Sinaia istorică (M. D. R. T. 2011)

Sinaia este o localitate relativ nouă, situată la 100 km nord de București, în Carpați. Prima construcție a fost Mănăstirea Sinaia, ridicată în secolul XVII. O așezare a început să se dezvolte aici atunci când austriecii au început să construiască un drum în valea Prahovei, ca să poată trece munții din Transilvania pentru a-i ataca pe otomani în Valahia. Pe măsură ce căruțele negustorilor soseau aici, au fost deschise hanuri și zona a devenit populată. Interesul pentru Sinaia a crescut în a doua jumătate a secolului XIX, după ce primul rege al României, Carol I, a vizitat micul sat montan și, fermecat de peisaj, a decis să construiască aici o reședință regală. Castelul Peleș a fost terminat în 1883, după 10 ani, și, în consecință, Sinaia a început să crească în popularitate ca un loc de petrecere a verii. Stâna regală, învecinat de Piatra lui Franz Josef, unde se spune că a avut loc o întâlnire secretă între împăratul austriac și regele Ferdinand al României, se află la câțiva kilometri depărtare de Sinaia. Locul în care este așezată Piatra oferă o splendidă priveliște a întregii regiuni.

Regele Carol I a cumpărat domeniul Sinaia cu propriile sale fonduri. Castelul Peleș a fost folosit ca reședință regală de vară și, de asemenea, ca loc de întâlnire pentru mai multe evenimente politice importante, precum Consiliul de Coroană din 1914, care a decis neutralitatea inițială a României în Primul Război Mondial. Familia Regală a primit la Peleș oaspeți importanți, inclusiv împăratul Franz Josef, care ca fost încântat de castel.
Exteriorul castelui este realizat în stil neo-renascentist german, în ce cele aproximativ 160 de camere sunt finisate într-o varietate de stiluri diferite, inclusiv renascentist german, renascentist francez, renascentist englez, baroc german, rococo francez etc. Sala Consiliului, Camera florentină, Salonul maur, Armoariile, Sala de teatru, Sala de concerte, Salonașul turcesc și celelalte camere sunt toate somptuos decorate și sunt printre cele mai impunătoare din castel.
Micul Castel Pelișor, terminat în 1903 ca reședință a moștenitorilor coroanei, este situat la câteva sute de metri de Peleș.
Regimul comunist a confiscat toate proprietățile regale în 1948 și Castelul Peleș a devenit muzeu cinci ani mai târziu. Totuși, în ultimii ani ai regimului, întreaga zonă a fost închisă pentru public și proprietățile rezervate lui Ceaușescu.
După 1990, Peleș și Pelișor au fost redeschise pentru vizitatori.

Stațiunea Sinaia s-a dezvoltat, în cele din urmă,  în jurul lăcașului religios construit de un boier după pelerinajul său la muntele Sinai. Inițial, găzduia doisprezece călugări (corespunzând celor doisprezece apostoli ai lui Hristos), dar numărul lor a crescut cu trecerea timpului. La mijlocul secolului XIX, o nouă biserică cu mai multe chilii a fost construită lângă vechea biserică în stil brâncovenesc (un stil caracteristic Valahiei). Clopotul mănăstirii a fost adus din București și cântărește 1700 kilograme. Complexul include și primul muzeu religios din România, inaugurat în 1895, la aniversarea bicentenarului mănăstirii.

Cazinoul*, care este unul din cele mai bine cunoscute repere ale Sinaiei, a fost comandat cu aproape un secol în urmă și construit într-un singur an. Personalități proeminente ale epocii au participat la inagurarea sa, printre care Familia Regală și compozitorul George Enescu. Ulterior, compozitorul a cumpărat în Sinaia o casă, care acum este muzeu. Cazinoul este situat pe locul primei vile din Sinaia, la nord de centrul orașului. Jocurile de noroc și eleganța făceau din Cazino una din irezistibilele atracții ale Sinaiei, cu până la 800 de vizitatori pe zi în epoca de glorie. (...)

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 26-27 (Sinaia - The Pearl of Carpatians).

