Reluarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia în 1983 („TOMIS”)

 T., ?, „Tomis”, Constanța, ? 1983

(...) 

Din păcate, nu suntem în măsură a trece la fapte, întrucât, din motive de nepătruns, nu s-a socotit necesară invitarea, alături de reprezentanți ai presei centrale, și a reprezentantului revistei tomitane. Să fie, oare, vorba de o necunoaștere a a profilului și misiei publicației sau, pur și simplu, de micul dispreț pentru ceea ce, vai, nu poartă pe frontispiciu însemnele Capitalei? Așa încât, ca și când Mamaia se mutase irevocabil într-o altă zonă geografică, am fost nevoiți - neavând tenacitatea alergătorului după „un bilet în plus” - să ne mulțumim doar cu transmisiile, mai mult sau mai puțin revelatoare, oferite de Radioteleviziune, aidoma tuturor radio și telespectatorilor din țară îndrăgostiți de muzică și preocupați, în chip special, de calitatea melosului românesc original.

 Am auzit „voci” admirabile sau mai puțin, melodii în primă audiție unele potențiale șlagăre, altele exerciții de scos apa din urechi, ne-a bucurat existența unui „pluton” masiv de tinere talente, conturarea unor tendințe stilistice diverse, ca să nu mai vorbim de preocuparea compozitorilor noștri - tradusă în creații notabile - pentru ridicarea cântecului românesc la cote competitive. 

S-au acordat la interpretare sumedenie de premii, sugerând afirmarea unor talente noi și numeroase. Ex-aequo-ul a fost leitmotivul acestei ediții... E un semn bun sau dimpotrivă? În orice caz, Mamaia 1983 propune spre consacrare nume ca Marina Florea și Gina Pătrașcu, Rodica Creiniceanu și Carmen Rădulescu, Aurel Moga și Liliana Catrina. 

 La „creație”, Marele Premiu revenit lui Marius Țeicu, încununează talentul unui tânăr și înzestrat compozitor. 

Merită a se consemna participarea, alături de Orchestra Radioteleviziunii condusă de Sile Dinicu, cu drepturi egale și egală pricepere, pregătire și dăruire, a orchestrei Teatrului de Revistă „Fantasio”, dirijată de Aurel Manolache.

Merită a fi adânc întipărită în memoria tiparului bucuria și emoția publicului, resimțite sub formă de frenetice aplauze și pe... calea undelor.

Dar ce păcat că, totuși, pentru cronicarul tomitan ceva a rămas dureros de departe - atât de aproape fiind - dureros de abstract și imponderabil: atmosfera unică a „serilor de la Mamaia”,  a serilor de vară și de festival, când marea, retrăgându-se în infinit, lasă dreptul la prim plan scenei, deasupra și în jurul căreia neonul tutelează extazul spiritului creator, al bucuriei de a fi...