Un călugăr tibetan budist într-o gară din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum  în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum  haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.

NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză) 
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

„Călători și călătorii” (UNIVERSITATEA BUCUREȘTI 2015)

Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea București

Conferință internațională de Științe ale Comunicării și Studii Culturale, 23-24 oct. 2015

Călători și călătorii. A privi, a descoperi

A călători, călătorie, călător - o familie de cuvinte care surprinde, așa cum scria Franck Michel, „dorul de ducă”, stârnit de contactul cu alte persoane, cu o carte sau, în universul contemporan, cu mijloacele de comunicare în masă. A călători înseamnă a te desprinde de locul căruia îi aparții și a te îndrepta spre teritorii ispititoare, fascinante sau, dimpotrivă, terifiante. Un verb care te proiectează în proximitatea străinului, pe care visezi să-l descoperi și să ți-l faci prieten la el acasă.

Vorbind de impulsurile nomadului, Michel Maffesoli amintește de o tradiție a budismului zen, potrivit căreia „non-apartenența la un loc” este un imperativ pentru realizarea de sine. De la a te aventura în lumea largă pe propriile picioare, până la a te urca în șeaua calului, de la te lăsa purtat de litiere, căruțe, trăsuri, corăbii sau feribot, de la a te așeza în vagonul confortabil al trenului sau pe banchet automobilului, până la a te ridica de la pământ grație avionului, de-a lungul istoriei deplasarea a ajutat ființa umană să se deschidă către ce e diferit, să întâlnească oameni noi și moravuri pe măsură, să confrunte peisajul de acasă cu arhitectura naturală și urbană a unui altundeva.

Viața de-a lungul drumului s-a dovedit adesea provocatoare și, nu de puține ori, periculoasă în parcurgerea diverselor forme de relief, a căilor, a trecătorilor sau în căutarea popasurilor la hanuri, taverne și alte adăposturi temporare. Au existat zei, eroi sau sfinți invocați pentru a-i proteja pe călători în trecerile și în petrecerile lor de la anticul Hermes, la Hristofor, patronul călătorilor din Evul Mediu încoace și, mai recent, al automobiliștilor.

Spre deosebire de omul medieval, care nu cunoaște călătoria ca divertisment (Jean Verdon), individul contemporan est antrenat la drum frecvent din rațiunea respectivă. Această irepresibilă nevoie de a rătăci prin locuri necunoscute pentru a-ți dobândi liniștea, limpezi mintea sau cunoaște alte teritorii, alte culturi, această sete de a înghiți mii de kilometri este alimentată astăzi de industria turistică, ale cărei strategii de convingere sunt din ce în ce mai rafinate. Întregul demers de persuadare a unui public tot mai pretențios pare să stea sub semnul unui proverb care circula cândva în spațiul public american: „Fii sigur că-ți alegi ruta cu grijă! Vei fi pe ea multă vreme”. Instrucțiunile de călătorie semnate de „experții” plimbărilor îndepărtate, care învață ochiul cum să privească, sunt tot mai numeroase, atât în formatul clasic, cât și în cadrul platformelor online. În ciuda popularității de care se bucură acum, ele constituie un tip de literatură cu o lungă tradiție culturală.

Conferința își propune să reunească specialiști din arii profesionale diverse, care să abordeze din multiple perspective tema călătoriei și a călătorului. Direcțiile de studiu și dezbatere academică vizează dimensiunea culturală a temei, în sincronie și diacronie, cu reflecții asupra finalității, mijloacelor, instrumentelor, agenților și temelor aferente călătoriei, dar intenționează să surprindă și modalităților actuale de cercetare a unui asemenea subiect, de la strategii de marketing, relații publice, branding și advertising la surse de documentare și informare de ultimă oră.