Notă M. T.
* Cazinoul a fost construit îm
n 1911-1912 pe locul vilei lui Dimitrie Ghica. Acționarii erau baronul francez de Marcay, Eforia Spitalelor Civile și Primăria Sinaia. Jucătorii la Cazino veneau în weekend cu trenul București-Sinaia. (www.casino-sinaia.ro/ro/istoric)

Meseria de "calculator" în Antichitate și Evul Mediu (MILOȘESCU 2000)

Din cele mai vechi timpuri, de la primele animale vânate și de la primele unelte confecționate, omul a fost nevoit să numere și să calculeze. Numărul a fost prima noțiune care, pornind de la înțelesul real (2 vânători, 50 de războinici, 25 de capre), a căpătat un înțeles abstract (2, 50, 25). Odată cu dezvoltarea societății, numerele au devenit din ce mai mari, iar calculele din ce în ce mai complexe. Studiul lor a devenit obiectul unei științe numite matematica. (...)
În antichitate, omul s-a confruntat cu multe probleme practice pe care numai matematica a putut să le rezolve: construirea fortificațiilor militare, a drumurilor, a podurilor, a canalelor, a barajelor și a marilor temple, inventarea calendarului pentru măsurarea timpului și stabilirea datei, practicarea negoțului, parcelarea terenurilor, stabilirea taxelor și impozitelor, stabilirea valorii unei moșteniri.  Mai târziu, în Evul Mediu, au apărut băncile și problemele legate de calcularea dobânzilor, problemele de contabilitate. Pentru a realiza aceste operații de calcul complicate existau oameni învățați, specializați, care cunoșteau toate metodele și tehnicile de calcul. Așa a apărut meseria de "calculator".
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 274.

Buddha versus veșnicia lumii (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Treceau cu multă greutate flancurile unui deal, ca după ce ajungeau în cealaltă parte, să-și dea seama că nu erau decît la poalele unui munte, care se înălța ca un zid în fața lor, și pînă să ajungă aici, făcuseră drum greu de mai multe ceasuri. (...)
- Nici vorbă că aici trebuie să fie sălașul zeilor, zise Kim înspăimântat de tăcere și goana neîntreruptă a norilor grei de ploaie. Locul acesta nu e făcut să fie pentru așezări omenești.
- Demult... foarte demult, murmura lama* ca pentru sine, Domnul** a fost întrebat dacă lumea aceasta va dura veșnic. la această întrebare A tot Știutorul nu a dat nici un răspuns... Cînd am trecut prin Ceylon***, un cercetător înțelept mi-a confirmat acest amănunt, din evanghelia scrisă în idiomul Pali****. Nu mai încape îndoială, de vreme ce noi cunoaștem drumul izbăvirii, această întrebare nu este decît deșertăciune, dar cu toate acestea chela*****, deschide ochii bine și vezi iluzia. Aceștia sînt munții cei adevărați. Munți care seamănă cu munții mei din Such-zen******. Niciodată nu a fost în altă parte munți care să semene cu aceștia.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 137-138.

NOTA M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro:8080/definitie/lama)
** Domnul = Buddha. Tânărul prinț Gautama Siddharta (sec. VII î. H. - VI î. H.)și-a abandonat familia și rangul pentru a deveni ascet și a atins iluminarea prin meditație sub arborele bodhi. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/1464/21/)
*** Ceylon = Insulă în sudul peninsulei indiene. Colonie și dominion britanic cu acest nume în 1796-1972. Republică cu numele Sri Lanka din 1972. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
**** Pali = Limbă din familia indo-ariană folosită în secolele V î. H.-I î. H. Limbă în care au fost scrise textele ramurii Theravada a religiei budiste. (http://www.palitext.com/)
***** chela = Cuvânt sanscrit care desemnează pe discipolul aflat într-o legătură foarte strânsă cu învățătorul său. (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
****** Such-zen = Mănăstirea din Tibet de unde venise lama în colonia britanică India.
******* http://www.cartile-adevarul.com/80-kim-p-788.html

