Istoria femeilor din aviație va fi expusă la Otopeni

Semper fidelis 7 martie 2013

Orchestra de Cameră Constanța („TOMIS”)

 dr. Ana Maria Munteanu, ?, „Tomis”, Constanța, ?

(...)

Cert este că interesul stârnit de concertele Orchestrei de Cameră constănțene s-a manifestat cu o căldură aparte, neobișnuită pentru publicul american, căldură pe care orchestra noastră o așteaptă, în special,  de la publicul de aici, de acasă...

Faima orașului nostru a fost purtată și în altă parte, pe meleaguri îndepărtate, de artiștii săi.

Prin recentul său turneu, Orchestra de Cameră din Constanța, înființată numai de zece ani, a adăugat noi argumente prestigiului său câștigat în marea competiție cu orchestre de tradiție din țara noastră și de pe alte meridiane, printr-o muncă asiduă cu pasiune și dragoste pentru muzică, dar, în egală măsură, pentru cei cărora le este ea adresată: locuitorii marelui oraș de la malul mării.

Dar oare aceste valori ale noastre, ale orașului, sunt suficient prețuite de melomanii constănțeni? Ce ama mai putea noi face, încă, pentru a dovedi că merită cu prisosință să  pășești pragul sălii de concert, pentru a descoperi un univers artistic de o atât de mare complexitate? Să diversificăm și mai mult modalitățile de promovare în concert a marii muzici? Să reedităm minunatele programe muzicale oferite de orchestra noastră simfonică pe malul lacului, acolo unde tineri și vârstnici iubitori de frumos se alăturau spontan într-o receptare sensibilă și solidară? Oricum, este numai una din întrebările  la care, totuși, orchestra simfonică ne poate răspunde singură...

Este necesar ca toți cei ce se numesc educatori și organizatori ai vieții  culturale a orașului nostru, să-și unească forțele pentru a ridica tot mai solid edificiul citadelei culturale constănțene, cel puțin la cote egale cu cele existente în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov... Dar această interogație și această și această pledoarie nu reprezintă altceva decât o caldă chemare la o și mai temeinică, mai exigentă împlinire spirituală...

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, aprilie

*

O inițiativă demnă de semnalat, surprinzătoare pentru aceste vremuri, când organizatorii se întrec în „competiții” de genul „Miss Alimentara”, „Miss Ciamurlia”, „Regina frumuseții din Cooperație” etc. Compozitorul Adrian Doxan și Clubul Elevilor din Constanța propun un festival interjudețean de muzică ușoară pentru elevi în vârstă de 10-19 ani, a cărui primă ediție se va desfășura în perioada 25-26 mai 1991. Între sponsorii care și-au anunțat intenția de a contribui la reușita acestui concurs al celor mai tinere talente, amintim Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cotidianul „Cuget Liber”, „Radio Constanța, Sindicatul Învățământului Preuniversitar, societatea „Atractiv T. A.”, societatea „Coral Mod” din Mangalia. Lista rămâne însă deschisă pentru toate instituțiile și societățile interesate, care își pot anunța intenția de sponsorizare la Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământ sau direct la CEC, contul 451102211!

* 

Se pare că reputatul regizor Dan Alecsandrescu și-a propus o întrecere cu sine însuși, atunci când a pornit de la Târgu Mureș spre Constanța pentru a pregăti la Teatrul Dramatic două premiere în paralel! Astfel că, în prezent, întregul colectiv repetă la „Părinții teribili” de Jean Cocteau și „Ghebosul” de Slawomir Mrozek (în premieră absolută pe scenele noastre). Ambele spectacole vor vedea lumina rampei pentru întâia oară în cursul lunii mai.

*

O veste care ne umple inimile de bucurie: în curând vom uita de toate necazurile, soarele va străluci și pe strada noastră, fiindcă vom avea, în sfârșit, Coca Cola! Renumita firmă a hotărât acordarea exclusivității desfacerii produselor sale pe Litoral societății „Vin-Vico” pentru a le arăta de ce este în stare celor de la Pepsi. Să vezi trai pe noi! Făcând abstracție de entuziasmul dezlănțuit al populației, tragem totuși un semnal de alarmă: de ce se tergiversează atât contractul cu firma de automobile Rolls Royce?

*

Răspândită în întreaga lume, recunoscută de ONU pentru popularitatea sa în rândul a peste 1900 de grupuri etnice, pentru particularitățile sale ca mișcare spirituală și culturală, Mișcarea Bahai și-a găsit adepți și la Constanța, unde recent a fost înființată cea de a zecea sucursală din România. 