Axe tematice

1. Dimensiuni culturale ale călătoriei
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii

2. Branding, advertising, marketing și relații publice
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2.  Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața  internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul

3. Itinerarii prin lumea informației
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant

Comitet științific
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB

Consultanți științifici
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași

Comitet organizatoric
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)

„Vasili Kelsiev” („CĂLĂTORI STRĂINI ÎN ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL XIX” 2015)

 Institutul de Istorie „N. Iorga” / Daniela Bușă (ed.), Călători străini în Țările Române în secolul XIX, serie nouă, vol. IX (1867-1871), Editura Academiei Române, București, 2015, p. 39

Nu deținem date biografice despre călătorul rus Vasili Kelsiev, care, în 1867, (probabil vara), se afla pe teritoriul românesc venind din Galiția austriacă. Potrivit celor afirmate în introducerea volumului de însemnări de călătorie, V. K. era corespondent al ziarului „Golos” (Glasul), publicație de orientare clericală, care a apărut la Moscova în ultimele patru decenii ale secolului XIX. Într-un context în care Rusia făcea prima încercare, timidă, de denunțare a clauzelor Tratatului de pace de la Paris din martie 1856, informațiile conținute în notele de drum ale lui V. K., referitoare la două zone aflate la frontierele de SV ale Imperiului Rus privind starea de spirit a populației, mentalitatea, căile de comunicație, sistemul de supraveghere a teritoriului, nu aveau cum să nu trezească interesul autorităților militare, dar și al diplomației ruse. K. sosea în România după o ședere de două luni în Galiția, unde contactele cu autoritățile locale nu au fost dintre cele mai armonioase, fiind privit cu suspiciune și chiar reținut o săptămână în arestul poliției din Lvov, sub o culpă imaginară. Textul relației sale de călătorie privește numai situația din fosta capitală a Moldovei, iar faptul că alte localități nu au fost menționate ne determină să credem că șederea lui s-a limitat la Iași. Din acest punct de vedere, interesul celor consemnate de voiajorul rus rezidă în veridicitatea imaginii pe care acesta o proiectează asupra urbei de pe Bahlui, care, la nici un deceniu de la înfăptuirea Unirii Principatelor, resimțea acut pierderea statutului politic. Pături largi ale populației erau nemulțumite nu numai de mutarea capitalei la București, dar și de o serie de neajunsuri ulterioare deciziei. Cei mai afectați păreau a fi funcționarii publici, desconsiderați, prost plătiți și aflați la cheremul autorităților executive de pe malul Dâmboviței.  Această stare de lucruri ne ajută să înțelegem contextul socio-politic în care, în același oraș, cu numai un an în urmă (3/15 aprilie 1866), avusese o mișcare separatistă , cu participare redusă, înăbușită de guvern. Un punct de maxim interes în relația călătorului rus îl constituie descrierea vizitei la Iași a principelui Carol de Hohenzollern și, în special, a spectacolului de gală organizat de autoritățile locale în onoarea tânărului suveran. Din însemnările lui K. transpar două elemente: primul este accentuarea și sublinierea permanentă a rolului mesianic al Rusiei ca  „a treia Romă”, protectoare a populațiilor creștine din SE european, aflate sub dominație otomană, explicabil dacă avem în vedere recrudescența mișcării panslaviste în Rusia și dorința de eliminare a otomanilor din Balcani. Al doilea element este critica cultului catolic și al promotorilor acestuia, V. K. punând într-o lumină avantajoasă pe slujitorii ortodoxiei răsăritene, al cărei rol spiritual trebuia să devină mai activ în rândul popoarelor din zonă.

Exploratorul scoțian J. Bruce în Africa în secolul XVIII (VERNE 1863)

„-Da, dar sunt sălbatici și-s obișnuiți să mănânce carne crudă; iată un obicei de care mi-e silă.

-E într-adevăr dezgustător, vorbi doctorul, și nimeni n-a crezut povestirile primilor călători în Africa. Aceștia spuneau că numeroase triburi se hrăneau cu carne crudă, dar nimeni nu credea. Referitor la asta, James Bruce a trecut printr-o întâmplare ciudată.

(..)

