Cenzura comunistă în Dobrogea (XI - 1977) (COMAN)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (XI), „Tomis”, Constanța,  XLII, 453, decembrie 2007, p. 91-93.

Funcționarea Comitetului pentru Presă și Tipărituri avea să fie de scurtă durată încât, după numai doi ani de activitate, noua instituție a cenzurii este desființată, ca urmare a adoptării Hotărârii Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 29 iunie 1977 cu privire la creșterea rolului și răspunderii organizațiilor de partid și de stat, de masă și obștești, a uniunilor de creație, a conducerilor colective ale redacțiilor, Radioteleviziunii, editurilor, caselor de filme, instituțiilor de spectacole, în activitatea de informare și educare a oamenilor muncii, respectiv a Decretului Consiliului de stat nr. 472 din 24 decembrie 1977 cu privire la încetarea activității Comitetului pentru presă și Tipărituri.
Practic, prin reorganizarea din vara lui 1977, Comitetul pentru Presă și Tipărituri  era, practic, dizolvat dispărând încă, ca instituție de sine stătătoare, oficial, abia la finele anului. Membrii săi urmau a exercita de acum înainte controlul de stat asupra realizării programului de tipărituri, aplicării legilor din domeniul presei și tipăriturilor, de respectarea condițiilor de apariție și de difuzare a ziarelor și periodicelor. În același timp, ei trebuiau să participe la activitatea de atestare a ziariștilor și să urmărească aplicarea legislației în vigoare privitoare la lucrătorii din presă.
Renunțarea în mod oficial la cenzură nu a însemnat și eliminarea ei ci, mai cu seamă, generalizarea autocenzurii. Edificatoare în acest sens sunt următoarele argumente invocate în sus numita hotărâre: „ținînd seama de amploarea activității politico-ideologice și cultural-educative, de sarcinile tot mai complexe ce se pun în fața instituțiilor și organismelor cu acest profil, se impune ridicarea spiritului de răspundere al comuniștilor, al cadrelor ce lucrează în acest domeniu, iar în conducerea organismelor respective un rol tot mai important trebuie să capete formele de conducere colectivă, colectivele înseși, masele largi de oameni ai muncii, adevărații beneficiari ai artei, științei, culturii, ai activității publicistice. În aceste condiții sunt necesare reorganizarea și modificarea atribuțiilor Comitetului pentru Presă și Tipărituri, care exercită controlul preventiv în aceste domenii, întreaga răspundere a controlului revenind instituțiilor respective, conducerii colective a acestora, organelor însărcinate de partid și de stat să îndrume munca ideologică și cultural-educativă” (Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 57, 1 iulie 1977, p. 2.)
În esență, prin desființarea instituției cenzurii, creștea responsabilitatea individuală și, implicit, coeficientul de autocenzură astfel încât nivelul de creativitate trebuia adaptat condițiilor impuse de instituțiile și organizarea activităților politico-ideologice și cultural-educative.
Încheiem „incursiunea” printre notele/rapoartele de intervenții/sesizări  create de Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor Constanța în 1967-1977, cu un alt extras dintr-un document elaborat cu puțin timp înainte de apariția legislației privind reorganizarea instituției cenzurii.

1977 mai 26, Constanța
Extras din Nota de intervenții a împuterniciților Comitetului pentru Presă și Tipărituri Constanța din perioada  25 aprilie - 25 mai 1977

PONTICA XI - 1977
Revista muzeului de arheologie Constanța

Articolul „Cîteva observații pe marginea unor toponimice din dreapta Dunării de jos” de Petre Diaconu, referindu-se la oiconimele dintre comuna Ostrov și Cochirleni distingea două mari categorii: unele de origine turcă  veche și turcă osmanlîe, iar altele de origine românească, ordine în care de fapt se făcea comentariul respectiv. S-a indicat să se inverseze ordinea prezentării, adică să se înceapă cu prezentare a cuvintelor de origine românească.
S-a atenuat colonizarea satelor (Beilic și Cochirleni) cu populație venită din Buzău, indicându-se să se precizeze că aceștia au venit fără ordin și s-au așezat pe aceste meleaguri.

În articolul „Zeii Sabazios și Zbelsurdos la Drobeta” autorul D. Tudor vorbind de descoperirea unui fragment al unui mare basorelief, denumit „Fragmentul Pârvan”, spunea că această prețioasă piesă a fost furată din muzeul de la T. Severin”. S-a eliminat.

Materialul „Informații engleze” din 1839 despre extremitatea estică a „Valului lui Traian din Dobrogea”, de Sergiu Iosifescu, vorbind de erodare treptată a contururilor „Valului lui Traian” autorul spunea că fenomenul s-a accentuat după 1857, anul acordării de către Poarta Otomană a concesiunii construcției căii ferate Cernavodă-Constanța (Kustendje). Părțile subliniate au fost eliminate.

Articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu a fost oprit de la publicare datorită caracterului său polemic.

În materialul „Les roumains et la mer” (Românii și marea) au fost efectuate unele modificări de text. De semnalat că în Dobrogea „elementul românesc a fost sport (sporit - nota n. n. V. C.) prin colonizări” după 1878 fiind „lipsită de locuitori până atunci”.

În articolul „Dobrogea lui Burebista”, dr. A. Rădulescu prezintă acțiunea regelui Burebista de „închegare pentru prima oară a unui mare și puternic stat geto-dac”. În incursiunea sa în Dobrogea, Burebista este prezentat ca un mare războinic, care „a declanșat între anii 55-48 î. H. un năpraznic atac asupra orașelor pontice, în urma căruia o întreagă suită de orașe sînt integrate cu forța sau în chip pașnic protectoratului său”. Acțiunea lui Burebista este dominată de caracterul distrugător „orașele sînt crunt lovite și distruse, ca în cazul Histriei de pe malul lacului Sinoe”. Se relatează „starea de jale a locuitorilor, cruntele realități al evenimentului de la mijlocul sec. I î. e. n.”, precum „și eforturile pentru refacerea orașului distrus din temelii”.
Justificînd incursiunea lui Burebista în Dobrogea, autorul afirma: „Se știe că între anii 71-61 î. e. n., orașele vest-pontice au încercat opresiunea romană; la acea vreme însă, o vor încerca și pe cea dacică...” „Pe de altă parte, suveranul geto-dac pentru a-și consolida puterea la țărmul mării și rîvnind la bogățiile orașelor grecești procedează la cucerirea lor”. Articolul se încheia cu precizarea că la „data cînd s-a produs bătălia de lîngă Histria din 62-61 î. e. n., întregul teritoriu al Dobrogei făcea deja parte din regatul geto-dac, cu excepția litoralului...”. În încheiere, autorul concluzionează: „Iată d ce se cuvine reconsideră mai atent politica lui Burebista în această parte a țării - acum în curînd, cu prilejul împlinirii a 2500 de ani de la întemeierea sa, se conturează mai precis locul Dobrogei în cadrul hotarelor regatului daco-get de la mijlocul sec. I. î. e.n.”

În articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu pune în discuție pe un ton polemic localizarea Arcidavei. După unii arheologi, printre care și Hadrian Daicoviciu, Arcidava s-ar fi aflat pe Argeși (sic!) sau în zona Histriei, după părerea acad. Emil Condurachi. Pentru caracterul său polemic articolul a fost eliminat.

Materialele au fost rezolvate împreună cu direcția de specialitate de la CPT București.

Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetului pentru presă și Tipărituri Constanța, dosar 12/1973-1977, f. 3-4

*Virgil Coman (1973-2016 Constanța) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța al Arhivelor Naționale.

„Anul editorial 1993” („TOMIS” 1993)

 ***, Anul editorial 1993, „Tomis”, Constanța, decembrie 1993

„Tomis” întreabă, răspund editorii: Thomas Kleininger - Humanitas, Marin Mincu - Pontica, Tiberiu Avramescu - Minerva, Denisa Comănescu - Univers
1. Cum apreciați activitatea editurii unde lucrați la sfârșitul acestui an?
2. Care au fost dificultățile întâmpinate de instituția dumneavoastră în acest interval de timp?

