<
În zona lacului Titicaca din câmpia înaltă a Boliviei, în apropiere de La Paz, recolta de legume a fost sporită cu 30%, iar cea de cartofi cu peste 200%, grație redescoperirii și utilizării unei metode antice (metoda "Suka-Hollus"). Tehnica a fost folosită de agricultorii antici premergători civilizației Inca*, dar a fost pierdută de mai bine de 1000 de ani. La sfârșitul anilor 1970, arheologii au descoperit o serie de platforme înalte, care erau mici câmpuri încercuite de canale. Câmpurile au fost aranjate în parcele construite pe o fundație de bolovani mari, care au fost acoperiți apoi cu un strat impermeabil de argilă și mai multe straturi de pietriș. Câmpurile erau înconjurate de canale care le irigau pe timp de secetă și drenau apa pe timp de ploaie sau inundații. În timpul secetei din 1982-83, agricultorii care foloseau tehnica Suka-Hollus aveau apă din belșug. (...) Pe deasupra, apa din canale are rolul de a regla microclimatul. În timpul zilei, apa este încălzită de lumina solară. Pe măsură ce temperatura scade în timpul serii, ceața se așterne asupra canalelor, formând o pătură protectoare împotriva gerului care ar putea afecta grav recolta de cartofi. Metoda Suka-Hollus se extinde și pentru a reabilita terenurile îmbibate cu apă. Pentru prima dată în mai multe decenii, zona poate asigura acum legume pentru tot timpul anului.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 101.
Notă M. T.
* Imperiul Inca de limbă quechua s-a extins din 1438 din Peru spre Ecuador, Bolivia, Chile și Argentina. A fost cucerit în 1533 de conchistadorul spaniol Francisco Pizzaro. (www.projectshum.org/society/history/nca)
Se afișează postările cu eticheta antic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antic. Afișați toate postările
luni, 26 februarie 2018
miercuri, 22 noiembrie 2017
Istoria grădinii botanice ("Easy PC" 1999)
(...)
Primele grădini au apărut în Egiptul antic. Ele erau împrejmuite pentru a ține animalele la distanță și erau extrem de riguroase. Această rigurozitate era dictată de canale încrucișate de irigații. Aspectul organizat a fost adoptat de perși, indieni, greci și romani. Multe țări au adoptat acest model. Excepție a făcut Japonia, care și-a creat un model propriu de aranjament de grădină. Și ne gîndim la minunatele ikebana*, dar și la plantele exotice care în alte părți ale lumii nici nu erau cunoscute.
Schimbarea a venit din Anglia secolului al XVIII lea. Diverse grupuro de artiști ca peisagiștii și scriitorii s-au că grădinile riguroase sunt prea artificiale. Ei s-au orientat către aspectul aparent sălbatic, unde liniile nu sunt drepte, iar plantele, tufișurile, ierburile și fructele cresc împreună, nu în parcele separate. Aceasta a dus la o nouă mișcare, numită școala peisagistă**. Inițiatorul acestei mișcări a fost William Kent***. El a fost urmat de Capability Brown**** și Humphrey Repton*****. Ei au creat parcuri naturale pe terenurile întinse. Nu mai exista noțiunea de grădină mică. Epoca victoriană****** a produs însă marea schimbare. Revoluția industrială******* i-a obligat pe oameni să se mute de la sate la orașe. În orașe nu existau grădini, și, din a doua jumătate a secolului al XIX lea, clasa mijlocie a început să se mute de la orașe către suburbii. Ei au găsit acolo grădini, și interesul pentru grădinărit a crescut. John și Jane London au scos o revistă de grădinărit pentru periferii "Revista grădinarului". Aceasta a apărut prima dată în 1826. Dar grădina botanică, așa cum o știm astăzi, îi datorează cel mai mult lui William Robinson (1838-1935)********, fondatorul revistei "Grădina" și autorul cărții "Grădina cu flori englezească" (1883).
(...)
Sursa
"Easy PC", nr. 2/1999, București, p. 5.
Note M. T.
