Interviu cu Mircea Sântimbreanu (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

G. A. - În 1969, prin reorganizarea Editurii Tineretului a luat ființă Editura Albatros. De atunci și pînă acum – cu o întrerupere de 4 ani – v-ați aflat la conducerea ei. (...)

M. S. - Avem un profil enciclopedic: beletristrici, bibliografi și informaționali. Dispunem de 3 redacții: proză–poezie, informație și colecție școlară. (...) În domeniul beletristic – o parte din resurse e preluată de colecția de tineret: umor, aventură, romane de capă și spadă, SF. (...) La 17-20 de ani ești implicat de realitate și însetat de tot. La această vîrstă se poate citi foarte bine Dostoievski, poate nici nu mai este timp după aceea.

- Destul de greu. Astăzi sînt mai mulți scriitori decît  în 1969. Numai în Uniunea Scriitorilor sînt peste 1.400. Intră la socoteală longevitatea scriitorilor care a crescut, dar și precocitatea lor. (...) S-a mărit și numărul cititorilor. Tirajul mediu cerut pentru o carte de literatură contemporană atinge 30.000 exemplare, de 4-5 ori mai mult decît acum 10 ani...

-(...) Publicabilitatea a devenit un concept-capcană în măsura în care dislocuiește valorile autentice. `Epigonul gravid își naște fără durere maestrul`, spunea A. E. Baconsky. (...) Lectorul trebuie să citească, dar nu numai manuscrisul lui, ci și cărțile importante ale epocii. Aici e provincialismul, felcerismul unor lectori, care seduși de bruma de vrajă a unor manuscrise, nu pot face referințe capitale, coboară căutarea în zona publicabilului, adică a lese-valorii.

- Domnica Filimon, Gabriela Negreanu, Lucian Hanu, Constadina Paligora, Ion Acsan... De fapt, e o echipă  deoarece într-un lectorat nu se mai poate munci pe bucăți, fără o comunitate de atelier.

- Da, există, în lipsa unei Legi a Culturii, prea multe reglementări, peste 1.000, cred, desigur obligatorii, unele caduce, datînd din 1952! Autoconducerea încă nu este clar definită, deși desființarea cenzurii a fost o benefică premisă în acest sens. (...) Un fel de birocrație anarhică, blocată între propriile reglementări și impractibilitatea lor.

- Planul rămîne `deschis`, dar includerea unei lucrări valoroase e un calvar, metodologia aprobării tirajului, alinierea automată și deci nefirească a nașterii unei cărți la industrie și indicatorul producției industriale.

- Cînd ești gratificat pentru că nu publici și pierzi gratificația pentru că ai depășit planul.

G. A. - Cam cîte cărți tipăriți pe an?

M. S. - Media este 140. Dorința noastră s-ar ridica la 150.

G. A. - Cum arată un editor ideal?

M. S.- Editorul ideal ar fi cel care amînă cel mai mult (pînă la dispariție) apariția unei cărți slabe, cel care ar putea fi surd la țipetele acesteia. (...) S-ar putea face un decalog al bunului editor. Aș începe cu prima lege a profilaxiei: principiis obsta, opune-te de la început, nu te alia cu cadavre. (...) Nu–ți rezolva prin tipărire liniștea ci neliniștea. (...) Un manuscris este și nu este o petiție. Înțelege bine că a tipări o petiție este aberant.

- Eu țin la ele. Prin concursul de debut se creează un spațiu intangibil rezervat pentru 3 poeți și 3 prozatori debutanți. Ținînd cont de faptul că 8 edituri au acest concurs, înseamnă că anual apar 50 de autori necunoscuți.

- (...) Avem un juriu prestigios. Pilele reciproce se anulează, astfel încît desfășurarea evenimentului are loc în condiții obiective.

- (...) Există însă o lume scriitoricească, autori care au avut o anumită valoare și au pierdut-o. Sau alții care vor să publice din motive extraliterare: au o carte și le trebuie cea de a doua pentru ca să devină membri ai Uniunii Scriitorilor. Sau le trebuie ca să li se mărească pensia.(...) Însă unii reclamă, presează, fac gălăgie, ne răpesc timp și energie. Fenomenul este agravat de precedentul minor. Care ar mai fi publicat și alte cărți la fel sau chiar și mai rele.

G. A. - Există un curaj al editorului?

M. S. - Pornesc de la maxima latină: Non quia difficillia sunt non audemus sed difficillia sunt quia non audemus. Dificil este ceea ce abordezi cu lașitate. (...) În definiția literaturii nu este decît incomoditate, prin aceasta incită, nu prin capacitatea atît de răspîndită a bel-canto-ului literar.

G. A. - V-am descoperit numele indicat ca lector al cărții lui Ion Lăncrăjan, FIUL SECETEI.

M. S. - Eu am găsit în conștiința mea treze, vii, toate tezele acestei cărți. (...) Nu trebuie luată cu amănuntul, dealtfel dintr-o carte nu rămîne decît sunetul ei fundamental.

- Vom publica un roman al lui C. Turturică, Filozof de închiriat. Autorul a făcut Facultatea de filosofie, a intrat într-o slujbă. La un moment a rupt cu mediul și s-a încadrat macaragiu pe un șantier. Și a scris o carte eroică. O obiecție care se poate aduce cărții este că una din principalele pîrghii de acționare a oamenilor este amorul propriu și nu conștiința. Cînd le este pusă la îndoială priceperea sînt în stare de performanțe nemaipomenite. Orgoliul devine puterea de a mișca oamenii.(...)

- Cînd te gîndești că din cărțile ultimului deceniu – cîteva mii de titluri – n-au rămas în raza atenției publicului decît cîteva zeci, te apucă amețeala. A crescut capacitatea de a mima actul creației. Nu este un epigonism inocent, ci unul artizanal. (...) Cred că un test eficace ar fi acesta dacă ei s-ar putea întreba: aș mai reedita această lucrare peste 3 ani?

G. A. - De foarte mulți ani numele dvs. este întîlnit pe cărți adresate copiilor, adolescenților....

M. S. - Sînt un leneș condamnat la hărnicie. (...) Eu cred că am descoperit vocea fratelui mai mare, înțelept și zburdalnic, iertător, dar și sever la nevoie.

- Dorm foarte puțin, 4-5 ore.  Citesc zilnic 200-300 pagini. Nu mă duc la spectacole, nu deschid televizorul. Îmi trece prin sondare, pe sub ochi, aproape întreaga producție editorială din țară. Parcurg toate publicațiile importante de la noi. Scriu de la 3 la 7 dimineața. Țin și un jurnal din care am circa 100 de carnete.