Calendar 12 iulie 1994

Clipa de meditație: „Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni, căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va nesocoti pe celălalt.” (Noul Testament - Luca)
Ortodox. Sfinții Mucenici Proclu și Iarie, Sfânta Veronica
1260 Bătălia de la Kreussenbrunn, în care Ottokar cel Mare, regele Cehiei, înfrânge pe Bela IV, regele Ungariei, aici fiind menționați și luptători români.
1771 Navigatorul englez James Cook se întoarce în țară după ocălătorie de 3 ani pe apele lumii.
1782 Are loc la Viena premiera operei „Răpirea din serai” de Wolfgang A. Mozart.
1797 Moare la București scriitorul român Ienăchiță Văcărescu. (n. 1735)
1868 Se semnează la Viena Convenția poștală româno-austro-ungară.
1904 Se naște poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971.
1915 Apare primul număr din „Conservatorul Tulcei”, organd e presă al Partidului Conservator.
1931 Moare la Constanța profesorul Ioan. N. Roman, fost primar al orașelor Constanța și Medgidia.
1970 Se termină expediția plutei RA II, condusă de navigatorul Thor Heyendahl.
1990 Guvernul prezintă Parlamentului un program prin care introduce moratoriul asupra grevei.

Emilian Andrei, „Telegraf”, Constanța

Interviu cu Eugen Simion (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

E. S. -Mi-au spus și alții: Dimineața poeților este o carte car trădează seninătatea, bucuria spiritului critic! (...): care poate fi unghiul cel mai favorabil pentru acești bătrîni, foarte bătrîni poeți? (...) Nu-i de ignorat că o carte de critică despre Văcărești, H. Rădulescu, Bolintineanu se citește cu oarecare interes.

-Parcă aud: Ienăchiță? Iarăși Ienăchiță? H. R.? Zburătorul? Anatolida? Pentru Dumnezeu, pe cine mai interesează asemenea teme?

-(...) Contemplația nu înseamnă o paralizie a spiritului, ci o maximă vibrație a lui. Marii contemplativi sînt marii revoltați care au forța să se stăpînească.

-(...) Cultura trecutului nu trebuie jignită prin propoziții mari și goale. Un om din sec. nostru, un om care a făcut ceva pt. ist., a spus o vorbă deșteaptă: nu trebuie să se ocupe de trecut decît cei care au pasiunea viitorului. (...) Iub. mea față de aceste spirite întemeietoare (Ienăchiță, Conachi, A. Pann, Alecsandri)...) nu se poate manifesta decît într-un singur fel: citind pe A. P. din dir. lui M. Sorescu, pe I. și C. cu sensib. subțiată de lirica lui N. Stănescu, pe H. R. și  B. din unghiul poeziei lui Doinaș sau Păunescu... (...): acești autori au creat o retorică (deci o poezie) pornind de la cîteva modele. Au inventat un limbaj liric trăgînd cu ochiul în dreapta și în stânga. Faptul extraordinar este că au reușit, trecînd peste etape, amestecînd stilurile...

-(...) S-a ajuns în viața literară la o situație ciudată: nici măcar nu se mai confruntă în polemici adversarii direcți, ci se apelează la intermediari, ca niște armate care hotărăsc să nu mai dea o băăliei., ci soarta victorie să fie decisă prin lupta cîtorva reprezentanți.

-De cînd ziceți că a început războiul de 100 de ani al literaturii române? (...) O întrebare care nu cuprinde jumătate din răspuns este, se știe, o întrebare răuvoitoare.

-Răuvoitor este și cel care știe, dar nu răspunde, prefăcîndu-se că nu are idee despre ce e întrebat. Dar pentru a fi concreți, m-am gîndit la modul în care au scris  despre dv. și N. Manolescu cîțiva critici literari.