* ikebana (japoneză) = "Arta menținerii florilor în viață". Originea sa se află în ofrandele depuse pe altarele budiste. În secolul XV este consacrată ca artă distinctă, cu stiluri și școli în evoluție istorică. (radioromaniacultural.ro)
** stilul peisager = A avut la bază un curent cultural care promova întoarcerea la natură. A fost influențat de stilul grădinilor chinezești și japoneze și s-a răspândit în Europ, unde a fost cunoscut ca stilul englezesc. (www.gedeus.ro)
*** William Kent (1685 Bridlington 1748 Londra) = Pictor, arhitect, decorator și peisagist englez. Protectorii săi provinciali l-au trimis în statele italiene în 1709-1719 pentru a studia arta locală. A fost cel mai important reprezentant al stilului Palladin în arhitectură. Prin contele Burlinton, patronul său din Londra, a avut acces în înalta societate britanică, devenind un arhitect la modă. (www.vam.ac.uk)
**** Lancelot "Capability" Brown (1716 Kirkharle - 1783 Londra) = Peisagist și arhitect englez. Fiu al unui mic proprietar rural, a absolvit școala din sat și a lucrat ca grădinar pe domeniul local până în 1739, când a debutat ca peisagist. El a schimbat fața Angliei secolului XVIII, prin modificările aduse dealurilor, lacurilor și râurilor de pe domeniile rurale. (www.capabilitybrown.org)
***** Humpyhry Repton (1752 Bury St. Edmunds - 1818 Londra) = Peisagist englez. Mic proprietar rural. În 1788 a inceput să lucreze ca peiagist, domeniu in care a scris o carte de rwferință în 1795. (www.gardenvisit.com)
****** Lunga și strălucita domnie a reginei Victoria de Hanovra (1837-1901). (www.historia.com)
******* Revoluția industrialã a reprezentat procesul de trecere de la producția manuală din atelierul meșteșugăresc la producția cu mașini-unelte din fabrică. Revoluția industrială a început la mijlocul secolului XVIII în Marea Britanie, care în secolul XX era supranumită "atelierul lumii". (revolutiaindustriala.filedeistorie.info)
********* William Robinson (1838 Irlanda - 1935 East Grenstead/Anglia) = Peisagist practician și teoretician. Din copilărie a lucrat ca grădinar pe domenii nobiliare din Irlanda. În 1861, a început să lucreze în grădina Societății Regale Botanice din Londra. A fost promotorul grădinii sălbatice. (www.britannica.com)
Primele grădini au apărut în Egiptul antic. Ele erau împrejmuite pentru a ține animalele la distanță și erau extrem de riguroase. Această rigurozitate era dictată de canale încrucișate de irigații. Aspectul organizat a fost adoptat de perși, indieni, greci și romani. Multe țări au adoptat acest model. Excepție a făcut Japonia, care și-a creat un model propriu de aranjament de grădină. Și ne gîndim la minunatele ikebana*, dar și la plantele exotice care în alte părți ale lumii nici nu erau cunoscute.
Schimbarea a venit din Anglia secolului al XVIII lea. Diverse grupuro de artiști ca peisagiștii și scriitorii s-au că grădinile riguroase sunt prea artificiale. Ei s-au orientat către aspectul aparent sălbatic, unde liniile nu sunt drepte, iar plantele, tufișurile, ierburile și fructele cresc împreună, nu în parcele separate. Aceasta a dus la o nouă mișcare, numită școala peisagistă**. Inițiatorul acestei mișcări a fost William Kent***. El a fost urmat de Capability Brown**** și Humphrey Repton*****. Ei au creat parcuri naturale pe terenurile întinse. Nu mai exista noțiunea de grădină mică. Epoca victoriană****** a produs însă marea schimbare. Revoluția industrială******* i-a obligat pe oameni să se mute de la sate la orașe. În orașe nu existau grădini, și, din a doua jumătate a secolului al XIX lea, clasa mijlocie a început să se mute de la orașe către suburbii. Ei au găsit acolo grădini, și interesul pentru grădinărit a crescut. John și Jane London au scos o revistă de grădinărit pentru periferii "Revista grădinarului". Aceasta a apărut prima dată în 1826. Dar grădina botanică, așa cum o știm astăzi, îi datorează cel mai mult lui William Robinson (1838-1935)********, fondatorul revistei "Grădina" și autorul cărții "Grădina cu flori englezească" (1883).
