LIDERI PCR

Emil Bobu (1927-2014)

În 1981, Emil Bobu, membru reprezentativ al ‘’familiei’’ clienterale a Elenei Ceauşescu, a fost eliberat din funcţiile sale de ministru al Muncii şi de preşedinte al organizaţiei naţionale sindicale, pentru a fi numit secretar al CC (poziţie pe care o va deţine apoi, pentru un timp, paralel cu cea de vice-prim-ministru al guvernului). Acesta era un exemplu că între posturile din guvernul ţării şi cele din diferite sectoare ale conducerii de partid nu mai era o diferenţă semnificativă. În perioada august 1981- decembrie 1989, face parte din CPEx, fiind un exponent al nucleului dur al acestui organ al partidului.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere)

Miron Constantinescu (1917-1974)

Discursul său din perioada acaparării puterii totale de către comunişti a excelat prin duritate. El a instigat la violenţă şi s-a caracterizat prin maxima slugărnicie faţă de diriguitorii de la Kremlin. Figurează printre membrii CC ai PMR în perioada de vîrf a sovietizării României şi a terorii. După unele surse, el ar fi fost alături  de Iosif Chişinevschi în înscenarea judiciară contra lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Probabil drept răsplată, la Congresul al II-lea al PMR este promovat în Biroul Politic. El ajunge peste un an şi membru al guvernului prezidat în acea vreme de Chivu Stoica. La finele anului 1956 e numit ministru al Învăţămîntului, pentru a-i ţine pe elevi şi studenţi sub un sever control politic, timp în care Securitatea opera numeroase arestări.

A ajuns ulterior în dizgraţia lui Gheorghiu-Dej, ca şi Chişinevschi. Constantinescu e înlăturat din toate funcţiile înalte pe care le deţinea (1957) pentru a reveni în nomenclatura de prim rang în timpul lui Nicolae Ceauşescu. Mai întîi ministru adjunct, apoi ministru plin al Învăţămîntului, el revine la Congresul al X-lea (1969). Fostul stalinism înflăcărat ajunge unul dintre ideologii ceauşismului, controlînd, în noua sa funcţie de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1969-1972) activitatea institutelor de cercetare cu profil umanistic. În 1972 devine vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

La 18 iulie 1974, a încetat din viaţă.

(Şerban Rădulescu-Zoner, Instaurarea totalitarismului comunist în România)

Ştefan (Istvan) Foriş (1892-1946)

S-a născut în 1892, la Tîrlungeni, jud. Braşov. A frecventat Liceul Real din Braţov şi Facultatea de fizică şi matematică, din Budapesta. Cunoştea bine limbile maghiară, română, germană, franceză. A revenit la Braşov, a practicat gazetăria în presa de stînga. A intrat în partidul comunist încă de la înfiinţarea acestuia, a fost secretar al conducerii centrale a Ajutorului Roşu și membru în CC al Blocului Muncitoresc-Ţărănesc. Pentru colaborare la presa comunistă, pentru agitaţie şi propagandă în mediile studenţeşti, Foriş a fost arestat, la Cluj, în toamna lui 1927. Cominternul i-a aranjat, însă, trecerea clandestină în URSS. Condamnat în contumancie la 10 ani de închisoare, Foriş, revenit, de asemnea, ilegal în ţară, va fi închis, în 1931-1935, la Văcăreşti şi Doftana. În împrejurări neelucidate, Foriş pleacă din nou în URSS, de unde revine prin “canalul sovietic” de la Tulcea, la sfîrşitul lui decembrie 1940, pentru a prelua conducerea PCdR (locul fiind vacant prin moartea lui Bela Breiner).

La 4 aprilie 1944, a fost înlăturat din funcţie de triumviratul Emil Bodnăraş-Constantin Pîrvulescu-Iosif Rangheţ, iar în 1946 a fost asasinat. Oficial, în chiar versiunea lui Nicolae Ceauşescu (Cuvîntare la Plenara CC al PMR, din 30 noiembrie-5 decembrie 1961), personajul Foriş este prezentat   ca un trădător şi este subliniat meritul lui Dej în înlăturarea lui. Aflat în lagăr, el a întocmit planul pus la îndeplinire de tovarăşii de afară.

Lui Foriş i se reproşa şi faptul că, aflat la Doftana, a dat o declaraţie de renunţare la covingerile sala politice.

(Dosarele istoriei, an II, nr. 4, 1998).

Manea Mănescu (1916-2009)

A fost agitator în rîndul studenţimii in perioada sovietizării României. A fost promovat pentrul zelul  său din perioada cea mai neagră a totalitarismului comunist.  Membru al CC al PMR, la al III- Congres al acestuia (1960). De atunci începe rapida sa ascensiune politică: secretar al CC al PCR (1965), membru al Comitetului Executiv al PCR (1969), vicepreşedinte al Consiliului de Stat pînă în 1972, cînd este numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri şi pînă la urmă, prim ministru al guvernului (1974) odată cu pensionarea lui I.Gh. Maurer. În 1979, Manea Mănescu este înlocuit din fruntea guvernului cu Ilie Verdeţ, fostul său adjunct, adică viceprim ministru, un activist de prim rang în perioada terorii şi sovietizării României.

(Şerban Rădulescu-Zoner, Instaurarea totalitarismului comunist în România)

Marcel Pauker (1896-1938)

S-a născut la 6 decembrie 1896, la Bucureşti. A a absolvit liceul cu diploma de bacalaureat în anul 1914, în 1915 plecînd la studii (politehnice) la Zurich. În 1916, a revenit în România, a urmat (două luni) Şcoala de ofiţeri de Artilerie, fiind avansat sublocotenent. A obţinut diploma de inginer, în 1921.

A fost desemnat ca membru al Comitetului Provizoriu al Partidului Comunist din România în decembrie 1921. La Congresul al II-lea al Partidului Comunist din România, a fost ales membru al Comitetului Central şi al Biroului Politic. A participat la conferinţele Federaţiei Comuniste Balcanice, de la Sofia ( iunie 1922) şi Berlin (1923).

Reţinut pentru activitatea sa cu caracter antistatal, a evadat din închisoare, fiind condamnat în contumancie de Consiliul de Război al Corpului II  armată la 10 ani de închisoare, ulterior la muncă silnică pe viaţă, de Consiliul de Război al Diviziei 4 infanterie. A purtat o serie de nume conspirative, între care: Luximin, Stepan, Semionovici Marin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Paul Weiss, Priu, Ion ş.a. După evadarea din 1925, a revenit în România, în 1929, fiind prins şi întemniţat, dar în iunie acelaşi an a fost amnistiat şi pus în libertate; în august 1929 a fost din nou arestat la Petroşani, pentru participarea la greava generală aminerilor. În anul 1935, era membru secretariatului CC al PCR.

A plecat în anul 1937 prin Praga în URSS. A participat ca delegat al Partidului Socialist-Comunist din România la Congresele IV şi VII ale Internaţionalei Comuniste şi la unele plenare ale Cimitetului Executiv al acesteia. A fost amestecat în luptele fracţioniste din cadrul PCR, izbucnite între liderii de partid. În perioada cînd s-a aflat în URSS, a fost sancţionat de Comintern cu interdicţia de a activa o vreme în România, fiind trimis la “munca de jos”(august 1930-ianuarie 1932), ca inginer ajutor al conducătorului şantierului, conducător, şi apoi conducător şef al şantierului. A fost raportor la Congresul al II-lea al partidului privind activitatea Partidului Socialist-Comunist din România pentru perioada 1921-1922.

Marcel Pauker a avut patru copii, dintre care trei cu Ana Pauker (Tanio, n. 1921-m. 1922; Vlad, n. 1926, la Viena; Tatiana, n. 1928, la Moscova) şi unul Iakov (Iaşa), născut în februarie 1921, din legăturile cu basarabeanca Roza Elbert, activistă a PCdR.

A trăit cu Vanda Nicolski şi cu Elena Filipovici. În străinătate a locuit în Elveţia, la Zurich, între anii 1915-1916 şi 1919-1921, apoi a fost în Germania, Austria, Cehoslovacia, Franţa, Bulgaria.

