Istoria informaticii în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Apariția calculatorului și dezvoltarea tehnicii de calcul au dus la apariția unei noi științe - informatica - știință care, progresiv, a pătruns în toate domeniile vieții cotidiene. Prelucrarea informației este la fel de veche ca și scrierea. Noutatea tehnică a zilelor noastre constă în natura acestei prelucrări. Atunci când scriem pe o foaie de hârtie, înregistrăm o dată. Când adunăm prelucrăm o dată. Ceea ce se schimbă atunci când lucrăm cu un calculator este modul în care sunt înregistrate și prelucrate informațiile. Se poate spune că informatica este prelucrarea datelor prin mijloace electronice.
În dezvoltarea informaticii se pot distinge trei etape:
- Etapa 1946 - 1960,, în care informatica are caracter de noutate. Ea pătrunde în cercetare, învățământ și în final și în administrație.
- Etapa 1960 - 1970, în care informatica pătrunde în întreprinderi. Ea permite prelucrarea unui volum mare de informații, ajutându-i pe manageri să ia decizii rapide, informatica devine un sprijin în conducerea întreprinderii.
- Etapa 1970 până în prezent, în care informatica pătrunde în toate. domeniile de activitate invadând toate aspectele vieții cotidiene. Jocurile electronice, primul om pe Lună, roboții inteligenți, moneda electronică, scannerul medicului, rezervarea unui bilet la tren sau la avion, ... - totul devine informatică. (...) Informatica este prezentă în industre, în ferme, în bănci, în companiile de asigurări, în transporturi, în artă, în cinematografie (...), în științele sociale, în planificarea economiei naționale, în lingvistică, în biblioteci, în medicină, în edituri, în automobil, în casa noastră pentru a juca șah sau bridge, pe masa astrologilor pentru a face horoscoape. Informatica devine o problemă de societate.

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 286-287.

A cincea generație de calculatoare 1990- (MILOȘESCU 2000)

A cincea generație de calculatoare se mai numește și generația inteligenței artificiale, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să gândească. Această perioadă a început în anul 1990 având la bază un proiect japonez. Dacă generațiile anterioare s-au caracterizat printr-o evoluție continuă a echipamentului prin miniaturizare, integrarea componentelor și creștere în putere a mașinilor și printr-o perfecționare a sistemului de operare, generația a cincea va produce schimbări majore în tehnica de calcul. Se poate spune că primele patru generații au produs acumulări cantitative pentru a-i permite generației a cincea să facă saltul calitativ, salt prin care calculatorul va putea să efectueze raționamente.
Schimbările importante se vor produce:
- La nivelul circuitelor electronice. Se vor folosi circuite integrate VLS (cu 10 milioane de componente - tranzistoare, diode, condensatoare, rezistoare - într-un cip), circuitele tridimensionale, superdiscurile (cu capacități de ordinul Tocteților), care vor permite calculatorului să execute miliarde de instrucțiuni pe secundă.
- La nivelul rețelelor de calculatoare. Sistemul informatic va fi o rețea de transmisiuni la care se vor lega calculatoare în locul unui calculator la care se leagă terminale.
- La nivelul echipamentelor de intrare-ieșire. Vor apărea echipamente periferice inteligente care vor prelua din funcțiile microprocesorului și echipamente care permit lucrul în realitatea virtuală.
- La nivelul comunicării cu calculatorul. Se va folosi limbajul natural. Dialogul (interogare și răspuns) se va face prin voce, iar calculatorul va putea să recunoască formele.
- La nivelul limbajelor de programare. Apar limbajele de programare de tip non Von Neumann folosite în programarea logică a inteligenței artificiale și a sistemelor expert evoluate. Aceste limbaje neprocedurale nu dau ordine calculatorului, ci îi cer să dezvolte raționamente.
- La nivelul posibilităților de raționament ale calculatorului. Calculatorul va fi capabil să-și înregistreze propriile acțiuni și rezultatul lor, pe care să și le amintească, încât pe parcursul funcționării sale el va căpăta experiență. Calculatorul va putea să dezvolte raționamente pornind de la relațiile care sunt stabilite între entități. Calculatorului i se dă o bază de cunoștințe (reguli care definesc obiecte, concepte, relații, strategii, modul în care trebuie să trateze datele și să le înțeleagă etc) și o bază de informații (fapte și date), iar legătura între cele două baze o stabilește un sistem de deducție construit cu ajutorul unui limbaj neprocedural.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 286.

A treia generație de calculatoare 1964-1972 (MILOȘESCU)

<
A treia generație de calculatoare se mai numește și generația programatorilor, deoarece corespunde perioadei în care s-a dezvoltat foarte mult teoria programării și au apărut multe limbaje de programare, iar specialiștii care au contribuit la această dezvoltare au fost programatorii. Această perioadă a început în anul 1964 și s-a încheiat în anul 1972.
Calculatoarele acestei generații sunt construite cu circuite integrate (un circuit integrat este o capsulă în interiorul căreia se găseau mai multe circuite active - tranzistori și diode - și circuite pasive - rezistențe și condensatoare), memoria internă era realizată cu semiconductori, iar memoria externă pe suport electromagnetic, predominând benzile și discurile de capacitate medie și mare. Din această cauză:
- viteza de calcul a crescut la 0,5-5 MIPS (1 MIPS = 1 Milion Instrucțiuni Pe Secundă),
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 0,7 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 2 Mb.
Se folosesc în continuare ca suporturi de intrare suporturile de hârtie, dar încep să fie utilizate din ce în ce mai mult suporturile electromagnetice, care devin mai puternice (crește viteza și capacitatea de memorare a discurilor). Se dezvoltă echipamentele periferice.
Pe lângă cele două concepte de hardware și software, apare și conceptul de firmware, adică microprograme scrise în memorii remanente.
Sunt construite primele microprocesoare (procesoare realizate cu un circuit integrat) și calculatoarele de tip minicalculator și microcalculator. Apar microcalculatoarele pe 8 biți care permit utilizatorului să aibă acces direct la tehnica de calcul.
Apar sisteme de operare din ce în ce mai evoluate. În 1965 IBM* propune două sisteme de operare: sistemul de tip DOS - Disk Operating System - orientat pe calculatoarele mici, puțin performant, care putea să lucreze numai în regim de monoprogramare și sistemul de operare OS - Operating System - orientat pe calculatoare mari și lucru în multiprogramare. Aceste sisteme de operare au evoluat, versiunile lor îmbunătățite fiind folosite și astăzi pe calculatoare. Comunicarea cu calcculatorul se făcea prin limbaje de comandă. Începând de la această generație, calculatoarele pot să lucreze în regim de multiprogramare și cu partajarea timpului.
Se dezvoltă limbajele de programare anterioare (apar noi versiuni), dar se creează și limbaje noi:
- PL1 (Programming Language no. 1), creat de IBM, un limbaj intermediar între Cobol** și Fortran***, care însă nu a avut mare succes.
-  PASCAL**** (1971), un limbaj structurat (fiecare prelucrare elementară este considerată ca un bloc, iar blocurile po fi închise - încapsulate - unele în altele). A fost creat în universitățile elvețiene ca descendent al limbajului Algol și odată cu apariția microcalculatoarelor s-a răspândit foarte mult. Este părintele limbajelor europene Modula și Ada.
- LISP (LISt Processing language), orientat pe prelucrări pe bază de liste (1960). Este primul limbaj neprocedural care stă la baza inteligenței artificiale și a sistemelor expert.
- BASIC (Beginner's All purpose Instruction Code), (1975) care nu poate fi folosit decât pe microcalculatoare. A fost creat în Statele Unite și permitea abordarea programării și de către persoane care nu erau specializate în informatică.
- C a fost creat în 1971 de către firma Bell Telephone pentru a permite realizarea sistemului de operare Unix. Este un limbaj foarte performant, care posedă atât conceptele limbajelor structurate de nivel înalt, cât și conceptele limbajelor de nivel scăzut, care îi permit accesul la hardware.
Apar aplicațiile grafice pe calculator și structurile de date de tip baze de date.