(...)
Sursa
"Easy PC", nr. 2/1999, București, p. 5.
Note M. T.
* ikebana (japoneză) = "Arta menținerii florilor în viață". Originea sa se află în ofrandele depuse pe altarele budiste. În secolul XV este consacrată ca artă distinctă, cu stiluri și școli în evoluție istorică. (radioromaniacultural.ro)
** stilul peisager = A avut la bază un curent cultural care promova întoarcerea la natură. A fost influențat de stilul grădinilor chinezești și japoneze și s-a răspândit în Europ, unde a fost cunoscut ca stilul englezesc. (www.gedeus.ro)
*** William Kent (1685 Bridlington 1748 Londra) = Pictor, arhitect, decorator și peisagist englez. Protectorii săi provinciali l-au trimis în statele italiene în 1709-1719 pentru a studia arta locală. A fost cel mai important reprezentant al stilului Palladin în arhitectură. Prin contele Burlinton, patronul său din Londra, a avut acces în înalta societate britanică, devenind un arhitect la modă. (www.vam.ac.uk)
**** Lancelot "Capability" Brown (1716 Kirkharle - 1783 Londra) = Peisagist și arhitect englez. Fiu al unui mic proprietar rural, a absolvit școala din sat și a lucrat ca grădinar pe domeniul local până în 1739, când a debutat ca peisagist. El a schimbat fața Angliei secolului XVIII, prin modificările aduse dealurilor, lacurilor și râurilor de pe domeniile rurale. (www.capabilitybrown.org)
***** Humpyhry Repton (1752 Bury St. Edmunds - 1818 Londra) = Peisagist englez. Mic proprietar rural. În 1788 a inceput să lucreze ca peiagist, domeniu in care a scris o carte de rwferință în 1795. (www.gardenvisit.com)
****** Lunga și strălucita domnie a reginei Victoria de Hanovra (1837-1901). (www.historia.com)
******* Revoluția industrialã a reprezentat procesul de trecere de la producția manuală din atelierul meșteșugăresc la producția cu mașini-unelte din fabrică. Revoluția industrială a început la mijlocul secolului XVIII în Marea Britanie, care în secolul XX era supranumită "atelierul lumii". (revolutiaindustriala.filedeistorie.info)
********* William Robinson (1838 Irlanda - 1935 East Grenstead/Anglia) = Peisagist practician și teoretician. Din copilărie a lucrat ca grădinar pe domenii nobiliare din Irlanda. În 1861, a început să lucreze în grădina Societății Regale Botanice din Londra. A fost promotorul grădinii sălbatice. (www.britannica.com)
marți, 27 octombrie 2015
Originile antice ale familiilor moderne (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
vineri, 23 octombrie 2015
„Călători și călătorii” (UNIVERSITATEA BUCUREȘTI 2015)
Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea București
Conferință internațională de Științe ale Comunicării și Studii Culturale, 23-24 oct. 2015
Călători și călătorii. A privi, a descoperi
A călători, călătorie, călător - o familie de cuvinte care surprinde, așa cum scria Franck Michel, „dorul de ducă”, stârnit de contactul cu alte persoane, cu o carte sau, în universul contemporan, cu mijloacele de comunicare în masă. A călători înseamnă a te desprinde de locul căruia îi aparții și a te îndrepta spre teritorii ispititoare, fascinante sau, dimpotrivă, terifiante. Un verb care te proiectează în proximitatea străinului, pe care visezi să-l descoperi și să ți-l faci prieten la el acasă.
Vorbind de impulsurile nomadului, Michel Maffesoli amintește de o tradiție a budismului zen, potrivit căreia „non-apartenența la un loc” este un imperativ pentru realizarea de sine. De la a te aventura în lumea largă pe propriile picioare, până la a te urca în șeaua calului, de la te lăsa purtat de litiere, căruțe, trăsuri, corăbii sau feribot, de la a te așeza în vagonul confortabil al trenului sau pe banchet automobilului, până la a te ridica de la pământ grație avionului, de-a lungul istoriei deplasarea a ajutat ființa umană să se deschidă către ce e diferit, să întâlnească oameni noi și moravuri pe măsură, să confrunte peisajul de acasă cu arhitectura naturală și urbană a unui altundeva.