Spionajul Rusiei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
- Ce să-ți spun; după trecerea verii, în munți era un frig cumplit, răspunse Hurree Babu, plecîndu-se spre el. (...) Am trimis vorbă în mai multă rînduri că acești doi regi sînt vînduți celor de la miazănoapte*; iar Mahhub Ali care trecuse acum înainte și se găsea mult mai departe decît mine, confirmase bănuielile mele. Nu s-a făcut nimic, doar că mie mi-au înghețat picioarele și un deget mi-a căzut. Le-am trimis vorbă că drumurile pentru care eu plăteam bani săpătorilor, erau făcute numai pentru picioarele străinilor și dușmanilor.
- Pentru cine adică?
- Pentru ruși. Toți culacii** vorbeau numai de asta și făceau glume pe socoteala mea. () În primăvara următoare , după ce s-a topit zăpezile (...), dincolo de trecători se arătară doi străini, care spuneau că au venit să vîneze capre sălbatice, Aveau puști de vînătoare, dar aveau și lanțuri de măsurat, busole și nivelatoare.
- Îhî, lucrurile încep să se lumineze.
- Amîndoi au fost bine primiți de Hilas și Bunar. Străinii veniseră cu făgăduieli mari, și vorbeau în numele unui Kaisar*** care îi încărcase cu daruri. Începuseră să cutreiere din coame pînă în fundul văilor, și spuneau: „Aici este locul potrivit să ridicați un parapet; colo puteți ridica o fortificație. Aici este locul unde v-ați  putea împotrivi unei armate”, ... și cu toate acestea erau drumuri pentru care eu plătisem în fiecare lună rupii****. Guvernul știa, dar n-a făcut nimic. Ceilalți trei regi care nu fuseseră plătiți ca să păzească trecătorile, au trimis în grabă mare un crainic ca să-i dea în știre reaua credință a lui Bunar și Hilas. Cînd tot cee era de făcut fusese terminat și cei doi străini cu compase și nivelatoare împuiaseră capul celor cinci regi că în curînd o uriașă armată va mătura trecătorile (căci oamenii din munții sînt niște proști care cred orice le-ai spune), vine și ordinul: Hurree Babu pleacă spre miazănoapte și vezi ce fac acolo cei doi străini. I-am spus lui Creighton Sahib*****: „Acesta nu este un proces ca oricare altul, zic eu. (...) Pe cinstea mea, zic eu, de ce nu dai poruncă pe cale neoficială, să plece un om curajos și să-i otrăvească pe amîndoi ca să dai un exemplu? Cred, dacă-mi dați voie să vă spun adevărul, că această atitudine din partea dumneavoastră este o condamnabilă lipsă de energie”. Colonelul Creighton s-a întors spre mine rîzînd. Acesta este orgoliul vostru prostesc pe care-l aduceți din Anglia. Vă închipuiți că nimeni nu îndrăznește să uneltească contra voastră. Toate acestea nu sînt decît prostii cazone.
- Prin urmare te duci să urmărești pe cei doi străini?
- Nu, mă duc să-i întîlnesc. Au coborît la Simla****** cu coarnele și capele caprelor, pentru ca să le dea la preparat la Calcutta*******. În aparență sînt exclusiv sportsmeni și din partea guvernului li s-au acordat anumite înlesniri. Bineînțeles, noi procedăm întotdeauna în felul acesta, căci asta face parte din programul de urmări al Departamentului și este mîndria noastră.
- Prin urmare ce motiv am avea să ne temem de ei?
- Pe cinstea mea; nu trebuie să uiți că aceștia doi nu sînt negri, căci cu negri mă port cum te-ai purta cu niște jucării. Sînt ruși și mai ales oameni lipsiți de orice scrupul. N-aș vrea deloc că am de-a face cu ei, fără să mai fie cineva de față.
- Nu cumva au de gînd să te omoare?
- Asta n-ar fi nimic. Eu sînt un adept convins al lui Herbert Spencer********, pentru ca să pot da ochi cu acel nimic căruia i se zice moartea și care face parte din destinul meu, după cum bine știi. Oamenii aceștia însă m-ar putea bate.
- De ce?
Hurree Babu pocni enervat din degete.
- Bineînțeles, va trebui să intru în cantonamentul lor, ca unul care vine peste numărul de slujitori prevăzut, fie ca interpret, fie că aș intra ca un năuc și prost, venit să ceară ceva de pomană, sau ceva asemănător. Odată intrat acolo, va trebui să pun mîna pe tot ce-mi va ieși în cale, așa cred. (...) Doar că vezi dumneata Mister O Hara ... eu sînt asiat, și vezi dumneata... în cazul acesta originea mea pentru scopul pe care îl urmăresc, ar fi o piedică foarte serioasă. pe urmă mai sînt și bengalez*********... ceea ce înseamnă că sînt om fricos.
- Iepurele și bengalezul au fost făcuți de Dumnezeu.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 118-120.