>

Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.

Note M. T.
*  IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
** FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
*** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
**** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)

A doua generație de calculatoare 1956-1963 (MILOȘESCU 2000)

<
A doua generație de calculatoare se mai numește și generația tehnologiilor, deoarece corespunde perioadei în care electronica a făcut un salt calitativ, trecând de la circuitele cu tuburi electronice la cele cu semiconductori, iar specialiștii care l-au ajutat să se dezvolte au fost tehnicienii. Această perioadă a început în anul 1956 și s-a încheiat în anul 1963. Calculatoarele acestei generații erau construite cu dispozitive semiconductoare: tranzistoare și diode, memoria internă era realizată cu ferite, iar memoria externă pe suport electromagnetic: tambur, bandă și disc. Din aceastã cauză:
- viteza de calcul a crescut la 100000 - 200000 de operații (instrucțiuni) pe secundă,
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 2 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 32 Kb.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie (cartela perforată și banda de hârtie perforată), dar și de pe suporturi magnetice. Apar echipamente periferice noi.
Apar primele sisteme de operare și limbajele de programare de nivel înalt:
 - FORTRAN* (FORmula TRANslator) orientat pe calcule tehnico-științifice (1956),
- COBOL** (COmmon Business Orientated Language) orientat pe calcule economice, care au nevoie de puține calcule, dar manipuleazâ un volum mare de date (1960),
-   ALGOL (ALGOrithmic Language) orientat pe calcule tehnico-științifice, părintele limbajului Pascal*** (1958), care a fost dezvoltat în mediile universitare europene.
Aceste limbaje s-au dezvoltat continuu pentru a se adapta la noile echipamente hardware, la noile sisteme de operare și la noile cerințe ale utilizatorilor. Programele scrise în aceste limbaje au crescut productivitatea programatorilor. Limbajele de nivel înalt au pus bazele ingineriei programării.
>

Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.

Note M. T.
* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
*** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)

Prima generație de calculatoare 1946-1955 (MILOȘESCU 2000)

<
Prima generație de calculatoare se mai numește și generația inventatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul a fost o noutate, o invenție, iar specialiștii care au contribuit la dezvoltarea lui au fost inovatorii. Această perioadă a început în anul 1946, când a apărut primul calculator electronic ENIAC* și s-a încheiat în 1955.
Calculatoarele acestei generații erau construite cu tuburi electronice, relee și linii de întârziere, iar memoria internă și memoria externă erau pe tambur magnetic. Din această cauză:
- viteza de calcul era foarte micã: 10000 operații (instrucțiuni) pe secundă,
- memoria internă era lentă, cu un timp de acces de 10 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne era foarte redusă: 2 Kb,
- volumul de date stocat era limitat,
- aveau un volum mare și o greutate mare, necesitând spații speciale pentru instalare,
- întreținerea și exploatarea lor necesita un volum foarte mare de muncă.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie: cartela perforată și banda de hârtie perforată. Programele erau scrise în cod mașină (binar) sau erau cablate. Modificarea unui program sau introducerea unuia nou era foarte complicată, deoarece însemna introducerea codului bit cu bit.

>

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.

Notă M. T.
* ENIAC (Electronic Numerocal Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert, pe baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro)

Cele 5 generații de calculatoare dn secolul XX (MILOȘESCU 2000)

<
De la strămoșul său ENIAC*, calculatorul electronic a fost într-o continuă evoluție. El a fost ajutat de electronică, automatică și matematică aplicată. Etapele de dezvoltare a calculatoarelor electronice se numesc generații de calculatoare și, în general, ele corespund etapelor de dezvoltare a circuitelor electronice. (...) Calculatoarele fiind construite cu componente electronice, au urmat și ele aceeași evoluție:
- volumul și greutatea echipamentului devin din ce în ce mai mici,
- operațiile de instalare, întreținere și exploatare ale calculatorului sunt din ce în ce mai simple,
- fiabilitatea echipamentului crește,
- prețurile scad,
- performanțele (volumul de date stocate, viteza de calcul, timpul de acces la memoria internă, capacitatea memoriei interne) cresc.
(...)
Dezvoltarea tehnicii de calcul a însemnat atât dezvoltare hardware, cât și software. Un hardware dezvoltat a cerut programe din ce în ce mai complexe, ducând la dezvoltarea componentei software. Aceasta, dezvoltându-se la rândul său, a cerut echipamente din ce în ce mai performante, necesitând dezvoltare pentru hardware. Cele două componente au fost și sunt dependente una de alta.
>

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282, 286.

Note M. T.
* ENIAC  (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost finalizat în 1946 de J. Mauchly și  J. Eckert de la universitatea din Pennsylvania, în baza unui contract cu armata SUA din al doilea război mondial. (http://www.anacronic.ro/primul-calculator-electronic-de-uz-general-recuperat-de-la-cosul-cu-gunoi/)