Viața de-a lungul drumului s-a dovedit adesea provocatoare și, nu de puține ori, periculoasă în parcurgerea diverselor forme de relief, a căilor, a trecătorilor sau în căutarea popasurilor la hanuri, taverne și alte adăposturi temporare. Au existat zei, eroi sau sfinți invocați pentru a-i proteja pe călători în trecerile și în petrecerile lor de la anticul Hermes, la Hristofor, patronul călătorilor din Evul Mediu încoace și, mai recent, al automobiliștilor.
Spre deosebire de omul medieval, care nu cunoaște călătoria ca divertisment (Jean Verdon), individul contemporan est antrenat la drum frecvent din rațiunea respectivă. Această irepresibilă nevoie de a rătăci prin locuri necunoscute pentru a-ți dobândi liniștea, limpezi mintea sau cunoaște alte teritorii, alte culturi, această sete de a înghiți mii de kilometri este alimentată astăzi de industria turistică, ale cărei strategii de convingere sunt din ce în ce mai rafinate. Întregul demers de persuadare a unui public tot mai pretențios pare să stea sub semnul unui proverb care circula cândva în spațiul public american: „Fii sigur că-ți alegi ruta cu grijă! Vei fi pe ea multă vreme”. Instrucțiunile de călătorie semnate de „experții” plimbărilor îndepărtate, care învață ochiul cum să privească, sunt tot mai numeroase, atât în formatul clasic, cât și în cadrul platformelor online. În ciuda popularității de care se bucură acum, ele constituie un tip de literatură cu o lungă tradiție culturală.
Conferința își propune să reunească specialiști din arii profesionale diverse, care să abordeze din multiple perspective tema călătoriei și a călătorului. Direcțiile de studiu și dezbatere academică vizează dimensiunea culturală a temei, în sincronie și diacronie, cu reflecții asupra finalității, mijloacelor, instrumentelor, agenților și temelor aferente călătoriei, dar intenționează să surprindă și modalităților actuale de cercetare a unui asemenea subiect, de la strategii de marketing, relații publice, branding și advertising la surse de documentare și informare de ultimă oră.
Axe tematice
1. Dimensiuni culturale ale călătoriei
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
2. Branding, advertising, marketing și relații publice
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
3. Itinerarii prin lumea informației
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
Comitet științific
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
Consultanți științifici
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
Comitet organizatoric
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
miercuri, 14 mai 2014
Tânăr autodidact versus profesor universitar despre biologie în SUA la începtul secolului XX (LONDON 1909)
<
(...)
Ruth se apropie încă o dată de ei, tocmai în momentul cînd Martin începea să vorbească.
- Aș vrea să văspun unde greșiți, sau mai bine zis unde este punctul slab al raționamentelor dumneavoastră. Neglijați biologia. În eșafodajul concepțiilor dumneavoastră nu i-ați rezervat nici un locșor. A! bineînțeles că mă refer la biologia intepretativă, care pornește de jos de tot, de la laborator, eprubetă și de la primele semne slabe ale materiei anorganice pînă la cele mai largi generalizări de ordin estetic ori sociologic.
Ruth rămase uluită. Ascultase vreme de doi ani prelegerile profesorului Caldwell și-l socotea drept o adevărată enciclopedie ambulantă.
- N-aș putea spune că te-am înțeles prea bine, zise profesorul cam nesigur.
Martin era însă încredințat că-l înțelesese foarte bine.
- Atunci voi încerca să mă explic, spuse el. Îmi aduc aminte că într-o istorie a Egiptului antic am citit ceva cu privire la imposibilitatea de a înțelege arta egipteană fără a studia mai întîi problemele proprietății funciare.
- Absolut exact, încuviință profesorul.
