O doamnă belgiancă în societatea engleză din secolul XIX (C. BRONTE)

În 1849 scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812, în regiunea nordică Yorkshire. Hortense Moore, sora mai mare a personajului principal masculin, tînărul industriaș textilist Robert Moore, îi mărturisește acestuia problemele de acomodare în societatea englezească, mama lor fiind o belgiancă  din familia Gerard din marele port Anvers.

<(...)
-Mi-e teamă că nu te simți prea fericită în Anglia, Hortense.
-Frate dragă, e de datoria mea să mă simt fericită acolo unde te afli tu; alminteri însă, există o mie de lucruri care mă fac să duc dorul orașului nostru de baștină. Aici toată lumea pare prost crescută (mal-eleve). Văd că obiceiurile mele sînt socotite ridicole: dacă se întâmplă ca vreo fată din fabrică să intre în bucătărie și să mă găsească îmbrăcată în jupă și camizol pregătind de mîncare (fiindcă după cum știi în Sarah nu mă pot bizui să gătească nici măcar un singur fel), rînjește ironic. Dacă accept cumva vreo invitație la ceai, ceea ce am făcut o dată sau de două ori, atunci bag de seamă că sînt lăsată cu totul la o parte; nu mi se dă atenția care bineînțeles că mi se cuvine. Și din ce familie cu totul aleasă fac parte Gerarzii, după cum prea bine știm, la fel ca și Moorii! Au tot dreptul să pretindă un anumit respect și să se simtă jigniți atunci cînd nu le este arătat. La Anvers am fost tratată cu deosebită considerație; aici s-ar zice că, de cîte ori deschid gura în societate vorbesc englezește cu un accent ridicol, deși eu sînt întru totul convinsă că am o pronunție impecabilă.
-Hortense, în Anvers eram cunoscuți ca oameni bogați; în Anglia nu ne-a știut nimeni decît de săraci.
-Exact; și cît de interesați sînt oamenii. Uite, încă o dată, dragă frate, duminica trecută, dacă-ți aduci aminte, era o vreme foarte umedă; prin urmare m-am dus la biserică încălțată cu saboții mei cei negri și frumoși, încălțări pe care, într-adevăr, nimeni nu le-ar purta într-un oraș distins, dar pe care în țară am fost dintotdeauna obișnuită să-i pun cînd merg pe drumuri noroioase. Te rog să mă crezi că de îndată ce am pășit pe culoarul dintre bănci, calmă și liniștită, cum sînt eu întotdeauna, patru doamne și tot atâția domni au început să rîdă și și-au ascuns fața în cartea de rugăciuni.
-Bine, bine! Altă dată să nu-ți mai pui saboții. Ți-am mai spus și înainte că nu sînt chiar potriviți pentru țara asta.
-Cum, frate dragă, doar nu sînt saboți obișnuiți, dintre aceia din care poartă țăranii. Ascultă-mă pe mine, sînt sabots noirs, tres propres, tres convenables (1). La Mons și la Leuze - orașe nu prea depărtate de o capitală elegantă cum este Bruxelles-ul - foarte rar se întîmplă ca persoanele respectabile să încalțe altceva cînd trebuie să umble pe vreme de iarnă. Să încerce cineva să se bălăcească pe vreo chaussee flamandă cu o pereche luată de la Paris de brodequins, on m en dirait des nouvelles! (2)
-Lasă-le încolo Mons și Leuze și acele chaussees flamande; cînd ești la Roma poartă-te cum se poartă romanii; dealminteri eu nu sînt atît de sigur nici în privința jupei și camizolului tău. Nu văd niciodată vreo lady englezoaică îmbrăcată în lucruri dintr-astea. Întreab-o pe Caroline Helstone.
-Caroline! Eu s-o întreb pe Caroline? Eu să-i cer ei sfaturi în privința felului cum trebuie să mă îmbrac? Ea trebuie să mă consulte pe mine în toate privințele; e un copil.
-Are optsprezece sau cel puțin șaptesprezece ani; e destul de mare ca să știe tot ce trebuie despre rochii, jupe și chaussures (3).
- (...) Vine azi-dimineață aici?
-Vine, ca de obicei, pentru lecția de franceză.
-Despre ea n-ai impresia că te ia peste picior, nu-i așa?
-Nici vorbă, mă apreciază mai mult decît toată cealaltă lume de pe-aici; să nu uităm că ea are cele mai multe posibilități de a mă cunoaște îndeaproape: e convinsă că sînt o perosană educată, inteligentă, manierată și cu principii; pe scurt, toate calitățile unui om de familie bună și binecrescut.