Istoria industriei de calculatoare în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Necesitățile armatei au stat la baza construirii și utilizării primului calculator electronic. Apoi, administrația americană a cumpărat primul calculator nemilitar în 1951 pentru recensământul populației. Doi ani mai târziu a fost livrat primul calculator unei firme particulare: în 1953, General Electric* a cumpărat pentru uzina sa din Louisville** un calculator UNIVAC I***.
După succesul avut cu ENIAC****, Mauchly***** și Eckert****** au creat împreună o întreprindere. Când au început să aibă probleme financiare, au făcut propunerea de vânzare către trei firme puternice din punct de vedere financiar: IBM******* - prima companie de mașini electromecanice de birou, NCR******** (National Cash Register) - specializată în mașini de casă și Remington********* - specializată în mașini de scris. Firma Remington a avut mai mult fler și a acceptat repede oferta. (...) IBM, care fusese prima pe piața materialelor de birou, a fost ca și inexistentă în sectorul calculatoarelor până în anul 1954. Din 1952 până în 1954, Univac, subcompania de informatică de la Remington, a controlat în proporție de 100% piața calculatoarelor. El a păstrat mulți ani un avans tehnologic important, care a făcut din Univac furnizorul privilegiat al centrelor universitare și de cercetare.
(...) Dar, în câțiva ani, fără a neglija dezvoltarea și vânzarea produselor sale tradiționale, IBM a recuperat handicapul și a reușit să ocupe primul loc pe piața mondială  de calculatoare. Din 1958 IBM a început să controleze două treimi din această piață. (...) În 1953 IBM a construit un calculator mai puțin evoluat pe plan tehnic decât cele ale firmei Univac, dar a știut să-și pregătească o lansare pe piață extraordinar de eficace. Mai întâi, chiar înainte de a se materializa proiectul care urma să se oună produselor Univac, IBM a anunțat calculatorul pe care îl va construi și vinde. (...)
(...) În aprilie 1953, firma a fost prezentă la New York, în mijlocul mediilor științifice, unde și-a prezentat primul produs. Aceeași politică a adoptat-o și pentru modelul următor, pe care l-a prezentat în peste 50 de universități. (...) Ca urmare, în cazul unor produse cu performanțe apropiate, cumpărătorul a ales de cele mai multe ori calculatoare IBM. (...) În anul 1969, pentru a realiza proiectul Apollo********** (primul om pe Lună), NASA a ales calculatoarele firmei Univac, care era singura firmă capabilă să realizeze un sistem teleinformatic ce putea să recupereze cu viteză foarte mare semnalele transmise de pe Lună. Dar firma IBM s-a dezvoltat și în această direcție. Datorită politicii sale de relații, în 1981, când și ea fost capabilă să realizeze calculatoare pentru naveta spațială***********, naveta a plecat cu calculatoate IBM.
Pe de altă parte, firma IBM cunoștea foarte bine piața datorită parcului său de mașini electromagnetice și beneficia de o rețea comercială formidabilă. Aceasta a determinat ca primele modele construite să fie îndreptate către rezolvarea problemelor de gestiune ale întreprinderilor. Din experiență, știa că în acest sector elementul strategic în alegerea unui calculator este prețul. Astfel, primul calculator pe care l-a construit pentru gestiune a fost de 12 ori mai ieftin decât produsul lor anterior. Succesul său comercial a fost prin instalarea, în 1953, a 175 de calculatoare de acest tip. Univac a neglijat sectorul economic și problemele sale, orientându-se mai mult pe performanțele tehnologice și pe domenii ca cercetarea, administrația și armata.
Din 1965 informatica nu mai este doar o activitate anexă, ci a devenit ea însăși o industrie. În contextul unei craeșteri puternice a pieței, calculatorul nu mai este un obiect ciudat. El este o unealtă folosită în toate domeniile de activitate.
Pe această piață puterea firmei IBM nu numai că s-a confirmat în anii următori, dar a crescut neîncetat. IBM a folosit aceeași politică abilă și mai târziu, când a apărut primul calculator personal și când a avut de înfruntat concurența calculatoarelor Macintosh************ ale firmei Apple*************: și-a lansat produsele cu multă publicitate, s-a orientat către aplicațiile economice și a practicat prețuri mai scăzute decât concurența. (...) De aici a rezultat o creștere în valoare absolută a firmei IBM. Această putere a antrenat efecte de dominare asupra celorlalte întreprinderi din sector și asupra ansamblului societății.
Unul dintre cei mai importanți concurenți ai formei IBM în domeniul microcalculatoarelor PC este compania Apple, care a început să construiască propriul model de microcalculator PC cam în aceeași perioadă în care IBM crea primul său PC. Calculatorul conceput de Apple, numit Macintosh, sau pe scurt Mac, nu era compatibil nici din punct de vedere hardware, nici din punct de vedere software cu cel creat de IBM. Acest calculator avea un mare avantaj: Apple a fost prima companie care, folosind ferestrele, casetele de dialog și pictogramele, a creat o interfață grafică pentru utilizator. În aceeași perioadã, calculatoarele IBM foloseau o interfață realizată printr-un limbaj de comandă care presupunea ca utilizatorul să învețe comenzile și să le introducă de la tastatură pentru a putea cere calculatorului să execute operații. Avantajul interfețelor grafice a determinat firma IBM să dezvolte medii de lucru grafice pentru sistemul de operare MS-DOS************** care lucra la nivelul limbajului de comandă. Cea care a realizat prima interfață grafică pentru calculatoarele IBM a fost firma Microsoft***************. Interfața se numea Windows. După mai multe versiuni ale acestei interfețe grafice, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM un sistem de operare care folosește interfața grafică: Windows 95. Dacă firma IBM a permis și altor companii să fabrice calculatoare care folosesc aceeași arhitectură cu calculatoarele sale (calculatoare compatibile IBM PC), firma Apple a fost mai restrictivă din acest punct de vedere. Un studiu de piață la momentul actual arată că sunt predomnante cele două tipuri de calculatoare IBM și Mac. Calculatoarele Mac sunt însă mult mai scumpe decât cele IBM. Ele sunt în general cumpărate de persoane care creează muzică și design.
Piața de software este dominată la momentul actual de firma Microsoft. Ea a fost fondată în iulie 1975, la Albuquerque, statul New Mexico, ca un parteneriat între Bill Gates**************** și Paul Allen*****************, cu scopul precizat de a crea limbaje pentru microcalculatorul Altair****************** construit cu microprocesor Intel 8080 și pentru microcalculatoarele care vor apărea pe piață. Compania a creat în acel an, pentru microcalculatorul Altair, limbajul Microsoft Basic. În anii următori a dezvoltat pentru microcalculatoare limbajul Fortran*******************. În anul 1978 firma avea doar 13 angajați și o vânzare anuală de un milion de dolari. Începând din anul 1980 firma Microsoft începe să colaboreze cu firma IBM pentru dezvoltarea sistemului de operare MS-DOS și a limbajelor de programare Basic, Fortran, Cobol******************** și Pascal********************* pentru microcalculatoare. În acel an firma Microsoft avea 40 de angajați și vânzări anuale de 8 milioane de dolari. În anii care au urmat Microsoft și-a continuat colaborarea cu IBM, dar din 1981 începe să colaboreze și cu Apple, principalul colaborator rămânând în continuare IBM, pentru microcalculatoarele căruia a dezvoltat și limbajul C. Paul Allen a părăsit în 1983 firma Microsoft. În acest an firma avea 300 de angajați și o vânzare anuală de 69 milioane de dolari.
În anii următori, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM prima interfață grafică de utilizator (Windows), primul sistem de operare cu interfață grafică (Windows 95), primul pachet integrat de programe pentru birotică Microsoft Office, ce cuprinde un procesor de texte (Word), un produs pentru gestionarea foilor de calcul (Excel), un sistem pentru gestiunea bazelor de date (Access) și un program de grafică pentru realizarea prezentărilor pe calculator (Power Point). Aspectul unitar al programelor din acest pachet a făcut ca Microsoft Office să cucerească piața în detrimentul altor produse, ca procesorul de texte WordPerfect********************** și produsul pentru gestionarea foilor de calcul Lotus 1-2-3***********************. Evoluția ulterioară a firmei Microsoft a arătat că Bill Gates este decis ca firma sa să domine total industria de software. Această politică de piață i-a creat animozități și conflicte juridice cu celelalte firme de pe piața de calculatoare: relațiile firmei Microsoft s-au mai răcit, firma Apple i-a intentat în 1988 un proces acuzând-o că i-a copiat interfața grafică în produsul Windows 2.03, Comisia Federală de Comerț* a anchetat-o pentru practici anti-concurențiale ca urmare a integrării în sistemul de operare Windows 95 a programului de navigare pe internet Internet Explorer etc.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 279-282.