- Și atunci am impresia, continuă Martin, că la rîndul ei cunoașterea problemei funciare, ca și altor probleme de felul acesta, presupune cunoașterea prealabilă a substanței și structurii vieții. Cum oare am putea înțelege legile și instituțiile, religia și obiceiurile, fără a cunoaște mai întîi nu numai natura substanței din care aceste ființe au fost plămădite? Este cumva literatura mai puțin umană decît sculptura și arhitectura Egiptului? Există oare înunivers un singur lucru care să nu fie supus legii evoluției? O! știu că evoluția diferitelor arte este migălos cercetată și bine pusă la punct, dar am impresia că toate acestea sînt făcute în chip cam mecanic. Omul este lăsat deoparte. Evoluția uneltei, a harpei, a muzicii, a cîntecului și a fost amănunțit studiată; dar cum rămâne cu evoluția materiei umane însăși, cu dezvoltarea elementelor fundamentale și intrinseci ce existau în om mai înainte ca el să-și fi construit prima unealtă și să fi îngînat cel dintîi cîntec? Astea sînt lucrurile pe pcare dumneavoastră nu le țineți în seamă și pe care eu le numesc biologie. Asta este în cele mai largi aspecte ale ei.
(...) În schimb dumneavoastră - sau cel puțin așa am eu impresia - lăsați deoparte factorul biologic, însăși substanța dincare s-au plămădit toate artele, urzeala tuturor faptelor și izbînzilor umane.
Spre uimirea lui Ruth, Martin nu fusese imediat strivit de personalitatea profesorului, iar felul cum îi răspundea acesta i se păru că izvorăște numai din spirit de înțelegere și îngăduință față de tinerețe. Profesorul Caldwell tăcu vreo câteva clipe jucîndu-se cu lanțul de la ceas.
- Știi, zise el în cele din urmă, am mai fost cîndva supus unei examinări critice asemănătoare de către un om mare, un savant și un evoluționist de seamă, Joseph Le Conte (1). (...) E drept, sînt prea conservator, nu îndeajuns de înzdrăzneț în ramurile interpretative ale științei și nu pot invoca drept scuză decît lipsurile din propria pregătire și o anumită trîndăvie temperamentală care m-a împiedicat să lucrez așa cum trebuie. (...) Le Conte avea dreptate, după cum ai și dumneata acum, domnule Eden, cel puțin într-o anumită măsură - n-aș putea spune cît de mare.
(...)
(1) Geolog american (1823-1901).
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 292-294.
(...)
Ruth se apropie încă o dată de ei, tocmai în momentul cînd Martin începea să vorbească.
- Aș vrea să văspun unde greșiți, sau mai bine zis unde este punctul slab al raționamentelor dumneavoastră. Neglijați biologia. În eșafodajul concepțiilor dumneavoastră nu i-ați rezervat nici un locșor. A! bineînțeles că mă refer la biologia intepretativă, care pornește de jos de tot, de la laborator, eprubetă și de la primele semne slabe ale materiei anorganice pînă la cele mai largi generalizări de ordin estetic ori sociologic.
Ruth rămase uluită. Ascultase vreme de doi ani prelegerile profesorului Caldwell și-l socotea drept o adevărată enciclopedie ambulantă.
- N-aș putea spune că te-am înțeles prea bine, zise profesorul cam nesigur.
Martin era însă încredințat că-l înțelesese foarte bine.
- Atunci voi încerca să mă explic, spuse el. Îmi aduc aminte că într-o istorie a Egiptului antic am citit ceva cu privire la imposibilitatea de a înțelege arta egipteană fără a studia mai întîi problemele proprietății funciare.
- Absolut exact, încuviință profesorul.