-Ah, da, tinerii condeieri... (...) Unui critic i se iartă foarte greu o eroare de ordin moral. Mai ușor i se iartă una de ordin estetic. De abia acum înțeleg bine de ce Maiorescu, Ibrăileanu, Lovinescu au pus un accent apăsat pe ideea imperativului etic în critica literară. Cei care scriu despre literatură n-ar trebui să ignore avertismentul lui Lautremont, transformat de suprarealiști într-un principiu sacru: „toate apele oceanului nu ajung să spele o  pată de sînge intelectual”. Tînărul care este dispus să înjure sau să laude la sugestia cuiva n-ar trebui să scape din vedere acest avertisment. (...)  Cît timp a trăit, M. Preda era invariabil înjuriat, minimalizat. Mulți dintre cei care l-au insultat  acceptă azi că M. P. este un mare scriitor.(..) După dispariția lui M. P., se petrece un fenomen bizar: foarte mulți vor să-i ia locul. Au început să circule vocabule rare: Tolstoi al nostru, Shakespeare al nostru...

-Un mare scriitor, în veacul nostru, este indiscutabil o mare conștiință. Disociera între talent și conștiință nu mai este posibilă. (...) Dau o deplină dreptate lui Arghezi: nu poți fi înger pe hîrtie și () în viața de toate zilele. Nu te poți scuza mereu cu talent. Aud uneori: X este abject, dar are talent! (...) Mai răspîndită este situația scriitorului modest (esteticește modest) care vrea să treacă drept mare scriitor. (...) Se agită, ia mereu cuvântul în adunări, se lasă adulat de prieteni, îi încurajează pe șovăielnici, devine inclement, trage semnale de alarmă: atenție! Ideologia noastră est în pericol, sentimentul nostru sacru de iubire față de patrie este amenințat.. Dacă nu scrii bine despre cărțile lui nu ești bun patriot, te dai cu dușmanii țării... Am citit chiar în Flacăra acuzații de acest gen. Ce mizerie!

-(...) Nu cred că adevărul este, în literatură, monopolul unui singur individ. Nici adevărul, nici talentul, nici patriotismul... Au dreptate cei care scriu bine și sub veghea conștiinței morale. O mare carte are mereu dreptate pentru că impune un model intelectual și un model moral. O carte prost scrisă, cu o viziune primitivă asupra existenței socialiste, nu poate avea niciodată dreptate, pentru că în artă dreptatea și nedreptatea încep cu un anumit grad de realizare estetică.(...) Stilul (n-am citit oare într-un articol recent că marii scriitori ignoră stilul?) înseamnă un demers original, o formă de cunoaștere, un unghi asupra realului...

-Avem prea puține reviste literare. La debutul meu aveam mai multe posibilități de a publica decît avem azi. Paul Georgescu și G. Ivașcu mă solicitau în chip cordial să scriu la reviste pe care le conduceau „Ce ne mai dai?” Dar mai trebuie să spun ceva referitor la „dreptul la existență literară”.  (...) Să fie o egalitate, un numitor comun, de ce atît despre M. Preda și de ce atît de puțin despre alt scriitor contemporan? (...) Cei care le fac au rostul lor, vor să dărîme ierarhiile literare, să nu mai funcționeze criteriul valorii în judecata criticii literare. Așa că dreptul la existență este condiționat: de vocația talentului, de conștiința morală, de curajul estetic...

- (...) A fost fertilă disputa dintre sincronism și protocronism?

-(...) O discuție care împarte din nou cultura în două nu poate fi o discuție bună. Maniheismul nu duce la nimic în literatură, chiar dacă Malraux consideră că orice acțiune este maniheistă, orice act al spiritului este partizan. Este, dar cultura suportă greu acțiuni maniheiste și tendința este ca cultura să-și refacă unitatea.

-(...) Cei care contestă cu atîta ușurință pe Lovinescu  ignoră faptul că L. folosește noțiunea de imitație  numai în relație cu alt element esențial: diferențierea. Procesul are doi timpi, două fețe complementare: sincronizarea și diferențierea culturilor. Prin diferențiere el înțelege filtrul valorilor naționale, originalitatea talentului individual, datele socio-culturale și chiar datele temperamentale ale unui popor. Cum se împacă toate acestea cu lamentabila idee despre cosmopolitismul lui L.? (...)