- James Bruce e un scoțian din comitatul Stirling, care, între anii 1768-l772, a străbătut toată Abisinia până la lacul Tyana căutând izvoarele Nilului. Apoi s-a întors în Anglia, unde a publicat o carte despre călătoriile sale, dar abia în 1790. Volumul a fost primit cu multă neîncredere. Obiceiurile abisinienilor erau așa de diferite de obiceiurile engleze, că nimeni nu voia să creadă. Printre altele, James Bruce spunea că popoarele Africii orientale mâncau carne crudă. Acest amănunt a ridicat întreaga lume împotriva sa. Putea să spună orice, nimeni nu s-a dus să-l controleze! Dar Bruce era un om foarte curajos și foarte irascibil. Aceste îndoieli asupra celor povestite de el îl iritau la culme. Într-o zi, într-un salon din Edinburgh, în prezența, un scoțian a făcut iar gluma pe socoteala cărnii crude și declarat răspicat că așa ceva nu e nici posibil și nici adevărat. Bruce n-a spus nimic, a ieșit din salon și s-a întors după câteva clipe cu un biftec crud, dat cu sare, cu piper, după moda africană. Domnule, a spus scoțianului, îndoindu-vă de un fapt pe care l-am afirmat mi-ați adus o injurie gravă. Crezând că nu e posibil, v-ați înșelat. Pentru a o dovedi tuturor, veți mânca imediat acest biftec crud, sau îmi veți da socoteală de cuvintele rostite. Scoțianului i-a fost frică și s-a executat cu o strâmbătură. Atunci, cu cel mai desăvârșit sânge rece, James Bruce a adăugat: Admițând chiar că faptul nu e adevărat, cel puțin nu veți mai susține că nu e posibil!”

(XXVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Triburile Nyam-Nyam antropofage din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-(…) Triburile împrăștiate pe meleagurile acestea sunt cuprinse sub denumirea generală de Nyam-Nyam, nume care nu-i altceva decât o onomatopee ce reproduce zgomotul mestecatului.

(…)

- Că triburile astea sunt antropofage.

(…)

-(..); unii pretindeau că indigenii aceștia au coadă ca patrupezii, dar s-au lămurit până la urmă că acel apendice era de la pieile de animale cu care se acoperă.

(…)

-Tot ce se poate, dar trebuie să socotești asta o scorneală, ca și capetele de câini pe care călătorul Brun-Rollet le atribuia unor băștinași.

(…)

-Din păcate, adevrat e faptul că triburile acestea sunt foarte crude, nesățioase de carne de om, pe care o caută cu pasiune.”

(XIX)

„-Ce, sunt pe aici Nyam-Nyam-ii aceia îngrozitori?

-Bineînțeles; dealtfel, ăsta-i numele tuturor triburilor în aceste ținuturi și, în aceeași climă, aceleași rase trebuie să aibă aceleași obiceiuri.”

(XXVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Exploratori europeni pe Nilul de Sus (VERNE 1863)

-A.D.! reluă doctorul Fergsson. Andrea Debono! Chiar semnătura călătorului care a înaintat cel mai mult de-a lungul Nilului.”

„-(…) Desigur că acestea sunt triburile sălbatice, semnalate de Domnii Petherick, d  Amoud, Miani și acel tânăr călător, domnul Lejean, căruia îi datorăm cele mai bune lucruri cu privire la Nilul de sus.”

„-E muntele Logwek, muntele tremurător al arabilor;ținutul a fost vizitat de domnul Debono, care l-a parcurs sub numele de Latif Efendi. Triburile din vecinătatea Nilului se dușmănesc și duc între ele un război de exterminare. Fără îndoială că-ți dai seama ce pericole a avut de înfruntat acest explorator.”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Povestirile arabilor despre Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susținut că există în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imens. (…)

- După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Câțiva călători, sosiți la Kazeh sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniți din ținuturile centrale au întrebat despre arta lor, au făcut legătura între aceste mărturii și au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr , vezi tu, nu se înșelau cu privire la originea Nilului.”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Călătoria terestră în Rusia în secolul XIX (VERNE 1892)

(I/6) „(...) `tarantas` e un soi de căruță rezemată pe 5 scînduri destul de elastice, între roțile depărtate una de alta și de înălțime mijlocie; e condusă de `iemtcik` cocoțat pe capră, care ține în frîu 3 cai și atunci cînd  e nevoie să se ia al patrulea cal de la `smatritel`, adică șeful de poștă al drumurilor caucaziene, primul vizitiu i se alătură un al doilea,` faletrul`.”

