„Redescoperirea muzeelor (II)” (CRUCERU 1992)

 Fl. Cruceru, Redescoperirea muzeelor (II), „Tomis”, Constanța, august-septembrie 1992, p. 17

Acest bogat și foarte valoros patrimoniu, de peste 7.000 de opere de pictură, sculptură și grafică, și-a aflat valorificarea, nu numai prin expunerea permanentă a muzeului din Constanța, ci și prin numeroase expoziții temporare și prin secțiile muzeului din județ. 

Muzeul de Artă a ființat între anii 1961-1981 într-un imobil ce a devenit foarte curând necorespunzător față de creșterea patrimoniului, imobil situat în strada Muzeelor nr. 12, iar din anul 1982, reorganizat, într-un spațiu corespunzător, al unei clădiri anume construită, din Bd. Tomis nr. 84, unită, în 1988, cu aceea a primei „Școli de băieți și fete” din Constanța, edificată la finele veacului trecut.

De-a lungul celor 31 de ani de existență Muzeul a avut în subordinea secții de artă diseminate pe teritoriul Dobrogei, pe care le-am organizat, fie ca urmare a unor donații, fie spre valorificarea propriului patrimoniu acumulat. Astfel, prima dintre aceste secții, în ordinea apariției lor, s-a constituit în comuna Topalu, în 1961, pe baza unui patrimoniu de 230 de opere de pictură (181), sculptură (13) și grafică (36), donate de către dr. Gheorghe D. Vintilă, originar din această așezare. Muzeul poartă numele părinților săi - Dinu și Sevasta Vintilă, foști învățători în Topalu, la finele veacului trecut. 

În acelaşi an, am organizat Muzeul de artă din Limanu (comuna de origine a pictorului Ion Bitan), structurat pe baza unui fond de 150 de lucrări de artă contemporană, donat de Uniunea Artiștilor Plastici din București. 1963 este anul în care a fondată Secția permanentă de artă de la Babadag, spațiu de valorificare a patrimoniului propriu de grafică și sculptură, precum și Casa memorială Panait Cerna, în comuna ce poartă numele poetului. Ambele așezări muzeale au trecut în 1965 în administrarea județului Tulcea. În 1964, pe baza unei donații a Fondului Plastic din București, condus de pictorul dobrogean Spiru Chintilă, am constituit Muzeul de Artă din Medgidia, reorganizat în 1975, într-o clădire adecvată, demers pentru care, alături de noi, au fost Spiru Chintilă și Iftimie Ilisei (conducător al primăriei), care au asigurat de fapt toată baza materială necesară unei asemenea instituții. Această secție prezintă opere semnate în exclusivitate de artiști dobrogeni, în cadru cărora un loc important îl au, printre alții, pictorii Lucian Grigorescu și Spiru Chintilă, originari din această localitate. În sfârșit, în anul 1968, prin importanta donație făcută de sculptorul dobrogean Ion Jalea, s-a deschis colecția de sculptură ce poartă numele artistului donator, organizată în Constanța, într-o clădire situată pe malul mării, în vecinătatea operelor de artă monumentală, amplasate pe faleza Cazinoului, semnate de Jalea însuși, de Medrea și de Han.   

Datorez ideea înființării Secției de artă populară campaniilor repetate, întreprinse în 1965-1970 de dr. Gheorghe Focșa și dr. Tancred Bănățeanu, primul cu un colectiv de cercetători de la Institutul de Etnografie al Academiei, al doilea cu cercetători ai primului Muzeu de Artă Populară al țării (din nefericire desființat între timp!), care au întreprins anual campanii de cercetare a zonei și de achiziții. Însoțindu-i, am putut constata că există încă un număr mare de obiecte de cultură materială, interesante, aparținând etniilor locuitoare în Dobrogea, de o fermecătoare diversitate și autenticitate. Așa a început recuperarea în teren a acestor obiecte de civilizație, mărturii ale unui timp, pledând pentru conservarea unor obiceiuri, datini și, nu mai puțin, tehnici și motive stilistice și - în extenso - pentru specificitatea unui spațiu românesc. Pe baza acestora, după prealabila lor colecționare, am constituit Secția de artă populară a muzeului constănțean. După desprinderea sa, în 1990, aceasta a devenit Muzeu de sine stătător, iar prin achizițiile efectuate în anii 1986-1990, conținutul său tematic a fost extins către aria întregii țări.