- Și atunci am impresia, continuă Martin, că la rîndul ei cunoașterea problemei funciare, ca și altor probleme de felul acesta, presupune cunoașterea prealabilă a substanței și structurii vieții. Cum oare am putea înțelege legile și instituțiile, religia și obiceiurile, fără a cunoaște mai întîi nu numai natura substanței din care aceste ființe au fost plămădite? Este cumva literatura mai puțin umană decît sculptura și arhitectura Egiptului? Există oare înunivers un singur lucru care să nu fie supus legii evoluției? O! știu că evoluția diferitelor arte este migălos cercetată și bine pusă la punct, dar am impresia că toate acestea sînt făcute în chip cam mecanic. Omul este lăsat deoparte. Evoluția uneltei, a harpei, a muzicii, a cîntecului și a fost amănunțit studiată; dar cum rămâne cu evoluția materiei umane însăși, cu dezvoltarea elementelor fundamentale și intrinseci ce existau în om mai înainte ca el să-și fi construit prima unealtă și să fi îngînat cel dintîi cîntec? Astea sînt lucrurile pe pcare dumneavoastră nu le țineți în seamă și pe care eu le numesc biologie. Asta este în cele mai largi aspecte ale ei.
(...) În schimb dumneavoastră - sau cel puțin așa am eu impresia - lăsați deoparte factorul biologic, însăși substanța dincare s-au plămădit toate artele, urzeala tuturor faptelor și izbînzilor umane.
Spre uimirea lui Ruth, Martin nu fusese imediat strivit de personalitatea profesorului, iar felul cum îi răspundea acesta i se păru că izvorăște numai din spirit de înțelegere și îngăduință față de tinerețe. Profesorul Caldwell tăcu vreo câteva clipe jucîndu-se cu lanțul de la ceas.
- Știi, zise el în cele din urmă, am mai fost cîndva supus unei examinări critice asemănătoare de către un om mare, un savant și un evoluționist de seamă, Joseph Le Conte (1). (...) E drept, sînt prea conservator, nu îndeajuns de înzdrăzneț în ramurile interpretative ale științei și nu pot invoca drept scuză decît lipsurile din propria pregătire și o anumită trîndăvie temperamentală care m-a împiedicat să lucrez așa cum trebuie. (...) Le Conte avea dreptate, după cum ai și dumneata acum, domnule Eden, cel puțin într-o anumită măsură - n-aș putea spune cît de mare.
(...)
(1) Geolog american (1823-1901).
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 292-294.
sâmbătă, 15 martie 2014
joi, 6 martie 2014
Protectorii culturii în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<(...) Dumnezeu îl înzestrase și cu o inimă din cale-afară de bună: plîngea și se entuziasma cu cea mai mare ușurință; afară de asta, ardea de o patimă dezinteresată pentru artă - și cuvîntul „dezinteresat” este cît se poate de potrivit, pentru că tocmai în artă domnul Benevolenski, ca să spunem adevărul, nu se pricepea deloc. De mirare chiar de unde, în virutea căror legi tainice și neînțelese, apăruse la domnia sa această patimă? Căci era un om picioarele pe pămînt, un om ca mulți alții. De alminteri, la noi în Rusia, întîlnești destui oameni de acest fel.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
sâmbătă, 27 iulie 2013
vineri, 8 februarie 2013
sâmbătă, 26 ianuarie 2013
joi, 17 ianuarie 2013
joi, 3 ianuarie 2008
Biologie și literatură (BUSUIOC 2008)
Nicolae Busuioc, Biologie și literatură, Princeps Edit, Iași, 2008, 233 p.