*

Trebuie, cred, să începem așa: specificul oricărei edituri este acela că realizează profit foarte târziu. De aceea, fiecare pas este periculos și trebuie cântărit cu prudență. Așadar, ciclul de revenire este foarte mare, durează mult, iar la noi situația se agravează prin aceea că inflația, pe parcursul acestui ciclu lung, „mănâncă” din profit, trebuie găsite metode pentru a scurta acest ciclu, iar aceste metode dau deseori impresia unei încrâncenări și a unui suflu scurt. Apoi, se poate spune, simplificând, că o editură, nu numai la noi, ci și în occident, lucrează 11 luni fără profit și doar a douăsprezecea lună a anului este cea în care realizează profitul. Am făcut această introducere, pentru că suntem la începutul celui de-al patrulea trimestru și nu se poate judeca încă situația noastră, ci abia după  primele luni ale anului următor. Cum se spune, la noi nu toamna, ci primăvara se numără bobocii, la modul concret, chiar, atunci se dă raportul de activitate în fața adunării generale. Așa încât, dacă este să mă pronunț asupra 

anului editorial o fac incluzând și trei luni din anul precedent.

Anul trecut noi am scos 86 de titluri, iar acesta încercăm să obținem în jur de 100. Creșterea nu mai e atât de spectaculoasă în număr de titluri însă dacă vă gândiți că asta înseamnă două cărți pe săptămână, cred că am atins un nivel destul de important. Pentru a afirma asta, ne comparăm și cu celelalte edituri din țară, unde cifrele sunt în jurul a 30 de titluri la editurile de stat - și e de văzut cum stau lucrurile la cele particulare - și cu editurile din străinătate. Dar presupun că nici editurile care scot cărți „populare” nu au multe titluri, ci vin cu două-trei-cinci și au în schimb tiraje foarte mari. Deci, cât privește numărul de apariții, nimeni nu scoate mai multe decât noi, la ora actuală, în țară, iar în privința „popularității”, noi avem un public care ne este credincios, pe care-l știm, pe care-l simțim ca pe un sprijin permanent.   

Din punctul acesta de vedere, lucrurile par să se fi așezat într-o matcă liniștită, cred că și privind programul se vede o mai clară opțiune, am reușit adică să-l conturăm pe direcțiile știute: istorie, filozofie, religie, economie, memorii, documente, jurnale etc.

Din punctul acesta de vedere, lucrurile par să se fi așezat într-o matcă liniștită, cred că și privind programul se vede o mai clară opțiune, am reușit adică să-l conturăm pe direcțiile știute: istorie, filozofie, religie, economie, memorii, documente, jurnale etc.

Cum știți, marea dificultate în statele post-totalitare este, pentru producția de carte - difuzarea. Și atunci nu pot să vorbesc despre activitatea editorii fără să spun că am mărit numărul de librării și deci ajungem în mai multe locuri din țară decât până acum. Într-un fel sau altul, ajungem în toate orașele mari, deși nu avem propriile noastre librării în câteva dintre ele, cum ar fi Brașov sau Constanța. Dar căutăm să ajungem, într-un fel sau altul, peste tot. Trebuie să spun că avem și un serviciu de carte prin poștă, care încearcă să comunice cu cititorii prin intermediul presei, unde anunțăm ce titluri disponibile avem și putem expedia la cerere în orice colț al țării. 

Prin urmare, teoretic, orice om poate ajunge la cărțile noastre. Practic, bineînțeles că lucrurile nu stau întotdeauna așa. Din păcate. 

Nu putem deocamdată face tiraje care să treacă mult dincolo de un necesar imediat și problema mare este astăzi că producem cărțile în așa fel încât să se epuizeze imediat. Adică o carte pe care nu o vinzi într-un interval de timp foarte scurt aduce numai pierderi, chiar pierderi, nu pierzi doar banii investiți în ea, ci sunt pagube care provin din depozitare, manipulare, transport etc. 

În felul acesta se creează o stare anormală, o epuizare mult prea rapidă a titlurilor care ar trebui să rămână disponibile pentru cumpărători o perioadă mult mai îndelungată, să se acumuleze într-un fel de bibliotecă latentă pe care orice om s-o poată avea când și-o dorește. Din motive financiare noi nu putem să depozităm cărți și să le ținem la dispoziție pentru o perioadă ceva mai lungă. Pe de altă parte, din motive tehnice, nu se pot face suplimentări de tiraje, și aici ajung la problema principală.

Frustrarea principală ne este pricinuită anul acesta de tipografii pentru că acestea sunt insuficiente. Există încă un monopol al tipografiilor de stat, pentru că o tipografie este o investiție foarte mare pe care nu și-o poate permite decât statul și profitând de această situație, acolo se prestează o muncă foarte scumpă și proastă. Din punct de vedere al calității sunt sub orice critică.

Dar să vă spun, legat de aceasta, și reușita noastră de excepție, care iese puțin din limitele a ceea ce am făcut până acum, este vorba de cele două ediții bibliofile (în jurul cărora a început o întreagă dezbatere în mediile bucureștene) care se cumpără deja, ceea ce înseamnă că există oameni ce le apreciază ca obiecte frumoase, înțelegând în același timp că sunt o investiție foarte bună, cu totul și totul ieșită di comun.

Pentru noi a fost o provocare și un pariu să facem așa ceva, a trebuit să detașăm cu totul un editor, care s-a ocupat exclusiv, tot anul, de obținerea acestor produse, fiindcă lipsesc serviciile esențiale oferite de tipografiile din Occident, lipsește hârtia de excepție, a fost deci un efort imens.

În privința tirajului, aici sunt niște reguli foarte stricte, se scot 100 de exemplare, din care 20 se retrag rămânând să acumuleze în timp o valoare din ce în ce mai mare, toate sunt exemplare semnate de autor, numerotate, executate pe o hârtie și cu o iconografie excepționale.

În ce privește cartea lui Andrei Pleșu, Jurnalul de la Tescani, ilustrată cu 9 gravuri ale lui Horia Bernea - plastician cu cotă foarte înaltă, stranietatea ei constă în faptul că nu au fost puse împreună, cum se întâmplă de multe ori un text și niște gravuri, fie ele și de excepție, ci text și gravuri s-au născut din aceeași experiență comună, a exilului lui Andrei Pleșu la Tescani. Prețul acestei cărți este de 223 mii de lei. Cea de a doua, Oglinzile lui Petru Creția, este ilustrată cu serigrafii ale unor studenți de la Academia de arte plastice și însoțită de o mapă de lucrări ale acelorași, care n-au „încăput” între paginile cărții.

V-am spus toate acestea ca să știți că prin acest efort, noi am obținut un nou standard de calitate, el a funcționat ca un fel de provocare internă. De acum înainte, cărțile noastre ar trebui să fie, sigur, nu bibliofile, dar să aibă un nivel tehnic mai ridicat și un aspect pe măsură. Când vorbești de bibliofilie este absolut obligatoriu să fie frumos. Dar cred că toate cărțile trebuie să fie frumoase, nu pot fi estetice numai înăuntru, o carte nu e un suport  de hârtie pe care vehiculezi niște gânduri înalte și niște sentimente tulburătoare, ci trebuie să existe o concordanță între conținut și materialul propriu-zis. Eu prevăd o schimbare destul de rapidă în domeniul acesta nu numai la noi, ci se vede și pe stradă acum, sunt oameni care au început să tipărească în Occident, sunt coperți care se fac în diverse stiluri, a început o competiție pentru aspect. Ceea ce nu e rău, fiindcă astăzi, când te prezinți cu cărțile astea ale noastre la marile târguri internaționale, deși s-a investit în ele mult efort exact pentru aspect, exact pentru exterior, ele continuă să arate destul de jalnic, în comparație cu ceea ce se face peste hotare. Acolo, grație tehnicilor sofisticate de tipărire, lucrurile au luat un avânt inimaginabil. ȘI e firesc să fie așa, cum este bine să ai mașinile cele mai frumoase, florile cele mai frumoase, este bine pentru suflet să ai cărțile cele mai frumoase.    

Am mers cu cele două cărți la Frankfurt și ele au fost apreciate, dar vreau să vă spun că nu ăsta este lucrul cel mai important, ci este important ce se întâmplă aici, în țară. Atunci când aveam 10 titluri, sau 15 sau 20, ne puteam simți ca o barcă aruncată de valuri încolo și încoace, dar eu sper că acum situația editurii noastre a început să se stabilizeze, și de aceea aș spune că reușita acestui an este păstrarea unui public fidel (în condițiile în care situația economică s-a deteriorat așa de mult) și continuitatea unui efort - în România un lucru destul de neobișnuit. La noi se pornește întotdeauna cu mare entuziasm și la un moment dat se instaurează o mare oboseală.  

Aici, la Humanitas, cred că lucrurile au început să devină ușor impersonale, am devenit, cred, una din acele instituții care funcționează cumva de la sine, fără un efort personalizat.