Note M. T.
* General Electric = Companie americană înființată în 1892, prin fuziunea lui Edison Electric. Light cu Thomson-Houston Electric. Firma a fost inclusă în indicele Dow Jones al bursei din New York din 1896, anul instituirii indicelui. (www.ge.com/about-us/history/)
** Louisville = Oraș din statul Kentaucky, din estul SUA. (ro.wikipedia.org)
*** UNIVAC I (Universal Automatic Computer) = Realizat de Mauchly-Eckert Computer Company, care a livrat 46 de bucăți în perioada 1951-1958. (www.thcop.net/hardware/univac)
**** ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic, intrat în funcțiune în 1946, a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert de la Universitatea Pennsylvania, în baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro - 26.11.2014)
***** John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
****** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
******* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
******** NCR = Companie înființată în 1879 la Dayton, Ohio, cu numele National Manufacturing Company, de către J. Ritty, inventatorul casei de marcat (cash register). Patentul și firma au fost cumpărate în 1884 de J. Patterson, care i-a dat numele actual. În 1991, compania a fost achiziționată de gigantul american AT&T. (www.ncr.com/company)
********* Remington Rand = Firma de armament E. Remington & Sons a fost înființată în 1816 de către inventatorul carabinei cu același nume. În 1873, compania a început să producă mașina de scris Glidden - Sholes, patentată în 1868. În 1886, divizia mașinilor de scris a fost vândută către trei angajați, care au înființat Standard Typewriter Manufacturing Company. În 1902, compania și-a schimbat numele în Remington Typewriter Company. În urma fuziunii din 1927 cu Rand Kardex numele firmei a devenit Remington Rand. În 1955 a fost cumpărată de Spyrre Corporation, care s-a unit în 1986 cu Borroughs pentru a forma Unisys. (eng.wikipedia.org)
********** Programul spațial Apollo (1961-1975) a fost anunțat de discursul din Congres al președintelui J. Kennedy din mai 1961. Programul a fost realizat de NASA cu nave spațiale Apollo și rachete purtătoare Saturn. În anii 1969-1972, navele Apollo 11, 12, 14, 15, 16 și 17  au aselenizat și 12 oameni au pus piciorul pe Lună. (www.historia.ro)
*********** La 12 aprilie 1981, NASA a lansat naveta spațială Columbia cu echipaj de doi oameni, care s-a întors în zbor planat. În cei 30 de ani de existență a acestui program spațial, cele 5 navete au efectuat peste 130 de misiuni cu peste 350 de oameni la bord, Challenger (1986) și Columbia (2003) explodând în zbor. (www.revistamagazin.ro - 6 iulie 2011)
************ Macintosh (din 1998 Mac)  = Familie de PC lansată în 1984 cu procesor Motorola, 128 kb RAM și sistem de operare propriu. Primul calculator comercial cu interfață grafică și maus. Numele a fost preluat de la un soi de măr american. (oldcomputers.net)
************* Apple Inc. (Apple Computer până în 2007) = Firmă americană de IT, înființată în 1976, în Silicon Valley, de Steve Jobs și Steve Wozniak. Numele a fost preluat de la casa de discuri care lansase cântecele formației Beatles, al cărwi fan era Jobs. Numărul 1 mondial în 2012, cu o valoare de piață de 623 miliarde dolari. (playtech.ro - 21 august 2017)
************** MS-DOS (Microsoft - Disk Operating System) = Sistem de operare non-grafic cu linie de comandă. Creat de Tim Paterson pe baza 86-DOS pentru IBM-PC și lansat în 1981. Microsoft a oprit dezvoltarea sa în 2000. (www.computerhope.com)
*************** Microsoft = Cea mai mare companie de software din lume. (macgateway.com - 2012)
**************** William Gates III (1955 Seattle - ) = S-a născut în familia unui avocat și a unei profesoare universitare. A abandonat facultatea după doi ani, pentru a fonda Micro Soft cu prietenul său din copilărie P. Allen. În 2000 a înființat Fundația Bill și Melinda Gates. În 2014 s-a retras din funcția de președinte al companiei. (www.gatesnotes/globalpages/bio)
***************** Paul Allen (1953 Seattle - ) = S-a născut în familia unui director de bibliotecă. A abandonat studiile universitare pentru a lucra în domeniul computerelor. În 2000 părăsește comitetul director al Microsoft, al cărui nume l-a propus. (www.forbes.com - 31.01.2014)
****************** Altair = Lansat în 1975 de compania MITS din Albuquerque. (www.ziare.com - august 2006)
******************* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
******************** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
********************* Pascal =Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
********************** WordPerfect = Lansat în 1979 de B. Bastian și A. Ashton de la Universitatea Brigham Young din Utah. Cumpărat în 1994 de Novell și în 1996 de Corel. Detronat în anii 90 de Word-ul lui Microsoft. (eng.wikipedia.org)
*********************** Lotus 1-2-3 = Lansat în 1983 de Jonathan Sachs de la Lotus Software (azi parte a IBM). Retras în 2013. (www.techopedia.com)

Meseria de "calculator" în Antichitate și Evul Mediu (MILOȘESCU 2000)

Din cele mai vechi timpuri, de la primele animale vânate și de la primele unelte confecționate, omul a fost nevoit să numere și să calculeze. Numărul a fost prima noțiune care, pornind de la înțelesul real (2 vânători, 50 de războinici, 25 de capre), a căpătat un înțeles abstract (2, 50, 25). Odată cu dezvoltarea societății, numerele au devenit din ce mai mari, iar calculele din ce în ce mai complexe. Studiul lor a devenit obiectul unei științe numite matematica. (...)
În antichitate, omul s-a confruntat cu multe probleme practice pe care numai matematica a putut să le rezolve: construirea fortificațiilor militare, a drumurilor, a podurilor, a canalelor, a barajelor și a marilor temple, inventarea calendarului pentru măsurarea timpului și stabilirea datei, practicarea negoțului, parcelarea terenurilor, stabilirea taxelor și impozitelor, stabilirea valorii unei moșteniri.  Mai târziu, în Evul Mediu, au apărut băncile și problemele legate de calcularea dobânzilor, problemele de contabilitate. Pentru a realiza aceste operații de calcul complicate existau oameni învățați, specializați, care cunoșteau toate metodele și tehnicile de calcul. Așa a apărut meseria de "calculator".
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 274.