A fost arestat de NKVD, la 21 martie 1937, şi întemniţat în închisorea Taganka din Moscova, fiind anchetat de două ori. La ultima anchetă, din 31 martie 1938, semnată în fals cu nunele lui Marin Stepan Stepanovici prin care “Recunoaşte că a făcut spionaj în URSS în favoarea României” etc. A fost condamnat la moarte şi executat la 16 august 1938.

A fost reabilitat  la Plenara CC al PCR din aprilie 1968. Cu toate acestea, numele său a continuat să fie ţinut la index fără a se cunoaşte activitatea sa.

 (Dosarele istoriei, an III, nr. 10, 1998).

Dumitru Popescu ''Dumnezeu''

S-a născut în 1928.

A activat la Contemporanul ca secretar adjunct de redacţie. Curs de un an la “Jdanov”, şcoala superioară a Comitetului Central (1957). “Jdanov” perfecţiona în sfera ideologică. În 1958, redactor şef la Scînteia Tineretului, apoi  redactor şef la Scînteia și director la Agerpress (1960-1962).

În 1962 a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Culturii. În 1968, a fost ales secretar al Comitetului Central.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere, 1993)

Gheorghe (Gogu) Rădulescu (1914-1991)

În perioada august 1981- decembrie 1989, Gogu Rădulescu face parte neîncetat din CPEx. El face parte din nucleul dur al CPEx. Se pare că el a beneficiat de sprijinul lui Nicolae Ceauşescu, nefiind totuşi (şi) un client al Elenei Ceauşescu.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere)

O adresă a lui C. Rădulescu-Motru către ministerul de externe din 1931 referitoare la M. Eliade (HANDOCA 2005)

<
(...)
La 20 noiembrie 1928, într-o recomandare către Ministerul de Finanţe, tot Rădulescu-Motru e cel care îl [M. E.] va recomanda cu căldură pentru obţinerea unei burse în India.
În 1931 doctorandul  [M. E.] lui Dasgrupta îi va trimite Profesorului [C. R. M.] său din Bucureşti studiile sale de filozofie indiană, spre a fi publicate în revista condusă de el.
(...)

P. S.
În arhiva din ţară a lui Mircea Eliade - aflată în posesia mea [M. H.] - se află şi adresa lui C. Rădulescu-Motru către Ministerul de Externe - copiată de tatăl lui Mircea Eliade (propria manu).

Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Filozofie şi Litere
No 81, iunie 1931
Laboratorul de Psihologie
Excelenţă,
Bursierul Facultăţii noastre de litere se bucură de burse foarte reduse şi acelea date după foarte multe tărăgănări. Fostul nostru licenţiat în filozofie, Mircea Eliade este într-un caz şi mai greu, fiindcă se găseşte la o mare depărtare şi dânsul studiază filozofia în India (Calcutta).
Timp de trei ani, după stăruinţele în parte şi ale subsemnatului, dânsul şi-a păstrat bursa.
Acum vrea să se înapoieze. Din bursă nu poate să scoată cheltuielile de transport. De aceea fac un apel călduros la D-voastră să-i acordaţi din fondurile speciale ale Ministerului de Externe un ajutor pentru repatriere, pentru a nu sili să cerşească acest ajutor de la guvernul imperial britanic.
Cu tot devotamentul
Prof. C. Rădulescu Motru

(...)
>

SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59.

Voleiul românesc, mai sărac fără Iulian Rădulescu!


Cuget Liber 22 noiembrie 2013

Sărbătoare la CS CFR Constanţa: 84 de ani de la înfiinţare!

Cuget Liber 11 septembrie 2013

Lansarea cărții „Cazul Nichita Dumitru” de D. Jela în 1996 („Tomis” 1996)

<
LIBRĂRIA „SOFIA” din Constanța a găzduit lansarea volumului „CAZUL NICHITA DUMITRU” al publicistei DOINA JELA, recent apărut la prestigioasa editură „HUMANITAS”. Noua apariție editorială a fost prezentată de dl. BANU RĂDULESCU, director al revistei „Memoria”, și de senatorul SABIN IVAN.
>

SURSA
Sorin Roșca, PERISCOP, „Tomis”, Constanța, ?.01(?).1996, p.?.

Artiști ai Teatrului Fantasio Constanța (LĂPUȘAN 2010)

 Aurelia Lăpușan & Ștefan Lăpușan, Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Școala Populară de Arte și Meserii, Constanța, 2010

(...) „(...) Chiar dacă n-au fost angajați permanenți ai Teatrului Fantasio, o pleiadă de artiști valoroși din țară ne-au onorat cu prezența lor. Dintre aceștia, Margareta Pâslaru. Mama sa, Magda Dimitriu-Bârlad, apreciată soprană de operă, crescută în casa lui Beniamino Gigli (1890-1957), celebrul tenor italian, a fost un timp corepetitoare la Teatrul Liric. Multe din creațiile mele au fost lansate de M. P., devenind șlagăre. „Ale tale”, pe care împreună cu Dan Spătaru l-a prezentat la Festivalul internațional de la Varadero - Cuba, a primit Marele Premiu. După doi ani, acest cântec a fost preluat și cântat pe scena Festivalului Cerbul de Aur de către Julio Iglesias.”

M. D. B. a fost corepetitoare la Școala Populară de Artă. Era fiica sculptorului  Ion Dimitriu Bârlad, autorul bustului lui Ion N. Roman.

La fel de statornici colaboratori au fost: Marina Voica, Corina Chiriac, Angela Similea, Ș. Hrușcă, V. Șeicaru, A. Jula, Miron, Doina Badea, Nicolae Nițescu, Aurelian Andreescu și mulți alți artiști de mare valoare. De asemenea, împreună cu Jean și Gelu și ceilalți comici ai teatrului în multe spectacole au obținut succese pe scenă la Fantasio: Amza Pellea, Dem Rădulescu, Marin Moraru, Nae Roman, N. Stroe, Mircea Crișan, Stela Popescu și mulți alți valoroși artiști.

La 1 aprilie 1969 s-a înființat Teatrul de Revistă Fantasio Constanța, cu administrația și atelierele în fostul sediu de pe bd. Ferdinand.

În 1975, a fost creată Secția de Teatru Muzical pentru Copii și Tineret cu Sorina Braun, Elena Iacob, Mioara Fraum, Petrișor Tănase, Vasile Bota, Rodica Țocu. Pentru a diversifica ceastă secție, s-a angajat în 1985 formația vocal instrumentală Euxin și încă trei soliști vocali, cu care a început organizarea de concerte rock.

„Premiile Salonului Național de Carte Ovidius” („TOMIS” 2002)

 ?, Eveniment cultural 2002. Premiile Salonului Național de Carte Ovidius, „Tomis”, Constanța, oct. 2002, p. 34

Premiul Opera Omnia:
Mihai Șora
Adrian Rădulescu (post-mortem)

Premiul de excelență:
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu
scriitorul Constantin Novac
scriitorul Grigore Vieru

Premiul Special:
Dumitru Blajinu (Chișinău) - Pentru contribuții  deosebite aduse la promovarea folclorului românesc
Constantin Abăluță - Pentru valoarea lucrărilor editate la Constanța
Uniunea Scriitorilor din România - Pentru susținerea literaturii la Pontul Euxin

Diploma „Vivat Nostra Academia”
prof. univ. dr. Adrian Bavaru
IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului
prof. univ. dr. Paul Bran, rector al ASE București
contraamiral Gheorghe Marin, rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța
prof. univ. dr. Marin Voicu, Universitatea „Ovidius” Constanța
prof. univ. dr. Rodica Mihăilă, Centrul de Studii Americane

Poezie
Ioan Flora - „Medeea și mașinile ei de război” (Ed. Dacia)
Ioan Stoica - „În drum spre castel” (Ed. Ex Ponto)

Proză:
Ștefan Caraman - „Stăpânul lumii” (Ed. Ex Ponto)
Paul Sârbu - „Moartea în Deltă” (Ed. Ex Ponto)

