George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
E. S. -Mi-au spus și alții: Dimineața poeților este o
carte car trădează seninătatea, bucuria spiritului
critic! (...): care poate fi unghiul cel mai favorabil pentru acești bătrîni, foarte bătrîni poeți? (...) Nu-i de ignorat
că o carte de critică despre Văcărești, H.
Rădulescu, Bolintineanu se citește cu oarecare interes.
-Parcă aud:
Ienăchiță? Iarăși Ienăchiță? H. R.?
Zburătorul? Anatolida? Pentru Dumnezeu, pe cine mai interesează asemenea teme?
-(...) Contemplația nu înseamnă o paralizie a spiritului, ci o maximă vibrație a lui. Marii
contemplativi sînt marii revoltați care au forța să se stăpînească.
-(...) Cultura
trecutului nu trebuie jignită prin propoziții mari și goale. Un om din sec.
nostru, un om care a făcut ceva pt. ist., a spus o vorbă deșteaptă: nu trebuie să se ocupe de trecut decît cei
care au pasiunea viitorului. (...) Iub. mea față de aceste spirite întemeietoare (Ienăchiță, Conachi, A. Pann, Alecsandri)...)
nu se poate manifesta decît într-un singur fel: citind pe A. P. din dir. lui M.
Sorescu, pe I. și C. cu sensib. subțiată de lirica lui N. Stănescu, pe H. R. și B. din unghiul poeziei lui Doinaș sau Păunescu... (...): acești autori au creat o retorică (deci o poezie)
pornind de la cîteva modele. Au
inventat un limbaj liric trăgînd cu
ochiul în dreapta și în stânga. Faptul extraordinar este că au reușit, trecînd peste
etape, amestecînd stilurile...
-(...) S-a ajuns în
viața literară la o situație ciudată: nici măcar nu se mai confruntă în polemici adversarii direcți, ci se apelează la intermediari, ca niște armate care
hotărăsc să nu mai dea o băăliei., ci soarta victorie să fie decisă prin lupta cîtorva
reprezentanți.
-De cînd ziceți că a început războiul de 100 de ani al literaturii române? (...) O întrebare care nu cuprinde jumătate din
răspuns este, se știe, o întrebare răuvoitoare.
-Răuvoitor este și cel care știe, dar nu răspunde,
prefăcîndu-se că nu are idee despre ce e întrebat. Dar pentru a fi concreți, m-am gîndit la modul în care au
scris despre dv. și N. Manolescu
cîțiva critici literari.
-Ah, da, tinerii condeieri... (...) Unui critic i se iartă foarte greu o eroare de ordin moral. Mai ușor i se
iartă una de ordin estetic. De abia
acum înțeleg bine de ce Maiorescu,
Ibrăileanu, Lovinescu au pus un accent apăsat pe ideea imperativului etic în critica literară. Cei care scriu despre
literatură n-ar trebui să ignore
avertismentul lui Lautremont, transformat
de suprarealiști într-un principiu sacru: „toate apele oceanului nu ajung să spele o pată de sînge intelectual”. Tînărul
care este dispus să înjure sau să laude la sugestia cuiva n-ar trebui să scape din
vedere acest avertisment. (...) Cît
timp a trăit, M. Preda era invariabil înjuriat, minimalizat. Mulți dintre cei
care l-au insultat acceptă azi că M. P. este un mare scriitor.(..) După dispariția lui M. P., se petrece un fenomen bizar: foarte mulți vor să-i ia locul. Au
început să circule vocabule rare: Tolstoi al nostru, Shakespeare al nostru...
-Un mare scriitor,
în veacul nostru, este indiscutabil o mare conștiință. Disociera între talent
și conștiință nu mai este posibilă. (...) Dau o deplină dreptate lui Arghezi: nu poți fi înger pe hîrtie și () în
viața de toate zilele. Nu te poți scuza mereu cu talent. Aud uneori: X este
abject, dar are talent! (...) Mai răspîndită este situația scriitorului modest
(esteticește modest) care vrea să treacă drept mare scriitor. (...) Se agită, ia
mereu cuvântul în adunări, se lasă adulat de prieteni, îi încurajează pe șovăielnici,
devine inclement, trage semnale de alarmă: atenție! Ideologia noastră est în pericol,
sentimentul nostru sacru de iubire față de patrie este amenințat.. Dacă nu scrii bine
despre cărțile lui nu ești bun patriot, te dai cu dușmanii țării... Am citit chiar
în Flacăra
acuzații de acest gen. Ce mizerie!