Este o exagerare amabilă ceea ce spuneți dumneavoastră, anume că Humanitas este singurul lucru bun care s-a întâmplat de la revoluție încoace, după mine s-au întâmplat chiar în cultură, tocmai aici unde confruntarea cu rigorile economiei de piață e atât de dură, lucruri deosebite: filme interesante, experimente extraordinare în teatru, lucruri absolut minunate  

Cred, în general, că imposibilitatea statului de a mai subvenționa cultura și dificultățile care rezultă de aici, sunt o mare șansă, fiindcă se nasc energii creatoare nebănuite, izvorâte tocmai din conștiința acestei crize. 

Alături de toate lucrurile acestea care s-au întâmplat, eu spun că important la noi este că s-a acumulat deja un fel de bibliotecă și că asta nu poate - subteran, să nu schimbe ceva în România, în oamenii tineri, sau în cei mai în vârstă. Este ceva ce nu mai poate fi eludat. Este un stăvilar împotriva restaurației - HUMANITAS.

*

Apreciez ca foarte bună activitatea editurii Pontica în acest an, ținând cont de faptul că fără un sediu - ocupat abuziv de primărie -, fără o tipografie - care este totuși a Universității și există anumite uzanțe, care trebuie respectate, fără un personal corespunzător - avem de fapt doi redactori, un administrator și un om de serviciu - și în condiții pe care nu se poate să nu le știți - a reușit să scoată, totuși, cinci cărți de poezie, respectându-și adică acel pariu cu sine, de a scoate cinci poeți pe an.

Este vorba de aparițiile din colecția de poezie „Euridice”, unde i-am publicat anul acesta pe Alexandru Mușina, Paul Daian, George Popescu, Dan Ciachir - și un al doilea debutant, căci, așa cum avut în prima serie de 5 unul, avem și acum unul, pe Felix Lupu - cu Scriituri simultane. În altă ordine de idei, a a ieșit curând de sub tipar și în câteva săptămâni va fi piață, o nouă carte în colecția „Biblioteca italiană” - este vorba de eseul faimos al esteticianului Gianni Vatimo Sfârșitul modernității - și tot așa este posibil ca până la sfârșitul anului să mai apară un alt eseu al acestui estetician - Dincolo de subiect, o altă carte care a stârnit, la timpul ei, vâlvă în Europa. Sperăm, dacă vom mai avea forțe, tot în „Biblioteca italiană” să publicăm romanul Disprețul al lui Moravia, iar în colecția de critică și teorie literară - unde n-au apărut până în prezent decât două cărți - să publicăm alte câteva titluri. 

Aș putea deci spune că la o editură care nu are nici un fel de posibilități materiale, fiindcă a rămas la stadiul în care era atunci când s-a transformat din editură de stat în societate comercială, în sensul că nu e societate pe acțiuni, nu are decât posibilități de subvenționare care vin de la guvern, nici unul, dar nici unul din factorii locali nesprijinind-o, activitatea n-a mers bine, ci incredibil de bine, în condițiile date. 

Toate cărțile de până acum, pe care le știți, de altfel, au fost subvenționate de stat.

Dumneavoastră spuneți că întreprindeți o anchetă printre editurile prestigioase, de nivel național, că ne socotiți o asemenea editură, ar trebui să știți mai bine decât mine dacă ați mai întâlnit o situație similară, o asemenea reacție de respingere, ca a unui corp străin, de către o urbe, prin forurile diriguitoare, a unei instituții pe care aveți amabilitatea s-o socotiți de nivel național și chiar internațional. Un fel de incompatibilitate cu lucrul de calitate, cu valoarea. Fiindcă lucrurile așa stau: editura Pontica, identificată cu Marin Mincu, nu are la această oră un sediu. Ne-am judecat pentru el, cum știți, procesul a fost câștigat de editură, iar primarul, dl. Cornel Neagoe, nu vrea s-o elibereze. Există o hotărâre judecătorească deci, pe care dl. primar nu vrea s-o pună în aplicare, deși au fost întruniri la nivel de prefect, cu toate forțele implicate, deși s-a spus că trebuie să respecte Constituția, deși e vorba de una din puținele instituții locale de exigență și standard, cum spuneți, naționale, lucrurile au rămas așa cum au fost. În notița din „România liberă” spuneți că ați sesizat o singură inexactitate, aceasta cu statutul juridic al editurii. Nu e o inexactitate, e o infamie extraordinară, și mă mir că dl. Mihalcea a preluat-o și o perpetuează în ceea ce a scris apoi el, că e vorba de un SRL al cărui patron aș fi. În realitate, nu sunt ca și până acum, decât director onorific. De când există această editură, nu mi s-a plătit (nu mi-am plătit) nici un leu măcar, nici pentru deplasări, și nu mi-am plătit nici drepturi de autor pentru traducerea la Umberto Eco.

Ați vrut să știți care sunt marile probleme. Și la noi, ca peste tot, inflația care, pe distanțe în timp de la punerea în vânzare a cărții și până la recuperarea banilor, face să dispară nu numai profitul, ci chiar investiția inițială. La noi însă totul e agravat de lucrul acesta într-un mediu ostil, refractar, nu lui Marin Mincu, ci ideea de cultură și de valoare. În multe locuri, de dragul acestei idei, se fac multe. Aici nu se face nimic și nu se pune pe talerul balanței, nici că primul doctorat la Universitatea din Constanța se dă sub conducerea lui Marin Mincu, nici că la invitația mea va veni la Constanța eminentul romanist Eugen Coșeriu, ca să primească primul titlu de Doctor Honoris Causa conferit de această universitate.  

Nu pot detașa activitatea editurii de a Universității pentru bunul motiv că eu sunt unul și același. Dar să revin. Fără dezastrul creat de inflație și de circuitul greoi al cărții, care face ca banii pentru cartea lui Umberto Eco să nu fi ajuns la noi nici până acum, ne-am fi descurcat totuși. Cum lucrurile n-au stat așa situația editurii este financiar vorbind agonizantă și rezistăm din veniturile aduse încă de acea carte a lui Eco. Altfel, dacă nu va interveni o situație favorabilă, să avem un sediu și să ne putem mișca în mod normal, editura va trebui să sucombe.

M-ați întrebat cine totuși mă sprijină. Nu mă sprijină nimeni decât studenții mei și 60% in cadrele universitare. Dar ei nu sunt „foruri”. Domnul prefect a promis de câteva ori în această vară, în cursul unor întâlniri la domnia sa în birou, cu toate părțile de autoritate locală, s-au spus vorbe multe, dar nu s-a întreprins nimic.

Se pare că, totuși, este așa cum spun: nimeni nu dorește editura Pontica la Constanța. Dovadă că, iată, aceste două cărți, ale lui Alexandru Mașina [Mușina] și Paul Daian, au fost date la „Cuget Liber”, de două săptămâni, domnului Ismăileanu, personal, și n-a apărut despre el nici măcar o notă, n-a apărut nimic, în ciuda promisiunilor.  

De asemenea, problema editurii e grea și în ceea ce privește revista „Paradigma”, concepută, într-o mare parte a ei, ca o oglindă și un comentariu al realizărilor primeia. „Paradigma”, editată de Ministerul Culturii, nu a primit în realitate de la minister decât banii pentru hârtie, astfel încât apare exclusiv pe munca neplătită a celor ce semnează în ea. Nu s-au plătit nici colaborări, nici muncă de redacție. În ciuda faptului că ea a fost deja remarcată și cotată ca remarcabilă, iată, am pus la nivelul forurilor locale problema posibilității ca într-un oraș atât de mare să existe și o a doua revistă de cultură. Au fost niște promisiuni vagi, recunoașteri circumstanțiale, în momentul de față aștept de 3 luni de zile ca dânșii să contribuie pentru tipărirea celui de-al treilea număr, deja făcut, dedicat lui Mircea Eliade. Până în prezent, în mod concret nu au făcut nimic.

Concepută deci să sprijine editura, „Paradigma” nu poate face nimic pentru ea și nici pentru sine.  În momentul în care vor înceta subvențiile, în momentul în care nu vor mai veni banii din vânzările de cărți, și una și alta vor trebui să se sinucidă. Și împreună cu ele, un program editorial dintre cele mai singulare cred, program de promovare a poeților tineri, cu o scriitură modernă, elaborată, care, cum v-am spus, au fost deja remarcați de critică, în prima serie Mariela Rotaru, cu Galeria de singurătate, o carte despre care s-a scris, a fost propusă pentru premiul de debut, și caracterizată printr-o scriitură foarte meditată, exactă, riguroasă. Vreau să spun că poeții tineri de acum nu mai sunt niște instinctivi, ei sunt niște elaborativi, își gândesc bine discursul, și-l construiesc cu mijloace dintre cele mai moderne. Despre celălalt debut ar fi mai interesant însă să aflați, cel de acum Scriituri simultane al lui Felix Lupu, o carte a unui student la Academia de arte plastice, care merge pe filiera hermetismului barbian, conform principiului ut pictura poesis. 