-(...) Am citit cîteva articole interesante în care se făcea în privința picturii o diferențiere netă între stiluri: unele sînt naționale, patriotice, altele nu...  Diferențieri cam bizare, ca să nu zic infantile. Nu vreau să mă amestec într-un domeniu străin de profesia mea, dar florile lui Luchian nu sînt mai puțin românești decît compozițiile lui Grigorescu. Problema este de profunzime asupra obiectului (modelului) ca atare. (...)

-(...) Mai greu îmi este să accept demagogia unor oameni de artă  (pictori și scriitori) în leg. cu temele istoriei. Teme pe care n-ar trebui să le umilească prin lipsa lor de demnitate artistică.

-Susținătorii protocronismului au parcă mai multă vigoare în afirmațiile lor, sînt mai vitali, mai combativi.

-(...) Căci te gîndești, sper, la vitalitatea ideilor cînd pui această chestiune. Ce spirit constructiv manifestă talentatul poet Ion Gheorghe cînd spune că noi am fost creștini înaintea creștinismului?

-Crezi că are dreptate în cultură cine vociferează mai tare? Căci eu nu cred...

-(...) cît de adînc este spiritul meu critic dacă o operă bună nu mă poate elibera de ideosincraziile mele? Se spune pe drept cuvânt că ieșim dintr-o lectură altfel decît am intrat. Că întîlnirea cu o carte mare poate fi, pentru existența cuiva, un eveniment cu consecințe tot atî de mari ca întîlnirea cu o femeie...

-Înțeleg prin democrație în cultură democrația valorilor. (...) Nu cred în grupurile agitatoare (reiau formula unui sociolog), n-am nici o stimă pentru cei care vor să folosească literatura ca să pună mîna pe funcții administrative și cred că lupta pentru putere în cultură e o aberație. Am zis și altădată: scriitorul nu poate avea putere decît prin cărțile sale. (...) A avut vreodată M. Preda putere? A fost 10 ani director la Cartea Românească, dar putere lui i-a venit  nu de aici, ci de la Moromeții și celelalte cărți ale lui  care i-au dat un statut intelectual. și moral inegal.

-(...) Nu cred în modestia talentului. Modeștii, în literatură, sînt niște vanitoși prefăcuți. Orgoliul trebuie să se manifeste în spațiul scriiturii, al discursului literar. (...) Primejdia apar atunci cînd asemenea organisme nebănuite au în mîinile lor mijloace de represiune. (...) Democrația spiritului înseamnă și capacitatea de a primi adevărul preopinentului. Cînd d-ta mă faci agent al imperialismului internațional pentru că nu consider romanul d-tale egal ca valoare cu Frații Karamazov sau Război și pace, se înțelege că nu mai avem ce discuta. (...) Dacă ar fi după unii confrați de mult ar fi trebuit să ne mutăm în locuri foarte liniștite.

-Patriotismul este un sentiment fundamental, aproape metafizic. Ne naștem cu el, ne formăm spiritualicește și moralicește într-o idee de patrie. Prin patrie înțeleg o limbă, o istorie, un peisaj, o spiritualitate și un sentiment care atinge zona incontrolabilă a metafizicului. Sentimentul nu se poate controla decît prin fapte. Parafrazând o proporție despre dragoste, aș spune: nu există patriotism în general, ci numai dovezi de patriotism. Iar pt. un scriitor dovada de iubire de patrie este opera lui.

-(..) Lucrurile ar fi simple dacă n-ar interveni discuțiile acelea răstite, amenințări ale confraților noștri care cred că ei dețin adevărul asupra istoriei, ei și numai ei respectă valorile neamului! Am alergie la demagogi, nu pot să-i sufăr, îmi devin, automat, dușmani personali. Eu scriu 2.000 de pagini despre scriitorii români de azi, făcînd o dovadă că a apărut în anii socialialismului o literatură strălucită, iar d-ta îmi numeri  de cîte ori folosesc cuvântul patriotism în text. Sau mă suspectezi că am scăderi ideologice pentru că într-un articol nu scriu de 10 ori cuvântul ideologie...