Critică literară:
Nicolae Rotund - „Lecturi și înțelesuri” (Ed. Ex Ponto)

Eseu:
Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir - „În căutarea comunismului pierdut” (Ed. Paralela 45)
Dionisie Șincan - „Vorbe parlamentare” (Ed, Casa Radio)
Ileana Marin - „Infinitățile mitului” (Ed. Paralela 45)
Antologia îngrijită de Florentin Popescu și prefațată de Dan Condeescu: „I. L. Caragiale. Parodii în versuri și proză” (Ed. Muzeului Literaturii Române)

Cartea de știință:
Adrian Bavaru, Rodica Bercu - „Morfologia și anatomia plantelor” (Ed. Ex Ponto)
redacția prof. univ. dr. Vasile Sârbu -  „Patologie chirurgicală abdominală” (Ovidius University Press)
Liviu Buzoianu - „Civilizația greacă în zona vest pontică” (Ovidius University Press)
Marin Voicu - „Instituții de drept maritim” (Ed. Ex Ponto)
Vladimir Boskoff - „Varietăți cu structură metrică Barbilian” (Ed. Ex Ponto)
Ibram Nuredin - „Filosofia și istoria religiilor” (Ovidius University Press)

Lucrări monografice:
Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - „Drumul pâinii în istoria Dobrogei” (Ed. Dobrogea)

(...)

„O tradiție - „Tridentul de aur”” (VLAD 1997)

 Geo Vlad, O tradiție - „Tridentul de aur”, „Tomis”, Constanța, septembrie 1997

Inițiat în 1993 - Concursul de interpretare a muzicii ușoare românești „Tridentul de aur” s-a aflat în acest an la cea de a IV a ediție. Organizat de Direcția pentru Servicii Sociale și Tradiții Militare a MApN, Cercul Militar Constanța - cu sprijinul Statului Major al Marinei Militare, concursul este adresat tinerilor interpreți de la cercurile militare din toată țara.

La această ediție au participat 45 de soliști de la 25 de C. M. - în etapa de preselecție, dintre care 20 au urcat pe scenă în etapa finală. Aceștia au reprezentat C. M. din Basarabi, Buzău, București, Craiova, Cluj, Constanța, Deja, Galați, Ploiești, Slobozia, Sibiu Tg. Mureș, Tg. Jiu, Vaslui și Vulcan.

Un juriu compus din personalități ale vieții culturale, col. Constantin Popovici - director al Ansamblului „Doina”, lt. col. Constantin Ștefănescu - șeful C. M. Mangalia, lt. col. Traian Broască, lt. col. Ion Petrache, lt. col. Gheorghe Orghidan, lt. col. Al. Bălan, mr. Cristi Vecerdea, lt. cdor Ananie Gagniuc, mr. Valentin Neacșu, cpt. Virgil Vânătoru, alături de care au fost invitați Carmen Aldea-Vlad - textier de muzică ușoară și compozitorul și dirijorul Dumitru Lupu de la Teatrul de Revistă „Fantasio” - ca președinte - a urmărit timp de două zile (5-6 sept.) evoluția de foarte bună calitate a interpreților, reușind cu dificultate să-i aleagă pe cei mai buni. La „gala laureaților” (7 sept.), au încântat sala, după primirea premiilor - următorii tineri artiști: grupul „Vogue” al C. M. Sibiu (trofeul „Tridentul de aur”), Florentina Tuchel - C. M. Galați (premiul I), Radu Ghencea - C. M. Național București (premiul II), Daniel Rădulescu - C. M. Constanța (premiul III), Ileana Berchi - C. M. Vulcan, Gabriela Farcaș - C. M. Dej, Romeo Zaharia - C. M. Vaslui (premii speciale).

Menționăm contribuția remarcabilă la reușita concursului a domnului Viorel Opran, realizatorului cadrului scenografic, a tinerilor Neli Cimpoca și Aurel Lăzăroiu, prezentatori ai spectacolelor, a invitaților în recital Andreea Bănică, Steliana Tănase (deținătoarea trofeului din precedenta ediție), „Ștrumfii din Constanța”, a solistelor Vivi Petcu și Ileana Șipoteanu de la Teatrul „Fantasio”.

„Universitatea Mării Negre. Educația adulților” (SLAPAC 1994)

 Stela Slapac, Universitatea Mării Negre. Educația adulților, „Tomis”, Constanța, august 1994

Într-o lume a schimbărilor imprevizibile, un lucru este cert: calitatea vieții fiecăruia depinde de abilitatea noastră de a răspunde adecvat la nivel intelectual și social tuturor noilor provocări și oportunități. Toți avem nevoie să fim cât mai pregătiți și mai adaptați, dacă ne propunem să avem o contribuție la viața comunității. Pentru a realiza toate acestea, trebuie să fim capabili de a învăța cu succes și entuziasm pe tot parcursul vieții. 

Materializarea acestei tendințe mondiale pe plan regional este oferită de Universitatea Mării Negre, Centru Internațional de Educație Nonformală a Adulților, destinat specialiștilor și studenților din zona Mării Negre, care prin sistemul lor de lucru - echipe mixte de lectori români și străini, dezbaterea unor teme de actualitate, practicarea limbii engleze, cadru ambiant plăcut - își propune să stimuleze capacitatea intelectuală, spiritul antreprenorial și de competitivitate. De asemenea, să activeze potențialul intelectual al celor din zona Mării Negre, într-un proces de învățare intensiv, dar flexibil și agreabil, bazat pe concentrare, motivație, interacțiune și aplicații practice.

În ultima decadă a lui iunie 1994, a avut loc la Mangalia simpozionul cu tema „Ajutorul acordat adulților pentru învățare și formare”, la care au participat lectori englezi, cercetători în domeniul educației adulților, profesori de la Universitatea Westminster, Hertfordshire, Nottingham și de la Colegiul West Herts din Marea Britanie, precum și cercetători din domeniul educației adulților, inspectori, profesori români din București, Constanța, Tulcea, Botoșani.

Vă prezentăm opiniile câtorva dintre participanții la acest simpozion.

Carol Kennedy - lector A. E. la West Herts College
-Ai desfășurat o activitate interesantă în ultimii ani, aici la noi, stabilind contacte culturale și spirituale între intelectualii români și englezi. Prima dată ne-am întâlnit anul trecut, la Costinești, apoi în toamnă la București, iar acum, în 1994, la Mangalia. Este a treia oară când vizitezi România?
+Am venit în România de 25 de ori și pot afirma că sunt îndrăgostită de această țară și de poporul său minunat. Mă simt deja româncă, doar că nu pot vorbi românește încă, așa cum vorbești tu englezește. 
Am venit aici, în România, ca să schimb ceva, să fac lucrurile să meargă mai bine, și împreună cu domnul Mircea Malița să impulsionăm acest domeniu, vast al educației adulților.
- Cu ce te ocupi în G. B.?
+Sunt profesoară universitară la West Herts College, UK și răspunde de pregătirea profesorilor în specialitatea de educație a adulților. La Universitatea din Londra și la Open University predau psihologia celor interesați să-și continue studiile, cât și celor dornici de pregătire la distanță. În afară de psihologie mai predau cursuri de limbă unei categorii mai speciale pe care le consider dezavantajate - șomerii și țiganii.
Dar, înainte de studiile mele academice, am făcut muncă de secretariat, am fost și profesoară de dans și am avut multe alte meserii. Carierea mea a fost într-o continuă schimbare, transformându-mi viața și munca. De fapt, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, iar noi aven nevoie de o instruire permanentă pentru a obține succese în viață și pentru a fi gata în orice clipă să suportăm o schimbare în meseria noastră, în viața noastră.
-Ce planuri de viitori ai, Carol?
+Pentru că în noiembrie conferința cu educația adulților a avut succes și acum. la Mangalia, invitații români și englezi au învățat foarte mult unii de la alții, m-am gândit la un proiect comun de colaborare care să implice ambele părți: România și UK. Și mai am o dorință. Pentru că am observat cu plăcere că participanții au menținut colaborarea, comunicarea prin scrisori, m-am gândit chiar și la o revistă în care aceste impresii să apară materializate, așa cum este acest interviu în „Tomis”.
-Își mulțumesc Carol și să sperăm că sprijinul tău va contribui la menținerea și dezvoltarea acestei inițiative.