5 O carte despre omul biologic și despre metamorfozele spiritului, prefață de Daniel Corbu
9 Introducere
13 Natura dincolo de natură
13 Metafizica resorturilor naturii
16 Un spațiu transdisciplinar?
20 Secvențe din „Saloanele naturii”
31 De la limbajul nearticulat la fundamentele gândirii
13 Metafizica resorturilor naturii
16 Un spațiu transdisciplinar?
20 Secvențe din „Saloanele naturii”
31 De la limbajul nearticulat la fundamentele gândirii
40 De la biologie la filozofie
40 Biologia - învățătură asupra vieții
47 Filozofia - rațiune și chibzuință asupra existenței
40 Biologia - învățătură asupra vieții
47 Filozofia - rațiune și chibzuință asupra existenței
51 Ființa umană - intelectul și procesul de creație
53 Locul lui Gerard din Cenad
61 Buffon și istoria naturală
69 Lucian Blaga - știință și creație
53 Locul lui Gerard din Cenad
61 Buffon și istoria naturală
69 Lucian Blaga - știință și creație
75 Principii și teorii biologice în corelație cu cu evoluția culturii și literaturii
77 Gândirea lui Goethe despre natură și om
88 Viziunea de totalitate a lumii la Humboldt
90 Emil Racoviță despre deplinătatea omului
92 Ce ascunde „Muntele vrăjit” al lui Tuomas Mann?
77 Gândirea lui Goethe despre natură și om
88 Viziunea de totalitate a lumii la Humboldt
90 Emil Racoviță despre deplinătatea omului
92 Ce ascunde „Muntele vrăjit” al lui Tuomas Mann?
102 De la antici la civilizația lumii contemporane
106 Cetatea antică
114 Epoca Renașterii
13 Civilizația lumii moderne
106 Cetatea antică
114 Epoca Renașterii
13 Civilizația lumii moderne
132 Incursiune în lumea cărții, a literaturii
135 Acumularea unui ocean de scrieri
139 Fascinația țesăturii de cuvinte
152 Uneori viața imită literatura?
158 De la destinul cărților la simbolul lor
165 Surprinderea realității în iluzoriul ei
135 Acumularea unui ocean de scrieri
139 Fascinația țesăturii de cuvinte
152 Uneori viața imită literatura?
158 De la destinul cărților la simbolul lor
165 Surprinderea realității în iluzoriul ei
173 Scriitorii și sentimentul naturii
176 Substratul natural al literaturii
181 Determinism și literatură
185 Mihail Sadoveanu în fața naturii
197 Frumusețea inefabilă de lângă noi
176 Substratul natural al literaturii
181 Determinism și literatură
185 Mihail Sadoveanu în fața naturii
197 Frumusețea inefabilă de lângă noi
200 Omul împotriva naturii?
202 Conflictul dintre lume și nelume
207 Omul și natura
210 Omul și religia
212 Omul și literatura
215 Omul și cultura
219 Omul și transdisciplinaritatea
202 Conflictul dintre lume și nelume
207 Omul și natura
210 Omul și religia
212 Omul și literatura
215 Omul și cultura
219 Omul și transdisciplinaritatea
222 Câteva concluzii
229 Bibliografie generală
coperta IV
I.
În natură se petrec multe „ciudățenii” care țin de realitatea ascunsă și pe care le putem semnala doar prin intuiție. Ne folosim de lăuntric, de posibilitățile metafizicii care fac o totală abstracție de reprezentări, simboluri, semnificații. Suntem acum la ora perceperii lumii din interiorul ei, prin surprinderea unor secrete, prin reflecția pusă în evidență de emoție și neliniște, de instinct și curiozitate. Acum credem că intervine un anumit tip de comunicare, un fel de dialog tăcut și adecvat unei situații aparținătoare naturii de lângă noi. Taina actului de comunicare ar putea fi efectul legăturilor covalente ale codului genetic, legături preexistente în codul primordial al vieții. Dacă plecăm de la acest dat , neverosimilul începe să se lumineze, ne explicăm puțin mecanismul instinctului în virtutea căruia se manifestă afecțiunea în forma ei cea mai simplă.
În natură se petrec multe „ciudățenii” care țin de realitatea ascunsă și pe care le putem semnala doar prin intuiție. Ne folosim de lăuntric, de posibilitățile metafizicii care fac o totală abstracție de reprezentări, simboluri, semnificații. Suntem acum la ora perceperii lumii din interiorul ei, prin surprinderea unor secrete, prin reflecția pusă în evidență de emoție și neliniște, de instinct și curiozitate. Acum credem că intervine un anumit tip de comunicare, un fel de dialog tăcut și adecvat unei situații aparținătoare naturii de lângă noi. Taina actului de comunicare ar putea fi efectul legăturilor covalente ale codului genetic, legături preexistente în codul primordial al vieții. Dacă plecăm de la acest dat , neverosimilul începe să se lumineze, ne explicăm puțin mecanismul instinctului în virtutea căruia se manifestă afecțiunea în forma ei cea mai simplă.
II.
