<
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Se afișează postările cu eticheta vulgaritate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vulgaritate. Afișați toate postările
marți, 16 decembrie 2014
Moda vulgaritatii la actritele de teatru din Bucurestiul interbelic (PETRESCU 1933)
<
(...) Era o asociatie de idei noua la ea, vrea sa imite pe Miti Marculeanu, al carui stil banuia ca-mi place. Miti Marculeanu, o mahalagioaica frumoasa si voinica, gen florareasa, care se specializase in rolurile de cocota si nu izbutea decit in ele, afecta trivialitatea, convinsa ca asta iti da un farmec irezistibil in ochii barbatilor. Injura ca soldatii, spunea anecdote pronografice si scatologice si transa multe situatii la cel mai animat supeu, cu o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vietii politice de pe insasi banca ministeriala. Nu pot sa-mi dau seama ce efect are asupra altor barbati vulgaritatea voita (dar voita si din cauza usurarii pe care i-o aduce femeii ce o speculeaza, permitindu-i sa fie ea insasi, cum un suflet de spion se simte bine agent de siguranta), pe care, de altfel, o sublinia si printr-o eleganta a rochiilor exagerata, dar mie imi infatisa si mai mult prostia de acasa a acestei actrite. Dealtfel nu facea decit sa imite si ea searbad (cum imita in toate) pe o mare si frumoasa comediana (1), dupa cum aceasta insasi adoptase o moda - dindu-i stralucire si savoare, ca si toaletele pe care le adopta - moda recenta, adusa in teatru, dupa cite stiu, de un celebru actor roman de la Comedia Franceza (2). In acesti trei ani, in care am cautat consolare si pretexte, inversunindu-ma sa patrund in viata actritelor si deci sa cunosc teatrul, am inteles insa ca libertatea de a folosi un limbaj verde era proportionata oarecum cu importanta fiecaruia. In plina scena, de pilda, aveau dreptul acesta - stiu de la repetitie - numai regizorii si vedetele. Asa cum elevii de la scoala militara isi fac un ideal din locotenentul instructor si-l imita in oras cu orice prilej, cu convingerea ca in modul acesta dovedesc o reala superioritate, toate actritele si mai toti actorii necunoscuti cautau sa-si dovedesca in cercul cunoscutilor lor ``cachet-ul profesional`` printr-un limbaj degajat. E adevarat, trebuie sa spui, ca libertatea cuvintului sia gestului nu erau mai niciodata jignitoare al marea comediana. Dar asta are nevoie de o explicatie. Un cuvint sau un gest pot sa jigneasca sau nu, dupa felul sufletesc al celui care-l face.
Gest trivial, propriu-zis, nu exista, numai feluri de a fi triviale.
(1) Elvira Popescu (n. ed.)
(2) Al. Mihalescu (n. 1833), stralucit actor de teatru si film, care a jucat in tara pe scenele Teatrului National si Teatrului Mic - fondat de el impreuna cu Elvira Popescu si Ion Iancovescu. Dupa o absenta de trei ani, timp in care a intrepretat roluri pe scenele pariziene, Al. Mihalescu a intreprins, in toamna anului 1926, un turneu in Romania (septembrie-decembrie). Cu Doamna si domnul Cutare de Denys Amiel, in regia lui Al. Mihalescu, la 10 septembrie 1926 s-a deschis stagiunea Teatrului Mic (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 60-61.