Florentina Anghel - cercetător - Institutul de Științe ale Educației

-Florentina, te rog să te prezinți cititorilor revistei TOMIS. În ce calitate ai participat la simpozionul organizat de UMN  și care sunt impresiile tale?

+Deci, sunt cercetător la Institutul de Științe ale Educației București și lucrez în domeniul educației. Aici, la Mangalia, am participat în spiritul dorinței mele de implicare în educația adulților.

-Anul trecut ai fost organizatorul unor astfel de cursuri ale UMN la Costinești. Cu această ocazie a invitat și câțiva profesori din Constanța. În ce direcție vezi implicarea profesorilor din școli și licee în activitatea de educație a adulților?

+De fapt, ce este UMN? Este un cadru de discuție și reflecție asupra unor problematici - în unele situații, iar în alte situații reprezintă o modalitate non-formală de educație a adulților destul de eficientă, după părerea mea. Ceea ce am vrut eu să fac, a fost să creez un grup de reflecție cu toți cei care lucrează în domeniul învățământului și sunt interesați în educația adulților. A fost un început: anul acesta putem să considerăm că acest simpozion este o consecință a ceea ce am făcut împreună anul trecut, evident însă, cu alte scopuri și cu alte obiective.

-Vreau să-ți mulțumesc Florentina în numele profesorilor din Constanța pentru această activitate care a continuat cu Conferința ROM-Britanica de la București, iar acum, cu acest simpozion organizat în colaborare cu M. B,, cu ce impresii pleci de aici?

+Activitatea dedicată educației adulților a fost extrem de interesantă din punctul meu de poveste, fiindcă am avut aici chiar o specialistă în alfabetizarea funcțională din Anglia. Am avut sentimentul de speranță și dacă vrei, chiar de încredere, că lucrurile încep să meargă și, deci, putem conta pe cei care s-au implicat. Ceea ce vreau să fac în continuare - și în mod sigur te voi implica și pe tine și pe toți prietenii mei din Constanța - va fi un fel de chestionar: o grilă de analiză, o formă de conștientizare a ceea ce s-a întâmplat până acum, fiindcă încerc să pregătesc un fel de material practic pe care să-l difuzez în rețeaua de alfabetizare națională, atât cât avem, cât și în cea internațională dacă se va putea, privind opiniile, gândurile și speranțele participanților. Va fi o grilă de reflecție, mai degrabă, privind impresiile voastre despre ce s-a întâmplat cu voi înșivă, asupra a ceea ce am făcut împreună.

Tim Evans - lector universitar la West Herts College

-Tim, am remarcat că te ocupi de un sector foarte special în educația adulților. Ieri, ai susținut o conferință interesantă despre educarea sau mai bine zis - reeducarea grupurilor de tineri cu comportament deviant - cum îl numim noi în România și „Offenders” cum îl numiți voi în U. K. Ce amănunte le poți oferi cititorilor revistei TOMIS despre această activitate?

+Îi luăm pe acești tineri care au comis fapte - nu foarte grave și care nu au ajuns încă la tribunal, oferindu-le șansa de a fi reeducați în cadrul campusului nostru. Ca să fiu mai clar, fără să-i izolăm, îi reintegrăm în cadrul acestui micro-sistem, reușind să-i aducem pe calea cea bună - cum se zice - și să nu mai comită astfel de fapte pe viitor.

-Cum reușiți să reduceți numărul de tineri predispuși la asemenea fapte, pe viitor?

+Este bine zis predispuși, pentru că o serie de factori care sunt aceeași peste tot în lume (sărăcia, șomajul, situația familiei, divorțul părinților, abandonul căminului etc)  îi determină pe aceștia că comită și să repete fapte nesăbuite începând cu  vârstă fragedă și uneori toată viața. De cele mai multe ori, aici vin tineri cu bune intenții, oameni obosiți de o astfel de viață. Deci, le urmărim comportamentul prin diferite metode, ca de exemplu: îi invităm să se autoanalizeze în grup, să-și prezinte faptele săvârșite, exprimându-și părerile de față cu toți ceilalți tineri aflați în aceeași situație ca și ei. Îi invităm să ne spună când au făcut acele lucruri urâte, în ce împrejurări, de ce au făcut-o și le arătăm ce alternative de viitor le oferim. Îi atragem la diferite cursuri oferindu-le posibilitatea să-și creeze noi abilități și să-și recapete încrederea în propriile lor persoane. Într-un cuvânt, îi redăm societății, ajutându-i să-și găsească un ideal, un scop în viață, un loc de muncă.

-Și aici se încheie misiunea voastră?

+Nu. Îi urmărim și după aceea - de la distanță - deoarece dorim să vedem cum au reușit să-și creeze noi competențe, cum se descurcă în viață în diferite împrejurări. Și crede-mă, de cele mai multe ori avem succes.

-De ce ai considerat necesar să-ți susții prelegerea cu suport vizual? Mă refer la cele două casete video prezentate la atelierul de lucru de după-amiază.

+Tocmai că prima casetă prezenta în mod direct pe câțiva dintre tinerii care au fost intervievați. Fetele apar în minoritate (cum de fapt ai și observat) - de aceea noi le acordăm o atenție specială.

-De ce ele, ca subiecți, sunt mai puțin reprezentate decât băieții?

+În primul rând, ele săvârșesc mai puține fapte - pentru că sunt mai echilibrate decât aceștia - iar atunci când se întâmplă asemenea lucruri, societatea „are grijă” să le condamne de la prima faptă. Bărbații au voie să greșească, femeile nu. Bineînțeles că avem de a face cu o concepție depășită, de ev mediu, dar asta este.

A doua casetă se referea la realizările celor ce au urmat cursurile noastre de reeducare. Deci, ați urmărit rezultatele pozitive la câțiva dintre acești tineri cu comportament deviant în trecut și care, acum, sunt redați societății. Aceste succese au impulsionat activitatea noastră de la Colegiu.

-Deci, este vorba de un fel de FEED-back?

+Exact.

-Iar prima casetă video ar putea fi un fel de BEFORE (ÎNAINTE), iar cea de a doua un fel de AFTER (DUPĂ).

+Așa este, ai dreptate.

-Ai vorbit tot timpul de „noi” - noi facem, noi dregem. Cine sunteți voi? Cine sunt cei care se ocupă de reeducarea acestor tineri speciali?

+Sunt lectori universitari ca și mine. Deși diplomele noastre nu sunt obținute la facultatea de drept, deoarece considerăm că putem realiza mai multe, noi - cei care lucrăm în domeniul educației decât cei din justiție. Consiliul nostru a elaborat un program în care a cooptat și oameni necalificați pentru o asemenea muncă - cum ar fi din organizații și comitete de anti-alcool și anti-drog, tocmai pentru a-i ajuta eficient pe acești tineri. Și, bineînțeles, acceptăm și primim la centru o serie de voluntari, care, perfecționându-se, devin oamenii noștri de un real folos și rămân să-și continue activitatea la noi. la Colegiu, cu mult succes în noi „cazuri”.

Maria Magdalena Rădulescu - manager coordonator tutor

-Te rog să te prezinți cititorilor revistei Tomis și să-ți sintetizezi impresiile tale despre acest simpozion.

+Mă numesc Maria Magdalena Rădulescu, reprezint societatea CODEX (adică Centrul de Educație la Distanță al Open University din Marea Britanie). În România, sunt manager coordonator tutor, ocupându-mă cu recrutarea și instruirea permanentă a tutorilor.