(1) Saboți negri, foarte curați și foarte decenți (fr.)
(2) Ghete, ar avea ce să-mi audă urechile! (fr.)
(3) Încălțăminte (fr.)
>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp. 68-70.

Biologie și literatură (BUSUIOC 2008)

 Nicolae Busuioc, Biologie și literatură, Princeps Edit, Iași, 2008, 233 p.

5 O carte despre omul biologic și despre metamorfozele spiritului, prefață de Daniel Corbu

9 Introducere

13 Natura dincolo de natură
13 Metafizica resorturilor naturii
16 Un spațiu transdisciplinar?
20 Secvențe din „Saloanele naturii”
31 De la limbajul nearticulat la fundamentele gândirii 

40 De la biologie la filozofie
40 Biologia - învățătură asupra vieții
47 Filozofia - rațiune și chibzuință asupra existenței 

51 Ființa umană - intelectul și procesul de creație
53 Locul lui Gerard din Cenad
61 Buffon și istoria naturală
69 Lucian Blaga - știință și creație

75 Principii și teorii biologice în corelație cu cu evoluția culturii și literaturii
77 Gândirea lui Goethe despre natură și om
88 Viziunea de totalitate a lumii la Humboldt
90 Emil Racoviță despre deplinătatea omului
92 Ce ascunde „Muntele vrăjit” al lui Tuomas Mann?

102 De la antici la civilizația lumii contemporane
106 Cetatea antică
114 Epoca Renașterii
13 Civilizația lumii moderne

132 Incursiune în lumea cărții, a literaturii
135 Acumularea unui ocean de scrieri
139 Fascinația țesăturii de cuvinte
152 Uneori viața imită literatura?
158 De la destinul cărților la simbolul lor
165 Surprinderea realității în iluzoriul ei 

173 Scriitorii și sentimentul naturii
176 Substratul natural al literaturii
181 Determinism și literatură
185 Mihail Sadoveanu în fața naturii
197 Frumusețea inefabilă de lângă noi 

200 Omul împotriva naturii?
202 Conflictul dintre lume și nelume
207 Omul și natura
210 Omul și religia
212 Omul și literatura
215 Omul și cultura
219 Omul și transdisciplinaritatea

222 Câteva concluzii

229 Bibliografie generală  

coperta IV

I.
În natură se petrec multe „ciudățenii” care țin de realitatea ascunsă și pe care le putem semnala doar prin intuiție. Ne folosim de lăuntric, de posibilitățile metafizicii care fac o totală abstracție de reprezentări, simboluri, semnificații. Suntem acum la ora perceperii lumii din interiorul ei, prin surprinderea unor secrete, prin reflecția pusă în evidență de emoție și neliniște, de instinct și curiozitate. Acum credem că intervine un anumit tip de comunicare, un fel de dialog tăcut și adecvat unei situații aparținătoare naturii de lângă noi. Taina actului de comunicare ar putea fi efectul legăturilor covalente ale codului genetic, legături preexistente în codul primordial al vieții. Dacă plecăm de la acest dat , neverosimilul începe să se lumineze, ne explicăm puțin mecanismul instinctului în virtutea căruia se manifestă afecțiunea în forma ei cea mai simplă. 

II.
Dacă în natură se reperează cauze și efecte, se întâmplă pentru că se știe aprioric ă orice eveniment are o cauză. Scriitorul contemplă cu „ochiul sufletului” fabuloasa priveliște a muntelui și a mării, îi percep esența frumuseții, o reține prin simțul estetic, și își așterne pe hârtie impresiile ca totalitate a a elementelor derulate în lanțul (fenomenul) contemplării. Se naște o scriere în care predominant este sentimentul sublim al naturii. Într-o clipă genială a creatorului, favorizată de însăși revelația acelei clipe. apare textul literar așteptat. Omul biologic, după uriașa lui evoluție psihomatică, s-a transformat în omul creator, cu disponibilități de cunoaștere și exprimare aproape fără limite.