Corupția din societatea britanică modernă (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.

NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Curtea unui sultan din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„Curtenii păreau personaje foarte ciudate din pricina celor cinci-șase cămăși de diferite culori pe care purtau. Aveau un pântec enorm, care părea nenatural. Doctorul le explică tovarășilor săi, mirați, că acest port este un mijloc de a-l linguși pe sultan. Rotunjimea abdomenului arăta ambiția oamenilor.” 

(XXX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

FOTO. Descoperirea care arată ca unul din cele mai cunoscute personaje biblice a existat în realitate

ȘTIRILE PROTV, București, 1 august 2012

Interviu cu Fănuș Neagu (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

F. N. - (...) Așa cum îmi place tăcerea în doi cu un prieten.

- (...) Știu să înjur frumos și oamenii nu se mai supără dacă le faci înjurătura floare la butonieră. Doare numai înjurătura urîtă.

G. A. - Ați și mințit?

F. N. - Da. Împins de foame în tinerețe și din lașitate. Mai târziu, am făcut concesii – nu mari – pe care le pun în spinare ca pe o piatră de moară și pe care trebuie să le astup prin niște cărți care să rostească adevărul despre societatea noastră contemporană, unde trebuie să domnească pe deplin adevărul și să fie dată jos minciuna ce ne mai poleiește uneori zilele.

G. A. - Vă interesează tentativele de înnoire ale prozei, indiferent dacă ele sînt făcute la noi sau în alte părți?

F. N. - M-au tentat și mă amuză. Ele aparțin tinereții autorilor și nu tinereții unei culturi. Fiecare prozator serios încearcă să dărîme zeii printre degetele cărora a furat puțină apă vie. Cu timpul, nu înseamnă decît a le lua locul de pe piedestal, fiindcă toți prozatorii adevărați se întorc la hotarele clasice, păstrînd ca pe o bucată a tinereții toporași cu care-i loveau pe maeștri peste degete. Experimentele interesează numai atunci cînd ele ajung să se verse în marele fluviu, sporindu-i strălucirea și apele. Sînt gata să arăt că experimentul Urmuz nu a dat ucenici vrăjitori. Din fericire – cum spune Gh. Tomozei. (...)

- (...) Sunt autori care nu simt aplecarea spre natură. După opinia mea, sunt niște nefericiți. Sunt alții care programatic disprețuiesc apropierea de natură. Ei nu aparțin nici pământului, nici apelor, le e frig la soare și fac plajă sub muntele ăla de care s-a lovit vaporul Titanic. Sunt lipsiți de farmecul vieții. În schimb, se cred mari intelectuali. Sunt niște bieți instrumentiști care scriu totdeauna cu lingura. Și anume cu coada ei.

-(...) Omul nu e capabil să se înstrăineze de natură (...): omul modern se întoarce la nat.

-Orice sec. are nebunia lui. Sec. nostru, printre altele, a avut neb. marilor ctr. urb. (...)

-(...) În epoca modernă sîntem sclavi. Unei treceri spre o lume extrem de standardizată și noi, oamenii de rînd, nu facem altceva decît să plătim. Trecerea se desăvîrșește în afara noastră, dar cu prețul sîngelui și al sufletului nostru.

-(...) Mă îngrozește că primăverile nu sînt guvernate de iarbă, ci de niște acizi sau săruri nenorocite.

G. A. - Paginile pe care le-ați scris sunt autobiografice?

F. N. - Toate. Nu te poți obiectiva la modul absolut.

- (...) Îmi pot imagina multe întîmplări din viață, dar nu-mi pot imagina clipa morții și sunt convins că orice moarte în literatură este falsă. Chiar și cel mai mare roman nu se poate decît apropia de pragul morții. Un eveniment netrăit nu poate deveni literatură. Un personaj literar nu moare, se stinge.

G. A. - Ca și cum n-ați mai avea cuvinte pentru el.

F. N.- Cam așa ceva.

G. A. - Cum vedeți trecerea literaturii noastre de la pitoresc, accidental la esențial?

F. N. - Ei, asta s-a și produs. Și, ca să fim drepți, încă dintre cele două războaie. Marii prozatori și poeți de atunci au spulberat credința într-o literatură subjugată gîndirii provinciale. E adevărat, în primii ani ai revoluției socialiste, proletcultiștii și toți cei s-au deghizat în conducători ai culturii sau artei au repus în drepturi literatura minoră și au pus o pasiune deosebită în a ne împinge într-o literatură de suburbie europeană. Dacă i-ai aduna pe neghiobii ăia, n-ai umple cu ideile lor un cartuș. (...) De ce acordăm credit acestor inși care reduc multitudinea problemelor construcției socialismului la o bătălie între heruvimi și serafimi?

- O artă cu adevărat revoluționară și comunistă trebuie să spună răspicat, ca un manifest, că lumea nu se împarte în buni și răi, că în societatea noastră, pe deasupra marilor cuceriri, sau tocmai datorită lor, există și forțe conservatoare, (...).

G. A. - Ce idee stă la baza romanului Îngerul a strigat?

F. N. - Cruzimea sau cuțitul ei cînd istoria încep să se răzbune.

G. A. - Dar ideea din Frumoșii nebuni...?

F. N. - A trăi în răspăr...

- Nici un scriitor român nu trebuie să uite Testamentul Văcărescului; și să contribuie, după puterile sale, la „creșterea limbii române.”

- Libertatea în artă ți-o cîștigi la masa de lucru. Și libertatea nu se cîștigă ușor și, oricît de paradoxal ar fi, cea mai cumplită bătălie trebuie s-o duci cu tine însuți. Învingător asupra ta însuți, înseamnă că ai scăpat de un dușman.

-Mi-e frică de moarte. Mă golesc de sînge la ideea că viața ne poate fi luată oricînd. Atîta lipsă de putere din partea noastră mă descurajează și mă deprimă. Poate din această spaimă și sălbatica mea poftă de viață, de vin și de cîntece de dragoste. Iubesc un singur om cu lumînarea în mînă: pe cîrciumar cînd coboară să aducă o vadră de la butoiul pe care-l stiu eu tocmai în fundul pivniței.