(I/7) „(...) să terminăm cu problema pașaportului. Din fericire, nu era vorba să obțin o `poderojnaia` de care odinioară avea neapărată nevoie oricine călătorea prin Rusia. Era timpul curierilor și cailor de poștă și, datorită puterii sale, acest act oficial îndepărta toate dificultățile, asigura cel mai rapid atelaj la halte, cea mai mare bunăvoință a vizitiului poștalionului, cea mai mare viteză de transport, într-o atare măsură, încît un călător cu recomandare bună putea străbate în 8 zile și 5 ore cele 2.700 de verste care despart Tiflisul de Petersburg. Dar ce greu îți puteai procura un asemenea pașaport! Astăzi e de ajuns un simplu permis de circulație, un permis atestînd, într-o oarecare măsură, că ești,  ce se cheamă în țările civilizate, un om cumsecade.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Pirații biddiomahi din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

„(…) numeroasele insule ale lacului, locuite de biddiomahi, pirați sângeroși și foarte temuți, a căror vecinătate era tot atât de primejdioasă ca aceea a tuaregilor din Sahara.”

(XXXIII)

„(…) unei insule mari și foarte populate, pe care doctorul o luă drept Farram, capitala biddiomahilor.”

(XXXV)

„Nu știa că locuitorii insulelor Lacului Ciad, ca și alți negri, se scald fără teamă în apele pline de crocodili, cărora nu le dau nici o atenție. Crocodilii din lacul acesta se bucură de reputația îndreptățită dealtfel, de a fi niște reptile inofensive.”

„Se găsea în mijlocul unui trib al biddiomahilor, cu pielea neagră, tuciurie. Nu avea de ce să se rușineze de goliciunea lui, pentru că era îmbrăcat după ultima modă a ținutului.”

„Puțini călători, dintre cei care îndrăzniseră să se aventureze în aceste locuri, își mai revăzuseră patria. ”
(XXXVI)

Exploratorii europeni în Africa în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„-Călătorii despre care vorbești nu plecau niciodată decât însoțiți de escorte înarmate, pregătiți pentru aceste expediții, trimițând șefilor de triburi numeroase daruri. Și totuși, unii nu au putut evita suferințe și tributuri dintre cele mai groaznice.”

Dr . Vogel despre lacul Ciad din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXVI
De insulă, nici urmă! Se scufundase în timpul nopții! În locul ei se întindea imensitatea Lacului Ciad. (…) Cutezătorul tânăr fusese salvat de unul din fenomenele obișnuite ale Lacului Ciad; numeroase insule, care păreau rezistente ca stânca, dispăruseră astfel. Deseori, populația de pe țărmuri îi adăpostise pe nenorociții salvați din asemenea cumplite catastrofe.”

„Nu știa că, în ultimele lui scrisori, doctorul Vogel atrăsese atenția asupra acestei ciudățenii a malurilor Ciadului, (...).”

„Dacă aș putea ajunge la unul din marile orașe din jurul lacului, m-aș găsi în situația călătorilor despre care-a povestit Fergusson. De ce oare n-aș scoate-o la capăt ca și ei? Câțiva s-au întors!”

Ținutul Damergu din Africacentrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„(…) ținutul Damergu, un teren vălurit, fertil, cu coline făcute din trestie împletită cu crengi de asclepia{82}; în câmpiile cultivate, clăile de grâne erau așezate pe câte o schelă, spre a le feri de invazia șoarecilor și a termitelor.”

„(…) orașului Zinder, ușor de recunoscut după marea sa piață de execuții. În mijlocul ei se ridică arborele morții, la picioarele căruia veghează un călău; oricine trece pe sub umbra copacului e spânzurat îndată.”

„(…) târgușorul Tagelel din Damergu.