La el se poate vorbi despre o tendință acut postmodernă, fiindcă așa cum știți bine, Ion Barbu constituie unul din reperele textualismului poetic românesc. Deci, Scriituri simultane se înscrie în acest filon al poeziei post-barbiene. Și celelalte apariții din „Euridice” sunt semnificative. Paul Daian a luat premiul la colocviile de poezie de la Piatra Neamț, cu volumul Iohann, Angela Marinescu a luat premiu la Satu Mare, Liviu Avram Stoiciu - premiul Uniunii Scriitorilor.  Avem deci până acum 10 cărți în „Euridice” și manuscrise pregătite pentru tipar pentru încă 20. Suntem singura editură de după 1989 care a scos într-un an jumătate 10 cărți de poezie.

Ar mai fi colecția la care eu țin foarte mult, și ea cu un profil care nu se suprapune cu al nici unei edituri din țară, „Biblioteca italiană”, în care au apărut deja trei cărți și sunt în curs de apariție încă două. Este colecția „Hermeneus” cu critică și teorie (alt sector neglijat în ultimii ani), unde pregătim o carte despre baroc a lui Horia Dan Mazilu - Barocul în literatura română - și încă una despre semnele arhitectonice, a unui tânăr de la Facultatea de Arhitectură din București, D. Păcurariu. Vrem să extindem seria de colecții cu aceea intitulată „Universitaria”, care să îmbine interesele editurii cu cele ale Universității, publicând unele lucrări ale universitarilor noștri, demne să intre în circuitul național. Avem în momentul de față o lucrare cu aspecte de cercetare dialectologică a d-lui conferențiar Marin Petrișor, care este deja gata, avem deja un dicționar de termeni filozofici a d-lui conferențiar Ibram Nuredin, va fi o carte a mea de Semiotică a literaturii orale - cuprinzând chiar cursul pe care îl susțin acum la anul I al Facultății de Litere, una de gramatică contrastivă a doamnei prof. doctor Theodora Cristea, pe care ați văzut-o conducând ședința de susținere a primului doctorat la Constanța, o carte despre raporturile dintre Anglia și România propusă de doamna conf. doctor Șandru, o antologie de texte anglo-americane propuse de lector Adina Ciugureanu.        

     

M-ați mai întrebat dacă avem în vedere la Pontica titluri care să se vândă bine și să ne acopere cheltuielile. Nu, nu avem în vedere așa ceva. Pontica nu dă rabat la calitate, nu face concesii de acest fel, este, din acest punct de vedere, elitistă. 

M-ați mai întrebat, de asemenea, în ce raport ne aflăm cu autorii constănțeni. Doi dintre poeții publicați sunt constănțeni, mai avem pregătite pentru tipar și altele, avem și un manuscris al prozatorului Florin Șlapac, sper să ni-l mai conceadă, avem cărțile de estetică și critică de care v-am spus, dar eu am sesizat capcana pe care mi-o întindeți în legătură cu necolaborarea cu constănțeni. Iată răspunsul: toți tinerii mei colaboratori, în afara acelora, asistenți, preparatori veniți din Anglia, Italia, Portugalia - pentru ca studenții să învețe de la sursă limbile respective, toți sunt constănțeni: e vorba de Adina Ciugureanu, Ion Magiru, Ileana Marin, Mona Momescu și alții. Nu locul de origine este criteriul, ci calitatea.

*

Editura Minerva, în ciuda dificultăților reale pe care le-a avut, a reușit să scoată anul acesta (...).

„Despre Eminescu, despre mare” (BHOSE 1991)

 Octavian Georgescu, Amita Bhose: Despre Eminescu, despre mare, „Tomis”, 1991?, octombrie?

Participant la simpozionul „Marea și navigația în limbile și literaturile clasice”, organizat la Constanța în cadrul ultimei ediții Pontica, dr. Amita Bhose, profesoară de sanscrită și bengală la Universitatea din București, autoarea volumului „Eminescu și India”, a avut amabilitatea să accepte un interviu, care s-a desfășurat, am spune peripatetic, într-o plimbare peninsulară a orașului, străjuită de statuile lui Ovidiu și Eminescu. Dialogul debutează cu ideea de unicat a Șarpelui Glykon (Binevoitorul), văzută la Muzeul de Istorie și Arheologie.

- Ovidiu, Dante, Byron, Pușkin... înșir eu numele câtorva exilați celebri, ale căror elemente biografice consună în timp...

- Nu numai datele fizice ale exilului le-au smuls accente tragice, spune dr. Bhose, ci contrastul real-ideal sau dintre contingent și absolut. Eroul exilat al lui Kalidasa din „Meghaduta” („Norii mesageri”) își exprimă pe rând dorul de natură, de iubită, dar mai presus este la el setea de absolut. Eminescu dă o expresie remarcabilă acestei „situări” atât în explicația de pe manuscrisul poemului „Luceafărul”, cât și, cu maximă concentrare, în catrenul final (în care e refuz, dar și regret, rod al unei adânci ruminații, efect al unei scindări tragice).

Respiră aerul salin cu savoare, privește clădirile ca și cum le-ar „filma” încet, își reprimă parcă o exclamație când îi arăt presupusul hotel „D`Angleterre”, al cărui antet apare pe o scrisoare trimisă de Eminescu în iunie 1881 din Constanța (cui altcuiva decât Veronicăi), publicată de Augustin Z. N. Pop întâi în „Tomis”.

- Eminescu intuia poate ca nimeni altul ritmul universal și etern al mării, spune dr. Bhose, și mi s-a părut imposibil ca el să nu fi văzut marea.

- Publicarea scrisorii a venit ca o confirmare documentară a impactului Poetului cu marea - și unde?, la el acasă, în România.

- Imaginată, gândită, materializată poetic, imaginea mării văzută apoi cu ochii trebuie să fi fost grozavă, ca o explozie care va nutri apoi simțirea și cugetul său înalt.

- Lucian Blaga, zic, a observat obsesia „ondulării acvatice” în lirica eminesciană, alături de ondularea deal-vale specifică spațiului mioritic. Ambele mi se par date ale viziunii existențiale și cosmice la Eminescu.

- Cu adaosul că lait-motivul „valurile, vânturile” din cunoscuta sa poezie nu este doar un procedeu prozodic, ci un simbol al cugetării poetului; el revine în diferite feluri și în alte creații; alte simboluri caută un reazem în „noaptea veșnicei uitări / în care toate curg”; acest reazem va fi marea și, nu întâmplător, acel „scenariu” al epitafului său (cum ar  spune Eliade) este în cadrul mării.

- Unii au văzut în „Mai am singur un dor” doar expresia conștiinței sale valorice, citând posibile modele în „testamentele” lui Properțiu, Horațiu etc.

- Nu cred că „Mai am un singur dor” este un act de orgoliu literar, ca la alți antici sau moderni, ci rezultatul unei meditații filozofice exprimate poetic, în care regăsim, ca pretutindeni în opera sa reprezentări simbolice caracteristice atât spațiului românesc, cât și unor izvoare străvechi, aflate în textele sanscrite de care Eminescu s-a simțit atras întreaga sa viață.

În drum spre monumentul poetului din fața mării, creație a sculptorului Oscar Han, inaugurată la 15 august 1934, prilej cu care cunoscuta militantă pentru emanciparea femeii Silvia Pankhurst, traducătoarea lui Eminescu în engleză (într-un volum prefațat de Bernard Shaw), a recitat în limba lui Shakespeare „Împărat și proletar”, observ că dr. Bhose rupe cu delicatețe o crăiță (rămasă ca prin minune la începutul iernii) pentru a o depune pe treapta de jos a monumentului.

- Este poate singura din florile mele preferate care există și în România, îmi explică, surâzând vag, pironită apoi cu ochii pe chipul meditativ al Luceafărului poeziei românești, dăltuit în bronz și în nemurire de Han.

Discutăm despre mare ca despre un leagăn al vieții, despre menirea de a fi om, despre polivalența lui Rabindranath Tagore, o întreb apoi ce proiecte are.