NOTE M. T.
* Rusia.
** CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culac/paradigma)
*** Kaisar / Kaiser (germană) = Împărat. Aici țarul Rusiei.

**** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)

***** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

****** Simla / Shimla = Din 1864, orașul a fost capitala de vară a coloniei britanice India. După obținerea independenței în 1947, a fost capitala statului federal Punjab din N Indiei, Azi este capitala statului federal Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm)

******* Calcutta / Kolkata = Mare port pe coasta estică a Indiei. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)

******** Herbert Spencer (1820-1903) = Renumit sociolog și psiholog englez. (http://www.iep.utm.edu/spencer/)

 ******** Bengalis / Bengalees = Etnie indo-ariană din E Indiei și Bangladesh, de religie hindusă, musulmană, creștină și budistă. (https://www.britannica.com/topic/Bengali)

********* Descriere Editura ALL 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Femeia în pelerinaj în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Împrejurul lor , din mijlocul forfotei se auzeau glasurile oamenilor, care cereau să li se dea ulei, orez, zaharicale și tutun, în timp ce se înghesuiau în jurul puțului de apă, așteptînd să  le vină rîndul; pe deasupra glasurilor acestora, din harabalele cu covergă se auzeau strigăte ascuțite și rîsetele stăpînite ale femeilor, care stăteau ascunse între poclade, pentru că nu puteau să-și arate obrajii în public.
În zilele noastre, indigenii fruntași găsesc că este mult mai bine ca femeile cînd pleacă la drum (și femeile sînt mereu pe drumuri), să fie așezate în compartimentele de cale ferată, cu perdelele lăsate; obiceiul acesta a început să fie foarte răspîndit. Mai sînt încă destui și dintre cei care țin la vechile obiceiuri moștenite de la părinți; dar mai ales se găsesc femeile bătrîne, care țin la obiceiurile moștenite chiar mai mult decît bărbații, și care la sfîrșitul vieții pleacă în pelerinaj. Acestea însă, tocmai din această cauză că sînt bătrîne și ofilite, așa că nu le mai dorește nimeni, nu ezită să-și ridice uneori vălurile. După anii mulți pe care i-au petrecut în dosul ferestrelor zăbrelite și cu obloanele închise, în timpul cărora însă au rămas în neîntreruptă legătură cu micile și multiplele lor interese din afară, la bătrînețe le place să vadă mișcare în jurul lor, furnicarul drumurilor și lumea adunată în fața templelor, ceea ce le dă prilej de vorbă și pălăvrăgeală  cu femeile străine și de aceeași vîrstă cu ele. Se întîmplă uneori ca într-o familie, care ani de zile a pătimit din cauza soartei vitrege, să se găsescă din cînd în cînd cîte o femei bătrînă, meșteră la vorbă și  destul de în putere, pentru ca să plece la drum, căci pelerinajul a fost în toate vremurile plăcut zeilor. De aceea în tot largul Indiei, atît în locurile cel mai izolate cît și cel în care lumea mișună ca un furnicar, se poate să întîlnești cîte un grup de slujitori în vîrstă, care au primit în grija lor cîte o femeie bătrînă, plecată în pelerinaj, ascunsă în așternutul din dosul perdelelor groase, de la carul tras de bivoli. Oamenii aceștia sînt foarte prevăzători și cînd se întîmplă să se apropie de ei cîte un european sau un bărbat dintr-o castă socială mai superioară, caută să ascundă cît se poate mai bine pe cea care le-a fost dată în grijă. Cu toate acestea, în timpul unui pelerinaj multe se pot întîmpla, așa că nici nu se mai iau măsurile de prevedere obișnuite. Bătrîna care le-a fost dată îngrijă, este la urma urmelor și ea un om, căruia îi place să vadă cum se desfășoară viața în fața ei.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 102-103.