-(...) Dar își iubesc cu adevărat tradiția cei care vor să o înnoiască. Sînt cu adevărat patrioți nu cei care vorbesc pînă la asurzire de patrie, ci aceia care fac ceva pentru progresul ei spiritual și material. Dă-mi voie să reproduc o definiție pe care am întîlnit-o recent la un eseist occidental: tradiția este progresul care tocmai s-a înfăptuit.

-(...) Sînt critic literar, deci nu îmi lipsește simțul epic. Vreau să fiu un prozator de idei, un portretist care lucrează cu modele ilustre.

-(...) Viitorul critic a crescut în nesfârșitele povești ale tatălui despre război și despre avenenturile lui ca prizonier de război. Nu vei descoperi în copilăria mea un sentiment de frustrare. Nu mă întinde pe canapeaua Psihanalizei.

-(...) De mici avem noi, prahovenii, - vorba lui Caragiale- sentimente de cuceritori.

-Nu-mi plac spiritele care nu se pot controla, detest spectacolele vanitoasse nesăbuite, nu pot să iubesc și nici să stimez manifestările așa zisului geniu balcanic. Îl suspectz de impostură.

-Dacă prin spirit balcanic înțelegi Platon, atunci nu pot fi împotriva lui. Dacă însă prin balcanism înțelegi înjurătura și clevetirea, lenea spiritului și vorba multă, trăncăneala nesfîrșită... atunci  nu conta pe mine.

-(...) Cine nu simte din cînd în cînd nevoia să pună mîna pe bici și să alunge fariseii din templu? În literatură trebuie însă să convingi, nu să lovești... M-am cercetat îndelung: nu cunosc sentimentul dominației. Nu-mi place să manipulez conștiințe slabe. Nu-mi place să fiu înconjurat de spirite adulatoare. Cînd am simpatie pentru un  om mai tânăr, îmi place să-mi devină interlocutor. Cultiv în el libertatea de gîndirea, nu obediența, servitutea. Nu-mi plac spiritele fanatizate, cu atît mai puțin îi iubesc pe fanaticii corupți. Aceștia sînt indivizii ce mai abjecți și cei mai periculoși. Veacul nostru ne-a dat unele exemple în această direcție Roland Barthes spunea, într-una din ultimele lui cărți, că a reușit mai mult în prieteniile lui decît în opera lui.

-(...) Am tot felul de surprize. Aflu că N. Stănescu mă contestă în suplimentul literar al unui ziar de provincie. Era, nu-i așa, cel mai îndreptățit s-o facă. I-am consacrat în Scriitori români de azi (I) 60 de pagini, am scris despre toate cărțile lui, susținîndu-i talentul atunci cînd talentul lui avea nevoie de susținere. Și atunci nu este el îndreptățit să spună o necuviință despre criticul care s-a arătat atît de consecvent?

-(...) Ne aflăm în Bucureștiul literar, unde sentimentul stimei și al prieteniei intelectuale nu trebuie să dureze mai mult de un sezon.

Interviu cu Fănuș Neagu (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

F. N. - (...) Așa cum îmi place tăcerea în doi cu un prieten.

- (...) Știu să înjur frumos și oamenii nu se mai supără dacă le faci înjurătura floare la butonieră. Doare numai înjurătura urîtă.

G. A. - Ați și mințit?

F. N. - Da. Împins de foame în tinerețe și din lașitate. Mai târziu, am făcut concesii – nu mari – pe care le pun în spinare ca pe o piatră de moară și pe care trebuie să le astup prin niște cărți care să rostească adevărul despre societatea noastră contemporană, unde trebuie să domnească pe deplin adevărul și să fie dată jos minciuna ce ne mai poleiește uneori zilele.