-Regăsim drumul urmat de Barth. Aici s-a despărțit de cei doi tovarăși ai săi, Richardson și Overweg. Primul urma să ia drumul spre Zinder, iar al doilea spre Maradi. Vă amintiți că dintre acești trei călători Barth e singurul care a revăzut Europa.”

„Lucian Blaga - Filozofia prin metafore” (SĂVULESCU 2001)

Geo Săvulescu, Lucian Blaga - Filozofia prin metafore (II), „Tomis”, Constanța, VI (XXXVI), 5 (369), mai 2001, p. 4

Dacă destinul omului este creația, în diverse domenii, să vedem ce părere au psihanaliștii despre creatori. Creația, mai ales cea artistică, ar fi un fel de „tratament”, omul creează încercând să-și vindece complexele. Acest punct de vedere cam biologic, medical, este sărac și nu are în vedere că toate creațiile culturale sunt judecate după conținutul lor, după calitatea lor și mai puțin după realizatori. „Creația culturală nu poate fi în esența ei adusă în legătură cu altceva decât cu însuși destinul creator al omului. Toate încercările naturaliste de a deriva atitudinea creatoare din necesități precum aceea de echilibru, de compensație, de risipire a energiei de prisos, de satisfacere a unor dorințe refulate etc, cad alături de fenomen sau pătrund cel mult până la periferia lui. Nici una din încercările naturaliste nu vrea să ia în considerare de o împrejurare, fundamentală totuși: creațiile culturale sunt dominate de o matrice stilistică, fiind structurate pe calapoade abisale. Cultura n-o privim în înțeles umanist, ca mijloc de atenuare a animalității sau ca reacțiune împotriva animalității ca atare. Ne dăm, dimpotrivă, seama că atât crearea culturii, cât și unele faze sau tipuri de cultură, chiar dintre cele mai mărețe, își au cruzimile și barbaria lor aproape incredibile. Să ne gândim numai la metoda faraonică de a crea cultura sau la cruzimile inerente ale medievalismului, izvoditor și el de monumentală cultură. Crearea culturii cere câteodată negrăite jertfe: ea ucide și devastează. Creația își are pârjolul ei. Meșterul Manole și-a zidit soția sub pietre și var, pentru ca să înalțe biserica. Surprindem în această legendă ecoul crud al conștiinței sau al presimțirii că o creație trece peste vieți și-l devastează adesea chiar pe creator. A crea nu înseamnă pentru creator dobândirea unui echilibru, după o prea naivă și plată interpretare. Se creează cu adevărat, cel mai adesea, numai la înalte tensiuni, cărora organele de execuție nu le rezistă întotdeauna. Creația sfarmă adeseori pe creator. Creatorul de cultură nu poate să aibă măcar mângâierea că atenuează cruzimile inerente vieții. Dimpotrivă, uneori el le agravează sau îi adaugă noi cruzimi. Creatorul de cultură poate să spună cu Iisus: „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie” 17. (L. Blaga, op.cit., p. 471)

Deci, creator poate fi orice oricât de sănătos, și asta pentru că sănătatea este destul de greu de definit. Mai mult, sănătatea trupească și mentală nici nu sunt obligatorii. Ceea ce se impune este matricea stilistică, asociată arhetipurilor, care să corespundă unei pulsiuni creatoare. Cât despre părerea că o pornire creatoare este în stare să vindece un dezechilibru psihic, mă îndoiesc de asta. Este ușor să greșim, când știm că exist o terapie ocupațională folosită de psihiatri. Dar asta e cu totul altceva, cu totul altceva decât expozițiile de pictură ale schizofrenicilor. Realmente se poate depista în aceste picturi dezechilibrul psihic care-l domină pe pacient, pentru că dezechilibrul este, de data asta, regula, iar dacă unii se simt ameliorați după ce pictează, asta nu este o creație artistică, este numai o terapie printr-o activitate plăcută. Cât despre marii creatori? Agamemnon își sacrifică fiica pentru a putea cuceri Troia, Abraham trebuia să-și sacrifice fiul pentru a-l îndupleca pe Dumnezeu. Amerindienii sacrificau tineri zeului Soare pentru a avea recolte bune și a nu muri de foame. Faust își sacrifică sufletul pentru a avea tinerețe. Odin și-a dat un ochi ca să poată cunoaște. Biblia și toate mitologiile sunt pline de sacrificiile pe care oamenii trebuie să le facă î schimbul creației. Oamenii simpli de la țară nu se bucură dacă au un câștig nemuncit, pentru că știu că va trebui, cândva, să plătească pentru el. Legea implacabilă a Karmei spune același lucru: nimic nu vei căpăta fără să plătești. Pentru fiecare acțiune, rea sau bună, există o plată.