Istoria Internetului între anii '60 și 1997 (MILOȘESCU 2000)

(...)
Prin anii 1960, în cadrul Departamentului pentru apărare al SUA (Department of Defence) a apărut și s-a dezvoltat rețeaua (1) ARPANET (Advanced Research Project Agency Network). Rețeaua era concepută astfel încât, dacă o parte din rețea era distrusă, informațiile puteau fi transmise pe alte rute. În anul 1973 rețeaua ARPANET a stabilit legături și cu calculatoarele din Anglia și Norvegia, devenind o rețea internațională.  Tot în această perioadă, în scopul unor schimburi de informații științifice, au fost conectate și supercalculatoarele din universitățile și companiile mari. În 1977, la rețeaua ARPANET s-a adăugat serviciul de poștă electronică, iar în anul 1983 protocolul (2) NCP (Network Control Protocol) a fost înlocuit cu protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) care permite interconectarea unor rețele diferite, atât de tip LAN (3) cât și de tip WAN (4). În anul 1983, din rețeaua ARPANET s-a desprins rețeaua militară Milnet. Partea care a rămas din ARPANET a fost destinată cercetării și învățământului. Ea a stat la baza rețelei Internet de astăzi. La ea s-au conectat și celelalte rețele comerciale și necomerciale care se dezvoltaseră până atunci. Începând din 1990, rețeaua obținută prin interconectarea mai multor rețele de tipuri diferite a fost deschisă pentru toată lumea, atât pentru companiile comerciale și universități, cât și pentru. persoanele particulare care folosesc calculatoarele acasă. Rețelei i s-au adăgat noi servicii, ca de exemplu, serviciile de informare Gopher și Worl Wide Web în 1992. În 1994, a fost lansat un nou protocol de rețea Ipng (IP new generation) pentru transmisia de date, voce și imagini care asigură securitatea informației. Rețeaua Internet s-a dezvoltat foarte rapid, ajungând ca în 1997 peste 134 de țări să fie conectate la ea. Dacă în anul 1983 erau conectate la rețea doar 562 de calculatoare, în 1994 erau 221.700 de calculatoare, iar în 1997 s-a ajuns la 16.146.000 de calculatoare.
(...)

(1) O rețea de calculatoare este formată dintr- un ansamblu de calculatoare conectate între ele. Calculatoarele pot face schimb de date și își pot folosi în comun resursele (imprimantele și unitățile de discuri). Fiecare calculator își păstrează independența.

(2) Protocolul de comunicație reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date și de mesaje între două calculatoare între care s- a stabilit o legătură fizică prin modemuri și linii de comunicație.

(3) Acronim pentru Local Area Networks care înseamnă rețele locale, adică rețele în care calculatoarele au o arie mică de răspândire (până la 2 km). Aceste rețele sunt formate de obicei din calculatoarele care se găsesc în aceeași clădire sau în același grup de clădiri.

(4) Acronim pentru Wide Area Networks care înseamnă rețele globale, adică rețele în care calculatoarele au o arie de răspândire geografică foarte mare (suprafața unei țări, a unui continent).

(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Manual pentru clasa a IX a. Tehnologia informației, ed. Teora, București, 2000, pp. 238-239.

Cum ne-a transformat Internetul vieţile

Cuget Liber 30 octombrie 2013

2029, anul in care robotii vor fi la fel de inteligenti ca noi

PROTV 6 decembrie 2012

Cum arătau primele jocuri pe calculator. Transformarea unui fenomen cu milioane de "adepți" în lume

ȘTIRILE PROTV, București, 5 august 2012

„Noi profesii în informare și documentare” (MANDEAL & PORUMBEANU 2009)

Rodica Mandeal & Octavia-Luciana Porumbeanu (ed.), Noi profesii în informare și documentare, ed. II revizuită, Editura Universității din București, 2009, 142 p.

1. Introducere. O nouă profesie în informare și documentare: brokerii de informații (R. M. & O. L. P.)

2. Regăsirea informației. Sisteme de informare pe Internet (Gabriel Costea)
Introducere
I. Regăsirea informației
I. 1. Regăsirea informației din perspectivă istorică
I.1.1. Revoluția lui Dewey
I.1.2. Modelul limbajului de indexare clasic
I.1.3. Ofensiva mecanizării 
I.1.4. Apariția calculatorului
I.1.5. Primele sisteme de informare pe scară largă
I.1.6. Sistemele de informare avansate
I.1.7. Sisteme de regăsire complet automatizate
I.1.8. Explozia sistemelor de regăsire full-text
I.1.9. Democratizarea informației: Internetul
I.2. Date, informații și cunoaștere
I.2.1. Date
I.3.1. Informații
I.2.3. Cunoaștere
I.3. Date structurate vs. date textuale
I.4. Metrica regăsirii informației
II. Sisteme de regăsire a informației pe Web
II.1. Colecții de informații pe World Wide Web
II.2. Baze de date cu acces direct pe Internet
II.2.1. PubMed
II.2.2. ProQuest
II.3. Sisteme specifice de regăsire a informației pe Web
II.3.1. Motoarele de căutare - Google
II.3.2. Serviciile de directoare pe subiecte - Yahoo
II.3.3. Pasarelele și bibliotecile virtuale
II.3.3.1. Social Science Information Gateway (SOSIG)
II.3.3.2. Internet Public Libray (IPL)
Concluzii
Bibliografie și Webografie

Brokerii de informații (Gelu Cătălin Rîșnoveanu)
Introducere
I. Ce sunt brokerii de informații?
I.1.Istoria profesiei
I.2. Asociații ale brokerilor de informații
I.2.1. AIIP- Asociația Profesioniștilor Independenți în Informare
I.2.2. SCIP - Societatea Profesioniștilor care activează în domeniul Informației Competitive
II. Nevoia de brokeri
II.1. Macrosistemul informațional
II.2. Obstacole în procesul de comunicare
II.3. Clienții brokerilor de informații
III. Sursele brokerilor de informații: vendorii de baze de date
III.1. Brokerii și mediul  informațional
III.2. LexisNexis
III.3. Serviciul Dialog
Concluzii
Bibliografie și Webografie

Infobrokerii (Gabriela Poenar)
1. Definire și context
2. Organizați specializate
3. Aptitudini
4. Etapele realizării unei cereri de informare
5. Codul etic al profesioniștilor de informare
6. Proprietatea intelectuală

Brokerul de infromații - un profesionist în infomare legitim (Gabriel Costea)

Servicii de informare specializată contra cost (Irina Capmare)

Ce înseamnă un broker de informații și cum trebuie ales (Mariana Alina Stan)

Brokerii de infromație și certificarea profesiei (Oana Andreea Cristache)

Introducere. O nouă profesie în informare și documentare: brokerii de informații 
Democratizarea accesului la informație, datorat noilor posibilități aduse de rețelele de informare automatizate a provocat una din temele majore de reflexie, mult discutată nu numai în mediile de specialitate: mai este nevoie de produse și servicii de informare și în general de specialiști în știința informării acum când cel care are nevoie de informații poat să le caute singur, neasistat într-o gamă extrem de largă de surse de informare și în condiții financiare avantajoase, chiar gratuit? 
Evident, documentariștii și bibliotecarii, alături de utilizatori, sunt primii care recunosc că în prezența rețelelor de informare (în principal Internetul) influențează demersul de căutare a informației, respectiv procesul medierii documentare. Dar, accesul la rețele de informare automatizate, respectiv la un număr din ce în ce mai mare de noi resurse de informare nu înseamnă automat că utilizatorii sunt și bine pregătiți pentru această  libertate de acțiune. Instrumentele pe care le au la dispoziție contribuie în mod esențial la scurtarea timpului consacrat unei cercetări, dar nu pot reduce din complexitatea căutării.
Cu alte cuvinte, succesul unei căutări, adică regăsirea informațior utile, se va datora în primul rând cunoașterii surselor existente. Investigarea prealabilă asurrselor - identificarea și selecționarea într-o manieră metodică a celor cu adevărat (...).