*

Orchestra Simfonică, cea mai tânără instituție culturală a Constanței, având la pupitru pe maestrul Radu Ciornei se pregătește pentru un turneu concertistic prin Spania, unde va cânta alături de corul „Madrigal”. Turneul include spectacole în orașele Madrid, Granada, Vigo, Toledo, Gijon etc. Urăm talentaților noștri artiști mult succes!

*

Între numeroasele firme înființate de curând la Constanța, două ne-au reținut atenția. Barul și berăria „Atlantic”, al cărui patron a avut atenția de a readuce în atenție o unitate demolată de fostul regim, și cochetul restaurant „Potcoava de aur” situat pe strada Onești, probabil cel mai bine aprovizionat local particular la această oră de pe întreg litoralul românesc.

*

Editura Pontica din Constanța a scos prima carte: „Cântecul sirenelor” de Maria Corti. Romanul deschide seria Biblioteca Italiană. Atenție bibliofili!

„Enescu și sentimentul mării” (COSMA)

 Viorel Cosma, Enescu și sentimentul mării, „Tomis”, Constanța, 198?

(...)

Conținutul succintelor rânduri ne îndreptățește afirmația că George Enescu mai trecuse pe la familia arhitectului Grigore Cerchez din Constanța. Faptul că Maria Cerchez studiase pianul la Conservatorul din Viena și făcuse muzică de cameră cu E. ne îndeamnă să credem că în Ville Soutzo s-au consumat o serie de ședințe muzicale.

Altă întâlnire cu Marea Neagră s-a produs în 1909, când G. E. a plecat în turneul său de concerte în Rusia. Călătoria a avut itinerarul Iași-Odessa-Moscova-Petersburg. Ajuns în nordul Rusiei, în Petersburg, desigur că nu a scăpat prilejul de a călători pe Neva până la confluența cu Marea Baltică.

Izbucnirea primului război mondial l-a obligat pe G. E. să evite uscatul Europei răvășită de conflicte, înapoindu-se cu vaporul „Armand Behic ”în 1914 pe ruta Marsilia-Salonic-Brusa- Constanța, deci Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră. Pe puntea acestui vas, violonistul a susținut un recital în folosul Crucii Roșii.

Desigur că a revenit în marele port de la Marea Neagră cu prilejul concertelor sale din 1915, 1916, 1921, 1923. După acest an, au început marele traversări ale Oceanului Atlantic datorate turneelor sale în SUA și Canada. Aceste călătorii pe ape au avut darul să contureze exact imaginea matelotului din poemul simfonic „Vox Maris”. Poate sub puternica impresie a imensității oceanului, compozitorul a schițat în deceniul al treilea partitura ce avea să o poarte în suflet până în ajunul morții.

Între 1938-1947, compozitorul a părăsit pentru o lungă perioadă calea apei. Izbucnise cel de-al doilea război mondial și E. a rămas din nou pe pământul patriei. Nostalgia mării însă nu l-a părăsit! În liniștea vilei Luminiș de la Sinaia, a schițat „Simfonia a V a”.  Finalul lucrării apelează la versurile lui Eminescu: „De-oi adormi cerând / În noaptea uitării / Să mă duceți tăcând / La marginea mării...”.

Întâlnirea geniilor, sub semnul acestui copleșitor sentiment al mării, avea însă un profund substrat popular. Versurile - în metrică și rimă folclorică - i-au îngăduit compozitorului Zeno Vancea să afirme - într-un studiu dedicat „Simfoniei a V a” - următoarele: „Tălmăcirea conținutului cantatei finale nu îmbracă forma unei dramatice răzvrătiri împotriva morții, ci constituie expresia unui sentiment - caracteristic, de altfel, și pentru cele două lucrări din urmă ale compozitorului („Cvartetul nr. 2” și „Simfonia de cameră”) - de împăcare cu destinul, așa cum acest sentiment se desprinde și din acele poezii populare, în forma artistică cea mai desăvârșită - „Miorița”. Dacă, întra-adevăr, stenicul în fața morții. ne poate duce cu gândul la „Miorița”, în schimb, atitudinea lui E. în lupta cu destinul, ne sugerează altă sursă. „Simfonia a V a” este mai strâns legată de „Vox Maris” decât de cele două piese citate mai sus, iar liantul ambelor piese rămâne sentimentul mării ca expresie a forței supreme. Lupta omului cu natura era pentru E. confruntarea titanică a individului cu destinul. Or, nicicând înfruntarea nu pare mai nedreaptă decât în clipa în care stihiile naturii se dezlănțuie cu furie asupra omului. Să nu omitem perioada în care E. elabora „Simfonia a V a”: cataclismul războiului mondial. Chiar și materialul sonor, unele teme, intonații, ne trimit cu gândul la poemul „Vox Maris”.

În volumul „Les souvenirs de Georges Enesco”, marele nostru creator dezvăluie - pe marginea libretului poemului „Vox Maris” - un amănunt biografic ce întărește legătura cu marea: „Eu însumi mi-am făcut scenariul, mai bine zis l-am trăit. Da, am văzut tot ce voi descrie”. Așadar, E. se identificase cu matelotul din povestea simfonică. Nevoia de a încheia partitura, începută cu un sfert de veac înainte, s-a născut la compozitor după ce-al doilea război mondial. E. a părăsit în 1946 patria cu sentimentul tragic al despărțirii matelotului de țărm. Câteva imagini fotografice în portul Constanța înainte de plecarea vaporului „Ardealul” (...).

„Gong 1986-1987 la Fantasio” (1986)

 După o stagiune estivală bogată, la a cărei reușită colectivul Teatrului „Fantasio” și-a adus o substanțială contribuție, toamna a adus binemeritata relaxare a concediilor, dar și grija pregătirii noii stagiuni, 1986-1987. Stagiune care, la „Fantasio”, a fost promițător preludiată de premiera „Fantasio color”. O premieră care a putut fi aplaudată de spectatorii constănțeni și apoi de publicul din Norderney (RFG), unde secția de estradă a teatrului întreprinde un turneu autumnal. Și secția de balet contemporan și clasic „Fantasio” se află într-un turneu devenit tradițional în Europa (RFG, Benelux, Austria, Elveția) - până la sfârșitul lunii ianuarie 1987 - fiind invitată să participe și la un spectacol cu opereta „Klivia”.

Celelalte premiere 1986-1987 ale Teatrului „Fantasio” se vor numi: la secția de revistă un nou spectacol din seria „Râs non stop cu Jean și Gelu”; la secția muzicală pentru copii și tineret „Pinochio”, adaptare liberă de Constantin Brehnescu după piesa lui Carlo Collodi, realizat în stilul commedia dell arte - muzica Aurel Manolache, coloana sonoră Mircea Drăgan, mișcare scenică Istvan Korotszi, regia C. Brehnescu, fiecare actor interpretând 3-4 roluri, iar schimbările de decor petrecându-se la vedere; la secția de balet clasic și contemporan premiera baletului „Cinderella” (Cenușăreasa) de Procofieff, în regia și coregrafia lui Oleg Danovschi.

O frumoasă și atrăgătoare perspectivă, care va adăuga, fără îndoială, noi izbânzi la palmaresul acestui valoros colectiv artistic. Și poate ar fi aici locul să amintim motivele de satisfacție oferite colectivului „Fantasio” de activitatea desfășurată în stagiunea estivală 1986.

În intervalul căreia secția de estradă a reușit performanța de a juca, seară de seară, în paralel, câte două spectacole („Râs non stop cu Jean și Gelu”; „Nuntă la Fantasio”; Fantasio Service - Parada glumelor - Parada melodiilor”) . Ca o noutate: concertul spectacol susținut de orchestra „Fantasio” și tinerii interpreți participanți la Concursul de creație și interpretare de muzică ușoară Mamaia 1986. De fapt, o inspirată modalitate de a prezenta publicului din stațiunile litoralului, în avanpremieră, acest festin muzical estival și de a prilejui tinerilor concurenți ocazia unor repetate și necesare ieșiri la rampă. Să notăm și participarea orchestrei de concert „Fantasio” la concursul de la Mamaia, unde a susținut acompaniamentul la secția de interpretare și a obținut Premiul II la creație cu melodia „De dragoste”: muzica A. Manolache, text Sașa Georgescu, interpretare Corina Chiriac.