- Lucrez la un studiu intitulat, să zicem, „Brâncuși și India”. După Eminescu, geniul creator de care m-am simțit cel mai mult atrasă dintre valorile date lumii de către români, este Brâncuși. El este național și universal deopotrivă și e de ajuns să privești „Oul cosmic” pentru a simți în aceeași operă  perfecțiunea unei vibrații eterne. Totuși, ideea de a scrie despre Brâncuși mi-a venit într-o călătorie în ruinele Palmiriei, unde am văzut pe un basorelief trei figuri de femei, dintre care una semăna leit cu domnișoara Pogany.

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, septembrie

*

Apariția unei cărți purtând semnătura lui Umberto Eco constituie un eveniment notabil pentru oricare editură din lume. Bucuria noastră este cu atât mai mare, astăzi, când avem prilejul de a consemna un al doilea pas făcut de editura constănțeană „Pontica” pe drumul afirmării: lansarea romanului „Pendulul lui Foucault” al celebrului scriitor italian, din opera căruia exista, tradus în limba română, doar „Numele trandafirului”.

*

Organizatorii ediției 1991 a Festivalului mondial de marionete de la Charles Ville Messier (Franța) au adresat Teatrului de Păpuși din Constanța o invitație specială de participare, ceea ce reprezintă, indiscutabil, o recunoașterea a valorii păpușarilor constănțeni. În regia Monei Chiriță, ei vor prezenta publicului francez spectacolul „Făt Frumos din lacrimă”, după basmul lui Mihai Eminescu.

*

Muzeul de Artă din Constanța a găzduit o nouă expoziție de grafică satirică a cunoscutului artist plastic Mihai Stănescu. Problemele grave ale existenței noastre cotidiene au fost și de această dată  principala sursă de inspirație a acestui excepțional artist, care, așa cum au putut aprecia numeroșii vizitatori, cu umorul său debordant ne face să uităm, pentru câteva clipe, toate necazurile acestei „democrații originale”.

*

Nici că se putea găsi un loc mai inspirat pentru amplasarea bustului marelui filosof și arheolog Vasile Pârvan decât în inima orașului, dinaintea uneia din porțile principale ale cetății Tomis. Prin aceasta s e înfăptuiește. în sfârșit, un necesar și îndelung așteptat act reparatoriu față de memoria aceluia care și-a închinat întreaga viață istoriei milenare a neamului. Felicitări edililor constănțeni, tuturor celor care au contribuit la materializarea acestei generoase inițiative!

*

A luat ființă Colegiul „Hyperion”, filiala Constanța, prima instituție particulară de învățământ superior din localitate, care își va deschide porțile în această toamnă pentru 250 de studenți ce vor putea opta pentru secțiile: Exploatarea și întreținerea aparaturii electrice și electrotehnice, Prelucrarea electronică a informației economice, Management, Tehnică dentară, Economia și tehnologia fermelor agricole, Consultanță juridico-legislativă și Tehnologia financiar-contabilă a economiei de piață, finanțe, bănci.

*

Dacă nu se vor ivi din nou alte necazuri (și, slavă Domnului, au fost suficiente!), există toate condițiile  ca până în 1994 să intre în funcțiune primul grup energetic de 700 MW al Centralei nuclear electrice de la Cernavodă. Vizita la fața locului a lui Arthur Jack Epp, ministrul industriei, petrolului și energiei din Canada, precum și a unor specialiști de la „Atomic Energy of Canada” și „Anasaldo” (Italia), anunțarea 
deschiderii primei linii de credit în valoare de 400 milioane de dolari, dintr-un total de un miliard, sunt argumente convingătoare chiar și pentru acei sceptici constructori români care afirmau, nu demult, că omenirea va folosi o altă energie până să producă electricitate centrala dobrogeană!

* 

Vestea înființării la Constanța a unui club al „Leilor” a fost primită cu explicabilă rezervă de locuitorii orașului, care ar fi fost mai curând interesați de un club al „Dolarilor”, mai ales în aceste zile când făloasa noastră monedă națională scheaună jalnic, gata să-și dea duhul. Puțin știu însă că acest gen de cluburi, existente în peste 160 de țări, propun stimularea interesului pentru moralitate și cultură, pentru prietenie și solidaritate umană, pentru spirit civic, pace și înțelegere reciprocă.

*

Bulevardul Mamaia începe să concureze arterele comerciale cu tradiție ale Constanței, mai ales datorită inițiativei particulare. Câteva firme rețin în mod deosebit atenția. „Elmo” SRL, situată pe bd. Mamaia, nr. 136, tel. 1.79.84, este un mic restaurant, pentru intimizarea cărui patronul, Eliza Mocanu, a investit o sumă considerabilă. Aici se pot servi zilnic specialități culinare dobrogene, bere, vinuri din podgorii renumite, dulciuri și cafea, toate la prețuri rezonabile. Surpriza noastră este însă alta: la etaj am putut vizita prima unitate hotelieră privată din oraș, adică 7 camere cu câte două paturi, având un confort deosebit. Prețul: 350 lei/cameră/zi, adică cel mai scăzut din Constanța la ora actuală!

Pe același bulevard, la numărul 144 B, și-a început activitatea firma „Flores” SRL, specializată în comercializarea bunurilor de larg consum, a produselor alimentare și a unor delicioase produse de patiserie și cofetărie, după rețete proprii. Familia și Florea Dana, patronii societății, ne-a asigurat că programul unității, la cerere, poate fi non-stop, clienții având la dispoziție o cochetă grădină terasă cu 30 de locuri, unde se pot organiza mese festive. Prețurile practicate sunt sub nivelul altor unități similare din oraș, calitatea serviciilor fiind principalul atu al tinerei și ambițioasei firme „Flores”.

*

Imperturbabilii slujbași ai puterii din Constanța au toate motivele să condamne cu vehemență declarațiile lui Mircea Țeican, comisarul șef  al Gărzii Financiare din județ, care a avut tupeul să critice puterea locală în ziarul „Cuget liber”, pe motiv că deși Garda a fost înființată la 10 iulie 1991, încă nu i-a fost repartizat un sediu! Păi bine, domnule Țeican, dumneata nu știi că Societatea Handicapaților „Caritatea”, spre exemplu, așteaptă același lucru de un an și jumătate? Chiar dumneavoastră, care urmăriți să faceți numai rău sărmanilor mafioți din oraș, vă băgați în față?

*

Săritori ca întotdeauna, prinzând de veste că țăranii români au deocamdată alte treburi cu mult mai importante prin arhive și birouri, pe la Primării și Comisii de judecată, prin grajdurile fostelor CAP-uri, americanii s-au gândit că n-ar strica să le dea o mână de ajutor, concretizată în 200 000 de tone de cereale. În portul Constanța, au și sosit navele „Inger”, cu 21.000 tone de porumb, „Omi Sacramento” cu 40.000 tone de porumb, și  „Miss Marietta”, cu 35.500 tone de porumb. Fraților de peste Ocean, dar cu grâul și cartofii cum stați?

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, iulie?

*

Membrii coralei constănțene „Pontica”, sub bagheta maestrului Sabin Nicolaină, au oferit o adevărată lecție de demnitate imperturbabililor birocrați ai Primăriei și Prefecturii Constanța, tuturor celor implicați cu putere de decizie în actul cultural, care nu fac altceva decât să confirme reîntoarcerea cu pași fermi la o politică de tristă amintire. Tratați cu o indiferență absolut condamnabilă, lipsiți până și cei 75 de dolari la care aveau dreptul în mod legal, siliți să străbată 3.000 de km dormind în autocar, solii artei interpretative constănțene au onorat totuși invitația Primăriei orașului Boulogne sur Mer, oferind publicului francez din Hinges, Hesdin, Fruges, Bethune, Montreuil concerte și recitaluri de aleasă ținută artistică, elogios comentate de presa franceză, „Pontica” fiind considerată cea mai bună formație corală care a concertat pe acele meleaguri.

*

Peste 400 de exerciții ortografice și 13 texte, foarte utile nu numai elevilor, conține volumul „Exerciții ortografice pentru admiterea în liceu” al reputatei specialiste în materie, profesor Olga Duțu, editate de Editura Europolis la sfârșitul lunii iunie 1991.