Dacă în natură se reperează cauze și efecte, se întâmplă pentru că se știe aprioric ă orice eveniment are o cauză. Scriitorul contemplă cu „ochiul sufletului” fabuloasa priveliște a muntelui și a mării, îi percep esența frumuseții, o reține prin simțul estetic, și își așterne pe hârtie impresiile ca totalitate a a elementelor derulate în lanțul (fenomenul) contemplării. Se naște o scriere în care predominant este sentimentul sublim al naturii. Într-o clipă genială a creatorului, favorizată de însăși revelația acelei clipe. apare textul literar așteptat. Omul biologic, după uriașa lui evoluție psihomatică, s-a transformat în omul creator, cu disponibilități de cunoaștere și exprimare aproape fără limite.
Dacă în natură se reperează cauze și efecte, se întâmplă pentru că se știe aprioric ă orice eveniment are o cauză. Scriitorul contemplă cu „ochiul sufletului” fabuloasa priveliște a muntelui și a mării, îi percep esența frumuseții, o reține prin simțul estetic, și își așterne pe hârtie impresiile ca totalitate a a elementelor derulate în lanțul (fenomenul) contemplării. Se naște o scriere în care predominant este sentimentul sublim al naturii. Într-o clipă genială a creatorului, favorizată de însăși revelația acelei clipe. apare textul literar așteptat. Omul biologic, după uriașa lui evoluție psihomatică, s-a transformat în omul creator, cu disponibilități de cunoaștere și exprimare aproape fără limite.
duminică, 2 septembrie 2001
„Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii” („TOMIS” 2001)
V., Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii, „Tomis”, Constanța, 2001
În pofida faptului că împlinirea unei jumătăți de veac de la ctitorirea Teatrului Dramatic tomitan nu s-a bucurat de atenția și considerația pe care le merită cu prisosință, căpătând dimensiunile unui eveniment cultural obișnuit, slujitorii fideli ai Muzei Thalia de la Pontul Euxin, au făcut tot ce a depins de ei pentru a marca cei 50 de ani de istorie, nemijlocit trăită de unii, parțial traversată de alții, rămas în memoria afectivă a Cetății. O expresie persuadantă a investițiilor de minte, inimă și gratitudine față de Dramaticul constănțean, ca instituție profesionistă de spectacol, o reprezintă voluminoasa lucrare a două secretare literare ale teatrului evocat - Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian - purtând un titlu vibrant: Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii. Nu este o lucrare riguros științifică, întrucât și-a propus, de la început, să fie „o cronică” scrisă într-o tonalitate preponderent afectivă a evocării. O cronică ce abrogă până și criteriul cronologic, povestirea faptelor, a evenimentelor și a întâmplărilor ținând de conexiunile originale, cvasi- paradoxale uneori, ale autoarelor, animate de patetismul trăirii și al mărturisirii scenice, convertit în transmiterea dincolo de rampă, a mesajului esențial - combaterea viciilor și promovarea virtuților, grație vehiculării îngrijite, corecte, clare a limbii naționale. Din fiecare capitol al acestei istorii (Seri de teatru antic, Studio experimental, Letopiseț, Debuturi absolute, Cei care nu se văd, Evenimente, Prietenii teatrului etc) rezultă că Teatrul „Ovidius” a răspuns unor înalte comandamente etice și estetice.
Prin diversitatea și amplitudinea repertorială etalate de-a lungul atâtor decenii, în care au văzut luminile rampei peste trei sute de premiere, prin actele de cultură înfăptuite (celebrele seri de teatru antic din 1978), prin momentele unice prilejuite spectatorilor (colaborările cu trupe străine, englezești îndeosebi), prin actorii prestigioși și cu experiență, ca și prin tinerii aspiranți la ipostaza de vedete, care au ținut afișul în orice condiții, ca și prin secția de păpuși, de nenumărate ori nominalizată în concursuri și festivaluri internaționale de gen, Teatrul Dramatic s-a impus ca distinctă și distinsă autoritate cultural-artistică. Meritul autoarelor cărții în discuție constă în a nu fi scăpat nimic din vedere, în a nu fi neglijat nici un amănunt esențial care privește activitatea tuturor celor ce au ostenit întru afirmarea valorilor autentice ale Dramaticului de la Pontul Euxin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)