Am fost invitată la cursurile UMN și cred că a fost un foarte interesant și eficient schimb de experiență. Am întâlnit aici colegi care lucrează în domeniul managementului la Universitatea Westminster de la care am avut multe lucruri interesante de aflat. Mi-am lămurit multe dintre întrebările pe care mi le puneam în legătură cu educația adulților și, mai ales, despre educarea noilor manageri și a celor cate îi educă pe aceștia. Cred că la ora actuală foarte mulți au impresia că fac management fără să știe de fapt în constă el și fără să aibă o bază teoretică, iar ceea ce ne dorim noi este să construim un nou model de manager care să poată fi competitiv oriunde, pe plan intern, și oriunde ar dori să aibă relații de parteneriat cu alți manageri, să le dezvoltăm un limbaj comun și un mod comun de lucru.

-În Constanța s-au desfășurat o serie de cursuri de management. Este vreo legătură între voi și aceste cursuri?

+Nu. Noi am început să lucrăm doar de anul trecut. În momentul de față avem peste 300 de studenți și am lucrat în mai multe centre regionale din țară: la Bistrița, Oradea, București, Iași. Și în Constanța intenționăm să organizăm o grupă de studenți. Această grupă se va constitui până în noiembrie pentru că am avut studenți constănțeni care, prin discuții cu prietenii, cu cei de aici, și-au exprimat mai mulți dorința de a studia. În acest caz nu s-ar mai deplasa la București.

-Este o idee extraordinară și vine mult în ajutorul celor din Constanța.

+De fapt, aceste cursuri sunt valabile pentru toți managerii din toată țara. Învățământul deschis la distanță oferă marele avantaj pentru cei care deja lucrează în domeniul respectiv pentru cei care doresc să-și conducă propria afacere sau lucrează la firmele altora, cursurile permițându-le să nu-și abandoneze sub nici o formă profesia, nici chiar pentru o săptămână, deoarece cursurile se desfășoară toate sâmbăta și ei primesc material de curs pentru a lucra individual. Constanța, Timișoara sau București sunt zone de foarte larg interes pentru că au o dezvoltare economică deosebită și sectorul privat este mult mai dezvoltat aici. Există încercări de colaborare pentru a ne face reclamă pe plan local, pentru a explica mai pe larg în ce ar consta cursurile, în ce ar consta aplicabilitatea lor imediată, faptul că se integrează foarte bine în perioada de tranziție, faptul că nu presupun cunoștințe sofisticate, sunt scrise într-un mod prietenesc, apropiat și foarte ușor de parcurs, teoria este abordată într-o manieră care o face ușor înțeleasă și poate fi imediat aplicată. Am observat că acei care participă la cursuri sunt persoane foarte ocupate, care, să zicem, s-au „săturat” de sistemul de învățământ convențional în care sunt îndopați cu teorie, când, de fapt, ei doresc să aibă și să vadă o aplicabilitate imediată a cursului pentru că le este necesar foarte mult timp pentru a studia.

-Chiar și studenții au nevoie de aceste cursuri pentru că majoritatea lucrează, deci, le este necesară această informare suplimentară, ca să știe cum se conduce un depozit, o firmă, un hotel.

+Sunt absolut de acord în această chestiune. E bine ca ei să pornească în activitatea managerială având o bună pregătire fundamentală. De fapt, singura condiție pentru admitere este ca persoana sa fie majoră. Selecția se face pe parcurs prin activitatea pe care o desfășoară, prin interesul față de cunoștințe, care le sunt evaluate la examen.

Marion Woolhouse - lector la University of Hertfordshire

-Te rog să te prezinți cititorilor revistei „Tomis”?

+Sunt profesoară universitară la Facultatea din Hertfordshire, specialitatea mea fiind educația adulților: îi pregătesc pe profesori pentru cursuri post-universitare care doresc ca, la rândul lor, să devină specialiști în munca de educare a adulților. De asemenea, le predau celor care intenționează devină profesori la ciclul primar, general și la licee. O altă categorie de studenți de-ai mei o constituie cei care deja lucrează, dar au nevoie de o nouă calificare și, deci, de o nouă diplomă. Am venit aici, în România, să discut cu partenerii români despre modalitățile sau mai bine zis strategiile de învățare, în contrast cu cele de predare. Teoria mea este că fiecare om se deosebește unul de celălalt, prin felul în care învață. Prin experiențele sociale, în familie, școală, loc de muncă, reușim să rezolvăm discrepanța dintre teorie și acțiune pe de o parte, și analiză detașată și punere în practică, pe de altă parte. Deci, toți suntem înzestrați cu experiență teoretică, dar trebuie să adăugăm la aceasta observația directă ca să putem realiza concret ceea ce ne-am propus.

De exemplu, un matematician lucrează mai mult cu concepte abstracte, în timp ce un manager își va aplica în mod activ ideile sale, iar un om de știință este interesat de observația directă în laborator. Deci nu este pur și simplu să ai experiență ca să înveți. Fără conștientizare, fără aprofundare și reflectare, această experiență se poate pierde pe parcurs sau poate fi ușor uitată. Învățarea unor noi concepte și transformarea lor în generalități trebuie concretizată în situații noi, permanente. Legând teoria de practică vei avea succes în activitatea viitoare. Fie că ai o experiență practică sau teoretică, trebuie să-ți implici ideile și cunoștințele în tot felul de activități și tot felul de domenii. Este ceea ce am discutat cu voi, prietenii mei din România, toată săptămâna. În urma testului de la atelierul de lucru, am observat că voi, românii, aveți ca predominantă în procesul de învățare experiența teoretică și, deci, sistemul vostru educațional are o bază mai mare în teorie. Sunt convinsă că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine în viitor. Sunt dornică să mă întorc în această țară frumoasă cu oameni calzi, receptivi, ospitalieri.

„Redescoperirea muzeelor (II)” (CRUCERU 1992)

 Fl. Cruceru, Redescoperirea muzeelor (II), „Tomis”, Constanța, august-septembrie 1992, p. 17

Acest bogat și foarte valoros patrimoniu, de peste 7.000 de opere de pictură, sculptură și grafică, și-a aflat valorificarea, nu numai prin expunerea permanentă a muzeului din Constanța, ci și prin numeroase expoziții temporare și prin secțiile muzeului din județ. 

Muzeul de Artă a ființat între anii 1961-1981 într-un imobil ce a devenit foarte curând necorespunzător față de creșterea patrimoniului, imobil situat în strada Muzeelor nr. 12, iar din anul 1982, reorganizat, într-un spațiu corespunzător, al unei clădiri anume construită, din Bd. Tomis nr. 84, unită, în 1988, cu aceea a primei „Școli de băieți și fete” din Constanța, edificată la finele veacului trecut.

De-a lungul celor 31 de ani de existență Muzeul a avut în subordinea secții de artă diseminate pe teritoriul Dobrogei, pe care le-am organizat, fie ca urmare a unor donații, fie spre valorificarea propriului patrimoniu acumulat. Astfel, prima dintre aceste secții, în ordinea apariției lor, s-a constituit în comuna Topalu, în 1961, pe baza unui patrimoniu de 230 de opere de pictură (181), sculptură (13) și grafică (36), donate de către dr. Gheorghe D. Vintilă, originar din această așezare. Muzeul poartă numele părinților săi - Dinu și Sevasta Vintilă, foști învățători în Topalu, la finele veacului trecut. 

În acelaşi an, am organizat Muzeul de artă din Limanu (comuna de origine a pictorului Ion Bitan), structurat pe baza unui fond de 150 de lucrări de artă contemporană, donat de Uniunea Artiștilor Plastici din București. 1963 este anul în care a fondată Secția permanentă de artă de la Babadag, spațiu de valorificare a patrimoniului propriu de grafică și sculptură, precum și Casa memorială Panait Cerna, în comuna ce poartă numele poetului. Ambele așezări muzeale au trecut în 1965 în administrarea județului Tulcea. În 1964, pe baza unei donații a Fondului Plastic din București, condus de pictorul dobrogean Spiru Chintilă, am constituit Muzeul de Artă din Medgidia, reorganizat în 1975, într-o clădire adecvată, demers pentru care, alături de noi, au fost Spiru Chintilă și Iftimie Ilisei (conducător al primăriei), care au asigurat de fapt toată baza materială necesară unei asemenea instituții. Această secție prezintă opere semnate în exclusivitate de artiști dobrogeni, în cadru cărora un loc important îl au, printre alții, pictorii Lucian Grigorescu și Spiru Chintilă, originari din această localitate. În sfârșit, în anul 1968, prin importanta donație făcută de sculptorul dobrogean Ion Jalea, s-a deschis colecția de sculptură ce poartă numele artistului donator, organizată în Constanța, într-o clădire situată pe malul mării, în vecinătatea operelor de artă monumentală, amplasate pe faleza Cazinoului, semnate de Jalea însuși, de Medrea și de Han.   

