GEORGE ARION, Interviuri, II, Albatros, București, 1982, 82-88.
(...)
-Cît de mult se răsfrînge biografia dv. în literatura pe care o scrieți?
-Cei mai buni scriitori din lume, în orice limbă s-ar fi exprimat ei, și-au extras substanța operei din realitate, din propria experiență de viață. Însă eu nu mă consider un scriitor important.
-(...) Cîți scriitori importanți au curajul să spună despre ei înșiși că nu sînt importanți! (...)
-Nu tot ceea ce am scris reflectă fidel realitatea înțeleasă în acest context ca răsfrîngere a unei biografii asupra unei opere literare. Pentru o sumedenie de întîmplări nu a sosit încă momentul să le aștern pe hîrtie. Altele par atît de neverosimile încît nu mi-ar da nimeni crezare dacă le-aș istorisi. Mi s-ar face reproșul că sînt antirealist. (...) Cunoscuții, prietenii și chiar unele cunoștințe întâmplătoare ale mele mi-a confirmat în repetate rînduri că m-au regăsit în schițele literare, în povestirile și nuvelele pe care le-au citit.
-Întîlnirea cu scrisul a fost o întîmplare?
-Da și nu. Lucram ca secretar poligrafic la ziarul Neuer Weg. Asta prin 1951-1959. Făceam de serviciu noaptea, ziarul apărea dimineață la ora 5. Redactorii, reporterii și ceilalți colegi duceau o viață mult mai comodă. Dar nu pentru aceasta îi invidiam, ci pentru faptul că puteau scrie reportaje, note, știri... Prezentîndu-mă într-o zi în biroul secretarului responsabil, i-am cerut să mi permită să mă deplasez în provincie - dat fiind specificul ziarului în cauză - ca să mă documentez pentru un reportaj literar. Tovarășului i-a fost însă teamă ca nu cumva să mă apuce microbul scrisului în urma cărui fapt el să rămînă pînă la urmă descoperit cu postul de secretar poligrafic și urmăritor al muncii în tipografie, funcție pe care dealtfel toți susțineau că eu o îndeplinesc foarte bine. deci nu mi-a îndeplinit dorința. Neavînd altceva de făcut am recurs la fantezie, imaginație, lăsîndu-mă inspirat, firește, de întîmplări trăite cu cîțiva ani în urmă. Așa au luat ființă primele schițe literare apărute pînă la urmă tot în acel ziar la sfîrșitul anilor 50. Cu toate acestea, trebuie să precizez că întîlnirea mea propriu-zisă cu scrisul datează încă din anii liceului, deci din timpul războiului, cînd la Brașov, la liceul „Honterus” am scris unele compuneri apreciate de profesorul de germană.
-Spuneți-mi, cum scrieți o carte? Cum ați scris Îndoielnicul raport al lui Iakob Buhlmann, o carte pasionantă despre începuturile - nu lipsite de erori - ale unei istorii în România după cel de-al doilea război mondial.
-Nu scriu cărți. Scriu ceea ce nu pot amîna, ceea ce mă preocupă atît de intens că nu-mi găsesc liniștea pînă cînd nu-i găsesc o modalitate de exprimare adecvată. Dacă ceea ce am izbutit să termin va apărea într-o care sau nu, mă preocupă mult mai târziu, adesea numai în momentele cînd ea, cartea este în pregătire. În pregătire de către editură, bineînțeles. Scurtul roman Îndoielnicul raport al lui Iakob Buhlmann l-am scris cu intermitențe din august 1967 până în 17 februarie 1968. Adunate, orele în care am lucrat propriu-zis, nu cred că depășesc 3 săptămîni. Nu m-am documentat pentru a-l scrie deoarece aveam pagini de jurnal din timpul în care se petrece acțiunea, iar mesajul îl păstram de aproape un deceniu cu mine. Mi s-a întîmplat însă să fi scris o povestire mai amplă în numai 3 zile, iar una de 3 pagini să-mi fi răpit 2 săptămîni, reluînd textul de 5-6 ori.
(...)
-(...) În acest context înțeleg și rolul scriitorului din țara noastră. Scriitorul angajat politic este purtătorul de cuvînt al societății socialiste românești.(...)
(...)
-Literatura germană scrisă în România are tot atîtea probleme ca și literatura scrisă în limba română. (...) Acei scriitori care se îndeletnicesc s-o scrie sînt însă mult mai puțini la număr. De aici și una din laturile negative ale existenței ei. Orice eseu în care se abordează situația specifică a scrisului german de la noi, orice articol de critică literară trebuie să țină oarecum cont de numărul redus al acelora care-l citesc în germană și de numărul și mai redus al acelora care scriu în această limbă. Dacă, de exemplu, cinci tineri care folosesc mijloace literare asemănătoare, împrumutate din altă parte și nefolosite pînă acum - mă gîndesc la modul de exprimare - în literatura germană de la noi, spre deosebire de cea scrisă în românește, înseamnă că avem de a dace cu un cuprinzător curent înnoitor, de care ar trebui să țină seamă întreaga noastră viață literară. (...) Revenind însă la un argument folosit în precedentul răspuns al meu, acela al viabilității unei societăți, doresc să-l folosesc și în sprijinul populației germane de la noi. Și anume: dacă o populație numeric redusă într-un spațiu lingvistic diferit de al ei, mai reușește să creeze opere literare (folclor, muzică, artă plastică), acestei populații trebuie să-i acordăm tot sprijinul societății - lucru mult practicat față de naționalitățile conlocuitoare din România socialistă - deoarece dispune de o viabilitate încă nealterată. Acei 5 tineri scriitori de care am vorbit nu se rezumă doar la 5, ei sînt mai mulți și nu aparțin doar de un singur curent literar. Ceea ce îi unește însă este strădania de a face o poezie autentică. Dealtfel, nu trebuie să ne mirăm de acest aflux al tinerelor talente. Existența neîntreruptă a școlilor și claselor cu limbă de predare germană, acelor 5 catedre de germanistică din țară, a activității cenaclurilor literare - toate acestea expresie a politicii partidului nostru în rezolvarea problemelor naționale - sînt o garanție a asigurării unui climat favorabil pentru populația germană de la noi din țară.
-Cum e și firesc, revista NEUE LITERATUR oglindește fenomenul literar românesc în toată complexitatea lui.
-Revista la care lucrez - cu o apariție lunară în 128 de pagini - publică de cînd a fost întemeiată, iar mai ales de cînd apare la București (din 1960), cu multă regularitate proză și poezie românească traduse în limba germană. În ultimi ani am avut satisfacția să constatăm că și datorită nouă lucrările unor autori români au fost cavsidescoperite dincolo de hotarele țării noastre. Mă refer la spațiul de limbă germană din Europa.
-NEUE LITERATUR este difuzată și în străinătate?
-Da, și încă substanțial.
-Cine sînt cei care semnează traducerile în limba germană?
-Cei mai buni scriitori în limba germană din țara noastră sînt și cei mai buni traducători de la NEUE LITERATUR. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu