<
În ianuarie 1995, India și SUA au încheiat un acord militar și companiile americane au investit aproape cinci milioane de dolari în proiecte comune. În domeniul apărării, Statele Unite ajută India să-și construiască un avion de luptă și organizează exerciții comune cu marina și cu forțele aeriene în Oceanul Indian și vor asigura Indiei pregătirea militară pentru a trece de la armamentul sovietic* la cel american. Prin aceasta, Statele Unite vor neutraliza India ca o putere regională militară independentă. Cooperarea dintre India și Statele Unite va implica servicii din domeniul telecomunicațiilor și sănătății și, în timp, va include și sisteme de asigurări și alte servicii industriale. Până acum, programele de acest tip nu au adus nici un beneficiu pentru indieni. De exemplu, în toată India sunt numai șapte milioane de linii telefonice, mai puțin decât în New York. Timpul de așteptare pentru instalarea unei linii telefonice poate dura până la zece ani.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 101.
Notă
* Integrarea Pakistanului rival în 1954 în alianța asiatică antisovietică CENTO condusă de SUA, a determinat India să devină membru fondator al Mișcării țărilor nealiniate, cu o atitudine pro-sovietică. Această atitudine s-a accentuat după ce SUA a susținut Palistanul în războiul din 1971.(eng.wikipedia.org - US-India relations)
Se afișează postările cu eticheta american. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta american. Afișați toate postările
marți, 27 februarie 2018
marți, 17 octombrie 2017
Soluție americană la crizele petroliere din anii 70 (URSULEANU 1981)
<
(...) Șirurile nesfîrșite de mașini așteptîndu-și rîndul în fața pompelor de benzină au devenit un peisaj cotidian pe multe meridiane ale lumii. (...) Așteptarea e timp și timpul e bani. Iar prețul galonului de benzină urcă, urcă...
Trebuie întreprins ceva în favoarea cetățeanului care își risipește timpul la ultraaglomeratele pompe de carburant - și-a zis într-o zi Sandy Hoffman din orașul american Beverley Hills. (...)
Cheia business-ului a constituit-o o agenție deschisă de domnul Hoffman. Orice proprietar de automobil. care dorea să scape de corvoada cozilor la stațiile de benzină, se putea abona, contra 150 dolari pe lună, la serviciile agenției. Salariații acesteia preluau mașinile abonaților, se înființau la locurile de alimentare și stăteau ore întregi la rînd, pînă li se făcea plinul rezervorului. Apoi restituiau mașina proprietarului, care pornea cu ea la treburile lui.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 359.
(...) Șirurile nesfîrșite de mașini așteptîndu-și rîndul în fața pompelor de benzină au devenit un peisaj cotidian pe multe meridiane ale lumii. (...) Așteptarea e timp și timpul e bani. Iar prețul galonului de benzină urcă, urcă...
Trebuie întreprins ceva în favoarea cetățeanului care își risipește timpul la ultraaglomeratele pompe de carburant - și-a zis într-o zi Sandy Hoffman din orașul american Beverley Hills. (...)
Cheia business-ului a constituit-o o agenție deschisă de domnul Hoffman. Orice proprietar de automobil. care dorea să scape de corvoada cozilor la stațiile de benzină, se putea abona, contra 150 dolari pe lună, la serviciile agenției. Salariații acesteia preluau mașinile abonaților, se înființau la locurile de alimentare și stăteau ore întregi la rînd, pînă li se făcea plinul rezervorului. Apoi restituiau mașina proprietarului, care pornea cu ea la treburile lui.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 359.
miercuri, 11 octombrie 2017
Furturi auto în SUA în 1978 (URSULEANU 1981)
<
(...) Numai în 1978, hoții din Statele Unite ale Americii au izbutit să deschidă peste 1 milion de broaște auto, furînd tot atîtea limuzine, ca să nu mai pomenim de alte cîteva milioane care n-au fost "decît" devalizate. Acest important succes al răufăcătorilor a costat statul american suma de 4 miliarde de dolari: 3 miliarde plătite păgubașilor de cåtre societățile de asigurări și 1 .miliard reprezentînd cheltuieli de anchetă și urmărire judiciară.
Riposta inventatorilor a fost energică. În toamna anului trecut, au început să iasă de pe banda de montaj primele automobile americane avînd în portiere broaște... electronice. Scumpe, dar asta e situația!
Pentru a pătrunde într-un asemenea automobil, șoferul trebuie să manevreze un cadran exterior, cu cifru. Primele 5 cifre deschid ușa din partea volanului. A șasea desferecă toate celelalte portiere. A șaptea dă acces la portbagaj.(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col.Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 353-354.
(...) Numai în 1978, hoții din Statele Unite ale Americii au izbutit să deschidă peste 1 milion de broaște auto, furînd tot atîtea limuzine, ca să nu mai pomenim de alte cîteva milioane care n-au fost "decît" devalizate. Acest important succes al răufăcătorilor a costat statul american suma de 4 miliarde de dolari: 3 miliarde plătite păgubașilor de cåtre societățile de asigurări și 1 .miliard reprezentînd cheltuieli de anchetă și urmărire judiciară.
Riposta inventatorilor a fost energică. În toamna anului trecut, au început să iasă de pe banda de montaj primele automobile americane avînd în portiere broaște... electronice. Scumpe, dar asta e situația!
Pentru a pătrunde într-un asemenea automobil, șoferul trebuie să manevreze un cadran exterior, cu cifru. Primele 5 cifre deschid ușa din partea volanului. A șasea desferecă toate celelalte portiere. A șaptea dă acces la portbagaj.(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col.Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 353-354.
sâmbătă, 26 martie 2016
Poetul M. Arnold despre India britanică și E. M. Remarque despre prietenie versus națiune (BROMFIELD 1933-7)
<
Între două lumi, una moartă, cealaltă incapabilă să se nască.
MATTHEW ARNOLD*
>
<
Doi bărbați ședeau într-un bar. Primul îl întreabă pe cel de-al doilea:
- Îți plac americanii?
Cel întrebat răspunse cu hotărîre:
- Nu.
- Francezii îți plac? întrebă cel dintîi.
- Nu, răsună răspunsul cu aceeași hotătîre.
- Dar englezii?
- Nu.
- Rușii?
- Nu.
- Germanii?
- Nu.
Urmă o scurtă pauză după care, cel dintîi, ridicînd paharul, întrebă din nou:
- Mă rog, dar cine îți place?
La care, cel de-al doilea, fără nici un pic de șovăială, răspunse:
- Îmi plac prietenii mei.
Pentru această istorioară autorul îi este îndatorat prietenului său Erich Maria Remarque**.
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 17, 18.
NOTE M. T.
* Matthew Arnold (1822-1888) = Poet și critic literar englez. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/matthew-arnold)
** Erich Paul Remark (pseudonim Erich Marie Remarque) (1898 Germania - 1970 Elveția) = Romancier, dramaturg și scenarist german. (http://www.britannica.com/biography/Erich-Maria-Remarque)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Între două lumi, una moartă, cealaltă incapabilă să se nască.
MATTHEW ARNOLD*
>
<
Doi bărbați ședeau într-un bar. Primul îl întreabă pe cel de-al doilea:
- Îți plac americanii?
Cel întrebat răspunse cu hotărîre:
- Nu.
- Francezii îți plac? întrebă cel dintîi.
- Nu, răsună răspunsul cu aceeași hotătîre.
- Dar englezii?
- Nu.
- Rușii?
- Nu.
- Germanii?
- Nu.
Urmă o scurtă pauză după care, cel dintîi, ridicînd paharul, întrebă din nou:
- Mă rog, dar cine îți place?
La care, cel de-al doilea, fără nici un pic de șovăială, răspunse:
- Îmi plac prietenii mei.
Pentru această istorioară autorul îi este îndatorat prietenului său Erich Maria Remarque**.
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 17, 18.
NOTE M. T.
* Matthew Arnold (1822-1888) = Poet și critic literar englez. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/matthew-arnold)
** Erich Paul Remark (pseudonim Erich Marie Remarque) (1898 Germania - 1970 Elveția) = Romancier, dramaturg și scenarist german. (http://www.britannica.com/biography/Erich-Maria-Remarque)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 19 noiembrie 2015
Cinismul la diverse popoare în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
duminică, 15 noiembrie 2015
Urâțenie modernă versus frumusețe tradițională în Europa interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- Îmi cerea, Dinny, cinci sute de lire pe un craniu Cromagnon* găsit în Suffolk**. Părea absolut autentic. Dar, din întîmplare, l-am întîlnit pe arheologul districtului. „Ah! mi-a zis, va să zică a încercat să ți-l bage dumitale pe gît? Asta-i o găselniță ajunsă de pomină. L-a dezgropat de cel puțin trei ori pînă acum. Individul ar trebui băgat la închisoare. Ține craniul într-un dulap și la fiecare cinci-șase ani sapă o groapă, vîră craniul în ea, apoi îl dezgroapă și încearcă să-l vîndă. E posibil să fie un craniu Cromagnon, l-a cules acum vreo douăzeci de ani din Franța. Ca produs britanic ar fi, desigur, unic”. Pe chestia asta, m-am dus să mă mai uit odată la locul unde-l găsise ultima oară. Și, din moment ce erai pus la curent, îți dădeai limpede seama că îngropase craniul. Antichitățile au ceva care-ți subminează ceea ce americanii numesc „morală”.
(...)
- Criza financiară îi stă împotrivă, draga mea. Osemintele și edițiile prime sînt extrem de sensibile. Trebuie să mai treacă zece ani buni pînă să poată obține ceva care să semene a preț.
- Există mulți care încearcă să-ți vîre cîte ceva pe gît, unchiule?
- Unii reușesc, Dinny. Totuși, regret „găselnița”; era un craniu frumos. Nu găsești multe ca ăsta, azi.
- Fără îndoială, noi englezii ne-am urîțit.
- Să nu crezi una ca asta. Ia oamenii pe care-i întîlnești prin saloane și prin magazine și îmbracă-i în sutane cu glugi, în armuri și pieptare de piele, și o să ai exect chipurile din secolele al paisprezecelea și al cincisprezecelea.
- Dar noi, astăzi, disprețuim frumusețea, unchiule. O asociem cu moliciunea și imoralitatea.
- Mă rog, se pare că oamenilor le place să disprețuiască ceea ce n-au. Noi deținem locul al treilea, ba nu, al patrulea, în urîțenie, după popoarele din Europa. Dar dacă ai înlătura influențele celtice***, sînt de acord că am deține primul loc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 63-64.
NOTE
* Cromagnon = Cro -Magnon este o localitate în sud-vestul Franței. În 1868, geologul francez E. Lartet a descoperit într-o peșteră oseminte umane datate în perioada 40.000 î. H.-10.000 î. H., respectiv paleoliticul superior. (http://www.britannica.com/topic/Cro-Magnon)
** Suffolk = Comitat în estul Angliei. (https://www.suffolk.gov.uk/culture-heritage-and-leisure/suffolk-archaeological-service//)
*** celți = Popor indo-european așezat pe teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii, Franței, Belgiei, Spaniei, Portugaliei, Elveției, nordului Italiei, sudului Germaniei și Cehiei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-10-lucruri-stiut-celti)
(...)
- Îmi cerea, Dinny, cinci sute de lire pe un craniu Cromagnon* găsit în Suffolk**. Părea absolut autentic. Dar, din întîmplare, l-am întîlnit pe arheologul districtului. „Ah! mi-a zis, va să zică a încercat să ți-l bage dumitale pe gît? Asta-i o găselniță ajunsă de pomină. L-a dezgropat de cel puțin trei ori pînă acum. Individul ar trebui băgat la închisoare. Ține craniul într-un dulap și la fiecare cinci-șase ani sapă o groapă, vîră craniul în ea, apoi îl dezgroapă și încearcă să-l vîndă. E posibil să fie un craniu Cromagnon, l-a cules acum vreo douăzeci de ani din Franța. Ca produs britanic ar fi, desigur, unic”. Pe chestia asta, m-am dus să mă mai uit odată la locul unde-l găsise ultima oară. Și, din moment ce erai pus la curent, îți dădeai limpede seama că îngropase craniul. Antichitățile au ceva care-ți subminează ceea ce americanii numesc „morală”.
(...)
- Criza financiară îi stă împotrivă, draga mea. Osemintele și edițiile prime sînt extrem de sensibile. Trebuie să mai treacă zece ani buni pînă să poată obține ceva care să semene a preț.
- Există mulți care încearcă să-ți vîre cîte ceva pe gît, unchiule?
- Unii reușesc, Dinny. Totuși, regret „găselnița”; era un craniu frumos. Nu găsești multe ca ăsta, azi.
- Fără îndoială, noi englezii ne-am urîțit.
- Să nu crezi una ca asta. Ia oamenii pe care-i întîlnești prin saloane și prin magazine și îmbracă-i în sutane cu glugi, în armuri și pieptare de piele, și o să ai exect chipurile din secolele al paisprezecelea și al cincisprezecelea.
- Dar noi, astăzi, disprețuim frumusețea, unchiule. O asociem cu moliciunea și imoralitatea.
- Mă rog, se pare că oamenilor le place să disprețuiască ceea ce n-au. Noi deținem locul al treilea, ba nu, al patrulea, în urîțenie, după popoarele din Europa. Dar dacă ai înlătura influențele celtice***, sînt de acord că am deține primul loc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 63-64.
NOTE
* Cromagnon = Cro -Magnon este o localitate în sud-vestul Franței. În 1868, geologul francez E. Lartet a descoperit într-o peșteră oseminte umane datate în perioada 40.000 î. H.-10.000 î. H., respectiv paleoliticul superior. (http://www.britannica.com/topic/Cro-Magnon)
** Suffolk = Comitat în estul Angliei. (https://www.suffolk.gov.uk/culture-heritage-and-leisure/suffolk-archaeological-service//)
*** celți = Popor indo-european așezat pe teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii, Franței, Belgiei, Spaniei, Portugaliei, Elveției, nordului Italiei, sudului Germaniei și Cehiei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-10-lucruri-stiut-celti)
vineri, 23 octombrie 2015
„Călători și călătorii” (UNIVERSITATEA BUCUREȘTI 2015)
Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea București
Conferință internațională de Științe ale Comunicării și Studii Culturale, 23-24 oct. 2015
Călători și călătorii. A privi, a descoperi
A călători, călătorie, călător - o familie de cuvinte care surprinde, așa cum scria Franck Michel, „dorul de ducă”, stârnit de contactul cu alte persoane, cu o carte sau, în universul contemporan, cu mijloacele de comunicare în masă. A călători înseamnă a te desprinde de locul căruia îi aparții și a te îndrepta spre teritorii ispititoare, fascinante sau, dimpotrivă, terifiante. Un verb care te proiectează în proximitatea străinului, pe care visezi să-l descoperi și să ți-l faci prieten la el acasă.