*

Cu ajutorul colegilor noștri de la „Cuget liber”, am reușit să înțelegem ce hram poartă oribila dugheană din plăci prefabricate, care „înfrumusețează” și conferă un pitoresc aparte bulevardului Republicii. Sinistra caricatură, botezată cât se poate de nimerit „Feeria”, este de fapt o capodoperă a miniaturizării! Cel puțin ala rezultă din antologica scrisoare deschisă a dlui. economist M. Teodorescu, pe care, dacă ar fi citit-o I. L. Caragiale s-ar fi lăsat de scris și s-ar fi apucat de albinărit sau de ski nautic. Astfel, cetățenii orașului sunt informați că masiva ctitorie de 4x4 mp urmează să adăpostească „o mică întreprindere pentru comercializarea bunurilor de larg consum - alimentare, cosmetice și C. A. M.”, „prestări de servicii operative la domiciliul clienților”, „servicii ca: îngrijirea bătrânilor și bolnavilor, a copiilor, zugrăveli și zidărie interioară, croitorie de cameră, coșerit, ajutoare la curățenie, transporturi, foto, asigurarea pazei”, „comisioane la ore fixe cu flori, produse de cofetărie, bibelouri, literatură”, iar la cele două ghișee se vor servi, în program non-stop, „ceai, cafea, răcoritoare, mic dejun, produse alimentare preambalate, tutun-țigări și o gamă de strictă necesitate de produse cosmetice preambalate”. Chiar dacă acestei impresionante liste i sa-r fi adăugat un salon de coafură și frizerie, hipodrom și heliport, nu ne-ar fi cuprins mirarea. Când actele acestei „corporații” sunt aprobate de Primărie, Prefectură, IPJ, Comisia Națională de Industrie Mică și Servicii, orice comentariu este de prisos!

*

Muzeul Marinei din Constanța a găzduit o inedită și valoroasă româno-japoneză de grafică în stil tradițional nipon, autori fiind Ryzhei Nishyama și constănțeanul Ion Codrescu, ambii excelenți desenatori și autori consacrați de poeme haiku.

*

Soții Nicolae și Angelica Oprea au fondat la Constanța „Apelul pentru ajutorarea copiilor orfani din România”. Societatea „Orion TV”, organizatoarea unui turneu internațional de tenis la arenele „Ashton Park” din Wirral, a inclus în costul fiecărui bilet o liră sterlină pentru orfanii României, invitând la această acțiune caritabilă, alături de soții Oprea, pe celebrul Ilie Năstase și pe ambasadorul nostru la Londra, Sergiu Celac.

*

Deși, după unele versiuni, „Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, ediția 1991, a r fi trebui să se desfășoare la București, Brașov, Băile Felix sau Tecuci, organizatorii anunță drept sigură desfășurarea sa la... Mamaia! Pare greu de crezut, într-adevăr...

*

În noul context social-cultural pe care îl resimte întreaga Europă odată cu prăbușirea sistemului comunist, a fost posibilă înființarea la Constanța a unei Asociații cultural-științifice de prietenie româno-germană, având drept scop adâncirea pe multiple planuri a relațiilor dintre cele două popoare. Avându-l ca președinte pe Vasile Titire, noua asociație își are, deocamdată, sediul la Clubul Hipodrom, hotel Ambasador din Mamaia.

*

Dacă nu se vor lua măsuri urgente, lacul Tăbăcărie din Constanța va deveni o uriașă sursă de infecție pentru zonele limitrofe! Cândva foarte bogat în pește, cu o apă bine oxigenată chiar și în zilele caniculare ale verii, acesta a ajuns o cloacă stătută, năpădită de ierburi și alge, care degajă un miros înfiorător și are un aspect deplorabil. Cât despre pește, ce să mai vorbim? Se pare că exemplarele cel mai rezistente au murit încă din vara trecută, așteptând zadarnic intervenția Mișcării Ecologiste, preocupată mai curând cu negostoria decât cu sănătatea și protecția mediului ambiant...

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, aprilie

*

O inițiativă demnă de semnalat, surprinzătoare pentru aceste vremuri, când organizatorii se întrec în „competiții” de genul „Miss Alimentara”, „Miss Ciamurlia”, „Regina frumuseții din Cooperație” etc. Compozitorul Adrian Doxan și Clubul Elevilor din Constanța propun un festival interjudețean de muzică ușoară pentru elevi în vârstă de 10-19 ani, a cărui primă ediție se va desfășura în perioada 25-26 mai 1991. Între sponsorii care și-au anunțat intenția de a contribui la reușita acestui concurs al celor mai tinere talente, amintim Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cotidianul „Cuget Liber”, „Radio Constanța, Sindicatul Învățământului Preuniversitar, societatea „Atractiv T. A.”, societatea „Coral Mod” din Mangalia. Lista rămâne însă deschisă pentru toate instituțiile și societățile interesate, care își pot anunța intenția de sponsorizare la Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământ sau direct la CEC, contul 451102211!

* 

Se pare că reputatul regizor Dan Alecsandrescu și-a propus o întrecere cu sine însuși, atunci când a pornit de la Târgu Mureș spre Constanța pentru a pregăti la Teatrul Dramatic două premiere în paralel! Astfel că, în prezent, întregul colectiv repetă la „Părinții teribili” de Jean Cocteau și „Ghebosul” de Slawomir Mrozek (în premieră absolută pe scenele noastre). Ambele spectacole vor vedea lumina rampei pentru întâia oară în cursul lunii mai.

*

O veste care ne umple inimile de bucurie: în curând vom uita de toate necazurile, soarele va străluci și pe strada noastră, fiindcă vom avea, în sfârșit, Coca Cola! Renumita firmă a hotărât acordarea exclusivității desfacerii produselor sale pe Litoral societății „Vin-Vico” pentru a le arăta de ce este în stare celor de la Pepsi. Să vezi trai pe noi! Făcând abstracție de entuziasmul dezlănțuit al populației, tragem totuși un semnal de alarmă: de ce se tergiversează atât contractul cu firma de automobile Rolls Royce?

*

Răspândită în întreaga lume, recunoscută de ONU pentru popularitatea sa în rândul a peste 1900 de grupuri etnice, pentru particularitățile sale ca mișcare spirituală și culturală, Mișcarea Bahai și-a găsit adepți și la Constanța, unde recent a fost înființată cea de a zecea sucursală din România. 

*

Orchestra Simfonică, cea mai tânără instituție culturală a Constanței, având la pupitru pe maestrul Radu Ciornei se pregătește pentru un turneu concertistic prin Spania, unde va cânta alături de corul „Madrigal”. Turneul include spectacole în orașele Madrid, Granada, Vigo, Toledo, Gijon etc. Urăm talentaților noștri artiști mult succes!

*

Între numeroasele firme înființate de curând la Constanța, două ne-au reținut atenția. Barul și berăria „Atlantic”, al cărui patron a avut atenția de a readuce în atenție o unitate demolată de fostul regim, și cochetul restaurant „Potcoava de aur” situat pe strada Onești, probabil cel mai bine aprovizionat local particular la această oră de pe întreg litoralul românesc.

*

Editura Pontica din Constanța a scos prima carte: „Cântecul sirenelor” de Maria Corti. Romanul deschide seria Biblioteca Italiană. Atenție bibliofili!

Cercetarea la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în 1983 (RĂDULESCU 1983)

 Adrian Rădulescu, Dare de seamă asupra activității Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în intervalul noiembrie 1982 - noiembrie 1983, „Pontica”, Constanța, XVI, 1983, p. 333-338

(...)

(337)

Rămîne ca în cazul săpăturilor de salvare, efortul să continue și pe timpul iernii acesteia, conduse de N. Georgescu și E. Bîrlădeanu la Mangalia, în necropola de lîngă stadion, și de C. Chera și V. Lungu la Constanța, în zonele de construcții din jurul teatrului și pe traiectul Canalului între Poarta Albă și capul Midia, unde excavările au căpătat un ritm alert.

Cercetările colectivului nostru au căpătat în ultimii ani o mult mai mare extensiune, prin includerea în planurile de lucru anuale a unor teme legate de istoria medievală și modern-contemporană, cu preeminența  firească a problemelor legate de mișcarea democratică și muncitorească din zona dobrogeană. Muzeografii Secției de istorie și cîțiva de la Oficiul județean al patrimoniului au elaborat subiecte interesante: Comerțul de tranzit prin Dobrogea în sec. XVIII - A. Murat; Viața politică în Dobrogea între anii 1911-1916 - A. Pop; Situația țărănimi dobrogene în deceniile premergătoare revenirii Dobrogei la țară - M. Vicol; Aspecte ale nemulțumirilor țăranilor privind aplicarea reformei agrare din 1921 în județul Constanța - S. Suceveanu; Dobrogea în 1946 - o nouă fază a alianțelor politice întreprinse de PCR - M. Drugă. Șirul exemplelor poate continua mult. Credem însă că cea mai bună cale de cunoaștere a activității de elaborare a colectivelor noastre o reprezintă răsfoirea celor două volume editate recent de muzeu: Studii și comunicări de istorie, volulmul II, și Pontica XV - ambele cu sumare elocvente pe linia aserțiunilor noastre.

