Interviu cu Alexandru Philippide (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

G. A. (...) („într-un interviu, de cele mai multe ori, întrebatul răspunde cu vorbele celui care ia interviul, or asta mi se pare o limitare.”). (...) Nu-i place să scrie confesiuni. („hotărât, nu am vocație de memorialist”), (...).
(...), Totuși, într-o zi de martie m-a primit în cabinetul de lucru de la Academie, împreună cu criticii Adriana Mitescu și George Muntean. (...)
Alexandru A. Philippide s-a născut în casa unui mare cărturar, lingvist și filolog Alexandru Philippide.
A. P. - (...): Pentru iubitorul de literatură cea dintîi carte citită în copilărie se așază în rafturile amintirilor alături de întîia dragoste. (...) ea înfățișează cea dintîi mare bucurie a închipuirii, prima noastră aventură intelectuală, cea dintîi călătorie dincolo de realitate și, fără îndoială, cel dintîi prilej de a ne adînci în noi înșine.
G. A. - (...), astfel încît omagiul lui G. Călinescu din Istoria literaturii române este îndreptățit: „Cultura literară a lui P. este remarcabilă și se poate spune că în timpul clasic poetul știe tot”.
(...) și totuși, oricît de nou în exprimare a fost, a refuzat să se apropie de curentele moderne ale epocii, nu a aderat la mișcarea avangardei chiar dacă a cunoscut bine cîțiva suprarealiști: 

A. P  - Suprarealiștii au fost ca niște fanatici religioși. Chiar dacă suprarealismul românesc a fost mult mai tolerant decît cel francez. Mi-a displăcut dintotdeauna sectarismul, dorința de a impune cu orice preț celorlalți arta poetică proprie. 

G. A. - Nu a fost membru nici unui cenaclu, nici măcar al cenaclului Sburătorul, condus de E. Lovinescu, care polariza multe talente ale vremii. (...) 

A. P. : „(...) Unii citesc din plăcere, să-și treacă vremea. Dar este și un altfel de  lectură, care înseamnă a pătrunde în adîncurile cunoașterii.” 

G. A. - De aceea exclamă atunci cînd vine vorba despre G. C.:

A. P. - „Iată un om care știa să citească. Avea o putere de lectură colosală”.
A.P. - (...) Criticii au spus că scriu o proză fantastică. (...) Mai potrivit ar fi fost term. de literatură enigmatică. (...)
- (...) Pentru mine traducerea reprezintă încă o modalitate de cunoaștere. (...) În anii 50 ajunsesem să fiu socotit traducătorul nr. 1. (...) În anii aceia am ținut la Școala de literatură și o conferință  intitulată „Arta traducerii. (...)”
G. A. - Unul din evenimentele literare ale anilor de după 23 August 1944 îl constituie apariția volumului „Monolog în Babilon”. 

A. P - (...) Cartea este o meditație asupra istoriei, cu grandoarea și fărădelegile ei, de o netăgăduită modernitate. (...) 

G. A. - Dealtfel, încă din 1929, A. P. denunța primejdia iscată de influența scrisului:

A. P. : „O caracteristică a vremurilor noastre este, fără îndoială, și epidemia scrisului. (...) Se scrie fără osteneală, fără zăbavă, fără reculegere. (...) Omul contemporan este apucat de furia scrisului și a publicisticii.” 

G. A. - Cele 4 volume de poezie pe care le-a scris în 75 de ani de exist. îi dau dreptul să afirme răspicat: 

A. P.: „scrisul mult este o primejdie”. (...) „Dacă Arghezi ar fi creat o școală, opera lui ar fi suferit de popularizarea imitațiilor, bune sau proaste; pentru că o astfel de popularizare prin imitație este întotdeauna o banalizare.”
(...): „Ion Barbu a fost un om foarte cinstit față de sine însuși și față de cititori. În clipa în care și-a dat seama că a secat, nu a mai scris și a revenit în lumea matematicii”