Cartea versus dischetă în anii 90 (BUCUR 1995)

Romulus Bucur, Cartea sau discheta?, „Tomis”, Constanța, XXX, 298, mai 1995, p. 1, 6

Un prieten (persoană însemnată, coordonator de programe Soros în domeniul artelor plastice), văzîndu-mă la lucru în fața calculatorului, m-a întrebat, un pic malițios: „Romulus, spune drept, ce iubești  tu mai mult, cartea sau discheta?” „CD-ROM-ul”, i-am răspuns fără să clipesc.
După care am căzut pe gânduri. CD-ROM standard poate conține o enciclopedie. Encyclopedia Britannica ocupă un corp de bibliotecă. Deci, pereții mei tapetați cu cărți ar încăpea într-un buzunar și, dacă aș vrea, aș putea avea asupră-mi întreaga bibliotecă (spre deosebire de Kien, personajul lui Canetti, care și-o plimba pe rând în servietă). Cu condiția să am dotarea tehnică necesară (calculator suficient de puternic și CD-ROM), să nu-mi pese de eventualele consecințe asupra sănătății mele și să fiu gata să renunț la mici plăceri cum ar fi acea de a citi în pat, de a pune cartea jos pentru a lua alta, eventual încă una, de a răsfoi la întâmplare.
Sau de a sta la masă, în sala de lectură, de a face fișe conspecte etc. (Mai de curând, Eco, nostalgic față de acel moment al tehnologiei, povestea de fotocopiile pe care le face în bibliotecă, cu scopul de a le citi comod acasă, și care sfârșesc depozitate în dosare și, bineînțeles, necitite).
În fond, problema se reduce la plăcerea lecturii versus utilitatea ei. La a considera sau nu cartea drept un simplu suport, un modest vehicul al informației. Aceeași informație pe care ne-o putem pune și în cazul altor lucruri utile: hainele, care ne protejează împotriva adversității mediului, locuința, care, pe scară mai mare, îndeplinește același rol, hrana, care ne menține în viață etc. Nu intră în discuție acum faptul că această plăcere este sau nu de domeniul esteticului.
Revenind la carte, că de acolo am pornit, cartea utilă - enciclopedii, manuale, tratate etc - mi se pare condamnată. De multă vreme nu mai putem ține pasul cu ritmul de apariție al noutăților și, probabil, va trebui să ne lăsăm pe seama calculatoarelor care să rezume, să indexeze, să alcătuiască bibliografii de specialitate. sau să ne resemnăm să citim la întâmplare, conștienți de exhaustivul, chiar într-un domeniu hiperspecializat, e de domeniul utopiei. Și să ne bazăm și pe alte metode de asimilare a cunoștințelor decât lectura.
Când ajungem la literatura beletristică, însă, e greu, dacă nu imposibil, de făcut previziuni. Există convenții strict literare, atât în poezie, cât și în proză. Lucruri pe care ochiul le preia pentru a le restitui urechii sau ochiului imaginativ, interior.
Lucruri pe care nici o imagine cinematografică, acum, în plină invazie a audiovizualului, nu le poate traduce fără rest - să zicem, titlurile de copertă sau comentariile auctoriale sau monologul interior.
pe care nici o imagine (pictorială, fotografică) și nici o muzică nu le pot exprima, pentru că doar limbajul este, în același timp, suficient de precis și de imprecis.
Vor rămâne acestea apanajul cărții - atât de fragilă la intemperii și la acțiunea distrugătoare a omului, atât de voluminoasă și incomodă ca spațiul de depozitare, sau se va inventa un alt suport capabil, totodată, să nu ne șocheze prea tare habitudinile dobândite în câteva sute de ani? Sau, totuși, va intra literatura  în desuetudine (împreună, repet, cu celelalte arte tradiționale), așa cum au intrat - pe moment? - segmente ale ei? Nicolae Manolescu, referindu-se la serialul SF Star Trek, făcea remarca inapetenței pentru artă a echipajului navei Enterprise. Între timp. filmul însuși l-a dezmințit - nu dau decât un singur exemplu: comandantul navei Picard, plecând într-o vacanță, își ia cu sine cărți, între care, nu altceva decât Ulysses. Ceea ce, pentru un simbol al agresiunii aproape victorioase a mass-mediei de consum, e un gest nemaipomenit. Și care ar trebui să inspire optimism.

Doina Jela - Constanța Moisescu („TOMIS” 1995)

Doina Jela, Convorbire cu Constanța Moisescu, director adjunct al Agenției Române pentru Protejarea Drepturilor de Autor, „Tomis”, Constanța, XXX, 294, ian. 1995, p. 14