Nostalgia abisală propusă de B. deschide o perspectivă nebănuită pentru înțelegerea inconștientului, a cunoașterii înțelegătoare cu noțiunile și categoriile ei abisale. Psihanaliza rămâne un domeniu medical și importanța ei n-ar trebui să depășească prea mult clinica.

Înainte de a încheia, nu cred că este posibil să trec peste informațiile valoroase pe care ni le oferă doctorul Gheorghe Brătescu în Freud și psihanaliza în România, informații valoroase (pentru că au fost culese cu grijă și puse cap la cap) ne permit să ne formăm o imagine de ansamblu. Este curios, după lectură, ai senzația că majoritatea medicilor și gânditorilor din România au ceva în comun chiar atunci când au puncte de vedere divergente. Poate că numitorul comun ni-l comunică, cel mai bine, N. Steinhardt, în Jurnalul fericirii. Stând de vorbă, în celula de la Jilava, cu Anatolie Hagi-Beca despre fenomenul românesc, se opresc la nuvela Călătorului îi șade bine cu drumul a lui Brătescu-Voinești. Ambii sunt de acord că nuvela este cam schematic scrisă și de un caragialism din care s-a dus orice acid și orice venin. Cu toate acestea, nuvela are darul de a pune pe tavă sufletul românesc. „Apare... fondul arhetipal al sufletului românesc așa cum este: voios, ahtiat de prietenie, doritor să vadă mulțumirea altora (Măi Năiță, dacă mă iubești, ia de aici bucățica asta grasă), incapabil de a se bucura de unul singur, arzând de a împărți cu altul orice noroc (... la noi petrecerea implică pe comeseni și voia bună generală)... Conștientul dispare și - cu toate că se urmărea o psihanaliză - se dezvăluie inconștientul. Dar ce surpriză! De unde psihanaliza ne învață că înapoia conștientului aparent clar, demn și curat clocotește inconștientul sumbru, mocirlos, complexat și abject, iată că în privința sufletului românesc lucrurile stau anapoda.

... Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voinești ne dezvăluie străfundurile unui lac de o mare limpezime, ca și balada Mioriței...

... vezi, Anatolie, Călătorului îi șade bine este o bucată de mare însemnătate pentru tipologia românească... rămâne ca o radiografie... a caracterului unui norod... straturile adânci ale sufletului românesc sunt calme și senine, în lacul mioritic - modest ca suprafață, așezat la periferia marilor centre ale civilizației, la răscrucea marilor imperii - se reflectă un cer cu totul curat”. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Dacia, 162-163)

„La răscruce de milenii” (ROMAN 1990)

Carol Roman, La răscruce de milenii. Nostradamus n-a avut dreptate, Albatros, București, 1990, 333 p.

7 Ante portas...

15 I. Oamenii anului 1000
16 Cronică medievală
24 Epocă de asediu
40 Așa grăit-a Menumorut 
51 Alchimie și nu doar atât
68 Între Beowulf și Sutra de diamant
85 Călători și pirați

99 II. La „Judecata de apoi” a mileniului nostru
100 Aristotel și miracolul științei
106 Dintre sute... de invenții
118 Și ei au dreptul la celebritate
124 Printre extratereștri
130 Errare humanum est
142 Civilizația industrială și „revoluția sentimentelor”
152 O viziune global planetară
157 Marea invazie. Asaltul orașelor gigant
163 O gură uriașă cere pâine
168 Miliardele trișate
181 Angoasele lumii tinere
204 Cazul Nostradamus
207 „Arta influențelor”
210 O aparentă digresiune
214 Oracolele spre sfârșit de secol 