Și fiindcă am abordat problema publicațiilor, amintim că pe lîngă cele două volume de specialitate, planul editorial, executat întocmai, am pus la dispoziția publicului vizitator  cantități suficiente de ghiduri, pliante și cărți poștale ilustrate, în limba română și în limbi de circulație internațională, astfel că am putut constata o normală activitate turistică.

Acestui bilanț care oglindește activitatea corpului de muzeografi din secțiile de arheologie, modernă și contemporană și patrimoniu, se impune să-i adăugăm frumoasele rezultate dobândite de către restauratorii laboratorului zonal. Prin grija acestora au fost puse la dispoziție în timp util materialele restaurate necesare publicării sau expunerii în sălile tuturor secțiilor din oraș și din județ - ceea ce a făcut să se îmbunătățească mult aspectul calitativ al circuitelor muzeale.

Sperăm că rezultatele vor fi și mai mari și mai bune în perioada imediat următoare, dat fiind că, prin grija Comitetului județean al PCR, am dobândit un nou sediu pentru laborator, mai spațios și mult mai convenabil pentru desfășurarea unor acțiuni complexe de restaurare.

Conchidem că toate resorturile acestui organism muzeal au funcționat mulțumitor. Este însă loc și de mai mult și de mai bine. Aceasta referindu-ne la volumul și calitatea cercetării; (...).

Pontica 1975 la Constanța

 (...)

*

La fabrica de celuloză și hârtie Palas, caracterul direct al dezbaterii „Realitatea și imaginea plastică” s-a prelungit de-a lungul discuției, încheiată cu vizita pe care grupul de critici și artiști plastici a făcut-o în câteva dintre secțiile întreprinderii. S-a urmărit nu numai procesul de producție, ci și mediul ambiant, odihnitor, plin de lumină și cu calități estetice deosebite, ceea ce a explicat în bună măsură exigența formulată în întrebările referitoare la procesul reflectării realității în opera de artă, la opțiunea pentru peisajul înnoită și figura omului contemporan, la sinteza artă-gust, creație-producție sau la binomul creație-receptare a operei de artă.

*

Clubul DNM a fost gazda întâlnirii grupului de critici și artiști plastici cu tineretul UTC din port în discuția „Omul muncii în fața operei de artă”. Noțiunile de accesibilitate, receptare, artă angajată, ca și indicațiile Programului partidului privind „promovarea creației artistice cu un înalt conținut educativ militant, cât și educarea estetică a maselor”, au format nucleul intervențiilor invitaților, desfășurate ca un expozeu.

(...)

*

Simpozionul „Lucian Grigorescu”, susținut la Medgidia, în muzeul reorganizat care îi dedică o sală omagială pictorului născut în acest oraș, cu participarea unui numeros public și a organelor locale de partid, a beneficiat de intervențiile criticilor de artă Ion Frunzetti și P. Oprea și ale pictorilor S. Chintilă și M. Ionescu, care au evocat personalitatea, biografia, modul de lucru și atmosfera  atelierului artistului. M. I., care a călătorit refăcând itinerariul artistului la Cassis, unde aceasta a poposit în anii 30, a reconstituit ambianța în care L. G. a trăit mai bine de 10 ani.

Printr-un amplu exemplu, I. F. a circumscris datele biografiei interioare a artistului, a subliniat etapele evolutive ale creației sale, ca și caracterele esențiale ale operei lui L. G.

*

Acțiunile culturale Pontica 75 susținute cu artiștii plastici au subliniat faptul că arta contemporană face parte din edificiul societății socialiste, că ea se dezvoltă în strânsă legătură cu evoluția socială, că se împărtășește din caracterul întregului peisaj al țării, în neoprită construcție. Perspectivele nebănuite deschise spiritului creator de revoluția socialistă, de gândirea și practica contemporană captează atenția creatorilor de frumos, declanșează armonii ale creației lor, conexate frumosului vieții și asigură astfel caracterul realist al unei arte legată de popor și patria socialistă, căci - după cum spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu - „...arta este cu adevărat valoroasă când omul, ascultând-o, citind-o, privind-o, simte că ea îi devine necesară, indispensabilă, îl transformă, îl educă, îi lărgește orizontul spiritual”.

„Stagiunea teatrală la timpul prezent” („TOMIS” 1973)

 ?, Stagiunea teatrală la timpul prezent, „Tomis”, Constanța, 10 noiembrie 1973

Închiderea festivă a manifestării de mare amploare „Pontica - dialog cultural cu viața” a coincis cu premiera piesei „Răzvan și Vidra” de B. P. Hasdeu, în regia lui Mihai Dimiu și scenografia Elenei Forțu. prezentarea acestui spectacol marchează totodată și deschiderea noii stagiuni teatrale constănțene. În locul articolului festiv ori al salutului lapidar, am preferat modalitatea, și ea discutabilă, poate, a anchetei, la care am invitat să răspundă regizori și actori ai teatrului de dramă și comedie din Constanța.
1. Care a fost, din punctul dumneavoastră de vedere, evenimentul teatral al stagiunii 1972-1973? 
2. Vă satisface modul în care a fost organizată stagiunea estivală?
3. Cu ce gânduri începeți această nouă stagiune?  

Jean Ionescu, directorul Teatrului dramatic din Constanța

1) Pentru colectivul teatrului nostru, cât și din relația cu publicul constănțean, am reținut din multiplele manifestări pe care le-am prezentat, ca evenimente teatrale (în ordinea desfășurării) premiera Mascarada după Lermontov, premiera pe țară cu piesa Între noi doi n-a mai fost decât tăcere de Lia Crișan și de asemenea pe plan național, confruntarea oferită la Bacău prin Gala recitalurilor, premiile (3 din 7) cucerite de actrițele Ileana Ploscaru, Agatha Nicolau și Ana Mirena, cu recitalurile de teatru și poezie create în studioul teatrului nostru.

Sigur, stagiunea noastră a cuprins mai multe titluri de spectacole, un număr important de reprezentanții atât în sediu cât și în deplasările făcute în cuprinsul județului și în afara lui. Dacă am declara că suntem deplin satisfăcuți de stagiunea teatrală, cred că am greși; în artă, în general, nu poate funcționa automulțumirea, iar colectivul nostru este foarte conștient că are încă mult de și permanent de muncit pentru calitatea artistică ce se impune din evoluția rapidă și trepidantă a vieții noastre cotidiene.

În același timp, referindu-mă la relația cu publicul, în special cu tinerele generații de spectatori, trebuie să spunem că nu am reușit să stabilim încă un dialog cu privire la gândurile noastre de creație și dorințele lor, poate și fin vina noastră, dar cred că și din aceea a unor factori responsabili implicați în procesul complex de pregătire, educație și cultură a acestui tineret.

2) Stagiunea estivală, care consider că trebuie să devină eveniment în fiecare sezon, cred că ar necesita o mai profundă gândire, în special pe planul selectării manifestărilor. Sigur că stagiunea trecută a cuprins evenimente inedite și în privința calității și ca amploare artistică, susținute de bine cunoscute colective artistice ce face faima artei românești peste hotare. Totodată aș menționa că au existat și nenumărate spectacole insignifiante din punct de vedere artistic.

În ceea ce ne privește, în stagiunea estivală trecută am fost (...). (...)

3) (...) (...)  duce la alte evenimente de importanță națională - Congresul al XI lea al PCR și a 30 a aniversare a eliberării țării noastre, evenimente ce trebuie să se reflecte în manifestări artistice deosebite ale artei teatrale, constituind un prilej de exprimare a muncii noastre față de partidul și poporul nostru, dorind să-i slujim deopotrivă cu devotament.

Romeo Profit, secretar literar

1) Evenimentele pot fi judecate și într-un sens larg - pe plan național de pildă - și în sensul strict al desfășurării activității artistice a instituției. Aspirăm la ambele sensuri prin Hai la nouri de vânzare - idee și dăruire în realizarea ideii - și spectacolul lui Ion Maximilian cu piesa de debut a Liei Crișan Între noi doi n-a fost decât tăcere. 

Dar raportându-ne la stagiune mai în amănunt, îmbucurătoare sunt și notele de inedit sau calitate pe plan repertorial, și reluarea spectacolului antic sub cerul liber, și permanentizarea ideii de studio cu laboriosul experiment condus de tânărul colaborator Andrei Belgrader la piesa Neînțelegerea, și mai multe valoroase realizări actoricești de la Io, Mircea voievod la Ifigenia în Taurida (prima și ultima premieră a stagiunii), inclusiv afirmările din fragmentele prezentate în ciclul experimental de istorie a teatrului.