G. A. - Vă interesează tentativele de înnoire ale prozei, indiferent dacă ele sînt făcute la noi sau în alte părți?

F. N. - M-au tentat și mă amuză. Ele aparțin tinereții autorilor și nu tinereții unei culturi. Fiecare prozator serios încearcă să dărîme zeii printre degetele cărora a furat puțină apă vie. Cu timpul, nu înseamnă decît a le lua locul de pe piedestal, fiindcă toți prozatorii adevărați se întorc la hotarele clasice, păstrînd ca pe o bucată a tinereții toporași cu care-i loveau pe maeștri peste degete. Experimentele interesează numai atunci cînd ele ajung să se verse în marele fluviu, sporindu-i strălucirea și apele. Sînt gata să arăt că experimentul Urmuz nu a dat ucenici vrăjitori. Din fericire – cum spune Gh. Tomozei. (...)

- (...) Sunt autori care nu simt aplecarea spre natură. După opinia mea, sunt niște nefericiți. Sunt alții care programatic disprețuiesc apropierea de natură. Ei nu aparțin nici pământului, nici apelor, le e frig la soare și fac plajă sub muntele ăla de care s-a lovit vaporul Titanic. Sunt lipsiți de farmecul vieții. În schimb, se cred mari intelectuali. Sunt niște bieți instrumentiști care scriu totdeauna cu lingura. Și anume cu coada ei.

-(...) Omul nu e capabil să se înstrăineze de natură (...): omul modern se întoarce la nat.

-Orice sec. are nebunia lui. Sec. nostru, printre altele, a avut neb. marilor ctr. urb. (...)

-(...) În epoca modernă sîntem sclavi. Unei treceri spre o lume extrem de standardizată și noi, oamenii de rînd, nu facem altceva decît să plătim. Trecerea se desăvîrșește în afara noastră, dar cu prețul sîngelui și al sufletului nostru.

-(...) Mă îngrozește că primăverile nu sînt guvernate de iarbă, ci de niște acizi sau săruri nenorocite.

G. A. - Paginile pe care le-ați scris sunt autobiografice?

F. N. - Toate. Nu te poți obiectiva la modul absolut.

- (...) Îmi pot imagina multe întîmplări din viață, dar nu-mi pot imagina clipa morții și sunt convins că orice moarte în literatură este falsă. Chiar și cel mai mare roman nu se poate decît apropia de pragul morții. Un eveniment netrăit nu poate deveni literatură. Un personaj literar nu moare, se stinge.

G. A. - Ca și cum n-ați mai avea cuvinte pentru el.

F. N.- Cam așa ceva.

G. A. - Cum vedeți trecerea literaturii noastre de la pitoresc, accidental la esențial?

F. N. - Ei, asta s-a și produs. Și, ca să fim drepți, încă dintre cele două războaie. Marii prozatori și poeți de atunci au spulberat credința într-o literatură subjugată gîndirii provinciale. E adevărat, în primii ani ai revoluției socialiste, proletcultiștii și toți cei s-au deghizat în conducători ai culturii sau artei au repus în drepturi literatura minoră și au pus o pasiune deosebită în a ne împinge într-o literatură de suburbie europeană. Dacă i-ai aduna pe neghiobii ăia, n-ai umple cu ideile lor un cartuș. (...) De ce acordăm credit acestor inși care reduc multitudinea problemelor construcției socialismului la o bătălie între heruvimi și serafimi?

- O artă cu adevărat revoluționară și comunistă trebuie să spună răspicat, ca un manifest, că lumea nu se împarte în buni și răi, că în societatea noastră, pe deasupra marilor cuceriri, sau tocmai datorită lor, există și forțe conservatoare, (...).

G. A. - Ce idee stă la baza romanului Îngerul a strigat?

F. N. - Cruzimea sau cuțitul ei cînd istoria încep să se răzbune.

G. A. - Dar ideea din Frumoșii nebuni...?

F. N. - A trăi în răspăr...

- Nici un scriitor român nu trebuie să uite Testamentul Văcărescului; și să contribuie, după puterile sale, la „creșterea limbii române.”