Reorganizarea muzeului din 1982, în noul local, a coincis cu deschiderea, chiar în acest spațiu, a valoroasei colecții de pictură pe care scriitoare de origine dobrogeană Cella Serghi a dăruit-o orașului în care a copilărit. Nume mai puțin prezente în expunerea de bază a muzeului, precum Magdalena Rădulescu, Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, George Vânătoru ș. a., fac parte din acest important grup de opere.

Muzeul de Artă din Constanța a provocat și găzduit numeroase elevate întâlniri cu personalități de seamă ale criticii românești, precum: Petru Comarnescu, Ion Frunzetti, Radu Bogdan, Mircea Popescu, Aurelia Pavel, Andrei Pleșu, Titus Mocanu și alții, a unor mari expoziții retrospective de artă românească sau străină deschise în capitala țării și apoi la Constanța. Organizarea unei suite de 13 ediții (1972-1984) ale unor tabere de creație numite „Pontica”, a prilejuit continuarea popasurilor estivale ale pictorilor, pe care încă de la începutul acestui secol, școala românească de artă le-a întreprins pe tot litoralul, prilej, de asemenea, al comunicării directe cu realii prieteni ai muzeului și evident de creștere a zestrei muzeale, prin operele de inspirație locală, pe care artiștii le dăruiau muzeului, după fiecare popas estival întreprins la Constanța. 

„In memoriam” (PĂULEANU 1985)

 Doina Păuleanu, In memoriam, „Tomis”, Constanța, 1985

Spiru Chintilă a părăsit, pentru a nu-l mai revedea niciodată, solul aspru al Dobrogei natale. 

Născut la 17 decembrie 1921, și-a petrecut copilăria la Medgidia, urmând acolo și primii ani de școală. A studiat la Academia de Belle Arte București cu profesorul Camil Ressu. Din 1947, anul debutului expozițional, a participat la toate expozițiile de stat, municipale și festive din Capitală. Numeroasele expoziții personale, ca și participările la manifestările de artă românești din străinătate și la expoziții internaționale, l-au impus ca un reprezentant de referință al generației sale.

În Dobrogea, pictura lui C.  este amplu relevată o printr-o sală monografică la Muzeul artei și artiștilor dobrogeni din Medgidia, la a cărui reorganizare și extindere, în 1975, a contribuit, implicându-se ca un cunoscător și coordonator, dar ca și un împătimit de ordine și rigoare, pe care le considera atribute inerente muzeologiei, dar care sunt și constante ale poeticii sale.  

Analizând omul și lumea în momentele și aspectele lor de echilibru, opera lui C. este o hotărâtă și continuă afirmație: da, spunea pictorul, lumea este o măsurată armonie, omul o entitate solară, peisajul, o fericită cristalizare a stratificărilor materiei. Un om întreg într-o lume pe măsura lui, impune o anumită schematizare pe care pictorul și-o asumă conștient, de vreme ce atribuie, în spectacolul său plastic, un rol primordial construcției simplificatoare. C. își elaborează imaginea construind-o, căutându-i ordinea compozițională secretă. Fără îndoială că pentru aceasta sunt necesare sacrificii, în primul rând al exuberanței, al tumultului încleștării, al interogației existențiale. S. C. trebuie să cunoască înainte de a iubi, iar cunoașterea se desfășoară în suprafață, nu în adâncime. Astfel, s-ar putea explica încercarea pictorului de cuprindere generală a obiectului, care nu este echivalentă cu „dansul” cubiștilor în jurul formelor alese spre a fi reprezentate, căci lumea nu dorește să-și epuizeze, printr-o viziune sintetică, obiectele, dându-le ocol, din toate unghiurile, ci să le prezinte doar, în versiunea psihologicește reală.