(...) Era o asociatie de idei noua la ea, vrea sa imite pe Miti Marculeanu, al carui stil banuia ca-mi place. Miti Marculeanu, o mahalagioaica frumoasa si voinica, gen florareasa, care se specializase in rolurile de cocota si nu izbutea decit in ele, afecta trivialitatea, convinsa ca asta iti da un farmec irezistibil in ochii barbatilor. Injura ca soldatii, spunea anecdote pronografice si scatologice si transa multe situatii la cel mai animat supeu, cu o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vietii politice de pe insasi banca ministeriala. Nu pot sa-mi dau seama ce efect are asupra altor barbati vulgaritatea voita (dar voita si din cauza usurarii pe care i-o aduce femeii ce o speculeaza, permitindu-i sa fie ea insasi, cum un suflet de spion se simte bine agent de siguranta), pe care, de altfel, o sublinia si printr-o eleganta a rochiilor exagerata, dar mie imi infatisa si mai mult prostia de acasa a acestei actrite. Dealtfel nu facea decit sa imite si ea searbad (cum imita in toate) pe o mare si frumoasa comediana (1), dupa cum aceasta insasi adoptase o moda - dindu-i stralucire si savoare, ca si toaletele pe care le adopta - moda recenta, adusa in teatru, dupa cite stiu, de un celebru actor roman de la Comedia Franceza (2). In acesti trei ani, in care am cautat consolare si pretexte, inversunindu-ma sa patrund in viata actritelor si deci sa cunosc teatrul, am inteles insa ca libertatea de a folosi un limbaj verde era proportionata oarecum cu importanta fiecaruia. In plina scena, de pilda, aveau dreptul acesta - stiu de la repetitie - numai regizorii si vedetele. Asa cum elevii de la scoala militara isi fac un ideal din locotenentul instructor si-l imita in oras cu orice prilej, cu convingerea ca in modul acesta dovedesc o reala superioritate, toate actritele si mai toti actorii necunoscuti cautau sa-si dovedesca in cercul cunoscutilor lor ``cachet-ul profesional`` printr-un limbaj degajat. E adevarat, trebuie sa spui, ca libertatea cuvintului sia gestului nu erau mai niciodata jignitoare al marea comediana. Dar asta are nevoie de o explicatie. Un cuvint sau un gest pot sa jigneasca sau nu, dupa felul sufletesc al celui care-l face.
Gest trivial, propriu-zis, nu exista, numai feluri de a fi triviale.
(1) Elvira Popescu (n. ed.)
(2) Al. Mihalescu (n. 1833), stralucit actor de teatru si film, care a jucat in tara pe scenele Teatrului National si Teatrului Mic - fondat de el impreuna cu Elvira Popescu si Ion Iancovescu. Dupa o absenta de trei ani, timp in care a intrepretat roluri pe scenele pariziene, Al. Mihalescu a intreprins, in toamna anului 1926, un turneu in Romania (septembrie-decembrie). Cu Doamna si domnul Cutare de Denys Amiel, in regia lui Al. Mihalescu, la 10 septembrie 1926 s-a deschis stagiunea Teatrului Mic (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 60-61.
luni, 30 iunie 2014
Tânăr intelectual autodidact versus burghezie în SUA la începutul secolului XX (LONDON 1909)
<
(...)
- Știi, iată cum văd eu lucrurile, continuă Martin. Pe vremea cînd eram exact ceea ce sînt și astăzi, nimeni dintre cei situați în afara clasei mele sociale nu părea să-mi dea vreo atenție. În vremea cînd cărțile mele erau scrise, nici unul dintre cei care le-au citit în manuscris nu mi-a părut că le acordă vreo importanță. Ba, mai mult decît atît, s-ar fi zis că din pricina lucrurilor pe care le scriam considerația lor pentru mine scădea și mai mult. Scriind acele lucruri se părea că făptuisem niște acte cel puțin reprobabile. „Caută-ți o slujbă!” - asta îmi spuneau toți.
Ruth schiță un gest care voia să spună că nu e așa.
- Da, da, întări Martin; excepție ai făcut numai tu... Tu mi-ai cerut să-mi găsesc o „situație”. Un cuvînt atît de
nevinovat cum este cuvîntul slujbă, ca de altminteri multe dintre cuvintele scrise de mine, te supără. E brutal. Te asigur însă că pentru mine a fost la fel de brutal acest cuvînt pe vremea cînd toți cunoscuții îmi recomandau să-mi caut slujbă, așa cum unei făpturi certate cu morala i se recomandă buna-purtare. Dar să revenim. Publicarea lucrurilor pe care le-am scris și consacrarea publică pe care am primit-o au reușit să producă o transformare în esența dragostei tale. Cu Martin Eden, cel ale cărui scrieri erau toate lucru împlinit nu erai dispusă să te căsătorești. Dragostea ta pentru el nu era îndeajuns de puternică ca să-ți dea putința de a-l accepta ca soț. Astăzi însă, dragostea ta e destul de puternică și mi-e cu neputință să ocolesc concluzia că puterea ei se trage din publicarea manuscriselor și din succesul pe care l-au avut. În cazul tău nu pomenesc despre drepturile de autor, deși sînt sigur că că nu au rămas străine de schimbarea petrecută în sufletul tatălui și mamei tale. E de la sine înțeles că toate acestea nu au darul de a mă încînta. Dar lucrul cel mai dureros dintre toate este că am ajuns să mă îndoiesc de dragoste, de Dragostea care-i darul dumnezeirii. Este oare dragostea un lucru atît de netrebnic încît trebuie hrănit cu laurii consacrării publice? Așa s-ar părea. (...)