Ce se înțelege prin „autor” în terminologia dv.?
Prin „autor” legea înțelege orice persoană care a creat o operă, aceasta nefiind numai o operă literară. Poate fi vorba de o operă muzicală, plastică, cu toate variantele respective, poate să fie un program de calculator, poate să fie o operă științifică. Și autorul licențelor și inovațiilor este tot un autor, dar de el se ocupă un organism similar nouă, întrucât intră la proprietatea industrială. Dreptul de autor asupra operei există ca atare din momentul în care opera există, fie sub formă de schiță, neterminată, fie că este o conferință, o operă orală. Adică ea este protejată ca atare, nu este nevoie ca autorul ei să întreprindă anumite formalități, de pildă s-o înregistreze undeva.
Nu cred că vă spun o noutate: în jurnalistică astăzi, la noi, există atâtea modalități ingenioase și inocente de încălcare a proprietății intelectuale, încât nu prea mai știe nimeni care sunt, ca să zic așa, permise, și care nepermise. Vă expun una: vine în oraș, în campanie electorală, un scriitor, azi politician. Ține un discurs, în piața mare a orașulu . Trimisul special al ziarulu local înregistrează discursul și titrează  „Interviu în exclusivitate cu...”. Sau un altul, citește într-o revistă străină un articol al lui, să spunem Fukuyama, îl traduce, îl „sparge” din loc în loc cu întrebările potrivite și îl prezintă ca interviu, eventual tot în exclusivitate.
Situațiile acestea sunt  frecvente și flagrante  din punct de vedere al legii. Deși ambigue, primul cel puțin. Dacă publici, fără asentimentul autorului, o conferință publică, nu e ilegal, fiindcă autorul a ținut acea conferință. Dar dacă titrezi „interviu” sau „interviu în exclusivitate”, nu, pentru că autorul ar putea spune „eu, acestui ziar n-am dat și n-aș da interviuri în exclusivitate”. Situația seamănă cu ce s-a întâmplat la „Evenimentul zilei” cu tableta lui Paul Everac. Vrea să nu bănuiți de simpatie față de Everac, mi-a fost antipatic și abia am așteptat să plece, dar atunci când cineva i-a furat tableta și a publicat-o  cu câteva zile înainte a fost vorba de o încălcare gravă a dreptului autor. Chiar dacă reglementările cuprinse în lege sunt vechi - din 1956, deși toată lumea se facă că, legea fiind veche, nu mai există, ea există și autorul tabletei, Everac, este așa cum este, grav din punct de vedere legal și revoltător este că acest lucru s-a putut întâmpla, ca un ziarist să publice o lucrare a unui autor fără  acordul lui. Am spus „lucrare”, pentru că legal era vorba de așa ceva, el, Everac, putea să vrea să o publice în volum, putea să facă orice cu ea și era singurul în măsură să decidă asupra felului în care urma să fie folosită opera lui, indiferent de valoarea ei și indiferent că e vorba de operă literară, plastică etc, numai autorul poate să hotărască cui o vinde, în ce condiții o expune, cum și cine poate să o reproducă, sub ce formă ș.a.m.d. Mai mult chiar, dreptul de autor, adică niște prerogative își păstrează autorul și după înstrăinarea operei sale. Vreau să să spun că proprietarul tabloului a cumpărat doar suportul material al operei, posesia lui nu-i dă dreptul să expună într-un gang decât cu acordul autorului. Fără acest acord acord, autorul are dreptul să-l acționeze în justiție pe proprietarul cumpărător, dacă tablou este, în baza acestei legi neabrogate, Decretul 321 din 1956. Că acest lucru nu se întâmplă, în această atmosferă de anomie generată, este rău, fiindcă situația se perpetuează și oricine poate să creadă că poate face orice. Și asta nu-i adevărat.
Multe dintre acest norme juridice ar fi trebuit de mult însușite, interiorizate, devenind principii deontologice. Lucrul nu s-a întâmplat din păcate, așa că deși pare superfluu să vă întreb, totuși vă întreb - reglementările legale, ele însele, au și niște puncte slabe?
Vreți să să spuneți că măcar așa cum e legea, dacă ar fi respectată și tot ar fi bine, să nu ne mai gândim la îmbunătățirea ei? La ora actuală punctul slab privește garantarea protecției efective a dreptului de autor. legea nu trebuie să se limiteze la a anunța că îl protejează pe autor și opera sa, ci să garanteze efectiv protecția, adică să specifice pedeapsa pentru cazul în care drepturile autorului sunt încălcate. Or la această oră, deși autorul are la îndemână mijloace de drept civil (poate să se judece cu oricine crede că i-a folosit opera necorespunzător sau fără a-i cere consimțământul sau fără a-l remunera cum se cuvine și poate câștiga o asemenea confruntare), nu există, ca în alte țări, lege a dreptului de autor cu garanții ferme, unde încălcările de mai sus sunt socotite infracțiuni cu pedepse specificate.
Ce-mi puteți spune despre reproducerea lucrărilor de catalog ale unui plastician, fără acordul acestuia, sau chiar împotriva voinței?
Pot să spun că așa ceva nu este posibil și nu este permis de lege. Nici măcar o fotografie nu ai voie să reproduci în ziar la ora actuală, fără consimțământul autorului ei, dacă are o vechime mai mică de 5 ani (după actuala reglementare și dacă e o fotografie artistică). Autorul sau publicația care a primit de la el dreptul de a o reproduce poate da în judecată pe cel ce și-a însușit și a publicat respectiva operă și poate cere despăgubiri. Spuneam că aici e punctul slab al legii, fiindcă face trimiteri la codul penal, dar nu spune clar, acest act reprezintă infracțiune și se pedepsește așa și așa. Actualul proiect de lege are în vedere acest neajuns. El spune așa: autorul are următoarele drepturi (de a fi recunoscut ca autor, de a hotărî când îi apare opera, de a hotărî când, cum și de cine îi va fi utilizată opera). Pentru aceste drepturi sunt prevăzute sancțiuni corespunzând încălcărilor, sancțiuni dacă i se difuzează opera la radio, TV sau prin orice înregistrare/multiplicare, sancțiuni alternative constând în amenzi sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Să ne oprim la dreptul de a traduce în românește o operă literară străină, ori dreptul de a reproduce fără asentimentul autorului sau moștenitorilor săi legali, o traducere dintre cele două războaie de exemplu. Aveți, în această direcție, vreo atribuție și vreo putere legală?
Atribuții și puteri legale nu avem, pentru că nu ne putem substitui titularului  dreptului încălcat. Noi nu putem acționa în locul nimănui. Putem cel mult, la sesizare, sau dacă observăm o încălcare a legii să atragem atenția oficial. Pot să dau cazul cu punerea în scenă a romanului lui Umberto Eco fără acordul autorului. Cei care au comis această încălcare erau convinși că Eco trebuie să le și mulțumească, ceea ce nu era nici pe departe așa. Trebuie să deții dreptul de adaptare, adaptare scenică, audiovizuală, trebuie să tratezi cu deținătorul acestor drepturi și numai după acea traduci în română, te apuci de repetiții etc. La noi se face invers, iar autorul abia dacă e chemat la premieră. Și asta o fac multe teatre din România. Traduc piesa nu se știe cum, încep repetiții și uită să facă contractul cu autorul, cu traducătorul, uită să pună numele acestuia pe afiș. Apare afișul cu „Pescărușul ” de Cehov de parcă s-ar reprezenta în limba rusă. Traducătorul este și el autor și are dreptul să-și vadă numele pe afiș, așa cum are dreptu să și-l vadă pe o carte tradusă. Și dacă tot are dreptu să-și vadă numele, trebuie să-l întrebi înainte: pot să-și folosesc traducerea? Iar dacă e la murit, îi întrebi pe moștenitori și, firește, îi plătești (dacă aceștia nu spun că nu trebuie să-i plătești), după principiul libertății contractuale și negocierii sumelor respective. Ceea ce însă se face înainte, nu se pune autorul în fața faptului împlinit.
Există excepții, care sunt prevăzute în toate legile dreptului de autor și sunt prevăzute și în proiectul de lege. De exemplu, textele folosite pentru manifestările școlare, unde nu se percepe bilet de intrare. Spun texte, dar se subînțelege orice fel de drepturi de autor. În Occident restricțiile sunt severe. Poți să folosește opera autorului, fără să-i plătești drepturi, cu condiția să n-ai profit. La noi însă, nu se ține seama de nici o lege.
Un alt caz de liberă folosire a operei, fără consimțământul autorului și fără a plăti, este citarea. Numai că citarea se face între anumite limite cantitative și în anumite condiții. În documentele Convenției de la Berna, organismul internațional cel mai puternic, la care sunt afiliate cam 100 de țări, sunt înscrise, la acest punct, prevederi precise, putând părea și ridicole, fiindcă instanțele din alte țări au avut de făcut față la nenumărate procese pe această temă...
Ce mă întristează pe mine este ideea că există oameni în România care au jucat la „Caritas” sau și-au vândut certificatele de proprietate sau pământul sau casa pentru ca să-și poată edita o carte... Cum vi se pare treaba asta, cu cărți scoase în regia autorului?
Procedeul acesta există și în Occident. Adică autorul, pe banii lui, deși probabil, nu așa de mulți, încheie un contract, nu de editare propriu-zisă, ci unul de prestare servicii. Deci editura face doar serviciul de a-i prelua cartea, de a încheia un contract cu tipografia. În cazul acesta drepturile rămân toate la autor, pentru că el plătește tot, cheltuieli de tipografie, cheltuieli de redactare, tehnoredactare etc. El poate să-și scoată cartea colaborând direct cu tipografia. Și poate să dea oricâți bani dorește ca să-și vadă opera tipărită și adusă la cunoștință publică. Este o operație pe care o poate face oricine, dacă are bani. Dacă nu are bani, atunci drepturile altcuiva, care are bani, respectiv unei edituri, însă trebuie să încheie un contract de editare. Atunci drepturile de reproducere și alte drepturi se pot ceda editurii. Pe durate determinate sau nedeterminate.
Când o să fi gata proiectul de lege a dreptului de autor și a drepturilor conexe?
Proiectul este gata. L-am întocmit mai demult, l-am înaintat spre aprobare forurilor legale.
Cine anume l-a întocmit?
Noi, specialiștii Agenției române pentru protejarea drepturilor de autor, consultându-ne cu o mulțime de oameni competenți, de pildă cu doamna Iolanda Eminescu, specialist în proprietate intelectuală, profesor la Strasbourg, autor de tratate în domeniu, cu uniunile de creație, cu Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, cu experți dela Comisia Comunității Europene. Am studiat cele mai noi legi în domeniu, cea belgiană din 92, cea elvețiană tot din 92, cea spaniolă, care este foarte bună, deși ceva mai veche din 1987, am participat la seminarii, colocvii internaționale. Acum așteptăm validarea de către parlament.