NOTĂ M. T.
* Descriere Cărturești.ro / editura ALL 2012 (https://carturesti.ro/carte/kim-185436)

Femei chargars în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Din fundul zării înecate de praful drumului, se văzu mișcîndu-se o linie albastră, ca un nor de omizi grăbite, apropiindu-se de ei. Era un grup de chargars, femei care au grijă de terasamentul tuturor liniilor ferate din partea de miazănoapte: femei cu talpa lată, sînii mari, lungi în picioare și late în șolduri, îmbrăcate în zdrențe albastre, îndreptîndu-se grăbite spre miazănoapte, de unde primiseră știrea că ar fi nevoie de brațele lor. Acestea erau singurele ființe care nu aveau vreme de pierdut cu drumul, și făceau parte dintr-o clasă de oameni unde bărbații nu aveau nici un preț. Umblau cu coatele depărtate de trup, legănîndu-se pe șoldurile largi, și cu fruntea sus, cum se cade să umble omul obișnuit să care poveri.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 98.

NOTĂ M. T.
* Descriere Editura All 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Etnia Sansi în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
În drumul lor întîlniră o ceată de Sansi*, oameni cu părul lung și cu miros iute de trupuri asudate, care duceau în spinare coșuri cu șopîrle și alte lucruri rău mirositoare; pe urma lor se țineau cîini costelivi care le amușinau urmele. Oamenii aceștia mergeau întotdeauna pe aceeași margine de drum, cu pasul grăbit și furiș, iar ceilalți le făceau loc deajuns, ca să nu-i împiedice la mers, deoarece neamul Sansi este privilegiat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, p. 96.

NOTE M. T.
* Sansi = Trib nomad din NV Indiei care vorbește o limbă indo-ariană. (http://www.ethnologue.com/language/ssi)
** Liliana Negoi, Recomandare de carte: „Kim” de Rudyard Kipling, „Curcubee în alb și negru”, 18 februarie 2013 (https://curcubeeinalbsinegru.wordpress.com/2013/02/18/recomandare-de-carte-kim-de-rudyard-kipling/)

Un caravanserai din India colonială britanică în secolul XIX (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Bazarul cu aerul lui fierbinte și străzile suprapopulate, strălucea de lumini în timp ce ei își croiau drum prin mijlocul mulțimii formate din toate neamurile Indiei de miazănoapte, iar lama* se mișca întocmai ca un om care doarme. Era pentru întîia oară că vedea și el un oraș** industrial, iar tramvaiele supraîncărcate care treceau pe lîngă el, îl înspăimîntau cu cu scîrțîitul frînelor. Înghesuit din toate părțile, ajunse în sfîrșit în fața porții uriașe de la Kashmir*** Serai****: uriașul teren din dosul gării, împrejmuit de arcade, unde se adună caravanele de cămile și caii care se întorc din drumurile ce coboară de pe platourile Asiei centrale. Aici erau tot felul de oameni sosiți din fundul munților; îngrijeau de călușei cu coarne zbîrlite sau de cămilele îngenunchiate; încărcau și descărcau baloturi și legături de marfă; scoteau apă din fîntînile ale căror găleți scîrțîiau din scripeți; așezau grămezi de fîn în fața armăsarilor care rînchezau și-și arătau albul ochilor sălbatic prin întuneric; alungau cu o lovitură a dosului mîinii jigodiile care se țineau după caravane; plăteau simbria hăitașilor care conduceau convoiul de cămile, tocmeau slujitori noi, înjurau pe toate limbile, chiuiau sau stăteau de vorbă în mijlocul acestei curți uriașe și pline de lume. Arcadele spre care duceau trei rînduri de trepte făcute din cărămidă, erau un fel de refugiu care fusese ridicat în mijlocul acestei mări de capete în continuă frămîntare. Majoritatea locului liber era închiriat negustorilor, cum se obișnuiește să se închirieze în orașele europene locul de sub arcadele viaductelor*****. Spațiul dintre colonade era împărțit în camere cu pereți de cărămidă sau scînduri, și cu porți grele de care atîrnau zăvoare și mai grele, de fier lucrat de indigeni. Porțile încuiate dovedeau că stăpînul nu era acasă, și cîteva semne grosolane , uneori chiar prea grosolane, arătau unde este plecat: „Lutuf Ulah e plecat în Kurdistan******”, iar mai jos cîteva versuri stîngace ca formă adăugau: „O, Allah care ai lăsat păduchii să prospere în gulerul giubelei******* oamenilor din Kabul********, cum de ai lăsat pe păduchele de Latuf să trăiască atîa vreme?”
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 28-29.

NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Lahore = Azi, al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
*** Kashmir = Fost principat din munții Himalaya, cu populație hindusă, musulmană și budistă. A fost împărțit între India și Pakistan, în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-11693674)
**** SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2.(Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/serai)
***** VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.:vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/viaduct)

****** Kurdistan = Regiune din Orientul Mijlociu locuită din Evul Mediu de de kurzii musulmani și împărțită în secolul XX între Turcia (SE), Irak (N), Iran (V), și Siria (NE). (https://www.britannica.com/place/Kurdistan)
******* GIUBEÁ, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/giubea)
******** Kabul = Capitala Afganistanului, în Asia Centrală. (https://www.britannica.com/place/Kabul)
********* Recenzie Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Controversa locotenenților britanici Burton și Speke despre munții Lunii din Africa Centrală în secolul XIX (VERNE)

„(…), până apărură în zare celebrii Munţi ai Lunii, care se desfăşoară în semicerc, în jurul lacului Tanganyika. (…); părea o fortificaţie naturală, inaccesibilă pentru exploratorii centrului Africii. (…)

-Iată-ne într-un ţinut neexplorat, spuse doctorul. Căpitanul Burton a înaintat mult spre vest, deci nu a putut ajunge la aceşti munţi faimoşi, ba chiar le-a negat existenţa afirmată de Speke, tovarăşul său de drum. El pretindea că erau o născocire a imaginaţiei acestuia din urmă.”

(XVI)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Ce s-a schimbat în ultimii 150 de ani pe şoselele României. De la „birjarii prinşi pe capră beţi se vor aresta”, la „iuţeala mersului“

Cuget Liber 22 octombrie 2013

Drumurile din Carpații Orientali în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Jonathan Harker, secretarul unui avocat din Londra, face o călătorie de afaceri în Transilvania. După ce ajunge cu trenul la Bistrița, pleacă cu o trăsură la castelul contelui Dracula, situat în Carpații Orientali, în apropierea graniței Imperiului Austro-Ungar cu Bucovina și Moldova.

<(...)
Urcînd sau ocolind aceste coline verzi, pe care ei le numesc „Mittel Land”, drumul șerpuiește pierzîndu-se printre verdeață, sau se ferecă între șirurile de pini ce coboară, ici și colo, ca limbi de flăcări, poalele colinelor. Drumul era colțuros și totuși parcă zburam de-a lungui, cu o grabă febrilă. Nu înțelegeam pentru ce ne pripim așa - fără îndoială vizitiul ținea să ajungem la Prundul Bîrgăului, fără să pierdem o clipă. Mi s-a spus că pe timp de vară drumul este excelent, dar că nu fusese încă reparat după căderile de zăpadă din iarnă. În această privință, el se deosebește de cele mai multe din drumurile ce străbat Carpații, și care, după un vechi obicei, nu sînt îngrijite. Din vechime, „hospodarii” (1) au prins teama de a le mai repara, pentru ca nu cumva turcii să-și închipuie că se pregătește ceva împotriva lor și să grăbească începerea unui război care, la drept vorbind, putea oricînd izbucni.
(...)

(1) Adică „voevozi”
>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Verzea, edit. Univers, București, 1990, p. 45.

Ținutul Damergu din Africacentrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„(…) ținutul Damergu, un teren vălurit, fertil, cu coline făcute din trestie împletită cu crengi de asclepia{82}; în câmpiile cultivate, clăile de grâne erau așezate pe câte o schelă, spre a le feri de invazia șoarecilor și a termitelor.”

„(…) orașului Zinder, ușor de recunoscut după marea sa piață de execuții. În mijlocul ei se ridică arborele morții, la picioarele căruia veghează un călău; oricine trece pe sub umbra copacului e spânzurat îndată.”

„(…) târgușorul Tagelel din Damergu.