- (...) Ştiu c-am fost slabă atunci cînd m-am supus voinţei mamei. (...) Am mers pe un drum greşit. Iartă-mă.
- (...) Nimic din ce-ai făcut tu nu are nevoie de iertare. Fiecare se poartă cum îl duce capul şi nimeni nu poate face mai mult decît atît. Tot aşa te-aş putea eu ruga să mă ierţi pentru că nu mi-am căutat o slujbă.
- Dar eu nu ţi-am vrut binele, protestă Ruth. (...)
- E adevărat; dar m-ai fi putut distruge voindu-mi binele. Da, da, zise el repede, pentru a-i preveni obiecţiile. Mi-ai fi distrus vocaţia scriitoricească şi mi-ai fi distrus cariera. Realismul este marea a spiritului meu, iar spiritul burghez urăşte realismul. Burghezia e laşă. Se teme de viaţă. Şi toate strădaniile tale ţinteau să mă facă din mine un om care se teme de viaţă. M-ai fi împins către convenţionalism. M-ai fi silit să duc o viaţă banală, meschină, ale cărei valori sînt înşelătoare, false şi vulgare. Îşi dădu seama că Ruth se zbuciumă şi vrea să protesteze. Vulgaritatea - o vulgaritate sufletească sînt de acord - stă la baza rafinamentului şi culturii burgheze. După cum ţi-am spus, ai încercat să faci din mine un om convenţional, să mă transformi într-un specimen din propria ta clasă, să-mi impui idealurile clasei tale, valorile clasei tale şi prejudecăţile clasei din care faci parte. Clătină trist din cap. Şi nici măcar în clipa de faţă nu înţelegi ce-ţi spun. Pentru tine cuvintele mele nu au înţelesul pe care mă străduiesc eu să li-l dau. Pentru tine tot ce spun este un produs al fanteziei. Dar pentru mine este o realitate vitală. Tu eşti în cel mai bun caz capabilă să te miri puţin şi să te înveseleşti totodată din pricină că acest copil prost-crescut, care de-abia s-a tîrît în patru labe din mocirla abisului, îndrăzneşte să cheme la judecată clasa căreia-i aparţii şi s-o acuze de vulgaritate.
(...) Rămaseră multă vreme tăcuţi, ea gîndind cu înfrigurare, iar el cercetîndu-şi cu mintea dragostea care-i pierise din suflet. Acum ştia că nu o iubise cu adevărat. Ceea ce iubise el fusese o Ruth idealizată, o fiinţă vaporoasă creată de el însăşi, înflăcăratul şi luminosul spirit care plutea în poemele lui dragoste. Pe adevărata Ruth, burgheza, împovărată de păcatele burgheziei şi cu mintea încleştată în toate idioatele tipare ale burgheziei, n-o iubise niciodată.
(...)
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 485-.488.
(...)
- Știi, iată cum văd eu lucrurile, continuă Martin. Pe vremea cînd eram exact ceea ce sînt și astăzi, nimeni dintre cei situați în afara clasei mele sociale nu părea să-mi dea vreo atenție. În vremea cînd cărțile mele erau scrise, nici unul dintre cei care le-au citit în manuscris nu mi-a părut că le acordă vreo importanță. Ba, mai mult decît atît, s-ar fi zis că din pricina lucrurilor pe care le scriam considerația lor pentru mine scădea și mai mult. Scriind acele lucruri se părea că făptuisem niște acte cel puțin reprobabile. „Caută-ți o slujbă!” - asta îmi spuneau toți.
Ruth schiță un gest care voia să spună că nu e așa.