-(...) Nu cred că
adevărul este, în literatură, monopolul unui singur individ. Nici adevărul,
nici talentul, nici patriotismul... Au dreptate
cei care scriu bine și sub veghea conștiinței morale. O mare carte are mereu dreptate pentru că impune un model intelectual și
un model moral. O carte prost
scrisă, cu o viziune primitivă asupra existenței socialiste, nu poate avea
niciodată dreptate, pentru că în artă dreptatea și nedreptatea încep cu un anumit
grad de realizare estetică.(...) Stilul (n-am citit oare într-un articol recent
că marii scriitori ignoră stilul?)
înseamnă un demers original, o formă de cunoaștere, un unghi asupra
realului...
-Avem prea puține
reviste literare. La debutul meu aveam mai multe posibilități de a publica decît
avem azi. Paul Georgescu și G. Ivașcu mă solicitau în chip cordial
să scriu la reviste pe care le conduceau „Ce ne mai dai?” Dar mai trebuie să
spun ceva referitor la „dreptul la existență literară”. (...) Să fie o egalitate, un numitor comun, de ce atît despre M. Preda și de ce atît de puțin despre
alt scriitor contemporan? (...) Cei care le fac au rostul lor, vor să dărîme ierarhiile literare, să nu mai funcționeze
criteriul valorii în judecata criticii literare. Așa că dreptul la existență este condiționat: de vocația talentului,
de conștiința morală, de curajul estetic...
- (...) A
fost fertilă disputa dintre sincronism
și protocronism?
-(...) O discuție
care împarte din nou cultura în două nu poate fi o discuție bună. Maniheismul nu duce la nimic în literatură,
chiar dacă Malraux consideră că orice acțiune este maniheistă, orice act al
spiritului este partizan. Este, dar cultura suportă greu acțiuni maniheiste
și tendința este ca cultura să-și refacă unitatea.
-(...) Cei care contestă cu atîta ușurință pe Lovinescu ignoră faptul că L. folosește noțiunea de imitație
numai în relație cu alt element esențial:
diferențierea. Procesul are doi timpi, două fețe complementare: sincronizarea și
diferențierea culturilor. Prin
diferențiere el înțelege filtrul valorilor naționale, originalitatea talentului
individual, datele socio-culturale și chiar datele temperamentale ale unui
popor. Cum se împacă toate acestea cu lamentabila idee despre cosmopolitismul lui L.? (...)
-(...) Am citit cîteva articole interesante în care se făcea în
privința picturii o diferențiere netă
între stiluri: unele sînt naționale, patriotice, altele
nu... Diferențieri cam bizare, ca să nu
zic infantile. Nu vreau să mă amestec într-un domeniu străin de profesia mea, dar florile lui Luchian nu sînt mai puțin
românești decît compozițiile lui Grigorescu. Problema este de profunzime asupra obiectului (modelului) ca atare.
(...)
-(...) Mai greu îmi este să accept demagogia unor oameni de artă
(pictori și scriitori) în leg. cu temele
istoriei. Teme pe care n-ar trebui
să le umilească prin lipsa lor de demnitate artistică.
-Susținătorii protocronismului au parcă mai
multă vigoare în afirmațiile lor, sînt mai vitali, mai combativi.
-(...) Căci te gîndești, sper, la vitalitatea ideilor cînd pui această chestiune. Ce spirit constructiv
manifestă talentatul poet Ion Gheorghe
cînd spune că noi am fost creștini înaintea creștinismului?
-Crezi că are
dreptate în cultură cine vociferează mai tare? Căci eu nu cred...
-(...) cît de adînc este spiritul meu critic dacă o operă
bună nu mă poate elibera de ideosincraziile mele? Se spune pe drept cuvânt că ieșim dintr-o lectură altfel decît am
intrat. Că întîlnirea cu o carte mare poate fi, pentru existența cuiva, un
eveniment cu consecințe tot atî de mari ca întîlnirea cu o femeie...
-Înțeleg
prin democrație în cultură democrația valorilor. (...) Nu cred în grupurile agitatoare (reiau formula unui sociolog), n-am nici
o stimă pentru cei care vor să folosească literatura ca să pună mîna pe funcții administrative și cred că lupta pentru putere în cultură e o
aberație. Am zis și altădată: scriitorul nu
poate avea putere decît prin cărțile sale. (...) A avut vreodată M. Preda putere? A fost 10 ani director la Cartea Românească, dar putere lui i-a venit nu de aici, ci de la Moromeții și celelalte
cărți ale lui care i-au dat un statut intelectual. și moral inegal.