„Tema mea este alfabetizarea funcțională și educația adulților” (ANGHEL 1993)

 ***, Universitatea Mării Negre. Florentina Anghel: „Tema mea este alfabetizarea funcțională și educația adulților”, „Tomis”, Constanța, august-septembrie 1993

Cursul organizat de Universitatea Mării Negre în perioada 12-28 iunie se ocupă de educația adulților în societățile în tranziție. Ideea e foarte generoasă, din două perspective: în primul rând pentru că educația adulților a fost neglijată la noi și se pare că și în continuare se întâmplă la fel. Noi încercăm să exercităm unele presiuni, ca să le numesc astfel, asupra factorilor de decizie, atât cei din domeniul educațional, cât și din domeniul politic, pentru că ne-am dori ca această problemă să fie la fel de importantă ca și cea a reformei învățământului. Deci asta ar fi prima idee. A doua ar fi ideea unei comunicări între experiența unor profesori care vin de la universități din America de Nord și Anglia și cea a unor specialiști care lucrează, au proiecte în domeniul educației adulților, la Institutul de Științe ale Educației, o formă interactivă, nu ex-catedra, în care informația să circule, să se transmită dinspre Occident spre bazinul Mării Negre. Câte ceva despre organizatori, deci despre noi - Institutul de Științe ale Educației - sunt specialiști: sociologi, psihologi care lucrează la programe și programe referitoare la educația adulților; ne-am propus să abordăm următoarele tematici: cursuri care definesc cadrul psihologic și general al educației adulților. Acestea sunt importante pentru deschiderea informațională. Cursuri care oferă exerciții practice. Mi se pare foarte important să învățăm strategii, sigur, pe o deschidere teoretică; avem programate momente de creativitate, chiar de grup, pentru că, până la urmă, ceea ce facem chiar aici este educația adulților, cursanții noștri fiind și ei adulți.
De unde provin cursanții? Dar lectorii?

Cursanții sunt profesori, jurnaliști, redactori de la radio și tv, studenți. Vin din România, din Moldova, din Ucraina și din Anglia.
Lectorii străini sunt: dl. Eric Guilder de la Yale University, SUA, dl. Ronald Lafayette, care vine dintr-un institut de educație a adulților din Washington și profesorul Carol Kennedy care lucrează la Open University, în Londra.

Câte ceva despre dv. 
Eu lucrez în domeniul educației adulților de 3 ani. Institutul este un institut nou, înființat abia acum trei ani. Tema mea este alfabetizarea funcțională ca o problemă care ține de educația adulților. Am participat la seminarii organizate (de fapt proiectul meu de alfabetizare funcțională și de educație de bază a adulților este inclus într-un program de cercetare - acțiune inițiat și coordonat de Hamburg, care a cuprins și România, din fericire) la Hamburg, Ottawa, Bratislava, Salamanca, la București, bineînțeles. Toate în domeniul educației adulților.

Dacă aveți ceva de spus, apropo de inițiative similare până în 1989. Lucruri de genul ăsta nu s-au mai întâmplat, nu? Cu ce consecințe?
În perioada pretotalitară educația adulților în România era compatibilă cu ce se întâmpla în Europa, prin oameni de prestigiu din țară se făcea educație adulților într-un mod extrem interesant și activ - dacă îl amintim doar pe Dimitrie Gusti, care a făcut extrem de mult pentru alfabetizare, în special. 

În perioada totalitară, începând cu prima lege a învățământului socialist, s-a considerat că adulții nu mai trebuie învățați nimic, după ce au încheiat învățământul obligatoriu, pentru că sistemul de învățământ este atât de bun, atât de infailibil (socialismul nu cunoștea eșecuri în nici un domeniu), încât ei sunt definitiv pregătiți. Existau doar forme de recalificare la locul de muncă, universitățile populare cu sediile în principalele orașe și subsecții în sate, dar care aveau programe bine determinate și, în ultimul timp, accentuat politizate, poate numai cele de pictură, artă, limbi străine scăpaseră de acest lucru. Oricum, nimic nu era subsumat ideii care existase înainte, care trebuia să existe, aceea de educație permanentă, de educație continuă, că adultul, odată ieșit din sistemul de învățământ, nu este perfect, nu știe totul, ci trebuie să treacă prin toate formele de continuare a studiilor, pentru că societatea se schimbă. Dar la noi, cum totul este destul de static și previzibil, de planificat, se consideră că și profesional, și social, și familial, ca să vorbesc mai restrâns, s-a încheiat educația.

Care sunt perspectivele?
E destul de greu. În primul rând, asta s-a discutat și până acum, educația adulților se face în continuare primitiv, adică nu există o sistematizare. Statul, care ar putea probabil să controleze acest sistem de educație a adulților, sau Ministerul Învățământului, nu-și asumă responsabilitatea sau consideră că prioritară este reforma învățământului, deci ce facem cu cei care intră în sistem. Adulții sunt din nou neglijați. Paradoxal, dar pentru mine asta este pozitiv, au apărut forme particulare de educație a adulților. Există universități libere care și-au făcut cursuri de educație a adulților, care merg foarte bine, știu câteva exemple în țară. Ideea ar fi, ori  să se descentralizeze acest sistem și atunci să fie lăsată educația adulților să funcționeze prin formele ei viabile, fundații, asociații particulare, cu autofinanțare ori, dacă există această centralizare  acestui sistem de educație, să fie bine controlat, prin programe, prin obiective ș. a. m. d. Noi am făcut multe intervenții la Ministerul Învățământului pentru a contura programele de educație a adulților. Dar problema nu este considerată prioritară. Și nu știu de ce, pentru că noi avem multe eșecuri cu sistemul de învățământ.

În ce constă cursurile?
Ele sunt foarte diverse. Limbile străine au cea mai mare căutare, apoi calculatoare, pictură, muzică. Ca și înainte. Nu sunt domenii noi, abia din toamnă se va face o nouă evaluare. Ministerul Culturii se va ocupa de asta - care sunt particulare, care de stat, cine le finanțează, de unde, de ce, asta e foarte important, dacă se autofinanțează, și ce fac. Important e să atragă adulții, să fie domenii de interes. Foarte mulți cursanți doresc să obțină certificate care să le folosească la angajare.