Vorbind de impulsurile nomadului, Michel Maffesoli amintește de o tradiție a budismului zen, potrivit căreia „non-apartenența la un loc” este un imperativ pentru realizarea de sine. De la a te aventura în lumea largă pe propriile picioare, până la a te urca în șeaua calului, de la te lăsa purtat de litiere, căruțe, trăsuri, corăbii sau feribot, de la a te așeza în vagonul confortabil al trenului sau pe banchet automobilului, până la a te ridica de la pământ grație avionului, de-a lungul istoriei deplasarea a ajutat ființa umană să se deschidă către ce e diferit, să întâlnească oameni noi și moravuri pe măsură, să confrunte peisajul de acasă cu arhitectura naturală și urbană a unui altundeva.
Viața de-a lungul drumului s-a dovedit adesea provocatoare și, nu de puține ori, periculoasă în parcurgerea diverselor forme de relief, a căilor, a trecătorilor sau în căutarea popasurilor la hanuri, taverne și alte adăposturi temporare. Au existat zei, eroi sau sfinți invocați pentru a-i proteja pe călători în trecerile și în petrecerile lor de la anticul Hermes, la Hristofor, patronul călătorilor din Evul Mediu încoace și, mai recent, al automobiliștilor.
Spre deosebire de omul medieval, care nu cunoaște călătoria ca divertisment (Jean Verdon), individul contemporan est antrenat la drum frecvent din rațiunea respectivă. Această irepresibilă nevoie de a rătăci prin locuri necunoscute pentru a-ți dobândi liniștea, limpezi mintea sau cunoaște alte teritorii, alte culturi, această sete de a înghiți mii de kilometri este alimentată astăzi de industria turistică, ale cărei strategii de convingere sunt din ce în ce mai rafinate. Întregul demers de persuadare a unui public tot mai pretențios pare să stea sub semnul unui proverb care circula cândva în spațiul public american: „Fii sigur că-ți alegi ruta cu grijă! Vei fi pe ea multă vreme”. Instrucțiunile de călătorie semnate de „experții” plimbărilor îndepărtate, care învață ochiul cum să privească, sunt tot mai numeroase, atât în formatul clasic, cât și în cadrul platformelor online. În ciuda popularității de care se bucură acum, ele constituie un tip de literatură cu o lungă tradiție culturală.
Conferința își propune să reunească specialiști din arii profesionale diverse, care să abordeze din multiple perspective tema călătoriei și a călătorului. Direcțiile de studiu și dezbatere academică vizează dimensiunea culturală a temei, în sincronie și diacronie, cu reflecții asupra finalității, mijloacelor, instrumentelor, agenților și temelor aferente călătoriei, dar intenționează să surprindă și modalităților actuale de cercetare a unui asemenea subiect, de la strategii de marketing, relații publice, branding și advertising la surse de documentare și informare de ultimă oră.
Axe tematice
1. Dimensiuni culturale ale călătoriei
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
2. Branding, advertising, marketing și relații publice
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
3. Itinerarii prin lumea informației
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
Comitet științific
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
Consultanți științifici
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
Comitet organizatoric
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
sâmbătă, 17 octombrie 2015
Tânără englezoaică versus Dumnezeu în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Sînteți evlavioasă, domnișoară?
- Într-un anume fel, cred că da, răspunse Dinny cu îndoială.
- Eu n-am fost crescută astfel - tata și mama țineau la domnul Cherell, dar gîndeau că-i o greșeală; știți, tatăl meu era socialist, și obișnuia să spună că religia e o parte a sistemului capitalist. Desigur, noi cei de categoria noastră nu mergem la biserică. În primul rînd, nu avem timp. Și-apoi în biserică trebuie să stai atît de țeapăn... Mie una îmi place mișcarea. Și-apoi dacă există un Dumnezeu, de ce să fie bărbat? De asta mă răzvrătesc eu împotriva lui. Pentru că Dumnezeu e bărbat, de asta-s tratate fetele așa cum sînt. După pățania mea, m-am gîndit o mulțime la ce-a spus preotul tribunalului. Și-apoi un bărbat nu poate să creeze fără o femeie, asta în orice caz.
Dinny o privi fix.
- Ar fi trebuit să spui toate astea unchiului meu. E o idee.
- Se zice că acuma femeia-i egală cu bărbatul, continuă fata, dar nu-i așa, știți. Unde-am lucrat eu, nu era fată care să nu fie speriată de patron. Unde-i banul, acolo-i și puterea. și toți magistrații, și judecătorii, și preoții sînt bărbați, și toți generalii la fel. Ei au biciul în mînă, știți, dar fără noi, tot nu pot să facă nimic; dac-aș fi femeie adevărată, le-aș arăta eu lor.
Dinny păstra tăcerea. Fata asta devenise, de bună seamă, cinică din pricina experiențelor prin care trecuse, dar îndărătul spuselor ei se afla mult adevăr. Creatorul trebuia să fie bi-sexual, căci astfel întregul proces de creație s-ar fi născut mort. În asta există o inegalitate primordială, de care pînă acum nici nu-și dăduse seama. Dacă fata aceasta ar fi făcut parte din societatea ei, ar fi fost de acord, dar așa, era imposibil să te arăți lipsită de rezerve față de ea; și conștientă că e snoabă, apelă din nou la ironie.
- Ești un soi de rebelă - așa ar spune americanii.
- Sigur că-s rebelă, răspunse fata, după cîte am pătimit.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 134
(...)
- Sînteți evlavioasă, domnișoară?
- Într-un anume fel, cred că da, răspunse Dinny cu îndoială.
- Eu n-am fost crescută astfel - tata și mama țineau la domnul Cherell, dar gîndeau că-i o greșeală; știți, tatăl meu era socialist, și obișnuia să spună că religia e o parte a sistemului capitalist. Desigur, noi cei de categoria noastră nu mergem la biserică. În primul rînd, nu avem timp. Și-apoi în biserică trebuie să stai atît de țeapăn... Mie una îmi place mișcarea. Și-apoi dacă există un Dumnezeu, de ce să fie bărbat? De asta mă răzvrătesc eu împotriva lui. Pentru că Dumnezeu e bărbat, de asta-s tratate fetele așa cum sînt. După pățania mea, m-am gîndit o mulțime la ce-a spus preotul tribunalului. Și-apoi un bărbat nu poate să creeze fără o femeie, asta în orice caz.
Dinny o privi fix.
- Ar fi trebuit să spui toate astea unchiului meu. E o idee.
- Se zice că acuma femeia-i egală cu bărbatul, continuă fata, dar nu-i așa, știți. Unde-am lucrat eu, nu era fată care să nu fie speriată de patron. Unde-i banul, acolo-i și puterea. și toți magistrații, și judecătorii, și preoții sînt bărbați, și toți generalii la fel. Ei au biciul în mînă, știți, dar fără noi, tot nu pot să facă nimic; dac-aș fi femeie adevărată, le-aș arăta eu lor.
Dinny păstra tăcerea. Fata asta devenise, de bună seamă, cinică din pricina experiențelor prin care trecuse, dar îndărătul spuselor ei se afla mult adevăr. Creatorul trebuia să fie bi-sexual, căci astfel întregul proces de creație s-ar fi născut mort. În asta există o inegalitate primordială, de care pînă acum nici nu-și dăduse seama. Dacă fata aceasta ar fi făcut parte din societatea ei, ar fi fost de acord, dar așa, era imposibil să te arăți lipsită de rezerve față de ea; și conștientă că e snoabă, apelă din nou la ironie.
- Ești un soi de rebelă - așa ar spune americanii.
- Sigur că-s rebelă, răspunse fata, după cîte am pătimit.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 134
vineri, 16 octombrie 2015
Aviația într-un posibil război între marile puteri interbelice (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
duminică, 4 octombrie 2015
Viață publică englezească versus viață publică americană în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
marți, 29 septembrie 2015
Caracteristici feminine naționale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
marți, 22 septembrie 2015
Asemănări și deosebiri între britanici și americani la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Da? Rudenia e o sabie cu două tăișuri, iar deosebirile ies cu atît mai mult în evidență.
- Te gîndești la americani?
Dinny încuviință din cap.
- În orice caz, urmă marinarul, într-o încăierare aș prefera categoric să am alături de mine un american decît orice alt străin. Așa simțim noi în marină.
- Sentimentul ăsta nu provine numai din faptul că vorbim aceeași limbă?
- Nu. Avem unele înclinații și unele concepții comune.
- Aceasta se aplică numai la americanii de spiță engleză?
- Americanul este cel care contează, mai ales cînd dai peste americani de spiță olandeză sau scandinavă, cum e individul ăsta Hallorsen, Iar noi sîntem foarte apropiați de această spiță.
- Atunci de ce nu se aplică la americani de spiță germană?
- Într-o anumită măsură, se aplică. Dar uită-te la forma capului unui german. Retrași și greoi, germanii provin Europa centrală.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 84.
(...)
- Da? Rudenia e o sabie cu două tăișuri, iar deosebirile ies cu atît mai mult în evidență.
- Te gîndești la americani?
Dinny încuviință din cap.
- În orice caz, urmă marinarul, într-o încăierare aș prefera categoric să am alături de mine un american decît orice alt străin. Așa simțim noi în marină.
- Sentimentul ăsta nu provine numai din faptul că vorbim aceeași limbă?
- Nu. Avem unele înclinații și unele concepții comune.
- Aceasta se aplică numai la americanii de spiță engleză?
- Americanul este cel care contează, mai ales cînd dai peste americani de spiță olandeză sau scandinavă, cum e individul ăsta Hallorsen, Iar noi sîntem foarte apropiați de această spiță.
- Atunci de ce nu se aplică la americani de spiță germană?
- Într-o anumită măsură, se aplică. Dar uită-te la forma capului unui german. Retrași și greoi, germanii provin Europa centrală.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 84.
joi, 17 septembrie 2015
Bună-credință americană versus bună-credință britanică în Primul Război Mondial (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
miercuri, 16 septembrie 2015
Democrația versus dictatură în lumea interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...) Cu o viclenie demnă de cauza ei, așteptă pînă-l văzu adînc cufundat într-o discuție despre politca britanică, pe care părea s-o privească drept o serioasă manifestare a activității umane; apoi, întorcînd spre el privirea-i botticelliană, i se adresă:
- Și noi ar trebui să tratăm cu tot atîta seriozitate politica americană, domnule profesor. Dar desigur că nu-i chiar tot atît de serioasă, nu-i ?
- Cred că aveți dreptate, domnișoară Cherell. Politicienii din întreaga lume au o regulă comună: „Cînd ești la putere să nu faci aceleași promisiuni ca atunci cînd te găsești în opoziție; dacă o faci, înseamnă că va trebui să duci la îndeplinire lucruri pe care alții le-au găsit imposibile.” Singura diferență reală dintre partidele politice constă, după părerea mea, în faptul că în timp ce un partid s-a instalat în Autobuzul Național, celălalt e remorcat.
- În Italia*, tot ce-a mai rămas din celălalt partid zace acum sub scaun, nu-i așa?
- Ce să mai spunem despre Spania**? adăugă Adrian.
Hallorsen izbucni în rîsul său molipsitor.
- Dictatura nu înseamnă politică. Dictatura e o glumă.
- Nu-i o glumă, profesore.
- O glumă proastă, profesore.
- Ce înțelegeți prin glumă, domnule profesor?
- Un bluf. O supoziție de mai largă durată că natura umană e croită după tiparul pe care i l-a creat dictatorul. Momentul în care cacealmaua e dată pe față.
- Dar, interveni Diana, să presupunem că majoritate poporului aprobă dictatorul, atunci nu înseamnă că aveau de-a face cu o democrație, sau cu o guvernare prin consimțămîntul celor guvernați?
- N-aș spune așa ceva, doamnă Ferse, decît dacă guvenatorul ar fi în fiecare an confirmat printr-o majoritate de voturi.
- Dictatorii realizează totuși o serie de lucruri, observă Adrian.
- Cu un anumit preț, domnule custode. dar uitați-vă la Diaz*** în Mexic. Timp de douăzeci de ani a făcut din țară un paradis, și poftim ce s-a ales din ea după plecarea lui. Nu poți scoate dintr-un popor ceea ce nu deține.
- Greșeala sistemului nostru politic, ca și a sistemului dumneavoastră, domnule profesor, replică Adrian, constă în faptul că un număr mare de reforme latente generate de bunul simț al oamenilor simpli, nu pot fi duse la îndeplinire din pricină că politicienii noștri aleși pe termen scurt nu le încurajează, de teamă să nu piardă puterea pe care încă n-au dobîndit-o.
- Mătușa May, murmură Dinny,spunea: „De ce să nu vindecăm șomajul printr-un plan național de asanare a mahalalelor, și în felul ăsta prindem doi iepuri deodată?”
- Vai! Dar e o idee admirabilă, exclamă Hallorsen întorcîndu-și fața spre ea.
- Sînt în joc interese camuflate, răspunse Diana; proprietarii mahalalelor și societățile de construcții sînt prea puternice.
Adrian adăugă:
- Și apoi e nevoie de bani gheață.
- Și ce? Asta-i foarte simplu. Parlamentul dumneavoastră poate să-și ia orice împrumut dorește în vederea unei acțiuni pe plan național de o asemenea anvergură; și apoi de ce n-ar face un împrumut?
Nimeni nu a putut să-i răspundă.
- Eu cred că economia realizată asupra alocațiilor de șomaj ar acoperi dobînda pentru un mare împrumut.
- De fapt, interveni Dinny suav, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domenul în care dumneavoastră, americanii ne întreceți, domnule profesor Hallorsen.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 53-55.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883-1945), liderul Partidului Național Fascist, a devenit în 1922 prim-ministru al Italiei, în urma Marșului asupra Romei, instaurând treptat în anii următorii un regim totalitar.. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
** Miguel Primo de Rivera (1870 Spania - 1930 Franța) = Ofițer și marchiz spaniol. Preia funcția de prim-ministru printr-o lovitură de stat în 1923. Dictator ca lider al partidului unic Uniunea Patritică Spaniolă. Spania devine republică la un an după retragerea sa de la putere în 1930. (http://www.historylearningsite.co.uk/modern-world-history-1918-to-1980/the-spanish-civil-war/primo-de-rivera/)
*** José de la Cruz Porfirio Díaz Mori (1830 - 1915) = General mexican. Preia puterea printr-o lovitură de stat în 1876. Perioada de 34 de ani în care a condus țara s-a numit Porfiriato. (http://www.mexonline.com/history-porfiriodiaz.htm)
(...) Cu o viclenie demnă de cauza ei, așteptă pînă-l văzu adînc cufundat într-o discuție despre politca britanică, pe care părea s-o privească drept o serioasă manifestare a activității umane; apoi, întorcînd spre el privirea-i botticelliană, i se adresă:
- Și noi ar trebui să tratăm cu tot atîta seriozitate politica americană, domnule profesor. Dar desigur că nu-i chiar tot atît de serioasă, nu-i ?
- Cred că aveți dreptate, domnișoară Cherell. Politicienii din întreaga lume au o regulă comună: „Cînd ești la putere să nu faci aceleași promisiuni ca atunci cînd te găsești în opoziție; dacă o faci, înseamnă că va trebui să duci la îndeplinire lucruri pe care alții le-au găsit imposibile.” Singura diferență reală dintre partidele politice constă, după părerea mea, în faptul că în timp ce un partid s-a instalat în Autobuzul Național, celălalt e remorcat.
- În Italia*, tot ce-a mai rămas din celălalt partid zace acum sub scaun, nu-i așa?
- Ce să mai spunem despre Spania**? adăugă Adrian.
Hallorsen izbucni în rîsul său molipsitor.
- Dictatura nu înseamnă politică. Dictatura e o glumă.
- Nu-i o glumă, profesore.
- O glumă proastă, profesore.
- Ce înțelegeți prin glumă, domnule profesor?
- Un bluf. O supoziție de mai largă durată că natura umană e croită după tiparul pe care i l-a creat dictatorul. Momentul în care cacealmaua e dată pe față.
- Dar, interveni Diana, să presupunem că majoritate poporului aprobă dictatorul, atunci nu înseamnă că aveau de-a face cu o democrație, sau cu o guvernare prin consimțămîntul celor guvernați?
- N-aș spune așa ceva, doamnă Ferse, decît dacă guvenatorul ar fi în fiecare an confirmat printr-o majoritate de voturi.
- Dictatorii realizează totuși o serie de lucruri, observă Adrian.
- Cu un anumit preț, domnule custode. dar uitați-vă la Diaz*** în Mexic. Timp de douăzeci de ani a făcut din țară un paradis, și poftim ce s-a ales din ea după plecarea lui. Nu poți scoate dintr-un popor ceea ce nu deține.
- Greșeala sistemului nostru politic, ca și a sistemului dumneavoastră, domnule profesor, replică Adrian, constă în faptul că un număr mare de reforme latente generate de bunul simț al oamenilor simpli, nu pot fi duse la îndeplinire din pricină că politicienii noștri aleși pe termen scurt nu le încurajează, de teamă să nu piardă puterea pe care încă n-au dobîndit-o.
- Mătușa May, murmură Dinny,spunea: „De ce să nu vindecăm șomajul printr-un plan național de asanare a mahalalelor, și în felul ăsta prindem doi iepuri deodată?”
- Vai! Dar e o idee admirabilă, exclamă Hallorsen întorcîndu-și fața spre ea.
- Sînt în joc interese camuflate, răspunse Diana; proprietarii mahalalelor și societățile de construcții sînt prea puternice.
Adrian adăugă:
- Și apoi e nevoie de bani gheață.
- Și ce? Asta-i foarte simplu. Parlamentul dumneavoastră poate să-și ia orice împrumut dorește în vederea unei acțiuni pe plan național de o asemenea anvergură; și apoi de ce n-ar face un împrumut?
Nimeni nu a putut să-i răspundă.
- Eu cred că economia realizată asupra alocațiilor de șomaj ar acoperi dobînda pentru un mare împrumut.
- De fapt, interveni Dinny suav, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domenul în care dumneavoastră, americanii ne întreceți, domnule profesor Hallorsen.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 53-55.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883-1945), liderul Partidului Național Fascist, a devenit în 1922 prim-ministru al Italiei, în urma Marșului asupra Romei, instaurând treptat în anii următorii un regim totalitar.. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
** Miguel Primo de Rivera (1870 Spania - 1930 Franța) = Ofițer și marchiz spaniol. Preia funcția de prim-ministru printr-o lovitură de stat în 1923. Dictator ca lider al partidului unic Uniunea Patritică Spaniolă. Spania devine republică la un an după retragerea sa de la putere în 1930. (http://www.historylearningsite.co.uk/modern-world-history-1918-to-1980/the-spanish-civil-war/primo-de-rivera/)
*** José de la Cruz Porfirio Díaz Mori (1830 - 1915) = General mexican. Preia puterea printr-o lovitură de stat în 1876. Perioada de 34 de ani în care a condus țara s-a numit Porfiriato. (http://www.mexonline.com/history-porfiriodiaz.htm)
marți, 15 septembrie 2015
Englezi versus americani în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Unchiule Lawrence, i se adresă Dinny cînd ajunseră la friptura în sînge, ce părere ai despre americani?
- Dinny, nici un om cu simț patriotic n-o să-ți spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul în legătură cu acest subiect. În orice caz, americanii, ca și englezii, pot fi împărțiți în două categorii: americani și americani. Cu alte cuvinte, unii sînt drăguți și alții sînt dezgustători.
- De ce nu reușim noi să ne înțelegem mai bine cu ei?
- La întrebarea asta se poate răspunde ușor. Englezii dezgustători nu se înțeleg cu ei pentru cu au mulți bani decît noi. Englezii drăguți nu se înțeleg cu ei așa cum ar trebui, pentru că americanii sînt susceptibili, iar accentul glasului american nu e plăcut pentru urechea englezească. Sau s-o luăm invers. Americanii dezgustători nu se înțeleg cu englezi pentru că accentul glasului englezesc nu e plăcut pentru urechile lor. Americanii drăguți nu se îneleg cu noi așa cum ar trebui pentru că sîntem nereceptivi și disprețuitori.
- Nu găsești că se încăpățînează prea tare să procedeze numai cum îi taie pe ei capul?
- La fel facem și noi. Nu-i asta. E vorba de maniera în care o fac, draga mea, aste ne deosebește, maniera și limbajul.
- Cum așa?
- Faptul că vorbim ceea ce se consideră a fi aceeași limbă este fără îndoială o cursă. Trebuie să sperăm într-o astfel de dezvoltare a dialectului american, încît să se impună pentru ambele părți necesitatea de a-și învăța reciproc limba.
- Dar se vorbește mereu e legătura pe care o constituie o limbă comună.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 46-47.
(...)
- Unchiule Lawrence, i se adresă Dinny cînd ajunseră la friptura în sînge, ce părere ai despre americani?
- Dinny, nici un om cu simț patriotic n-o să-ți spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul în legătură cu acest subiect. În orice caz, americanii, ca și englezii, pot fi împărțiți în două categorii: americani și americani. Cu alte cuvinte, unii sînt drăguți și alții sînt dezgustători.
- De ce nu reușim noi să ne înțelegem mai bine cu ei?
- La întrebarea asta se poate răspunde ușor. Englezii dezgustători nu se înțeleg cu ei pentru cu au mulți bani decît noi. Englezii drăguți nu se înțeleg cu ei așa cum ar trebui, pentru că americanii sînt susceptibili, iar accentul glasului american nu e plăcut pentru urechea englezească. Sau s-o luăm invers. Americanii dezgustători nu se înțeleg cu englezi pentru că accentul glasului englezesc nu e plăcut pentru urechile lor. Americanii drăguți nu se îneleg cu noi așa cum ar trebui pentru că sîntem nereceptivi și disprețuitori.
- Nu găsești că se încăpățînează prea tare să procedeze numai cum îi taie pe ei capul?
- La fel facem și noi. Nu-i asta. E vorba de maniera în care o fac, draga mea, aste ne deosebește, maniera și limbajul.
- Cum așa?
- Faptul că vorbim ceea ce se consideră a fi aceeași limbă este fără îndoială o cursă. Trebuie să sperăm într-o astfel de dezvoltare a dialectului american, încît să se impună pentru ambele părți necesitatea de a-și învăța reciproc limba.
- Dar se vorbește mereu e legătura pe care o constituie o limbă comună.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 46-47.
sâmbătă, 12 septembrie 2015
Cerealele Lumii Vechi versus cerealele Lumii Noi (GALSWORTY 1931)
<
(...)
„La urma urmelor, își spunea Adrian, ce vină are el că este însuși specimenul - Homo Transatlanticus Superbus” și adăugă cu glas insinuant:
- Deci, pe viitor, soarele are de gînd să călătorească de la apus spre răsărit, domnule profesor?
Hallorsen zîmbi, și surîsul lui avea o exuberantă dulceață.
- Mă rog, domnule custode, cred că sîntem amîndoi de acord că civilizația a început o dată cu agricultura. Dacă am putea demonstra că noi am cultivat porumb de soi american cu mult mai devreme, poate cu mii de ani înainte de apariția civilizației vechiului Nil, bazată pe cultura orzului și a grîului, de ce nu s-ar schimba direcția soarelui?
- Și puteți demonstra?
- Păi noi avem vreo douăzeci pînă la vreo douăzeci și cinci de sorturi de porumb. Hrdlicka pretinde că au fost necesari vreo douăzeci și mii de ani pentru a se ajnge la această diferențiere naturală. Asta oricum ne situează în frunte, ca părinția ai agriculturii.
- Vai, dar în lumea veche nu a existat nici un sort de porumb mai înainte de descoperirea Americii.
- Nu, domnule; și nici în America, pînă după descoperire, nu a existat vreun sort din cerealele lumii vechi. Păi dacă civilizația lumii vechi și-a croit drum peste Pacific, de ce nu și-a dus și cerealele după ea?
- Bine, dar asta nu dovedește că America nu a fost purtătorul de lumină pentru restul lumii.
- Poate că nu; dar dacă nu a fost, atunci s-a mărginit să-și dezvolte propriile-i civilizații prin propriile-i descoperire de cereale; și au fost cei dîntîi.
- Sînteți un atlantean, domnule profesor?
- Uneori mă joc cu această idee, domnule custode.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, pp. 30-31.
(...)
„La urma urmelor, își spunea Adrian, ce vină are el că este însuși specimenul - Homo Transatlanticus Superbus” și adăugă cu glas insinuant:
- Deci, pe viitor, soarele are de gînd să călătorească de la apus spre răsărit, domnule profesor?
Hallorsen zîmbi, și surîsul lui avea o exuberantă dulceață.
- Mă rog, domnule custode, cred că sîntem amîndoi de acord că civilizația a început o dată cu agricultura. Dacă am putea demonstra că noi am cultivat porumb de soi american cu mult mai devreme, poate cu mii de ani înainte de apariția civilizației vechiului Nil, bazată pe cultura orzului și a grîului, de ce nu s-ar schimba direcția soarelui?
- Și puteți demonstra?
- Păi noi avem vreo douăzeci pînă la vreo douăzeci și cinci de sorturi de porumb. Hrdlicka pretinde că au fost necesari vreo douăzeci și mii de ani pentru a se ajnge la această diferențiere naturală. Asta oricum ne situează în frunte, ca părinția ai agriculturii.
- Vai, dar în lumea veche nu a existat nici un sort de porumb mai înainte de descoperirea Americii.
- Nu, domnule; și nici în America, pînă după descoperire, nu a existat vreun sort din cerealele lumii vechi. Păi dacă civilizația lumii vechi și-a croit drum peste Pacific, de ce nu și-a dus și cerealele după ea?
- Bine, dar asta nu dovedește că America nu a fost purtătorul de lumină pentru restul lumii.
- Poate că nu; dar dacă nu a fost, atunci s-a mărginit să-și dezvolte propriile-i civilizații prin propriile-i descoperire de cereale; și au fost cei dîntîi.
- Sînteți un atlantean, domnule profesor?
- Uneori mă joc cu această idee, domnule custode.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, pp. 30-31.
vineri, 28 august 2015
Marinari americani în portul sovietic Murmansk în Al Doilea Război Mondial (KAZAKIEVICI 1952)
<
(...) Pe dunetă, printre parîme ședeau șeful echipajului Jigalo și Klimașin. Șeful echipajului trăgea din lulea și povestea cu glas scăzut:
- Un american face cunoștință cu ea. El îi tot dă cu lav iu, lav iu, asta înseamnă te iubesc, vezi bine, te iubesc, iar ea - hi-hi-hi și ha-ha-ha... El îi spune: „Dați-mi voie, adică, să vă fac un cadou”. Și-i dă un ciorap de mătase. Auzi? Un ciorap. Atunci ea rîde și-l întreabă: „Dar ce să fac numai cu unul? Ce, sînt oloagă?” iar el de colo: „Al doilea îl capeți după”. „Cînd după?”„Apăi, după ce o să-mi cedezi.” Dar ea, muiere înfiptă, s-apucă și-i trage un scuipat peste bot. El se duce la comandant: cică, m-a ofensat, vezi dumneata... He-he...
Și rîse trist.
Klimașin rosti tărăganat, plin de nedumerire:
- Măi, ce oameni!
- Zile „uontici” și pace, conchise Jigalo.
Americanii fuseseră numiți „uontici” pentru că vindeau, prin ungherele lăuntrice ale portului Murmansk, ciorapi și țigări, întrebînd cu jumătate voce: Want it?, adică „Doriți?”* Tocmai de la această întrebare hoțească a tuturor speculanților din lume, pusă pe furiș, în treacăt parcă, li se trăgea porecla pe care le-o dăduseră localnicii.
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici**, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.
NOTĂ M.T.
* Americanii erau marinari de pe navele care transportau în portul arctic sovietic Murmansk ajutoarele militare și civile care au contribuit la victoriile Armatei Roșii împotriva Wehrmachtului.
** E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.
(...) Pe dunetă, printre parîme ședeau șeful echipajului Jigalo și Klimașin. Șeful echipajului trăgea din lulea și povestea cu glas scăzut:
- Un american face cunoștință cu ea. El îi tot dă cu lav iu, lav iu, asta înseamnă te iubesc, vezi bine, te iubesc, iar ea - hi-hi-hi și ha-ha-ha... El îi spune: „Dați-mi voie, adică, să vă fac un cadou”. Și-i dă un ciorap de mătase. Auzi? Un ciorap. Atunci ea rîde și-l întreabă: „Dar ce să fac numai cu unul? Ce, sînt oloagă?” iar el de colo: „Al doilea îl capeți după”. „Cînd după?”„Apăi, după ce o să-mi cedezi.” Dar ea, muiere înfiptă, s-apucă și-i trage un scuipat peste bot. El se duce la comandant: cică, m-a ofensat, vezi dumneata... He-he...
Și rîse trist.
Klimașin rosti tărăganat, plin de nedumerire:
- Măi, ce oameni!
- Zile „uontici” și pace, conchise Jigalo.
Americanii fuseseră numiți „uontici” pentru că vindeau, prin ungherele lăuntrice ale portului Murmansk, ciorapi și țigări, întrebînd cu jumătate voce: Want it?, adică „Doriți?”* Tocmai de la această întrebare hoțească a tuturor speculanților din lume, pusă pe furiș, în treacăt parcă, li se trăgea porecla pe care le-o dăduseră localnicii.
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici**, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.
NOTĂ M.T.
* Americanii erau marinari de pe navele care transportau în portul arctic sovietic Murmansk ajutoarele militare și civile care au contribuit la victoriile Armatei Roșii împotriva Wehrmachtului.
** E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.
vineri, 3 iulie 2015
Record parlamentar american în 1922 („Litoral”)
<
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>
SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.
NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>
SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.
NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm
miercuri, 10 iunie 2015
Regizorul român A. Șerban despre actorii americani, japonezi, englezi, francezi și români (TOMIS 1996?2003)
<
(...)
Unde s-a simțit cel mai bine, unde a lucrat cel mai lejer?: „Peste tot unde merg încerc să mă simt bine, dar pot să spun, evident, că există o diferență. Actorii americani, de exemplu, sunt extrem de deschiși, foarte disciplinați, de fapt cei mai disciplinați dintre toți actorii pe care îi știu, în afară de cei japonezi, care au o disciplină ce mă înfioară. Fac totul aproape ca pe bandă. Cu actori englezi, de asemeni, e plăcut, pentru că ei se aruncă într-un exercițiu imposibil, ceva care pare ilogic sau poate chiar ridicol. Intră în joc cu umor, cu forță, cu inteligență. Ceea ce au ei superior celor americani, prin tradiția foarte lungă, este că la un moment dat intervine intelectul și spune „asta-i un non-sens, asta nu pot să fac”. Actorii americani au inteligența dezvoltată, dar de la un punct nu mai știu ce este just și ce nu. Cu actorii francezi și nemți e mai dificil. Dacă nu înțeleg exact ce au de făcut, sunt ca paralizați, nu pot face nimic. Ei trebuie să analizeze, să înțeleagă condițiile sociale, politice și psihologice ale momentului în care a fost scrisă. Cel mai teamă mi-a fost, însă, când m-am dus să lucrez la Comedia Franceză. Dacă acei actori știu să facă ceva, atunci știu să facă Moliere, asta-i sigur. Nu trebuie să vină un român care trăiește la New York să-i învețe pe ei cum să joace Moliere. Am avut o șansă unică pentru că erau atât de plictisiți de cum se jucase Moliere până atunci, încât erau într-adevăr dispuși să încerce și altceva. Au fost minunați, dar a fost o excepție. Talent există și în România din plin. Dar e atât de confuz acest cuvânt... Actorul român e foarte empiric, confuz, primitiv ca atitudine. Exist mult talent, dar și foarte multă inerție, atât de multă inconștiență față de ceea ce el poate face cu acest talent, cum să lucreze și cum să aibă această disciplină, rigoare, încât rezultatele sunt confuze.
(...)
>
SURSA
Andrei Șerban: „Când fac un spectacol, merg la risc absolut”, „Tomis”, Constanța, 1996?2003
(...)
Unde s-a simțit cel mai bine, unde a lucrat cel mai lejer?: „Peste tot unde merg încerc să mă simt bine, dar pot să spun, evident, că există o diferență. Actorii americani, de exemplu, sunt extrem de deschiși, foarte disciplinați, de fapt cei mai disciplinați dintre toți actorii pe care îi știu, în afară de cei japonezi, care au o disciplină ce mă înfioară. Fac totul aproape ca pe bandă. Cu actori englezi, de asemeni, e plăcut, pentru că ei se aruncă într-un exercițiu imposibil, ceva care pare ilogic sau poate chiar ridicol. Intră în joc cu umor, cu forță, cu inteligență. Ceea ce au ei superior celor americani, prin tradiția foarte lungă, este că la un moment dat intervine intelectul și spune „asta-i un non-sens, asta nu pot să fac”. Actorii americani au inteligența dezvoltată, dar de la un punct nu mai știu ce este just și ce nu. Cu actorii francezi și nemți e mai dificil. Dacă nu înțeleg exact ce au de făcut, sunt ca paralizați, nu pot face nimic. Ei trebuie să analizeze, să înțeleagă condițiile sociale, politice și psihologice ale momentului în care a fost scrisă. Cel mai teamă mi-a fost, însă, când m-am dus să lucrez la Comedia Franceză. Dacă acei actori știu să facă ceva, atunci știu să facă Moliere, asta-i sigur. Nu trebuie să vină un român care trăiește la New York să-i învețe pe ei cum să joace Moliere. Am avut o șansă unică pentru că erau atât de plictisiți de cum se jucase Moliere până atunci, încât erau într-adevăr dispuși să încerce și altceva. Au fost minunați, dar a fost o excepție. Talent există și în România din plin. Dar e atât de confuz acest cuvânt... Actorul român e foarte empiric, confuz, primitiv ca atitudine. Exist mult talent, dar și foarte multă inerție, atât de multă inconștiență față de ceea ce el poate face cu acest talent, cum să lucreze și cum să aibă această disciplină, rigoare, încât rezultatele sunt confuze.
(...)
>
SURSA
Andrei Șerban: „Când fac un spectacol, merg la risc absolut”, „Tomis”, Constanța, 1996?2003
vineri, 24 octombrie 2014
Români versus americani, nemți, ruși în perioada interbelică (CĂLINESCU 1933)
<
(...)
- Domnule - schimbă el deodată vorba, adresîndu-se lui Jim în om curios - ai fost în Italia, va să zică! Ia spune-mi, domnule și mie: Ce-i cu Mussolini*?
Luat repede, Jim rămase încurcat.
- Vezi - îi impută celălalt - cum sînteți dumneavoastră, ăștia tineri, generație nouă, de! Păi dumneata n-ai spirit de inițiativă? N-ai putut să tragi cu urechea, să vezi ce și cum?
- Lasă omul în pace! interveni grav Silivestru.
- Ce să las în pace? izbucni atunci dom` Popescu indignat. Ce să las în pace? Parcă pe d-voastră, care vă pretindeți intelectuali, vă doare inima de țara asta, cum mă doare pe mine? un Mussolini ne trebuie nouă, m-ați înțeles? și zicînd astfel, plesni dictatorial cealaltă ceapă.
Moara pornise. De acum toată lumea se aștepta la o lungă disertație politico-sociologică, în care orice moment istoric era determinat prin raportul a patru factori constanți: englezu, americanu, neamțu și rusu. Ceea ce se și întîmplă.
- Americanu, domnule, are inițiativă și-o să ne distrugă. De mic copil el pornește la lupta pentru existență și se călește în viață. Vinde jurnale, face, drege și ajunge ca Ford**. Da`dumneata ce faci, cucoană? se adresă dom` Popescu către tanti Ghenca, al cărei zîmbet sarcastic îl supăra mai cu seamă - cu ce-ți justifici dumneata existența pe pămînt?
- Da` dumneata ai vîndut jurnale cînd erai copil, domnule? îl provocă Ghenca.
- N-am vîndut că n-am avut părinți luminați să mă ia de mînă și să-mi zică: „te-am făcut, te-am crescut, acum du-te și agonisește-ți pîinea!” Vorba este, ce faceți d-voastră ca să aveți dreptul să vă așezați la masă și să-mi cereți socoteală mie, care muncesc? Eu înțeleg așa: muncești, mănînci, nu muncești, rabzi!
- Ești bolșevic***, domnule! îl denunță atunci tanti Fira, ca să-l ațîțe.
- Sînt bolșevic, cucoană, cînd e vorba de muncă, sînt bolșevic! Cînd stai toată ziua ca o cloșcă, cum faci dumneata, nu-ți dau voie să te așezi la sfînta masă și să pui mîna pe sfânta pîine. Și zicînd aceasta, dom` Popescu puse într-adevăr mîna pe bucata de pîine de dinainte, dar rămînînd nesatisfăcut de ea, întreabă intrigat: Dar de unde luați voi pîinea asta de e așa îndesată?