Datorez ideea înființării Secției de artă populară campaniilor repetate, întreprinse în 1965-1970 de dr. Gheorghe Focșa și dr. Tancred Bănățeanu, primul cu un colectiv de cercetători de la Institutul de Etnografie al Academiei, al doilea cu cercetători ai primului Muzeu de Artă Populară al țării (din nefericire desființat între timp!), care au întreprins anual campanii de cercetare a zonei și de achiziții. Însoțindu-i, am putut constata că există încă un număr mare de obiecte de cultură materială, interesante, aparținând etniilor locuitoare în Dobrogea, de o fermecătoare diversitate și autenticitate. Așa a început recuperarea în teren a acestor obiecte de civilizație, mărturii ale unui timp, pledând pentru conservarea unor obiceiuri, datini și, nu mai puțin, tehnici și motive stilistice și - în extenso - pentru specificitatea unui spațiu românesc. Pe baza acestora, după prealabila lor colecționare, am constituit Secția de artă populară a muzeului constănțean. După desprinderea sa, în 1990, aceasta a devenit Muzeu de sine stătător, iar prin achizițiile efectuate în anii 1986-1990, conținutul său tematic a fost extins către aria întregii țări.

Reorganizarea muzeului din 1982, în noul local, a coincis cu deschiderea, chiar în acest spațiu, a valoroasei colecții de pictură pe care scriitoare de origine dobrogeană Cella Serghi a dăruit-o orașului în care a copilărit. Nume mai puțin prezente în expunerea de bază a muzeului, precum Magdalena Rădulescu, Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, George Vânătoru ș. a., fac parte din acest important grup de opere.

Muzeul de Artă din Constanța a provocat și găzduit numeroase elevate întâlniri cu personalități de seamă ale criticii românești, precum: Petru Comarnescu, Ion Frunzetti, Radu Bogdan, Mircea Popescu, Aurelia Pavel, Andrei Pleșu, Titus Mocanu și alții, a unor mari expoziții retrospective de artă românească sau străină deschise în capitala țării și apoi la Constanța. Organizarea unei suite de 13 ediții (1972-1984) ale unor tabere de creație numite „Pontica”, a prilejuit continuarea popasurilor estivale ale pictorilor, pe care încă de la începutul acestui secol, școala românească de artă le-a întreprins pe tot litoralul, prilej, de asemenea, al comunicării directe cu realii prieteni ai muzeului și evident de creștere a zestrei muzeale, prin operele de inspirație locală, pe care artiștii le dăruiau muzeului, după fiecare popas estival întreprins la Constanța. 

Reluarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia în 1983 („TOMIS”)

 T., ?, „Tomis”, Constanța, ? 1983

(...) 

Din păcate, nu suntem în măsură a trece la fapte, întrucât, din motive de nepătruns, nu s-a socotit necesară invitarea, alături de reprezentanți ai presei centrale, și a reprezentantului revistei tomitane. Să fie, oare, vorba de o necunoaștere a a profilului și misiei publicației sau, pur și simplu, de micul dispreț pentru ceea ce, vai, nu poartă pe frontispiciu însemnele Capitalei? Așa încât, ca și când Mamaia se mutase irevocabil într-o altă zonă geografică, am fost nevoiți - neavând tenacitatea alergătorului după „un bilet în plus” - să ne mulțumim doar cu transmisiile, mai mult sau mai puțin revelatoare, oferite de Radioteleviziune, aidoma tuturor radio și telespectatorilor din țară îndrăgostiți de muzică și preocupați, în chip special, de calitatea melosului românesc original.

 Am auzit „voci” admirabile sau mai puțin, melodii în primă audiție unele potențiale șlagăre, altele exerciții de scos apa din urechi, ne-a bucurat existența unui „pluton” masiv de tinere talente, conturarea unor tendințe stilistice diverse, ca să nu mai vorbim de preocuparea compozitorilor noștri - tradusă în creații notabile - pentru ridicarea cântecului românesc la cote competitive. 

S-au acordat la interpretare sumedenie de premii, sugerând afirmarea unor talente noi și numeroase. Ex-aequo-ul a fost leitmotivul acestei ediții... E un semn bun sau dimpotrivă? În orice caz, Mamaia 1983 propune spre consacrare nume ca Marina Florea și Gina Pătrașcu, Rodica Creiniceanu și Carmen Rădulescu, Aurel Moga și Liliana Catrina. 

 La „creație”, Marele Premiu revenit lui Marius Țeicu, încununează talentul unui tânăr și înzestrat compozitor. 

Merită a se consemna participarea, alături de Orchestra Radioteleviziunii condusă de Sile Dinicu, cu drepturi egale și egală pricepere, pregătire și dăruire, a orchestrei Teatrului de Revistă „Fantasio”, dirijată de Aurel Manolache.

Merită a fi adânc întipărită în memoria tiparului bucuria și emoția publicului, resimțite sub formă de frenetice aplauze și pe... calea undelor.

Dar ce păcat că, totuși, pentru cronicarul tomitan ceva a rămas dureros de departe - atât de aproape fiind - dureros de abstract și imponderabil: atmosfera unică a „serilor de la Mamaia”,  a serilor de vară și de festival, când marea, retrăgându-se în infinit, lasă dreptul la prim plan scenei, deasupra și în jurul căreia neonul tutelează extazul spiritului creator, al bucuriei de a fi...

Interviu cu Eugen Simion (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

E. S. -Mi-au spus și alții: Dimineața poeților este o carte car trădează seninătatea, bucuria spiritului critic! (...): care poate fi unghiul cel mai favorabil pentru acești bătrîni, foarte bătrîni poeți? (...) Nu-i de ignorat că o carte de critică despre Văcărești, H. Rădulescu, Bolintineanu se citește cu oarecare interes.

-Parcă aud: Ienăchiță? Iarăși Ienăchiță? H. R.? Zburătorul? Anatolida? Pentru Dumnezeu, pe cine mai interesează asemenea teme?

-(...) Contemplația nu înseamnă o paralizie a spiritului, ci o maximă vibrație a lui. Marii contemplativi sînt marii revoltați care au forța să se stăpînească.

-(...) Cultura trecutului nu trebuie jignită prin propoziții mari și goale. Un om din sec. nostru, un om care a făcut ceva pt. ist., a spus o vorbă deșteaptă: nu trebuie să se ocupe de trecut decît cei care au pasiunea viitorului. (...) Iub. mea față de aceste spirite întemeietoare (Ienăchiță, Conachi, A. Pann, Alecsandri)...) nu se poate manifesta decît într-un singur fel: citind pe A. P. din dir. lui M. Sorescu, pe I. și C. cu sensib. subțiată de lirica lui N. Stănescu, pe H. R. și  B. din unghiul poeziei lui Doinaș sau Păunescu... (...): acești autori au creat o retorică (deci o poezie) pornind de la cîteva modele. Au inventat un limbaj liric trăgînd cu ochiul în dreapta și în stânga. Faptul extraordinar este că au reușit, trecînd peste etape, amestecînd stilurile...

-(...) S-a ajuns în viața literară la o situație ciudată: nici măcar nu se mai confruntă în polemici adversarii direcți, ci se apelează la intermediari, ca niște armate care hotărăsc să nu mai dea o băăliei., ci soarta victorie să fie decisă prin lupta cîtorva reprezentanți.

-De cînd ziceți că a început războiul de 100 de ani al literaturii române? (...) O întrebare care nu cuprinde jumătate din răspuns este, se știe, o întrebare răuvoitoare.