- Da, da, întări Martin; excepție ai făcut numai tu... Tu mi-ai cerut să-mi găsesc o „situație”. Un cuvînt atît de
nevinovat cum este cuvîntul slujbă, ca de altminteri multe dintre cuvintele scrise de mine, te supără. E brutal. Te asigur însă că pentru mine a fost la fel de brutal acest cuvînt pe vremea cînd toți cunoscuții îmi recomandau să-mi caut slujbă, așa cum unei făpturi certate cu morala i se recomandă buna-purtare. Dar să revenim. Publicarea lucrurilor pe care le-am scris și consacrarea publică pe care am primit-o au reușit să producă o transformare în esența dragostei tale. Cu Martin Eden, cel ale cărui scrieri erau toate lucru împlinit nu erai dispusă să te căsătorești. Dragostea ta pentru el nu era îndeajuns de puternică ca să-ți dea putința de a-l accepta ca soț. Astăzi însă, dragostea ta e destul de puternică și mi-e cu neputință să ocolesc concluzia că puterea ei se trage din publicarea manuscriselor și din succesul pe care l-au avut. În cazul tău nu pomenesc despre drepturile de autor, deși sînt sigur că că nu au rămas străine de schimbarea petrecută în sufletul tatălui și mamei tale. E de la sine înțeles că toate acestea nu au darul de a mă încînta. Dar lucrul cel mai dureros dintre toate este că am ajuns să mă îndoiesc de dragoste, de Dragostea care-i darul dumnezeirii. Este oare dragostea un lucru atît de netrebnic încît trebuie hrănit cu laurii consacrării publice? Așa s-ar părea. (...)
- (...) Ştiu c-am fost slabă atunci cînd m-am supus voinţei mamei. (...) Am mers pe un drum greşit. Iartă-mă.
- (...) Nimic din ce-ai făcut tu nu are nevoie de iertare. Fiecare se poartă cum îl duce capul şi nimeni nu poate face mai mult decît atît. Tot aşa te-aş putea eu ruga să mă ierţi pentru că nu mi-am căutat o slujbă.
- Dar eu nu ţi-am vrut binele, protestă Ruth. (...)
- E adevărat; dar m-ai fi putut distruge voindu-mi binele. Da, da, zise el repede, pentru a-i preveni obiecţiile. Mi-ai fi distrus vocaţia scriitoricească şi mi-ai fi distrus cariera. Realismul este marea a spiritului meu, iar spiritul burghez urăşte realismul. Burghezia e laşă. Se teme de viaţă. Şi toate strădaniile tale ţinteau să mă facă din mine un om care se teme de viaţă. M-ai fi împins către convenţionalism. M-ai fi silit să duc o viaţă banală, meschină, ale cărei valori sînt înşelătoare, false şi vulgare. Îşi dădu seama că Ruth se zbuciumă şi vrea să protesteze. Vulgaritatea - o vulgaritate sufletească sînt de acord - stă la baza rafinamentului şi culturii burgheze. După cum ţi-am spus, ai încercat să faci din mine un om convenţional, să mă transformi într-un specimen din propria ta clasă, să-mi impui idealurile clasei tale, valorile clasei tale şi prejudecăţile clasei din care faci parte. Clătină trist din cap. Şi nici măcar în clipa de faţă nu înţelegi ce-ţi spun. Pentru tine cuvintele mele nu au înţelesul pe care mă străduiesc eu să li-l dau. Pentru tine tot ce spun este un produs al fanteziei. Dar pentru mine este o realitate vitală. Tu eşti în cel mai bun caz capabilă să te miri puţin şi să te înveseleşti totodată din pricină că acest copil prost-crescut, care de-abia s-a tîrît în patru labe din mocirla abisului, îndrăzneşte să cheme la judecată clasa căreia-i aparţii şi s-o acuze de vulgaritate.
(...) Rămaseră multă vreme tăcuţi, ea gîndind cu înfrigurare, iar el cercetîndu-şi cu mintea dragostea care-i pierise din suflet. Acum ştia că nu o iubise cu adevărat. Ceea ce iubise el fusese o Ruth idealizată, o fiinţă vaporoasă creată de el însăşi, înflăcăratul şi luminosul spirit care plutea în poemele lui dragoste. Pe adevărata Ruth, burgheza, împovărată de păcatele burgheziei şi cu mintea încleştată în toate idioatele tipare ale burgheziei, n-o iubise niciodată.
(...)
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 485-.488.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)