„La restaurantul Miorița cântă Damian Luca și Maria Pietraru” („LITORAL” 1973)

 ***, La restaurantul Miorița cântă Damian Luca și Maria Pietraru, „Litoral”, Constanța, 12 iulie 1973

Audiența largă de care se bucură restaurantul „Miorița” din Mamaia în rândul turiștilor aflați în această vară pe litoralul românesc se datorește, în mare măsură, prezenței aici a doi cunoscuți interpreți ai inestimabilelor bogății ale folclorului românesc. Este vorba de apreciatul naist Damian Luca, artist emerit, care a reprezentat cu succes folclorul nostru pe numeroase scene ale lumii, sub a cărui conducere un taraf de muzică populară acompaniază o altă stea a artei interpretative românești, cunoscuta solistă Maria Pietraru, prezentă și ea, în ultimii doi ani, într-un lung șir de turnee în țară și peste hotare.

Ansamblu folcloric din Nigeria la Constanța („LITORAL” 197?)

 Arcadie Strahilevici, „Sperăm că vom reveni pe aceste frumoase meleaguri”, „Litoral”, Constanța, 197?

(...)

+ (...) Turneul actual continuă în Ungaria, URSS, RDG, RFG, Franța și Iugoslavia.

- Din câte persoane este format ansamblul?

+ 42 de artiști amatori - 20 de instrumentiști și 22 de dansatori - cel mai tânăr component fiind o dansatoare în vârsta de numai 9 ani, Beatrice Ogar.

- Ați avut timp să vizitați Constanța și litoralul?

+ Sosiți la Constanța în cursul după-amiezii și având a prezenta spectacolul seara, nu am putut, din păcate, parcurge stațiunile litoralului românesc, despre care am auzit numai aprecieri elogioase. Am văzut câteva ceva din orașul Constanța, care ne-a impresionat  prin frumoasele sale clădiri și parcuri. Sperăm însă că vom reveni pe aceste frumoase meleaguri,

*

Referindu-ne la spectacolul prezentat de artiștii nigerieni, trebuie remarcat faptul că el a reușit să ofere publicului constănțean o imagine cuprinzătoare privind viața spirituală a poporului nigerian, bogatele sale tradiții folclorice, ca și preocupările de a trata cu mijloace artistice moderne vechile cântece și dansuri nigeriene.

Lupte în Constanța interbelică („LITORAL”)

E. T., Invincibilul Mamut „Pehlivan” și „Nepoftitul”, „Litoral”, Constanța

În 1925 și 1926, luptele greco-romane, americane și libere au cunoscut o vogă deosebită. Constănțenii mai vîrstnici își amintesc de serile memorabile de la „Arena grand”, ale cărei porți erau luate cu asalt.
Aveau loc lungi turnee cu „mari championi interaționali și mondiali”, mai toți „neînvinși” de cine știe cîtă vreme. De-a lungul a cîtorva săptămîni se dsfășurau „întîlniri atracțioase”, apoi „match-uri decisive”, urmate de revanșa pe care „un mare champion” suedez, german sau turc o cerea învingătorului său și acesta „sportiv cum îl știm, a primit provocarea”, iar în ziua de.. la ora de... „iubitorii acestui sport frumos vor avea ocasiunea de a trăi o seară de neuitat”. Se întâmpla (?!) deseori ca luptătorul care lansase provocarea să învingă și atunci urma un „contra match” sau „revanșa revanșei” și din onou o seară de neuitat.
O asemenea „grandioasă gală” (aproape interminabilă) a avut loc la începutului anului 1926 la „Circul Zoologic”. Făcea vâlvă apariția invincibilului Iusuf Mamut, cunsocut sub pseudonimul Pehlivan (în limba turcă „luptător”), originar de pe meleagurile dobrogene. Acesta obținuse victorii în șir „datorită inteligentei sale tactici în diferite gale”, ceea ce îi adusese o mare popularitate. În lungul turneu de care este vorba, el învinsese o serie de vedete străine ale luptelor greco-romane, în frunte cu Oldrich Roland, „champion al Europei”, și J. Gundersdorf, „champion al Ungariei”.
Dar o mare senzație a făcut seri de-a rîndul un concurent al cărui nume nu-l știa nimeni și se înscrisese în acest turneu internațional sub pseudonimul „Nepoftitul”. Și interesant era că acest ... nepoftit obținea victorii seară de seară. Bineînțeles că întîlnirea acestui misterios concurent și invincibilul Pehlivan, programată în ultima seară a turneului (care a durat două luni), era așteptată cu sufletul la gură. După o bătălie acerbă de 36 de minute, meciul „s-a încheiat fără rezultat” (adică nul).
Nici nu se putea altfel...
N. R. Citiți în ziarul nostru de mîine articolul „Cine era Nepoftitul?!”