-Răuvoitor este și cel care știe, dar nu răspunde, prefăcîndu-se că nu are idee despre ce e întrebat. Dar pentru a fi concreți, m-am gîndit la modul în care au scris  despre dv. și N. Manolescu cîțiva critici literari.

-Ah, da, tinerii condeieri... (...) Unui critic i se iartă foarte greu o eroare de ordin moral. Mai ușor i se iartă una de ordin estetic. De abia acum înțeleg bine de ce Maiorescu, Ibrăileanu, Lovinescu au pus un accent apăsat pe ideea imperativului etic în critica literară. Cei care scriu despre literatură n-ar trebui să ignore avertismentul lui Lautremont, transformat de suprarealiști într-un principiu sacru: „toate apele oceanului nu ajung să spele o  pată de sînge intelectual”. Tînărul care este dispus să înjure sau să laude la sugestia cuiva n-ar trebui să scape din vedere acest avertisment. (...)  Cît timp a trăit, M. Preda era invariabil înjuriat, minimalizat. Mulți dintre cei care l-au insultat  acceptă azi că M. P. este un mare scriitor.(..) După dispariția lui M. P., se petrece un fenomen bizar: foarte mulți vor să-i ia locul. Au început să circule vocabule rare: Tolstoi al nostru, Shakespeare al nostru...

-Un mare scriitor, în veacul nostru, este indiscutabil o mare conștiință. Disociera între talent și conștiință nu mai este posibilă. (...) Dau o deplină dreptate lui Arghezi: nu poți fi înger pe hîrtie și () în viața de toate zilele. Nu te poți scuza mereu cu talent. Aud uneori: X este abject, dar are talent! (...) Mai răspîndită este situația scriitorului modest (esteticește modest) care vrea să treacă drept mare scriitor. (...) Se agită, ia mereu cuvântul în adunări, se lasă adulat de prieteni, îi încurajează pe șovăielnici, devine inclement, trage semnale de alarmă: atenție! Ideologia noastră est în pericol, sentimentul nostru sacru de iubire față de patrie este amenințat.. Dacă nu scrii bine despre cărțile lui nu ești bun patriot, te dai cu dușmanii țării... Am citit chiar în Flacăra acuzații de acest gen. Ce mizerie!

-(...) Nu cred că adevărul este, în literatură, monopolul unui singur individ. Nici adevărul, nici talentul, nici patriotismul... Au dreptate cei care scriu bine și sub veghea conștiinței morale. O mare carte are mereu dreptate pentru că impune un model intelectual și un model moral. O carte prost scrisă, cu o viziune primitivă asupra existenței socialiste, nu poate avea niciodată dreptate, pentru că în artă dreptatea și nedreptatea încep cu un anumit grad de realizare estetică.(...) Stilul (n-am citit oare într-un articol recent că marii scriitori ignoră stilul?) înseamnă un demers original, o formă de cunoaștere, un unghi asupra realului...

-Avem prea puține reviste literare. La debutul meu aveam mai multe posibilități de a publica decît avem azi. Paul Georgescu și G. Ivașcu mă solicitau în chip cordial să scriu la reviste pe care le conduceau „Ce ne mai dai?” Dar mai trebuie să spun ceva referitor la „dreptul la existență literară”.  (...) Să fie o egalitate, un numitor comun, de ce atît despre M. Preda și de ce atît de puțin despre alt scriitor contemporan? (...) Cei care le fac au rostul lor, vor să dărîme ierarhiile literare, să nu mai funcționeze criteriul valorii în judecata criticii literare. Așa că dreptul la existență este condiționat: de vocația talentului, de conștiința morală, de curajul estetic...

- (...) A fost fertilă disputa dintre sincronism și protocronism?

-(...) O discuție care împarte din nou cultura în două nu poate fi o discuție bună. Maniheismul nu duce la nimic în literatură, chiar dacă Malraux consideră că orice acțiune este maniheistă, orice act al spiritului este partizan. Este, dar cultura suportă greu acțiuni maniheiste și tendința este ca cultura să-și refacă unitatea.

-(...) Cei care contestă cu atîta ușurință pe Lovinescu  ignoră faptul că L. folosește noțiunea de imitație  numai în relație cu alt element esențial: diferențierea. Procesul are doi timpi, două fețe complementare: sincronizarea și diferențierea culturilor. Prin diferențiere el înțelege filtrul valorilor naționale, originalitatea talentului individual, datele socio-culturale și chiar datele temperamentale ale unui popor. Cum se împacă toate acestea cu lamentabila idee despre cosmopolitismul lui L.? (...)

-(...) Am citit cîteva articole interesante în care se făcea în privința picturii o diferențiere netă între stiluri: unele sînt naționale, patriotice, altele nu...  Diferențieri cam bizare, ca să nu zic infantile. Nu vreau să mă amestec într-un domeniu străin de profesia mea, dar florile lui Luchian nu sînt mai puțin românești decît compozițiile lui Grigorescu. Problema este de profunzime asupra obiectului (modelului) ca atare. (...)

-(...) Mai greu îmi este să accept demagogia unor oameni de artă  (pictori și scriitori) în leg. cu temele istoriei. Teme pe care n-ar trebui să le umilească prin lipsa lor de demnitate artistică.

-Susținătorii protocronismului au parcă mai multă vigoare în afirmațiile lor, sînt mai vitali, mai combativi.

-(...) Căci te gîndești, sper, la vitalitatea ideilor cînd pui această chestiune. Ce spirit constructiv manifestă talentatul poet Ion Gheorghe cînd spune că noi am fost creștini înaintea creștinismului?

-Crezi că are dreptate în cultură cine vociferează mai tare? Căci eu nu cred...

-(...) cît de adînc este spiritul meu critic dacă o operă bună nu mă poate elibera de ideosincraziile mele? Se spune pe drept cuvânt că ieșim dintr-o lectură altfel decît am intrat. Că întîlnirea cu o carte mare poate fi, pentru existența cuiva, un eveniment cu consecințe tot atî de mari ca întîlnirea cu o femeie...

-Înțeleg prin democrație în cultură democrația valorilor. (...) Nu cred în grupurile agitatoare (reiau formula unui sociolog), n-am nici o stimă pentru cei care vor să folosească literatura ca să pună mîna pe funcții administrative și cred că lupta pentru putere în cultură e o aberație. Am zis și altădată: scriitorul nu poate avea putere decît prin cărțile sale. (...) A avut vreodată M. Preda putere? A fost 10 ani director la Cartea Românească, dar putere lui i-a venit  nu de aici, ci de la Moromeții și celelalte cărți ale lui  care i-au dat un statut intelectual. și moral inegal.

-(...) Nu cred în modestia talentului. Modeștii, în literatură, sînt niște vanitoși prefăcuți. Orgoliul trebuie să se manifeste în spațiul scriiturii, al discursului literar. (...) Primejdia apar atunci cînd asemenea organisme nebănuite au în mîinile lor mijloace de represiune. (...) Democrația spiritului înseamnă și capacitatea de a primi adevărul preopinentului. Cînd d-ta mă faci agent al imperialismului internațional pentru că nu consider romanul d-tale egal ca valoare cu Frații Karamazov sau Război și pace, se înțelege că nu mai avem ce discuta. (...) Dacă ar fi după unii confrați de mult ar fi trebuit să ne mutăm în locuri foarte liniștite.

-Patriotismul este un sentiment fundamental, aproape metafizic. Ne naștem cu el, ne formăm spiritualicește și moralicește într-o idee de patrie. Prin patrie înțeleg o limbă, o istorie, un peisaj, o spiritualitate și un sentiment care atinge zona incontrolabilă a metafizicului. Sentimentul nu se poate controla decît prin fapte. Parafrazând o proporție despre dragoste, aș spune: nu există patriotism în general, ci numai dovezi de patriotism. Iar pt. un scriitor dovada de iubire de patrie este opera lui.