-Regăsim drumul urmat de Barth. Aici s-a despărțit de cei doi tovarăși ai săi, Richardson și Overweg. Primul urma să ia drumul spre Zinder, iar al doilea spre Maradi. Vă amintiți că dintre acești trei călători Barth e singurul care a revăzut Europa.”

Arabii în deșertul Sahara în secolul XIX (VERNE)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„- Arabii, răspunse Fergusson, sunt înzestrați cu un deosebit simț de orientare; acolo unde un european se rătăcește, ei merg cu cea mai mare siguranță; o piatră, oricât de mică, un tufiș, un mănunchi de iarbă le ajunge pentru a-și găsi drumul. Noaptea se orientează după Steaua Polară. Nu fac mai mult de două mile pe oră, iar în timpul căldurilor mari de la amiază se odihnesc. Așa că-ți dai seama cât le trebuie ca să străbată Sahara, care e un deșert de peste nouă sute de mile.”

„Stropi de mare” (DUMITRAȘCU 1989)

 Gh. Dumitrașcu, Stropi de mare, „Tomis”, Constanța, 1989

N-are talent. Dar are geniul de a-i face pe alții să creadă că-l are.

Bogatul dă de pomană. Geniul, chiar când primește, dăruiește.

Fără de margini, mărginirea sa...

Nu, dacă nu ești pasăre, zborul e un chin...

Sigur, la 9 mai 1945, omenirea a trăit una din marile ei bucurii, încetarea războiului. Dar, merită această bucurie, un război?

Ochelarii de cal i-au asigurat calului rectilinitatea drumului.

Prefer violența retoricii, retoricii violenței.

În tinerețe n-am avut nimic. Prin comparație, la bătrânețe îmi lipsește totul...

A servit un frumos exemplu înaintașilor săi...

O picătură de minciună într-un ocean de adevăr nu-l mărește cu o picătură...

Cerul Dobrogei e filosof. Pur și senin...

„Oameni, locuri, întâmplări” (MARINESCU 1980)

 Vasile Marinescu, Oameni, locuri, întâmplări, Editura Sport-Turism, București, 1980, 148 p.

5 Cuvânt de început

7 La „iarbă verde” cu Moș Costescu

18 Botezul muntelui

30 O zi de neuitat în Praga

41 O audiență

53 Lipscani nr. 3...

65 Un transatlantic în portul Constanța

79 Plăcintarul de pe Acropole

85 Sirena din grota albastră din Capri

92 Rătăcit în craterul Vezuviului

98 Întâmplări cu Mihai Haret

110 După 33 de ani...

118 O cheie franceză, o haină și o floare de colț

127 O zi a amintirilor la Bușteni...

134 Șatră modernă în drum spre Delfi

141 Asprovalta, recompensa și holera

„Bulgăre de aur în piele de taur” (NICULESCU 1975)

 Radu Niculescu (ed.), Bulgăre de aur în piele de taur. Ghicitori, Minerva, București, 1975

V Prefață - Ghicitoarea. Spirit și poezie

XLV Notă asupra ediției

3 I. Omul (1-68)

20 II. Casa (69-141)

37 III. Bucătăria (142-206)

53 IV. Fire, țesături, cusătorie (207-234)

60 V. Satul, obștea (235-297)

75 VI. Îndeletniciri, unelte, arme (298-335)

86 VII. Drumuri, cărăușie, comunicații (336-376)

96 VIII. Muncile câmpului, morăritul (377-426)

108 IX. Grădina, livada, via (427-495)

124 X. Animale crescute de om (496-540)

135 XI. Animale slobode (541-619)

154 XII. Între animale (620-645)

163 XIII. Pădurea, stepa, balta (646-669)

169 XIV. Relieful, geologicul (670-677)

171 XV. Condiția cunoașterii (678-697)

176 XVI. Elementele fundamentale (698-711)

180 XVII. Lumină, întuneric (712-721)

182 XVIII. Ziua, noaptea (722-725)

183 XIX. Meteorologie (726-765)

190 XX. Cerul, soarele, luna, stelele (754-765)

193 XXI. Confruntările și înfruntările elementelor (766-771)

195 Bibliografie

205 Index bibliografic