2) E greu să exprim o opinie favorabilă, dar nici să critici numai nu este normal, câtă vreme au fost asemenea spectacole de înaltă măiestrie, ca cele ale corului Madrigal sau ale Operei Române, asemenea efluvii de viață ca prezențele la festivalurile folclorice sau o ținută meritorie în general a instituțiilor constănțene.

Dacă lipsei de selecție - evidente încă - i s-ar substitui un riguros organizator care să invite ceea ce este de autentică valoare artistică, după principiul „non multa, sed multum”, am înfrumuseța într-adevăr litoralul și prin contribuția instituțiilor de spectacole.

3) Oficial - am spune - gândurile acestei noi stagiuni s-au materializat printr-un plan de repertoriu și de acțiuni. Dar limitele de cuprindere ale noului an teatral mai păstrează încă loc inițiativelor...

Ion Maximilian

1) Premiera pe țară a unei piese contemporane originale „Între noi doi n-a fost decât tăcere” - s-a lansat astfel un nou dramaturg (Lia Crișan), s-a reafirmat o nouă tematică plină de actualitate și s-au confirmat cel puțin doi protagoniști (Ileana Ploscaru și Virgil Andriescu), precum și un alt gen de actori de calitate ai teatrului. Din păcate, evenimentul n-a beneficiat (din vina noastră) de popularizarea necesară.

2) Stagiunea de vară în actuala ei formă de organizare este sufocantă de cantitate în detrimentul calității: sute de spectacole, de manifestări, de serbări, de vizite, de întâlniri nu lasă să se vadă ceea ce ar putea sclipi în soarele și luna de mare. Noi, cei de la teatru, ne-am întrebat chiar dacă nu suntem o prezență de prisos atunci când aproape orice trupă, de orice calibru are acces și regim preferențial. 

3) O onorabilă și entuziastă cinstire a evenimentului 23 August 1974, cu o piesă de prima linie (n-aveam însă certitudinea titlului ei). Un Shakespeare (după ani de pauză): „Nevestele vesele din Windsor”.  

  

Ileana Ploscaru

1) Există oare actor să spună despre o stagiune că l-a satisfăcut sau că a răspuns așteptărilor lui? Și asta nu pentru că a jucat sau nu a jucat. Ci cât a realizat, cât s-a realizat, ce a creat nou, în ce măsură și-a dezvăluit noi valențe artistice, noi probabilități etc.

Dumneavoastră mă obligați să trag linie și să fac bilanțul stagiunii trecute. Ce s-ar putea spune? Că am jucat - e drept! Că am jucat roluri frumoase! Dar în adâncul sufletului nu pot să nu mă întreb: asta e toc ce pot da la „vârsta asta de teatru”?!! Și câte alte întrebări - pe care le păstrez numai pentru mine.

2) Caragiale considera teatrul „un factor foarte însemnat al culturii publice”.

Stagiunea estivală ar trebui și ar putea aduce un aport serios în această privință. Dar părerea mea este că până acum criteriul de alegere a repertoriului estival lasă de dorit. Nu există o selectare a spectacolelor. Ar trebui să existe o comisie care să aprecieze valoric calitatea acestora. Ar trebui ca stagiunea estivală - în ce ne privește - să reprezinte un festival al teatrului românesc. O adevărată demonstrație de valoare artistică a acestuia. Până acum multe teatre ce vin la stagiunea estivală s-au gândit numai la realizarea planului. Mai intervine din când în când concurența acelorași titluri! Ca să nu mai vorbesc de spectacolele improvizate cu orchestre și cântăreți...

Multe spectacole de gust îndoielnic și lipsite de valoare artistică înseamnă jignirea publicului și chiar alterarea gustului său.

Unde sunt spectacolele ce ne reprezintă arta teatrală peste hotare? Aș fi fericită să asist la „parada” celor mai bune spectacole ale stagiunii din întreaga țară  pe scenele stagiunii estivale.         

3) Gânduri multe, preocupări și o muncă intensă. Iată ce înseamnă pentru mine stagiunea 1973-1974. Nu pot să-mi dezvălui aici toate gândurile. Pot să spun că am doar enorm de lucru. Sper că la sfârșitul stagiunii sau poate la începutul celei viitoare, să se vadă roadele muncii ce-mi stă înainte.

Agatha Nicolau

1) Exigența și poate nevoia de certitudine mă fac să nu-mi fie prea aproape termenul de eveniment. Eveniment - întâmplare remarcabilă, așa scrie în dicționare. De ce întâmplare? întâmplarea, fie ea și remarcabilă, nu-i pe măsura responsabilității pe care noi actorii o avem în a da viață ideilor majore care animă întregul nostru popor azi. De aceea, socotesc necesar spectacolul bun, fără rezerve și am să vorbesc despre satisfacțiile pe care mi le-a adus stagiunea trecută. Distincțiile pe care le-a acordat juriul Galei recitalurilor dramatice de la Bacău, spectacolelor Hai la nouri de vânzare, în care am fost și eu „implicată”, și Nu, eu nu regret nimic, precum și căldura cu care aceste spectacole au fost primite de întreaga presă de specialitate a țării sunt o satisfacție. Prezența mea ca interpretă într-o tragedie antică și  acestei tragedii în repertoriu, studioul nostru care trăiește și fierbe, toate acestea sunt satisfacții care nu sunt deloc întâmplătoare - iar dacă vreți, sunt evenimente. 

2) Mi se pare că viciul nu este de gândire, ci de aplicare a gândurilor care ne animă în stagiunea estivală. Sunt prea frumoase locurile în care trăim și muncim, marea, nisipul și soarele se scaldă într-o baie de perfecțiune încât n-avem voie să nu selectăm mult mai riguros noi și celelalte teatre, să nu ne pregătim mai din vreme și mai serios pentru a întregi bucuria omului care se întâlnește cu marea. Litoralul trebui să găzduiască numai spectacole cu adevărat reprezentative și de calitate. Și în această direcție mai sunt multe de făcut.

3) Am avut fericirea să încep stagiunea jucând Vidra în recenta premieră a Teatrului, Răzvan și Vidra. M-am despărțit cu tristețe - sentiment firesc la un actor - de o perioadă de lucru interesantă și solicitantă (...).  

Teatrul Liric Constanța la „Pontica 72” (STRAHILEVICI 1972)

 Arcadie Strahilevici, ?, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 septembrie 1972

Colectiv artistic de prestigiu în ansamblul vieții culturale a Constanței, Teatrul Liric va fi prezent în cadrul marilor manifestări „Pontica 72” cu o serie de acțiuni proprii  despre care ne-a vorbit directorul instituției, C. Ghinea:

- În primul rând, trebuie amintit spectacolul combinat pe care îl vom prezenta în fața publicului spectator, format din baletul „Marinarul visător” (muzica - Laurențiu Profeta, libretul - Nicolae Itu) și actul V din opera „Ovidiu” de C. Nottara, acesta din urmă fiind o primă audiție realizată de regizorul Gheorghe Bărbulescu, conducerea muzicală aparținând dirijorului Silviu Panțiru.

- Avem informații că se lucrează intens la un spectacol de muzică de cor, în cadrul căruia principala contribuție aparține ansamblului coral al Teatrului Liric.

- Este vorba de un spectacol cu totul deosebit pentru că va cuprinde piese corale în primă audiție, fapt ce a impus o pregătire asiduă, desfășurată sub conducerea compozitorului și dirijorului Boris Cobasnian. Se vor cânta următoarele lucrări: „Mărăcinul” de Ion Dumitrescu, „Bate, vântule” de Dumitru Botez, „Dorul meu te cheamă” de Mircea Neagu și două lucrări scrise special pentru „Pontica 72”, „Peste mări și zări” de L. Profeta și „Vânt de dor” de B. Cobasnian.

Desigur, odată intrată în repertoriul nostru, aceste lucrări urmează a fi prezentate nu numai cu ocazia manifestărilor „Pontica 72”, ci chiar și mai târziu, după 5 noiembrie, când se va inaugura stagiunea 1972-1973 la Teatrul Liric. Tocmai de aceea intenționăm să pregătim cât mai bine participarea noastră l apropiatul eveniment cultural pe care îl va trăi județul Constanța, dorința noastră fiind de a corespunde tuturor exigențelor artistice ale publicului.