C. oferă astfel o ipostază a vizibilului, ignorând voit acumulările sau asociațiile imaginației, dar și tentația misterului. În concepția sa imagistică, un rol determinant îl ocupă claritatea: obiectele sunt ferm individualizate, liniatura riguroasă, contururile viguroase, culoarea puternică (deși redusă la tonul local), lumina egal repartizată, penumbrele evitate.

Pictorul evită orice facilitate, mai mult sau mai puțin impresionistă, disimulând o fire solariană și o acută sensibilitate, în rigoarea și vigoarea unor ecranări geometrice și în ritmicitatea voit angulară a unor trasee constructive. Asceza picturii sale, întru care a stăruit o viață, nu izvora din sărăcie interioară. A fost un gest de opțiune lucidă și, am fi tentați să credem, chiar de autoapărare. Căci dincolo de construcția casantă în pictură și de severitatea ironică în comportament, S. C. a fost o conștiință a generației sale, un om prob și drept, de o infinită, tandră și ascunsă gingășie sufletească.

Astfel singularizată, pictura lui S. C. nu a refuzat tradiția artei românești, în a cărei materială conservare  pe pământurile natale dobrogene, pictorul s-a dovedit a fi un demn continuator.

Pontica 1975 la Constanța

 (...)

*

La fabrica de celuloză și hârtie Palas, caracterul direct al dezbaterii „Realitatea și imaginea plastică” s-a prelungit de-a lungul discuției, încheiată cu vizita pe care grupul de critici și artiști plastici a făcut-o în câteva dintre secțiile întreprinderii. S-a urmărit nu numai procesul de producție, ci și mediul ambiant, odihnitor, plin de lumină și cu calități estetice deosebite, ceea ce a explicat în bună măsură exigența formulată în întrebările referitoare la procesul reflectării realității în opera de artă, la opțiunea pentru peisajul înnoită și figura omului contemporan, la sinteza artă-gust, creație-producție sau la binomul creație-receptare a operei de artă.

*

Clubul DNM a fost gazda întâlnirii grupului de critici și artiști plastici cu tineretul UTC din port în discuția „Omul muncii în fața operei de artă”. Noțiunile de accesibilitate, receptare, artă angajată, ca și indicațiile Programului partidului privind „promovarea creației artistice cu un înalt conținut educativ militant, cât și educarea estetică a maselor”, au format nucleul intervențiilor invitaților, desfășurate ca un expozeu.

(...)

*

Simpozionul „Lucian Grigorescu”, susținut la Medgidia, în muzeul reorganizat care îi dedică o sală omagială pictorului născut în acest oraș, cu participarea unui numeros public și a organelor locale de partid, a beneficiat de intervențiile criticilor de artă Ion Frunzetti și P. Oprea și ale pictorilor S. Chintilă și M. Ionescu, care au evocat personalitatea, biografia, modul de lucru și atmosfera  atelierului artistului. M. I., care a călătorit refăcând itinerariul artistului la Cassis, unde aceasta a poposit în anii 30, a reconstituit ambianța în care L. G. a trăit mai bine de 10 ani.

Printr-un amplu exemplu, I. F. a circumscris datele biografiei interioare a artistului, a subliniat etapele evolutive ale creației sale, ca și caracterele esențiale ale operei lui L. G.

*

Acțiunile culturale Pontica 75 susținute cu artiștii plastici au subliniat faptul că arta contemporană face parte din edificiul societății socialiste, că ea se dezvoltă în strânsă legătură cu evoluția socială, că se împărtășește din caracterul întregului peisaj al țării, în neoprită construcție. Perspectivele nebănuite deschise spiritului creator de revoluția socialistă, de gândirea și practica contemporană captează atenția creatorilor de frumos, declanșează armonii ale creației lor, conexate frumosului vieții și asigură astfel caracterul realist al unei arte legată de popor și patria socialistă, căci - după cum spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu - „...arta este cu adevărat valoroasă când omul, ascultând-o, citind-o, privind-o, simte că ea îi devine necesară, indispensabilă, îl transformă, îl educă, îi lărgește orizontul spiritual”.