-(..) Lucrurile ar fi simple dacă n-ar interveni discuțiile acelea răstite, amenințări ale confraților noștri care cred că ei dețin adevărul asupra istoriei, ei și numai ei respectă valorile neamului! Am alergie la demagogi, nu pot să-i sufăr, îmi devin, automat, dușmani personali. Eu scriu 2.000 de pagini despre scriitorii români de azi, făcînd o dovadă că a apărut în anii socialialismului o literatură strălucită, iar d-ta îmi numeri  de cîte ori folosesc cuvântul patriotism în text. Sau mă suspectezi că am scăderi ideologice pentru că într-un articol nu scriu de 10 ori cuvântul ideologie...

-(...) Dar își iubesc cu adevărat tradiția cei care vor să o înnoiască. Sînt cu adevărat patrioți nu cei care vorbesc pînă la asurzire de patrie, ci aceia care fac ceva pentru progresul ei spiritual și material. Dă-mi voie să reproduc o definiție pe care am întîlnit-o recent la un eseist occidental: tradiția este progresul care tocmai s-a înfăptuit.

-(...) Sînt critic literar, deci nu îmi lipsește simțul epic. Vreau să fiu un prozator de idei, un portretist care lucrează cu modele ilustre.

-(...) Viitorul critic a crescut în nesfârșitele povești ale tatălui despre război și despre avenenturile lui ca prizonier de război. Nu vei descoperi în copilăria mea un sentiment de frustrare. Nu mă întinde pe canapeaua Psihanalizei.

-(...) De mici avem noi, prahovenii, - vorba lui Caragiale- sentimente de cuceritori.

-Nu-mi plac spiritele care nu se pot controla, detest spectacolele vanitoasse nesăbuite, nu pot să iubesc și nici să stimez manifestările așa zisului geniu balcanic. Îl suspectz de impostură.

-Dacă prin spirit balcanic înțelegi Platon, atunci nu pot fi împotriva lui. Dacă însă prin balcanism înțelegi înjurătura și clevetirea, lenea spiritului și vorba multă, trăncăneala nesfîrșită... atunci  nu conta pe mine.

-(...) Cine nu simte din cînd în cînd nevoia să pună mîna pe bici și să alunge fariseii din templu? În literatură trebuie însă să convingi, nu să lovești... M-am cercetat îndelung: nu cunosc sentimentul dominației. Nu-mi place să manipulez conștiințe slabe. Nu-mi place să fiu înconjurat de spirite adulatoare. Cînd am simpatie pentru un  om mai tânăr, îmi place să-mi devină interlocutor. Cultiv în el libertatea de gîndirea, nu obediența, servitutea. Nu-mi plac spiritele fanatizate, cu atît mai puțin îi iubesc pe fanaticii corupți. Aceștia sînt indivizii ce mai abjecți și cei mai periculoși. Veacul nostru ne-a dat unele exemple în această direcție Roland Barthes spunea, într-una din ultimele lui cărți, că a reușit mai mult în prieteniile lui decît în opera lui.

-(...) Am tot felul de surprize. Aflu că N. Stănescu mă contestă în suplimentul literar al unui ziar de provincie. Era, nu-i așa, cel mai îndreptățit s-o facă. I-am consacrat în Scriitori români de azi (I) 60 de pagini, am scris despre toate cărțile lui, susținîndu-i talentul atunci cînd talentul lui avea nevoie de susținere. Și atunci nu este el îndreptățit să spună o necuviință despre criticul care s-a arătat atît de consecvent?

-(...) Ne aflăm în Bucureștiul literar, unde sentimentul stimei și al prieteniei intelectuale nu trebuie să dureze mai mult de un sezon.

„Basme populare românești” (ENE 1977)

 Virgiliu Ene (ed.), Basme populare românești, Albatros/Lyceum, București, 1977

V V. E. - Studiu introductiv

XXXVII V. E. - Notă asupra ediției

1 Nicolae Filimon (1819-1852)
8 Roman năzdrăvan
15 Omul de piatră

25 Petre Ispirescu (1830-1887)
30 Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
41 Ileana Simziana
62 Prâslea cel voinic și merele de aur

77 Mihai Eminescu (1850-1889)
84 Călin Nebunul 

97 Ion Pop Reteganul (1853-1905)
104 Crâncu, vânătorul codrului
118 Pipăruș Petru și Florea înflorit

141 George Cătană (1865-1941)
145 Povestea lui Furga Murga
161 Bujor Aflat 

171 Dumitru Stăncescu (1866-1899)
176 Sur-Vultur
185 Fata unchiașului

193 C. Rădulescu Codin (1875-1926)
196 Pescăruș-Împăratul
216 Ciobanul fără frică

225 Alexandru Vasiliu (1876-1945)
228 Triști Copil și Inia Dina

241 Tudor Pamfilie (1883-1921)
244 Șperlă Voinicul
253 Fata unchiașului cea fără de noroc

265 Din culegerile de folclor
265 Drăgan Cenușă

295 Aprecieri critice

303 Bibliografie
I.Ediții
II.Studii

310 Cuprins

„Mare farsor, mari gogomani” (HANȚĂ 1962)

 Al. Hanță, Mare farsor, mari gogomani, Editura pentru literatură, București, 1962

V A. H., Spiritul antimonarhic în literatura română

1 Ion Budai Deleanu, Țiganiada (fragment)

21 Alecu Văcărescu, Tatăl nostru parodiat

23 Grigore Alexandrescu, Lupul moralist

26 ***, (Două manifeste pamflet)

34 Nicolae Bălcescu, Manualul bunului român (fragment)

40 Ion Eliade Rădulescu, Discurs în Adunarea Constiutantă din 1866 (fragmente)

46 Cezar Boliac, Împământenirea principelui de Hohenzollern

50 B. P. Hasdeu
Cântecul lui Răzvan (din Răzvan și Vidra)
Complotul bubei
Dormitorul

62 N. T. Orășanu
Dinastie
Domnitor
Monarhie
Peneș-împărat

68 Alexandru Macedonski
Noaptea 
Visul
Cetățeanul și toboșarul
Gângavul politic
Să trăiască vodă
Al II lea gângav politic
Vodă Trefleac I

84 Gheorghe din Moldova, Doină din Moldova

86 Constantin Mille
Vivat rex, vivat!
Apanajele
Mesajul regesc
Trăiască pruncul României

96 Constantin Bacalbașa, 10 mai

100 (Anonim)
(La noi e mai cu coarne)
(Fuseși prin treburi)

103 Traian Demetrescu
Nunta de argint
Fotografii regale
Discursul regelui la Moși

111 Anto Bacalbașa
Nunta Engliterei cu România
Urechilă moștenitor (basm)
Marele căpitan

121 (Anonim), D-lui Ferdinand de Hohenzollern

126 Raicu Ionescu-Rion, Imnul regal

128 Ion Păun-Pincio, Pe stradă

131 Ion Luca Caragiale
Șarla și șobolanii (poveste)
O necuviință
Suveran și curtezan. Satiră democrată
Mare farsor, mare gogomani

141 Anonim, Jubileu! Jubileu!

145 A. Vlahuță
Auri sacra fame
1907

156 George Ranetti
Aniversarea lui Vodă
10 mai
1907
În noaptea de 10 mai

165 Anonim
Pentru 10 mai
10 mai, zi de doliu!

168 George Coșbuc
Scrisoarea lui Firdusi către șahul Mahmud
(Spânzurați-l, de-i mișel)

179 N. D. Cocea
Camerele s-au deschis: comedia începe
Jertfa celor douăsprezece mii
10 mai, zi de rușine
M. S.
Vițelul de aur
Urecheatul
Trăiască regele!
„Regele țărănimii”
La umbra... Amintiri din copilărie (fragment)

207 Tudor Arghezi
Omul cu ochii vineți
10 mai la Mitropolie
Note de război / Ceasul cel bun - Sfânta cruce - Un viteaz care se teme de guturai
Mesajul
Duminica macabră
Scrisori de prinți
Povestea prinților sașii
Zintâi de an
Regele Carol

241 Zaharia Stancu, De 10 mai, paradă...

245 Tabla ilustrațiilor