- Ești sătul și nu-ți place nici pîinea! îi tăie apa de la moară Agepsina. De la Gagel, de unde vrei s-o luăm?!
Acum intră în joc și factorul neamț
- De la Gagel? Luați pîine de la neamț, va să zică! Bravo, cucoană, dați-i înainte, dați-o de rîpă, mama ei de țară, că atîta așteaptă neamțu și americanu! Nu-mi trebuie pîine frămîntată de mîini străine, cucoanelor, m-ați înțeles?! Trebuie să învățăm o dată să trăim prin noi înșine, cum a zis Brătianu****. De mîine încolo să-mi faceți numai mămăligă.
Dom` Popescu continuă să deplîngă destinele patriei, asmuțit de cele șapte femei, dar Jim, simțindu-se obosit, se ridică de la masă și ieși. După el veniră Silivestru și Lisandrina, apoi tanti Mali, care se strecurăprin portița din fund, așa încît dom` Popescu rămase numai între cîteva femei, pe care căută să le cîștige la doctrina sa.
(...)
>
SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste - nr. 45, București, 1972, p. 51-53.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883 Italia - 1945 Italia) = Inițial jurnalist socialist, a abandonat partidul și a participat ca soldat în Primul Război Mondial (1914-1918). Fondator al Partidului Fascist din Italia, după PRM. A obținut funcția de prim-ministru (1922-1943) prin „Marșul asura Romei” și a instaurat un regim politic totalitar. A intrat în Al Doilea Război Mondial (1939-1945) alături de aliatul său ideologic Germania nazistă și a fost capturat și executat de partizanii comuniștii în ultimele zile ale conflagrației. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/fata-nevazuta-lui-benito-mussolini)
** Henry Ford (1863 SUA - 1947 SUA) = A fondat în 1903 Ford Motor Company și revoluționat producția industrială prin introducerea liniei de asamblare. (http://www.thehenryford.org/exhibits/hf/)
*** Bolșevic = 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), care se referă la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševik, fr. bolchevik. (http://dexonline.ro/definitie/bol%C8%99evic) (http://www.revista22.ro/despre-bolsevism-idei-pasiune-revolutionara-si-totalitarism-7877.html)
**** „Prin noi înșine!” = Articol publicat de Vintilă I. Brătianu în 1905, care a devenit doctrină economică a PNL, implementată în anii `20 de V.I.B. în calitate de ministru de finanțe. (http://scutaru.ro/pnl/prin-noi-insine/)
(...)
- Domnule - schimbă el deodată vorba, adresîndu-se lui Jim în om curios - ai fost în Italia, va să zică! Ia spune-mi, domnule și mie: Ce-i cu Mussolini*?
Luat repede, Jim rămase încurcat.
- Vezi - îi impută celălalt - cum sînteți dumneavoastră, ăștia tineri, generație nouă, de! Păi dumneata n-ai spirit de inițiativă? N-ai putut să tragi cu urechea, să vezi ce și cum?
- Lasă omul în pace! interveni grav Silivestru.
- Ce să las în pace? izbucni atunci dom` Popescu indignat. Ce să las în pace? Parcă pe d-voastră, care vă pretindeți intelectuali, vă doare inima de țara asta, cum mă doare pe mine? un Mussolini ne trebuie nouă, m-ați înțeles? și zicînd astfel, plesni dictatorial cealaltă ceapă.
Moara pornise. De acum toată lumea se aștepta la o lungă disertație politico-sociologică, în care orice moment istoric era determinat prin raportul a patru factori constanți: englezu, americanu, neamțu și rusu. Ceea ce se și întîmplă.
- Americanu, domnule, are inițiativă și-o să ne distrugă. De mic copil el pornește la lupta pentru existență și se călește în viață. Vinde jurnale, face, drege și ajunge ca Ford**. Da`dumneata ce faci, cucoană? se adresă dom` Popescu către tanti Ghenca, al cărei zîmbet sarcastic îl supăra mai cu seamă - cu ce-ți justifici dumneata existența pe pămînt?
- Da` dumneata ai vîndut jurnale cînd erai copil, domnule? îl provocă Ghenca.
- N-am vîndut că n-am avut părinți luminați să mă ia de mînă și să-mi zică: „te-am făcut, te-am crescut, acum du-te și agonisește-ți pîinea!” Vorba este, ce faceți d-voastră ca să aveți dreptul să vă așezați la masă și să-mi cereți socoteală mie, care muncesc? Eu înțeleg așa: muncești, mănînci, nu muncești, rabzi!
- Ești bolșevic***, domnule! îl denunță atunci tanti Fira, ca să-l ațîțe.
- Sînt bolșevic, cucoană, cînd e vorba de muncă, sînt bolșevic! Cînd stai toată ziua ca o cloșcă, cum faci dumneata, nu-ți dau voie să te așezi la sfînta masă și să pui mîna pe sfânta pîine. Și zicînd aceasta, dom` Popescu puse într-adevăr mîna pe bucata de pîine de dinainte, dar rămînînd nesatisfăcut de ea, întreabă intrigat: Dar de unde luați voi pîinea asta de e așa îndesată?
- Ești sătul și nu-ți place nici pîinea! îi tăie apa de la moară Agepsina. De la Gagel, de unde vrei s-o luăm?!
Acum intră în joc și factorul neamț
- De la Gagel? Luați pîine de la neamț, va să zică! Bravo, cucoană, dați-i înainte, dați-o de rîpă, mama ei de țară, că atîta așteaptă neamțu și americanu! Nu-mi trebuie pîine frămîntată de mîini străine, cucoanelor, m-ați înțeles?! Trebuie să învățăm o dată să trăim prin noi înșine, cum a zis Brătianu****. De mîine încolo să-mi faceți numai mămăligă.
Dom` Popescu continuă să deplîngă destinele patriei, asmuțit de cele șapte femei, dar Jim, simțindu-se obosit, se ridică de la masă și ieși. După el veniră Silivestru și Lisandrina, apoi tanti Mali, care se strecurăprin portița din fund, așa încît dom` Popescu rămase numai între cîteva femei, pe care căută să le cîștige la doctrina sa.
(...)
>
SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste - nr. 45, București, 1972, p. 51-53.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883 Italia - 1945 Italia) = Inițial jurnalist socialist, a abandonat partidul și a participat ca soldat în Primul Război Mondial (1914-1918). Fondator al Partidului Fascist din Italia, după PRM. A obținut funcția de prim-ministru (1922-1943) prin „Marșul asura Romei” și a instaurat un regim politic totalitar. A intrat în Al Doilea Război Mondial (1939-1945) alături de aliatul său ideologic Germania nazistă și a fost capturat și executat de partizanii comuniștii în ultimele zile ale conflagrației. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/fata-nevazuta-lui-benito-mussolini)
** Henry Ford (1863 SUA - 1947 SUA) = A fondat în 1903 Ford Motor Company și revoluționat producția industrială prin introducerea liniei de asamblare. (http://www.thehenryford.org/exhibits/hf/)
*** Bolșevic = 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), care se referă la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševik, fr. bolchevik. (http://dexonline.ro/definitie/bol%C8%99evic) (http://www.revista22.ro/despre-bolsevism-idei-pasiune-revolutionara-si-totalitarism-7877.html)
**** „Prin noi înșine!” = Articol publicat de Vintilă I. Brătianu în 1905, care a devenit doctrină economică a PNL, implementată în anii `20 de V.I.B. în calitate de ministru de finanțe. (http://scutaru.ro/pnl/prin-noi-insine/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)