221 Mesaje false

230 Eșecul „aptitudinilor misterioase”

237 Psihoza sfârșitului lumii

248 Calendarul? O convenție

253 Din arhiva zeului Marte

263 Genocidul de fiecare zi

277 Jocul de-a moartea și de-a viața

287 III. Lumea de mâine
288 Ziua cea mai lungă
294 Colonizarea viitorului
301 Sâmbătă, 1 ianuarie, anul 2000
308 La orizont
314 „Tineretul viitorului” sau „viitorul tineretului” 

329 Marea opțiune

333 Bibliografie selectivă  

„Întâlniri cu cititorii” (DUNĂREANU 1984)

O. Dunăreanu,  Întâlniri cu cititorii, „Tomis”, Constanța, iunie 1984

*

Marți, 29 mai, la Librăria „Mihai Eminescu” din Constanța s-a lansat, în prezența autoarei, volumul de versuri pentru copii Cărticica de la mare de Sanda Ghinea. Cartea a fost prezentată de criticul literar al revistei „Tomis”, Gabriel Rusu. Din partea editurii „Ion Creangă” au fost prezenți Jenica Panaitescu (director adjunct) și Passionaria Stoicescu (redactor).

A doua zi, poeta Sanda Ghinea și redactorii editurii „Ion Creangă” au participat la o șezătoare cu micii cititori, organizată de secția pentru copii și tineret a Bibliotecii județene.

*

Vineri, 1 iunie, în sala Bibliotecii Casei de cultură a sindicatelor din Constanța a avut loc întâlnirea cu publicistul Constantin Cioroiu, prilejuită de apariția noii sale cărți Călători la Pontul Euxin.  Despre preocupările publicistice ale autorului și despre semnificațiile istorice, culturale, literare și bibliografice ale recentei lucrări au vorbit: O. Dunăreanu, dr. Gheorghe Dumitrașcu, dr. Constanța Călinescu și Constantin Zamfir, directorul Bibliotecii județene.

Întreprinderea de Transporturi Constanța în vara anului 1973

 - (...)

+ Aici, la Întreprinderea de transporturi Constanța, în perioada verii, mai precis, începând de la 1 iunie și terminând cu 1 octombrie, zilnic, pe porțile bazei centrale ies peste 300 autobuze, 114 troleibuze, 80 de taximetre, numeroase autoutilitare, mașini de transport de mărfuri etc. Este o impresionantă deplasare de autocamioane, autobuze, autoturisme, troleibuze, coloană ce trebuie să răspundă printr-o circulație în flux, fără întârzieri, solicitărilor celor două milioane de călători ce beneficiază zilnic de serviciile ITC prin cele de 30 de trasee. Dar vreau să subliniez că în lunile iulie-august cifra călătorilor este mult mai mare. ITC deține, după cea din București, cel mai mare parc auto și cele mai lungi trasee. Spre exemplu linia Constanța - Mangalia Sud are peste 50 km lungime.

- (...)

+ Pentru asigurarea bazei tehnico-materiale, până la finele acestui trimestru parcul mijloacelor de transport urmează să crească cu 30 de troleibuze, 53 autobuze de mare capacitate și 35 de taximetre. Vom dispune de stații moderne de dirijare pentru descongestionarea traficului automobilistic și repartizarea mijloacelor de transport  pe linii mai solicitate. În perioada verii ne vom desfășura activitatea neîntrerupt, zi și noapte.

L. B.

Dinicu Golescu (POPP 1968)

 Gh. Popp, Dinicu Golescu, Editura Tineretului, București, 1968, 127 p.

5 Străbunii. Părinții. Frații

18 Dinicu Golescu - mare dregător al Țării Românești

38 Călător prin „Evropa”

57 „Condeiele nu vor mai fi uscate”

73 Școala „slobodă” din Golești

95 A doua Societate literară

108 Dinicu Golescu și englezul Thomas Thornton

115 Reprezentant de seamă al iluminismului românesc

129 Bibliografie