- Libertatea în artă ți-o cîștigi la masa de lucru. Și libertatea nu se cîștigă ușor și, oricît de paradoxal ar fi, cea mai cumplită bătălie trebuie s-o duci cu tine însuți. Învingător asupra ta însuți, înseamnă că ai scăpat de un dușman.

-Mi-e frică de moarte. Mă golesc de sînge la ideea că viața ne poate fi luată oricînd. Atîta lipsă de putere din partea noastră mă descurajează și mă deprimă. Poate din această spaimă și sălbatica mea poftă de viață, de vin și de cîntece de dragoste. Iubesc un singur om cu lumînarea în mînă: pe cîrciumar cînd coboară să aducă o vadră de la butoiul pe care-l stiu eu tocmai în fundul pivniței.

„Mare farsor, mari gogomani” (HANȚĂ 1962)

 Al. Hanță, Mare farsor, mari gogomani, Editura pentru literatură, București, 1962

V A. H., Spiritul antimonarhic în literatura română

1 Ion Budai Deleanu, Țiganiada (fragment)

21 Alecu Văcărescu, Tatăl nostru parodiat

23 Grigore Alexandrescu, Lupul moralist

26 ***, (Două manifeste pamflet)

34 Nicolae Bălcescu, Manualul bunului român (fragment)

40 Ion Eliade Rădulescu, Discurs în Adunarea Constiutantă din 1866 (fragmente)

46 Cezar Boliac, Împământenirea principelui de Hohenzollern

50 B. P. Hasdeu
Cântecul lui Răzvan (din Răzvan și Vidra)
Complotul bubei
Dormitorul

62 N. T. Orășanu
Dinastie
Domnitor
Monarhie
Peneș-împărat

68 Alexandru Macedonski
Noaptea 
Visul
Cetățeanul și toboșarul
Gângavul politic
Să trăiască vodă
Al II lea gângav politic
Vodă Trefleac I

84 Gheorghe din Moldova, Doină din Moldova

86 Constantin Mille
Vivat rex, vivat!
Apanajele
Mesajul regesc
Trăiască pruncul României

96 Constantin Bacalbașa, 10 mai

100 (Anonim)
(La noi e mai cu coarne)
(Fuseși prin treburi)

103 Traian Demetrescu
Nunta de argint
Fotografii regale
Discursul regelui la Moși

111 Anto Bacalbașa
Nunta Engliterei cu România
Urechilă moștenitor (basm)
Marele căpitan

121 (Anonim), D-lui Ferdinand de Hohenzollern

126 Raicu Ionescu-Rion, Imnul regal

128 Ion Păun-Pincio, Pe stradă

131 Ion Luca Caragiale
Șarla și șobolanii (poveste)
O necuviință
Suveran și curtezan. Satiră democrată
Mare farsor, mare gogomani

141 Anonim, Jubileu! Jubileu!

145 A. Vlahuță
Auri sacra fame
1907

156 George Ranetti
Aniversarea lui Vodă
10 mai
1907
În noaptea de 10 mai

165 Anonim
Pentru 10 mai
10 mai, zi de doliu!

168 George Coșbuc
Scrisoarea lui Firdusi către șahul Mahmud
(Spânzurați-l, de-i mișel)

179 N. D. Cocea
Camerele s-au deschis: comedia începe
Jertfa celor douăsprezece mii
10 mai, zi de rușine
M. S.
Vițelul de aur
Urecheatul
Trăiască regele!
„Regele țărănimii”
La umbra... Amintiri din copilărie (fragment)

207 Tudor Arghezi
Omul cu ochii vineți
10 mai la Mitropolie
Note de război / Ceasul cel bun - Sfânta cruce - Un viteaz care se teme de guturai
Mesajul
Duminica macabră
Scrisori de prinți
Povestea prinților sașii
Zintâi de an
Regele Carol

241 Zaharia Stancu, De 10 mai, paradă...

245 Tabla ilustrațiilor