala superioritate, toate actritele si mai toti actorii necunoscuti cautau sa-si dovedesca in cercul cunoscutilor lor ``cachet-ul profesional`` printr-un limbaj degajat. E adevarat, trebuie sa spui, ca libertatea cuvintului sia gestului nu erau mai niciodata jignitoare al marea comediana. Dar asta are nevoie de o explicatie. Un cuvint sau un gest pot sa jigneasca sau nu, dupa felul sufletesc al celui care-l face.
Gest trivial, propriu-zis, nu exista, numai feluri de a fi triviale.

(1) Elvira Popescu (n. ed.)
(2) Al. Mihalescu (n. 1833), stralucit actor de teatru si film, care a jucat in tara pe scenele Teatrului National si Teatrului Mic - fondat de el impreuna cu Elvira Popescu si Ion Iancovescu. Dupa o absenta de trei ani, timp in care a intrepretat roluri pe scenele pariziene, Al. Mihalescu a intreprins, in toamna anului 1926, un turneu in Romania (septembrie-decembrie). Cu Doamna si domnul Cutare de Denys Amiel, in regia lui Al. Mihalescu, la 10 septembrie 1926 s-a deschis stagiunea Teatrului Mic (n. ed.)
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 60-61.

Hosni Mubarak (1928-2020)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 1995


Succesorul lui Anwar Sadat după asasinarea acestuia în 1981, M. a condus Egiptul în aceeași direcție ca S., relevând calități de specialist în politica externă.
Născut în Delta Nilului la 4 mai 1928, în familia unui funcționar în Ministerul de Justiție, H. M. a urmat școli locale înainte de a se înscrie la Academia Militară Egipteană, pe care a absolvit-o în 1949. A urmat timp de doi ani Academia Forțelor Aeriene, unde a rămas ca instructor de zbor pînă în 1959. A făcut două stagii în URSS, antrenîndu-se pe bombardiere perfecționate, și a urmat Academia Militară Frunze. În anii 1960, M. a comandat unitatea egipteană de bombardiere în timpul războiului civil din Yemen.
În 1967, președintele Gamal Nasser l-a numit director al AAF și l-a însărcinat cu refacerea forțelor aeriene distruse la sol de israelieni în Războiul de Șase zile din iunie 1967. A fost promovat la statul-major al forțelor aeriene, iar în 1972, președintele A. S. i-a încredințat funcția de comandant șef al forțelor aeriene. După reconstrucția aviației, S. a declanșat Războiul de Yom Kipur la 6 octombrie 1973, începînd cu o lovitură aeriană la inițiativa lui M. Deși inferioare numeric și dotate cu avioane neperformante, forțele lui M. au distrus peste 90% din instalațiile israeliene pe care le vizaseră, una dintre cele mai mari victorii din istoria militară a Egiptului.
După asasinarea lui S. de către fundamentaliștii islamici în timp ce asista la o paradă, în octombrie 1981, M. i-a succedat la președinție. Imediat după instalarea în funcție, a arestat 2.500 de musulmani radicali, zdrobind o revoltă islamică. A ordonat executarea celor implicați în asasinat și i-a pedepsit pe complici cu închisoarea. El a făgăduit să continue programele lui S., mai ales în direcția încheierii păcii între Egipt și Israel. (....)