-(...) Nu cred în modestia talentului. Modeștii, în literatură, sînt niște
vanitoși prefăcuți. Orgoliul trebuie să se manifeste în spațiul scriiturii, al
discursului literar. (...) Primejdia apar atunci cînd asemenea organisme nebănuite au
în mîinile lor mijloace de represiune. (...) Democrația
spiritului înseamnă și capacitatea de a primi adevărul preopinentului. Cînd
d-ta mă faci agent al imperialismului
internațional pentru că nu consider romanul d-tale egal ca valoare cu Frații
Karamazov sau Război și pace, se înțelege că nu
mai avem ce discuta. (...) Dacă ar fi după unii confrați de mult ar fi trebuit
să ne mutăm în locuri foarte liniștite.
-Patriotismul este
un sentiment fundamental, aproape metafizic. Ne naștem cu el, ne formăm spiritualicește și moralicește într-o idee
de patrie. Prin patrie înțeleg o limbă,
o istorie, un peisaj, o spiritualitate și un sentiment care atinge zona
incontrolabilă a metafizicului. Sentimentul nu se poate controla decît prin
fapte. Parafrazând o proporție despre dragoste, aș spune: nu există patriotism în general, ci numai dovezi de patriotism. Iar pt. un scriitor dovada de iubire de
patrie este opera lui.
-(..) Lucrurile ar fi simple dacă n-ar interveni discuțiile acelea
răstite, amenințări ale confraților noștri care cred că ei dețin adevărul asupra istoriei, ei și numai ei respectă valorile neamului! Am alergie la demagogi, nu pot să-i sufăr, îmi devin,
automat, dușmani personali. Eu scriu 2.000 de pagini despre scriitorii români de azi,
făcînd o dovadă că a apărut în anii socialialismului o literatură strălucită, iar d-ta îmi
numeri de cîte ori folosesc cuvântul patriotism în text. Sau mă suspectezi
că am scăderi ideologice pentru că într-un articol nu scriu de 10 ori cuvântul ideologie...
-(...) Dar își
iubesc cu adevărat tradiția cei care vor să o înnoiască. Sînt cu adevărat patrioți nu cei care vorbesc pînă la asurzire de patrie, ci aceia care fac ceva
pentru progresul ei spiritual și material. Dă-mi voie să reproduc o definiție pe care am întîlnit-o
recent la un eseist occidental: tradiția
este progresul care tocmai s-a înfăptuit.
-(...) Sînt critic
literar, deci nu îmi lipsește simțul epic. Vreau să fiu un prozator de idei, un portretist care lucrează cu modele
ilustre.
-(...) Viitorul critic a crescut în nesfârșitele povești ale tatălui
despre război și despre avenenturile lui ca prizonier de război. Nu vei descoperi în copilăria mea un sentiment de frustrare. Nu mă întinde pe
canapeaua Psihanalizei.
-(...) De mici
avem noi, prahovenii, - vorba lui Caragiale- sentimente de cuceritori.
-Nu-mi plac spiritele care nu se pot controla, detest
spectacolele vanitoasse nesăbuite, nu pot să iubesc și nici să stimez manifestările așa zisului geniu balcanic.
Îl suspectz de impostură.
-Dacă prin spirit
balcanic înțelegi Platon, atunci
nu pot fi împotriva lui. Dacă însă prin balcanism înțelegi înjurătura și
clevetirea, lenea spiritului și vorba multă, trăncăneala nesfîrșită...
atunci nu conta pe mine.
-(...) Cine nu simte din cînd în cînd nevoia să pună mîna pe bici și să alunge
fariseii din templu? În literatură
trebuie însă să convingi, nu să lovești... M-am cercetat îndelung: nu
cunosc sentimentul dominației. Nu-mi
place să manipulez conștiințe slabe.
Nu-mi place să fiu înconjurat de spirite
adulatoare. Cînd am simpatie pentru un
om mai tânăr, îmi place să-mi devină interlocutor. Cultiv în el libertatea de gîndirea, nu obediența, servitutea.
Nu-mi plac spiritele fanatizate, cu
atît mai puțin îi iubesc pe fanaticii
corupți. Aceștia sînt indivizii ce mai abjecți și cei mai periculoși. Veacul
nostru ne-a dat unele exemple în această direcție Roland
Barthes spunea, într-una din ultimele lui cărți, că a reușit mai mult în prieteniile
lui decît în opera lui.
-(...) Am tot felul de surprize. Aflu că N. Stănescu mă contestă în suplimentul literar al unui ziar de provincie. Era,
nu-i așa, cel mai îndreptățit s-o facă. I-am consacrat în Scriitori români de azi
(I) 60 de pagini, am scris despre toate cărțile lui, susținîndu-i talentul atunci
cînd talentul lui avea nevoie de susținere. Și atunci nu este el îndreptățit să spună o
necuviință despre criticul care s-a arătat atît de consecvent?
-(...) Ne aflăm în
Bucureștiul literar, unde sentimentul stimei și al prieteniei intelectuale nu
trebuie să dureze mai mult de un sezon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu